Românul știe ce vrea!

Istoria ne arată că românulștie ce vrea. El are capacitatea de a se adapta la orice situație pentru a supraviețui. Acum, cu digitalizarea este aceeași poveste. Ritmul digitalizării este dat de fiecare dintre noi. Eu, tu, el sau ea, facem digitalizare după c um avem interesul. Avem adresă de poștă electronică sau nu avem, după cum interesul ne dictează. Ne facem cont pe o rețea de socializare, dacă simțim că ne aduce beneficii. Folosim card bancar, în măsura în care plățile cu cardul și celelalte fluxuri financiare ne duc spre economie de timp. Acceptăm să lucrăm integral cu factura electronică, dacă dorim să fim 100% în legalitate. Testul grilă evaluat de computer este utilizat doar în măsura în care dorim corectitudine în derularea unui examen unde supravegherea se face și uman, dar și cu camere de luat vederi.

Românul știe ce vrea. Dacă digitalizarea avansează rapid, ea devine un pericol în fața micilor aventuri ale românului de a ocoli legea. Digitalizarea accelerată face imposibilă tranzacția cu bani gheață, necontabilizați la nunți, în restaurante, la maneliști și nimeni nu-și dorește așa ceva. Dacă închidem ochii pentru o secundă și ne imaginăm ce ar însemna un concurs 100% digitalizat pentru ocuparea unui post dedicat în sistemul public. Scara valorilor devine reală. CV-urile nu mai pot coafate. Evaluarea în fața calculatorului cu amprentă digitală și verificare instantanee prin iris, fac imposibilă trucarea unui concurs. Nici mita nu mai are șansă să se producă, din moment ce banii curg doar în fluxuri electronice de la 500 EURO în sus. Românul știe ce vrea și el se apără, definind un ritm al digitalizării care să-l avantajeze. Așa e caracterul lui, de a închide ochii la câte o mică chestie, de a da ceva, de a primi o atenție, de a-și crea avantaje mici, cu eforturi mici, să-i fie și lui bine și să-și rezolve problemele mărunte de supraviețuire.

(01 august 2026)

În coadă de pește

Mama, Dumnezeu s-o ierte, avea o vorbă:

- Ioane, dacă te apuci să mănânci un c-c-t, mănâncă-l până la capăt.
Avea mare dreptate mama, căci văd acum cum politicienii, dar și oamenii de rând, când se apucă să mânânce un c-c-t, n-o fac până la capăt și te Leasă cu ochii-n soare, iar soluțiile lor sunt în coadă de pește. Există o singură explicație și anume, dacă ar continua cu zicerile prin care chipurile se apucă ei să-i demaște pe unii sau pe alții, ar trebui să arate și rolul lor în tătășenie, ceea ce ar însemna că s-ar afunda și ei în mocirlă, iar rostul spuselor trunchiate este tocmai acela de a crea senzația că toți sunt mânjiți, în afară de ei, care flutură stindardul dreptății.
Îmi amintesc de un nene care fusese mare sculă pe basculă la garda financiară și care anunța dezvăluiri șocante. Când a apărut la tribuna parlamentului parcă era un pisoi jigărit, căci ceea ce se anunța ca fiind o cascadă de bombe, s-a dovedit a fi niște fâsuri puturoase, căci bietul de el nu deținea niciun mare secret, care să tragă în jos mărimi ale statului.
Un alt nene, fugar de această dată, a lăsat niște filmulețe despre niște chestii banale, dar anunța mari dezvăluiri de se cutremura scena politică dâmbovițeană, lucru care nu s-a întâmplat, totul reducându-se la o fotografie care i-a fost arătată unui jurnalist hârșit în ale dezvăluirilor, care jurnalist a povestit multe emisiuni despre ceea ce el a văzut în poza aceea, iar publicul asculta cu gura căscată banalitățile insului.
Acum este un mare scandal legat de azilurile groazei și o televiziune, mai corect o hazna, se laudă cu dezvăluiri în exclusivitate. Moderatorii, destul de versați în ale meandrelor care macină vorbe goale, fără a implica procese de calomnie, anunță cu surle și trâmbițe tot felul de chestii de pe aici sau de aiurea, despre proiecte de sub 30 de milioane de euro, de deși eu am arătat că aștept pe hoțul deștept care va fura un miliard de euro, ca să scriu un articol admirativ, căci m-am săturat de găinari care se mânjesc ca tâmpiții cu 500 de euro, cu 3.000 de euro, cu 10.000 de euro, cu 200.000 de euro, iar acum vine acea televiziune să ne aburească cu o sumă de sub 30 de milioane, în condițiile în care am zis că voi scrie articolul despre hoțul din spațiul mioritic care va fura un miliard de dolari sau de euro, dar milioard să fie, exclus miliard de lei.
Este clar că nimeni nu deține mari secrete, căci eu nu am văzut hoți deștepți, care să facă inginerii și să cadă în picioare, iar apoi să defileze în mulțime ca fiind businessman-i inocenți. Toți găinarii mioritici sunt proști făcuți grămadă, din moment ce caută refugiu în politică și la scurt timp sunt dați în gât nu de complicii lor, ci de propria lor prostie, căci operează neprofesionist, lăsând droaie de urme ca invitații de a fi descoperiți și duși la zdup. Șansa vieții lor este că statul nu reușește să recupereze nici bruma de sume furate și pe undeva mă apucă și mila când văd cât de neputincios este statul, care în final, după ce nu recuperează prejudiciile, mai și le plătește găinarilor despăgubiri în urma sentințelor pe care găinarii le obțin la CEDO din varii motive.



(03 august 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ionel ȘUBĂ

Despre Ionel ȘUBĂ am o mică poveste. Eram în clasa a doua de școală elementară și o colegă de clasă, s-a ridicat în picioare și i-a spus învățătoarei că i s-a furat ascuțitoarea. Învățătoarea a trecut pe la toți elevii care stăteau pe rând cu eleva care reclamase furtul și ne-a întrebat pe fiecare dacă am furat sau nu ascuțitoarea. Probabil, eu m-am înroșit la față când m-a întrebat. Învățătoarea a considerat că eu am furat ascuțitoarea. M-a scos în fața clasei, mi-a tras câteva palme peste față și m-a pedepsit să stau cu mâinile ridicate în fața clasei. La un moment dat, colegul meu Ionel ȘUBĂ, care stătea în banca din spatele elevei care reclamase furtul, s-a ridicat în picioare și a zis că a văzut ascuțitoarea sub stinghia de la bancă unde elevii își sprijină tălpile de la picioare. Învățătoarea a verificat. Așa era. M-a trimis în bancă. La noi în casă hoția era o rușine și părinții ne-au învățat să fim cinstiți, să nu furăm și să nu mințim. Din acea clipă am urât-o pe învățătoarea mea. Dumnezeu a vrut ca peste ani, când eram lector universitar și pe strada mea din mahalaua copilăriei nu ploua cu lector universitari, venit pe la ai mei, m-a chemat mama la poartă să-mi zică de învățătoarea mea, care avea o fiică studentă la noi și că ar vrea să stea de vorbă cu mine. I-am zis mamei că nu vreau să stau de vorbă cu ea, pentru că a zis că am furat o ascuțitoare și că ma pedepsit pe nedrept. Cred că a plecat mâhnită că un fost elev al ei n-a vrut s-o vadă, s-o respecte. În mintea mea, cel care m-a salvat a fost colegul meu Ionel ȘUBĂ, un băiat tăcut, așezat, care nu vorbea mult, care răspundea doar la ceea ce era întrebat. El a simțit atunci să spună un adevăr, să facă dreptate și l-am apreciat, dovadă că după 63 de ani de la întâmplare, nu i-am uitat nici numele și nici gestul.

(13 februarie 2023)

Unde este sistemul de irigații al României?

Înainte de 1989 comuniștii au construit un sistem de irigații destul de performant, care satisfăcea în proporție de 70% necesarul de terenuri ce trebuiau irigate atât din ISA-uri, cât și din CAP-uri.
A venit Revoluția din Decembrie 1989.
Cu o furie nestăvilită, poporul s-a năpustit asupra a tot ceea ce reprezenta simbolurile comunismului, fără ca cineva să pună stavilă.
Așa au fost demolate clădiri ale CAP-urilor.
Așa au fost vandalizate clădirile neterminate ale unor combinate industriale.
Așa a fost distrus sistemul de irigații.
oamenii au luat tubulatura.
Oamenii au astupat șanțurile de scurgere.
Oamenii au distrus stațiile de pompare. oamenii au abandonat și au lăsat în paragină ce nu era de furat.
Din tot ce a fost, nu a mai rămas nimic. Explicația nu este greu de dat, căci tot ceea ce s-a distrus nu a fost făcut din efortul celor care au distrus. Ei doar au fost beneficiarii acelui sistem de irigații. Acum, cine vrea să-și irige pământul, trebuie să scoată banul și să plătească tot ce înseamnă aducerea apei la pământul ce trebuie udat. Cine plânge acum că terenurile nu sunt irigate, să-și amintească de ura pe care oamenii au revărsat-o asupra unui sistem de irigații existent, pe care apoi l-au distrus și au folosit fiecare cum și-a dorit componentele furate, în propria gospodărie.
Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Statul dacă trebuie să irige ceva, o va face pentru terenurile sale, în niciun caz pentru terenurile celor care le au în proprietate privată. Dovadă stă faptul că PNRR nu cuprinde fonduri pentru irigații. Nici nu trebuie. Proprietarii să-și irige terenurile pe banii lor. Statul trebuie să creeze cadrul necesar obținerii de credite pentru a fi construite sisteme de irigații, dar în niciun caz nu trebuie să se ocupe de irigarea terenurilor aflate în proprietate privată. Cine este proprietar trebuie să investească și să se bucure de recolta obținută. recolta trebuie asigurată. Statul nu trebuie să aibă vreo treabă cu privatul, în sensul de a-l ghidona, de a-i  da pomeni. Statul trebuie să-i stimuleze pe privații din agricultură, nu să-i sufoce cu dări, cu politici aberante și cu decizii contraproductive.

(10 iulie 2022)

Din gură-n gură și din c-r în c-ur

Sunt destul de stresat să văd cu câtă nerușinare se construiește conținut digital doar prin comenzile copy-paste. Adică se face copy de la alții și se face paste la cel ce se vrea și el autor pârât, că autor în adevăratul sens al cuvântului, procedând astfel, nu este cel ce exersează furtul prin copy-paste fără citarea sursei. 
Înainte erau:
- transcrierea de cărți, în care oameni cu talent de a scrie frumos și de a desena, se apucau și transcriau cărți sau alte documente, realizând adevărate opere de artă, fără a modifica în vreun fel textul,
- multiplicarea de cărți prin procedee mecanice, folosind substanțe create în acest sens, a determinat obținerea unui număr mult mai mare de exemplare.
Acum există conținutul digital, realizat de oricine are un calculator, știe să-și creeze un cont pe Internet și să-i facă un blog. Am zis din gură-n gură, căci multe lucruri sunt preluate din zbor, fără o cercetare solidă, fără verificări prealabile. Am zis din c-r în c-r, în bătaie de joc, referindu-mă strict la cei care fac copy-paste atât la conținut digital de înaltă calitate, cât și la cei care fac copy-paste fără discernământ, la orice le pică sub ochi și cred ei că dacă pun la ei acolo unde găzduiesc conținut digital, obțin un spor de like-uri.
Eu sunt de acord ca oamenii să citească, să analizeze, să preia de colo sau de colo câte ceva, dar să pună între ghilimele ceea ce au preluat și obligatoriu, să arate de unde au luat și cine este autorul originalului. Orice altă abordare este o mizerie, un furt la drumul mare și detest și ceea ce fac și pe cei ce procedează astfel, căci intrând pe conținutul digital astfel obținut, mă enervez că l-am regăsit altundeva și pierd timpul să mă dumiresc că am dat de un hoț nenorocit.

(31 mai 2022)

Promoțiile sunt înșelătoare

Toată lumea știe că în comerț toți sunt:
- lacomi,
- profitori,
- hoți,
- avari,
- necinstiți.
Se văd toate acestea în preajma sărbătorilor când:
- cresc prețurile la produse esențiale,
- sunt create crize artificiale pentru a crește prețurile,
- sunt vândute mărfuri cu termene depășite,
- mărfuri de calitatea a V-a sunt vândute ca fiind de calitatea a I-a,
- dublează prețurile cu o zi înaintea anunțării reducerilor cu 50%.
Acești comercianți fac tot posibilul să-i păcălească pe clienți, iar una dintre modalitățile lor eficiente este aceea de a oferi promoții. La promoții se găsesc:
- produse care nu se vând,
- servicii neinteresante,
- produse la limita de valabilitate,
- produse deficitare însoțite de produse imposibile.
Calculele făcute de cei care propun promoții sunt făcute să iasă pe plus indiferent de context. Ei caută tot timpul să prostească pe cumpărător ambalând totul într-un mesaj fals, dar atractiv, astfel încât clientul să nu aibă posibilitatea de a verifica nimic. Dacă el ar verifica, ar vedea că totul este o minciună de doi bani, frumos ambalată, care de fapt în realitate se dovedește el în calitate de client a luat țeapă.
Voi da un exemplu: acum ceva timp, mă refer în toamna lui 2017 am dorit să schimb o saltea la un pat lat de 180 cm. Am găsit și cine oferea saltele și mai ales, cine ridica vechea saltea. 
Am mers în magazin.
Am ales salteaua.
Am plătit-o, inclusiv transportul.
Am stabilit ziua când să mi se aducă salteaua și să vină să ridice vechea saltea.
Au venit cei care care au ridicat salteaua.
Am primit un telefon că noua saltea nu mai este în stoc.
Am rămas fără loc unde să dorm căci comercianții tâmpiți nu s-au coordonat.
Am mers la magazin. 
Am ales altă saltea.
Am plătit diferența față de salteaua care nu mai era în stoc.
Mă programau peste 15 zile să-mi aducă noua saltea căci era în stoc.
Norocul meu a fost cu un salariat de acolo care s-a implicat și am reușit să intru în posesia saltelei în aceeași zi când am plătit diferența.
Vreți să dau numele magazinului? Am acte cu care dovedesc că promoiția lor era de fapt un furt.
(26 august 2021)

Reclame inutile

Internetul e inundat de reclame. Dacă vrei să citești un articole de ziar online, reclamele sunt atât de supărătoare că nici nu mai comntinui și o lași baltă. În opinia mea de reclamă au nevoie doar produsele:

- inutile,

- proaste,

- scumpe,

- nevândute,

- necalitative.

vedem că așa stau lucrurile. În copilăria mea era o supă concentrată SUPCO. Era bună. Producătorul văzând că are succes, a umblat la rețetă și a stricat produsul din lăcomie și din dorința de a avea profit pe nimic. Văzând că produsul nu se mai vinde, producătorul a început să bage reclame, dar nu l-a ajutat. Cu timpul produsul a ieșit de pe piață. Toți trebuie să știe că produsul bun se vide singur și nu este nevoie de nicio reclamă, de nimic. Coca Cola, se va vinde și fără vreo reclamă. În clipa în care se va umbla la rețetă și calitatea va scădea, produsul iremediabil va eșua. Cei de la Coca Cola știu acest lucru și sunt foarte atenți la calitate. De aceea a rezistat.

În opinia mea, reclamele sunt inutile pentru că:

- sunt false,

- conțin minciuni,

- dezinformează,

- plictisesc,

- repetă banalități,

- conțin erori,

- au mediocritate,

- au lungimi,

- nu spun nimic.

Fiecare dintre noi are nevoi. Cineva dorește un medicament. Cineva vrea o băutură. Altcineva vrea haine. Pentru așa ceva se merge în magazin. Se stă de vorbă cu farmacistul, cu vânzătorul. Se ia produsul. Se probează dacă e gaină. Se miroase dacă e parfum. Reclamele caută să se substituie produselor și simțurilor noastre pentru că sunt mincinoase. Vor ca produse de proastă calitate să fie vândute în mod abuziv ca fiind de succes. Cei ce fac reclame sunt la fel de escroci ca și cei care le comandă, pentru că ambii știu că dacă produsele ar fi de succes și raportul calitate/preț ar fi cel corect, reclamele nu ar fi necesare. Reclama nu este făcută pentru a informa, ci pentru a influența, pentru a păcăli. Nimeni nu face revlamă pentru a informa corect, căci nimeni nu spune nu luați produsul că nu este bun, nu folosește la nimic, nu face ceea ce scrie pe prospect și vă înșeală așteptările.

(23 martie 2021)

Cum se mai fură în România

Există nenumărate modalități de a se fura banii în România. Deși se tot propagă ideia că așa și pe dincolo, statul se dovedește a fi unul dintre cei mai mari hoți. Se zice că statul fură legal, de parcă nu tot furt se cheamă. Și furatul de cărți din librării se zice că este furt nobil. În final tot furt se cheamă.

Statul bagă mâna în buzunarele cetățeanului prin taxe și impozite, dar și prin schimbări ale unor condiții în care alocă niște resurse cetățeanului, condiții pe care le schimbă așa cum le bubuie mintea unor guvernenți mediocrii.

Statul bagă mâinile în punga privatului prin tot felul de taxe, amenzi și impozite, sugrumându-l mai ales cu parandărătul care trebuie dat de privat funcționarilor corupți din instituțiile statului, pentru a obține un contract, o autorizație, un produs sau acces la acel produs.

Privații bagă mâna în buzunarul cetățeanului prin necorelarea dintre cantitatea și calitatea produselor și serviciilor oferite. Căci furt se cheamă prețul aberant într-un magazin pentru un produs care în magazinul vecin este cu 20% mai ieftin, deși acolo unde este mai scump, nu i se pune nici măcar o funduliță. Concurența nu funcționează câtuși de puțin. Ei preferă să arunce produsele expirate în loc să le vândă la un preț mai mic cu o zi sau două înainte de a se ajunge la termenul de expirare.

Privații bagă mâna în punga statului, neplătind TVA, lucrând cu muncitori la negru și neraportând profit pentru a nu plăti impozit pe profit.

Cetățenii bagă mâna în punga statului cu tot felul de declarații false care să le permită accesul la tot felul de facilități pe care statul le oferă celor aflați în dificultate. În acest fel, oameni sănătoși tun se garnisesc în acte false cu tot felul de certificate și obțin sprijin de la stat fără să-l merite și fără să-l muncească în vreun fel. Mulți se declară cu venituri zero pentru a avea acces la cei 200 de euro pentru un calculator. Mulți se declară cu handicap grav deși sunt sănătoși pentru a avea indemnizație.

Cetățenii bagă mâna în buzunarul privaților prin achiziționarea de bunuri, după care dispar și privatul nu mai recuperează nimic. Sunt situații în care privații vând pe datorie și ajung în faliment că nu-și mai recuperează banii de la rău platnici.

Se observă că toți fură de la toți și apoi se vaită că lucrurile merg prost, că viața e grea și că nu se progresează. Și cei mai inocenți fură și ei câte ceva, căci bogăția în exces nu se face doar din salariu legal și din profitul legal încasate cu acte în regulă. Trebuie să mai fie acolo, un oarece furtișag, cât de mic, ca să ne simtem bine, vorba cântecului.

(09 martie 2018)

Profiluri și colectivități fictive

De când cu chestia cu fraudarea alegerilor aud tot felul de povești. Unele sunt bazaconii pentru că prin anul 2000 parcă am fost pe la niște secții de votare și am văzut ce și cum. Îmi amintesc că acolo l-am văzut pe fostul primar Cătălin CHIRIȚĂ și pe cântăreașa Monica ANGHEL care împărțeau flori alegătoarelor selectate. Chiar am participat la numărătoarea de voturi și am văzut cum un bătrân de la un partid istoric a mânărit voturi, dar s-a reluat numărătoarea. Așa cum zicea Traian BĂSESCU, numai acolo la secție se măsluiesc voturi, prin anulări de voturi ale unor candidați, lucru destul de dificil datorită imposibilității de a constitui compolicități. În rest. cu programele software deja este o altă discuție, căci este de-a dreptul imposibil, datorită procedurilor de testare care sunt infailibile, stabile, deterministe, concludente, au maximă generalitate și care demonstrează corectitudinea prelucrărilor.

Acum se vântură ipoteze de manipulare a votanților prin conturi fictive pe rețelele de socializare, nenumăratele profiluri de prieteni  permițând influențarea celor din rețea prin mesaje foarte bine construite. Se zice că demonstrațiile din ianuarie 2017 cam așa ar fi fost demarate și întreținute. Din punctul meu de vedere lucrul este foarte nuanțat, pentru că acceptarea de prietenii are un cu totul alt caracter și selectivitatea este foarte diferită. Nu m-am gândit să cuantific așa ceva, dar am vagi idei cum cî chestia este foarte greu de realizat. Postacii, celebri postaci nu sunt indivizi pe care inteligența îi dă afară din casă, din moment ce:

- nu au profesii bănoase;

- sunt slugi cu simbrie temporară;

- acceptă să fie curele de transmisie;

- creativitatea lor este foarte limitată.

În acest context, singura modalitate de fraudare a voturilor este tot la urne, dar pe persoană fizică multiplicată, fără a fi vot multiplu, ceea ce presupune un anume tip de multiplicare a unei persoane fizice la nivel de cetățean, astfel încât numărul votanților persoane fizice distincte este cu mult mai mic decât numărul cetățenilor care și-au exprimat votul cu acte în regulă. Este o chestiune extrem de laborioasă bazată pe penetrare de baze de date dealtfel 100% sigure și multe alte ipoteze de lucru extrem de greu de transpus în practică. Numai că la nivel de ipoteză ar fi singura modalitate de a frauda alegeri, căci se verifică numai CNP nu și poza cetățeanului care se prezintă, deși produsele software de analiză similitudini odată cunoscute, se crează și componente care să distorsioneze pozele încât N poze ale unei singure persoane văzute din fașă să nu fie recunoscute ca fiind referitoare la persoana în cauză. Deci.

(27 aprilie 2017)

Cum se fură mișto

Înainte de 1989 existau texte de forma:

• adu-mi și mie două-trei șuruburi;
• fă-mi și mie rost de o foaie de tablă;
• adu-mi și mie o basculantă de beton;
• procură-mi și mie 100kg de fier beton;
• dcă-mi și mie două baterii de Rabă;
• fă-mi și mie un plin de motorină de la tine;
• tencuiește-mi casa cu echipa ta;
• descarcă-mi și mie o basculantă de cărbuni de la tine;
• trimite-mi o căruță cu știuleți de la tine;
• construiește un gard metalic aici, vezi tu, cum te descurci.

Proprietatea era a întregului popor, drept care tot întregul popor se înfrupta din ea. Rezulta că:

• șuruburile erau furate de la servici;
• foile de tablă erau șterpelite de la servici;
• basculanta de beton era deturnată de la un șantier;
• fierul beton era luat de pe șantier, construcția acolo devenind mai șubredă;
• bateriile erau luate din depozit, adică furate;
• motorina era luată din rezervorul unei mașini și vândută de șofer pe nimic;
• muncitorii care stăteau fără folos plecau să lucreze de regulă la șefi;
• basculanta cu cărbuni trimisă la cineva, ajungea la altcineva;
• știuleții erau furați din câmp sub ochii i;
• materialele și forța de muncă erau oferite de director, către alt director.

Era un mod foarte interesant de a face tot felul de mânării, ilegale, pe sub mână, pentru a ciuguli relații sau bani, de a rezolva probleme private folosind proprietatea obștească în scop individual. Niciodată practica nu a deranjat pe cineva pentru că era ceva generalizat. De un singur caz știu eu și anume de un ofițer de miliție din Alexandra, devenit celebru că și-a prins mama furând doi știuleți de porumb din câmpul CAP-ului. A du-so în tribunal și femeia a făcut 6 luni de pușcărie că a furat din avutul obștesc, așa se zicea atunci.

Acum nici pe departe nu mai este așa. Nu mai există proprietatea întregului popor, deci nu se mai fură din avutul obștesc. Acum se fură mișto. E cu mult mai mișto să se fure din:

• banul public;
• fondurile europene;
• buzunarul cetățeanului.

Lumea se schimbă și cei ce doresc să facă și ei ceva, găsesc modalitățile concrete să ciugulească, fie că muncesc la negru, fie că mai iau chiar de la privat un cui, o șurubelniță, o găleată de mortar, o cărămidă sau un ghem de sfoară.

Atunci, toți furau statul. Acum, unii se fură între ei. Ce mișto!  Vorba lui Iri Columbeanu din vremea când era cu Moni în tandrețuri.

(09 august 2016)

Chestii de dicționar și de limbă

Există în limba româmă niște situații destul de ciudate, precum:

• substantive defective de plural;
• verbe cărora nu le corespund substantive;
• substantive cărora nu le corespund adjective.

În legătură cu verbul a fura dicționarul explicativ al limbii române , DEX   online  de la adresa https://dexonline.ro/definitie/fura zice:

FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. 

Aici sunt luate în considerare toate sensurile, dar mă refer doar la ceea ce se înțelege cotidian când tot poporul zice:

• s-au furat niște bani;
• s-a furat o bombă;
• s-au furat lucruri dintr-o casă;
• au fost furate tablouri din muzeu;
• a fost furat taragorul;
• au fost furate icoane din biserică.

Se vorbește de cel care fură că face o furăciune, că este furăcios. Dar direct de la acest verb nu există substantivul care să-l desemneze pe cel ce fură. Există ca derivat cuvântul furt, ca rezultat al acțiunii de a fura. POăcat că limba română nu are cuvântul potrivit, mai ales că sunt prea mulți indivizi care fură.

De la verbul a căuta există substantivele căutotor, căutătoare.

De la verbul a profesa există substantivul profesor dar și femininul profesoară.

De la verbul a demonstra există sunstantivul demonstrant.

Cu ceritudine la construirea limbii, ca proces natural, s-a optat să se spună ceva despre acțiune dar să se lase în ceață făptuitorul. Așa că există în viața de toate zilele corupție fără corupți, deci natural, din construirea limbii se fură, fără a exista făptuitor ca derivat direct din verb.

(11 iunie 2016)