Distrugătorii de notorietăți

Există persoane care fac orice pentru a ieși în evidență cu ceva, dar în niciun caz cu fapte bune sau cu rezultate ale muncii lor. Aceste persoane doresc cu orice preț să facă transfer de notorietate, de la alții spre ele. De aceea fie pândesc momentul prielnic pentru a realiza un transfer de notorietate, fie crează contextul în care transferul de notorietate de la alții spre ele este un proces garantat.

Alte persoane au plăcerea de a distruge notorietatea altora. Se folosesc de orice mijloace pentru a pune în situații delicate persoane cu mare notorietate și de cele mai multe ori le reușesc toate tentativele, pentru că:

- știu locațiile unde persoanele cu notorietate își desfășoară activitățile,

- cunosc punctele slabe ale persoanelor cu notorietate,

- aleg momentul optim de distrugere a notorietății,

- se folosesc de instrumente sigure și eficiente de distrugere a notorietății.

Am văzut că o persoană cu maximă notorietate se consideră vânată de distrugătorii de notorietate. A sesizat corect problema, numai că a identificat efectele, a stabilit instrumentele, dar nu a luat în analiză cauzele producerii procesului de distrugere. Se zice că fum fără foc nu există. Deci, orice persoană cu notorietate, dacă se simte hăituită și știe cum acționează distrugătorii de notorietate, trebuie să întreprindă tot ce depinde de ea pentru a elimina cauzele. dacă se merge la efecte, concluziile sunt eronate și totul apare ca o perdea de fum.

Îmi aduc aminte că un nene, persoană de mare notorietate, a fost urmărită. Se știau:

- restaurantele pe care le frecventa,

- se cunoștea faptul că lua la bord alcool,

- traseele de deplasare nu mai erau o noutate,

- numărul bolidului nu mai era de mult un mister.

Distrugătorul de notorietate nu a avut deloc o sarcină dificilă. Și-a urmărit obiectivul pas cu pas, a știut exact cum acesta procedează. La momentul potrivit a dat un telefon și obiectivul - persoana cu notorietate - a fost oprită în trafic, a fost pusă la pământ și restul se cunoaște. Culmea este că persoana cu notorietate nu a învățat prea multe și a repetat scena, iar rezultatul i-a fost nefavorabil, căci legea e lege pentru toată lumea și alcoolemia se măsoară, generând sancțiuni. Distrugătorul de notorietate a rămas anonim. Aici transferul de notorietate a funcționat ca un proces de evaporare a notorietății, ca și cum apa potabilă se scurge la canal doar pentru că s-a spart o conductă.


(08 decembrie 2022) 

Aventura unei tentative de a participa la un congres științific în comunism

Profesorul Ludovic TOVISSI, conducătorul meu de doctorat, cu care susținusem teza în 3 februarie 1978, avea foarte multe legături cu profesori din străinătate și purta o intensă corespondență cu aceștia. Așa a fost și în cazul profesorului J. ROSE, cel care organiza Congresele Internaționale de Cibernetică și Sisteme.  Profesorul TOVISSI a primit o invitație pentru a trimite o lucrare la Congresul Internațional de Cibernetică și Sisteme de la Londra, care se desfășura în 7 - 11 septembrie 1987.
Când profesorul mi-a arătat acea invitație, am luat legătura cu cei cu care mai colaboraserăm exact în aceeași echipă de patru, așa că într-un timp relativ scurt, am elaborat lucrarea Analysis of Software Complexity, avându-i autori pe Ludovic TOVISS, Ion IVAN, Romulus ARHIRE, Marian MĂCEȘANU.
Condiția pentru a trimite o lucrare în străinătate era ca părți ale ei, mai ales rezultatele originale, să fi fost publicate în țară. Noi îndeplineam condiția cu prisosință, căci aveam articole pe acestă temă publicate în revistele românești.
Am trimis lucrarea la Londra pe banii noștri, cu aviz de la rectorat.
Am primit confirmarea acceptării.

Am primit instrucțiuni pentru pregătirea publicării.

Ne-am apucat să facem demersuri pentru a participa.

Am primit un răspuns năucitor.

Comuniștii nu spuneau niciodată un nu hotărât. Am primit aprobarea de a merge la Londra, nu în data solicitată 7-11 septembrie 1987, ci în vacanța de iarnă a studenților, de parcă acel congres îl aștepta pe nefericitul de Ion IVAN să vină să-și prezinte lucrarea...

Dacă stăm să vedem cum curg acum problemele, managerii din ziua de azi nu sunt cu nimic mai breji decât comuniștii de dinainte de 1989. Am nenumărate exemple de decizii la fel de aiuritoare, doar-doar să-l împiedice pe om să evolueze așa cum își dorește el.


(12 noiembrie 2022)

BREXIT și Mihalache

Dan Mihalache, fostul consilier prezidential al lui Klaus Iohannis, cel fotografiat pe cand dormea revărsat pe niște fotolii, a plecat ambasador la Londra. Nimic nou, căci au mai fost și alții ambasadori la Londra, chiar și poetul  Vasile Alecsandri. De când cu BREXIT-ul, nu s-a auzit nimic de Dan Mihalache. Nicio știre venind de la Londra nu este legată de numele lui. Mă așteptam ca pe la știri la TV, să se zică:

• ambasadorul Dan Mihalache s-a întâlnit cu cetățeni romani din Londra și...
• ambasadorul Dan Mihalache consideră că ieșirea Marii Britanii din UE reprezintă...
• ambasadorul Dan Mihalache a evaluat noul context și concluzionează că ...
• ambasadorul Dan Mihalache s-a consultat cu ministrul de externe englez...
• ambasadorul Dan Mihalache sustine că pe durata celor doi ani ...
• ambasadorul Dan Mihalache a transmis guvernului un material referitor la...
• ambasadorul Dan Mihalache a cerut o întrevedere la...

Nimic din toate acestea, deși acolo trăiesc 400.000 de români din care cam 200.000 cu acte în regulă pentru a munci legal, oricum obligația lui fiind să se ocupe de toți românii din Anglia dar să prezinte și elemente detaliate legate de evoluțiile din insulă.

Nu vreau să postez aici poza cu acest personaj care dormea la o vizită cu prezidentul, că nu vreau să se creadă că este recentă. Voi fi foarte entuziasmat să am programul acestui ambasador să văd care au fost orele sale de somniță.

Aparițiile sale televizate și poziționările nu-l calificau nici pe departe ca diplomat de carieră, ci ca pe o persoană care știe foarte bine să preia informații, să le sintetizeze și să le prezinte mai departe decidenților. Funcția de ambasador este altceva, ea presupunând inițiative, delicateță, prudență și mai ales atitudine. Nu o tunsoare scurtă și un bărbierit la sânge definesc verticalitate și cu deosebire personalitate, ca să nu zic cultură și prezență. Și tăcerea este un mod de a-l defini pe om în raport cu evenimentele. În diplomație chestia cu apa trece pietrele rămân nu este valabilă. Fiecare eveniment necesită o poziționare, iar absenteismul este taxat dur ca răspuns negativ, căci acolo tăcerea nu e de aur. Despre ambasadorul Dan Mihalache de la Londra n-am auzit nimic în aceste zile. Nu cred să fi avut eu urechile înfundate.

(26 iunie 2016)