1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe IOAN

Când eram student în anul al III-lea am avut ocazia să învăț să lucrez pe tabulator și să lucrez la proiectarea de sisteme informaționale, discipline unde la seminarii a venit asistentul Gheorghe IOAN care lucra la Centrul de calcul al DCS. Era un excepțional practician, care cu mult tact și cu înțelegere ne prezenta problemele teoretice, dar venea cu exemplificări din producție, nu foarte apropiate de ceea ce era în producție, ci chiar la scara 1:1 cu ceea ce era în producție. Ani în șir după terminarea facultății și eu dar și mulți colegi care au lucrat la proiecte ample de realizare de sisteme informaționale și de sisteme informatice, i-am mulțumit lui Gheorghe IOAN pentru ceea ce ne-a învățat.

M-a impresionat la Gheorghe IOAN faptul că niciodată nu folosea pronumele personal eu, ci vorbea în așa fel încât să înțelegem că munca de analiză și de proiectare de sisteme informaționale sau de sisteme informatice este o muncă de echipă. Cred că tactul de care am vorbit se datora și faptului că meseria lui era cea de analist de sistem și în procesul de analiză trebuie să ai capacitatea de a asculta ceea ce spune viitorul beneficiar al sistemului informațional sau informatic pe care vrei să-l proiectezi. Numai dacă ai această capacitate vei înțelege ceea ce vrea acest beneficiar, care știe meseria lui, dar care va folos în meseria lui fluxurile pe care analistul le proiectează, precum și documentele gândite de analist. Cine nu are capacitatea de a asculta și de a înțelege, va proiecta un sistem informațional sau sistem informatic după cum îl taie capul pe analist sau pe proiectant și sistemul nu va fi util nimănui, căci este o proiecție ireală a unei realități inexistente. 

Numai Gheorghe IOAN știa să ne insufle necesitatea de a avea răbdare, de a ști să punem întrebări și din aproape în apropape să ajungem să definim clar, corect și complet problema pe care o pune sistemul pe care vrem să-l proiectăm, ca acest nou sistem să se plieze mănușă pe cerințele beneficiarului, cu acre noi trebuie să fim prieteni, parteneri și mai ales colaboratori, dacă vrem să avem succes.

În 26 iulie 1969 când eu am împlinit 22 de ani, profesorul meu de la seminar Gheorghe IOAN mi-a dat nota 10 (zece) la colocviul de practică pe care l-am făcut la Centrul de calcul al DCS, unde am învățat multe despre disciplina de echipă, despre punctualitate și mai ales despre ce înseamnă să taci și să faci.

Un coleg pus pe șotii a zis: după ce că e IOAN mai e și Gheorghe.

(27 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Rodica BOCONCIOS

Rodica BOCONCIOS era cercetător științific în Centrul de calcul al ASE și lucra la etajul al V-lea în laboratorul coordonat de Moisa ALTĂR. Din câte am văzut eu, Rodica BOCONCIOS era un nume în Centrul de calcul și i se purta un respect special, pentru că venea dintr-o lume aparte și era specialista care avea rezultate cunoscute și recunoscute de colegii ei, dar și de ceilalți salariați din Centrul de calcul. Eu am avut ocazia s-o cunosc pe Rodica BOCONCIOS la un seminar științific pe când eram lucrător în Centrul de calcul în primul meu an de activitate. Poziția sa m-a impresionat și de atunci i-am purtat un respect specia. Când am cumpărat  volumele lui D.E. KNUTH și am văzut numele lui Rodica BOCONCIOS scris pe o pagină interioară a lor, am conștientizat că aceasta este un om cu preocupări cu mult peste cei care lucrau în Centrul de calcul și făcea parte dintr-o elită greu de egalat și de atins.

Pe mine, Rodica BOCONCIOS m-a impresionat prin modestia sa, prin modul în care dorea să treacă neobservată, dar atunci când dorea să i se audă ceea ce spune, avea un mod special de a se adresa interlocutorilor și aceștia se opreau din orice activitate și ascultau ce spune ea, căci sunt sigur, ceea ce spunea trebuia luat în considerare, vorba ei având mare greutate.

(25 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: George THEILER.

Matematicianul George  THEILER era colaborator al conducătorului meu științific de doctorat, profesorul universitar Ludovic TÖVISSI, cu care publicase împreună articole importante în Revista de Statistică, dar și în alte reviste de specialitate. După ce am prezentat teza mea de doctorat unor specialiști, așa cum dorea profesorul Ludovic TÖVISSI, la un moment dat mi-a întrebat dacă aș fi de acord să fac o prezentare în fața profesorului George  THEILER, a cărui părere cântărea foarte mult pentru profesorul Ludovic TÖVISSI. Eu am fost de acord și mi s-a spus că într-o anumită zi, la amfiteatrul I voi face acea prezentare. Era important să fiu pregătit că profesorul George  THEILER îmi va pune foarte multe întrebări, chiar în timpul prezentării și trebuie să răspund pe loc.

Eu aveam ceva slide-uri pentru retroproiector, aveam și ceva planșe, dar am mai făcut încă vreo câteva, să cuprind cât mai multe aspecte din teză, ca atunci când voi fi întrebat ceva, să nu stau să bâjbâi printre hârtii pentru a căuta răspunsul și mai ales, să nu fie nevoie să scriu ceva pe tablă, căci acolo erau șase table imense unde se scria tot ce doreai, fără a fi nevoie să se șteargă ceva prea des.

Aveam emoții mari, căci profesorul George  THEILER era renumit pentru exigența sa și pentru modul direct de a se adresa interlocutorilor. În ziua și la ora  stabilită am ajuns la amfiteatrul I, am așteptat câteva minute și au venit profesorul George  THEILER și profesorul Ludovic TÖVISSI. Eu am urcat pe scenă, am dat drumul la retroproiector, iar cei doi profesori s-au așezat în primul rând de bănci. Am început să vorbesc. Totul a durat cam trei ore și ceva, căci după câteva slide-uri venea o avalanășă de întrebări, iar eu trebuia să întrerup prezentarea și să răspund. Eram un pic antrenat, căci mai făcusem niște prezentări, dar nu fusesem întrerupt niciodată. 

Profesorul George  THEILER era atent la toate detaliile și dorea să se convingă că tot ceea ce spuneam se susține și că am argumentele necesare pentru a demonstra că este corectă abordarea mea.

Marele meu noroc a fost că învățasem cu ani în urmă de la cercetătorul științific Csaba FABIAN să fac analiză dimensională tuturor ecuațiilor sau inegalităților din modelele pe acre le construisem și profesorul George  THEILER ținea foarte mult la corectitudinea construcțiilor pe care eu le prezentam. 

Nu am avut discuții în contradictoriu și nici concluzii din care să rezulte că mai trebuia să sap câte ecva legat de un slide sau de un model sau de o soluție pe care o prezentam. După fiecare dialog, reluam prezentarea tezei mele de doctorat. 

Eu aveam exercițiu de vorbire, căci erau seminarii unde trebuia să vorbesc și aveam uneori chiar și cinci seminarii pe zi, deci eram cu experiență de a vorbi fără întrerupere. Vedeam cum se derulează prezentarea mea și vedeam cum profesorul George  THEILER rămâne la fel de concentrat și cu același interes de a-mi pune întrebări. La un moment dat, mi-a cerut să fac un rezumat la tot ceea ce prezentasem. M-am conformat. După aceea, mi-a zis să concluzionez. Am concluzionat. Am discutat după aceea despre bibliografie. Am încheiat. Profesorul George  THEILER mi-a spus că am făcut o treabă bună și ne-am strâns mâinile, fiecare plecând la treaba lui.

Seara, conducătorul meu de doctorat, profesorul Ludovic TÖVISSI mi-a dat telefon și mi-a zis că am făcut o treabă bună și că profesorul George  THEILER a întrebat când e ziua susținerii tezei, dar nu exista fixată acea zi, iar profesorul Ludovic TÖVISSI a spus că a doua zi să ne vedem să stabilim pașii pentru a urgenta susținerea tezei în ședință publică.

Pe mine m-a impresionat profesorul George  THEILER căci de la înălțimea sa, a rezervat câteva ore pentru mine, pentru a-mi prezenta teza de doctorat. Mai mult, a urmărit cu atenție deosebită prezentarea mea, iar analiza pe acre a făcut-o la fiecare pas, era bazată pe principiile pe acre le stăpânea foarte bine și dorea să vadă dacă și eu respect acele principii. tactul său, profunzimea gândirii sale, capacitatea de a se apropia de un subiect pe care eu îl dezvoltam în teză, m-au impresionat teribil de mult și m-au făcut ca mult timp să mă gândesc la acest minunat om de știință și să-i acord respectul meu nețărmurit.

(15 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ștefan FILIPESCU

De Ștefan FILIPESCU am auzit din prima zi în care am ajuns să lucrez ca analist în Centrul de calcul al ASE. El venea zilnic prin birouri și-și saluta colegii. O doamnă i-a făcut cunoștință cu mine. De atunci, ori de câte ori avea noutăți, eram printre primii care le aflam. Când zic noutăți, zic informații despre excursiile pe care nea Fănică le organiza.
Cu nea Fănică am mers pe Valea Oltului.
Cu nea Fănică am mers la Budapesta în iarna lui 1974. 
Cu nea Fănică am mers la Chișinău și Kiev înainte de 1989.
Cu nea Fănică am mers de mai multe ori la Kiev și Moscova înainte de 1989.
Cu nea Fănică am mers la Moscova și Leningrad de mai multe ori înainte de 1989.
Cu nea Fănică am mers la Ruse în Bulgaria înainte de 1989 de mai multe ori.
Cu nea Fănică am mers în RDG în vara lui 1972.
Nea Fănică avea talentul de a descrie excursia și de a obține de la organizatori prețuri decente, dar și posibilitatea de a plăti excursia în rate, ceea ce era un mare avantaj pentru un debutant în meserie care avea un salariu în mână de 1480 lei în primul an, 1910 lei în al doilea an și 2100 lei în al treilea an, iar o excursie cu trenul în URSS  de 10 zile depășea 1400 lei.

M-a impresionat Ștefan FILIPESCU că era om de acțiune și când spunea ceva, vorba lui era vorbă. Nu s-a întâmplat niciodată să planifice o excursie și să ne trezim că se amână sau se anulează. Era un om corect și știa să vorbească, să ne atragă în a ne înscrie la excursii. Dacă am văzut orașe din fosta URSS lui Ștefan FILIPESCU trebuie să-i mulțumesc din tot sufletul. Îmi amintesc că într-o excursie am mers cu un tip care avea rude la Moscova și le-a vizitat. Când s-a întors de la rude, avea sub brațe busturi mari ale lui V. I. LENIN. Mulți colegi s-au minunat, dar nu au făcut glume, căci vremurile nu permiteau. În sinea noastră, fiecare avea textul său, căci la orice cadou te-ai fi așteptat, dar la busturi, nu.

(18 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ștefan CRUCEANU

În cercetarea științifică oamenii sunt grupați pe categorii ca la fotbal. La fotbal există liga a IV-a cea mai slabă, apoi există echipele de liga a III-a care sunt slabe, există echipele de liga a II-a care sunt bunicele, apoi există echipele de liga a I-a care sunt bune și cele mai bune sunt echipele de super-ligă.  Cercetătorul Ștefan CRUCEANU era de la super-ligă. După ce m-am angajat la 1 decembrie 1970 la Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE în mod abuziv, căci eu aveam repartiție guvernamentală să lucrez asistent universitar stagiar în Catedra de Cibernetică Economică și nu analist în LCCE, unde optasem căci media generală îmi permitea o astfel de alegere, ca salariat la LCCE trebuia să fac de gardă în unele nopți pentru a apărat proprietatea socialistă a oamenilor muncii, care în cazul meu consta în clădire, mobilier, calculatorul IBM 360 și cărțile din biblioteca de la etajul al VII-lea.

S-a întâmplat ca la o astfel de gardă, să fiu eu și cercetătorul științific Ștefan CRUCEANU. Nu exista posibilitatea ca în intervalul orar 22 -07 să dormim că nu aveam unde și în caz că am fi dormit și venea un control se lăsa cu sancțiuni grave. Așa că în noaptea în care am fost de gardă cu cercetătorul doctor în matematică Ștefan CRUCEANU am discutat foarte mult.

Mai întâi, m-a întrebat, nou fiind în LCCE, cine sunt și ce hram port. I-am spus cum stăteau lucrurile. M-a întrebat ce vreau să fac, ce vreau de la mine. Probabil i-a plăcut ce i-am spus, că discuția a alunecat într-o direcție care mie mi-a plăcut foarte mult. Cercetătorul științific doctor în matematică Ștefan CRUCEANU mi-a spus multe despre munca de cercetare, despre truda și transpirația cercetătorului, despre riscurile care-l pândesc pe cercetător care nu are cum să-și comande momentele de inspirație în a găsi o soluție la problema nouă cu care el se confruntă. Se vedea că el este un cercetător științific autentic, pentru că una este să faci cercetare științifică și alta este să mimezi cercetarea științifică. Comparam pe măsură ce discuția avansa, cercetarea științifică cu creația poetului, care uneori are momente de inspirație divină și reușește să scrie un poem deosebit, iar altă dată oricât s-ar zbuciuma, coala de hârtie rămâne albă, căci nu are inspirația și muza lui s-a depărtat de el pentru un timp.

Se vedea că Ștefan CRUCEANU nu era în elementul său în LCCE, că el țintește cu mult mai sus. După acea gardă am mers la el la birou, căci mi-a zis că atunci când am timp, să-i fac o vizită. Era în birou cu alți colegi. Avea pe birou multe cărți. Pe vremea aceea, nu erau calculatoare pe birouri și deci nici monitoare. Erau doar cărți, dosare și cutii cu cartele cel mult. Pe biroul lui Ștefan CRUCEANU erau cărți și câteva foi de hârtie cu notițele sale. Am continuat discuția din noapte în care am fost de gardă. Am vorbit atunci despre doctorat, căci doream să știu ce este un doctorat, ce efort presupune, cât de greu este să faci un doctorat și care este rezultatul final. El trecuse prin aceste lucruri și mi-a spus niște chestii de care am ținut seama și pe care și eu la rândul meu am dorit să le prezint celor care mi-au fost doctoranzi.

Pentru mine au contat enorm discuțiile cu acest om, căci nu aș fi avut niciodată curajul să-i întreb pe profesorii din catedră ceea ce l-am întrebat pe doctorul în matematică Ștefan CRUCEANU, care a avut deschiderea de a discuta cu mine, căci vedea că eu ascult cu mare atenție ceea ce spune.

Nu a trecut mult timp și am auzit pe doamnele din birou că Ștefan CRUCEANU a plecat din LCCE și s-a dus să facă acel tip de cercetare științifică pe care el îl dorise dintotdeauna. Mi-a părut nespus de rău că acel om a plecat din LCCE, căci sunt sigur că dacă mai rămânea doar câteva luni în plus și dacă eu aș mai fi mers la el în birou de două sau cel mult de trei ori, aș fi știut mult mai multe secrete despre stagiul doctoral, căci el avea experiența stagiului doctoral de la mama lui cum se zice, adică de la facultatea de Matematică de la Universitatea București, de acolo de unde se dă ora exactă în știință.




(17 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Georgia HERA

Doamna Georgia HERA era cercetător științific în cadrul Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE și am stat în biroul de la sala 2303 a clădirii ASE din aleea MACEDONSKI. Erau în acea încăpere cercetătorii științifici Ana Maria BÂȘCU, Doina FUSARU, Ioana SOARE, Dan SOMNEA și cu mine.

Îmi amintesc că doamna Georgia HERA avea o carte scrisă de marele matematician Grigore MOISIL, dată cu autograf pentru ea. Eu am ajuns în acel biroul pe 1 decembrie 1970, care cădea într-o joi. M-am prezentat la șeful de sector, fostul meu asistent Vasile IONESCU și cu el am intrat în birou. M-a prezentat și mi-a arătat singurul birou liber. M-am așezat. Eram stingher. Singura persoană care m-a întrebat ceva a fost doamna Georgia HERA, restul stăteau cu nasurile în hârtii și lucrau sau se făceau că lucrează, cum am sesizat mai târziu.

Într-o zi a venit la mine cineva din Centrul de calcul pe care nu-l știam și mi-a zis direct să merg în catedră la un anumit profesor să-l rog să dea o notă de trecere pentru un student al cărui nume era scris pe o bucățică de hârtie. Țin minte că doamna Georgia se uita la persoana aceea, se uita și la mine, care eram ca picat din cer. După ce a plecat omul, doamna mi-a zis să-l las în pace și să nu intru în aceste mizerii. După aceea mi-a descris niște cazuri de profesori care au căzut în păcat și au trebuit să părăsească învățământul pe ușa din dos, pentru astfel de abordări, care erau condiționate de bani, mai ales.

Eu știam de un tip care încercase să înlocuiască o teză la examenul de admitere pentru o copilă a unui șef de service, care s-a lăsat cu excluderea respectivului din învățământul superior, dar acum vedeam că situațiile apar din senin și dacă omul e slab și se lasă antrenat, suportă și consecințele.

Am învățat multe de la doamna Georgia HERA, care avea soțul mare ștab la Institutul de la Fundulea și doi copilași, dar care se comporta ca o bună colegă, dovadă fiind faptul că a fost singura care a discutat cu mine de mai multe ori și mi-a deschis ochii asupra unor lucruri nefirești, cum ar fi încercarea unor indivizi de a mă trimite cu cutiile lor de cartele spre dispecerat, să le las să le fie rulate programele la calculator. Eu credeam că așa stau lucrurile, dar doamna Georgia le-a zis că ei singuri trebuie să-și ducă cutiile cu cartele, căci eu am alte lucruri de făcut ca sarcini trasate de șef. Îmi aduc aminte că unul s-a supărat și s-a purtat urât cu mine. Nu am uitat și la momentul potrivit, după fix 32 de ani i-am arătat că gestul lui a fost nepotrivit, disproporționat, necivilizat și abuziv și trebuia corectat fără a exista prescriere.


(15 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Valeriu PESCARU

Valeriu PESCARU mi-a fost profesor la disciplina numită APSIE - Analiza și Proiectarea Sistemelor Informaționale Economice. În Carnetul meu de student se află două note de 10 acordate de Valeriu PESCARU în anul al IV-lea și în anul al V-lea, căci pe vremea mea, erau discipline care se făceau pe durata unui an, fie pe durata a unui an și jumătate, dar aveam discipline care se făceau și pe durata a doi ani.
Au fost câteva momente din viața mea în care profesorul Valeriu PESCARU a jucat un rod decisiv.
Primul moment a fost acela în care văzându-mă tare necăjit că secretara lșefă a facultății nu-mi elibera o adeverință din acre să rezulte că eu sunt propus pentru învățământul superior ca la repartiția soției să-i fie utilă să nu ajungem în localități diferite, căci eu mă repartizam la ASE, iar ea se repartiza centralizat la Universitatea BABEȘ-BOLYAI de la Cluj, cu toți absolvenții de la facultățile de Fizică din țară, profesorul a mers, i-a explicat că trebuie să-mi dea adeverința, reproșându-i că ea se ocupă doar de studenții restanțieri și de repetenți, dar de studenții buni nu se ocupă deloc. Am obținut acea adeverință și cât voi trăi îi voi mulțumi acestui om.

Al doilea moment a fost acela în care mi-a dat și semnat recomandarea pentru a-mi depune dosarul de înscriere la colocviul de admitere la doctorat, întrucât eram sabotat de șeful de subcolectiv. El mi-a zis că nu are niciun drept să se opună viitorului meu. Dacă sunt ceea ce sunt, îi datorez lui Valeriu PESCARU, fostul meu profesor de APSIE, care la momentul când a semnat era director adjunct științific al Centrului de calcul al ASE, căci fără semnătura sa nu aș fi făcut doctoratul așa cum eu îmi doream și fără doctorat eram o frunză bătută de vânt de colo până colo.

Valeriu PESCARU a susținut cu succes în anul 1975 teza de doctorat de 195 pagini, intitulată  Contributți la modernizarea sistemului informațional în activitatea de prelucrare a țițeiului în R.S. România, coordonată de profesorul universitar Manea MĂNESCU. Atunci Manea MĂNESCU a zis că o teză de doctorat serioasă se realizează în 7 ani. Tocmai doream să susțin teza de doctorat în anul următor, drept care conducătorul meu științific mi-a zis că trebuie să mai așteptăm ceva timp, să uite lumea numărul acela 7, iar timpul a trecut și abia în anul 1978 am susținut teza care dospise doi ani.

Valeriu PESCARU avea un talent excepțional de manager și a reușit să facă din Centrul de calcul al ASE o unitate etalon de cercetare științifică cu întreprinderi industriale, pe bază de contracte, unde lucrătorii obțineau prime anuale deosebit de importante.

Valeriu PESCARU a publicat în colaborare cu alți autori lucrări deosebit de importante precum Sisteme informatice in economie : Produse informatice, centre, oficii si statii de calcul : realizare, conducere, organizare, publicată în 1981 la Editura tehnică,   Fișiere, baze și bănci de date, publicată în anul 1976 la Editura Tehnică , Mecanizarea și automatizarea lucrărilor de calcul statistic, publicată în anul 1966 la Editura Didactică și Pedagogică.

Pe mine m-a impresionat foarte mult fostul meu profesor Valeriu PESCARU, pe care l-am întâlnit chiar și când eram și eu profesor universitar, dar vreau să spun că nu i-am trecut pe dinainte, din respect pentru ceea ce a fost el ca om, dar și pentru ce a însemnat el pentru mine ca student și mai ales în perioada cât am lucrat ca analist în Centrul de calcul al ASE pentru 9 luni.

(15 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Doina HULUȚĂ

Doina HULUȚĂ mi-a fost colegă de grupă în studenție și a fost și șefa mea de grupă din anul al II-lea și până în anul al V-lea. Ca șefă de grupă Doinița s-a purtat exemplar, a fost o colegă deosebită, fără să facă excese și fără să creeze tensiuni între colegi. După terminarea facultății Doinița a devenit programatoare în Centrul de calcul al ASE, după aceea a devenit cercetător științific.

În anul 1983, la vârsta de 36 de ani, Doina HULUȚĂ a susținut  o teză de doctorat de 138 pagini, intitulată Modele de fundamentare a deciziilor de investiții în îmbunătățiri funciare, sub coordonarea profesorului Ludovic TOVISS, care a fost și conducătorul meu de doctorat.

După Revoluția din 1989 Centrul de calcul al ASE s-a destrămat încet-încet căci nu mai veneau contracte de la întreprinderile industriale, căci producția s-a deteriorat pe măsură ce se destrăma proprietatea socialistă din economie. Doina HULUȚĂ, fosta mea colegă de facultate și de grupă a plecat spre învățământul universitar privat și a lucrat la Universitatea Spiru HARET mai întâi pe poziția de conferențiar universitar și apoi ca profesor universitar. A fost directoare la Departamentul de Informatică de Gestiune.

Când s-a căsătorit în 1969 am fost la căsătoria ei religioasă și de acolo am o amintire fabuloasă, care mi-a schimbat total viața. Am ajuns la Brăila și am avut senzația că statuia împăratului Traian era vopsită în negru cu vopsea folosită pentru a întreține godinele, ceea ce mi s-a părut nefiresc. Nunta lui Doinița a fost ceva extraordinar, căci totul era pus la punct impecabil. Întâmplarea a făcut ca atunci când mireasa a aruncat buchetul de flori, acel buchet să fie prins de fata cu care eram eu la nuntă și a fost un semn special pentru mine, căci eu cred în semne. În iulie 1970 Doinița a venit și ea cu soțul ei la nunta noastră.

Doina HULUȚĂ are o fată care este profesor universitar în ASE, cu două doctorate și care i-a dăruit fostei mele colege de grupă doi nepoți superbi, care îi calcă pe urme bunicii lor.

Doina HULUȚĂ m-a impresionat pentru forța ei de a răzbi în viață prin muncă și pentru caracterul ei puternic, caracter care a ajutat-o să meargă în viață cu fruntea sus, oricâte lovituri crunte i-au oferit viața și faptul că nu s-a lăsat doborâtă este că acum stă dreaptă ca un stejar pe care nicio furtună nu-l îndoaie.

(10 februarie 2023) 

1000 de oameni care m-au impresionat: Doru PASCU

Cu Doru PASCU am fost coleg de facultate. El era în grupa cealaltă a Secției de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic de la facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, facultate care a fost creația lui Manea MĂNESCU, cel despre care contemporanii mei se fac că nu au auzit de el, dar mănâncă o pâine albă de pe urma existenței disciplinei de Cibernetică Economică și după existența revistei ISI Studii și Cercetări de Calcul Economic și de Cibernetică Economică. Am stat la căminul studențesc la Agronomie și acolo mergeam pe terenul de fotbal unde erau niște roți de vagonet și făceam cu ele antrenamente de haltere. 

Și Doru PASCU și eu am obținut repartizare guvernamentală de a merge la asistenți stagiari în Catedra de Cibernetică Economică la sub-colectivul de Informatică Economică. În final, eu am insistat să merg în catedră, iar Doru PASCU a rămas să facă cercetare științifică în Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE.

Doru PASCU și cu mine am făcut armata cu termen redus la patru luni, împreună la arma intendență la o unitate de la Focșani. După aceea, la un moment dat, Doru PASCU a plecat din ASE, îmbrățișând cariera militară.

După ce m-am pensionat și eu și Doru PASCU am reluat lucrurile de unde le-am lăsat în tinerețea noastră și am început să ne facem vizite. El are o casă undeva într-o comună pe drumul București-Giurgiu. Mă impresionează tare mult Doru că este un tip foarte priceput. Pe ce pune mâna scoate opere de artă nu altceva. Eu i-am oferit cărți pe care le-am scos de-a lungul anilor și Doru le-a citit cu mare atenție, a făcut unele sugestii și dacă voi scoate o nouă ediție, cu siguranță voi ține seama de ceea ce a zis el.

Din când în când ne auzim la telefon și am bucuria să aflu noutăți despre munca lui. El a publicat pagini din jurnalul de front al tatălui său. A mai publicat și alte materiale într-o revistă de istorie specializată, materiale pe care mi le-a pus și mie la dispoziție.

Doru PASCU este un tip extrem de ordonat și sistematic. El are nenumărate materiale din vremea studenției noastre, inclusiv cărțile lui Manea MĂNESCU, Vasile BIȚĂ, Grigore GRAMA, Valeriu PESCARU de Mecanizarea și Automatizarea Lucrărilor de Calcule Statistice, apărute la Editura Didactică și Pedagogică în anul 1966. El deține și notițele de la diferite discipline și abia aștept să mă întâlnesc cu el și să revăd acele caiete să-mi aduc aminte de vremurile când marii mei profesori veneau și țineau prelegeri ca nimeni alții, pentru că ei mi-au fost modele autentice toată viața.


(10 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dan SOMNEA

Când am ajuns printr-un abuz în Centrul de calcul al ASE la 1 decembrie 1970 pe post de analist deși eu fusesem repartizat asistent stagiar în catedra de Cibernetică Economică, am fost repartizat într-un birou la sala 2303 și ocupasem biroul ultimului venit, în partea dreaptă la geam. În fața mea, era biroul lui Dan SOMNEA, inginer, absolvent de Politehnică.  
Colegele mele făceau tot felul de glume pe seama lui Dan SOMNEA, dar el își vedea de treaba lui. Lucra la un contract de cercetare și scria programe FORTRAN. Eu fiind cel mai nou, nu discutam, căci aveam mult de lucru, fiind cooptat să fac câte ceva la niște contracte, unde trebuia să citesc documentație de la IBM, eu nefăcând limba engleză nici în liceu și nici în facultate.
După ce am plecat la catedră devenind asistent stagiar și apoi asistent titular, mai treceam pe la biroul de la sala  2303, iar Dan SOMNEA era exact la același birou, aplecat pe lucrările lui exact cum îl știam dintotdeauna. 

La un moment dat, aveam nevoie de niște documentație și un individ care monopolizase documentația IBM, când am mers să-l rog să-mi dea și mie pentru câteva ore o anumită carte, mi-a râs în nas și m-a expediat cu vorbe foarte nepotrivite, pe care nu le-am uitat niciodată și l-am sancționat de câte ori am avut ocazia mulți ani mai târziu. I-am povestit lui Dan SOMNEA despre întâmplare, iar el mi-a zis să aștept puțin. A venit cu o copie xerox a acelei documentații, pe care o deținea un coleg și prieten de-al lui. Mi-a dat-o și mi-a zis să am grijă să nu încurc foile, căci nu erau legate, ci erau file libere care dacă n-aș fi fost atent, s-ar fi împrăștiat.

Am aflat că Dan SOMNEA a susținut doctoratul și era același cercetător științific care-și vedea de ale lui. La un moment dat, am văzut că Dan SOMNEA împreună cu Vlăduț TEODOR au scris și tipărit o lucrare referită prin:

Dan SOMNEA, Vlăduț TEODOR -  Programarea in Assembler, Editura Tehnică, București, 1992, 328 pag, ISBN: 973-310-455-8

Această carte este una de referină pentru cei care doresc să învețe să programeze în limbaj de asamblare. Este o carte bine structurată, cu toate detaliile necesare. Se vede că autorii lor au scris programe în limbaj de asamblare. Am retrăit vremurile în care și eu împreună cu colegii mei Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL și Ion Gh. ROȘCA, am scris cele două volume de programare în limbajul de programare ASSIRIS, care era limbajul de asamblare al calculatorului FELIX C-256. Se producea tărășenia undeva prin 1977 și volumele au fost publicate la litografia ASE. 

După Revoluție, Dan SOMNEA a trecut în învățământul superior, devenind lector universitar, conferențiar universitar și apoi a obținut prin concurs titlul de profesor universitar. M-a impresionat Dan SOMNEA prin modul lui de a fi, meticulozitatea cu care trata problemele și profunzimea tratărilor sale, căci se vedea că meseria de cercetător științific practicată ani în șir lăsase urme adânci și benefice pentru cel care venea la catedră să le vorbească studenților despre utilizarea de calculatoare personale la locurile lor de muncă.

(10 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru VINEA

Alexandru VINEA era inginer. Era un foarte tânăr inginer, care lucra în laboratorul de la 2320 din Centrul de calcul al ASE. Era cercetător. Alexandru VINEA a fost prima persoană din Centrul de calcul al ASE care m-a băgat în seamă chiar în ziua în care m-am angajat ca analist în sectorul matematicianului Vasile IONESCU, cel acre-mi fusese și profesor la seminarul de Cercetări operaționale în anul al IV-lea de studenție. Alexandru VINEA mi-a povestit despre preocupările lui. A venit și cu un set micuț de cartele perforate și spunea că acolo este programul cu care el calculează derivatele folosind calculul simbolic, ale funcțiilor. Îmi aduc aminte că am zis că vreau să calculeze derivata unei funcții. Am mers cu el la etajul 1 la operatoare, a perforat pe o cartelă expresia analitică a funcției, compatibilă cu limbajul FORTRAN. A mers apoi la dispecerat. A dat pachețelul cu cartele în care inserase cartela cu funcția și cam după vreo 20 de minute, un operator de la sala calculatorului IBM 360 a adus o bucățică mică de imprimantă cu expresia derivatei funcției pe acre o dădusem eu.
M-am minunat. Inginerul Alexandru VINEA era un tip foarte deștept și bine văzut printre colegii lui. Tot timpul am sperat să lucrez cu el, că aveam ce învăța de la unul de talia lui. N-a trecut mult timp și am aflat că tânărul meu coleg, omul care mă impresionase foarte mult, a depus actele să emigreze. A plecat din Centrul de calcul, căci așa era regula, cei care emigrau nu mai aveau voie să stea în preajma calculatorului IBM 360 care era ca un miracol pogotât peste noi. Peste ani și ani, am aflat că inginerul Alexandru VINEA lucra la Viena și colegului care mi-a zis, i-am adresat rugămintea să-i transmită dacă se mai întâlnesc toată stima și admirația mea.

(29 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Constantin CURSARU

Constantin CURSARU mi-a fost coleg de grupă în anii studenției mele. El era un pic mai mare decât mine. Lucrase în producție și avea experiență de viață. Am fost și colegi de cameră în anul al V-lea și trebuie să spun că am învățat foarte multe de la Constantin CURSARU. În priml rând am admirat puteresa sa de muncă și de la el am învățat că nimic nu se face dacă nu muncești din greu, dacă ești serios și mai ales, dacă ești exigent cu tine însuți. El era un om foarte temeinic. Dacă el își propunea să meargă la bibliotecă și să învețe cinci ore, el mergea la bibliotecă și învăța cinci ore. Nu lăsa nimic la voia întâmplării Constantin CURSARU. Pentru mine, Constantin CURSARU a fost un model de a vorbi cu oamenii, de a se prezenta, de a fi calm, de a se comporta. L-am studiat îndelung și am reușit să deslușesc motoarele echilibrului su, să văd cum se motiva mereu nu numai în sesiune, ci mai ales în timpul semestrelor.

Uneori, la examene, eu intram însală și Constantin CURSARU răspundea la examene. Avea un mod sistematic de aș-și organiza răspunsurile și mi-am dorit ca și eu să am capacitatea lui de a face același lucru, deși după ce trăgeam biletul, stresul era imens, căci era presiunea timpului, dorința de a scrie cât mai multe și dorința de a spune și mai multe într-un timp foarte scurt. Dacă apăreau întrebări din partea profesorului, răspunsurile trebuiau date pe loc. Constantin CURSARU având o pregătire temeinică dădea răspunsuri foarte bune și vedeam cum profesorii apreciau acest lucru. Și eu îmi doream să-i calc pe urme la câteva minute distanță. De cele mai multe ori îmi reușea realizarea acestui deziderat.

După terminarea facultății l-am mai întâlnit pe Constantin CURSARU de două ori. venise pe la facultate căci avea o fiică studentă. Am discutat puțin, căci eu eram în pauza dintre două cursuri situate în clădiri diferite și ne-am promis unul altuia că ne vom mai vedea. Au fost doar promisiuni căî vârtejul vieții ne-a dus pe fiecare în alte direcții, dar anii studenției în care l-am cunoscut pe Constantin CURSARU au fost unii dintre cei mai buni ani ai carierei mele de informatician.

(14 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioan CATONA.

Am avut posibilitatea să-l cunosc și să lucrez cu matematicianul Ioan CATONA în perioada de început pe când eram în Centrul de calcul al ASE. Ioan CATONA era un excelent programator care știa foarte bine să programeze în ASSEMBLER, dar știa tot atât de bine să programeze în limbajul COBOL. El era un ardelean calm, cu vorbă domoală, care nu se enerva niciodată.

Își făcuse un colectiv format din tineri cu care lucra pentru Întreprinderea Danubiana, unde dorea să implementeze sistemul BOMP, un fel de ERP din ziua de azi, dar la nivelul anilor '70. Când am ajuns să lucrez în centrul de calcul cel cu care am avut primul contact ca analist, a fost matematicianul Ioan CATONA, care mi-a explicat ce problemă am de rezolvat. Sistemul BOMP avea un anumit nivel de complexitate. Studiasem eu ceva structuri de date în studenție, dar problemele de explozie și de implozie, așa cum erau ele descrise în documentația BOMP erau ceva miraculos, căci memoria calculatorului nu permitea dezmățul din ziua de azi și totul se stoca pe un disc magnetic, chiar și așa bântuit de nenumărtate restricții unde se lucra cu Mb, nu cu Gb și nici cu Tb cu atât mai mult.

Pe mine mă preocupau și probleme de optimizare în programe și documentația era pe optimizare de programe FORTRAN și programul la care lucram care era în COBOL a devenit nu o problemă, ci o obsesie ca să-l optimizez, ceea ce m-am străduit și zic eu că am reușit într-o oarecare proporție.

Peste ani, am avut ocazia să studiez în detaliu o carte a lui Ioan CATONA, scrisă împreună cu Cristian POPESCU și cu Alexandru TEODORESCU despre Sistemul FELIX C-256, carte de 447 pagini,  pe care au publicat-o în anul 1974 în Editura Academiei RSR. la paginile 390 - 423 se află ceea ce mă interesa pe mine, anume programarea în limbajul de asamblare al acestui calculator ASSIRIS unde Ioan CATONA era un adevărat maestru.

Când Manea MĂNESCU a devenit președintele CSP, o echipă puternică din Centrul de calcul al ASE, din care a făcut parte Ioan CATONA a plecat să dezvolte informatica în planificarea economiei naționale. Cu el au plecat Valeriu PESCARU, Cristian POPESCU și Vasile MIERLEA.

Am mai ținut legătura cu această echipă și când am avut o practică de specialitate la CSP, am avut ocazia să cunosc realizările echipei de informaticieni plecați din ASE și se vedea spiritul dominant al lui Ioan CATONA care nu lăsa la voia întâmplării niciun detaliu. A fost șansa mea să-mi încep activitatea de proaspăt absolvent în compania acestui excelent programator!


(12 ianuarie 2023)

Pagini rupte din cărțile cu autograf

În vremurile comuniste, existau persoane cu funcții importante care alegeau calea exilului. Fie că prindeau o deplasare în interes de serviciu într-o țară din Lumea Liberă, fie că li se aproba o excursie în Franța, Germania, Italia, Anglia sau Japonia și ajunse acolo, respectivele persoane nu se mai întorceau în România comunistă și cereau azil politic. Mirajul era foarte mare, dar dintre sutele de români care au ales calea exilului, un număr foarte mic au reușit să se realizeze în Occident.
Imediat când se afla că o persoană cu anumită funcție a rămas în Occident sau mai exact a fugit în Occident, imediat se intra în cabinetul său și se puricau cărțile din bibliotecă. Atunci când o carte avea autograf de la autori, imediat foaia cu pricina era ruptă și distrusă. Trebuia să nu rămână urme din care să rezulte că autorul X sau autorul Y au făcut dedicații apreciind calitățile celui care a ales calea exilului, căci din momentul în care nu se mai întorcea în scumpa noastră țărișoară, era considerat trădător al cauzei comuniste, al idealurilor noastre socialiste. Cei care rupeau acele pagini erau de la secretariatul celui fugit, căci se simțea dorința de a-i proteja pe cei rămași, dar care semnaseră autografe, fiind în orice moment supuși tirurilor critice că au scris texte laudative la adresa unor trădători, pentru că au dat dovadă de superficialitate și de necunoașterea gândurilor ascunse ale celui care a ales calea exilului.

Disperarea a fost infinită în primele zile de după 22 Decembrie 1989, la poeții și la prozatorii ale căror lucrări ce au fost publicate au fost dăruite de autorii lor lui Nicolae CEAUȘESCU, cu autografe conținând dedicații care evidențiau calitățile destinatarului, ei întrecându-se în a folosi sintagme dintre cele mai neobișnuite care să scoată în evidență trăsăturile cu care destinatarul era înzestrat prin imaginația extrem de prolifică a autorilor slugarnici, supuși, lingăi, dependenți, umili, hrăpăreți și ariviști.

Sunt sigur că nimeni nu a plecat din România înainte de 1989 de bine, cum nu se pleacă nici acum de bine. Toată lumea dorește să-și făurească o viață mai bună, urmându-și acea cale a destinului care îi este scrisă în stele și pe care nimeni nu are cum să și-o modifice oricât ar vrea s-o facă.





(28 decembrie 2022)

CSIE'50 - Citările din volumul omagial

Am avut curiozitatea să identific în volumul intitulat FACULTATEA DE CIBERNETICĂ, STATISTICĂ și INFORMATICĂ ECONOMICĂ la SEMICENTENAR apărut la Editura ASE în primăvara acestui an, adică exact în 04  mai 2017, când a avea loc ediția a XVI-a a Conferinței Internaționale de Informatică Economică, citările unor persoane și personalități care au slujit acestă Facultate în cei 50 de ani și am găsit următoarele frecvențe ale citărilor:

Ion Smeureanu ..... 39 citări

Ion Gh. Roșca .... 35 citări

Alexandru Isaic-Maniu .... 26 citări

Bogdan Ghilic-Micu....20 citări

Emilia Țițan....18 citări

Vergil Voineagu....18 citări

Manea MĂNESCU.......14 citări

Claudiu Herțeliu .....18 citări

Constantin Mitruț....12 citări

Rodica Mihalca ... 10 citări

Ioan Odăgescu....9 citări

Paul Pocatilu.....8 citări

Dumitru Marin......5 citări

Valeriu Pescaru.... 5 citări

Constantin Bilciu ...... 2 citări

Acestea sunt numele la care m-am gândit. dacă voi simți nevoia le voi pune și pe ale altor colegi și chiar și pe al meu care este un număr drăguț, dar pe care nu găsesc necesar să-l pun aici că ar mirosi a alaudă și nu dă bine la imaginea mea, care și așa este destul de șifonată.

(07 mai 2017)

(07 mai 2017)

CSIE'50 - Manea MĂNESCU, conducător de doctorate

Fără să greșesc în vreun fel, Manea MĂNESCU era unul dintre conducătorii de doctorate la care șe aștepta la coadă, pentru că era foarte solicitat, mai ales pentru poziția sa politică. El a condus doctoratele unor persoane după cum urmează:

• Marinache Vasilescu: Cercetarea selectiva a bugetelor de familie (1970)
• Tiganescu, Ioan Eugen: Folosirea metodei balantei legaturilor dintre ramuri in analiza statistico-economică (1972)
• Ion Românu: Calculul economic al eficientei investitiilor (1974)
• Traian Mitran: Calculul eficientei economice a introducerii progresului tehnic in industria electrotehnica(1974)
• Valeriu Pescaru: Contributii la modernizarea sistemului informational in activitatea de prelucrare a titeiului in R.S. Romania (1975)
• Vasile Ionescu: Modele si tehnici de optimizare a amestecurilor de produse petroliere (1980)
• Gheorghe Oprescu: Modelarea cibernetica a mecanismului economico-financiar la nivel de intreprindere  (1988)
• Tudor Baron: Modelarea fenomenelor si proceselor tehnico-economice (1970).

Cu siguranță au mai fost și alți doctoranzi coordonați de profesorul și academicianul Manea MĂNESCU. După Revoșuție au zis unii că după retragerea titului de academician problemele titlurilor de doctor acordate se pune un pic altfel, căci coordonatorul științific, el însuși,  nu ar fi avut titlul de doctor. Cum aici se petrec tot felul de chestii paranormale nu mai trebuie să mire nimic pe nimeni. Ideia de bază este că Manea MĂNESCU a făcut ceea ce unii în 10 vieți n-ar fi în stare să facă. Sunt tare curios dacă în 2017 se va face ceea ce în 2015 nu s-a făcut în legătură cu acest titan al ciberneticii și informaticii economice,

(21 noiembrie 2016)

Valeriu Pescaru - profesorul

Invatatorul si profesorul sunt persoane sfinte. Sau asa ar trebui sa fie. Despre invatatorii mei nu am cum sa spun asa ceva. Despre profesori insa am ce spune. Si mai ales despre cei din facultate. Profesorul Valeriu Pescaru era component al tripletei BIȚĂ-GRAMA si PESCARU, cei care lucrarsera la cartea cu MM-ul de mecanografie si masini electrice de birou. Avea studii ingineresti la Moscova si era un excelent practician. De la el am invatat sa nu vorbesc despre lucruri practice pe care nu le-am facut eu cu mana mea. El avea in spate experienta dezvoltarii unui sistem informatic complex pentru recensamantul din 1964. Am urmarit cursul sau de Analiza si proiectarea sistemelor informationale, unde cu vocea sa baritonala si sonora, prezenta lucruri foarte importante, de care aveam peste ani sa ne izbim violent si daca nu am fi stiut despre ele si mai ales despre riscurile care apar daca etapele nu sunt complet si bine parcurse, am fi esuat lamentabil in meserie. La examene am luat note bune si ma mandresc ca in carnetul meu de note am semnatura profesorului Pescaru. Am lucrat si cateva luni ca analist in Centrul de Calcul al catedrei de Cibernetica Economica si acolo el era director, foarte apreciat pentur linia data activitatii pe baza de contract si pentru primele grase oferite celor care lucrau cu adevarat, punand pe primul plan criterii de valoare. Dupa 1972 a plecat director la Centrul de calcul al Comitetului de Stat pentru Planificare, unde a facut lucruri deosebite, cu oameni deosebiti. Pentru ca avea talentul de a se inconjura de oameni speciali in profesia lor. Cartea de Fisiere,bBaze si banci de date, scrisa impreuna cu Iulian Satran, Lucian Duta, Cristian popescu, Ioan Catona, este un astfel de exemplu. Toti coautorii fiind cei mai mari specialisti in acea zona, iar activitatea lor practica era recunoascuta de toata lumea. In afara de cele doua intalniri directe de la examene, profesorul Pescaru a coordonat si proiectul de optimizare a transportului de produse petroliere pe conducte, incheiat cu CCTLPP, centrala cu sediu foarte apropape de muzeul Medrea. Mi-a placut cum s-a lucrat la acest proiect. El avea ideile foarte clare, stia de unde plecam si unde trebuie sa ajungem, abordarea fiind practica si realista, ceea ce facea ca algoritmul de transport clasic sa fie amendat sever, tinand seama de aspectele de contaminare atunci cand se trece de la un produs slab la unul foarte buna, in a-l transporta pe aceeasi conducta. Cand m-am inscris la doctorat, nu era nimeni sa-mi dea recomandare. Numai profesorul Pescaru mi-a dat acea recomandare, iar cand s-a citit in Consiliu Profesoral dosarul meu pentru a mi se valida rezultatul de la colocviu de admitere de la doctorat in toamna lui 1972, toti s-au mirat cum de aveam recomandare. Toti evitau, pentru ca nu-l agreau pe conducatorul meu. Numai profesorul Pescaru, dupa ce i-am povestit ce si cum mi-a zis:Ivane, eu nu ma opun viitorului tau. Da-mi sa semnez recomandarea. Gratie deciziei sale am devenit doctorand, exact la profesorul cu care vroiam sa lucrez si tot gratie lui, am terminat, ca logic, daca nu as fi inceput, clar nu aveam cum sa si termin. Se zice despre unii ca au iesit din literatura, inainte de a intra. Doamne fereste, sa se zica si despre mine asa. Ar fi fost o tragedie, stiut fiind faptul ca doctoratul e conditie de a evolua in cariera didactica din invatamantul superior. Nu trebuie uitata interventia lui din vara anului 1970, la secretara sefa a facultatii, care ezita sa-mi dea o adeverinta absolut necesara sotiei la repartitia ei care avea loc pentru fizicienii din toata tara la Cluj. Profesorul i-a reprosat ca se ocupa mai mult de repetenti si de restantieri decat de studentii buni. datorita lui am obtinut acea adeverinta, fara comentarii din partea secretarei. profesorul a intrat la decan, a obtinut semnatura. Mi-a dat adeverinta completata, semnata si cu numar de inregistrare. I-am multumit si ne-am despartit. Dupa revolutie, profesorul a fost deputat din partea Agrarienilor lui Surdu, apoi a facut o fundatie, dar mersul economiei era mult prea ciudat ca ideile lui sa fie implementate. Trebuia sa mai treaca vreo doua secole. Inainte de a fi sef de catedra am asistat la o discutie intre colegii cu putere de decizie in care profesorului i se refuza statutul de profesor consultant, chiar de cei care-i fusesera cu multi ani in urma asistenti. De atunci nu am mai auzit nimic. In inima mea, Valeriu Pescaru este atat specialistul, cat si omul, dar mai presus de toate este managerul de mare talent, chiar daca pe la colturi si femei si barbati vorbeau de talentul sau de a avea in preajma numai doamne foarte frumoase.