Showing posts with label Doina MORARU. Show all posts
Showing posts with label Doina MORARU. Show all posts

Wednesday, February 8, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Doina MORARU

Doamna Doina MORARU a fost secretara catedrei de Informatică Economică mulți ani, deci și pe durata cât eu am fost șef de catedră. Doamna Doina MORARU știa foarte bine meseria de secretară de catedră, căci:
- lucra foarte ordonat,
- făcea lucrările de calitate și la vremea lor,
- știa să vorbească tuturor celor din catedră,
- avea o evidență clară a activităților,
- nu a încurcat niciodată nicio lucrare.
Când se organizau diferite activități în catedră, doamna Doina MORARU știa să planifice totul astfel încât să meargă strună fiecare moment de la acea activitate. La doamna Doina MORARU nu exista nu se poate sau să vedem ce e de făcut, sau veniți mai târziu sau pe altă dată. Sunt sigur că atunci când a plecat la pensie, foarte mulți dintre colegii mei i-au simțit lipsa. Eu pe când eram șef de catedră am colaborat excelent cu doamna Doina MORARU, dovadă stă faptul că și acum după foarte mulți ani, de sărbători ne scriem mesaje de la mulți ani, ceea ce nu se întâmplă cu alte persoane, căci am respectat priceperea și caracterul doamnei Doina MORARU care ca secretară a catedrei a demonstrat că este un om deosebit de valoros.


(08 februarie 2023)

Sunday, January 29, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Fănica ISTRATE

Eram profesor în Catedra de Informatică Economică. La sala 2304 unde era sediul catedrei și secretariatul erau tot timpul două doamne, o secretară care se ocupa de tot ce ținea de bunul mers al catedrei și o tehniciană care se ocupa de laboratoarele de pe etajul al III-lea al clădirii fostului Centru de calcul al ASE. Una dintre doamnele tehniciene era Fănica ISTRATE.
M-a impresionat la acestă femeie dorința de a-și depăși condiția. Trei ani a urmat cursurile de soră medicală fără să știe nici vântul și nici pământul. Era trecută de 40 de ani, iar femeile de peste 40 de ani nu prea mai au chef s-o ia de la zero în meseriile lor. Fănica ISTRATE a avut acest curaj. După ce și-a găsit loc de muncă la un spital în București, a venit cu foaia de lichidare și a șocat pe toată lumea. Fănica ISTRATE a avut curajul să facă ceea ce nimănui nu i-ar mai trece prin minte, adică să facă o mutare la 180 de grade, de la tehnician laborator calculatoare spre domeniul medical. Am stat de vorbă cu ea și mi-a zis că mergând o dată la un spital, a văzut atâta suferință și a rămas profund impresionată, dorind să ajute. Așa a făcut să urmeze acea școală de surori medicale și să persevereze. Simțea că și-a găsit vocația. M-a impresionat că fără să țină seama de nimic, deși are bărbat și copil, Fănica ISTRATE a pornit pe un drum greu, căci și ea și puștoaicele de 18 ani tot același statut de novice în meserie îl aveau. E mare lucru să ai puterea să accepți un nou început!


(29 ianuarie 2023)