Showing posts with label criza energetică. Show all posts
Showing posts with label criza energetică. Show all posts

Sunday, October 8, 2023

Ce prăbușire se urmărește prin criza de electricitate?

Prin deceniul al VIII-lea al secolului trecut, adică anii  de după 1970 cuiva deștept care era împotriva comunismului i-a venit ideea că singura cale de a prăbuși acest sistem este lovirea comunismului la rădăcinile lui. Analiștii economici de soi, știau că tezele comunismului științific enunțate și pe cale de implementare erau electrificarea,  industrializarea și agricultura cooperatistă. La o analiză mai atentă lovitura de grație era de dat în zona industrializării, căci toate uzinele și platformele industriale erau energofage.
Structurile capitaliste foarte bine structurate au inventat criza petrolului și așa s-a produs marele dezastru din economiile comuniste, căci creșterea prețului la petrol a afectat dur toate industriile energofage. este adevărat că multe industrii aveau la bază energie provenind din termocentrale sau hidrocentrale, dar industria chimică, transporturile, foloseau produse sau derivate din petrol. Ceea ce s-a dovedit inițial a fi o frumoasă poveste despre un comunism triumfător, în realitate a fost o prăbușire cu consecințe dramatice pentru niște economii unde procesele tehnologice erau destul de învechite, deși uzinele erau nou construite, dar nimeni nu vindea tehnologii de ultimă oră, ci tehnologii învechite.
Criza de electricitate și ea este bine țintită, căci cei care au declanșat-o nu au făcut așa din senin, că li s-a sculat lor peste noapte și n-au mai avut somn știindu-se excitați la maximum. Totul a fost calculat, căci criza electricității nu a afectat industria, ci populația, iar în sistemul mondial globalist, populația este inamicul numărul unu, care trebuie pus la punct. Cine crede că criza electricității cu creșterile de prețuri la curentul electric livrat populației nu a fost gândit milimetric, se înșeală amarnic. O populație săracă, unde curentul electric este totul căci lumina în casă, televizorul, aspiratorul, frigiderul, telefonul, computerul, toate funcționează cu curent electric, prin crearea condițiilor de a fi în imposibilitatea de a le folosi este deja dusă la capătul răbdării. Jucăria a fost mult prea periculoasă și de aceea guvernele au îndulcit situația cu subvențiile, căci nimeni nu este nebun să aibă nu o răscoală, nici o revoluție, ci un dezastru, cu toată populația răzvrătită din cauza lipsei de acces la minimum de curent electric.
Ceea ce s-a urmărit, s-a obținut căci ideea de energie electrică verde a făcut ca migrarea capitalurilor să-și continue drumul și chiar mai intens, iar populația este la mâna guvernanților, care sunt slugi docile în mâinile miliardarilor care diriguesc lumea, în dorința de a optimiza circulația capitalurilor la nivel mondial și nu oricum, ci cu ajutorul statelor captive.

(08 octombrie 2023)

Wednesday, May 3, 2023

Anul 2024

Mă ia groaza când mă gândesc că anul 2024 se apropie așa de repede, căci vara nici nu trebuie luată în calcul din cauza concediilor, când chiar nu se mai întâmplă nimic în spațiul mioritic.
În anul 2024 vor avea loc alegeri pentru:
- Parlamentul European,
- localele din România,
- parlamentul mioritic,
- primul tur al alegerilor prezidențiale,
- al doilea tur al alegerilor prezidențiale,
- președintele SUA,
- prezidențiale în Rusia.
Această succesiune de alegeri are menirea să schimbe radical atitudinea actorilor politici din țările unde vor avea loc alegerile, căci nimeni nu-și permită să deruleze alegeri fără a le pregăti corespunzător, în ideea că-și propun acești actori să le câștige, din moment ce în anul 2023 se află la putere. Există în anul alegerilor o schimbare de atitudine a celor care se află la putere. Ei caută să ofere diverse beneficii populației pentru a rămâne la putere, iar cei din opoziție fac promisiuni seducătoare, pentru a veni la putere prin vot popular. Acum este anul 2023 și este război în Ucraina, se prăbușesc bănci în USA, problema energetică este copleșitoare, iar anu 2024 va fi un an greu. În opinia mea, nimeni nu-și va permite ca în anul 2024 alegerile să se deruleze pe fondul unei crize accentuate și a unui război de uzură, căci alegătorii sunt influențați negativ. De aceea, acum în anul 2023 se pregătește atenuarea efectelor crizei economice și controlul crizei energetice prin măsuri populiste, dar cel mai important este că se va încheia războiul din Ucraina într-o manieră care îi va uimi pe toți, amintindu-ne de ceea ce s-a întâmplat cu vechea Iugoslavie și cu Slobodan MILOŠEVIĆ fostul președinte al Iugoslaviei.
Anul 2024 va fi un an zbuciumat, dar el nu trebuie privit separat de anul 2023, căci nimic nu se realizează bătând din palme, ci trebuie pregătit cu mare grijă, iar cei care votează sunt cei care au mari așteptări și cei care conduc statele știu acest lucru și de aceea în anul 2023 ei vor lua măsuri care să netezească procesele electorale și atingerea obiectivelor să nu rămână o utopie.





(03 mai 2023)

Monday, July 11, 2022

Lumea la răscruce

Europa s-a complăcut ca ani și ani să se dezvolte folosind petrolul și gazele rușești. A venit anul 2022 și războiul ruso-ucrainean a pus Europa în situația de a face față provocării de a continua procesele din industrie fără gazul și fără petrolul rusesc.
Acesta este momentul adevărului pentru țările industrializate din Europa. 
Politicile vechi, bazate pe considerarea unor țări ca fiind furnizoare de materii prime a ajuns acum într-un punct mort și viața arată că așa nu mai este posibil să se continue.
Proiectele de cercetare din Europa se dovedesc a fi falimentare, căci finanțarea pe perioade scurte de 3 ani cu impunerea autofinanțării după această perioadă în cercetare este deja un proiect eșuat. S-a văzut cu descoperirea vaccinului de la Cambridge, care este de generație veche comparativ cu MODERNA și PFIZER. Să nu uităm că Rusia și China au dezvoltat propriile vaccinuri.
Cercetarea științifică din Europa deja trebuia să aibă soluții până acum în anul 2022 legate de înlocuirea gazului și țițeiului. Mie îmi place că guvernanții se gândesc doar la ei. Vor să nu mai fie autoturisme pe motorină, dar au rămas cu mașinile electrice la sub 700 km autonomie și la un număr ridicol de stații de alimentare. Costurile de încărcare cu curent nu sunt deloc stimulatoare. Deciziile în Europa sunt dure și nerealiste, dovadă că parcurile de autoturisme sunt catastrofale, că exportul de gunoaie toxice este pasat de la deștepți spre lacomi și tâmpiți, furând unii căciula altora. 
Lumea este la răscruce. Cine a investit cu cap și a avut orientare, a reușit, cine a pasat problema de la unii la alții, se află exact în situația de acum 20 de ani. S-a văzut de la șmecheria de la Volkswagen cu trucarea rezultatelor privind emisiile și la lejeritatea cu care a fost plătită amenda. Momentul adevărului va veni în această iarnă dacă Rusia va sista livrarea de gaze și de petrol spre țările Europei și dacă războiul ruso-ucrainean nu se va încheia până în septembrie.
Lucrurile sunt extrem de încurcate și prelungirea războiului ruso-ucrainean nu este întâmplătoare, căci știința războiului nu mai are nicio legătură cu arta războiului din cartea a lui SUN TZU. Simulările sunt cele care dau soluții pe care niciun strateg nu le bănuiește, iar cel ce face mutări greșite are numai de suferit în contextul în care radicalismul exigent are costuri insuportabile pe termen lung.
Analiștii care știu să interpreteze corect ceea ce se întâmplă în lumea de azi, au la dispoziție suficiente date care să le permită estimări asupra evenimentelor care se vor produce pas cu pas în perioadele imediat următoare. Democrația este una, foamea este altceva și între cele două nu este o legătură cauză-efect, orice s-ar zice. Să nu uităm că Primăvara arabă din 2018 a fost socotită de unii analiști ca fiind un fel de export de revoluție, practicat dar nu de comuniștii latino-americani, ci provenind din alte laboratoare. Ceea ce se întâmplă acum cu inflația, cu criza alimentară, cu criza energetică reprezintă doar vârful aisbergului, căci lumea este la răscruce și nu a învățat nimic din cele două războaie mondiale, din crizele economice, din pandemii și specia nu este în stare să-și reseteze comportamentul, iar costurile vor fi plătite cu vârf și îndesat până cel târziu în februarie 2023, căci timpul nu mai are răbdare. Așa zic calculele!

(11 iulie 2022)