Casta Diva arie din opera Norma de Vincenzo BELLINI, în interpretarea lui Maria CALLAS
(13 octombrie 2025)
Îmi amintesc emisiunea de pe Antena 3 dintr-o seară a anului 2013, când Mihai GÂDEA o avea invitată pe soprana Angela GHEORGHIU și-l mai avea invitat pe necunoscutul Cezar OUATU, despre care soprana vorbea laudativ. Era prezentat Cezar OUATU ca un contratenor valoros, cu rezultate foarte interesante în Italia unde făcuse ceva studii. Am considerat normal ca soprana Angela GHEORGHIU să încurajeze tineretul valoros și mai ales, să-l facă cunoscut și acasă, dacă este valoros în Italia. Realitatea era un pic alta, Cezar OUATU a lămurit-o ceva mai târziu.
Nu a trecut mult timp și Cezar OUATU la cei 33 de ani ai lui, a devenit reprezentantul țării noastre la EUROVISION în 2013 cu melodia It's my life care nu m-a dat pe spate deloc, dar marea dezamăgire a apărut în seara reprezentației când solistul Cezar OUATU a apărut într-o ținută execrabilă și când în final a avut loc acea ridicare de pe podium, care s-a repetat și în cazul concurentului din Republica Moldova. Interpretarea m-a dezamăgit. Prezența scenică m-a dezamăgit. Totul a fost o dezamăgire în acea seară.
Timpul a trecut și tânăra speranță s-a pierdut în neant, căci Cezar OUATU nu a apărut în niciun spectacol cu muzică de operă sau cu muzică preclasică, tipul de muzică cu care se lăuda că i-a făcut praf pe italieni. Compozitorii nu s-au înghesuit să-i ofere lui Cezar OUATU cântece și deci acest Cezar OUATU a venit pe Dâmbovița să facă ceea ce fac toți leșinații, adică șușe, ciupeli și chestii banale, lipsite de valoare, care aduc ceva bănuți pe moment, dar care pe termen lung sunt egale cu zero.
A mai participat Cezar OUATU la o etapă de concurs X-Factor în Anglia în anul 2018, unde a impresionat cumva, dar nu a mers foarte departe, căci englezii au alte standarde și Cezar OUATU nu le-a făcut față, spre dezamăgirea mea și nu numai. A mai avut o încercare cu cântecul For everyone pentru EUROVISION și în 2022, dar cântecul nu a întrunit punctajul pentru a merge la Torino.
Cezar OUATU mă dezamăgește că se risipește aiurea în lucruri nesemnificative. Dacă el ar avea o bună orientare și ar munci cu mult mai mult, adică ar studia vreau să spun, ar reuși să facă ceea ce vocea sa i-ar permite și talentul i-ar asigura succesul pe marile scene. El a optat să meargă pe o altă direcție care îi permite să impresioneze, fără să fie o construcție solidă și coerentă, deși vocea i-ar permite cu mult mai mult. Păcat că vocea nu este ceva care să fie veșnic deși talentul se auto-conservă.
(25 iunie 2022)
Când Angela GHEORGHIU a pronunțat numele Mia BARBU nu știam că marea cântăreață de folclor și de romanțe a fost și pedagog și nu orice fel de pedagog, din moment ce Angela GHEORGHIU a vorbit așa de frumos despre ce a învățat de la ea, prin comparație cu reținerile față de profesoara ei din conservator Arta FLORERSCU.
Eu am ascultat-o pe Mia BARBU în copilăria mea cu Vino mamă să mă vezi și La fereastra casei mele, căci pe mine romanțele m-au plictisit și nu le-am apreciat indiferent de cine erau cântate, căci parcă erau muzică de mort. Acum cântecul la fereastra casei mele este cunoscut în interpretarea lui Ileana SĂRĂROIU, dar ascultând și interpretarea lui Mia BARBU se va vedea că originalul este valoros. Nu am zis mult mai valoros, căci aici e chestiune de gusturi, de experiență și de exigență.
Se vede că Mia BARBU este o voce cultivată după dicție, întindere, respirație și rotunjimea sunetelor, căci în ziua de azi folcloristele tunată, buzoase, botoxate, care țopăie în cel mai vulgar mod, rostind versuri de foarte proastă calitate, se vede că nu au cultură muzicală, ci doar aleargă după așa-zise evenimente unde pică banul gros, nu au exercițiu, ritm și nici ureche muzicală, cât despre voce nu mai amintesc.
(22 octombrie 2021)
Piteștiul nu este un oraș mare. În vremea copilăriei mele și a anilor de liceu, Piteștiul era un oraș prăfuit în care ziarele ajungeau la ora 12, după ce sosea un tren pe ruta București - Pitești. Atunci am văzut un disc de la Electrecord cu arii de operă interpretate de Virginia ZEANI. Avea o pălărie cu bor mare. Nu am cumpărat acel disc că nu aveam bani, dar am urmărit la radio arii interpretate de Virginia ZEANI în operele unde ea a strălucit. Țin să spun că în vremurile întunecate ale comunismului am văzut mai multe piese de teatru excepționale și am ascultat muzică de operă de 1.000 de ori mai multă și de mai bună calitate decât în toată democrația lui pește cu nenumărate posturi de televiziune și nenumărate radiouri, care mai de care mai vulgare și mai în goană după publicitate falsă, glume stupide și muzică de tot rahatul.
De când a apărut Internetul și de când am acces pe Youtube, urmăresc înregistrările lui Virginia ZEANI și îmi dau seama că ea reprezintă o culme interpretativă pentru opere precum Traviata, Boema, Manon, Aida, Butterfly, Alissa, Mefisto, Otello, Lohengrin, Povestirile lui Hoffmann, Lucia di Lammermoor, Puritani și încă altele. Am avut ocazia să ascult și minutele nenumărate ale aplauzelor primite de Virginia ZEANI după interpretarea memorabilă a unor arii pe mari scene ale lumii, căci Virginia ZEANI a cântat la Auditorium, Sala Palatului, Teatro Comunale, Teatro dell'Opera, Grand Theatre, Wien Volksoper, Teatro alla Scala, Teatre del Liceu, Teatro Grande, Teatro Verdi, Termele lui Caracalla, Metropolitan, Balșoi Opera și multe, multe altele, căci într-o carieră care se întinde între anii 1948 și 1982, desigur a avut nenumărate turnee unde a cucerit publicul din Cairo, San Francisco, Bologna, Milano, Viena, Barcelona, Viena, Torino, Roma, Atena, Belgrad, New York, Modena, Johannesburg, Londra, Dublin și multe, multe altele. Dacă în medie a avut anual 20 de spectacole, rezultă că a avut cel puțin 700 de spectacole, ceea ce pentru o artistă de operă care urmărește calitate și diversitate este o carieră reprezentativă de excepție. Artista a evitat să facă înregistrări în studiouri pentru că a considerat că spectacolul pe scenă este definitoriu pentru un artist.
A apărut în anii din urmă la Antena 3 la un interviu al lui Mihai GÂDEA, fiind însoțită de soprana Angela GHEORGHIU unde ZEANI a vorbit despre cariera ei strălucită, dar mi-ar fi plăcut să existe și exemplificări, chiar de pe Youtube, că artista a fost și frumoasă și talentată și lumea avea ce vederea.
(22 octombrie 2021)
Sunt oameni anoști, fără valoare, care conștientizează că nu au nicio șansă de a ieși în evidență prin rezultatele muncii lor, căci ei, oricât de mult ar munci, nu sunt în stare să scoată nimic. De aceea, ei fac ce fac și se agață de mari personalități, fac afirmații șocante și stârnesc valuri de uimire, șochează și cer să fie puși la punct, realizând, zic ei, transfer de notorietate, căci de altceva nu sunt în stare.
Nimeni nu ar fi auzit vreodată de Constantin Al. IONESCU - CAION dacă nu l-ar fi acuzat pe I. L. CARAGIALE că a plagiat drama Năpasta, căci opera lui CAION este minoră, ca poet, ca eseist și ca jurnalist. Istoria literaturii îi consemnează numele legat numai de această acuzație de plagiat.
Și în cazul prozatorului Dan MIHU care l-a acuzat de plagiat pe autorul filmului 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Cristian MUNGIU, asocierea numelui său de cel al regizorului care luase marele premiu de la festivalul filmului de la Cannes, a fost un prilej de a obține un plus de notorietate. Despre Cristian MUNGIU s-a mai auzit, despre Dan MIHU eu nu am mai auzit în ultimul timp nimic.
Acum este la modă să minimalizezi importanța unor personalități, să faci afirmații șocante la adresa unor personalități de primă mărime din cultură și din istorie, căci în contextul actual dă bine la cititorii care caută senzaționalul. Cei care au avut notorietate și simt că pierd din teren, din disperare, se lansează în afirmații șocante, pierzând contactul cu realitatea și atrăgând vârtejuri de critici necruțătoare.
În opinia mea este loc aici pentru toată lumea că nu avem 100.000 de compozitori celebri, nu avem 200.000 de mari poeți, nu avem 300.000 de cântăreți de operă. Dacă avem dorința de a face ceva, acel ceva este să scriem articole complete despre toate personalitățile, să publicăm operele complete ale lor, să jucăm piesele lor, să recite marii actori poemele scrise de ei, să organizăm muzee virtuale cu acces liber în acre să fie expuse operele lor și să programăm filmele lor.
Restul este bârfă și apă de ploaie.
(08 octombrie 2021)