Românii nu citesc pentru că:
- nu au ce citi,
- nu știu să citească, n-ar înțelege ce citesc,
- nu le folosește la nimic cititul,
- nu pun lecturi în farfurie copiilor,
- o carte e mai scumpă ca 3 l de vin,
- nu au timp să citească,
- nu au gândul la carte,
- librăriile au fost transformate în crâșme,
- bibliotecile le sunt peste mână,
- scriitorii nu sunt cu poporul,
- editorii sunt lacomi,
- Internetul a demolat dictatura cărții tipărite.
Omul modern are la dispoziție alte mijloace de a se informa și de a se forma. Cine crede că statul în fotoliu cu o carte în brațe ca acum 100 de ani este soluția educării individului, face o dublă greșeală, căci editurile nu mai sunt ceea ce au fost și nici librăriile ticsite de cărți în rafturi nu mai există. Cititorul virtual are cu totul alte priorități. El nu mai iese în oraș să intre în librărie pentru a răsfoi cărți dintre care să aleagă cartea pe care o cumpără, o citește și apoi o pune în biblioteca personală.
Acum, oricine are Internet și se informează, fără a mai fi nevoie să meargă la bibliotecă să ia tomuri întregi să le răsfoiască pentru a găsi ceea ce-l interesează. Nici în cazul literaturii, lucrurile nu mai sunt ca acum 150 de ani. Cineva scrie o carte. Imediat se cumpără drepturile de autor și se face film care rulează fie în cinematografe, fie este difuzat pe Internet contra cost. Și cărție apar în format electronic și editorii sunt cei care stimulează astfel de abordări pentru a nu mai da bani tipografiilor. Doar în cazuri speciale, la cerere, se tipăresc cărți care sunt comandate și mai mult, sunt distribuite cu autografe de la autori, pentru a le crește valoarea și pentru a fi atractive.
În cazul nostru, adică în cazul românilor, oamenii sunt prea săraci. Dacă 2.000.000 de români au salariul minim și 3.000.000 au pensia minimă, este clar că 5.000.000 de români nu vor cumpăra în vecii-vecilor o carte de 40 de lei, care înseamnă 15 pâini sau 5 litri de lapte sau un kil de carne mai bună. Despre citit lucrurile sunt și mai clare. Un muncitor care se scoală la 5 dimineața și face naveta pentru a ajunge la 7,30 la muncă și ajunge acasă după ora 18,00 deja prăbușit de muncă, este imposibil să ridicăm pretenția ca acesta să mai și citească. Dacă mai are și lighioane pe acasă, sâmbăta și duminica mai bate și el un cui în ogradă, deci treaba cu cititul cade pur și simplu de la sine.
Orice categorie de indivizi luăm, inclusiv pe cei cu pensii nesimțite, să nu credem că dă peste ei dragostea de lecturi și nici patima de a avea în casă cărți pe care dacă nu le-au citit până acum, le vor citi cândva. Această categorie de indivizi au cu totul alte preocupări. Ei vor să cumpere mobile de prost gust, ei vor să cumpere tablouri scumpe, ei vor să facă excursii sofisticate, vor să mânânce bine, vor mașini scumpe, în niciun caz nu vor să-și mobileze creierele, mobilare care nu s-a produs în anii tinereții, în anii maturității și care cu siguranță nu se va mai produce niciodată în această viață.
Dacă eu mai citesc? Am făcut-o și o mai fac încă. Acum vreau să recitesc niște romane pe care le-am citit în tinerețe. Mai merg în librării la mine-n mahala, dar după titluri și după autori, n-aș da niciun leu pe cărți scrise de autori autohtoni, căci n-am nici bani de aruncat, nici timp de pierdut, din moment ce nu există un ghidaj prin televiziune și internet așa cum există rezumatele operelor care se cântă la ONB în limba italiană, care să mă determine să fac pasul decisiv, adică să cumpăr cartea și apoi s-o citesc.
(20 septembrie 2022)
