Rupem pisica în două?

Noi avem expresia de a rupe pisica în două, atunci când dorim să obținem o soluție radicală și trebuie să alegem această soluție, evitând o cale de mijloc, ineficientă, care nu rezolvă nimic, dar care îi mulțumește pe cei care profită atunci când se bate pasul pe loc.

Îmi aduc aminte că am primit acum câțiva ani o scrisoare de o pagină, semnată de vreo opt indivizi, dintre care unul era chiar doctor inginer, în care mi se spuneau tot felul de chestii justificative pentru faptul că ceea ce le cerusem, nu se rezolva, deși ceea ce le cerusem era doar de a căuta un număr de cont corect și eventual de a mi se spune cum să fac un transfer către acel cont. Să ai niște persoane care s-au scremut să dea acea hârtie care nu ducea la nimic, era echivalent cu a accepta o cohortă de trântori care halesc salarii imense fără a face nimic și a spune că chiar este ceva normal și trebuie ca acest exemplu să fie extins.

A rupe pisica în două înseamnă în acest caz a impune ca orice organizație să aibă obligația de a soluționa problemele cetățenilor și atunci când gradul de satisfacție al cetățenilor este sub un anumit nivel, organizația se desființează ca fiind ineficientă.

Nouă nu ne place să rupem pisica în două mai mult din comoditate și din frică, pentru că ruperea altei pisici în două este posibil să ne afecteze direct și nefavorabil. De aceea soluțiile care se aleg, sunt soluții de mijloc, care să mulțumească și capra și varza, ca în final toată lumea să fie dezamăgită, nemulțumită și dezorientată, așteptând să vină vremuri mai bune.

A rupe  pisica în două înseamnă a lua decizii ferme, folosind texte de lege clare, fără interpretări după cum convine fiecăruia și după cum fiecare dispune de resurse pentru a influența decizia. A rupe pisica în două înseamnă a lua acea decizie care se bazează pe principii de moralitate și de exigență exemplare, care duc la soluții unanim acceptate de toată lumea, ca fiind soluții așteptate, corecte, eficiente și care generează un climat specific dezvoltării prin muncă de calitate, corespunzătoare unei scări reale a valorilor. Orice altă abordare nu duce spre o direcție bună și nimeni să nu se aștepte la rezultate bune, mulțumitoare și care să fie apreciate de o majoritate care contează în dezvoltarea unei colectivități reprezentative,




(21 noiembrie 2023) 

Să se facă dreptate, vrem!

Zi de zi aflăm de tot felul de situații limită și de fiecare dată auzim că trebuie să se facă dreptate, că cei vinovați trebuie să plătească. Lucrurile nu sunt deloc simple și modul nostru de gândire întortocheat, le complică și mai mult. Ceea ce ar trebui să se desfășoare pe bază de proceduri, zse derulează după ureche și fiecare face exact ce-i trece prin cap. De aceea apar situații care nu se încadrează în nicio regulă și atunci se improvizează la greu.

Lucrurile nu sunt deloc clare și inexistența procedurilor duce la abordări dintre cele mai ciudate, novatoare, ilogice, neașteptate și bizare. Numai așa se explică fuga a nenumărați milionari spre țări unde justiția este foarte blândă, protecțiile unor potentați ai zilei în fața oricăror rigori ale legilor, care-i face scăpați și care pun statul în situații greu de înțeles, dacă ne gândim la despăgubirile pe care statul este obligat să le plătească din cauză că i s-au încălcat drepturile cetățeanului.

Afirmațiile că noi ne pricepem la orice sunt bune doar până la un punct, punct de la acre, ele ne crează mari probleme. dacă am avea plicații spre ordine, spre proceduri, viața noastră ar fi cu mult mai ușoară. O procedură trebuie definită. O procedură trebuie validată. O procedură trebuie impusă. O procedură trebuie învățată. O procedură trebuie aplicată. O procedură trebuie respectată. Nu este deloc ușor, dar este de dorit așa să se întâmple. La doctori, există ghiduri după care lucrează dacă este vorba de urgențe. Ar trebui să existe așa ceva peste tot și înainte de orice, doctorul trebuie să facă niște pași și să bifeze executarea acelor pași, astfel încât nimeni să nu mai comenteze activitatea sa decât doar dacă a făcut sau nu respectivii pași. Acum oricine își dă cu părerea despre munca doctorilor, ceea ce nu este deloc normal, dar greșeala apare din lipsa procedurilor și a documentelor semnate, care să spună clar ce s-a făcut, fără a exista loc de interpretare. Să se facă dreptate, desigur, dar doctorul și personalul medical trebuie și el apărat cumva, căci dreptatea trebuie mai întâi definită printr-un cadru clar care să reglementeze ceea ce are de făcut fiecare parte care participă la derularea unui proces. Nu trebuie căutat vinovatul dacă nu există definit contextul complet, echilibrat și corect.

(23 august 2023)

O meteahnă a noastră de care nu scăpăm

Dacă ne uităm la cronicari, ei aveau niște prezentări ale personajelor, preluat de Mihail SADOVEANU în romanele lui istorice, în care aăpar des apelări precum: luminăția ta, mărite doamne, stăpâne și multe altele asemenea.

Îmi amintesc cum înainte de 1989 mulți indivizi plini de slugărnicie i se adresau lui Nicolae CEAUȘESCU cu mult iubite și stimate, iubite conducător, cel mai iubit fiu, om planetar și multe alte bazaconii de-ți stătea mintea-n loc la câte născocea mintea stătută a unora dornici să fie apreciați. Și în ASE era un specimen care tot apărea pe la televizor și care în octombrie țopăia la sala 2101 demonstrând de ce e necesar ca CEAUȘESCU să fie ales de întregul popor nu numai de participanții ca C14. Era tipul pur și simplu extaziat când vorbea.

Chestiile acestea se practică și la scară cu mult mai mică. Am văzut în mediul universitar căci știu foarte bine despre ce vorbesc, tot așa ceva. Sunt indivizi:

- fără calități,

- slab pregătiți profesional,

- fără rezultate științifice,

- puțin apreciați de studenți,

- care nu merg la conferințe,

- care nu publică articole,

- banali, 

- șterși,

care doresc și ei să fie luați în calcule de către șefi și asemeni lui Messer Ottaviano fac tot ce trebuie:

- lustruies clanțe,

- cară geanta,

- lustruies podeaua,

- aduc ceașca cu cafea,

- laudă necontenit,

- se fac utili prin orice mijloace,

- slugăresc pe acasă la șef,

- aduc plocoane,

- își vinde colegii,

- pârăște-n draci,

- cască gura la tot ce zice șeful,

- admiră toate zicerile șefului,

- deschid ușa,

- se fac preș.

Când respectivul nu mai este șef, din dorința de a fi slugă credincioasă noului șef, acest messer de tip balcanic, fără coloană vertebrală, cu nerușinare:

- pozează în victima fostului,

- arată cât de rău a fost fostul cu el,

- spune că numai rău i s-a făcut,

- duce vorba de colo colo,

- dacă e dat afară pe ușă intră pe fereastră,

- vrea să arate cât de bune este, 

- promite orice, doar doar e luat în seamă.

Exact asta văd acum la televizor. Este mediul academic pe care-l cunosc la perfecție, cu multe slugi, paji, cărători de tăvi, tipi impersonali. Cei serioși nu se expun. Insul care-l proslăvea pe CEAUȘESCU în octombrie 1989, în ianuarie 1990 de la tribună vorbea de cât de mult a fost el oprimat de regim, de dictator. Îmi venea să vomit. M-am abținut cu greu. Acum, undeva, într-un centru universitar de tradiție, au apărut tot felul de personaje care se vaită că cel acum dat laoparte era rău, dictator, terorist, neprofesioniste, fără etică, fals, violent, nepriceput, distructiv, sabotor, abject, dur, orgolios, războinic, brutal, adică era răul absolut și ireversibil, din cauza căruia noi nu am intrat în Schengen, nu primim vize de la americani, avem 4 anotimpuri și ceea ce este și mai rău este faptul că după 31 decembrie 2017 urmează 1 ianuarie 2018, lucru de neacceptat într-o democrație autentică așa cum suntem noi și într-un stat de drept pe care legile lui Macovei l-au desăvârșit deplin și definitiv pentru 1.000 de ani.
O meteahnă a noastră de care nu scăpăm este aceea că nu avem curajul să spunem verde-n față cum stau lucrurile și acționăm după principiul: capul plecat, sabia nu-l taie, unic proverb pe care nu-l mai are niciun alt popor, căci numai noi suntem unici, mioritici și mișto.

(30 decembrie 2017)