Showing posts with label superstar. Show all posts
Showing posts with label superstar. Show all posts

Saturday, December 25, 2021

Cum dau unii cu mucii-n fasole

În seara de Ajun de Crăciun urmăream pe Antena Stars niște dicuții cu cântărețe și cu cântăreți. Moderatorii, indivizi despre care credeam că mai au ceva creier în craniile lor, ascultau ce ascultau, după care interveneau și-și zgândăreau interlocutorii cu întrebări tâmpite, ca aceștia să vorbească despre evenimente neplăcute din viața lor.

Pe o cântăreață au întrebat-o cum este cu masa de Crăciun. Femeia vorbea frumos, spunea ceva vesel. Moderatoarea a întrerupt-o și a întrebat-o dacă lipsește cineva de la masa de Crăciun. Cântăreața a spus că tăticul ei, decedat acum mulți ani, lipsește. A fost introdus acel moment de tristețe, nejustificat, căci noi avem o vorbă: morții cu morții, viii cu viii.

Tot atunci, o altă cântăreață de folclor, povestea cum face ea cadouri nepoatelor și discuția era într-o notă veselă. Atunci, moderatorul, un bou, s-a apucat s-o întrebe ceva cu referire la soțul cântăreței, care decedase de vreo doi ani. Femeia s-a apucat cu lacrimi în ochi să vorbească despre calitățile fostului ei soț și că sărbătorile nu vor mai fi niciodată ca atunci când el se ocupa de toate.

Moderatorii merg pe lucruri cu efecte ieftine, căci cred ei, în prostia lor, că a stoarce lacrimi, duce la rating. Televiziunile care vorbesc despre crime, violuri, bătăi, înjunghieri, care transmit înmormântări, merg pe aceste efecte, căci ele sunt interesate de rating. Și la concursurile de talente, până când nu prezintă despre un concurent câte o nenorocire prin care respectivul a trecut, nu consideră că și-au atins obiectivele. O mizerie să dai cu mucii-n fasole, exact când nu trebuie.


(25 decembrie 2021)

Friday, December 3, 2021

Cine vă îmbracă, nene?

Am urmărit la PRO Tv emisiunea SUPERSTAR și am trăit clipe de coșmar văzând trențele în care erau îmbrăcați concurenții. Fetele aveau rochii:
- largi,
- oribile,
- vechi,
- atemporale, 
- demodate,
- curgătoare,
- disproporționate.
La băieți nu am ce zice, dar nici peste ei nu a dat fericirea. Am avut senzația că postul Tv a trimis oameni ai străzii să umble în tomberoane, au luat de acolo trențele și le-au adus, iar cineva lipsit de imaginație a făcut din ceea ce s-a găsit niște îmbrăcări despre care nu am cuvinte. Combinațiile de culori au fost nepotrivite. Parcă mă aflam într-un film horror, cu vampiri gata să se năpustească asupra mea și să mă lase fără lichid sanguin, știind ei probabil că eu am grupa O1, ceea ce lor le este foarte convenabilă.
Aceste țoale dovedesc abilitatea postului de a-și da cu stângul în dreptul angajând un nepriceput pe post de designer vestimentar din secolul al XVII-lea de mahala dintr-un orășel nenorocit al Franței medievale după ce a trecut pe acolo ciuma. Haina-l face pe om se zice. Nu prea sunt de acord. Numai că hainele proaste îi scad poziția fiecărui om, ceea ce este îngrozitor pentru un artist. Îmi aduc aminte că la o aniversare a lui ORANGE a fost invitată Patricia KAAS care avea bluza ruptă sub braț. Eu numai la bluza aceea m-am uitat. Așa se explică de ce vocile au trecut în această seară pe planul al V-lea, căci pe planurile 1,2,3, și 4 erau cârpele de pe concurenți, pe care eu nici la frecat podelele de la căminul cultural nu le-aș folosi de jena podelelor.


(03 decembrie 2021)

Eu știu...

Azi 03 decembrie 2021 mai spre miezul nopții va fi încoronat cu titlul de SUPERSTAR



        ALEXANDRU PRECUP 




Așa arată calculele mele de la modelele de management politic translatate la acest concurs.

(03 decembrie 2021 ora 12 h 33')