Eu și pornografia

Niciodată nu mi-au plăcut indivizii care strâmbă din nas la anumite teme de discuție. Au fost prea multe cazurile când pus în fața faptului împlinit, am văzut persoane care făceau ca toate arătările când se aduceau în discuție subiecte tabu, iar pornografia era unul dintre acele subiecte. Cu trecerea timpului se dovedea că respectivii nu numai că puse în locuri numai de ei cunoscute, aveau casete cu filme porno, că în sertare secrete dispuneau de reviste porno procurate pe sub mână, chiar dacă din punct de vedere politic erau ființe absolut imaculate.

Înainte de 1989, îmi aduc aminte că am fost invitat de niște tovarăși la o masă, deși mie îmi era peste mână, căci eu nu mănânc carne de oaie și nici vin de țară nu beau. Când toată lumea devenise veselă, iar mie îmi chiorăiau mațele de foame și beregata mi se uscase de sete, căci apă oamenii nu aveau, ci vin de țară, gazda a pus la video casete cu filme porno și toți invitații gustau zgomotos, scenele din nenumăratele filme care erau puse. A durat toată reprezentația vreo șapte ore. La un moment dat am crezut că a fost un test, să vadă lumea ce reacții am, dacă fac comentarii și mai ales, să mă studieze cum mă comport în zilele următoare. Desigur, am fost contrariat, dar am luat totul ca cel puțin șapte ore pierdute fără rost, timp în care aș fi alergat un maraton pe la mine prin mahala și un pic pe drumul spre Alexandria.

Nu spun că în domeniu sunt un ignorant.

Am auzit de filme porno.

Am auzit de literatură porno.

Am auzit de reviste porno.

Am auzit de cărți de joc porno.

Am auzit de vedete porno.

Am auzit de magazine pentru adulți.

Am auzit de postere porno.

Am auzit de bibelouri porno.

Am auzit de brichete porno.

Nici nu știu ce substantiv ar apare într-o propoziție și nu i-ar sta bine cu cuvântul porno lângă el și musai trebuie să aibă corespondent în viața reală printr-o reprezentare care are etichetă, ambalaj și desigur un preț corespunzător, dar și utilitate de netăgăduit.

Și televiziunile de știri prezintă unele aspecte așa-zise nevinovate din universul porno, căci și acestea fac sarea și piperul emisiunilor lor și aduc o creștere a ratingului, lumea fiind interesată și de această latură, deși nimeni nu recunoaște cu voce tare implicarea în marea aventură a culturii numită generic XXX.

Cred că aș fi penibil dacă m-aș apuca să povestesc un film XXX, căci 99,99% dintre oameni știu despre ce este vorba. Acum că este Internet, nici nu îndrăznesc să dau detalii căci mi s-ar zice că oamenii au fost dați afară de la grădiniță pentru chestii pe care ei le consideră vechi, prăfuite și neinteresante.




(25 mai 2023) 

Eu și tatuajele

Eu am avut un mare profesor pe vremea când eram student, care mi-a zis:
- Ivane, niciodată să nu vorbești despre ceea ce nu știi!
Avea mare dreptate acest profesor și de aceea înainte de a deschide gura, eu m-am documentat și dacă a fost cazul am și lucrat în problema respectivă, pentru a nu fi penibil când discut cu oameni avizați în domeniul unde încercam să dezvolt o abordare.

Așa se face că prin anul 2005 la sala de forță unde mergeam, am avut ocazia să văd bărbați care lucrau la diferite echipamente și care etalau tatuaje, așa cum nu mai văzusem până atunci. Era ceva spectaculos atunci când cineva avea tatuaj pe antebraț sau pe piept sau pe spate. Atunci am văzut pentru prima dată texte scrise pe piept sau pe spate. Atunci am văzut tatuaje cu chipuri de persoane tatuate în zone vizibile. Am văzut și am tăcut. La Trier, într-o librărie am găsit o biblie a tatuajelor. Am cumpărat-o, am citit-o și am înțeles foarte multe. Prin aeroporturi, am mers la centre de presă și am văzut reviste speciale dedicate tatuajelor. Le-am răsfoit. Pe unele le-am cumpărat. Când Internetul s-a dezvoltat vertiginos, am citit și de pe Internet despre tatuaje. Zic eu, sunt destul de bine documentat în acest domeniu, nu în ideea de a purta un dialog cu un specialist, ci pentru a nu fi luat peste picior de oricine, atunci când aș încerca să deschid gura despre tatuaje.

Eu nu am tatuaje pentru că la 76 de ani ai mei este târziu să încep un proces de o anvergură ce depășește speranța de viață a bărbaților. Dacă aș avea acum 50 de ani, nu aș ezita să-mi fac tatuaje 3D.

Acum știu să evaluez un tatuaj. Acum fac o legătură între tatuaje și cei care poartă tatuaje. Una este să vezi un braț complet tatuat și altfel stau lucrurile când există un tatuaj mic și discret. 

Unii spun că se crează o dependență de tatuaje. Cel care-și face un tatuaj, îl va face și pe al doilea și pe al treilea, nefiind în stare să se oprească. Nu accept această teorie din moment ce numărul celor care au tatuaje pe tot corpul este foarte mic. 

În opinia mea, tatuajele sunt acele elemente care definesc personalitatea unui bărbat sau a unei femei. Este vorba de a adăuga unele elemente lipsă până la definirea completă. De aceea unele persoane își fac tatuaje pe suprafețe restrânse, căci doar acele tatuaje sunt suficiente pentru a se defini, pentru a transmite mesaje clare către cei din jur. Alte persoane își tatuează suprafețe extinse pentru că mesajele pe care doresc să le transmită direct, au un nivel de complexitate cu mult mai ridicată.

Din punctul meu de vedere, persoana care își face un tatuaj este o persoană care gândește pe termen lung, are convingeri solide, nu are păreri schimbătoare, din moment ce tatuajele au caracter permanent. Nu oricine optează spre a-și aplica un tatuaj într-un loc vizibil, dacă este timid, dacă se jenează, dacă ține foarte mult la părerile altora, dacă se teme de judecata celor din jur. Prin anul 2006 am văzut la casieria unui supermarket așteptând în fața mea să plătească produsele cumpărate, pe un tânăr care avea un tatuaj în zona gâtului, foarte aproape de lobul urechii. Pe acele timpuri era un lucru foarte îndrăzneț un asemenea tatuaj. Am apreciat curajul acelui tânăr, am aprecia bunul său gust, căci tatuajul acela era foarte fin și foarte bine executat și studiind ceva literatură, prin tatuajul acela el dorea să transmită un mesaj clar legat de atitudinea sa față de cei care nu înțeleg rosturile lumii.

Mie îmi place să discut cu persoane care au tatuaje, pentru a înțelege și mai bine resorturile interne care-i determină să treacă la această formă de auto-definire și de transmitere de mesaje către societate. Faptul că persoana pornește la acest drum fără întoarcere, este un lucru lăudabil și faptul că suportă să i se execute tatuajul fără anestezie de niciun fel, este o dovadă de forță interioară. Alegerea desenului, alegerea artistului și derularea întregului proces fac parte dintr-un complex de decizii extrem de dificil de luat, iar cine nu apreciază tot ceea ce se vede și tot ceea ce se ascunde în spatele unui tatuaj, greșește fundamental.


(24 mai 2023) 

În spațiul mioritic, erotica este mai degrabă pornografie mascată (I)

Din dorința de a scoate bani și din piatră seacă, unii întreprinzători mioritici au inclus în zona eroticii multă pornografie, pentru a scăpa de consecințele pe care pornografia explicită le impune atunci când nu sunt respectate restricțiile folosirii în public a imaginilor destinate adulților. Cine a studiat cât de cât domeniul eroticii, face cu mare ușurință între erotică și pornografie. În librării se găsesc albume de pictură destinate eroticii. Tot în librării se găsesc albume cu fotografii artistice având ca subiect erotica. Totul este la lumina zilei și arta este artă și punct.

Au apărut în ziare de tiraj destul de mare o serie de suplimente care poartă titlul calendarul erotic pe anul Ț sau zodiacul erotic, dar și alte lucruri care sunt precedate de cuvântul erotic. O persoană se fotografiază sau este pictată complet îmbrăcată și totul este în regulă. Dacă persoana apare nud și este fotografiată sau este pictată, ceea ce rezultă este plasată în zona fotografiei erotice, respectiv, a picturii erotice dacă unghiul din care este prezentată persoana, are darul de a sugera faptul că este vorba de un nud, fără a fi prezentate detalii care să expliciteze caracteristicile ce definesc un nud. Toată lumea știe când este vorba de o pictură sau de o fotografie din zona eroticului și când, din contră, este vorba de o pictură sau de o fotografie cu adevărat pornografică. Nu este un exercițiu prea greu de a face diferența, numai că unii întreprinzători, orbiți de strălucirea sau de puterea banilor șterg cu prea mare ușurință linia de demarcație dintre pictura sau fotografia erotică, respectiv, pictura sau fotografia pornografică. Ei pierd din vedere că erotica se oprește la a sugera detaliile neprezentate, în timp ce pornografia chiar prezintă acele detalii ce definesc zonele intime ale corpului uman. Se apelează la instinctele primare ale ființei umane, care este dominată de a plăti cu ușurință bani pentru a vedea la liber, ceea ce se vede numai și numai în anumite condiții și nu de către oricine, oricând și oriunde.

Ca discuția aceasta să nu fie una abstractă, voi dezvolta subiectul în zilele următoare, căci merită să analizăm acest subiect, pentru a trasa granițele corecte între două teme care s-au transformat în fenomene, prin anvergura pe care o au în lumea din ziua de azi.


(19 aprilie 2023)

Minciunile postdecembriste de intoxicare

S-a vorbit despre literatura de sertar. Adică marile genii ale literaturii române, cu ideile lor nemaipomenite, nemaivăzute, nemaiîntâlnite, pe care cenzura comunistă le-a interzis a fi tipărite, au zis că scriu și scriu și scriu, dar ceea ce rezultă este ținut la sertar pentru a fi publicate ca opere de excepție, când vremurile o vor permite. A venit 22 Decembrie 1989, cenzura comunistă a dispărut și eu, naivul de mine, am continuat să aștept publicarea literaturii de sertar. Nu s-a publicat pentru că aceasta nu a existat. Cine a avut ceva de spus înainte de 1989 a spus, cu toate riscurile, cu toată cenzura. Știm cazuri în care romane sau volume de poezii au fost date la topit și autorii lor au fost marginalizați, dar aceștia sunt numărabili pe degetele de la o mână.
Și în cazul celor care lucrau în domeniul științei, tot așa au stat lucrurile. Cine a vrut să facă treabă a făcut. Știu că se văita lumea că nu sunt bani pentru achiziționarea de cărți din Vest. Îmi aduc aminte că mergeam pe la biblioteca ASE și solicitam ultimele cărți intrate despre computer science. Primeam astfel de cărți. Le citeam. Le făceam recenzie. Bibliotecara avea mirări că eu, nea Gică de la locomotive, vin să citesc, pentru că lumea nu se înghesuia să exerseze cu cititul. Într-o zi, doamna mi-a zis că li s-a cerut de la rectorat să propună titluri de cărți care să fie achiziționate. Mi-a zis dacă vreau să propun și eu două sau trei titluri. Știam de niște cărți foarte noi și foarte interesante. A doua zi le-am propus și atât. Au trecut luni bune, iar într-o zi, doamna de la bibliotecă m-a sunat la catedră și când m-am dus acolo, exact ceea ce comandasem, mă aștepta. Am citit acele cărți. Le-am făcut recenzii și chiar am scris niște programe folosind idei și algoritmi explicați acolo.
Într-un dialog cu cercetătorul doctor la Bonn Csaba FABIAN am aflat că dacă completez o carte poștală cu un anumit conținut, la un preț bun de trimis prin poștă, voi primi în 99% din cazuri ceea ce am solicitat.
Am mers la Monitorul Oficial, am făcut o comandă de 1000 de cărți poștale, am plătit și am primit după un timp cărțile poștale. 

Am trimis foarte multe. Am primit foarte, chiar foarte multe materiale exact pe temele care mă interesau. Eram cunoscut la registratura ASE căci scrisorile care soseau din străinătate în plicuri voluminoase treceau pe acolo. Uneori eram chemat la rectorat să-mi ridic corespondența mai specială. Aveam foarte multă literatură despre compilatoare, despre corectitudinea programelor, despre analiza de date și despre calitatea software. Era literatură la zi cum se zice.

S-au zis minciuni după 22 Decembrie 1989 despre multe lucruri, dar acum se vede că au fost minciuni. Nici după 30 de ani nu avem un laureat al premiului NOBEL pentru literatură sau pentru fizică sau pentru chimie sau pentru medicină sau pentru economie. Nu avem nu pentru că atunci nu au fost condiții să avem, nu avem pentru că nu muncim suficient și nu depunem eforturi de calitate pentru a avea. Pleiada de plagiatori arată că la noi se urmăresc poleiala de la suprafață, rezultatele superficiale și câștigurile nemuncite. Lumea spălată vede această abordare și o detestă, iar noi încă o acceptăm zgomotoși.
´20 noiembrie 2022)

O scrisoare din 4 august 1987

 Cine spune că în vremurile comuniste era imposibil să publici în străinătate, mănâncă c-c-t. Nu am avut eu ce publica pe cât aș fi putut publica oriunde în Occident. Nimeni nu punea nicio opreliște dacă soluțiile originale erau publicate mai întâi în România. Nimeni nu interzicea nimic, dacă solicitai aprobări. Am avut 3 rectori și niciunul nu a condiționat în vreun fel publicarea de materiale în străinătate.

Și solicitările de a trimite articolele noastre erau rezolvate foarte lejer. Condiția era să avem plicul deschis sau tăiat la un colț și să ne plătim timbrele cu care se făcea trimiterea.

(13 noiembrie 2022)

Fabrica de articole

 Există mai multe tipuri de articole. Un articol științific se scrie greu. Există un ciclu format din etape precum:
- alegerea domeniului de cercetare,
- documentarea pentru a vedea stadiul cercetării și practicii,
- definirea problemei cu stabilirea ipotezelor de lucru,
- derularea cercetării cu construirea de modele și algoritmi,
- obținerea soluției, verificarea pe date de test,
- compararea soluției cu ceea ce există în literatură și practică,
- structurarea unui articol,
- trimiterea la o revistă,
- revizuirea pentru a răspunde exigențelor,
- publicarea articolului.
Un articol ca lumea se publică undeva în trei ani. Există și situații în care articolele sunt publicate într-un timp cu mult mai scurt dacă cercetarea s-a derulat deja, dacă rezultatele obținute au trecut de rigorile practicii și se dovedesc a fi extrem de valoroase.
Există și fabrici de articole, în care o persoană care are ceva mai multă experiență se înconjoară de tineri foarte valoroși, le dă acestora teme de cercetare unde el știe care vor fi rezultatele scontate. Aceștia lucrează sub îndrumarea sa directă, cercetează, construiesc modele, algoritmi, software și obțin rezultate pe care le prezintă sub formă de articole. Nu persoana care coordonează totul este fabrică de articole, ci întreaga echipă alcătuiește fabrica de articole. Se practică acest procedeu cu bune rezultate, căci este stimulată cercetarea științifică de succes.
Sunt și situații în care alții scriu articolele și altul le semnează ca singur autor, ceea ce mie mi se pare oribil, respectivul devenit autor singular pe munca altora, nu are nici bunul simț să recunoască faptul că totul s-a obțint într-un proces de cercetare, ceea ce ar deschide posibilitatea de a aduce niște mulțumiri.

(03 decembrie 2021)

Professeur et professeur d'université

Francezii fac diferența între profesorul obișnuit și profesorul universitar. Profesorul obișnuit:

- are o calificare,

- este specializat,

- ține ore de curs și seminar,

- publică manuale.

Profesorul universitar:

- are titluri academice,

- ține cursuri și seminarii,

- publică articole,

- publică tratate și cărți de specialitate,

- face cercetare științifică,

- îndrumă doctorate.

În Franța există o mare diferență între cele două categorii și trecerea de la categoria de professeur la cea de  professeur d'université echivalează cu un salt de la Pământ la Lună, căci doctoratul nu se obține oricum, calitatea de cercetător științific nu este pentru oricine căci rezultatele originale trebuie confirmate de lumea științifică, iar despre publicarea de articole în reviste exigente este chiar o mare problemă de timp și de efort. Ceea ce trebuie spus din start se leagă strict de finanțarea care trebuie să existe pentru universități, finanțare care vine din toate direcțiile din care amintesc finanțarea de la:

- stat,

- companii private,

- sponsori,

- fundații,

- competiții internaționale,

- premii.

Se observă pe malurile Dâmboviței o subfinanțare cronică a cercetării științifice din toate sursele, căci într-o economie unde banii se rostogolesc, aspectele speculative nu fac parte din portofoliul cewrcetării științifice de optimizare specifice producției sau tranzacțiilor, ci zonei de jocuri matematice sau a sistemelor aleatoare de maximizare câștiguri din sloturi. În acest context se produce migrarea nu dinspre categoria de professeur spre professeur d'université, ci din contră dinspre professeur d'université spre professeur, ceea ce este extrem de grav, căci mediul universitar are motoare specifice de progres. Progresul nu vine dinspre industrie spre universitate, ci dinspre universitate spre industrie. Logica este extrem de simplă. Dacă progresul vine dinspre industrie spre universitate la momentul T, absolvenții de licență vor merge în industrie la momentul T+4. În acest timp industria a progresat și absolvenții de licență vin în producție cu calificare perimată din punct de vedere al conținutului tehnico-științific. Ei vor trebui să se recalifice la noul lor loc de muncă.

Dacă în universități se derulează cercetare științifică, universitatea joacă un rol de avangardă și când absolvenții merg în industrie au cunoștințe foarte moderne care fie abia sunt implementate acolo, fie vor fi implementate în 2 sau 3 ani, absolvenții fiind motorul înnoirii.

(22 martie 2021)