Când în anul școlar 1961 - 1962 eram elev în clasa a VIII-a, Dumnezeu a vrut să am profesor de Limba română pe Alexandru COSTAȘ. Nu mă voi apuca acum să-l descriu pe acest profesor din punct de vedere fizic, pentru că deși am exact în memorie cum arăta, cuvintele mele nu ar reda cât de cât exact, chipul și personalitatea acestui mare profesor.
De la Alexandru COSTAȘ am învățat un lucru esențial: niciodată să nu vorbesc despre o operă literară dacă nu am citit-o. Dacă era vorba despre o poezie, cel mai nimerit era să vorbesc despre o poezie dumă ce o învățasem pe de rost și eram în stare s-o recit cu intonație.
Lui Alexandru COSTAȘ i-aș datora faptul că mi-aș lua un canal de youtube și aș recita poezii de diferiți poeți, căci dacă lipsește ceva în peisajul acesta tern din viața noastră, acel element care lipsește se numește poezie.
Profesorul Alexandru COSTAȘ știa poezia lui Mihail EMINESCU pe de rost pe toată și avea o plăcere extraordinar de mare de a recita din marele poet, mai ales că în clasa a VIII-a se studiau figuri de stil și categorii de poezii. Sonetul cel mai frumos este Veneția al lui EMINESCU, iar despre Glossă ce să mai zic, iar Alexandru COSTAȘ recita ca nimeni altul versurile eminesciene pentru a exemplifica tot ceea ce manualul cerea, dar conținea poezii din lirica proletcultistă de care profesorul meu se ferea.
Îmi aduc aminte că înainte de vacanța de iarnă, s-a organizat la Casa de cultură din Breaza un spectacol al Liceului Dimitrie CANTEMIR și clasei noastre i-a revenit să recite ceva din Mihai BENIUC, parcă poezia Odă, ceva cu Eroi ce rumenirăți zorii victoriilor proletare/ În țara ce gemea robită, azi vouă vă închin cântare/ Nu caut vorbe iscusite, nevoie nu e să vă laud/ Cuvinte pe măsura luptei ce-ați dus-o voi/ Zadarnic caut. Și acum după 60 de ani știu versuri învățate la clasă cu profesorul Alexandru COSTAȘ!
(08 februarie 2023)
