1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Mircea CĂRTĂRESCU

Poetul și prozatorul Mircea CĂRTĂRESCU este un personaj extrem de cunoscut în mediile intelectuale românești și acum, dar mai ales în vremea lui Traian BĂSESCU. Existau și ironii legate la ritmul în care președintele Traian BĂSESCU citea din opera cărtăresciană.
Trebuie să spun fără să-mi fie o infinită jenă, eu nu dețin în biblioteca mea cărți scrise de Mircea CĂRTĂRESCU că nu am primit cadou. Singurele cărți care le cumpăr în ultimul timp sunt cărțile scrise de Radu PARASCHIVESCU, pentru că acesta este un prozator care-mi place cum scrie. De asemenea, am cumpărat și cele trei volume scrise de Bogdan STOICA intitulat Tipul din filme nu există. Din cărțile lui Mircea CĂRTĂRESCU am citit prin librării, fie versuri, fie proză, dar nu au fost elemente care să mă determine să cumpăr ceva. Dacă din întâmplare l-aș fi găsit pe autor că dă autografe, probabil aș fi cumpărat un volum pentru a avea un autograf de la marele Mircea CĂRTĂRESCU.
Acum câțiva ani am făcut eu o analiză la cum și ce legat de premiile NOBEL pentru literatură și am analizat probabilitatea ca Mircea CĂRTĂRESCU să intre în posesia acestui premiu.
Acum lumea se întreabă că am avansat mult cu textul și nu am scris nimic legat de dezamăgirea pe care mi-a produs-o acest Mircea CĂRTĂRESCU, căci m-a dezamăgit și el.
S-a întâmplat ca președintele Klaus IOHANNIS să-i trimită o invitație pentru a veni el, Mircea CĂRTĂRESCU, la Palatul Cotroceni la o festivitate importantă. Cred că Mircea CĂRTĂRESCU a fost deranjat de ceva făcut sau nefăcut de către președintele IOHANNIS, că poetul și prozatorul, a declinat invitația. Cred că uitându-se în oglindă, Mircea CĂRTĂRESCU a conchis că are statutul de a refuza invitația, persoană deosebit de importantă considerându-se și automat președintele IOHANNIS va suferi iremediabil că-i lipsește din panoplia invitaților însuși poetul și prozatorul Mircea CĂRTĂRESCU.
În opinia mea, Mircea CĂRTĂRESCU a greșit pentru că premiile NOBEL nu se acordă la întâîmplare, ci trebuie să plece de la statul român propunerea de laureați ai premiilor NOBEL. În acest context, cum Mircea CĂRTĂRESCU își dorește extrem de mult acest premiu, prin acel refuz, cred că a produs oarece deranj și propunerea de a i se atribui acel premiu lui, adică poetului și prozatorului Mircea CĂRTĂRESCU va întârzia.
Acel refuz la o invitație m-a dezamăgit. A mai avut Mircea CĂRTĂRESCU și alte luări de poziție, dar le-am trecut cu vederea ca fiind neinteresante.

(26 iunie 2022)

Radu PARASCHIVESCU scrie

Scriitorul Radu PARASCHIVESCU este prezent în librării pentru că scrie. Scrie nu oricum, ci:

- bine,

- atent,

- original,

- concis,

- clar,

- interesant,

- atractiv,

- diversificat.

Am găsit cartea referită prin:

Radu PARASCHIVESCU - Boi vorbim, nu gândim, Editura Humanitas, București, 2018, 198 pg, ISBN 987-973-50-6149-4

Autorul a avut răbdarea să transcrie zicerile unor peroane ale vieții noastre cotidiene, căci de cultură nu sunt în mod categoric aceste persoane, pentru a construi profiluri ale acestora, prin puținătatea unor vorbe concentrate, asemenea unor supe la plic, expirate, puturoase și mai ales cotrafăcute.

Radu PARASCHIVESCU nu spune că toți cei care sunt prezenți în carte sunt jalnici, dar prin ceea ce debitează arată cât de jalnici sunt.

Radu PARASCHIVESCU nu scoate o vorbă despre nimeni, dar toți ale căror ziceri sunt în carte consemnate, se autocaracterizează ca fiind superficiali, anoști și mai ales întortocheați.

Radu PARASCHIVESCU reușește să facă distincția între cel ridicol, cel penibil și cel sucit, doar prin texte scurte, în care autorii lor se chinuie să fie conciși, spirituali și să afișeze o inteligență sclipicioasă, nu sclipitoare.

Radu PARASCHIVESCU nu cruță pe nimeni dintre cei ce se cred vedete pe sticla televizoarelor și care în lumina reflectoarelor se cred zeii absolut necesari, stimulați de energii nevăzute să înceapă să filosofeze ca niște buldozerițti care se chinuie să asfalteze acea autostradă care se va surpa în zece zile, asemeni construcției din mitologia noastră cu Manole, cântat de Dorina DRĂGHICI.

Sunt prezenți cu ziceri concentrate fotbaliști, politicieni, jurnaliști, starlete, busniss-mani, curve, scriitori, cântăreți, maneliști, candidați la prezidențiale, dar și versificatori îngrozitori.

Concluzie: cartea trebuie citită, căci creionează un peisaj anost din societatea noastră, iar Radu PARASCHIVESCU merită recunoașterea talentului de a creiona profiluri din colajele cu ceea ce au produs unii și alții dorind să pară exact ceea ce nu sunt.

(25 iulie 2019)

Un nume: Bogdan STOICA. O carte: Tipul din filme nu există

Am început din toamna anului 2017 să citesc cărțile scrise de Bogdan STOICA și publicate la Editura Univers, de fapt este vorba de cele trei volume care poartă titlul Tipul din filme nu există.

Datele de identificare ale celor trei volume sunt:

Bogdan STOICA - Tipul din filme nu există, Editura Univers, București, 2016, ISBN: 978-606-771-063-2, 323 pg.

Bogdan STOICA - Tipul din filme nu există, volumul doi, Editura Univers, București, 2017, ISBN: 978-973-771-34-104-0, 222 pg.

Bogdan STOICA - Tipul din filme nu există, volumul 3, Editura Univers, București, 2018, ISBN: 978-973-771-34-1021-8, 223 pg.

Condițiile grafice în care este livrată cărțile sunt excelente, iar prețurile sunt rezonabile, respectiv, 29 lei, 34 lei și, respectiv, ultimul volum 39 lei, creșterile marcâmd faptul că publicarea acestui autor a fost un succes. Ultimul volum l-am cumpărat pe 02 aprilie 2018 și am citit conținutul său printre picături terminându-l pe 14 aprilie 2018, ceea ce zic eu că a fost OK dacă stau să mă gândesc că:

- mai am și alte lucruri de făcut,

- nu am citit doar ca lectură,

- ritmicitatea e dată de plăcere,

- m-am gândit să scriu ceva.

Voi dezvolta aici o serie de concluzii legate de cele trei volume, pe care le găsesc interesante, prelucrate, dense, moderne și valoroase.

Concluzia nr. 01: scrisul lui Bogdan STOICA este aparte, ușor de recunoscut așa cum reușisem într-o vreme să diferențiez scrisul lui Mihail SADOVEANU, cel al lui Liviu REPBREANU sau cel al lui Marin PREDA, doar dacă aveam în față cel mult două pagini scrise de unul dintre aceștia. Bogdan STOICA are ceva al lui în ceea ce privește fraza, folosirea verbelor și utilizarea unor expresii, din care rezultă modul în care el se adresează citiorului.

Concluzia nr. 02: ceea ce scrie Bogdan STOICA despre bărbați se potrivește în proporție de 85% cu ceea ce gândesc și eu despre aceștia și ceea ce scrie Bogdan STOICA despre femei se potrivește în proporție de 97% cu modul meu de gândire, lucru care a făcut ca lectura să curgă de la sine, acceptând cu mare ușurință ipotezele și considerentele lui.

Concluzia nr. 03: scriitorul Bogdan STOICA are un vocabular al lui în toate cele trei volume și face nuanțări dintre cele mai interesante. Folosirea cuvintelor arată că am în față un stilist care s-a aplecat cu mare grijă asupra lungimii frazei. De regulă, construcțiile sale sunt foarte scurte și precise, ceea ce ușurează enorm parcurgerea textului.

Concluzia nr. 04: elementele imprevizibile incluse de Bogdan STOICA în cele trei volume sunt numeroase, iar multe dintre elementele descrise de el acolo nu au caracter de story, ceea ce face ca textele să fie doar citite, fără a fi povestite asemeni unor romane de acțiune, cu spioni sau cu criminali. Sunt incluse acolo experiențe de viață descrise prin fapte mărunte și detalii fine.

Concluzia nr. 05: deși numai ultimul volum are numai 4 texte care se adresează explicit bărbaților, Bogdan STOICA le spune femeilor care sunt categoriile de bărbați de care trebuie nu să se ferească, ci să fugă, argumentând credibil motivele din care a sta cu un astfel de bărbat este o mare eroare. În toate cazurile i-am dat dreptate autorului.

Concluzia nr. 06: scriitorul Bogdan STOICA folosește enumerări de 10, 7, 9 și 5 elemente pentru a fi convingător că face definiri complete ale unor semne, situații, lucruri, sfaturi. Caracteristicile puse de el în evidență arată un fin analist care știe să îmbrate în cuvinte bine alăturate situații obișnuite în care apar oameni obișnuiți care cred că sunt speciali în felul lor, dar care tot obișnuiți rămân.

Concluzia nr. 07: multe dintre texte sunt adresate femeilor sub forma unor sfaturi, rezultate din experiențele proprii, iar referirile la aceste experiențe scot în evidență pe acel tip în care se regăsesc foarte mulți dintre bărbați, chiar dacă Bogdan STOICA din start recunoște că bărbații sunt nișe porci, chestie cu care și eu sunt de acord, chiar dacă nu 100%, ci cu mult mai puțin, adică cu 97,38%.

Concluzia nr. 08: fiecare text din toate cele trei volume se încheie cu o concluzie dată printr-o frază care invariabil începe cu poezie este atunci când... Tâlcul acelei fraze trebuie atent descifrat, pentru că ceea ce este scris acolo nu este întâmplător. Fraza vine să sublinieze că viața este cu mult mai complicată decât crede fiecare dintre noi și nu trebuie să fim superficiali.

Concluzia nr. 09: limbajul folosit de Bogdan STOICA are culoare, iar folosirea anumitor cuvinte nu este deloc supărătoare, căci dacă această carte este citită de bărbați, garantez că 97,126% dintre ei le folosesc cu aceeași pondere pe toate, mai puțin expresiile din limba engleză, doar pentru că mulți au învățat în școală franceza sau germana sau lucrează în Spania și Italia.

Concluzia nr. 10: de la un volum la altul scriitorul Bogdan STOICA își păstrează intacte abordările privind propria-i persoană, ceea ce arată că el este consecvent față de el însuși, ceea ce dă o mare greutate tuturor judecăților pe care le emite referitoare la situațiile în care el se află ca bărbat, ca gospodar, ca profesionist și mai ales ca fin observator și evaluator.

Concluzia nr. 11: Bogdan STOICA introduce în două povesturi pe fiica sa, pg. 99 vol2 și pg 31 vol 3, textele având elemente comune, ceea ce arată că autorul este constant în evalurile sale, lucru lăudabil, mai ales că un părinte de fată este și va fi cu un comportament cu totul diferit față de un părinte de băiat despre care folclorul vorbește, fabulând  de tot felul de drepturi.
Concluzia nr. 12: fiecare text se încheie  la volumele 2 şi 3 şi cu o casetă în care diverse cititoaren se arată foarte încântate de ceea ce au citit în cărţile lui Bogdan STOICA. este un lucru excelent că volumele scrise de Bogdan STOICA le aduc voioşia acelor doamne, dar aceleaşi texte citite de mine sunt interesante, speciale, concise, frumoase, consistente, dar niciunul nu m-a făcut să mă prăpădesc de râs așa instantaneu, să nu zic subit.
Concluzia nr. 13: despre cel care a scris cele trei volume, Bogdan STOICAspun că este un scriitor de talent, care în peisajul literar de la noi, dominat de o lâncezeală suspectă, vine cu elemente de noutate, ceea ce rar se întâmplă. El realiyeayă acel echilibru necesar în proză, în contextul în care acum Internentul joacă un rol devastator, iar cinematografia este sufocată de producţiile care se realizează pe bandă rulantă cu bugete modeste mai ales datorită utilizării resurselor multimedia. Scriitorul Bogdan STOICA a reuşit să capteze atenţia, motiv pentru care cele trei volume se vând şi încă bine.
Concluzia nr. 14: modernitatea la Bogdan STOICA apare din faptul că instrumentele sale sunt ancorate în cotidianul fiecăruia dintre noi. El include în textele sale prelungirile fireşti ale interacţiunilor din reţelele de socializare. Faptul că din când în când face localizări exacte, mai ales referindu-se la oraşul Ploieşti dă culoare şi credibilitate celor enumerate de el.
Concluzia nr. 15: deşi multe dintre texte conţin constatări dar şi sfaturi, Bogdan STOICA ştie să dea dinamism naraţiunii, căci unele apelative,. care i-ar supăra pe unii mai scorţoşi, dau naturaleţe întregului demers şi-l fac parcă să fie desprins din frânturile de dialoguri cu care cei cevorbesc la tele foanele mobile ne horţuie ori de câte ori există locuri unde două sau mai multe persoane trebuie să convieţuiască, chiar şi pentru mai puţin de o jumătate de oră.
Concluzia nr. 16: introducerea în texte a succesiunilor de vocale repetitive au menirea de a da acea senyaţie de accentuare a conversaţiei sau de dialog cântat, aspect caracteristic unei largi categorii de persoane care doresc cumva să iasă în evidenţă, fără un efort prea mare, chiar dacă uneori un astfel de procedeu comic devine supărător pentru unii cu auyul mai fin.

Am apreciat pe Marin PREDA pentru romanul său Moromeții, dar de câte ori citeam altă carte scrisă de acesta, tot Moromete îmi apărea în fața ochilor, căci autorul nu s-a despreins de acea tipologie de personaj și stilul de a dezvolta narațiunea a rămas același. faptul că Bogdan STOICA a anunțat că încheie seria de volume cu titlul Tipul din filme nu există, este un lucru salutar. Aștept ca noua serie cu Tipa din filme există să însemne un nou început, căci Bogdan STOICA are resurse nebănuite de a face acel salt într-o nouă lume pentru cititorii săi.

(16 aprilie 2018)

99,99% Bogdan STOICA

Pentru prima dată, după citirea unei cărți am constatat că personajul principal al cărții îmi este o persoană cunoscută în proporție de 99,99% prin faptul că:

- au limbajul comun;

- gândesc la fel;

- se poziționează identic;

- văd lumea în același mod;

- reacționează tot așa;

- pun în paranteze aceleași lucruri;

- le place fotografia în egală măsură;

- au aceeași atitudine;

- privesc decorațiile similar;

- repetă cam aceleași cuvinte;

- disting binele de rău la fel;

- au cam aceleași coordonate;

- sunt la fel de obiectivi.

Citind cartea Tipul din filme nu există, mi-am dat seama că într-adevăr, tipul din filme nu există. Acel tip pe care toată lumea îl caută cu frenezie este doar în plăsmuirea celor care-l caută și care speră că într-o bună zi va apare și pe ulița lor. Este doar o himeră acel tip. pentru că toți scenariștii nu țin seama că tipii din realitate au și minusuri și plusuri. Ei, acolo în scrierile după care se construiesc filme dezvoltă construcții simpliste, ori cu tipi cu multe plusuri, ori cu tipi cu multe minusuri, adică personaje negative, ca să placă filmul. Tipul pe care-l cunosc eu are toate calitățile pe care le are personajul din roman. Are și toate defectele, mai puțin unul: nu fumează. De aceea, după calculele făcute de mine, rezultă acel 99,99%.

(25 februarie 2018)

Ceva cu tipul din filme..., de

Cartea scriitorului Bogdan STOICA Tipul din filme nu există, este tipul de proză scurtă pe care numai la scrierile medievale italienești am întâlnit-o. Au mai scris și alții proză scurtă, dar ceea ce scrie Bogdan STOICA  este cu totul altceva pentru că abordează probleme de mare actualitate și nuanțele sunt foarte bine conturate, încât nu lasă loc la interpretări.

La acest scriitor am admirat stilul, originalitatea, consistența și caracterul direct la zicerilor. Limbajul este al unui personaj definit,  bine conturat, tot timpul în acțiune, care trăiește clipa.

Ceva cu tipul din file..., este tipul de proză scurtă care face să nu lași povestioara necitită. Autorul are arta dozării și imprevizibilului, căci acesta este motivul de a citi.  Limbajul este colorat într-o lume obișnuită în care întotdeauna 2 + 2 egal 4 și 3 ori 3 egal 9, nu ca la bogați unde se lucrează cu concepte mai sofisticate precum foarte mult, groaznic de mult și tot așa.

Coperțile cărții nu diferă prea mult unele de altele, deși eroul masculin de acolo care traversează toate povestioarele, este fotograf. Le-am și confundat și m-am trezit adasă cu couă volume doi. Noroc că nu am aruncat bonul și am schimbat un volum. Nu a fost deloc simplu...

(10 februarie 2018)

Tipul din filme..., vol 2

Cartea aceasta este continuare la volumul de proză scurtă Tipul din filme nu există, apărută la Editura Scrisul Românesc. Scriitorul Bogdan STOICA îmi aduce aminte de Marin PREDA cu Moromeții lui și mă refer la volumul I, care a fost o capodoperă. Voșumul al II-lea era o continuare, dar de fapt nu era continuarea romanului, ci continuarea succesului. Ceea ce a scris apoi Marin PREDA tot Moromete erau, enervându-mă chiar.  Primu și al doilea volum formează un tot, sunt egale ca valoare și scot în evidență un Bogdan STOICA, scriitor matur și valoros. Cred că al III-lea volum din Tipul din film nu există, dacă autorul primelor două ar încerca să-l publice, pe mine m-a pierdut de mușteriu. Cele două volume sunt suficiente. Ceea ce va urma trebuie să fie altceva, chiar dacă stilul, vocabularul și subiectele nu ar fi 100% altceva. Unghiurile trebuie să difere, chiar dacă bărbatul nu se schimbă, căci nici la 1.000 de ani nu se dublează neuronii bărbatului, vai steaua lui de mamifer.

Titlurile scrierilor sunt destul de lungi, nu chiar așa de lungi ca în Decameronul lui  Giovanni BOCCACCIO, dar incitante, exact așa cum fac știriștii de la România Tv care spun doar puțin înainte de publicitate, doar-doar lumea nu va pleca de pe post să aibă și ei rating.

Nu este puțin lucruri să spui adevăruri în mod direct și folosind un limbaj care de multe ori pare mult mai tare decât este, știut fiind faptul că la volan și doamnele au expresii dintre cele mai colorate. Cărțile lui Bogdan STOICA trebuie citite pentru a înțelege cu exactitate unde este proza scurtă românească, proză care i-a lăsta în urmă pe plângăcioșii de dinainte de 1989 care se văitau că regimul nu i-a lăsat să scrie, dar din 1990 încoace nu a apărut niciun roman valoros din așa-zisa literatură de sertar.

(10 februarie 2018)