Sistemul educațional, cu rădăcini în lăcomie și în ambiții

Lăcomia este una din metehnele omului, iar ambiția prostească este și ea un defect imposibil de corectat. Lăcomia și ambiția sunt cele două surse ale prăbușirii sistemului educațional din spațiul mioritic și ele au generat analfabetismul funcțional la generații întregi de tineri.
Ne naștem egali, dar suntem diferiți. Unii dintre noi sunt mai înalți, altii dintre nou sunt ceva mai scunzi. Unii dintre noi sunt bruneți, iar alții dintre noi sunt blonzi sau șateni. Unii dintre noi au ochii verzi, alții au ochii negri, alții au ochii albaștri și sunt și oameni cu ochii căprui. Nici în ceea ce privește forța fizică nu suntem la fel, cum nici în ceea ce privește talentele nu suntem trași la indigo.

Societatea are prostul obicei de a organiza întreceri și de a-i pune pe oameni la același start și în acest fel este stârnită ambiția părintelui mai ales, de a-l impune pe fiul sau pe fiica sa ca fiind cel mai bun, respectiv, cea mai bună, uzând de mijloace dintre cele mai variate.

Când își duce copilul la clasa a I-a, părintele își visează odrasla la finele anului pe scenă obținând premiul întâi cu coroniță și începe să lupte pentru a-și atinge acest obiectiv. Armele sunt extrem de variate și de foarte puține ori sunt și corecte.

S-a creat mitul liceelor cele mai bune din oraș. Părinții doresc pentru copiii lor tot ceea ce este cel mai bun, deci să ajungă să fie elevi la cel mai bun liceu. Așa a apărut punerea elevilor la aceeași linie de start, adică la examenul național de la terminarea clasei a VIII-a cu subiecte unice, cu corectarea securizată, cu clase de exerciții, cu rezumate. Dorința firească a părinților a fost exploatată de cei lacomi care:

- au dezvoltat industria meditațiilor,

- au generat rezumatele și au impus memorarea lor,

- au creat clase de probleme de matematică și pașii de rezolvare,

- au impus baremuri rigide de corectare,

- au asigurat comparabilitate totală a tezelor.

În acest fel s-a dezvoltat învățământul bazat pe memorare de texte, pe care elevii nu au capacitatea de a le explica, pentru că nu sunt creațiile lor și în acest fel, elevul a fost transformat într-un robot care a citit textul, l-a memorat, îl recită, fără să înțeleagă nimic din ceea ce spune, devenind fără voia lui, analfabet funcțional. Am fost președinte de comisie de bacalaureat și am văzut elevi care vorbeau perfect despre balada Miorița, fără să fi citit-o, cum tot așa procedau și în legătură cu romanele lui Liviu REBREANU, pe care nu le citiseră, dar știau să recite rezumatele de nota 10, notă care nu era a lui, dar o obținea.


(17 septembrie 2025)

Învățământul bazat pe logică și rațiune

Pe vremea mea nu existau rezumate la limba și literatura română. În mintea mea, rezumatele sunt cele mai stupide construcții ale minții omenești, bazate pe minciunile cele mai sfruntate, din moment ce în rezumate se spune ce a vrut să zică autorul operei literare, ca și cum autorul rezumatului ar fi stat de vorbă cu scriitorul și acesta i s-ar fi destăinuit lui ce și cum. Autorii rezumatelor, în loc să fie onești și să spună, în opinia mea, autorul cred că a vrut să spună cutare și cutare lucru, se lansează și-i atribuie scriitorului tot felul de gogomănii, care sunt de fapt presupuneri absurde al minților bolnave avide după bani, căci rezumatele sunt sursă de bani, nimic altceva.
Pe vremea mea, nu existau meditații decât pentru cei care dădeau admitere la medicină și la arhitectură, care veneau duminica la București să se mediteze cu profesori universitari care predau la respectivele facultăți, și acești elevi erau foarte puțini căci lumea era săracă și ambițiile nu-i dominau pe cei mediocri să acceadă la facultăți care le depășeau cu mult lungul nasului.

Pe vremea mea, citeai cartea, o povesteau și răspundeai la întrebări normale pe care profesoara ți le punea, care în niciun caz nu te forțau să dai interpretări aberante ca în rezumatele din ziua de azi, când bietul elev recită un text pe care l-a memorat, dar din care nu a înțeles nimic, elevul fiind transformat în analfabet funcțional.

Pe vremea mea, elevul știind definițiile lui sinus,  lui cosinus și că se lucrează cu triunghiul dreptunghic, elevul reușea să traverseze toată trigonometria, fără a memora formulele, așa cum se face acum, mai ales că bietul elev de azi știe totul o zi sau două, după acre uită ce a memorat.

Îmi aduc aminte că am freușit cu un calculator de buzunar să închid un acoperiș la o casă sofisticată, folosint formule de trigonometrie pe care le-am dedus din aproape în aproape, din ceea ce învățasem cu 15 de ani în urmă, folosind raționamente simple și construcții logice.

În clipa în care va dispare memorarea din învățământ și totul se va baza pe logică, rațiune și creativitate, vor dispare și analfabeții funcționali. Omul nu este robot, ci ființă rațională, cu logică și are capacitatea de a crea, capacitate pe acre sistemul educațional nu are dreptul să i-o anihileze. 



(17 septembrie 2025)

Ce înseamnă să înveți carte?

Eu voi spune ce înseamnă să înveți carte despre modul în care eu am învățat carte, căci nu știu cum învață lumea acum carte, dar acum peste 50 de ani altfel se învăța carte.
Pe vremea mea:
- nu erau cărți așa multe,
- cărțile nu erau așa de groase,
- textele nu erau așa de mărunte,
- lecțiile nu erau așa de lungi,
- noțiunile nu erau așa de numeroase, 

- nu erau examene naționale,

- nu se cântărea nota la gramaj ca brânza,

- nu-mi amintesc de contestații,

- elevii nu se meditau,

- nu se memorau rezumate.

Pe vremea mea ghiozdanul conținea foarte puține lucruri și nu mă istoveam cărându-l asemeni bietului SISIF, fără rost.

Să dau un exemplu de învățat carte. Profesoara mea de matematică, Lucreția TROCAN a venit în clasă cu un cub mare de lemn. Ne-a zis că e cub, că are muchiile egale, că unghiurile sunt de 90 de grade. Că are suprafețe 6 pătrate. S-a apucat și a dezmembrat cubul. Ne-a arătat cum este cu diagonalele, cum se calculează. Ne-a arătat care sunt axele. Apoi a trecut la secțiuni, pentru că acel cub se dezmembra. A descompus cubul ca și cum era secționat cu diferite plane. Pe concret, am învățat cum e cu cubul. Ne-a scris pe tablă și câteva formule. Nu trebuia memorat nimic, pentru că totul decurgea natural.

La limba română aveam poeți și poezii. Poeziile le memoram și le recitam. Nu trebuia să discutăm noi ce a vrut să spună poetul, căci nimeni nu l-a întrebat pe bietul om, așa cum fabulează făcătorii contra cost, de rezumate, din industria stupidă a meditațiilor fără rost, care nu duc la nimic bun din moment ce avem 40% din populație analfabetă funcțional.

Pe vremea mea, elevii erau învățați să gândească. Eu și acuma știu teorema lui Pitagora, știu formule de trigonometrie și multe altele, dar nu-mi amintesc să fi memorat altceva decât poezii, în timp ce acum profesorii memorează și recită lecții, elevii memorează și recită la rândul lor și școala este un concurs de recitatori, care mai de care mai ciudați și mai nefolositori.


(24 iunie 2023)

Minciunile unor critici literari

Când copiii mei susțineau examenele de treaptă am avut obligația să-i ascult recitând rezumatele acelea tembele făcute de profesorii meditatori și mi-am dat seama că totul este bazat pe minciuni sfruntate. Unii dintre autorii acelor rezumate spuneau despre autorii unor bucăți literare niște lucruri, de parcă ei ar fi stat de vorbă cu autorii și autorii s-ar fi destăinuit lor, cu ceea ce vroiau să spună în acele bucăți literare. 

În opinia mea, era civilizat și deontologic să se spună ceva precum: se pare autorul popular ar fi vrut să transmită prin versurile cutare și cutare, ideea cutare sau eu cred pe vaza experiențelor personale, că versurile cutare și cutare, transmit cutare și cutare idee. Fără să se fi stat de vorbă cu Ion BARBU sau cu Nichita STĂNESCU, autorii acelor rezumate inepte, conchideau că versurile respectivilor poeți transmiteau mesajul specificat de ei, ceea ce trebuia să fie precedat de cuvinte care să exprime că este vorba de o ipoteză a autorilor rezumatelor, un gând al lor, o interpretare, iar ca lucrurile să fie și mai frumoase, din decență acei autori ar fi trebuit să lase deschisă ușa altor interpretări noi, pe care chiar elevii ar fi fost îndreptățiți să le ofere ca noi premise de studiu ale operelor în discuție.

Este indecent ca fără să se fi discutat cu autorii să li se pună în gură traduceri ale operelor lor, ca și cum opera nu este suficientă pentru cititor, ci este nevoie de încă vreo câteva zeci de pagini care să decodifice ceea ce tot autorul ar fi scris inițial. Întrucât nu există interviuri ale lui Ion BARBU sau ale lui Nichita STĂNESCU cu critici literari prin care poeții să răspundă întrebărilor și să traducă ceea ce au vrut să spună prin cutare sau cutare strofă, este decent ca oricine scrie și vrea să decodifice, mai înainte de a emite orice judecată sau traducere sau explicație, să se folosească o introducere precum în opinia mea, versurile cutare și cutare înseamnă cutare și cutare lucru. Așa ar fi normal, moral și deontologic. Altfel, este vorba de un fals grosolan, nejustificat, o imixtiune criminală în opera unui artist.

(22 aprilie 2023)

Excese în învățământul preuniversitar

Mergând cu autobuzul am auzit elevi spunând:
- proful de mate ne-a dat la toți nota doi;
- am avut de rezolvat 50 de probleme pentru azi;
- nu știu foarte bine rezumatul de azi de la istorie;
- n-am făcut nicio temă de vacanță;
- diriga este o proastă;
- proful de mate nu știe nimic;
- toată clasa a copiat la teză;
- mi-a dat doi, dar se aranjează.
Supraîncărcarea cu materie este apanajul celor care nu știu să predea și vor să impresioneze nu prin calitate, ci prin cantitate.
Voi povesti câteva scene trăite de mine ca președinte de BAC.
Scena  întâia:
locul: Liceul de Chimie din Rm. Vîlcea
examenul: Economie Politică
eroina: o elevă care avea să trateze ceva despre șomaj.
Diavolul, căci altceva nu a fost, m-a îndemnat s-o întreb pe copilă daqcă ea a văzut un șomer în viața ei, știut fiind faptul ca orașul Rm. Vîlcea colcăia de șomeri după închiderea Combinatului Chimic.
Întrebarea era nevinovată, mai ales că ea răspunsese exceptional la subiect. S-a blocat. Știa numai un rezumat. ea nu gândea, ci ca un actor care-și știe rolul, a recitat un text. Așa e tot învățământul de azi. Dictare, memorare și recitare, gândirea , creativitatea sunt  pe planul șapte.
Scena a doua:
locul: Liceul Agricol din Fierbinți
examenul: Limba Română
eroul: un bărbat matur care fusese în garda personală a lui...
Ca să evit o situație dezastruasă am solicitat ca elevii să învete și să recite o poezie, alta decât Cățeluș cu părul creț. Eroul a venit, a recitat și  după examen mi-a zis ca în doisprezece ani de școală, a fost prima dată când a fost pus și el să învețe vreodată ceva.
Scena a treia:
locul: Liceul de alimentație din Călărași (denumirea este aproximativă dar știu că pregăteau și
          cofetari)
eroul: un elev bun
examenul: Limba Română.
Elevul vorbea despre balada Miorița și vorbea magistral.
L-am întrebat dacă a citit balada. Nu o citise dar vorbea superb despre cele cinci mituri. I se dăduse un rezumat, el îl memorase și îl recitea. Drama era altundeva și anume, la profesoara examinatoare care sorbea zicerile elevului, ceea ce însemna că asemeni sufleurului de pe scenă, ea îl urmărea pe actor să vadă dacă nu se abate de la textul original.
Mai există și alte scene de acre mă voi ocupa cu altă ocazie.
este important să se depășească acestă situașie dezastruaosă în care profesorul recită, elevul recită, iar părinții urmăresc dacp fiii sau fiicele lor au învățat foarte bine rolurile.

(19 februarie 2016)