Absența protocoalelor de final

Pe vremea copilăriei mele, foarte des auzeam pe colo și pe colo:
- I l-a dat acasă, să moară.
Fie că era vorba de bătrâni, fie că era vorba de oameni maturi, fie că era vorba de tineri, fie că era vorba de copii, când se constata că nu mai este nimic de făcut, familia era chemată să-și ia bolnavul, ca acesta să-și sfârșească zilele acasă. Chiar familiile își doreau ca bolnavii care mai aveau puține zile de trăit, ultimele clipe să și le trăiască respectivii acasă.

Acum lucrurile s-au schimbat și oamenii cred în miracolul unor medicamente și în puterea unor aparate de a-l face pe cel în suferință să devină sănătos, deși realitatea este cu totul alta.

Se știe că numărul de paturi la ATI este limitat.

Se știe că aparatele de care dispun secțiile ATI sunt bob numărat.

Se știe că medicamentele costă și oricât am dori fiecare dintre noi, este imposibil să fie disponibile.

Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de  ATI este mai mic decât numărul de paturi de la secția ATI, nu apar probleme și doctorii își văd de meseria lor de salvatori de vieți.

Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de ATI este cu mult mai mare decât numărul de paturi  din secția ATI și nu există soluție de suplimentare, oricât am vrea noi să gândim altfel, apare necesitatea operării unei selecții și pentru aceasta trebuie să existe protocoale clare, iar decizia constituirii unei liste cu pavienții ierarhizați după anumite criterii se ia de mai mulți doctori împreună cu familiile aparținătoare, nu de o singură persoană, indiferent de cine este aceasta. Se ajunge exact în punctul pe care îl știam eu din copilărie:

- I l-au dat să moară acasă:

Să nu uităm că există popoare care se consideră civilizate unde bătrânii erau duși pe munte și abandonați să moară acolo, în frig, de foame și de sete. Să nu uităm că oamenii care-și trăiesc ultimele clipe de viață își doresc să-și găsească sfârșitul în patul lor, în casa lor, împărtășiți și spovediți. 

Ceea ce se întâmplă acul la spitalul Sf. PANTELIMON arată carențele care există în zona protocoalelor de final, în zona managementului de acolo, dar și în schimbarea de paradigmă din societate care crede că resursele sistemului medical sunt infinite, iar aparținătorii au numai drepturi, nu și obligații, din moment ce mulți prin a se face dreptate doresc să fie despăgubiți cu sume astronomice în raport cu contribuțiile lor la sistemul asigurărilor de sănătate.


(12 august 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioana lu ' NELU

Ioana lu ' NELU era o femeie trecută de cincizeci de ani. Și-a dorit să fie mireasă și a fost mireasă. femeile din mahala își dădeau coate că e femeie bătrână și nu-i mai stă bine să poarte rochie albă și voal. Am fost și eu și m-am uitat când popa le-a pus cununiile pe cap și au jucat în jurul mesei. Era ea destul de coaptă, dar mirele era și mai copt decât ea. 
Eu eram copil și nu pricepeam care este diferența este să te faci mireasă la douăzeci de ani sau la cincizeci de ani, dar și la mire exact tot așa. Am luat lucrurile ca atare.
M-a impresionat faptul că ceva mai târziu, o vecină i-a zis mamei că Ioana lu ' NELU visase într-o noapte că moare dacă nu se face mireasă și de aceea s-a zbuciumat să îmbrace rochia albă și să se cunune cu popă. N-a trecut mult și Ioana lu ' NELU a căzut bolnavă la pat. A zăcut puțin și a închis ochii pentru totdeauna. Unele muieri ziceau că degeaba a făcut nuntă că tot a murit și visul ei a fost un semn, pe care Ioana lu ' NELU nu a știut să-l descifreze, că nu s-a dus la o femeie care știa să citească în vise.
Pe mine m-a impresionat Ioana lu ' NELU prin faptul că a dat dovadă de tenacitate când și-a pus în minte ceva și a făcut tot ce trebuia ca acel ceva să se întâmple și eu am văzut cu ochii mei că s-a întâmplat. Ceea ce a urmat, din punctul meu nu a mai contat, căci așa este viața fiecăruia dintre noi, plină de neprevăzut.


(01 aprilie 2023)