Sălile marilor teatre de operă

Am vrut să văd și eu ce și cum în legătură cu inexistența unei săli de operă în Ro, căci este bine să fim documentați când trăncănim. 

Metropolitan House Opera are o sală cu 3.850 locuri.
Balșoi Teatr are o sală cu  1740 locuri.
Opera Bastille are o sală cu  2,745  locuri.
Opera Garnier din Paris are o sală cu 1,979 locuri.
Opera Scala din Milano are o capacitate de 2,030 locuri.
Opera din Sydnei are o sală cu capacitatea de 5,738 locuri.
Opera din București are o sală cu capacitatea de 952 locuri.
Teatrul la Fenice  are o sală cu capacitatea 1.126 locuri.

San Francisco Opera are o sală cu capacitatea 3,146 locuri 

The Royal Opera House din Londra are o sală cu capacitatea 2,256  locuri
Gran Teatre Liceu Barcelona are o sală cu capacitatea 2,292 locuri

Hamburg State Opera are o sală cu capacitatea 1.690 locuri

Vienna State Opera are o sală cu capacitatea 1.709 locuri

Sala Palatului din București are o sală cu capacitatea  4.060 locuri.
There are seats available.  Opera Hall Beijing are o sală cu capacitatea  2.207 locuri.
Oslo Opera House  are o sală cu capacitatea 1.400 locuri.

Teatro Colon din Buenos Aires are o sală cu capacitatea 2.487 locuri.

Teatro Real din Madrid are o sală cu capacitatea  1.746 locuri.

Opera din Copenhaga are o sală cu capacitatea de 1.500 locuri.

Arena din Verona are  capacitatea de 15.000 locuri.

Se vede că pentru spectacolele de operă nu este nevoie de săli de zeci de mii de locuri, ci de săli unde acustica este excepțională datorită particularităților pe care spectacolele le presupun și dificultăților de utilizarea instalațiilor de amplificare a sunetului. faptul că la București nu se făsește o sală unde un număr ceva mai mare de spectatori să vină și să vadă în condiții de eficiență o operă cu mari interpreți, arată lipsa de interes a decidenților față de producțiile valoroase și față de cultivarea cetățenilor. În consdițiile actuale, la București o sală de 4.000 de locuri cu acustică perfectă ar face rentabil orice spectacol de operă cu cei mai mari interpreți ai momentului, exact așa cum se întâmplă la Scala din Milano sau la Met la New York, dar neavând această sală, la București vin cântăreți mari la apus de carieră sau se organizează spectacole gen șușe, cu multă poleială, dar cu valoare scăzută, din moment ce acustica lasă de dorit.

(05 octombrie 2023)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Alina COJOCARU

Alina COJOCARU este o femeie de 41 de ani.
Alina COJOCARU este balerină.
Alina COJOCARU a studiat balet la București și la Kiev.
Alina COJOCARU este o stea a baletului mondial.
Alina COJOCARU a dansat în cadrul Royal Ballet.
Alina COJOCARU a venit în țara natală și a dorit să schimbe fața jalnică a baletului bucureștean. Se pare că diferențele de viziune, dar mai ales de salarii au generat tensiuni.
Alina COJOCARU m-a dezamăgit că a crezut că mediul artistic de la București e altfel decât l-a lăsat.
Alina COJOCARU m-a dezamăgit că s-a așezat la troacă și proverbul zice că dacă stai la aceeași troacă, te mănâncă porcii.

Alina COJOCARU m-a dezamăgit că nu a evaluat corect proiectul și s-a văzut în imposibilitatea de a ieși neșifonată într-o lume bântuită de mediocritate, căci performanță nu se face cu trei premiere la 1.000 de ani. Trebuie stab ilită o regulă și anume, salariile se plătesc doar din încasările biletelor vândute.

Îmi aduc aminte că am fost la un. spectacol de balet. Neșansa mea a fost să am bilet undeva în primele trei rânduri. Au apărut balerinele cu ciorapii cârpiți. Tot spectacolul am urmărit cârpelile de pe ciorapi. Nu vreau să spun că balerinii aveau ștrampii foarte largi și le lipseau suspensoarele. Am remarcat, dar ochii mei la ciorapii cârpiți ai balerinelor erau ațintiți. Așa că, de acolo trebuie pornit. În plus, erau destul de dolofănei ei și destul de greoaie în mișcări, ele. Nici nu prea le ridicau sărmanii balerini, căci în vremurile acelea, doar haltere se făceau la Dinamo și nu existau săli de fitness.

(06 septembrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Daniel JINGA

Eu nu știu de când este Daniel JINGA Manager-Director General Interimar, dar știu că instituția pe care o conduce acum a avut un comportament execrabil în pandemie. În loc să fie alături de popor căci este o instituție bugetară 100%, s-a comportat ca și cum ar fi fost o instituție privată. ONB nu a pus la dispoziție lejer publicului larg așa cum a făcut Metropolitan Opera House, spectacole.
La MET:
- intrai pe portalul instituției,
- direct era spectacolul oferit pentru 24 ore,
- accesarea era simplă, directă,
- realizarea tehnică era excepțională.

La opera din Iași, am văzut spectacole, tot așa oferite și accesate cu mare ușurință, spectacole care aveau durată de disponibilitate de câteva zile. Am fost plăcut surprins să văd acolo soliști valoroși, balerini care arătau ca balerini, fără șunci ca pe la București, fără să-și dea duhul cum am văzut la un spectacol la ONB când cânta Elena MOȘUC și a fost un moment coregrafic penibil.

Nici opera din Cluj nu a fost generoasă.

Daniel JINGA mă dezamăgește că nu face dovada digitalizării de la el de pe moșie. Aș fi vrut să văd de exemplu:

- afișele de la spectacolele operei digitalizate de la începuturi până azi,

- fotografii cu artiști și autografe, tot așa digitalizate,

- trecute în format digital înregistrări pe benzi magnetice sau discuri de vinil cu spectacole integrale,

- acces liber la rezultatele digitalizării,

- prezentări cât mai complete în online a soliștilor din toate timpurile.

Toate nu se întâmplă și sunt dezamăgit. Probabil așteaptă ca lumea de pe stradă să facă ceea ce ONB trebuie să facă. Să construiască oferte de proiecte, să acceseze fonduri și să urgenteze derularea digitalizării. Acum ascult o înregistrare completă, realizată în 1914 cu opera La Traviata. Aș fi foarte încântat să regăsesc pe Internet înregistrări recondiționate din colecțiile ONB, dacă or exista, cu voci mari și din perioadele timpurii ale operei românești.

PS: dacă știu eu bine, director e ceva, manager e altceva. nu ești și director și manager. Cât privește statutul de interimar, acest aspect arată provizorat și în niciun caz o strategie pe termen lung, ci cârpeli de pe o zi pe alta. Faptul că Daniel JINGA se complace cu acest statut este încă un motiv să fiu dezamăgit, căci el are în spate o carieră solidă, care-i dă dreptul să fie acolo cineva.



(05 iulie 2022) 

Băi, nesimțiților, așteptași alții să vă facă munca?

Niște bugetari:
- puturoși,
- ineficienți, 
- delăsători,
- îmbuibați,
sunt lipsiți de interes în a face treaba așa cum trebuie. De aceea, cine intră pe WIKIPEDIA și caută detalii despre marii cântăreți de operă români are surpriza neplăcută să nu găsească mai nimic. 
Eu eram interesat să știu:
- unde s-au născut și când,
- ce școli au făcut,
- ce roluri au jucat,
- pe scene au cântat,
- ce discuri au imprimat,
adică tot ceea ce trebuie, inclusiv să existe link-uri spre înregistrări video și audio, ca omul care citește să aibă și dovada calității vocii artistului despre care a citit.
Băi, nesimțiților care vă ocupați cu digitalizarea de ONB, așteptați ca alții să vă facă munca? 
Puneți osul la treabă, nu mai ardeți gazul de pomană!

(06 fenruarie 2022)

Prințul Persiei din opera TURANDOT de PUCCINI la ONB

Citisem multe despre subiectul operei TURANDOT și văzusem multe reprezentări pe MEZZO ale acestei opere. Ideea de a merge la premiera din 13 februarie 2020 a fost doar faptul că rolul titular era interpretat de Maria GULEGHINA.

Mă așteptam să văd la ONB un Prinț Persiei scunduț, durduliu, puriu, greoi, nădușit și ponosit, căci la un spectacol cu La Traviata de acum câțiva ani cam așa au apărut balerinii de la dansul spaniol. Nu mai așteptam momentul apariției Prințului Persiei căci presupuneam ce va fi. Când s-a produs momentul, am avut surpriza să văd că Prințul Persan este interpretat de un balerin înalt, suplu, cu alură sportivă, care merge și trage serios de fiare, cu ținută și cu simțul ritmului muzicii.

Costumul său era exact ceea ce trebuia în contextul întregului spectacol și mantia sa era sclipitoare,  nu sclipicioasă, exact cum trebuia să fie pentru a-i marca prezența. El continua surpriza pe care am avut-o cu cei 6 dansatori cu iatagane, ei fiind balerini de ținută, exact cum trebuie să fie balerinii, adică mobili, ritmici, în formă și mai ales cu greutatea corpului sub control. În seara spectacolului pe care l-am văzut eu, Prințul Persiei a fost interpretat de Narcis BREBEANU, balerin bănuiesc, din moment ce numele său nu figurează printre balerinii enumerați în programul de spectacol în care sunt dați toți angajații ONB. Pe Internet apare că Narcis BREBEANU este într-adevăr balerin solist la ONB, dar tot cu numele de Narcis BREBEANU există și un tenor. Nu am căutat explicația și consider că în economia acestui articol, este vorba de o coincidență de nume.

Mie mi-a plăcut spectacolul și consider că Narcis BREBEANU în Prințul Persiei a fost ceea ce trebuie, iar partea de final în care a însoțit-o câțiva pași pe soprana Maria GULEGHINA la coborârea scărilor, a arătat că Narcis BREBEANU are clasă, știind exact care este momentul în care să rămână pe poziție, lăsând diva să strălucească cu adevărat.

(18 februarie 2020)

TURANDOT la ONB și corpul de balet

La reprezentația din 13 februarie 2020 de la Opera Națională București cu spectacolul TURANDOT am avut surpriza plăcută să văd un corp de balet:

- format din balerini și balerine,

- cu condiție fizică excelentă,

- cu mișcări sincronizate,

- în ritm cu muzica,

- dinamic și expresiv.

De câte ori aveam ocazia să văd spectacole pe MEZZO cu opere în care interveneau cele câteva minute de coregrafie, mă gândeam de ce acolo este posibil și la ONB nu este pozibil căci de prea multe ori am văzut dansatori, nu balerini bătrâni, grași, nădușiți. Cam aceleași lucruri se vedea și la dansatoare, care auveau slăninuri ce se revărsau abundent prin toate părțile. Credeam că este problemă fără soluție. Cu spectacolul TURANDOT am văzut că și la ONB s-a înfăptuit marea revoluție, căci dansatorii reșapați și supraponderali, au fost înlocuiți cu balerini cu alură sportivă, supli și se vede de la o poștă că trec și pe la sălile de cardio, ceea ce face ca evoluțiile lor să fie excepționale din toate punctele de vedere.

Am totuși o problemă. La noi, micio minune nu ține mai mult de teri zile și tare îmi este teamă că la anul sau peste doi ani, vor reapare dansatorii și dansatoarele în prag de pensie, care fac eforturi disperate să facă ceea ce scrie în fișa postului, adică să danseze după muzică. 

Eu am trăit clipa și am apreciat și pe balerinii și pe balerinele din spectacol, care în cele câîteva minute cât au stat pe scenă mi-au arătat că sunt profesioniști care se respectă pe ei, respecâtndu-mă și pe mine.

(14 februarie 2020)

TURANDOT la ONB

Și anul 2020 aduce la Opera națională București prezentarea operei TURANDOT a lui Giacomo PUCCINI. În seara zilei de 13 februarie 2020 am avut ocazia să văd o reprezentație a acestei opere într-o distribuție de excepție.

Mă voi referi acum la programul de sală, urmând ca detalii despre celelalte aspecte să le ofer în materialele ce vor urma.

Prima constatare pe care o fac se referă la calitatea hârtiei pe care este tipărit programul, calitate pe care o consider deosebit de potrivită pentru asemenea evenimente artistice.

A doua constatare pe care o fac se referă la structura programului. Cititorul găsește informații privind istoricul prezentărilor, regizorul Mario De CARLO, dirijorul Tiberiu SOARE, compozitorul PUCCINI, scriitorul Carlo GOZZI, ALFANO cel care a definitivat opera după moartea lui PUCCINI, libretiștii ADAMI și SIMONI, dirijorul premierei mondiale TOSCANINI și un rezumat al celor trei acte.

A treia constatare se referă la grafica impecabilă, lucru care nu mă mai uimește căci acum în 2020 nu mai trebuie nimeni să invoce restricții de tehnologie, iar cei ce s-au ocupat de program au dat dovadă că știu meserie.

A patra constatare se referă la dimensiunea programuliui care are 29 file plus cele două file ale coperților, coloristica diind de excepție.

A cincea constatare este legată de abundența fotografiilor, autorii programului mergând pe ideea că o poză face cât o mie de cuvinte și le du dreptate că au introdus copia afișuluii de pa premiera mondială  din 25 aprilie 1926 de la Scala din Milano, dar și programul de la premiera națională din 19 martie 1971 de la București.

A șasea constatare a mea este legată de soluția găsită de autorii programului, care din dorința de a da stabilitate conținutului au introdus pentru reprezentațiile cu soliști invitați, în interiorul programului patru pagini care reflectă realitatea din seara în care se distribuie programul.

Pentru programul al cărui cost mi se pare simbolic, la nivelul de 25 de lei raportat la calitate și dimensiune, ofer ONB nota 10.

(14 fenruarie 2020)

Teodor ILINCĂI, tenorul poet

Teodor ILINCĂI este un tânăr tenor cu voce excepțională.
Teodor ILINCĂI este un tânăr și talentat poet.
Teodor ILINCĂI are o dicție perfectă.
Teodor ILINCĂI are un timbru care îl aliniază marilor voci de tenori ai lumii.
Teodor ILINCĂI este un artist foarte sensibil, trăiește rolurile intens.
Iată câteva exemplificări:
E lucevan le stelle
Nessun dorma
Vesti la giubba
Che gelida manina
Addio fiorito asil
Kuda, kuda...
Mamma, quel vino
No puede ser
Granada
Lunge da lei...Oh mio rimorso
Torna a Surriento
Oameni
Blue Christmas
My Way
Winter wonderland
Ch'ella mi creda
La cei 35 de ani, tenorul  Teodor ILINCĂI are deja o carieră internațională și un viitor plin de speranță pentru că:
- repertoriul să este bogat,
- are un dramatism special în aparițiile sale,
- muncește cu seriozitate,
- își respectă publicul,
- abordează cu seriozitate toate aparițiile,
- nu face rabat de la calitate,
- își gestionează bine resursele vocale,
- nu exagerează suprasolicitând vocea,
- are o mare ușurință în a cânta,
- trăiește fiecare are pe care o interpretează.
Deși foarte tânăr, Teodor ILINCĂI interpretat roluri importante în operele Madama Butterfly,Eugene Onegin, Nabuco, Faust, La Boheme, Romeo et Juliette, La Traviata, Macbeth, I Capuleti e i Montecchi, Norma, Adriana Lecouvreur, Don Carlo, Tosca și Otello.

Sunt sigur că va exista un mare dirijor care să știe să pună în valoare ceea ce are Teodor ILINCĂI ca tenor, ca actor și aparițiile sale la Scala și Met nu se vor lăsa așteptate prea mult timp, căci vocea lui este de nivelul celor două mari scene lirice. Dacă presa noastră ar aborda cu seriozitate spectacolele de la ONB și nu doar premierele, exact așa cum se întâmplă peste tot în lume, sunt sigur că despre tenorul Teodor ILINCĂI pentru fiecare reprezentație s-ar scrie cronici elogioase, căci acesta are numai apariții foarte bune, cântând ariile exemplar, comparabil cu cele mai mari voci cunoscute de-a lungul timpului. Teodor ILINCĂI este tenorul poet pe care îmi face o mare plăcere să-l aud interpretând dintre cele mai frumoase arii de operă, scrise parcă pentru el.

Teodor ILINCĂI a scris poezie pe care a publicat-o. Am avut ocazia să citesc și chiar l-am auzit recitând din versurile scrise de el. Sunt versuri frumoase, scrise de un artist care citește poezie. El are o pagină web oficială referită prin http://www.teodorilincai.com .
N-am inclus aici nicio fotografie cu tenorul Teodor ILINCĂI pentru că toate materialele din mediul digital conțin atenționări de copyright și nu am niciun chef să fiu târât prin tribunale pentru folosire fără drept a materialelor reperezentându-l pe artist.

(12 februarie 2019)

O carte despre Marina KRILOVICI

Trebuie să mă laud cu ceva: capacitatea de a distinge rapid și fără echivoc a marilor voci. Cu mulți ani în urmă am văzut-o pe soprana Marina KRILOVICI cântând pe scena Teatrului de Operă și Balet din București. Era cu mult înainte înainte de 1975. Vocea ei avea ceva particular, inconfundabil. O știam de la televizor. Acum patru ani, la un revelion făcut la Operă unde era și spectacolul cu opereta Liliacul, erau intercalate aparițiile unor soliști ai ONB. A apărut o doamnă și de la primele note mi-am zis: 

- Aceasta este Marina KRILOVICI.

Uitându-mă pe program, într-adevăr nu greșisem. Timbrul vocii ei, profunzimea și mai ales claritatea cuvintelor, erau exact cele pe care le știam eu dintotdeauna că erau ale lui Marina KRILOVICI.

Acum câteva săptămâni o foarte bună cunoscătoare a fenomenului de operă românească mi-a zis că marea soprană Marina KRILOVICI lansează o carte de memorii. Prin bunăvoința colegei mele am intrat în posesia unui volum. Rar mi se întâmplă să încep o caret și să n-o las din mână prână nu am terminat s-o citesc. Ultima dată mi s-a întâmplat cu romanul Un veac de singurătate al lui Gabriel GARCIA MARQUEZ tradus la noi și publicat la BPT - Biblioteca Pentru Toți, într-un tiraj extraordinar de mare, la 5 lei bucata, undeva prin 1974.

Cartea despre Marina KRILOVICI se intitulează Marina, Marina, Marina și este scrisă de Alice NĂSTASE BUCIUTA. Titlul cărții m-a dus cu gândul la frumosul cântec Marina, Marina al lui Vico TORRIANI.

Cartea este scrisă în așa fel încât cititorul să vadă adevărata personalitate a artistei și să înțeleagă că marea performanță presupune talent, perseverență, dăruire și multă, foarte multă muncă. Înzestrată cu calități vocale de excepție, Marina KRILOVICI a cântat pe marile scene lirice ale lumi, Met și Covent Garden fiind unele dintre ele.  Marea soprană a interpretat rolurile definitorii ale unui repertoriu complet și aici mă refer la Tosca, Aida, Manon, Elisabetta, Adriana LECOUVREUR, Santuzza, Butterfly, Mimi și multe, multe altele.

Din carte rezultă exact ceea ce și artista a subliniat în interviurile date, că și-a dorit să fie un artist complet, cu o viață închinată artei și familiei. În carte sunt date unele detalii ale relației lui

KRILOVICI cu profesoara ei Arta FLORESCU, despre care știam că o dublase pe Silvia POPOVICI în filmul DARCLEE, dar pe care eu am văzut-o eu când i s-a decernat titlul de profesor universitar evidențiat în 1984, o dată cu cel acordat conferențiarului Petre ROMAN și din alocuțiune îi dau dreptate lui KRILOVICI. Nu ai cum să spui în public așa ceva, la poziția pe care o ai.

Pe youtube se găsesc filme și înregistrări cu interpretări ale Marinei KRILOVICI, dar cred că rolul televiziunii în a o prezenta pe artistă trebuie să fie mult mai accentuat ca lumea să o cunoască nu prin fragmente, ci prin filme cât mai complete în care marile arii să se vadă că prin Marina KRILOVICI și-au găsit interpreta ideală.
Cartea de 252 pagini, bogat ilustrată, despre Marina KRILOVICI apărută anul acesta la ArtPress din Timișoara, aduce cititorului imaginea unei mari artiste. Mi-a plăcut cum alternează narațiunea autoarei cu destăinuirile artistei, lucru care dă culoare și viață cărții.

Încheierea este magnifică: 

Dragoste, îți sunt recunoscătoare! Mi-ai oferit multe daruri prețioase și mi-ai fost echilibru de-a lungul vieții...

(31 mai 2018)

Tenorul Vasile MOLDOVEANU

Despre tenorul Vasile MOLDOVEANU cărțile de istorie a operei mondiale va scrie pagini frumoase pentru că artistul:

- are o voce frumoasă;

- are un timbru excepțional;

- are o întindere remarcabilă;

- este de un profund dramatism;

- își trăiește cu adevărat rolurile;

- impresionează de la prima notă;

- este o prezență scenică specială;

- are un joc de scenă complex.

Într-un cuvânt, Vasile MOLDOVEANU este tenorul pentru care marii compozitori dau senzația că au scris rolurile special pentru el.

Eram în  anii de studenție când am mers prima dată la Opera din București și  după ce m-am minunat de cum arăta sala aceea, am văzut spectacolul. În vremurile acelea ca student, nu am cumpărat program, care era o fițuică, dar am citi afișul. Erau acolo multe nume. Nu le-am reținut. Am văzut spectacolul. Când eram licean prindeam la radio transmisiuni de la Scala și auzisem mari voci ale lumii. Acum eram la un spectacol live și remarcam mici-mai difernțe, ca la un teatru de provincie. Totuși o voce mi-a rămas în minte, că performa ca la Scala. Am căutat-o a doua zi pe afiș. După aceea nu am mai văzut numele vocii aceleia. Din întâmplare am dat pe youtube de duetul dein Don Carlo cu Sherrill MILNES și Vasile MOLDOVEANU de la Met din  1980. Ceva-ceva mi-a revenit în minte. Am făcut săpături și vocea de atunci era vocea celui ce cânta în rolul lui Don Carlo. M-am felicitat că tot așa cum am făcut cu Ileana COTRUBAȘ pe care o acultasem la radio în Nel giardin del bello tot din Don Carlo. Atunci mi-am zis: iată vocea! În ambele cazuri confirmarea a venit după multe zeci de ani căci nu am avut informație înainte de 1989.

E o plăcere să intru pe youtube să ascult arii precum:

La Donna e mobile,

O soave fanciulla,

Nesun dorma,

E lucevan le stelle,

Recondita armonia,

Folle di gelosia,

Che gelida manina și lista continuă pentru că Vasile MOLDOVEANU a cântat în multe opere și pe toate marile scene lirice ale lumii, dar au și fost înregistrate spectacolele în care el a jucat. Acum peste ani, remarcă prospețimea, tehnica și valoarea  acestei voci în contextul în care au apărut numeroși tenori de talie mondială, cu tehnică și cu calități remarcavile. Tenorul Vasile MOLDOVEANU este un clasic magnific.
Tenorul Vasile MOLDOVEANU este un nume de referință al operei românești despre care trebuie să se vorbească cu mult mai multă apăsarecăci valoarea rolurilor sale de pe marile scene ale lumii au însemnat mult mai mult decât ne imaginăm noi cei care până în 1989 am trăit izolați de lume.

(01 decembrie 2017) 

Iată soluția la ONB!

Obiectiv: redarea renumelui mare al ONB.
Mijloace: un repertoriu foarte larg.
Resurse: artiștii din ONB.
Durata: 6 luni.
Etape:
        Stabilire repertoriu cu cel putin 30 de lucrări.
        Realizarea unei distribuiri echilibrate.
        Încărcarea tuturor artiștilor.
        Stabilirea unui program riguros de lucru.
        Eșalonarea premierelor.
        Program de dezvoltare complex.
        Spectacole cu arii celebre.
        Spectacole cu coruri celebre.
        Spectacole cu părți de balet celebre.
        Spectacole de varietăți dans, arii, cuplete.
        Ierarhizarea după performanță.
Consider ca numai prin muncă susținută cu cel putin 6 spectacole pe săptămână la înaltă clasă, cu un repertoriu foarte variat, în care TOȚI artiștii să fie antrenați este singura soluție. În paralel tot de acolo să se organizeze spectacole în alte săli foarte mari care să atragă public și acre să permită atragerea de fonduri.
Atenție: trebuie oferit publicului ceea ce el dorește. Acele chestii inovative, riscante, experimentale nu au ce căuta în repertoriu ONB în această perioadă.
Există modele la Verona, la Dresda dar și la MET cu spectacole în care apar soliști ce interpretează arii de mare popularitate, plăcute, care atrag public. La 20 de lucruri plăcute, celebre și digerabile dacă se introduc 3 chestii de avangardă nu deranjează pe nimeni, dar nu mai mult.
Soluția: LA TREABĂ POPOR! NU VĂ REZOLVĂ NIMENI PROBLEMELE VOASTRE! SOLUȚIA ESTE ÎN MUNCA VOASTRĂ DE SUPERCALITATE!

(30 aprilie 2016)

Un obicei foarte prost și păgubos

Există nenumărate moduri de a face din orice, mai ales din situații jenante ieșiri interesante. Dacă trebuie făcută o enumerare a autorilor unei cărți, pentru a nu supăra, se face prezentarea în ordine alfabetică. Dacă într-o ierahzare un oarece apare pe poziția 560, vom avea grijă să spunem că acel oarece se află în primele 600 de entități. Tot așa venim cu tot felul de denumiri pompoase, cu tot felul de diplome, cu tot felul de premii mai mult sau mai puțin inventate pentru a-l urca pe un om neânsemnat pe un piedestal nemeritat. Tot din poltețe spunem, ultimul dar nu în ultimul rând și tot astfel de vorbe meșteșigite. Dacă nu se va înțelege că:

- la o Olimpiadă doar cel care câștigă medalia de aur este campion olimpic;

- la un campionat numai cel care ajunge primul este campionul;

- în literatură, fizică, chimie, medicină doar premiul Nobel consacră;

- rezultatele și nu vorbele dovedec valoarea;

se va vorbi ca și până acum și se va bate pasul pe loc, ceea ce nu este lucrul cel mai bun având în vedere faptul că timpul trece și scurgerea sa este ireversibilă.

Este important să privim adevărul în față și să vedem adevărata poziție ca de acolo să se pornească definirea unei strategii.

Aș vrea să reamintesc directoratul lui Dinu Săraru la Neatrul național din București când multe dintre spectacole se jucau cu casa închisa pentru că:

- repertoriul era bine ales;

- regia spectacolelor era de excepție;

- actorii jucau făcând roluri memorabile;

- sala arăta bine;

- eficiența artistico-economică era maximă;

- costul biletului era decent.

Orice act artistic trebuie să fie cunatificat prin:

- număr de bilete vândute;

- număr de reprezentatii;

- grad de ocupare al personalului;

- solicitări de turnee în țară și străinătate;

- invitații artiști să vină ca stele în alte teatre;

- eficiență;

- valoare recunoscută de presa de specialitate;

- preluarea de televiziune;

- transmisiuni în direct;

- participări la festivaluri;

- premii recunoscute peste tot.

A merge să văd piesa Take, Ianche și Cadîr cu Beligan, Dinică și Moraru de trei ori a însemnat de fiecare dată o mare sărbătoare. A merge la ONB să văd un balet din primele rânduri a însemnat un supliciu pentru că:

- balerinele erau grase;

- balerinele aveau ciorapii cârpiți;

- la balerini tălpile papucilor aveau găuri;

- ștrampii le erau largi, prea largi;

- multe ezitări și rateuri;

- orchestra zdrăngănea;

- era prea mult teatralism în gesturi;

- parcă cerșeau aplauzele.

Așa că, răul vine din interior la ONB și din autosuficiența în care lumea se complace. Mă gândesc la ei ca la scriitorii acre vorbeau despre literatura de sertar care n-a apărut niciodată dupa revoluție. Toate vaietele nu se justifică din moment ce nu exista proiecte concrete și fapte notabile. 

Îmi aduc aminte de un actoraș de la Bulandra despre acre eu am o părere foarte proastă ca n-are talent cum a avut o ieșire neinclusă în prețul plătit de mine al biletului. Pentru ce a făcut insul trebuia să merg numai în stația troleibuzului 94 de la capătul din Berceni și aș fost servit cu replici mult mai valoroase, cu un vocabular mult mai colorat, dar pe gratis.
Toate problemele se rezolvă cel mai bine din interior. Nu există soluție venită de la altii. Ce vine de la altii se cheamă ori diktat ori ocupașie ori cotropăire.

(29 aprilie 2016)

Îmi aduc aminte de NICOLESCO, ZAMFIR, COJOCARU

Cu foarte mulți ani în urmă a venit profesor titular la Universitatea Transilvania Mariana NICOLESCO. Toată lumea șie cine este Mariana NICOLESCO. Mulți leagă numele ei de numele Hariceei DARCLÉE, a festivalului de la Brăila, care iată de afla la a 20 ediție în 2015. Bunul peu coleg şi fost student CD care îndeplinea o importantă funcţie de conducere la acea universitate îmi povestea despre scene incredibile petrecute în colectivul de cadre didactice unde lucra marea soprană în calitatea de profesor universitar titular. Este fapt cunoscut că mulţi dintre colegii domniei sale vorbeau studenţilor despre lucruri pe care ei înşişi nu le abordaseră niciodată în practică. Lipsa de decenţă i-a coalizat pe mulţi dintre aceştia să formeze zid în faţa marii performanţe, ceea ce s-a reflectat prin playback în spectacolele de operă patronate de ei.

Cu mulți ani în urmă inabilitatea unui management de la Universitatea de Muzică din București i-a făcut să se confrunte pe marele Gheorghe ZAMFIR și pe o tânără, naistă excepțională, dar devenită mititică prin comparație cu gigantul ZAMFIR. Mi s-a părut nefiresc să apară o astfel de situație, pentru că inabilitatea unora îl punea pe marele maestru în fața unei situații neplăcute. Consider că dimensiunea acelui talent impunea o cu totul altă abordare la un niver de masterclass undeva într-o instituție cu mult mai prestigioasă pentru supertalente, nu pentru învățământ de masă. Cred și acum că maestrul ZAMFIR trebuia să insiste spre o altă abordare, nu pentru a-și căuta o dreptate unde criteriile oeperează pentru noi ăștia cei de rând, nu pentru genii. Geniilor trebuie să le fie rezervate alte fotolii din piele fină de căprioară, nu să se așeze pe scaune de duzină din lemn ieftin de la IKEA.

Acum, iată, la Opera Bațională București, locul unde se petrec scene horror, marea balerină Alina COJOCARU  este umilită pentru că ea nu abordează în spiritul funcționăresc actul artistic. La ONB nu se lucrează nici ca la MET, nici ca la Scala, nici ca la Royal Opera House, adică pe bază de contract. Artiștii sunt salariați cu contract pe perioadă nedeterminată, ca într-un comunism dus la extrem. Scena cu spectatorii care asista la greva instrumentiștilor, scena cu schimbarea a patru directori într-o săptămână arată că nu se dorește rezolvarea problemei. managementul transferat de Alina COJOCARU spre ONB este sortit eșecului dintr-o mie de motive, iar cel esențial este cel legat de nivelul valoric. Existența subvențiilor de la stat duce la scăderea calitativă aa ctului artistic și la căderea instituției. Alina COJOCARU a încercat ceva dar nu ea trebuia să implementeze acel nou management ci finanțatorul. Cee ce s-a văzut a fost vârful aisbergului, care are rădăcini adânci, care s-au văzut și în vremea directoratului lui Ludovic SPIESS, marele tenor. Cei ce vin cu experiența marilor scene și Alina COJOCARU venea cu acest atuu, sunt tocați mărunt până când sunt duși la disperare și abandonează. Am văzut că acesteia i s-a interzis intrarea în clădire, gest incalificabil de făcut chiar și de  prostitatele de pe centura Bucureștiului. Mă întreb de ce biata celebra balerină Alina COJOCARU a acceptat să se pună într-o atare situație și nu a plecat cu primul avion.

Dragoste cu sila nu există, iar performanță pe fondul luptei dintre titani și mediocri nici atât, așa cum este și în gimnastică.

(27 aprilie 2016)

Numai câte trei litere

Frumos!
Foarte frumos!
Manea mănescu vorbea de triada: învățământ-cercetare-producție acum patruzeci de ani.
Ăi plăceau lui combinațiile de trei.
Comuniștilor le-au plăcut combinațiile de trei pentru ca PCR, RPR, RSR, UTC, CAP, SMT, SMA, BRI sunt acronime formate din trei litere. Așa cum noul născut zice prima dată ta-ta căci gurița lui și limbuța lui se coordonează în a scoate aceste două sunete t și a, tot așa oamenii maturi se străduiesc să construiască acronime ușor de memorat și ușor de pronunțat.
Și acum sunt nenumărate instituții care au numelepus în corespondență cu acronime precum: TNB, ONB, ASE, CCR, DNA, SRI, ICI, INS, UPB, TVR, RTV, UVT și multe, multe altele. Și unele persoane sunt identificate prin acronim ca de exemplu CTP sau CVT.
Ideia de ortogonalitate în a alege combinațiile de trei litere este esențială, pentru a elimina orice confuzie.
Se calculează un coeficient de similitudine între două acronime, folosind una dintre nenumăratele formule și acolo unde acest coeficient are o valoare nesatisfăcătoare este clar ca unul dintre aconime trebuie înlocuit.
Era cândva o piesă de teatru în care persoanele aveau numele formate din cifre, astfel încât un erou era domnul Uni, o eroină era doamna Doi și tot așa.
Excesut de acronime dăunează grav înțelegerii cursului istoriei, mai ales cănd similaritatea este foarte mare. De aceea un echilibru în a construi acronimele este necesar. Impunerea în piață a unui acronim este dată de semnificația lui și mai ales de prezența prin acțiuni a celor ce-și desfășoară activitatea în respectivele organizații. Pentru știriști este ușor să pronunțe un acronim decât un nume chiar dacă este format numai din din trei cuvinte.
Zilele acestea pe buzele tuturor se afla niște acronime. Numai că există principiul nemo censetur ignorare legem și se pare că a fost altfel. Lămuririle sunt de regulă pentru neștiutori, nu pentru avizați. În conformitate cu art.1, alin. 6 din Constitutia Romaniei, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

(10 martie 2016)

La bohème cu Elena MOȘUC

Azi 3 martie 2016 Opera națională București a găzduit un spectacol eveniment cu opera La bohème  de Giacomo Puccini, având în rolul Mimi pe marea noastră soptană Elena MOȘUC.
Valoroasa soprană care a cântat pe cele mai mari scene lirice ale lumii a avut parteneri precum Lucian Corchiş, Simonida Luțescu, Florin Simionca, Valentin Vasiliu, Marios Boloș, Mihneqa Lamatic, Adrian Ionescu și Constantin Neagu.
La pupitrul orchestrei s-a aflat Vlad Conta. Spectacolul a fost regizat de Ionel Pantea.
Lucrurile trebuie tratate distinct.
Corul, dansatorii, figuranții s-au descurcat foarte bine.
Orchestra a derulat corect aprtitura, dar amplificarea a fost foarte mare, acoperindu-i pe soliști, mai ales în actul întâi.
Soliștii s-au comportant civilizat și s-au străduit să facă față marii lor partenere, soprana Elena MOȘUC. Tot timpul spectacolului s-a văzut marea diferență dintre Elena MOȘUC și restul. În actul al doilea s-a atenuat diferența dintre soliști și acompaniament, în sensul că s-au auzit soliștii, orchestra devenind mult mai corectă ca poziționare, în a nu mai fi ca tarafurile cu clape de la nunți care prin puterea excesivă a difuzoarelor dorește să-și acopere imperfecțiunile.
Să nu se uite ca la sala radio a fost opera La Favorita tot cu o orchestră numeroasă, dar care orchestră a fost mult mai domestică în arport cu soliștii.

Am admirat muzicalitatea lui Lucian Corchiş în rolul lui Rodolfo. Musetta a avut intervențiile într-un decor neadecvat. Toate montările văzute de mine au plasat mesele unde se cinsteau soliștii în actul al II-lea în prim-plan. Aici nu știu ce a urmărit regizorul că a plasat mesele în planul al treilea, creind probleme soliștilor, mai ales că în secnă erau și foarte mulți figuranți ca la bâlci.
Elena MPȘUC a interpretat magistral celebrele arii și în duete a făcut diferența. De fapt la acest spectacol am mers să văd pe viu o Mimi interpretată de marea soprană Elena MOȘUC.
Nu știu de ce în ultimul act a trebuit să văd niște țâțe goale în fața unui pictor care se făcea că făcea și el ceva în fața unui șevalet. Noroc că a luat o bluză pe dânsa cea care era și cam durdulie la o adică.
Despre sala ONB am de spus foarte multe lucruri nasoale:
- fotoliile sunt incomode;
- planul sălii este aberant de înclinat că se fac eforturi amri sa nu vină omul în nas;
- la balcoane au rămas niște fire aiurea care atârnă;
- micile lămpi care atârnă la balcon nu au completați țurțurii;
- cortina parcă este de cămin cultural sătesc.
Clădirea are peste 70 de aniși se face dovada că municipalitatea dar nici guvernele n-au fost în stare să construiască o sală modernă mai mititică, nu chiar așa de mare ca vila lui AV din cimitir.
Cred că spectacolul cu  La bohème din 19 martie 2016 va fi mai bun pentru că totți vor învăța din greșelile pe care le-a perceput orice profan azi.
Mă întreb: de ce este așa de zgomotoasa sala OBN? Din cauza publicului? Din cauza condițiilor? Nici la mine în mahala la cinematograf nu era atâta zarva ca la ONB pe la ora 18,50 când spectacolul începea la ora 19,00.

(3 martie 2016)