Cultul personalității revine

La o analiză mai atentă vedem că unii oameni exersează cultul personalității pentru a suplini:
- nemunca,
- lipsa de idei,
- neimplicarea,
- ineficiența,
- creativitatea,
- profesionalismul.
Acești oameni studiază pe cel pentru care merg laudele și repetările laudelor, astfel încât să fie în stare să lanseze exact mesajele pe care receptorul le așteaptă, le crede și mai ales are convingerea că ele reprezintă adevăruri obiective, identificate cu modestie de către cei care rostesc mesajele. Cultul personalității încolțește numai și numai în cazul celor care sunt:

- slabi,

- primitivi,

- orgolioși,

- necalificați,

- neprofesioniști,

- nevaloroși,

- suficienți,

- simpli,

- superficiali.

Oamenii care ajung pe anumite funcții, vrând-nevrând își definesc o serie de cercuri concentrice. Cel mai apropiat cerc concentric este format din persoanele care alcătuiesc familia sa, ceea ce înseamnă că numărul elementelor care se dispun pe circumferință nu depășesc 10 elemente, distanța dintre elemente fiind de cel puțin 36 de grade. Următorul cerc concentric este format din persoane de încredere, cu care cel ajuns pe o funcție importantă a lucrat cot la cot, le cunoaște profesionalismul, performanțele și în care au mare încredere. Numărul acestor persoane nu depășește 30, ceea ce înseamnă că pe circumferința celui de al doilea cerc aceștia sunt separați de arce de 12 grade cel puțin. Și celelalte cercuri concentrice ar trebui construite pe baza unor principii valorice ale persoanelor. Am scris ar trebui, pentru că persoana care a ajuns  pe o anumită funcție prin alegeri sau prin numire, nu este chiar atât de liberă în mișcare încât :

- să definească criterii,

- să organizeze selecții,

- să construiască exact cercurile,

- să aibă numai colaboratori valoroși.

De regulă, sunt prea puțini cei care acceptă în jurul lor persoane cu nivel valoric mai mare decât al lor, pentru că au carențe în a defini valoarea unei persoane, dar mai ales, complexele de inferioritate, le impun ca în cercurile concentrice să fie plasate persoane cu mult mai slabe valoric decât cel care se află în centrul cercurilor, pentru a le manipula, a le domina, a le convinge, a le face să execute orbește sarcinile trasate.Cei care se străduiesc să dezvolte cultul personalității știu:

- să laude persoana,

- să caracterizeze pe cel vizat,

- să fie servili,

- să zâmbească,

- să găsească formule de adresare,

- să spună ceea ce se așteaptă de la ei,

- să stea tot timpul cu privirea în pământ,

- să fie convingători,

- să dea senzația că tot ce spun este din inimă,

- să mute vorba de colo-colo,

- să bage intrigi subtile,

- să fie prezenți exact când este nevoie,

- să intuiască nevoile celui pentru acre lucrează,

- să știe să deschidă ușa,

- să știe să-l facă să râdă pe superiorul său,

- să nu încurce niciodată minciunile,

- să găsească de fiecare dată alte calități șefului.

Oamenii puternici se înconjoară numai de colaboratori care prin ceea ce au făcut și prin ceea ce fac au dovedit profesionalism, cultură profesională solidă certificată prin diplome valoroase, care au realizat proiecte de succes și și-au asumat doar propriile realizări. Oamenii puternici nu fac rabat de la principii, de la calitate și de la rezultatele evaluărilor legate de eficiența celor cu care colaborează. Oamenii puternici stârpesc embrionii cultului personalității din fașă, prin climatul pe care-l instaurează în jurul lor. Din clipa în care omul puternic dă semne de slăbiciune și acceptă în jurul său persoane fără valoarea de nivelul stabilit, el devine un om slab și cultul personalității își face intrarea exact ca un aer puturos într-o încăpere care nu mai este aerisită.

Ne dăm seama că omul nu este puternic din clipa în care intrăm în biroul său și vedem mobile sofisticate, un fotoliu disproporționat în raport cu celelalte scaune, semne stridente ale opulenței, definită prin tablouri de patrimoniu, covoare în care pantofii se îngroapă, draperii grele cu falduri perfect aranjate, ștucaturi imposibile, uși supradimensionate, feronerie unicat din vremuri de demult și în general tot ceea ce inspiră grandoare, distanță și ierarhizare artificială.

Omul puternic are un designer de interioare, care știe ce este aceea simplitate, atmosferă a marilor decizii și definește locul de muncă al acestuia care chiar să inspire pentru toți care vin acolo, că au de-a face cu un om puternic, în adevăratul sens al cuvântului, că acolo se muncește, se vehiculează idei, nu cuvinte meșteșugite, care nu duc la nimic, pentru că ele înseamnă inactivitate, indecizie, neperformanță.

Ne dăm seama despre fiecare șef dacă e puternic sau nu după modul în care-și rulează colaboratorii. Se știe că o generație de specialiști se rulează la cel mult 6 sau 8 ani. Persoana care stă pe o poziție mai mult de 6 sau 8 ani, este o persoană depășită, care doar dorește să-și conserve avantajele, nimic mai mult. Există posibilitatea de ascensiune a unei persoane, dar aceasta este o cu totul altă poveste. Se concretizează prin trecerea spre cercurile concentrice cu scăderea distanței față de centrul cercurilor.

(06 ianuarie 2023)

Arta de a linguși are costuri

Am cunoscut la viața mea nenumărați lingușitori, gata să se facă preș pentru ca piciorușele șefului să calce pe moale, gata să zâmbească la orice platitudine a șefului, gata să stea cu trupurile încovoiate aprobator și cu privirile în pământ, să arate șefului cât de slugarnici sunt. 
Arta lingușirii are costuri imense pentru cel ce o exersează că-și pierde:
- stima de sine,
- respectul colegilor,
- admirația familiei,
- bruma de valoare.
Arta lingușirii are costuri și pentru cel ce se lasă lingușit pentru că trebuie:
- să-l recompenseze pe lingușitor,
- să inventeze prilejuri de a fi lingușit,
- să se aștepte la răzbunări după ce nu va mai fi șef.
Mie nu mi-a plăcut să lingușesc pe nimeni. dacă am lăudat pe cineva, nu am făcut altceva decât să fac ceea ce era norma, să recunosc meritele incontestabile ale omului, nimic mai mult. Mie nu mi-au plăcut gesturile de umilință prin care să arăt că sunt supus. Dacă apărea o situație în care un șef a vrut să-și impună punctul de vedere, adică să mă umilească, din clipa în care am sesizat o astfel de abordare, l-am evitat pe respectivul cât mi-a stat în puteri, iar la momentul oportun l-am troznit să nu se mai ridice. Nu mi-a plăcut să fiu lingușit. Eu îmi fac singur cafeaua. Eu mă îmbrac singur. Eu dacă vreau ceva, îmi cumpăr. De aceea nu am participat la întâlnirile de terminare a facultății la 10 ani, la 20 de ani sau 30 de ani, căci dacă aș fi participat la sindrofia de după reîntâlnire, aș fi preferat să-mi plătesc tacâmul. Eu am bani să mănânc o friptură la restaurant, nu trebuie să mi-o dea nimeni. Dacă merg la un restaurant cu cineva, acela trebuie să fie conștient că este o onoare pentru el că mă are invitat, dar să se aștepte că-l voi invita și eu, căci nu-mi place să rămân dator nimănui.

În momentul în care nu ai repere valorice, accepți în echipă orice, deci precis, vor fi acolo proști, colportori,  lingăi, ineficienți, carieriști, neprofesioniști, toți având potențial maxim de a linguși. dacă însă echipa este populată de inși profesioniști, performanți, exigenți, eficienți, normali, oameni de cuvânt, exercițiul lingușirii va lipsi cu desăvârșire, pentru că oamenii aceștia muncesc, vor bani, vor respect, vor recunoașterea muncii lor. Ei nu au timp de pierdut cu prostiile.

(07 august 2022)

Atitudinea față de puternicii zilei

Am văzut niște situații care mi-au arătat că întotdeauna trebuie să fiu circumspect față de cei care au capacitatea de a fi exact ceea ce omul puternic de lângă el are nevoie, mai ales dacă omul este un puternic al zilei. În lumea politică oamenii sunt stratificați, căci partidele au organizații la centru, la județ, la oraș, respectiv, la comună. dacă unul de la centru vine la județ, toți de la județ se fac preș. dacă unul de la județ vine la oraș, toți de la oraș se fac preș. dacă unul de la centru vine la comună, cei de la comună se fac preș dar mai mult, îi imploră pe cei de la centru să-și șteargă botinele pe preș.

Eram undeva prin deceniul al IX-lea al secolului trecut și un barosan de la Centrul Universitar al PCR, doar lector în grad didactic a fost întâmpinat foarte umil de rector, în grad de full professor. rectorul l-a invitat să ia loc la masa prezidiului chiar în centru. M-a șocat să-l văd pe rector că-i așează scaunul sub fund barosanului, care de fapt era un fel de coleg cu mine. La câteva săptămâni distanță, barosanului îi fuge o rudă în străinătate, este dat jos din funcție și devine un umil trepăduș la Centrul Universitar. Eram acum în sală cu un alt priolej. Fostul barosan era și el. rectorul când a intrat în sală a dat mâna ba cu unul, ba cu altul, dar cu fostul barosan, nu. Mai mult, a întors capul.

Și în vremurile PDL-iste adulatorii Elenei Udrea nu conteneau să spună că:

• dorm cu poza ei sub pernă;
• seamănă cu Kill Bill;
• nu sunt în stare să lege două vorbe în fața ei cât de emoționați sunt.

Și după ce s-a terminat epoca, unii au tăcut, alții s-au rușinat, dar au existat și obraznici care au ripostat făcând pe năzdrăvanii și independenții scăpați din mrejele sclaviei.

Acestea cu chestiunile zise dar nescrise sunt cum sunt. Dar la scriitori lucrurile sunt undeva mai dramatice. Lingăii scriu poeme, criticii ridică osanale. Când puternicul încetează de a mai fi puternic, scriitorii au niște forme penibile de a se dezice. Fie că-și ard screrile, fie că regretă, fie că rescrie capitole punând la locul real pe incriminatul proslăvit cândva, dar totul sub tăcere.

Am văzut cândva pe unul care lingău fiind, fără săfie obligat de cineva l-a ridicat în slăvi pe unul care solicitase o aprobare să plece la un congres de cibernetică în Mexic. Laudele ay fost atât de înflăcărate că nici nu știam cum o minte sănătoasă este în stare să scoată astfel de texte, adică să le editeze, vorba lui Eba. Numai că omul a plecat și plecat a fost. Tot lingăul, cănd plecatul a fost exclus din partid, s-a simțit obligat să-și pună cenușă în cap. Vai, cât de groaznică poziției a avut, sărăcuțul de el! Era numai o formă de a-și scăpa pielea. Un pic de respect față de sine nu strică nimănui și orice lingău dacă are un pic de orientare, iese din orice situație basma curată.

Morala: cum o dai, cum o pui, în momente nefericite, trebuie să existe și o soluție salvatoare.

(30 mai 2016)