De ce nu fac copiii noștri sport?

Sportul este o disciplină ca oricare alta din programele noastre școlare, unde se acordă note de la 1 la 10, iar media de la sport intră în calculul mediei generale a elevului, medie generală care întră cu o anumită pondere în nota examenului de admitere la liceu a elevului. Scutirea de sport este subterfugiul prin care părinții consideră că au găsit calea de a spori nivelul mediei de absolvire a odraslelor lor, care nu sunt prea talentate de executa exerciții fizice la disciplina cu pricina, care să le aducă note mari, astfel încât sportul să le crească media generală. Mai mult, prin împărțirea la un număr mai mic de discipline, suma notelor fără nota de la sport devine ceva mai mare, în mod artificial.

Scutirea de sport a elevului îl condamnă pe acesta să fie un om diferit în sensul negativ al cuvântului, căci elevul scutit de sport este cel care nu face mișcare, care nu este integrat în spiritul competitiv din punct de vedere al calităților sale fizice și rezultatul este clar legat de izolare, de lipsă de performanță fizică, de slăbiciune în zona voinței, dar și multe alte minusuri pe care absența efortului fizic controlat le generează.

Probabil dacă la disciplina sport nu s-ar pune note, ci s-ar da calificative sau dacă nota de la sport nu ar intra în media generală, spre disperarea și indignarea profesorilor de sport, cu totul alta ar fi situația, adică nu ar mai exista lupta acerbă de a intra cu orice preț în posesia unei scutiri de sport a elevilor și în școală, elevii ar participa la ore de sport, ar exista tendința ca sportul să contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor, cu efecte benefice asupra dezvoltării caracterului acestora, ca oameni de bază ai societății.

(11 septembrie 2024) 

Cum își distrug părinții propriile odrasle?

Eu am teoria că la naștere toți copiii sunt foarte buni, au numai calități, ceea ce le permite ca în anumite condiții să fie cei mai buni copii din lume, dar părinții sunt cei care prin ceea ce fac în educație, în asigurarea condițiilor de trai, pun bazele diferențierii copiilor lor, mergând în unele cazuri coborârea performanței, până la distrugerea acelor copii.

Copiii sunt rezultatul deciziilor pe care le iau părinții privind evoluția lor. Dacă deciziile sunt bune, vom avea de-a face cu copii care se dezvoltă armonios, care evoluează foarte bine în societate. Dacă deciziile părinților sunt greșite, vom avea de-a face cu copii a căror evoluție este departe de a le aduce satisfacții părinților și de fiecare dată acești părinți se vor lamenta că ei au făcut numai lucruri bune, iar copiii lor sunt cei care fac greșeli în cascadă, fără a recunoaște că ei în calitate de părinți au făcut erori grave, iar copiii acționează în consecință, prelungind erorile părinților, în alte planuri și în alte perioade de timp.

Un părinte trebuie să fie model pentru copilul său. Nu orice model, ci un model de urmat, care să-l formeze pe copil astfel încât calitățile copilului să fie cele acceptate ca fiind de înalte standarde de moralitate și de integritate de către societate. În momentul în care părintele face rabat de la calitatea de model pentru copilul său prin vorbă, prin acțiune și prin conduită, copilul preia toate erorile făcute de părinte, le amplifică și se modelează în consecință, devenind cu totul altceva decât părintele așteaptă de la copil, remediile devenind imposibil de realizat, oricât de mare ar fi investiția de readucere a copilului pe drumul cel bun și oricât de mult și-ar dori părintele să repare erorile făcute chiar involuntar ca model.



(10 septembrie 2024)

Cum adică antrenor de genii?

Trebuie să fii nesăbuit să-ți dai copilul pe mâna unuia care se recomandă antrenor de genii, în primul rând pentru a considera că ai copii geniali. Orice părinte își vede copilul lui ca fiind deosebit, special, plin de calități, dar de la avea un copil foarte bun, cum este și normal să-și considere părintele copilul, până a-l considera geniu, ca să merite să-l dai pe mâna unui antrenor de genii, înseamnă că tu ca părinte ai o problemă. Dacă chiar și pe al doilea copil îl consideri geniu și vrei ca și el să meargă la antrenorul de genii, chiar ai o problemă mare cât casa.

Atunci când copilul tău la vârsta de 3 anișori face înmulțiri între două  numere oarecare cu 6 cifre, atunci are caracteristicile unui mic geniu.

Atunci când copilul tău de 4 anișori, învață 6 limbi străine doar ascultând la televizor vorbindu-se la filme, atunci el are caracteristicile unui mic geniu.

Atunci când copilul tău de 3 anișori pus în fața unei table de șah și doar după ce i s-a explicat regulile reușește să joace simultan cu 20 de mari maeștri și să-i bată pe toți, atunci el are caracteristicile unui geniu.

Faptul că avem un copil care învață repede să scrie, care desenează ceva mai bine decât alți copii, care aleargă mai repede decât alți copii, care are auz muzical excepțional, înseamnă că avem un copil foarte bun, de care trebuie să ne ocupăm, astfel ca traiectoria lui să fie una strălucitoare, dar în niciun caz nu trebuie să avem ideea tâmpită că avem un copil-geniu, că nu facem altceva decât să-l distrugem, cerându-i să facă lucruri care depășesc capacitatea lui de înțelegere și de execuție. Noi avem o vorbă: mai bine un măgar sănătos, decât un savant ofticos.

Cei ce cred că odraslele lor sunt genii, dacă acestea nu au ieșit cu nimic în evidență să fie remarcate de la 2 Kilometri ca strălucire, ar face bine să coboare cu picioarele pe pământ că nu există antrenori de genii, căci geniile autentice nu au timp să antreneze pe alții, chiar dacă sunt geniali, căci geniile au drumurile lor și nu-și pierd timpul fără rost, căci ele trebuie să producă opere nemuritoare sau să deruleze activități care să le evidențieze caracterul lor genial. Pentru genii orice clipă clipă contează și în niciun caz nu și-o risipesc în teorii sterile sau în a încerca să șlefuiască diamantele altora, când ei au menirea de a șlefui propriile diamante care le ies din mâini, din mintea și din sufletul lor.



(25 iulie 2024) 

Cum ne dăm seama că avem în față un copil prost crescut?

Societatea modernă a venit cu nenumărate surprize, una dintre ele fiind abundența de copii prost crescuți, pe care îi întâlnim la tot pasul.

Copilul prost crescut nu știe să salute când intră într-o încăpere.

Copilul prost crescut bate cu piciorul în podea când nu i se satisface un moft.

Copilul prost crescut  își scoate mucii din nas în public.

Copilul prost crescut se tăvălește pe jos când i se refuză cumpărarea unei jucării.

Copilul prost crescut  are prostul obicei de a îngâna pe orice necunoscut care nu-i convine lui.

Copilul prost crescut mănâncă cu gura deschisă și-și folosește degetele în loc de furculiță.

Copilul prost crescut se adresează cu cuvinte urâte maturilor cu care părinții lui vorbesc.

Copilul prost crescut răspunde obraznic învățătoarei.

Copilul prost crescut își pârăște colegii, deși vina îi aparține în totalitate.

Copilul prost crescut își umilește părinții ori de câte ori are ocazia, iar aceștia zâmbesc tâmp.

Copilul prost crescut se manifestă zgomotos chiar când nu are dreptate, vrând să iasă deasupra.

Copilul prost crescut  îi întrerupe pe maturi din discuții, pentru a obține exact ceea ce crea el.

Mai face încă multe altele copilul prost crescut, dar noi ne dăm seama rapid cu cine avem de-a face și este foarte bine să părăsim terenul unde am întâlnit un copil prost crescut, pentru că tot disconfortul din lume va fi de partea noastră dacă vom continua să participăm la manifestările unui astfel de copil, căci din o sută de momente diferite petrecute în compania unui copil prost crescut, toate o sută, vor fi dovada că respectivul copil are în minte soluții deformate, specifice unui copil de care părinții sau bunicii nu s-au ocupat adecvat și ei au reușit performanța de a-l aduce în halul de copil prost crescut. Eu sunt persoana care nu m-am sfiit să spun părinților, de față cu respectiva odraslă că este un copil prost crescut, atunci când respectivul specimen mi-a aplicat mie un tratament pe care nu-l meritam.

(16 septembrie 2023)

Familia a contribuit la prăbușirea învățământului

Să nu creadă cineva că doar familia a contribuit la distrugerea învățământului, dar familia a fost unul dintre factorii esențiali care au contribuit la distrugerea învățământului.
Atitudinea familiei față de profesori, în fața copiilor lor, elevi la rândul lor ai profesorilor. În momentul în care odrasla vine acasă nemulțumită de nota dată de profesor, în loc ca părintele să gândească și la situația că profesorul a avut 51% dreptate, începe că profereze spurcăciuni la adresa profesorului de față cu elevul, copilul lor scump și drag, pe care ei îl văd ca fiind micul geniu, profesionistul în devenire, cel care are dreptul absolut al judecăților de valoare.

Părinții sunt cei care poluează cu prezența lor nocivă mediul școlăresc, pentru că din dorința de a obține un loc pe podiumul de premiere, niște note care să asigure coronița copilașului cel genial, părinții reușesc performanța de a crea contextul incorect al abordărilor care au în final ca rezultat distrugerea ierarhiilor corecte din clase, căci prin manevre oculte părinții reușesc salturi spectaculoase ale copiilor lor în topurile din clase, pozițiile neavând nicio legătură cu performanța reală a odraslelor.

Părinții au poziții care le permit să-și echipeze copiii cu țoale valoroase, care au menirea de a schimba raportul profesor - prost îmbrăcat, cu elevul- îmbrăcat în haine de lux, iar complexul se va propaga direct și fără dubii în mediul școlăresc, căci un corp profesoral modest echipat, dacă mai este și foarte modest mobilat la mansardă, deja drumul spre catastrofa sistemului este pavat și sigur asigurat ca fiind realizabil fără risc.

Părinții știu să emită pretenții absurde față de școală, ei considerându-se absolviți de orice îndatoriri. Nu de puține ori părinții apelează la poliție, fac plângeri penale, se adresează inspectoratului, arătând cu degetul direct spre școală, spre profesori. Este clar ca bună ziua că și profesorii au contribuțiile lor la apariția unor situații critice, dar și părinții trebuie să-și asume partea lor în educarea elevilor în afara orelor de clasă și numai o abordare corectă va scoate școala din marasmul în care se află azi.



(03 septembrie 2023)

Mame iresponsabile, tați cu rumeguș în loc de creier

Mergând la bazinul de înot, văd tot felul de ciudățenii. Bazin de înot înseamnă apă, înseamnă pardoseală umedă, înseamnă riscuri. Am văzut prea mulți micuți alunecând pe pardoseala umedă, dezechilibrându-se, căzând și lovindu-se destul de tare, doar pentru faptul că nu aveau papucei, doar pentru faptul că părinții lor nu-i struneau cum trebuie.

Spun că am văzut mame iresponsabile căci acestea se beleau cu ochii în telefoanele mobile, în timp ce copilașii lor care nu știau să înoate erau băgați cu capul la fund decătre alți copii mai mari, se zbăteau sub apă și doar intervenția unor alți părinți făcea ca un necaz să nu se întâmple. Alte mame de pe margine, priveau indignate, dar nu au mișcat un deget.

Am văzut tați cu rumeguș în loc de creier, care cădeau în admirație văzând cum copiii lor săreau în bazin, deși nu este voie și se minunau de câtă apă împroșcau și de cât zgomot făceau odraslele lor. Și bazinul de înot este locul unde se face educație, numai că românul de la coada vacii fiind, nu prea știe că la bazinul de înot disciplina este esențială, pentru a preîntâmpina necazuri sau nenorociri.

Aseară un băiețel, venind fuga-fuga, a alunecat s-a lovit la cap, iar mama lui l-a potolit din hohotele de plâns, punându-i telefonul mobil în brațe cu niște jocuri bănuiesc. La așa părinte, așa educație!


(19 iulie 2023)

#REZIST: problema educației sexuale timpurii

Înainte de orice, vreau să spun că:
- există probleme prost definite,
- există probleme prost puse,
- există probleme prost prezentate,
- există probleme prost înțelese,
- există probleme prost propagate,
- există probleme prost gestionate.
Una dintre aceste probleme care se încadrează aici este și problema educației sexuale timpurii, căci valurile create de ea la toate nivelurile arată clar că ceva este în neregulă. Problema educației sexuale timpurii este o mare problemă pe care omenirea a tratat-o exact cum nora ascunde gunoiul sub preș de ochii soacrei, pentru că problema educației sexuale există, problema educației sexualei are implicații și consecințe, dar mergând pe ideea că nimeni n-a murit din necunoașterea educației sexuale, se merge mai departe ca până acum. Este meritul progresiștilor și celor de la #REZIST care și-au dat seama că Internetul a revoluționat societatea și nu se mai merge după ureche ca până acum, din moment ce pe Internet se găsește orice despre orice.

Greșeala celor de la #REZIST în problema educației sexuale timpurii este că au abordat problema abrupt, fără să pregătească societatea. Ei au venit direct la parlament să se introducă problema educației sexuale timpurii în școală ca disciplină obligatorie. În opinia mea, trebuia o pregătire de 2 sau 3 ani folosind:

- personalități proeminente ale lumii medicale,

- explicații pe canalele mass-media,

- convingerea adulților asupra temei,

- implicarea societății în dezbatere,

- efectele unui context de abordare activă.

Îmi aduc aminte de un banc: o mamă își cheamă fiica și-i zice:

- Draga mea, acum că ai împlinit 18 ani, să discutăm despre dragoste.

Iar fiica, se uită la mamă și o întreabă:

- Și ce vrei să afli, mamă?

Așa și cu problema educației sexuale timpurii. Dacă un tată vrea să stea de vorbă cu fiul său de 13 ani despre problemele sexuale, este deja foarte târziu, căci fiul său a aflat de la copiii mai mari din fața blocului ceea ce tatălui nici prin cap nu-i trece asupra detaliilor legate de procesul tehnologic de facere a copiilor și încă multe altele în zona detaliilor legate de plăceri mai ales. Multe le știu din experiența proprie, căci am primit de la un copil de șase ani fără un pic, toate detaliile legate de modul cum se fac copiii, de la începutul începuturilor, până la tăierea cordonului ombilical, drept care mi-am dat seama cât de rămas în urmă eram.

Consider că problema educației sexuale timpurii este o problemă, o mare problemă și societatea nu este pregătită s-o abordeze frontal, iar #REZIST nu a făcut altceva decât să pună gaz pe foc și apoi să pună și paie uscate, ca vâlvătaia să se ridice spre cer. Nici nu este timp de așteptare, căci problema educației sexuale timpurii a venit peste noi și se rostogolește măturând tot ce-i apare în cale, din moment ce conținutul digital pe subiectul sexualității de toate tipurile nu se restricționează automat.

Nu avem profesori pregătiți pentru a preda disciplinele legate de problema educației sexuale timpurii.

Părinții sunt foarte reticenți la a accepta că odraslele lor vor învăța despre educația sexuală în școală.

Dacă problema educației sexuale timpurii se va preda de către profesori care n-au înțeles-o dar au memorat textele și doar le recită, eșecul demersului va fi la cotele cele mai înalte, exact cum se întâmplă cu multe alte discipline care au dus la 40% analfabeți funcționali la noi în țară.

(27 iunie 2023)

17 greșeli pe care le fac copiii față de părinții lor

De pe poziția de copil știu ce greșeli am făcut, pentru că-mi dau seama ca părinte cum stau lucrurile. Copiii greșesc față de părinții lor atunci când:
01. Cred că totul li se cuvine.

02. Nu-și dau seama de eforturile pe care le fac părinții ca lor să le fie cât de cât bine.
03. Răspund obraznic părinților.
04. Își mint părinții.

05. Nu ascultă sfaturile părinților de parcă părinții le-ar fi dușmani.
06. Găsesc tot timpul câte ceva să le reproșeze părinților de parcă părinții ar fi servitorii lor.
07. Își bat părinții.
08. Îi trimit la azil pe părinții lor.
09. Își bagă părinții la pușcărie cu sau fără intenție declarată.
10. Își pun părinții în situații umilitoare.
11. Se ceartă cu părinții pentru avere.
12. Își exploatează părinții aflați în nevoie.
13. Uită că au părinți.
14. Le acaparează bunurile după care îi abandonează ca pe câini.
15. Merg înainte, iar părinții în urma lor,  căci le este rușine cu părinții lor.
16. Nu-și primesc părinții la nunta lor.
17. Își omoară părinții dacă nu le mai satisfac viciile și mofturile  din lipsă de bani.

Există un cântec în muzica lăutărească din care rezultă că un părinte se zbuciumă și crește mai mulți copii, dar copiii nu sunt în stare să aibă grijă de părinții lor aflați la ananghie.

(17 iunie 2023)

17 greșeli pe care le fac soții între ei

Eu nu o să spun niciodată că am avut o căsnicie perfectă. Faptul că sunt căsătorit de 53 de ani arată că eoția mea și cu mine, ne-am înțeles în marile probleme de viață și pe corabia numită căsătorie, am navigat fără să ne lovim de stânci și fără ca nava noastră să se zdrobească de stâncile numite greutățile vieții. Când scriu despre greșelile pe care le fac soții între ei, am luat în considerație ceea ce am văzut la alte familii, căci dacă și la noi s-au produs, au fost doar accidente care nu s-au mai repetat niciodată. Soții greșesc între ei când:
01. Își vorbesc de rău părinții unul celuilalt.

02. Se ceartă dur din lucruri prea mărunte.
03. Rămân supărați zile în șir, fără a-și vorbi.
04. Unul se consideră mult mai deștept decât celălalt.
05. Își reproșează unul celuilalt evenimente din trecutul îndepărtat.
06. Evidențiază în mod repetat defectele celuilalt.
07. Exercită control total asupra vieții celuilalt.
08. Nu acceptă niciodată că au greșit unul față de celălalt în același timp.
09. Bârfesc pe toată lumea, fără a vedea minusurile din căsnicia lor.
10. Nu-și controlează limbajul violent când dialoghează.
11. Sunt violenți în public, dorind să arate cine este șeful.
12. Fiecare îl bârfește pe celălalt la rudele sale.
13. Își evidențiază defectele, nu calitățile celuilalt.
14. Se ceartă în fața copiilor și-și aruncă vorbe grele.
15. Nu au încredere unul în celălalt și se verifică la tot pasul.
16. Dau dovadă de gelozie maximă în public față de partener.
17.  Cred că totul li se datorează în căsnicie și fac această precizare mereu.

Mai sunt și alte greșeli pe care le fac soții, căci la divorțuri nu se ajunge când în căsnicie curge numai lapte și miere. Nu consider că este o greșeală căsătoria din interes, când s-a epuizat iubirea sau fiecare alege să meargă pe drumul lui, pentru că întotdeauna mi-am zis că nu sunt eu acela care să judec aceste situații, căci dacă a doua zi mie mi s-ar întâmpla ceva pentru care eu am dat o sentință asemănătoare, dar am criticat-o la alții, aș fi tratat ca ipocrit de doi bani.   

(17 iunie 2023)

17 greșeli pe care le fac părinții față de copiii lor

Nu există nici părinte perfect, cum nu există nici copil perfect. Există însă părinți buni și copii buni, cum există părinți buni cu copii răi sau părinți răi cu copii buni sau părinți răi cu copii răi. și părinții buni, dar și părinții răi fac greșeli față de copiii lor. Părinții greșesc atunci când:

01. Înjură în fața copiilor lor.

02. Vorbesc urât în fața copiilor despre profesorii acestora.

03. Nu verifică spusele copiilor lor.

04. Tratează drept adevăruri minciunile copiilor lor.

05. Laudă pe copii când aceștia fac greșeli evidente.

06. Consideră micile furtișaguri drept glume.

07. Transformă defectele copiilor lor în calități.

08. Se ceartă între ei în fața copiilor lor.

09. Se ceartă cu adulții pentru năzbâtiile făcute de copii.

10. Își laudă copiii când aceștia dau dovadă de lipsă de respect față de alți adulți.

11. Fac educație copiilor lor doar în public.

12. Le fac toate mofturile copiilor în mod necondiționat.

13. Nu cer părerea obiectivă a copiilor lor în legătură cu talentele acestora.

14. Insistă pe cultivarea unui talent al copilului, deși bietul copil nu-l are.

15. Le cer imperativ copiilor lor să fie premianți cu coroniță, deși ei nu au fost.

16. Nu-i ascultă niciodată oe copii lor atunci când aceștia vor să spună ceva important.

17. Gândesc ei în locul copiilor lor.

Mai sunt multe de spus aici, dar am scris mai întâi titlul articolului și m-am gândit că nu este vorba aici de a epuiza subiectul. La viața mea am văzut multe, atât la copiii mei, cât și la copiii altora și dacă eu nu mi-am dat seama la vremea cuvenită când am greșit, când văd că alții fac greșeli grave, mă gândesc cu mintea de acum, dacă la vremea mea, aș fi procedat altfel. Viața e mult prea complicată și fiecare își educă odrasla cum crede că este mai bine, iar rezultatele nu întârzie să apară și se fac corecții sau nu se fac. Așa e viața!

(17 iunie 2023) 

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Rodica MITRAN

Rodica MITRAN este cântăreață de muzică populară.
Rodica MITRAN are un repertoriu interesant.

Rodica MITRAN are în repertoriu cântece precum Când ai bani ești cineva, Mi-ajunge atâta suferință, Viață, dulce viață, Omule, nu te mândri, Bea neicuță, vinul cu ulceaua, Dragostea e râu de foc, Neică Ioane de la moară, Pui de drac, pui de muiere, Joacă mândrulița, Drag îmi e viață cu tine, Lăutari cântați cu foc, Haide mândro, să te joc, Stăteam cu taica la sfat, vai ce grea e bătrânețea, dar și multe altele.

Rodica MITRAN are o voce puternică.

Rodica MITRAN are o dicție foarte bună.

Rodica MITRAN are un timbru care o face specială.

Mie mi-a plăcut cum cântă Rodica MITRAN până în momentul în care la o emisiune s-a apucat să povestească cum o bătea tăticul ei. Nu mă apuc acum să analizez faptele de violență ale acelui bărbat, care indiferent cum ar fi luate, sunt fapte reprobabile. Rodica MITRAN este o femeie matură, cu meserie, are succes, iar din câte am înțeles, tăticul ei este mort. Noi ortodocșii avem o vorbă: de morți numai de bine. Omul acela, mort fiind nu mai are cum să se apere. De aceea m-a dezamăgit Rodica MITRAN. Era normal să-și judece părintele atunci când trăia. Era normal să-i aducă toate acuzațiile din lume când neomul,  căci un tată bătăuș neom este, trăia și avea posibilitatea nu să se apere, ci măcar să-și ceară iertare de la fiica lui pentru tot răul pe care i l-a făcut. Ceea ce am văzut la televizor nu mi s-a părut în regulă, căci era de față numai victima. Lipsea călăul. Dacă justiția întrerupe orice urmărire penală și închide dosarul după ce criminalul  a murit în timpul anchetei, nu văd cum Rodica MITRAN prin spusele ei a vrut să transmită un mesaj bine direcționat. Cred mai mult că a vrut și ea să iasă în față cu ceva, pentru a fi compătimită și pentru a mai culege câteva procente de popularitate. Sunt dezamăgit. Am mari semne de întrebare asupra modului cum moderatoarea acelei emisiuni a dus firul discuției, căci avea toate elementele să îndrepte dialogul spre o altă direcție, aceleași fapte spuse altfel, ar fi avut o cu totul altă interpretare.

Modul simplist pe care l-a folosit cântăreața Rodica MITRAN mă face să fiu trist și să consider că s-a creat un precedent periculos, iar despre persoane care nu mai sunt printre noi se va spune orice, fără ca vorbitorii să fie contraziși căci morții nu mai au gură să vorbească, nici măcar să-și ceară iertare.



(31 iulie 2022)

Obsesia exagerată a părinților cu copii unici

În ziua de azi, foarte multe cupluri devin părinți cu copii unici din motive precum:
- nu există și o altă posibilitate fizică,
- împărțirea averii este o problemă,
- egoismul copilului de a diviza dragostea,
- comoditatea de a munci mai mult.

În acest context, este creată premisa părinților de a vedea în unicul lor copil pe:

- cel mai deștept copil,

- cel mai frumos copil,

- cel mai talentat copil,

- cel mai eficient copil,

- cel mai spiritual copil,

- tânărul de succes permanent,

- premiantul întâi al clasei,

- vedeta clasei.

Părinții copilului unic fac tot ce depinde de ei și chiar mult mai mult pentru a-l ajuta să se poziționeze în mod artificial pe poziția celui mai bun.

Ei rezolvă problemele de matematică ale copilului, primite la școală.

Ei desenează tema primită de copil la clasă.

Ei concep referatele la literatură pe care copilul trebuie să-l prezinte la ora de clasă.

Ei merg la ședințele cu părinții și caută să-și susțină copilul.

Ei fac și pe dracul în patru să influențeze obținerea de note maxime, dar nemeritate, la toate disciplinele.

Ei scutesc odrasla de sport pe motiv că sportul micșorează media.

Apar însă și momente ale adevărului, în care copilul cu rezultate de excepție nu se mai poziționează primul într-o competiție la care participă și alți copii cu aceeași pregătire cu a lui. La olimpiade, copilul protejat excesiv de părinți pentru a fi numărul unu în colectivitatea sa, fie nu participă, fie obține rezultate modeste. Și la admiteri la facultăți cu pretenții, acest copil, va avea surprize neplăcute. Crearea unei imagini deformate despre sine, are efecte nefavorabile, căci însuși copilul nu va avea rezultatele dorite de părinți în momentele cheie, precum căsătoria.

Nimeni nu trebuie să le spună acestor părinți că greșesc, pentru că ei interpretează altfel orice mesaj. Ei cred că doar invidia este elementul care-i mână pe alții să le spună că trebuie să-l lase pe copil să se dezvolte natural și nu să fie dominat de ambițiile absurde ale părinților. Eu așa am procedat, deși am văzut desene perfecte făcute de copii, iar când mi-am exprimat dorința de a-mi desena și mie ceva cu autograf, să pun în ramă la mine acasă, copilul doar știa să mâzgălească vreo câteva linii. La fel și în cazul unui copil excelent la matematică, în momentul în care mă tachina, i-am scris o expresie de aritmetică simplă și am văzut că nu știa ordinea operațiilor când deja lucra cu radicali și logaritmi.

M-am resemnat, am mers mai departe de laudele părinților și ale copilului, continuând să-mi beau în liniște cafeaua, căci eram musafir și trebuia să mă simt bine. Alții sunt cei care trebuie să facă ierarhizarea corectă, așa cum fiecare dintre noi e pus la locul lui de către viața neiertătoare.



(19 ianuarie 2022)

Indemnizațiile copiilor

Este un adevăr cunoscut de foarte multă lume și chiar de către decidenții politici: există părinți care fac copii numai și numai pentru a primi indemnizațiile acestora și a trăi din ele, fără ca acești părinți să muncească măcar o secundă.

Pentru toate există soluții. Și în acest caz există soluții care să stimuleze munca. O soluție este ca părinții cu foarte mulți copii, care se duc să muncească să primească un salariu cu 50% mai mare decât ceilalți muncitori ce fac exact același lucru doar pentru faptul că au acei copii. Ar fi un fel de ajutor pentru creșterea copiilor. În plus, dacă ambii părinți lucrează, aceștia să mai primesc o sumă în plus pentru fiecare copil. Trebuie făcut ceva ca părinții să nu mai trăiască pe spinarea copiilor, din indemnizațiile acestora. Există situații dramatice când părinții cheltuie toți banii din indemnizații pe băutură și-și trimit copiii fie la muncă, fie la cerșit, iar ei ca părinți denaturați ce sunt, lenevesc. Nu căderea din drepturi și nici preluarea de către stat a copiilor sunt soluții, ci trebuie săluții active care s-i facă pe părinți să muncească.

(05 mai 2017)

Părinți nebuni

Am văzut părinți care exagerează în relația lor cu copiii, în ideia că:

- le cer să ia numai 10 la școală;

- vor să învețe un instrument;

- îi obligă să fie campioni;

- le organizează showuri de soliști;

- îi chinuie cu modelingul;

- le definesc profesiile de la 3-4 anișori;

- îi încotoșmănesc aiurea;

- îi îndoapă cu medicamente;

- le impun regimuri draconice.

Acum am văzut și părinți absurzi, însă culmea la ceea ce am văzut este aceea că există și părinți nebuni, care vor să facă odraslele lor tot ceea ce ei nu au fost în stare să facă datorită:

- mediocrității;

- lipsei de talent;

- prostiei;

- lenei;

- mediului.

Numai așa se explică faptul că unii părinți ignoră zicerea cu mai bine un măgar sănătos decât un savant ofticos sau cealaltă zicere mai bine coada frunții, decât fruntea cozii. Am văzut mulți părinți care își fac copiii acrobați ca și ei, ceea ce nu este chiar o exagerare, că și alții își fac copiii avocați așa cum sunt ei, alții îi duc să urmeze matematica, așa cum fac ei ca matematicieni. Sunt însă unii care-și torturează copilașii să-i facă culturiști de la 5 ani, să facă flotări și alte exerciții grele de la 3-6 ani, iar ații le forțează norocul scoțând CD-uri și organizând showuri cu micuții. Nu vreau să scriu de inconștienții care-și urcă copilașii pe creastă de munte în toiul iernii, cu pericole de avalanșe. Trebuie făcut ceva pentru a identifica și trata nebunia acestor părinți în spitale și în cîmăși de forță. Urgent!

(26 aprilie 2017)

Sistemul educațional și bătaia

La noi se zice că:

- bătaia este ruptă din Rai;

- unde dă mama o palmă, crește;

- două bătăi strică, două mâncăruri, niciodată.

Și folclorul este bântuit de versuri în care apare bătaia, precum:

- dă mamă cu biciu-n mine;

- bată-te-ar,  bade, amarul;

- bate boii de-i omoară;

- aseară vântul bătea;

- bate vântul frunza-n dungă.

Chiar dacă după reforma învățământului făcută imediat ce comunismul a venit pe tancurile rusești, bătaia ca și religia, au fost scoase din școli. Dacă religia nu s-a mai practicat în școli, că se turnau profesorii între ei, bătaia a continuat să se producă, pentru că violența este în natura umană. Pe vremea când am făcut eu școala, profesorii cafteau:

- pălmuind peste față elevii;

- lovind cu rigla peste mâini;

- lovind cu capul de tablă;

- dând cu capul de bancă;

- trăgând de urechi;

- scoțând  dinții din gură;

- aruncând cu obiecte la întâmplare;

- dând bobârnace peste față;

- luând la șuturi;

- lovind cu palma peste ceafă;

- alergând și lovind;

- smulgând perciuni;

- trăgând de codițe sau de zulufi;

- lovind cu nuiaua unde nimereau;

- combinând creativ două dintre cele de mai sus.

Părinții care aplicau și ei astfel de metode, vedeau totul ca o continuare firească a unui sistem absolut obișnuit de a educa, totul din lipsă de emancipare. Acum, după 1989, în plină democrație, dar mai ales de la apariția telefoanelor mobile cu posibilitatea de a se face filme, au apărut la iveală filme care prin conținutul lor arată ceea ce de mii de ani știa toată lumea, dar nu avea mjloace tehnice de a produce dovezi materiale. De cele mai multe ori, filmele difuzate de televiziuni pentru rating, ascund de fapt realități de o cruzime ieșită din comun, pentru că lucrurile nu se află în ordinea firească a lucrurilor, adică:

- nu există reguli clare;

- nu există obligații bine stabilite;

- nu există proceduri eficiente;

- nu există preocupări de niciun fel;

- responsabilitățile sunt disipate;

- acțiunile preventive sunt absente;

- repetitivitatea este previzibilă;

- indecizia și acoperirea devin stimulatoare;

- diferențierile sunt nesemnificative.

Sistemul educațional se zice că este bolnav. Se știe acest lucru de zeci și zeci de ani, dar pisica trebuie ruptă în două. Fără disciplină, fără resăpect, fără eforturi, nici aici ca în oricare alt domeniu, nu se va face nimic. A lăsa lucrurile să treneze, înseamnă a accepta neputința de a aduce modificările necesare în sistemul educațional astfel ca și bătaia să dispară, dar o dată cu ea să se termine și cu multe alte tare care se manifestă și pentru care lumea închide ochii. Trebuie început simultan cu profesorii, cu elevii și cu părinții. dacă nu se acționează din toate părțile, orice măsură va fi sortită eșecului lamentabil. Dacă răul nu va fi rupt de la rădăcini și mâine și poimâine și peste 100 de ani vom vedea filmulețe cu elevi bătuți, chiar în 3D și cu transmitere de vibrații și sentimente, nu doar prin sugestii ca acum. Sistemul educațional trebuie să înceapă cu el însuși, de la alegerea dascălilor, construirea programelor de învățământ, conținutul manualelor și definirea unui managementu al calității eficient, performant și efectiv. Și părinții trebuie să pornească o muncă titanică pentru a reuși să învețe să-și educe odraslele. Numai după aceea, elevii intrând într-un nou climat, cu reguli precise, cu un ambient care să le stimuleze abordările pozitive, cu siguranță vor contribui exact la ceea ce avem nevoie, eliminarea bătăii de pe băncile școlii.

Treaba cu reducerea salariului cu 10% trei luni a dascălului bătăuși sau treaba cu datul pe mâna poliției sau excluderea din învățământ a agresorului, sunt soluții de moment, fără a rezolva complet problema. Soluția bună necesită curaj, fonduri și mai ales, cine s-o inițieze, cine s-o implementeze și cine să analizeze eficiența, căci cine să se laude cu rezultate bune există fără îndoială, dar cine să-și asume eșecuri și greutăți, nu prea.

(04 aprilie 2017)