Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România?

Acum mulți ani ne-am întâlnit, un număr de inși care lucram sau am lucrat în domeniul informaticii, crezând că suntem în stare, să planificăm munca scrierii unei cărți despre trecutul, despre prezentul și despre viitorul acestui domeniu.

Cum era și firesc, ca oameni serioși ce ne credeam, a trebuit să stabilim ce titlu va avea cartea cu pricina. S-au vehiculat mai multe titluri, pornind de la experiența existentă în zona cărților de istorie, istorie ca atare sau în domeniul istoriilor pentru literatură, pentru matematică, pentru fizică sau pentru alte domenii. După ce am tot filtrat, am ajuns la concluzia că unul din titlurile Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România, merită o discuție mai aprofundată. S-au vehiculat tot felul de ipoteze în favoarea titlului Istoria informaticii românești, cum tot așa au fost dezbătute foarte aprin multe chestiuni legate de titlul  Istoria informaticii din România. După vreo șase ore de discuții, cu toții am conchis că problemele nu sunt suficient dezbătute și urmează o altă întâlnire până la a bate în cuie titlul cu care vom merge mai departe.

Întâlnirea nu a fost singură, ci au fost vreo trei sau patru, după care eu văzând că nu se ajunge la un numitor comun, am abandonat participarea mea la acele întâlniri, iar după mine, ceva mai târziu au fost și alții care au rărit rândurile, până când în final, proiectul a căzut de tot.

În opinia mea, un nene sau o tanti care vine cu o idee, trebuie să aibe clar ce și cum, adică titlul cărții, conținutul și respectivul sau respectiva, trebuie să posede intuiția de a găsi furnicuțele care să realizeze capitolele cărții exact așa cum nenea sau tanti au gândit-o, căci dacă se aplică metodele democratice cu participarea colectivității și cu acceptarea soluțiilor acceptate de o majoritate, ceea ce va rezulta va fi o donstrucție diformă, neomogenă, mediocră, de tot râsul, exact ceea ce o Istorie a informaticii românești sau Istorie a informaticii din România, nu merită în niciun caz.



(15 decembrie 2024) 

Eu și limbajele de asamblare

Eu sunt un fel de arheologie a informaticii. Am început să programez în cod mașină pe calculatorul CIFA 101 Economist. Am continuat să programez în COPCODER pe calculatorul NEAC 1240 și la venirea calculatorului IBM 360 am lucrat în limbajul de asamblare al acestui calculator, numit ASSEMBLER. După aceea, la sosirea în ASE a calculatorului FELIX C256 am făcut programe în limbajul ASSIRIS. La apariția calculatoarelor personale, am lucrat în limbajul ASM.

Cine știe să programeze în limbaj de asamblare înțelege cum se alocă toate resursele unui calculator și are explicații rezonabile la tot ce se întâmplă pe durata rezolvării oricărei probleme, căci înțelege cum stau lucrurile la nivelul celor mai mici detalii.

Acum se vorbește de Inteligența Artificială. Se știe că aceasta nu aduce noi resurse, noi mecanisme de alocare a resurselor. De aceea, este necesar să se cunoască limbaje de asamblare, căci numai cunoașterea acestor limbaje va permite noi descoperiri în zona definirii de noi structuri de date, de modele alocări de memorie și de regăsire de informație, căci una este să lucrezi brut pe cuvinte și cu totul altfel se pune problema de a lucra pe șiruri de biți. Inclusiv, cine vrea să descopere noi instrucțiuni de prelucrare din limbajul de asamblare, o va face doar dacă știe acele limbaje, designul lor și justifică noile elemente pe acre dorește să le implementeze. Inteligența artificială nu crează nimic. Ea vine doar să folosească ceea ce există, uneori, să folosească mai bine, dar nu aduce acel plus de creativitate în limbajele de asamblare care duc la progresul informaticii, tocmai acum când au dispărut barierele pe care le aducea lipsa de memorie din cauze tehnice, acum depășite. Chiar structura instrucțiunii din limbajul de asamblare este nepotrivită în raport cu puterea de prelucrare și resursele de memorie. Trebuie să se efectueze saltul calitativ în limbajele de asamblare pentru a ne apropia și mai mult de performanțele computerelor care să le facă mai apropiate de lucrul în limbaj natural, ca partener decent al nostru, chiar dacă noi nu venim din lumea informaticii.

(03 iunie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ștefan MUSTĂȚEA

Ștefan MUSTĂȚEA a fost asistentul nostru pe când eram în anul al IV-lea de studenție și învățam să programăm calculatoarele electronice CIFA 101 Economist și NEAC 1290, primul folosind cod mașină și al doilea, folosind un limbaj numit COPCODER. De la profesorul meu Ștefan MUSTĂȚEA am învățat să gândesc programele.
Ștefan MUSTĂȚEA nu vorbea mult.
Ștefan MUSTĂȚEA explica pas cu pas ce trebuie făcut.
Ștefan MUSTĂȚEA construia scheme logice excepționale.
Ștefan MUSTĂȚEA știa să transforme algoritmii în cheme logice cu cea mai mare ușurință.
Ștefan MUSTĂȚEA explica așa de frumos, căci toți am înțeles și învățat ceea ce trebuia.
Dacă știu programarea pe care o știu și dacă gândesc programele, totul datorez lui Ștefan MUSTĂȚEA, căci el, asemeni unui învățător care-ți pune creionul în mână, mi-a pus în mână creionul, foaia de hârtie și tastatura pentru a fi în stare să scriu un program, pornind de la enunțul problemei, oricare ar fi ea. Am avut senzația că Ștefan MUSTĂȚEA nu știe să zâmbească, dar așa cu seriozitatea și cu economia lui de cuvinte, asemeni profesorului meu de fizică din liceu Eugen BOIA, Ștefan MUSTĂȚEA făcea, nu vorbea. Avea vorba măsurată, căci programele nu se comentează, ele se construiesc, iar la schemele logice, exactitatea este esențială, căc la ele se aplică toate proverbele românești. O variabilă nu se utilizează înainte de a fi inițializată, căci nici carul nu se pune înaintea boilor.


(13 februarie 2023)