Despre curajul de a recunoaște adevărul sunt multe de spus. Unii spun că acest curaj este curajul nebunului. Eu nu cred în așa ceva. După mine, cel care recunoaște adevărul, indiferent dacă adevărul îl avantajează sau din contră, adevărul îl dezavantajează, este un om nu numai curajos, dar este un om de caracter, pe care dacă e nevoie să te bazezi în alte situații, o faci, fără a risca, pentru că acest om nu te lasă la greu.
Am cunoscut persoane care au recunoscut adevărul, chiar dacă acel adevăr era dureros pentru ei, dar au avut coloană vertebrală și au dat dovadă de mare putere, căci situațiile la care mă refer erau despre adevăruri deloc confortabile pentru cei care îl recunoșteau.
Se zice că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Așa stau lucrurile, pentru că în toate situațiile în care omul a avut curajul să recunoască adevărul, au fost create premisele de a merge mai departe, fără a bate pasul pe loc prin îngroparea în tot felul de minciuni.
Eu am învățat o lecție și anume, că dacă sunt pus în situația de a recunoaște un adevăr legat de o eroare pe acre am făcut-o, acea recunoaștere o fac imediat pentru că:
- fac economie de energie,
- orice argument mincinos m-ar afunda în penibil,
- recunoașterea înseamnă pentru mine eliberare,
- cei din jur apreciază faptul că am recunoscut,
- după recunoașterea adevărului se merge mai departe lejer.
Departe de mine de a fi un tip curajos dacă recunosc adevărul. Mai mult, sunt un tip comod, căci recunoscând adevărul, indiferent de greutatea sau de importanța acestuia, îmi conserv energia pe care aș fi folosit-o inutil pentru a scorni tot felul de argumente cât de cât logice care să-mi susțină o cascadă de neadevăruri, ceea ce înseamnă un efort inutil, pentru că la un moment dat apare o fractură în argumentele mele, care mai devreme sau mai târziu îmi impun să recunosc adevărul, pe care alții mi-l servesc, iar eu umil, trebuie să-l accept, deși dacă o făceam din prima dată, eram victorios și pășeam pe covorul roșu.
(17 decembrie 2023)
(17 decembrie 2023)
