Doctorandul

Doctorandul este persoana care parcurge cel mai înalt stagiu de instruire care există pe lumea aceasta. Finalizarea se face prin susținerea unei lucrări numită teză de doctorat și dacă susținerea este de succes, autorul ei primește titlul de doctor în domeniul în care a făcut cercetarea și a obținut rezultatele pe care le-a inclus în teză.

Așa se explică faptul că există doctori în litere.

Așa se explică faptul că există doctori în matematică.

Așa se explică faptul că există doctori în știința calculatoarelor.

Așa se explică faptul că există doctori în informatică economică.

Așa se explică faptul că există doctori în geologie.

Așa se explică faptul că există doctori în medicină.

Așa se explică faptul că există doctori în psihologie.

Așa se explică faptul că există doctori în istorie.

dacă cineva are curiozitatea să vadă câte specializări sunt în care se va susține doctorate în țara noastrăut decât să consulte ORDINUL Nr. 5376/2017 din 19 octombrie 2017, care le enumeră pe toate.

Stagiul doctoral durează cel puțin trei ani și cel mult, cât vrea Dumnezeu, căci doctorandul găsește nenumărate tertipuri de a-l prelungi ca pe țuica botezată cu apă chiară.

Despre doctoranzi circulă nenumărate legende, cărora eu nu le dau crezare, pentru că în cei 25 de ani cât am fost conducător științific de doctorate nu am întâlnit decât oameni de toată isprava, muncitori, creativi, serioși și pe muncă pentru a face teze de doctorat valoroase, care să aibă originalitate. Despre acest subiect am scris de m-am săturat, multe dintre articole se găsesc la o adresă de pe blogul meu. 

(04 aprilie 2018)

PhD: profesia de doctorand

Pe vremea lui CEAUȘESCU era un  tip care se semna peste tot cu drd. ceea ce mă intriga. Misterul mi l-a descifrat profesorul Ludovic TÖVISSI, conducătorul meu științific. Respectivul era doctorand de 25 de ani, spunea profesorul și în lipsa unor merite speciale, își trecera în palmares această calitate de doctorand, dacă și aceasta o fi o calitate.

De atunci am luat hotărârea să nu folosesc niciodată nici eu și nici colaboratorii mei acest drd care nu înseamnă nimic special, ci din contră, ceva ce miroase a neisprăvit.

Acum, de când cu plagiatele la doctorate târâte prin justiție, oamenii onești evită să mai facă doctorate în Ro și se observă interesul scăzut pentru acestă formă de calificare. Totuși, există persoane care își dorec cu insistență să facă doctorate, deși nu au resursele necesare pentru așa ceva. Ele dau admiteri, sunt exmatriculate, iar dau admiteri și tot așa, pentru că un doctorand pentru un an reprezintă și pentru concucătorul său de doctorat o ajustare a normei didactice. Trei doctoranzi îl scutesc pe conducător de suficiente ore din normă încât să accepte și compromisuri, deși știe că respectivul nu va face în vecii-vecilor acele referate și nici teză. Ambele părți sunt mulțumite. Doctoranzii că-și clătesc orgoliul, iar coordonatorii că au locuri ocupate și norme ajustate. Finalitatea nu mai contează nici pentru unii și nici pentru ceilalți. Alți oameni, alte vremuri. Pe vremea mea, cu totul altfel se puneau problemele. Conducătorul își alegea doctoranzii. Doctoranzii erau în proporție de peste 80% cu șanse fe a finaliza prin susținerea tezei. În niciun caz nu se punea problema de a lua la doctorat un exmatriculat de la un coleg. Pe vremea când făceam eu doctoratul, dacă cineca era exmatriculat, trebuia să de admitere la doctorat în alt centru universitar pentru a i se pierde urma, atât de rușinoasă era situația acestuia. Acum nu mai contează nimic. Totul este în mișcare.

Profesia de doctorand se pare că este la modă, din moment ce au apărut doctoranzii permanenți sau de serviciu cum s-ar zice. Unor insituții le este convenabil să aibă pe ștatele de funcțiuni persoane despre care se zice că sunt doctoranzi. Conducătorilor științifici le convine. Dar și doctoranzilor le place. Fiecare are mulțumirea lui.

(18 martie 2018)

PhD - Arborescența tezei de doctorat

Am  mai scris despre arborescența tezei de doctorat un articol special dar și ceva legat de niște etape dintr-o tehologie. Când un pictor vrea să deseneze un tablou, nimic nu este la întâmplare. El își construiește în minte tabloul, face o schiță cu tot tabloul și după aceea umblă la detalii. Un romancier își defineșye în mintea lui cam despre ceea ce va scrie, își schitează în minte tot firul de bază și abia după aceea trece la a scrie capitol de capitol. Arborescența tezei de doctorat are rolul de a:

- ordona ideile ce vor fi cuprinse în teză;

- asigura o logică a întregii expuneri;

- reduce pe cât posibil repetarea de idei;

- elimina pe cât posibil revenirile;

- gestiona conținutul elaborat;

- permite lucrul în paralel la capitole;

- realiza un echilibru întregii lucrări.

Cel ce se apucă să elaboreze arborescența tezei de doctorat, va constata care este măsura în care stăpânește problematica de care se va ocupa și va vedea care sunt petele albe din domeniul cercetat și va ști unde să insiste și unde să-și canalizeze eforturile. Arbobătut în cuie, ci este o construcție dinamică, aptă să reflecte tot timpul stadiul în care se află cercetarea efectuată de doctorand. Ea este un întreg și pe tot timpul trebuie să rămână un întreg. Cine se așează să deseneze o arborescență de teză de doctorat, obligatoriu trebuie să aibă clar despre ce va scrie în teză, care este domeniul de care se ocupă, care sunt problemele pe care le abordează. Eu am opinat că înainte de orice, doctorandul trebuie să aibă clar obiectivul pe care îl urmărește. Acel obiectiv se obține pornind de la titlul tezei de doctorat. Voi lua cazul meu. Acum 1.000 de ani, împreună cu conducătorul meu de doctorat am stabilit ca titlu tezei mele următoarea formulare: MODELUL ECONOMICO - MATEMATIC AL SECȚIEI ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE. Mie nu mi-au plăcut niciodată titlurile prea lungi, cu multe detalii, zorzoane și explicații. Tot de comun acord cu conducătorul meu științific, un om cu totul remarcabil, am stabilit ca obiectiv construirea modelului economico-matematic al secției întreprinderii industriale. Ca element de ambiție a fost ca respectivul model să fie cu aplicabilitate ca să am posibilitatea să verific ceea ce obțin în activitatea de cercetare. Pornind de la titlul tezei am identificat cuvintele cheie și structura tezei s-a construit aproape singură.

La acea vreme nu știam eu cum este cu arborescența, dar știu cu certitudine că am frecat atât de mult cuprinsul tezei, că l-am învățat pe dinafară la nivel de capitole și subcapitole. Tot în minte aveam schițele subcapitolelor și știindu-le pe dinafară, gestionam redundanțele foarte bine, căutând minimizarea lor. Mi-a fost foarte greu, dar și stagiul doctoral era undeva la 4 ani examene și referate și urmau 2-3 ani de elaborare teză, față de 3 ani cât sunt acum stagiile doctorale. Pe vremuri erau și prelungiri și-mi amintesc că un tip a fost exmatriculat la 25 de ani stagiu doctoral. Cine făcea un doctorat în 6 ani era un erou. acum cine depășește 3 ani deja are probleme, deși refuz să cred că în 30 de ani s-au dublat neuronii în capetele oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru a reduce la 1/2 durata realizării tezelor de doctorat, în aceleași condiții de calitate, zice-se.

(02 august 2017)

PhD - Anii de după

Ar cam fi momentul să facem o analiză a ceea ce se întâmplă cu puhoiul de persoane după ce au susținut tezele de doctorat și au în buzunar diploma de doctor. Am identificat următoarele situații:

• persoane care au scris în tezele de doctorat câteva direcții de cercetare și după obținerea titlului științific de doctor, continuă munca de cercetare și realizează obiectivele pe care și le-au propus; de regulă, acestea sunt persoane pasionate de un subiect, lucrând solitar sau lucrează în laboratoare de cercetare și stagiul doctoral a fost un segment al muncii pe care o depuneau, fructificând rezultatele originale proprii; acestea sunt cazuri mai mult decât fericite, pentru că toate eforturile din stagiul doctoral sunt fructificate și în continuare prin folosirea acumulărilor dobândite, iar teza de doctorat va fi socotită un produs al unui stadiu ce va fi urmată și de alte materiale care includ, de asemenea, rezultate originale, căci munca de cercetare este continuată;
• persoane care au derulat stagiul doctoral ca o necesitate impusă de un sistem pentru promovare, așa cum se întâmplă cu carierele universitare; acum până și asistentul universitar este condiționat la admitere să posede titlul de doctor în științe; în mediul universitar, vrând-nevrând, pentru promovare sunt necesare contracte de cercetare și articole; persoanele care au titlul de doctor, mai de voie, mai de nevoie, continuă să cerceteze și de cele mai multe ori exploatează ceea ce au făcut în stagiul doctoral:
• persoane care având o aorecare notorietate, se gândesc că nu le-ar strica și titlul de doctor; în acest sens, fiind favorizate de pozițiile sociale ușor privilegiate, se înscriu la doctorat și derulează stagii doctorale să nu le zic fictive, dar nici departe de așa ceva, iar finalizarea prin teza de doctorat devine o bagatelă, din moment ce atât conducătorul de doctorat cât și membrii comisiei de susținere publică a tezei îl primesc ceremonios pe autor și nu știu ce termene să mai folosească, întrucât excepțional, nemaipomenit, nemaiântâlnit, superb, deosebit, foarte-foarte, sunt deja cuvinte care nu exprimă pe deplin valoarea tezei, care în realitate, de cele mai multe ori, se dovedește a fi o maculatură, nimic altceva; aceste persoane nu continuă să cerceteze, pentru că nici n-au început măcar, dar au scos teze de doctorat de excepție, desigur.

Mai sunt și alte tipuri de persoane care parcurg stagii doctorale și care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile enumerate de mine. Ceea ce este foarte trist, este că mulți oameni se laudă cu lucruri care în realitate nu au nicio acoperire în nimic nici față de ei și nici față de ceilalți, ci doar o fac să se afle în treabă, întrucât toată lumea știe că un doctorat serios se face de către cei care își dedică multe, chiar foarte multe ore, zile, săptămâni și ani unei munci de cercetare autentice, care nu se face nici în fotolii ministeriale, nici în fotolii de parlamentari, nici în birouri de oameni politici și cu atât mai puțin la chiolhanuri, în ritmuri de muzici și orgii dialectice.

(13 iulie 2017)

PhD - Ratările doctoranzilor

Eu consider că un doctorand are o ratare atunci când îa început un stagiu doctoral și nu-l finalizează cu obținerea titlului de doctor în științe prin aprobarea de către comisia de la Minister. Există nenumărate cauze care conduc la o ratare, dar de fiecare dată, problema trebuie tratată cu multă atenție, fără a căuta în vreun fel un vinovat sau o victimă.

Un doctorand întrerupe stagiul doctoral:

- chiar la început, fără să fi demarat vreo activitate, căci își dă seama că alegerea sa este greșită;

- pe parcurs, pentru că-și dă seama că finalitatea nu este în direcția pe care o dorește;

- către sfârșit, întrucât nu reușește să finalizeze elaborarea tezei;

- în timpul susținerii tezei datorită unor minusuri în aceasta, greu de remediat;

- după susținere, când sunt identificate erori de abordare, bazate pe un management deficitar.

Cauzele ratării stagiului  doctoral sunt foarte diferite, dar trebuie grupate cât de cât, fără a arăta cu degetul, ci numai pentru a sta la baza unor autoanalize care să-l facă pe viitorul doctorand să vadă din start dacă el are resurse necesare pentru a derula un stagiu de succes, fără a invoca nenumărați factori necunoscuți, accidentali și determinanți, în evoluții nefavorabile.
Ratarea din lipsa de timp se produce de multe ori atunci când planificarea resurselor suferă modificări foarte frecvente și apar deplasări în alte localități unde nu există posibilitatea de a face documentare și de a derula activitatea de cercetare specifică stagiului doctoral.
Ratarea din imposibilitatea de a scrie fie rapoartele de cercetare, fie capitolele din teză. Există foarte multă lume care întâmpină dificultăți în a așterne pe hârtie idei, rezultate ale cercetărilor și de a le prezenta într-o formă care să fie acceptată fie la o conferință, fie la o revistă, fie de către coordonatorul științific.
Ratarea din cauza amânărilor este foarte frecventă, pentru că tot timpul omul crede că mâine va fi mai puțin ocupat decât azi, ceea ce este absolut fals.  Zicala de a nu lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut azi, se potrivește de minune în cazul parcurgerii stagiului doctoral. Întrucât termenele sunt destul de relaxate, există tentația de a amâna fie efectuarea documentării, fie publicarea unui articol, fie începerea redactării tezei, crezând că mai este timp berechet. Timpul trece și apare criza de timp cu tot ce înseamnă rabat de la calitatea cercetării, a redactării și deci a tezei.
Ratarea din cauza neluării în considerare a sugestiilor date de coordonatorul științific sau de alți membri ai comisiilor cu care interacționează doctorandul. De multe ori doctorandul consideră că este deasupra tuturor sau nu consideră că sugestiile care i se dau sunt importante și nu le ia în considerare. Sunt situații în care acesta intră în coliziune cu specialiști sau cu membrii comisiei de doctorat și conflictele se soldează cu poziții și considerații negative pe teză sau pe rapoartele de cercetare, ceea ce presupune refacerea acestora.
Ratarea din cauza nerespectării cerințelor de originalitate, ceea ce înseamnă că doctorandul preia materiale fără să le citeze sau le preia eronat. Este cunoscută apetența foarte multor persoane de a construi texte laborioase fie folosind banalități, fie folosind în exces materiale rare, neaccesibile nici măcar un specualiști, ceea ce determină pierderea caracterului de originalitate a ceea ce este scris în teză. De multe ori, chiar când nu se așteaptă, autorul tezei este pus în fața unor situații jenante, care îl aruncă vreo câțiva ani în urmă și trebuie s-o ia de la zero, cu toate riscurile plagiatului descoperit și neuitat mult timp.
Ca la croitor, în opinia mea, doctorandul sau viitorul doctorand, înainte de a se înhăma la derularea unui stagiu doctoral să-și facă o analiză completă, realistă și temeinică asupra resurselor de care dispune, asupra efortului pe care este dispus să-l facă. Numai dacă este ferm convins că vrea să facă așa ceva, să treacă la acțiune. Aici nu este vorba nici de un impuls de moment, nici de orgoliu de a fi doctor în ceva și nici de a face ceva să treacă timpul, ci de a face un lucru serios, temeinic, original, în termen și mai ales de foarte bună calitate. Altă abordare, duce la risc de ratare de peste 95%, să fie clar ca bună ziua, căci planificarea pe 3 ani, cât e minimul unui stagiu doctoral, nu este o glumă.

(30 iunie 2017)

Continuitatea nu e numai în analiza matematică

De la analiza matematică se definește continuitatea ca fiind:

Dar nu despre acest tip de continuitate vreau eu acum să scriu, ci despre continuitatea în procesele de instruire traversate de studenți în cei 3 ani de facultate, 2 ani de master și 3 ani de doctorat.

Studentul realizează:

• tot felul de referate;
• tot felul de proiecte;
• tot felul de exerciții.

Toate acestea sunt independente unele de celelalte. În final, studentul obține Ț note de 10 dar nu are o construcție unitară. De aceea consider ca este important ca studntul să fie orientat spre un set de teme care prezintă interes pentru piața mucii dar și pentru pasiunile studentului care dorește să se dezvolte ca specialist într-un anume subdomeniu al specializării care îi este oferită de facultate.

dacă sunt alese trei astfel de tematici este rezonabil ca toate referatele, proiectele, activitățile de la stagiile de practică în producție să fie acnalizate spre acestea, fără a fi dispersate eforturile stufdentului, numai și numai din:

• orgoliile unor profesori pentru care centrul universului sunt disciplinele lor;
• lipsa de coordonare dintre departamente;
• lucrul în abstract care nu ține seama de ce cere piața muncii;
• un avangardism orientat pe încercări dintre acre unele nu sunt viabile.

Am a mă lăuda cu teze de doctorat coordonate de mine pe teme de fiabilitate software care s-au găsit în stadii incipiente în lucrări de licență și mai apoi anumite chestiuni de modelare erau abordate în lucrare de disertație. Tot așa s-a pus problema modelării costurilor software, care în lucrarea de licență a vizat o abordare clasică pentru produse software care se executau pe calculatoare neconectate în retea, iar la teza de doctorat s-au abordat clase de modele pentru costuri ale aplicațiilor informatice online. Si chestiunile de testare software sau de sisteme colaborative sau de optimizare au fost mai întâi germeni în lucrări de licență, apoi au devenit după procese de cercetare cu rezultate originale lucrări de disertație și mai apoi trecând pe un plan superior, au fost teze de doctorat, zic eu și originale și cu nivel de profunzime ridicat și despre acre autorii lor vorbesc cu mândrie, iar cei din jur le apreciază pentru calitate și pentru faptul că reprezintă munca a 2 ani din ciclul de licență plus alți 2 ani de la master și cel puțin 3 ani de la stagiul doctoral, adică cel putin 7 ani, ceea ce este cu totul altceva daca la licență se abordează un domeniu, la disertație un altul și la doctorat cu totul altceva. În opinia mea aprofundarea este singura modalitate de a obține rezultate originale.

(14 mai 2016)