O mamă criminală încearcă să se disculpe

Cazul cutremurător al copilei de 12 anișori ucisă cu sadism și băgată în cufărul de la studio din apartamentul din Berceni, arată în ce hău s-a afundat societatea românească din cauza sărăciei, neînțelegerilor și a banilor.

Cazul este foarte întortocheat și le va trebui mult timp procurorilor de caz și judecătorilor pentru a scoate la lumină adevărul. Nu știu despre ce este vorba cu adevărat, pentru că tatăl biologic spune ceva, mama biologică spune altceva, iar concubinul mamei biologice nu a spus încă nimic, pentru că este de negăsit până în acest moment.

Nu-mi pot permite puncte de vedere, căci mass-media prezintă doar lucrurile care au un grad ridicat de spectaculozitate, care generează rating la cote cât mai ridicate și deci nu mă consider o persoană informată obiectiv, o persoană care să facă deducții, să construiască ipoteze, să facă ierarhii și să scoată doar câteva cuvinte pe baza celor constatate deja.

Totuși, din experiența pe care o am eu ca părinte, nu am scăpat din ochi nicio clipă pe niciunul dintre copiii mei, când mergeam pe stradă, când eram acasă sau eram în alt context. Copiii mei nu au deschis niciodată ușa altor persoane decât mie și soției mele, căci noi aveam un cod de identificare. Este adevărat că copiii mei au fost crescuți de socrii mei, dar știam foarte bine despre ce era vorba, cât de atenți erau ei cu copiii mei. Deci nu am explicație de cum acea copilă a ajuns de colo până colo, cum nu s-a respectat nicio regulă și toată lumea a lăsat timpul să treacă. Adevărul crunt și crud a ieșit la iveală ceva mai târziu când vecinii au alertat autoritățile din cauza mirosului care ieșea din apartamentul unde se afla cadavrul în putrefacție al copilei ucise.

De la distanță, eu o găsesc pe mama copilei, ca fiind pilonul întregii drame. Ea este persoana care a preluat copila și nu a mai dus-o înapoi celui ce avea custodia acesteia. Ea este persoana care a lăsat copila un seama unui străin, care avea un trecut neclar și ea nu are cum să invoce necunoașterea acestui trecut. Ea este persoana care a plecat, lăsându-l pe străin să facă ceea ce ea trebuia să facă mai întâi de toate dacă se considera cu adevărat mamă. Cred că lucrurile stau altcumva. E vorba de bani și de răzbunare.


(09 iunie 2023)

Eu și mersul pe jos

Mie mi-a plăcut să merg pe jos. Am mers pe jos mulți kilometri ori de câte ori am avut ocazia. Cânt în anul 1994 am fost în Franța, la Belfort mergeam seară de seară pe jos mulți kilometri. Am stat la Paris o săptămână și am mers atât de mult pe jos încât am făcut bătături la picioare și nu oricum, ci cu sânge. Nu m-am lăsat și am mers pe jos prin tot Parisul. Aveam hotel undeva lângă o gară și de acolo am ajuns la Arcul Fraternității pe jos. Sunt mândru de mine că șase zile am bătut Parisul la pas și am văzut tot ce era de văzut trecând de pe o stradă pe alta, pe jos.

Și în anul 2000 când am vizitat USA am mers mult pe jos. În Des Moines am mers de la aeroport unde aveam hotelul până în centrul orașului și chiar ne-a prins o ploaie torențială, dar nu ne-am lăsat și am mers la pas de am ajuns la hotel plouați și în suflet.

Când eram tineri, eu și soția mea, plecam de pe Metalurgiei de la capăt din Berceni și mergeam pe jos până la pădurea Băneasa. Mâncam acolo mici și beam o bere și reveneam acasă tot pe jos. Era o mare plăcere pentru noi mersul pe jos.

Nici acum nu-mi displace mersul pe jos. Când am fost în Canyon am mers pe jos foarte mult. Când merg pe munte, merg pe jos. Nu mai am rezistența de altădată, dar dacă este nevoie, merg pe jos prin parcuri și pe oriunde este posibil, cu aceeași plăcere ca în vremurile de demult.

Acum merg pe bandă la sală fără probleme la 5 Km/h și mă simt foarte bine și în cele 60 de minute, dar mai ales după ce plec de la sală.


(15 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: IANCU electricianul

Când în anul 1974, în luna ianuarie m-am mutat în apartamentul cumpărat și pentru care am plătit rate 30 de ani, am avut surpriza că instalația electrică nu funcționa de nicio sămânță. Venirea nopții era un dezastru că nu aveam lampă, nu aveam lanternă și nici lumânări nu aveam. Am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta și au venit electricieni de-ai constructorului, care n-au rezolvat nimic și au plecat așa cum au venit. Întâmplarea a făcut să urce pe scări, căci liftul nu era pus în funcțiune, un tânăr, care m-a salutat cu:
- Noroc, vecine!
I-am răspuns, i-am zis că nu prea am noroc și el s-a oferit să mă ajute. S-a urcat pe un scaun și cât ai clipi, a găsit hiba care era cu niște fire care veneau la tabloul de la intrarea în apartament de deasupra ușii. A schimbat el acolo două legături dintre fire și a venit lumina în apartament ca prin farmec. Era vecinul meu de la etajul al X-lea, IANCU electricianul.
Am rămas într-o relație foarte bună cu IANCU. S-a întâmplat de multe ori să ies eu cu el să săpăm în fața blocului și să ounem iarbă, iar vecinii să ne privească de pe la geamuri, deși era și rolul lor să facă același lucru, dar nesimțiți cum sunt mulți dintre locatari, stăteau ascunși după perdele.

(31 martie 2023) 

Pista de avioane de pe autostrada A1

La câțiva km de intrarea în Pitești, pe autostrada A1 erau câțiva kilometri betonați care sugerau o pistă de aterizare a avioanelor. După Revoluție această pistă de dispărut.

Îmi aduc aminte că în Berceni peste drum de strada Dumitru PETRESCU, actualmente Turnu Măgurele era o termocentrală cu un turn imens. S-a zis că turnul acela care se vedea dominând peisajul de la intrarea în Parcul Tineretului dinspre liceul ȘINCAI ar fi scula lui CEAUȘESCU, drept care niște indivizi au aprobat demolarea turnului. A trebuit să fie reconstruit pentru că dezastrul ecologic generat de absența sa când funcționa termocentrala, era iminent. Deci scula lui CEAUȘESCU domină în continuare peisajul și așa poluat al capitalei.

Imediat după război, un individ a comandat doborârea Coloanei Infinitului căci o considera că simbolizează scula lui TĂTĂRĂSCU, noroc că tractorul trimis să ducă la bun sfârșit inepția insului nu a fost în stare să facă nimic.

Am nedumeriri de ce a fost desființată acea fâșie de autostradă, cu rol de pistă de aterizare. Ce simboliza ea, de i-a deranjat așa de tare pe diriguitorii democrați postdecembriști. La o adică nu era bună acum în aceste zile triste ca rezervă și această bucățică de beton?

(24 februarie 2022)