Cum construim un indicator pentru calculul nivelului de educație?

Am zis și o repet: indicatorii sunt niște convenții. PIB-ul se calculează folosind o formulă acceptată de multă lume, fără să însemne că nu ar mai exista și alte 100.000 de formule la fel de interesante, de bune și de acceptate, care ar da cu totul alte rezultate, pentru PIB, dar lumea, o acceptă pe cea care se găsește de ani buni la dispoziția specialiștilor. Tot așa este și cu indicatorul W - productivitatea muncii. W vine de la work cuvânt din limba engleză pentru muncă. Productivitatea muncii este și ea o convenție, care arată numărul de produse pe care-l realizează un om în unitatea de timp. Vom vorbi de productivitatea muncii orare, productivitatea muncii zilnice, dar și despre productivitatea muncii lunare. Sunt tot felul de modalități și formule de a calcula productivitatea muncii. Ideea de bază este să știm ce facem cu valorile obținute, căci dacă vom calcula un indicator de dragul de a avea numere cu care să ne lăudăm și să manipulăm, mai bine o lăsăm baltă.

Mergând la sala de fitness, am văzut tot felul de tipi care se comportă la vestia încât mă enervează teribil, drept care mi-am zis să calculez un indicator din care să deduc cu claritate dacă am în față un tip needucat. De aceea, m-am gândit să construiesc un indicator cât mai ușor de calculat, dar care să-mi permită să trag o concluzie rezonabilă și să-mi caut de drum după aceea.

Ipotezele mele de lucru sunt:

- numărul factorilor de influență este 10,

- măsurarea se va face cu valoarea 1 și cu valoarea 0,

- formula este cea a mediei aritmetice,

- o persoană este educată dacă indicatorul e mai mare ca 0,78,

- pentru o aceeași persoană valoare indicatorului diferă, după cum se fac culegerile de date,

- fiecare folosește rezultatele cum își dorește,

- agregările nu sunt obligatorii,

- alte ipoteze, înseamnă alt indicator.

Caracteristicile pe care le-am luat în considerare sunt notate cu X01, X02, ..., X10 astfel:

X01. dacă închide ușa la dulap haine notez 1, altfel 0,

X02. dacă ocupă 1/4 băncuță notez 1, altfel 0,

X03. dacă nu lasă hârtii notez 1, altfel 0,

X04. dacă face duș cu ușile cabinei închise notez 1, altfel 0,

X05. dacă nu face lăcărie de la duș notez 1, altfel 0,

X06. dacă pune echipamentul pe stativ notez 1, altfel 0,

X07. dacă nu lasă peturi goale în sală notez 1, altfel 0,

X08. dacă lucrează fără a vorbi la mobil notez 1, altfel 0,

X09. dacă ocupă un singur aparat notez 1, altfel 0,

X10. dacă lasă echipamentul liber  de sarcină notez 1, altfel 0.

Pentru un tip WW am notat:

X01 = 1

X02 = 1 

X03 = 1 

X04 = 1

X05 = 1

X06 = 0

X07 = 1

X08 = 0

X09 = 1

X10 = 1

IWW = (X01+X02+...+X10)/10 = 8/10 = 0,80

IWW este mai mare ca 0,78 deci tipul WW este un tip educat în raport cu indicatorul construit de mine. Fiecare dintre voi își va defini indicatorul lui, dar totul este ca să fie convins că acel indicator chiar ajută la ceva în mod practic și persoana evaluată chiar îndeplinește condițiile impuse, dacă are valoare mai mare ca 0,78 căci în caz contrar, facem un lucru inutil construind indicatorul.

(16 octombrie 2025)

Sistemul ca substitut al neputinței

Acum, pentru orice se găsește o explicație în politică. Sistemul apare ca mâna nevăzută, puterea ocultă care face și desface totul în țară.

Înainte, toate nenorocirile comunismului erau datorită securității sau comunismului înșuși. Faptul că poeții și prozatorii nu publicau, se datora cenzurii comuniste. De 27 de ani nu mai este nicio cenzură și nu-mi amintesc să se fi publicat ceva de maximă importanță pentru literatura română. Nici oamenii de știință nu-și publicau producțiile datorită birocrației comuniste. Uită că după 1989 nu mai există opreliști de niciun fel și nu văd podopere științifice de sorginte mioritică nici la Dunod-Paris, nici la Springer Verlag - Berlin și nici la Prentice-Hall. Eu știu doar atât: nu am avut ce publica pe cât mi s-a permis să public fără nicio problemă oriunde am vrut s-o fac atunci când am avut ce. Nici schimburile cu occidentul nu le-am avut interzise, căci mă laud că în 1987 avea deja un dulap de materiale primite din USA, Canada, Franța, Germania și Marea Britanie cu articole, reviste și studii primite de la autori din marile universități de acolo. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Ba mai mult, m-au admirat șefii mei, fie-le țărâna ușoară!

M-a intrigat azi că Jiji, cel care bate câmpii cât cuprinde se vaită că nu mai continuă cu dezvăluirea legată de modul în care a fost întors porcesul unui șef de partid. Ceea ce se știe, este că membrii completului de 5 trăiesc 4 dintre ei și aceștia vor cere dovezi, iar Jiji nu le are. E mai bine pentru el să facă acum pe misteriosul, pe insul căruia sistemul îi pune pumnul în gură.

Dacî în antichitate oamenii căutau explicații ale unor fenomene și le găseau în puterile zeilor, acum că știința a evoluat, astfel de explicații n-ar mai face rating și de aceea este arătat cu degetul un ceva nedefinit, căruia i se zice sistem. În mod normal, sistemul este format din oameni. Datorită faptului că masoneria cea mioritică a fost dusă în derizoriu, că securitatea nu mai există, a fost inventat un nou concept, acela de sistem care este:

- nevăzut;

- prezent peste tot;

- atotputernic;

- malefic;

- necruțător;

- influent;

- distructiv;

- organizat;

- eficient;

- productiv;

- nelimitat.

Acum, stupizenia cu alegerile din 2009 are la bază, bineînțeles, sistemul care a lucrat. Faptul că din 18 milioane de alegători nu au ieșit 90%, faptul că oamenii cu nas subțire au rămas acasă la un vin fiert și nu s-a creat un avantaj de 4 milioane de voturi în favoarea unui candidat, ca să nu se se uite lumea în oglindă și să-și vadă uriciunea și lașitatea, rămâne cu fruntea sus și arată cu degetul spre sistem.

Salariile sunt mizerabile din cauza sistemului.

Productivitatea muncii este groaznic de mică  din cauza sistemului.

Analfabetismul a atins cote alarmante  din cauza sistemului.

Se dau carnete de șoferi pe șpagă  din cauza sistemului.

Nu sunt autostrăzi  din cauza sistemului.

Se delapidează bani europeni  din cauza sistemului.

Tot ceea ce este mai nasol pe lumea aceasta se întâmplă  din cauza sistemului. Există posibilitatea de a identifica și pe hoți și pe puturoși și pe șmecheri, dar este muly mai drăgălaș să privin nu spre cer, ci în camerele de luat vederi din studiourile Tv și să folosim cuvântul sistem. Ni se umple gura și ne curg balele de plăcere orgasmică atunci când rostim acest cuvânt, căci el nu vine din enant, ci eaxct din ceea ce suntm noi, bieți muritori, care în superioritatea noastră știm cine este vinovatul generic.

(07 mai 2017)

Non-calitățile muncitorului mioritic

Non-calitățile muncitorului mioritic se regăsesc în definirea acestuia, dar trebuie insistat pe unele dintre ele și anume:
- muncitorul mioritic este încrezut, crezând că este unic prin faptul simplu că nimeni nu-l trage de guler atunci când greșeșete, mai de jenă, mai de nevoie, mai din lipsă de tim;
- muncitorul mioritic  este arogant, privește pe toată lumea de sus, merge cu pieptul în față, iar dacă are o gtrusă de scule o ține ostentativ și o bălămbăne cu mâna la fiecare pas, pentru că nu este nimeni mai ceva ca el;
- muncitorul mioritic este încrezut este incult din faptul că nu a mers la școală, nu a citit nicio carte și nu acceptă discuții decât la nivelul pe care el îl impune;
- muncitorul mioritic este obraznic întrucât de când deschide gura vine numai și numai cu pretenții legate de propriul confort, de ritmul de lucru și de comportamentul clientului, comportament care trebuie să fie musai cu mănuși;
-muncitorul mioritic este leneș, lucru evidențiat prin dorința perpetuă de a se odihni și din faptul că el casă mult prea des, deși recunoaște că toată noaptea a dormit; mișcările lui sunt lente, la relanti cum se zice în cinematografie, cu multe elemente inutil dar spectaculoase, pentru a impresiona; pauzele dintre activități sunt și dese și foarte lungi.
Mai sunt și alte non-calități ale muncitorului mioritic, dar cel ce se înhăitează cu un astfel de specimen, este bine să le identifice pe propria-i piele, ca să nu mai repete niciodată o astfel de experiență tragi-comică pe undeva, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, dar mai ales prin atingerea de la buzunarul care se golește vertiginos.

Contra-performanțele muncitorului mioritic

Muncitorul mioritic zice că se pricepe la orice, dar:

- nu are scule cu care să-și ușureze munca;

- nu știe cu ce să înceapă;

- face numai mizerie în jurul lui;

- critică pe toți cei ce aui lucrat înaintea lui;

- se laudă mult prea mult;

- se accidenteazp din orice;

- cere ajutorul clientului pentru anumite operații;

- soluțiile lui sunt ilogice;

- strică materialele în scopuri fără nicio legătură cu lucrarea sa;

- cântă cu voce tare să se audă că cineva este prezent și chipurile se face că face ceva;

- merge de colo-colo ca musca fără cap neavând niciun rost anume;

- trece prin toate camerele cu molozul și mizeria tâtâș, fără vreo justificare;

- mai distruge câte ceva din lucrurile înconjurătoare prin manipulare neatentă;

- face pe deșteptul și crează situații majore de criză;

- nu face niciodată calcule, taie și rebutează;

- strică, încearcă să repare și nu mai face la loc ceea ce a stricat;

- face pe deșteptul și nu acceptă sugestiile nimănui;

- nivelul său de productivitate este execrabil;

- calitatea lucrărilor executate este de-a dreptul execrabilă;

- caută tot felul de tertipuri pentru a-și acoperi distrugerile;

- folosește o terminologie neadecvată;

- nepăsarea cu care sare peste etape necesare procesului;

- realizarea de economii exact acolo unde nu trebuie;

- nu stîpânește gama de operații și deschide multe fronturi de muncă;

- se încurcă în lucruri foarte simple și nu-și recunoaște nepriceperea.

Nu este de mirare că muncitprul mioritic a rămas singurel tot aici în spațiul mioritic, pentru că în Germania sau altundeva nu-și găsește loc în echipe nici de salahor pentru că:

- nu e disciplinat;

- nu știe să facă nimic;

- încurcă lumea.

Cine îl angajează este un temerar, ușor insconștient, care nu știe ce face și care își asumă riscuri teribile, mai ales că ceea ce urmează poartă un singur nume: dezastru. Costurile cu reparațiile sau cu corecțiile presupun de regulă demolarea  a tot ceea ce a făcut sau nefăcut muncitorul mioritic și reluarea de la zero, pentru ca lucrul să fie bine făcut.

(07 mai 2017)

Legătura dintre salariu și performanță

Toată lumea vorbește acum de faptul că nu se justifică creșterile de salarii anunțate de PSD de câteva săptămâni, că ar trebui să se facă mai întâi reformă și după aceea să crească salariile. E un non-sens pentru că nimeni nu aleargă la maraton cu burta goală. Evident, după ce vor crește salariile foarte-foarte mult chiar, de la sine apare și problema performanței ca rezultat al unei autoreglări specifice oricărui sistem dinamic, colaborativ și complex.

A condiționa creșterile de salarii de mizerie de creșterea în prealabil a performanței este echivalent cu a pune carul înaintea boilor. Unor oameni cu salarii de mizerie în niciun caz nu li se va cere nimic, pentru că pentru o plată de nimic, nu are nimeni cum să ceară calitate, eficientă și zâmbete când se prestează un serviciu către cetățeni.

Creșterea salariului de la un nivel foarte-foarte mic la un nivel foarte-foarte mare are ca efect creșterea confortului fiecărui salariat simultan cu creșterea autoexigenței. dacă un om este îmbrăcat cu niște haine noi, el își schimbă comportamentul din om umil, în om mai drept, cu o lumină de speranță în ochi, gata să se gândească cu încredere spre viitor. dacă însă unui om zdrențuros, murdar i se cere să lucreze la computer, chiar dacă în vremurile lui bune a mai făcut acest lucru, el va fi dezarmat, dezamăgit și trist și resorturile lui interne îi vor frâna și cele mai mici puteri care le are. cam așa stă treaba cu ceea ce se întâmplă acum. Mai întâi trebuie să crească drastic salariile și după aceea, calitatea și performanța vin de la sine. Nu e nevoie de niciun bici.

(24 aprilie 2017)

Dublarea productivității muncii

Acum e mare vânzoleală cu creșterile salariale și apar tot felul de nemulțumiți, de parcă ar fi vremea tocmelilor. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Unii, aici mă refer la opoziție unde se gândește la nivel macroeconomic la nivel de lună, ceea ce este absolut aberant. Incultura își spune cu violență cuvântiul. Prognozele sunt așa, niște chestii orientative, care dau o imagine, ghidează sau evidențiază niște tendințe. Ele sunt exact ca și când se dă cu zarul, care cade pe una din cele 6 feșe cu probalitate p=1/6 dacă zarul este perfect.

Modul îngust în care nenumărați economiști văd salariile și mai ales dintre politicieni, mă sperie îngrozitor. Nimeni nu-și mai amintește că banii sunt o convenție, că ei măsoară cu aproximație valoarea muncii, deci valoarea serviciilor și obiectelor, fără a fi așa cum s-ar măsura la cântarul bijutierului. În comunismul lui Marx se zicea ceva despre corelația dintre cantitatea de produse și salariu, iar Ceaușescu vorbea mult despre calitate. Gluma aceea cu produsele care trebuie să fie calitativ peste medie încă este la fel de stânjenitoare ca atunci când a fost zisă. Media se știe că este undeva în interiorul intervalului și nu în afara lui.

Dar să luăm lucrurile cătinel, cătinel. Economiști suficient de înguști la minte vorbesc că mai întîi trebuie să crească productivitatea și apoi să crească salariile, uitând că există și cazurile producției pe stoc, ceea ce este o calamitate. În opinia mea trebuie:

- să crească productivitatea;- să crească volumul de vânzări cu încasări;

- să crească salariile.

Dacă productivitatea muncii W, se calculează după formula din dreapta, unde:

n- număr tipuri produse;

fi- volum produse de tip i;

li- număr de muncitori la tipul i de produs;

vi - valoarea unui produs de tip i,

se obține nivelul productivității

Pentru a crește productivitatea există două căi mari și late. Prima constă în a realiza aceleași produse cu mai puțini muncitori și a doua este de a menține numărul de muncitori, dar să crească numărul de produse care se realizează pe aceeași unitate de timp. Managementul bun permite ambele modalități dar nu pe termen lung.

Economiștii noștri ar trebui să știe ceva mai multă matematică și mai ales ar trebui să știe că un rol esențial îl joacă creșterea calității. Dacă relația de dinainte include coeficienții qi ai creșterii calității, ideia creșterii productivității este realizabilă rapid prin creșterea calității produselor. Dacă se vor alege materii prime de foarte bună calitate, dacă operațiile de prelucrare vor fi realizate mult mai îngrijit, cu siguranță că va crește calitatea și produsele de calitate superioară au un alt preț. S-a notat cu n tipurile de produse. Dacă acolo produsele de calitate inferioară ocupă o pondere fk, iar cele de calitate superioară ocupă ponderea fk+1, dacă va crește calitatea, cu siguranță că ponderea rebuturilor scade și crește ponderea produselor de calitate înaltă, deci crește productivitatea.

Acum boborul stă cu gura căscată că le crește salariile ff mult medicilor. Salturile calitative obținute în actul medical conduce în mod natural la o astfel de consecință. Acum medicii lucrează cu alte aparate, cele computerizate, finețea măsurătorilor este cu mult mai mare, medicația este calitativ superioară. Deci la o creștere accelerată a calității actului medical, creșterea salariilor este ceva natural, căci productivitatea medicilor cred că a crescut de multe ori, în timp ce salariile lor au stat pe loc. Sunt nenumărați indicatori de calitate pentru a diferenția dinamica muncii în toate categoriile profesionale, iar medicii beneficiază de foarte multe înregistrări statistice care permit calculul productivității muncii lor cu foarte mare acuratețe. Eu i-aș sfătui pe statisticieni să nu facă acest pas, pentru că s-ar crea bazele ca această actegorie socio-profesională să declanșeze procese prin care să ceară despăgubiri de nesuportat pentru economie, eu estimând aceste despăgubiri cu mult mai mari decât cele de la retrocedări.

(09 aprilie, 2017)

Europa celor două viteze

N-am să vorbesc acum despre Uniunea Europeană, ci despre lagărul comunist, căci din istorie trebuie învățat cu sârg. Despre Lenin s-a vorbit cu venerație și respect până în 1989. După 1989, lumea luată de val a început să zică diverse, uitând că ideile lui și activitatea lui au zgudiuit istoria în anul 1917, când a apărut primul stat comunist condus de el. Dar nu despre meritele lui Lenin ca revoluționar trebuie să scriu eu aici. Lenin a zis o chestie de-a dreptul măreață: dacă socialismul nu va depăși capitalismul în ceea ce privește productivitatea muncii, va dispărea. Nu știu dacă cineva l-a crezut, dar profesorul meu de economie politică din facultate a zis de mai multe ori despre acest lucru, iar noi am priceput că tânăra noastră industrie bântuită de birocrație și de uzura morală a fluxurilor nu prea avea cum să ducă la un deziderat atât de ambițios. Este adevărat că socialismul a adus sărăcie, discrepanță între teorie și practică și în loc să clădească omul nou, a generat nenumărați monștrii, chiar dacă tot timpul a fost exclus șomajul, în favoarea nonperformanței economice.

Țările lagărului socialist au avut ambiții imense legate de dezvoltare, iar chestia cu omogenizarea prin egalizare în sus era dominantă. Comparațiile care se făceau cu capitalismul murivbund dădeau senzație că se merge pe un drum corect, plin de speranțe. Anul în care a venit Planul Valev a marcat crearea unei diferențe în care unele țări erau orientate spre industrializare, iar altele spre agricultură și exploatarea materiilor prime. Acele celebre complexe creionate de Valev defineau clar această orientare. Atunci, prin 1964 a apărut o declarație a CC al PMR care argumenta cu claritate de ce planul Valev este respins de țara noastră. Încă de atunci cineva intuise că așa nu mai mergea, ci trebuia să se treacă la o specializare pentru a crește performanța economică a țărilor lagărului comunist. Aceste țări erau cu mult mai omogene decât conglomeratul de țări ce formează acum UE, pentru că erau țări care:

- veneau după un război nimicitor;

- erau ele însele cu un trecut neguros;

- comunismul adusese un fel de ordine rigidă specifică planificării;

- absența tehnologiilor genera accentuarea declajelor;

- calificarea scăzută a proletariatului învingător;

- agricultura păstra numeloase caracteristici ale feudalismului.

Respingerea planului Valev a fost primul pas spre accentuarea inegalităților între țările comuniste, căci nelucrând coordonat deși exista CAER, deja au început să se resimtă electele dezvoltării necoordonate, chiar haotice, deși se vorbea de economii planificate și de armonizarea planurilor dintre țări. Anul 1989 a găsit lagărul comunist mai dezbinat ca niciodată, nu neapărat din punct de vedere politic, cât mai ales din punct de vedere economic. Încercările de a elimina egalitarismul nestimulativ au eșuat constant. La noi au apărut la un moment dat niște încercări timide de dezvoltare a sectorului privat, prin apariția de pensiuni, de restaurante, de cafenele. Au apărut inegalitățile, pe care proletariatul le-a catalogat drept capitalism. Erau așa-zișii mandatari. Prin prețuri, calitate, inovativitate, ei făceau diferența și tot poporul i-a apreciat. Numai că afacerile sunt afaceri și profitul este profit, care nu se împarte pe principiul unii muncesc și alții huzuresc. Mandatarii au dispărut rapid. Deci socialismul victorios se îndrepta sigur și nestingherit, exact așa cum a intuit genial Lenin, spre dispariție. În țările comuniste productivitatea muncii era de trei ori mai mică decât în țările capitaliste, unde proletariatul deși era exploatat, avea mașini și venea să petreacă concediile la Mamaia și în Poiana Brașov, scoțându-i forțat pe românași pe care statul îi trata mai rău decât pe slugi în fața dolarului american sau a mărcii germane în care proletarienii, exploatați, sleiți de puteri dar rotofei și roșii în obraji își plăteau concediile. Deci, lagărul comunist a avut primul intenția dezvoltării în două viteze. Ideia nu a fost implementată și după 25 de ani comunismul s-a probușit în pas de tango, doar în câteva luni. Nu mai am nimic de zis.

(09 martie 2017)

Productivitățile muncii

Productivitatea muncii se calculează așa cum fiecăruia îi bubuie în cap sau cum fiecăruia îi cade mai bine, adică îl avantajează. Dacă se produce un nu știu ce și:

- în stoc se află produse finite de 10.000lei;

- la clienți se află produse neîncasate de 5000lei;

- clienții au plătit și s-au încasat 20.000 lei;

- au fost întroduse în producție matrii prime de 45.000lei;

valoarea producției VP va fiVP=10.000+5.000+20.000+45.000=80.000lei

Dacă în fabrică lucrează 150 persoane NP, productivitatea muncii WM este

WM=VP/NP=80.000lei/150 muncitori =  533,3lei/muncitor.

In realitate trebuie calculată productuivitatea pentru cei 100 de muncitori care chiar stau si lucrează efectiv, iar degeaba se produce sau se fac artificii cu introducerea de materii prime cărora nu li se face nimic, doar că fie categorisite ca producție neterminată. De aceea productivitatea muncii ia în considerare ceea ce s-a produs și s-a vândut și s-a âncasat, adică WM=20.000/100=200lei/muncitor.

De aici trebuie pornit. Altfel este poveste. Pentru creșterea de salarii de la acest indicator, așa cum l-am dat trebuie pornit. 

Deci, productivitatea muncii este raportul dintre valoarea producției recunoscute de societate prin cuumpărare și plată, respectiv, numărul de muncitori efectivi din secțiile de producție. Suprapopularea companiilor cu tot felul de specii de meserii care nu participă efectiv la producție sau includerea de produse pe stoc sau în diferite stadii, arată de fapt o gogoașă umflată aiurea și fără rost. Productivitățile muncii? Pardon! Productuivitatea reală a muncii

(28 ianuarie 2017)

Productivitatea muncii

Am surpriza neplacuta sa vad diferiți indivizi prețioși vorbind despre productivitatea muncii, fără a citi nici cele mai elementare manuale pe aceasta temă. Durerea este și mai mare din moment ce formula acestu indicator este absolut banală:

W= V/N unde:

W - productivitatea muncii;

V - valoarea producției relizate într-un interval de timp stabilit;

N - numărul de muncitori.

Ca să creasca productivitatea muncii, trebuie:

- să scadă N prin masuri de eliminare operații intermediare, prin reducere controlori, supraveghetori;

- sa creasca V prin reducerea timpilor morți din producție cu reparații, așteptări sau pierdere de timp pur și simplu.

Înseamnă că numai dupa aceea trebuie să se vorbească despre măsuri macro de creștere a productivitații muncii, căci dacă se trece la implementarea de măsuri macro într-un climat viciat de nonperformanță, acele masuri nu-și produc efectele în vecii vecilor. Este o chestie foarte simpla și care trebuie luată în considerare, iar cine crede ca implementează un management evoluat de proiecte fără a lua în considerare mai întâi laturile cantitative nu face altceva decât sa ramâna în greșeala inițiala, ca și cum n-ar face nimic.

(13 iulie 2016)