Showing posts with label VOLKOV. Show all posts
Showing posts with label VOLKOV. Show all posts

Monday, June 13, 2022

Filatelia românească în comunism (XII)

Cosmonautica în filatelie este reflectarea clară a proverbului conform căruia dacă polua la Moscova, românii deschideau umbrela la București, pentru că filatelia românească a reflectat cucerirea cosmosului de către URSS foarte mulți ani.
A fost lansat primul satelit Sputnik 1 în cosmos la 4 octombrie 1957, la scurt timp a apărut și timbrul filatelic românesc cu acest satelit.
A fost lansată la 3 noiembrie 1957 cu satelitul Sputnik 2, prima cățelușă Laika în cosmos, a apărut timbrul primul călător în cosmos, realizat de colectivul DUMITRANA în 1959.
Tot așa s-a întâmplat mult timp și cu zborurile oamenilor în cosmos. Se știa din timbre doar de cosmonauții sovietici. Mult mai târziu, au apărut și colițe cu zborurile astronauților americani, pentru că se vedea de departe că aceștia o luaseră înainte și reușiseră să aterizeze pe lună înaintea URSS.
Dacă ne uităm la tiraje, vom vedea că acolo unde era vorba de succesul URSS  în lupta pentru cucerirea cosmosului, tirajele erau generoase. Când s-a produs un accident și cosmonauții de pe Soiuz 11, colița a apărut într-un tiraj limitat, căci era vorba de un insucces, dar în planul valorii de piață această coliță a avut un preț exploziv. Este un timbru mare de 6 lei, care-i înfățișează pe cei 3 cosmonauți PAJAEV, DOBOVOLSK, VOLKOV, intervalul cât a durat zborul și a apărut și în varianta nedantelată și aceasta are o valoare de piață uriașă. Dacă o colită dantelată costă 5 lei pe piață, colița nedantelată costă 350 lei.  Torajul coliței nedantelate a fost de 12.500 exemplare, iar tirajul coliței dantelate a fost de 100.000 de exemplare.
Abordarea neserioasă și neprofesională a multor site-uri românești nu mi-a permis acum să am o documentare solidă și să scriu exact care este tirajul coliței nedantelate, am găsit ceva pe un site străin, dar voi reveni asupra acestui articol, căci am cataloage tipărite, oficiale și deci am posibilitatea de a fi riguros.



(13 iunie 2022)