Comuniștii și sexologia

Comuștii deși erau pudici și aveau subiecte tabu, când era vorba despre știință aveau puterea să treacă peste orice bariere. Așa se explică faptul că în1966 în Editua medicală s-a publicatr lucrarea Introducere în sexologia masculină a profesorului V. SĂHLEANU și a doctoriței Madeleine MĂICĂNESCU-GEORGESCU în care problematica era abordată din punct de vedere medical și științific, fără a se face referire vreo secundă la homosexualitate și problemele ei.

Am pus pagina în care se scrie ceva despre tiraj pentru a vedea că a fost tipărită în 12.000 exemplare, ceea ce în ziua de azi este considerat un record, iar acestă carte era științifică cu grup țintă restrâns.
(15 septembrie 2017)

Comuniștii și regele Mihai

În perioada comunistă au existat tot felul de abordări fasmatagorice legate de:

- abdicarea regelui Mihai;

- plecarea din țară a regelui Mihai;

- niște tablouri vândute de regele Mihai;

- fetele regelui Mihai;

- o abordare a lui Valentin Ceaușescu la Londra;

- o pensie permanentă oferită regelui Mihai;

- un tren cu bunuri acordate regelui Mihai;

- opulența regelui Mihai.

Nicio carte de istorie nu dezvolta în paginile ei subiectul regalității. Știu că un vecin care și-a serbat ziua de naștere de Sf. Mihail și Gavril a fost ăârât de vecinul lui veninos la securitate că-l serbează pe regele Mihai și duba securității l-a ridicat și bietul de el a stat vreo șapte ani la tăiat de stuf.

Un bun prieten al meu căruia îi căram legumele la Piață de la Vărăști mi-a povestit că soldat fiind, avea păduchi și haine zdrențuite, iar pe 31 decembrie 1947 a fost îmbăiat și a primit haine noi și ghete noi, spunându-li-se lui și camarazilor lui că regele i-a ținut așa cum i-a ținut, iar acum o dată cu plecarea regelui, în armată lucrurile s-au schimbat. Concluzia se deducea de la sine. Nenumăratele abordări deformate, fără bază în documente autentice au continuat și să nu se uite data de 22 iunie 2011 când la postul B1 tv însuși prezidentul de atunci a avut o abordare extrem de critică să nu spun dură la adrea regelui Mihai. Nu mă mira câtuși de puțin pentru că atunci când crezi că ești elementul esențial și de fapt istoria arată că nu este așa, orgoliul impune un sistem de autoapărare prin atac, chiar dacă atacul este aiuritor, dar nu este nimicitor și nici măcar furnicător.

Un adevăr este sigur: regele Mihai a reușit să adune în jurul său în ziua de Paști a anului 1992 un milion de cetățeni care l-au aclamat necontenit. Istoricii sunt obligați să ia arhivele și pe baza documentelor autentice să facă analize și să expună adevărul despre cea mai frământată perioadă din istoria noastră care se întinde pe perioada 1935 până în 2015. Numai după aceea să se vorbească.

(11 septembrie 2017)

Comuniștii și cartierele dormitor

Când au venit la putere comuniștii au găsit o situație deplorabilă în ceea ce privește spațiile locative, pentru că existau:

- case boierești;

- vile luxoase;

- case insalubre;

- improvizații din paiantă;

- bordeie în pământ;

- homeless.

Comuniștii au trecut rapid la a construi apartamente. Statul dădea apartamente oamenilor muncii, căci de la cincinal la cincinal zestrea locativă creștea cu 500.000 sau chiar 1.000.000 de apartamente. Din totalul de apartamente numai 10% erau cele vea posibilitatea să le cumpere de la ICTLPP, în rate pe 30 de ani.

Se construiau masiv apartament:

- confort sporit destul de puține;

- confort 1 cele mai multe;

- confort 2 mai multe decît confort sporit;

- confort 3 cele mai puține.

Pentru a se asigura fronturi de lucru largi, a fost eliminată din start ideia de a construi plombe în zonele centrale ale orașelor, ci au fost utilizate terenurile agricole din vecinătatea orașelor. Așa au apărut cartierele Berceni, Drumul Taberei, Rahova și Militari în București. Și în celelalte orașe s-a procedat la fel, pentru a face construcțiile cât mai economice. Erau cartiere dormitor din cauză că nu aveau:

- magazine luxoase;

- teatre renumite;

- operă și operetă;

- sedii de bănci și de birouri;

- săli de expoziții;

- centre comerciale.

Acolo la sute de mii de locuitori existau:

- un cinematograf;

- o poștă;

- o piață;

- un parc;

- farmacii;

- magazine alimentare.

Acum se aduc nenumărate critici acelei politici de concentrare a populației în cartierele dormitor, dar după 30 de ani de democrație, nu am văzut nicio soluție care să aducă o ameliorare situației locative a populației acestei țări. Oricine are drept de a critica, numai că la 100 de critici ar trebui să apară și o soluție care la 30 de ani să fie și deja implementată. Altfel, totul sunt gogoși vechi și mucegăite.

(11 septembrie 2017)

Comuniștii și homosexualitatea

Dicționarul Enciclopedic Român, publicat în 1964 de Editura Politică, București, la pagina nu explică la pagina 686 unde i-ar fi fost locul termenul de heterosexual, între cuvintele hetero trofe și heterozide. La pagina 718 explică termenul homosexualitate astfel:

homosexualitate (gr homos - egal și lat sexus -sex; MED), perversiune caracterizată prin atracție sexuală pentru indivizi de același sex. Sin. inversiune sexuală.

Deși comuniștii erau atei convinși unii, marea lor majoritate fiind atei cu numele căci păstrau sărbătorile creștine și mergeau la biserică, își botezau copiii, erau în consonanță pe această temă cu biserica, lucru care se vede și în ziua de azi la foarte mulți dintre politicienii noștri.

Subiectul acesta era unul tabul dar articolul 200 cod penal din 1968 care incrimina homosexualitatea era folosit cu dibăcie de autorități în egală măsură cu psihiatria pentru a scăpa de opozanți, pentru că aruncarea anatemei legată de homosexualitate sau nebunie, erau ștampile pentru tot deauna de compromitere a celor incomozi, cu alte idei decît cele desprinse din cuvântări sau din documente de partid. Am asistat la om ședință în care o persoană care a avut un alt punct de vedere și a vrut să depună carnetul de partid la prezidiu, în câteva zile a reieșit că era angrenat în meditația transcedentală și că era și homosexual. iar plecarea lui din mediul academic a fost instantanee.

Despre artiștii și scriitorii care fugeau în Occident, se spuneau tot felul de lucruri, dar spre finalul descrierilor, pe lângă droaia de defecte și carențe de comportament li se punea și eticheta de homosexual ca tacâmul să fie complet.

Deși mulți pictori abordaseră subiectul și existau și în muzeele noastre lucrări  cu acest subiect, niciodată ele nu au fost expuse. Nici romanele care descriau scene cu bărbați sau cu femei având relații numite nepotrivite de către comuniști, nu au fost publicate. Chiar romanul Răscoala unde Petre Petre și Nadina lucrau pe arătură, era evitat de manualele școlare, iar editurile se codeau să-l publice. Tot ce nu era în concordanță cu doctrina comunistă, cu principiile educației comuniste, nu exista pur și simplu, iar tratările științifice sau dezbaterile erau evitate, fără a cădea în brutalitatea de azi.

(11 septembrie 2017)