Cubul de pe vremea mea

Nu trebuie să se înțeleagă faptul că pe vremea mea cubul era altfel decât cubul din ziua de azi. Era la fel. Numai că, pe vremea mea, profesoara de matematică a venit în clasă cu un cub făcut din lemn. Ne-a explicat că muchiile cubului sunt egale. Ne-a zis că cele 6 supragețe ale cubului au formă de pătrat și ne-a mai zis ea și alte chestii interesante.
Spectacolul a început când profesoara de matematică ne-a vorbit despre secțiunile cubului cu un plan. 
Dacă secționăm un cub cu un plan paralel cu baza cubului rezultă... Atunci profesoara noastră de matematică a separat cubul în două, ca și cum l-ar fi secționat cu planul paralel, căci cubul se dezmembra și noi am văzut că secțiunea este tot un pătrat. 
Ne-a mai arătat profesoara noastră de matematică și alte modalități de a secționa cubul cu un plan și pe viu, cum se zice, vedeam cum arată secțiunea. Dacă mă laud și eu cu ceva, mă laud că în acest fel am început să văd în spațiu, adică să judec lucrurile fără să fie nevoie să trec la fapte. Îmi imaginam cum arată o felie de pâine fără să tai pâinea. Îmi imaginam cum arată o secțiune a unei case văzută dintr-un anumit unghi, pentru că mă învățase profesoara mea de matematică din clasele elementare, practic cum stau lucrurile și reușisem să dezvolt în mintea mea mult mai multe combinații de secțiuni cu un plan pentru un cub, căci mintea mea de copil zburda fără opreliști.

Mie nu mi-au plăcut oamenii care vorbesc și vorbesc și vorbesc, adică turuie, despre lucruri pe care la un moment dat cred eu, nici ei nu le-au înțeles, dar vor să mă convingă pe mine că ei sunt stăpânii inelelor, că au totul la degetul lor cel mic, deși realitatea este cu totul alta. 

Mă așteptam ca acum de când există grafica 3D, să existe aplicații pentru elevi destinate instruirii acestora cum stau lucrurile cu geometria în spațiu, iar ceea ce profesoara mea de matematică de acum 63 de ani să se realizeze fără nicio dificultate ca un joc, în care elevul alege corpul geometric și tipul de secționare a corpului cu un palan, după care aplicația să arate de  rezultă după secționare. Ar fi ceva cu mult mai simplu decât ceea ce generează programele de animație pentru filmele cu monștri sau cu zâne.

(02 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Lucreția TROCAN

Sunt foarte puțini oamenii cărora le datorez foarte mult. Profesoarei de matematică Lucreția TROCAN îi datorez cu adevărat foarte mult. De la ea am învățat geometrie plană. De la ea am învățat geometrie în spațiu. Profesoara mea de matematică Lucreția TROCAN venea la clasă cu instrumente și desena pe tablă figurile geometrice ajutându-se de riglă, de compas, de echer. Venea și cu corpuri geometrice făcute din lemn și le descompunea încât aveam posibilitatea să vedem secțiuni într-un cub, secțiuni într-o sferă, într-un con, într-un cilindru. Pentru a ne arăta suprafețele corpurilor se folosea de coli de hârtie și vedeam cum se desfășoară un cub. Construia din cartom un con și ne arăta cium se face acest lucru. La fel făcea și cu un cilindru. Pentru mine a fost un mister să văd cum colegi de-ai mei care nu făcuseră matematică cu profesoara Lucreția TROCAN aveau mari dificultăți la geometrie. 

Îmi aduc aminte cum ne-a arătat ceva despre locul geometric. A desenat un cerc. A trasat diametrul cercului. A luat două cuie acolo unde erau extremitățile diametrului, a legat o ață de acele două cuie, exact cât să atingă perimetrul cercului. A pus un creion la ața aceea și l-a plimbat pe circumferința cercului. Nea zis că acela era locul geometric al triunghiurilor dreptunghice cu același perimetru și așa era, căci unghiul rămânea tot timpul de 90 de grade, din moment ce deschiderea unghiului unde era creionul ocupa jumătate de cerc adică 180 grade, iar unghiul în acest caz era 90 de grade. Și la alte probleme tot așa ne-a arătat cum găsim locul geometric.

Despre algebră lucrurile erau și mai frumoase așa cum ni le prezenta profesoara Lucreția TROCAN, care nu ne punea să învățăm mecanic, ci să căutăm să înțelegem cum s-a ajuns la un anume rezultat. dacă știam ceva formule, nu multe, folosindu-le trebuia să obținem ceea ce ducea la formulele să le zicem derivate. M-a ajutat enorm acest mod de a gândi, căci nu mi-am încărcat țeasta cu chestii pe care să le uit a doua zi. Am învățat câteva formule, câteva teoreme și cu ele am pornit la drum și zic eu, m-am descurcat onorabil. Dar pentru acest mod de gândire, îi mulțumesc și în ziua de azi profesoarei mele Lucreția TROCAN.

(16 ianuarie 20230