Analiza literară pe text

Rezumatele, chinul elevilor sunt chestii pe care niște juriști adevărați le-ar desiința într-o secundă, iar consecințele prin aplicarea corectă a legilor ar duce pe făptași la agi grei de pușcărie.
Este inadmisibil să spui tu ca autor de rezumate că autorul X a vrut să spună, când tu doar ai citi ce a scris respectivul, fără să fi stat de vorbă cu el măcar o secundă. Este impardonabil să faci presupuneri după cum te taie pe tine capul ca autor de rezumate și să construiești judecăți de valoare, doar că ți se pare ție ceva într-un anume fel. 
În concluzie, consider că rezumatele trebuie să conțină obligatoriu în ele formulări precum:
- așa cum mi se pare mie,
- după opinia mea,
- cred că autorul a vrut să spună,
- o interpretare a mea pentru metaforă este,
- criticul literar X a concluzionat că.
Niciu rezumat nu mai trebuie să fie literă de lege din moment ce e construit numai prin presupuneri și ipoteze, iar textul unui autor este interpretat pur și simplu, iar autorii de rezumate îl cred că este analizat. Analiza presupune cu totul altceva, mai exact documente și mărturii ale autorului care a oferit textul editurii și imediat s-a apucat să scrie ceea ce a vrut el să zică, pentru a exclude interpretări arbitrare și tot felul de deduceri care mai de care mai imposibile și mai ilogice.

(06 iunie 2024)

De ce nu mai citește lumea proză?

Nu mai citește lumea proză căci:
- televizorul ne-a acaparat cu filmele lui,
- telefonul mobil ne ocupă foarte mult timp,
- lipsesc marile romane netranspuse cinematografic,
- cărțile nu mai au tiraje mari și prețurile le fac inaccesibile,
- lipsește emulația spre citit din partea societății,
- la școală elevii dugeră rezumate, nu operele.

Societatea nu a avut capacitatea de a se adapta la schimbările profunde generate de Internet, de telefoanele mobile și de produsele multimedia, mai ales de marea varietate de jocuri, toate fiind mari consumatoare de timp. Cititul este o opțiune a fiecăruia dintre noi. Dacă un telefon mobil îl ținem în mână, vorbi, facem un joc și mai facem și altceva între timp, adică mergem pe stradă sau stăm rezemați de un gard, este imposibil să citim o carte în acele locuri unde folosim telefonul mobil, căci nimeni nu citește dintr-o caret mergând pe stradă sau stând pe closet sau așezat pe niște scări din metrou pentru câteva minute.

Lumea nu mai citește proză pentru că a citi 300 sau 400 de pagini necesită 8 zile dacă stăm să citim zilnic 2 - 4 ore cu pauze mici, în timp, ce o carte ecranizată necesită 90 de minute și mai mult, dacă este vorba de Youtube, fragmentarea în funcție de timp și loc nu mai este nicio problemă, iar utilizarea căștilor face ca deranjul celor din jur să fie minim.

Este adevărat că atunci când citim o carte, avem ritmul nostru, punem în joc imaginația noastră, eroii sunt exact cum ni-i dorim noi. Nu ne deranjează deloc intervenția scenaristului și a regizorului în narațiune, pentru că noi suntem extrem de grăbiți, luăm lucrurile care ne sunt servite și nu ne facem deloc probleme legate de micile detalii de care s-au debarasat cei care au prelucrat proza inițială și au transformat-o în film. Numai oamenii de modă veche pentru care cartea tipărită reprezintă elementul de bază, mai citesc. Restul persoanelor citesc strict numai materialele de care au nevoie pentru examene, fie sub forma unor cărți de teste, unor cărți gen culegeri de probleme, fie cursuri universitare. Este adevărat că editurile abonate la a publica manuale școlare supraviețuiesc prin aceste demersuri sau cele care publică scriitor după programe finanțate de la buget. Există foarte rare cazurile în care editurile mai publică prozatori în ideea de a obține profituri, ca pe vremuri. Se publică foarte mult proză în regie proprie, iar tirajele sunt aproape simbolice, ceea ce nu duce la a impune autori și de a gestiona notorietățile unor prozatori.


(18 septembrie 2023) 

Minciunile unor critici literari

Când copiii mei susțineau examenele de treaptă am avut obligația să-i ascult recitând rezumatele acelea tembele făcute de profesorii meditatori și mi-am dat seama că totul este bazat pe minciuni sfruntate. Unii dintre autorii acelor rezumate spuneau despre autorii unor bucăți literare niște lucruri, de parcă ei ar fi stat de vorbă cu autorii și autorii s-ar fi destăinuit lor, cu ceea ce vroiau să spună în acele bucăți literare. 

În opinia mea, era civilizat și deontologic să se spună ceva precum: se pare autorul popular ar fi vrut să transmită prin versurile cutare și cutare, ideea cutare sau eu cred pe vaza experiențelor personale, că versurile cutare și cutare, transmit cutare și cutare idee. Fără să se fi stat de vorbă cu Ion BARBU sau cu Nichita STĂNESCU, autorii acelor rezumate inepte, conchideau că versurile respectivilor poeți transmiteau mesajul specificat de ei, ceea ce trebuia să fie precedat de cuvinte care să exprime că este vorba de o ipoteză a autorilor rezumatelor, un gând al lor, o interpretare, iar ca lucrurile să fie și mai frumoase, din decență acei autori ar fi trebuit să lase deschisă ușa altor interpretări noi, pe care chiar elevii ar fi fost îndreptățiți să le ofere ca noi premise de studiu ale operelor în discuție.

Este indecent ca fără să se fi discutat cu autorii să li se pună în gură traduceri ale operelor lor, ca și cum opera nu este suficientă pentru cititor, ci este nevoie de încă vreo câteva zeci de pagini care să decodifice ceea ce tot autorul ar fi scris inițial. Întrucât nu există interviuri ale lui Ion BARBU sau ale lui Nichita STĂNESCU cu critici literari prin care poeții să răspundă întrebărilor și să traducă ceea ce au vrut să spună prin cutare sau cutare strofă, este decent ca oricine scrie și vrea să decodifice, mai înainte de a emite orice judecată sau traducere sau explicație, să se folosească o introducere precum în opinia mea, versurile cutare și cutare înseamnă cutare și cutare lucru. Așa ar fi normal, moral și deontologic. Altfel, este vorba de un fals grosolan, nejustificat, o imixtiune criminală în opera unui artist.

(22 aprilie 2023)