Fii bărbatul care vrei să fii! (XVII)

Există viață și după divorț!

Eu am avut un profesor care mi-a zis că niciodată să nu vorbesc despre ceea ce nu știu. În cazul bărbatului care divorțează nu vorbesc de pe poziția unuia care a divorțat pentru că nu am divorțat niciodată, dar cu o căsnicie de foarte mulți ani, am fost solicitat de unii dintre de cei aflați în prag de divorț să discut, să mediez, să ascult, să-mi exprim un punct de vedere sau să-mi dau cu părerea.

Viața este foarte complicată și a aborda simplist problema unui divorț este cea mai mare eroare pe care o face unul de pe margine, oricare ar fi abordarea lui categorică. Nimeni nu divorțează de bine, de fericire și de prea multă iubire. Fiecare dintre soții care divorțează are dreptatea lui. Chiar dacă îi asculți pe fiecare, înclini la ambii soți să le dai dreptate, căci fiecare prezintă varianta lui, în care, desigur, celălalt poartă nu o parte din vina care i-a adus la divorț, ci toată vina divorțului. Am avut ocazia să ascult:

- povestea soțului,

- povestea soției,

- povestea soacrei soțului,

- povestea socrului soțului,

- pobestea mamei soțului,

- povestea tatălui soțului,

- povestea unor colegi ai soțului.

Cele șapte povești aveau în comun doar personajele ca nume, căci comportamentele personajelor și acțiunile personajelor erau total diferite, de parcă erau poveștile scrise de un autor și incluse într-o carte a cărei lectură devenea din ce în ce mai captivantă.

Cert este că după divorț, bărbații pe care i-am cunoscut ca fiind divorțați au ieșit destul de șifonați, chiar dacă unii dintre ei căutau să arate cât de viteji sunt și mai ales cât de puternici bărbați sunt, cât de mult i-a călit divorțul și mai ales, nu a lăsat deloc urme adânci în viața lor. Ceea ce a urmat, a arătat că a fost vorba numai de vorbe și de bravadă, căci un divorț are caracter demolator în viața bărbatului, oricare este el.

Spun că există viață și după  divorț, căci oricare ar fi fost cauza divorțului, bărbatul trebuie să se ridice, să-și lingă rănile, să se vindece și să meargă mai departe. Bărbatul divorțat trebuie să se auto-analizeze, zic și eu din exterior, pentru a vedea ce nu a mers, ca pe viitor să evite situațiile care l-ar duce spre o aceeași direcție.

În primul rând, trebuie să-și corecteze criteriile de apreciere a partenerelor.

În al doilea rând, trebuie să-și dezvolte capacitatea de a face proiecții în viitor.

În al treilea rând, trebuie să învețe să definească riguros profilul partenerei.

În al patrulea rând, trebuie să stabilească distanța dintre vorbe și fapte la oameni.

În al cincilea rând, să re-valideze metodele vechi de apreciere a contextului.

În al șaselea rând, să introducă criterii suplimentare de selecție a partenerei.

În al șaptelea rând, să folosească experiența acumulată în timp.

În al optulea rând, să reflecteze că graba strică treaba.

În al nouălea rând, să nu acționeze temător de un alt divorț.

În al zecelea rând, să considere că viața este frumoasă și încercarea moarte n-are.

După divorț, am observat că bărbatul dorește să opereze ceva schimbări și face acest lucru fie din adâncul sufletului său, fie doar pentru a demonstra celor din jur că este un bărbat puternic și divorțul nu l-a afectat, ceea ce în ambele cazuri sunt ipoteze de lucru false. Dacă era un bărbat puternic, nu divorța, iar dacă divorțul nu-l afecta, nu opera modificări de niciun fel. După divorț, un bărbat adevărat trebuie să opereze modificări fundamentale de comportament, pentru a deveni alt bărbat, nu ca meserie, nu ca îmbrăcăminte, ci ca atitudine, ca mod de viață, ca mod de utilizare a timpului, ca element activ în societate.

Dacă înainte de divorț nu făcea sport, după divorț să facă sport.

Dacă înainte de divorț nu mergea în club, după divorț să meargă în club.

Dacă înainte de divorț nu citea o carte, după divorț să citească o carte.

Dacă înainte de divorț nu făcea drumeții, după divorț să facă drumeții.

Dacă înainte de divorț nu avea un hobby, după divorț să aibă un hobby.

Dacă înainte de divorț nu zâmbea, după divorț să zâmbească.

După divorț, în opinia mea, un bărbat are toate motivele să reflecteze să fie bărbatul care vrea să fie, pentru a păși în noua lui viață cu o energie proaspătă, pozitivă și revigorat.



(03 decembrie 2023)

Confundarea cauzei cu efectul

Întotdeauna în evoluția unui fenomen există cauze și efecte. Atunci când ne propunem să studiem un fenomen și să-l explicăm, este normal să ne îndreptăm spre a identifica toate cauzele care generează acel fenomen, care conduc la o anumită evoluție a sa și abia după aceea să trecem la studierea efectelor. Niciodată nu trebuie început studiul cu efectele, pentru că acestea de regulă sunt evidente și parcursul studiului nostru este facil, de suprafață și cu siguranță nu va duce la soluțiile așteptate în ceea ce privește dirijarea dinamicii sau combaterii efectelor. Necunoscând cauzele, niciodată nu se va obține soluția care să reducă sau să combată efectele negative din evoluția fenomenului.

Dacă luăm viața noastră de zi cu zi, vedem nenumărate situații în care analiștii sau așa-zișii analiști se preocupă de descrptivismul celor care ne înconjoară, nefăcând de fapt analiză, căci a face analiză înseamnă a identifica toate cauzele care generează fenomenele negative din economie și din societate, pentru a găsi modalitățile de combatere a fenomenelor.

În loc să fie analizate lucrurile așa cum trebuie, așa-zișii analiști se duc la efecte și catuă să repare efectele în modul cel mai superficial cu putință, prin faptul că soluțiile lor de tot râsul înseamnă investiții care nu duc la nimic, dar care generează profituri imense, care ajung rostogolite și la bieții de ei.

Voi da două exemple:

- cumpăratul camerelor de supraveghere a examenelor de bacalaureat a avut rolul de a combate efectul adică propagarea de rezolvări și copiatul; acestea erau efectele unui mod defectuos de derularea a proceselor de instruire, cu referire clară la carențele de educație a elevilor și la corupția din sistem, căci fum fără foc nu există, iar profesorii supraveghetori joacă un rol esențial, 

- testarea antidrog a elevilor reprezintă așa cum este formulată ca problemă din start soluția referitoare la o investiție a echipamentelor de testare, cu profituri substanțiale pentru cei care câștigă licitațiile, în niciun caz eradicarea consumului de droguri în școli.

În ambele cazuri se merge la efecte, nu la cauze, căci cei care ar trebui să studieze feneomenele nu au capacitatea de a face o analiză profundă și nici profesionalismul de a derula un proces de cercetare de amploare care să identifice cauzele, să stabilească legăturile directe dintre cauze și efecte și mai ales să găsească soluții pentru a elimina cauzele și deci, de a stinge efectele în mod realist, fără paleative.


(07 octombrie 2023) 

managementul tristeții

Tristețea ne cuprinde pe noi.
Eu sunt trist în limba engleză se traduce prin: I am sad.
Eu sunt trist în limba franceză se traduce prin: Je suis triste.
Eu sunt trist în limba spaniolă se traduce prin: Estoy triste.
Eu sunt trist în limba portugheză se traduce prin: Estou triste.
Eu sunt trist în limba germană se traduce prin: Ich bin traurig.
Tristețea trebuie luată ca sentiment generat de:
- un eveniment neplăcut;
- o pierdere;
- o neîmplinire;
- un refuz;
- o așteptare îndelungată;
- un diagnostic;
- disconfortul psihic;
- o despărțire;
- pierderi ca cazinou;
- o condamnare;
- o încăierare;
- niște vorbe grele;
- o ratare;
- un rezultat sub așteptări.
Este important să existe un management al tristeții care presupune:
- identificarea cauzelor;
- prevenirea factorilor care o amplifică;
- găsirea de căi și mijloace pentru evitare;
- scurtarea duratei de manifestare;
- evitarea celor care o aduc;
- găsirea de alternative;
- trecerea la alte acțiuni asociate altor stări pozitive.
Există persoane născute să fie triste. Ele caută tristețea ca formă de a fi permanentă. Credeam că suferă de o maladie permanentă, dar nu este așa. Aceste își conservă starea de tristețe. Ele caută să se afișeze ca fiind tot timpul triste, deși nu au un motiv esențial. Le este teamă să scaăe de acestă stare pe motiv că bucuria le crează disconfort numai pe motiv că trebuie să simtă altceva decât nostalgie, neîâmplinire și durere metamorfozată în amărăciune.
Tristețea este specifică tuturor vârstelor. La cei tineri, tristețea apare într-o privire ușor pierdută și întunecată, însoțită de un zâmbet abia conturat care dă senzația unui răspuns afirmativ, abia conturat și permanent în același timp. Tristețea se manifestă nediferențiat prin tăceri prelungite, ochi umezi, privire pierdută, capul nușor aplecat intr-o parte și câteva gesturi ce trădează foarte multă nesiguranță. Foarte mulți tineri care sunt riști își doresc să ajungă în acestă strae. Managementu tristeții arată cum un om obișnuit o ia pe panta de a ajunge să fie un om mereu trist. Tot acolo se spune și cât de mari trebuie să fie eforturile pentru a ieși din starea de tristețe.
Omul trist are un vocabular, ce se diferențiază de plângăcioși dar și de optimiștii incurabili. Frazele lor sunt foarte scurte și au elemente repetitive, din care rezultă un oarecare plictis în a continua dialogul, deși caută cu disperare să aibă interlocutori.
Tristeșea unora este datorată nenumăratelor cedări în fața unora care le cer și le cer din ce în ce mai multă dăruire, înțelegere, timp și sentimente profunde, fără a oferi nimic.
Managementul tristeții presupune preveție.
Managementul tristeții presupune acșiuni ferme. A rupe răul de la rădăcină vine de la cei acre încearcă să elimine cauzele care îi fac trițti. Între nefericire și tristețe există o legatură foarte strânsă. Se zice că o nenorocire nu vine niciodată singură. Așa și aici. Tristețea vine la pachet cu nefericirea. Dacă cineva dorește să afle care vine prima, să se gândească să dea răspuns la întrebarea cu cine a fost primul, oul sau găina. Managementul tristeții nu ia în calcul astfel de premise, ci se bazează pe chestiuni științifice, verificate în practică.
Concluzii:
- lipsa banilor aduce tristețe;
- insuccesele în profesie aduc tristețe;
- îndepărtarea partenerilor generează mare tristețe;
- dacă management înseamnă a pregăti, a executa, a controla, a planifica, a previziona, a de toate...atunci managementul tristeții înseanmă a face totul ca motivele ce aduc tristețe să dispară.
Managementul tristeții se adresează oamenilor triști, numai că ei ocolesc bazele științifice ale depășirii acestei stări și neîncrezători, rămân permenent nefericiți .

(10 martie 2016)

Bebelușii din Argeș

De câteva săptămâni se întâmplă ceva incalificabil: mor bebeluși din județul Argeș, fără a se știi cauzele deceselor. Trebuie pornit de la următoarele ipoteze:
- bebelușii formează o colectivitate mai mult decăt omogenă, datorită vărstelor lor:
- aria de localizare a pacienților este strict delimitată;
- producerea evenimentului s-a efectuat cam în același timp;
- efectul este în toate cazurile același, ca diagnostic;
- la vârstele bebelușilor diversitatea cauzelor este foarte limitată.
În chimie există planificarea experiențelor. Dacă se consideră trei factori de influență și două niveluri de evoluție, numărul de combinatii este 2 la puterea 3, adică sunt 8 combinații.
În teoria derulării proceselor experimentale există lucrarea Operarea evolutiva, EVOP  de  G. Box și N. Draper, tradusă și la noi în 1975 la Editura tehnică.
Acolo sunt învățati toți care vpr să facă ceva ca lumea cum să procedeze, încât rezultatele să fie obținute rapid, asemeni pantei celei mai abrupte de gradient.
La bebeluși există fișele medicale cu înscrisuri legate de:
- vaccinuri;
- antecedente;
- manifestări ale suferințelor.
Pentru a veda cum se manifestă efectul adică ieșirea, trebuie studiate intrările care la bebeluși înseamnă:
- laptele mâncat;
- apa băută;
- fructe mâncate;
- injecții făcute;
- medicamente luate.
Nu sunt un milion de combinații. Niște jurnaliști obscuri menționau cum că bebelușii au băut din apa de la băiță. O ipoteză mai penibilă și mai halucinantă nici că ar fi existat.
Ezitările din laboratoare arată că este cunoscută cauza dar sunt interese majore care determină să fie evitat sau amânat verdictul. Reacția ministerului care nu a găsit resurse să aducă specialiști din străinătate sau să-i trimită cu avioane, inclusiv militare pe bebeluși la spitale din țări cu medicină avansată, arată un interes scăzut, o miză politică redusă. Parcă Victor Ponta zicea într-un discurs despre un discurs ceva cu a fost nevoie să. Acum chiar mor bebelușii, iar ministrul sănătății Achimaş-Cadariu este doar frustrat, sărăcuțul de tehnocrat ce se află...

(18 februarie 2016)