Examenul de maturitate de pe vremea mea

Pe vremea mea, la terminarea liceului se susținea examenul numit Examen de maturitate, un fel de bacalaureat, dar nu atât de centralizat ca acum.

Știam care erau probele de examen. Știam zilele în care se susțin acele probe. Nu era tevatura de azi cu comisiile venite de aiurea, cu președinte de comisie de import, cu subiecte centralizate pe țară, căci pe vremea mea exista o oarecare independență a liceelor și o încredere în capacitatea profesorilor de a fi corecți, nefiind necesare comisii centralizate de corectare a tezelor dintr-un liceu, altundeva din mii de suspiciuni care plutesc acum asupra corectorilor, care dacă ar cântări la gramaj, tot ar greși. Eu am o teorie, dar o voi expune altundeva.

Îmi aduc aminte cum am fost eu la acel examen.

La Limba română eram sigur că promovez pentru că citisem operele literare înscrise în programa de examen și dacă le citisem, eram sigur că voi scrie ceva de promovare a examenului.

La matematică lucrasem în timpul celor patru ani suficient de mult și credeam, ceea ce mai cred și azi, că am o gândire curată, logică în stare să scoată apă și din piatră seacă, deci nu îmi era teamă că nu voi obține o notă cât de cât bunicică la examen.

Mai erau și alte discipline, care sunt înscrise pe verso la Diploma de maturitate a mea, dar nu mă apuc acum să bat câmpii cu detalii pentru că acolo figurează note modeste, nu note de zece, ca să zic și eu cât de geniu mă visam și bla, bla, bla.

Știu că după probele scrise am susținute probele la oral și în aceiași zi erau mai multe probe, nu ca acum. Mie nu mi-au plăcut multe dintre discipline și aici mă refer la istorie, geografie, biologie pentru că presupunea să memorez și ceea ce nu era bazat pe construcții logice, de gândire îmi producea greață, vărsături și transpirație rece pe coloana vertebrală. De aceea examenul de maturitate a avut și probe care m-au torturat și de care dacă-mi aduc aminte acum, mă apucă jalea, disconfortul, trepidațiile și transpir.

Oricum, fără stresul din ziua de azi, cu ceea ce am învățat fără meditații, cu ceea ce am lucrat eu de unul singur, fără a memora nimic, m-am prezentat la examen și l-am promovat, ceea ce însemna pentru mine că nu am făcut umbră degeaba pământului patru ani de zile și că am drum liber să merg să fac pasul următor, adică să dau examen de admitere la facultate.



(30 aprilie 2023)

Rostul disciplinei de limbă și literatură română

Sunt siderat să văd ce a ajuns disciplina Limba și literatura română în școala din ziua de azi. În mod normal, ar trebui ca:
- manualul să conțină doar câțiva scriitori reprezentativi,
- profesorii să impună citirea operelor prezentate în manual,
- elevii să povestească ceea ce au citit și ce au înțeles,
- notarea să se facă doar pe baza lecturii elevului.

Acum:

- profesorii și meditatorii concep niște rezumate,

- elevii memorează rezumatele,

- la examen departajarea se face după cât de bine este redat rezumatul,

- opera în discuție nu mai contează dacă nu este citită,

- se fabulează despre ceea ce chipurile, ar fi vrut să zică autorul,

- nu se obține niciun beneficiu pe termen lung  pentru elev.

Îmi aduc aminte despre balada Miorița și un elev de la un examen de bacalaureat. Elevul vorbea despre cinci mituri din baladă. Eu, de pe poziția de președinte, după ce elevul a terminat de vorbit, am întrebat dacă am voie să-l întreb ceva pe elev și l-am întrebat dacă a citit balada Miorița, iar elevul a spus că nu a citit-o. M-am lămurit despre ce știa bietul elev, care vorbea despre ceva de care nu avea habar. Carențele erau ale profesorilor de la clasă care erau cu mult mai interesați să ia banul pe meditațiile unde vindeau rezumate, decât să-i pună pe elevi să citească balada Miorița.

Rostul disciplinei Limba și literatura română este acela de a-i face pe elevi să le placă să citească, să rețină ce vor ei din ceea ce au citit, dar dacă se apucă să povestească, s-o facă într-un mod plăcut, coerent, clar și curgător, ca lumea să-i înțeleagă pur și simplu. Acum așa ceva nu se întâmplă.



(22 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Aretia FULGEANU

Aretia FULGEANU a fost profesoara mea din școala generală, clasele a V-a și a VI-a. De la profesoara mea de limba română Aretia FULGEANU am învățat:
- să scriu corect românește,
- să vorbesc fără greșeli gramaticale,
- să fac analiză gramaticală,
- să structurez o poveste,
- să recit o poezie cu intonație,
- să fac o compunere mișto.

Îmi aduc aminte ca azi, că în cartea mea de Limba română era o reproducere de Ion ANDREESCU a tabloului Drum de țară. Am primit noi elevii de la profesoara Aretia FULGEANU ca temă de făcut acasă, o compunere după acest tablou. Am adus la ora de Limba română următoare caietul cu compunerea și la o săptămână profesoara a venit cu ele cu tema corectată. A citit notele în ordine crescătoare. M-am speriat crezând că mi-a pierdut caietul. Caietul meu era ultimul și profesoara a zis că în caietul meu a găsit cea mai frumoasă compunere, pe care a și citit-o. Mi-a acordat nota maximă. M-am minunat și eu pentru ideea pe care am avut-o și cu timpul ea s-a consolidat, căci mi-am dat seama că am și eu cât de cât imaginație și sunt în stare să văd dincolo de aparențe și mai ales să interpretez.

După un timp, profesoara mea s-a transferat la un liceu foarte bun din oraș. Era prea bună ca profesoară să stea la Școala Generală nr. 6 Pitești, în fundul Găvenii, cum se zicea pe atunci.

În anul 2020, când mă plimbam pe aleile cimitirul lin deal din Pitești de lângă stadion, să merg spre mormântul soacrei mele, am văzut pe o alee în dreapta o cruce mare și acolo era numele de Aretia FULGEANU. Mi-am adus aminte de profesoara mea de Limba română și m-am rugat pentru sufletul ei.


(16 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Margareta

Din 2017, Principesa Margareta își zice custode al coroanei.

Principesa Margareta este o femeie de 75 de ani și este copilul cel mai mare dintre cele cinci fiice ale Regelui MIHAI I al României.
Ziarele nu au fost deloc prietenoase în anii 90 cu  Principesa Margareta.
I s-au adus acuzații și critici  Principesei Margareta.
Una dintre critici se referea că nu vorbește românește.
Nici acum Principesa Margareta nu vorbește perfect românește, dar citește cursiv.
Principesa Margareta are apariții discrete în public.
Principesa Margareta are discursuri dense.
Principesa Margareta se îmbracă bine.
Principesa Margareta știe să menține Casa regală în actualitate.
Principesa Margareta nu face gesturi care să deranjeze viața politică de pe Dâmbovița.
Principesa Margareta m-a dezamăgit pentru că nu a știut să gestioneze evenimentele din 2015 care au zguduit casa regală și cu deosebire ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile de viață ale Regelui MIHAI I. 
Principesa Margareta trebuia să aibă un consultant de imagine care să dea soluția cea mai potrivită, astfel încât aparițiile lui Nicolas să nu mai aibă importanța care i s-a dat și nici simpatia de care s-a bucurat. M-a dezamăgit că la statutul său, Principesa Margareta nu a apelat la acest specialist de imagine. La nivelul și la pretențiile Principesei Margareta, custodele coroanei, mă așteptam ca echipa care coordonează activitatea de la palat să fie cu mult mai performantă și soluțiile pe care le dă să nu ne mai amintească de vremurile lui Carol al II-lea și ale Elenei LUPESCU.

(07 iulie 2022)
 

Limba română, bată-ne norocul să ne bată!

Limba română are niște nuanțe extraordinar de interesante și pentru cei ce doresc s-o învețe necesită un efort suplimentar. 
Noi nu spunem pahar pentru apă, ci pahar de apă, deși el nu este făcut din apă.
Noi nu spunem sticlă pentru lapte, ci sticlă de lapte, deși ea nu e făcută din lapte.
Noi spunem mănuși de piele, căci mănușile sunt făcute din piele.
Noi spunem mănuși de piele de damă, înțelegându-se că mănușile sunt pentru dame.
Când spunem că cineva e prost pe scaun, știm că respectivul nu stă bine pe scaun.
Când zicem salam italienesc, înțelegem salam făcut după rețetă italienească nu făcut în Italia.
Când zicem șuncă de Praga nu înseamnă că șunca e făcută la Praga și adusă de acolo.
Nu știu cum le-a cășunat unor scrupuloși să spună că este corect iaurt de tip grecesc și nu grecesc, să nu se înțeleagă că este adus din Grecia. Peste tot acel iaurt a fost lăsat așa cum a fost denumit inițial. Numai la noi, pentru a fi de un penibil strălucitor, s-a produs schimbarea, de s-ar impune să zicem pahar pentru băut apă, căci nici pahar pentru apă nu e o construcție corectă. Dacă ar fi să ne luăm după scrupuloșii care taie frunză la câini, nici nu am mai vorbi, căci orice construcție făcută de noi este imperfectă și ei o amendează cu viteza luminii.

(05 iulie 2022)

Adoptăm cuvinte noi și limba Română crește

E bine că limba română nu stă pe loc și crește. Se îmbogățește pe zi ce trece cu noi cuvinte, căci în loc să stăm să vedem noi ce se potrivește și cum sună noul cuvânt preluat, mergem mai departe. La un moment dat în lumea programatorilor se vorbește o limbă cu totul diferită de a muritorilor de rând și cum informatica se dezvoltă, va apare o clasă socială, clasa programatorilor, cu limba lui și vulgul va trebui să se ia după această nouă clasă.

 Nu deranjează pe nimeni că ocupăm o poziție deloc onorantă la testele europene. Nu deranjează pe nimeni că au luat carnet de șofer nenumărați oameni acre sunt analfabeți, nu știu să scrie, nu știu să citească, iar testul de sală presupune și una și alta.

(06 iunie 2022)

Chestii de dicționar și de limbă

Există în limba româmă niște situații destul de ciudate, precum:

• substantive defective de plural;
• verbe cărora nu le corespund substantive;
• substantive cărora nu le corespund adjective.

În legătură cu verbul a fura dicționarul explicativ al limbii române , DEX   online  de la adresa https://dexonline.ro/definitie/fura zice:

FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. 

Aici sunt luate în considerare toate sensurile, dar mă refer doar la ceea ce se înțelege cotidian când tot poporul zice:

• s-au furat niște bani;
• s-a furat o bombă;
• s-au furat lucruri dintr-o casă;
• au fost furate tablouri din muzeu;
• a fost furat taragorul;
• au fost furate icoane din biserică.

Se vorbește de cel care fură că face o furăciune, că este furăcios. Dar direct de la acest verb nu există substantivul care să-l desemneze pe cel ce fură. Există ca derivat cuvântul furt, ca rezultat al acțiunii de a fura. POăcat că limba română nu are cuvântul potrivit, mai ales că sunt prea mulți indivizi care fură.

De la verbul a căuta există substantivele căutotor, căutătoare.

De la verbul a profesa există substantivul profesor dar și femininul profesoară.

De la verbul a demonstra există sunstantivul demonstrant.

Cu ceritudine la construirea limbii, ca proces natural, s-a optat să se spună ceva despre acțiune dar să se lase în ceață făptuitorul. Așa că există în viața de toate zilele corupție fără corupți, deci natural, din construirea limbii se fură, fără a exista făptuitor ca derivat direct din verb.

(11 iunie 2016)