Showing posts with label vaccinare. Show all posts
Showing posts with label vaccinare. Show all posts

Saturday, December 11, 2021

Din nou despre pensiile speciale

E la mintea cocoșului de ce criminalii, violatorii sau alte tipuri de învinuiți nu sunt consultați atunci când li se pronunță pedeapsa, pentru a se târgui în vreun fel. Tot la mintea cocoșului ar trebui ca și discuția și deciziile despre pensiile speciale să nu stea în pixurile celor care beneficiază de el.
Pentru a scăpa de pensiile speciale trebuie să se dea un algoritm de calcul care niciodată să nu mai conducă la situațiile aberante de acum. Eu propun:
- să crească toate pensiile până la nivelul pensiilor speciale pentru 24 de ore,
- să se producă denominarea leului, ca pensiile să fie într-un interval de 1 la 10.
Orice altă abordare nu va duce la nimic. Tot timpul se va găsi un argument care să dărâme orice construcție care ar duce la diminuarea pensiilor, căci nimeni nu zice Doamne, ia-mi, ci toată lumea zice, Doamne, dă-mi!
Cei ce vor avea curajul să rupă pisica în două, vor crea premisa obținerii unui alt profil al poporului român, al românului:
- erou,
- vertical,
- cinstit,
- muncitor,
- valoros.
Sunt sigur că nu voi apuca acele vremuri, dar probabil că anul 3.000 va fi anul în care un jurnalist va consemna că în 2021 a fost unul Ion IVAN, care a dat soluția pentru rezolvarea în anul 2.900  a problemei pensiilor speciale, problemă simbolică, asemeni nodului Gordian, care era de inutilitate maximă, căci economia globală și durata de viață de 300 de ani a fiecărui am nu mai necesită abordări mercantile, căci alimentația este pe bază de pastile și nevoile umane, oricare ar fi ele, au soluții în plan informatic. Aurul nu mai este etalon, diamantele nu mai sunt de 500 de ani pietre prețioase etc. etc. etc.



(11 decembrie 2021)

Wednesday, November 24, 2021

Preafericitul Patriarh s-a vaccinat

În ziua de 24 noiembrie pe holurile parlamentului, jurnaliștii l-au asaltat pe Preafericitul Patriarh și au aflat că s-a vaccinat. Avizi să afle lucruri deja știute, jurnaliștii i-au pus Preafericitului Patriarh nenumărate întrebări, iar Preafericitul Patriarh le-a răspuns scurt fără ezitare. A spus că toți credincioșii trebuie să asculte de cuvântul medicilor, căci ei sunt specialiștii care le dau sfaturi în legătură cu vaccinarea, căci biserica nu se substituie medicilor.

Am fost foarte surprins de faptul că Preafericitul Patriarh nu a avut în jurul său persoane care să-l ferească de puzderia de jurnaliști, astfel încât aceștia să aibă măsura lucrurilor, fără a exagera, căci Preafericitul Patriarh nu este om politic care să fie supus hărțuielilor specifice muncii de teren a acestor jurnaliști, el fiind trimisul lui Dumnezeu pe Pământ și atitudinea muritorilor trebuie să fie cu totul alta.


(25 noiembrie 2021)

Saturday, October 23, 2021

Antivacciniștii i-au învins pe vacciniști

 Meciul vacciniștilor s-a încheiat cu victoria antivacciniștilor cu scorul de 65 contra 35. Vacciniștii i-au avut de partea lor pe:
- președinte,
- Raed ARAFAT,
- câțiva medici,
- spațiu limitat în televiziuni,
- conturi nenumărate de Facebook.
Antivacciniștii nu s-au declarat astfel niciopdată, dar prin mesajele lor au semănat în inimile oamenilor:
- îndoiala,
- refuzul,
- temerile,
- reținerile,
- nesiguranța,
- neîncrederea.
Apăreau medici care nu lucrau în domeniul epidemiologiei sau ATI și exprimau puncte de vedere contradictorii. Apăreau influenceri care în mod explicit spuneau că nu se vaccinează și explicau foarte detaliat de ce fac acest lucru. Apăreau soliști, moderatori, actori care își arătau cât de puternic caracter au și că prin a refuza vaccinarea, ei își exprimă libertatea de a acționa ca oameni ai cetății. Au existat și fețe bisericești care  în public și-au arătat poziția clară asupra vaccinului, îndemnând pe enoriași să nu se vaccineze. Curentul antivaccinist a prins, iar acum când se sapă gropile cu escavatorul și numărul de decese din cauză de covid nu scade sub 400, frica din oameni a generat revigorarea fluxurilor de vaccinare.
Este ceasul al XII-lea. Chiar dacă la 01 noiembrie vom avea 80% din populație vaccinată, 80 minus 35 dă 45, deci având în vedere pierderea imunității celor care s-au vaccinat până în vară, vor fi doar 45% proaspăt vaccinați și este insuficient pentru a gestiona pandemia. Înseamnă că dacă la 01 iunie 2022 se va trece masiv la revaccinarea populației și în 3 luni vom atinge 80% cel puțin de populație proaspăt vaccinată, doar atunci vom conchide că sunt create condițiile pentru ținerea sub control a pandemiei, altfel, nu. Deci în concluzie, am pierdut un an, anul 2021, ca proștii.

(23 octombrie 2021)

Saturday, October 16, 2021

Românii ca popor de ratangii

Am avut șansa de a arăta lumii că suntem cineva. Când s-a dat drumul la vaccinare eram undeva în frunte. Nu știu ce s-a întâmplat că am ajuns la coadă, iar valul al IV-lea ne-a prins cu c-r-l gol, fără medicamente, fără locuri la ATI, fără un ritm de vaccinare alert. 

Dacă noi eram în august cu nivelul de vaccinare de 100% așa cum este Portugalia astfel, s-ar di vorbit despre România exact cum s-a vorbit în 1976 despre Nadia COMĂNECI când a luat nota 10 la Olimpiada de la Montreal.
Astfel de momente apar o dată la 50 de ani sau chiar la 100 de ani. Faptul că am ratat șansa arată că a lipsit acea strategie prin care se făcea ca întreaga lume să uite de hoții, cerșetorii, violatorii, criminalii plecați de la noi care bântuie prin lume și care aruncă cu noroi în bruma de prestigiu pe care COANDĂ, COMĂNECI, CELIBIDACHE, ENESCU, HAGI, TITULESCU, GHEORGHIU, PATZAICHIN, PERLEA, BRÂNCUȘI, au adus-o poporului din care proveneau.
Faptul că acum prezentăm o pată neagră pe harta Europei, ceea ce arată numărul de-a dreptul infernal al deceselor care se înregistrează din cauză de COVID vine să arate că obiectivul nostru nu numai că nu a fost atins, dar nici nu l-am avut din moment ce rata de vaccinare este undeva de sub 35%, în condițiile în care noi am achiziționat vaccinuri să facem cele trei doze la un popor de 40 de milioane, dacă am fi vaccinat și pe sugari.
Există momente în care avem șansa să ne arătăm măreția. În secolul al XX-lea le-am ratat pe toate. Acum am ratat și aceasta ci vaccinarea. Nu va mai apare o altă ocazie în care nu personalități individuale, ci întreg poporul să arate calități de excepție. Ne-am comportat ca muștele fără cap, din simplul motiv că a lipsit strategia și a lipsit capul oștirii care să ne conducă în marea luptă a recâștigării prestigiului în lume.






(17 octombrie 2021)

Wednesday, October 13, 2021

Vaccinarea în comunism

 Se zice că în comunism lumea era mai proastă. Eu nu cred. În comunism, lumea avea alte preocupări, dintre care enumer:
- preocuparea pentru ziua de mâine,
- preocuparea pentru a avea ce pune pe masă copiilor,
- preocuparea pentru lemne de pus pe foc iarna,
- preocuparea de a nu ajunge la zdup,
- preocuparea pentru ceea ce vorbea fiecare cu fiecare,
- preocuparea pentru a petrece un concediu prin sindicat.
De restul se ocupa statul.
Statul ne dădea case.
Statul îi trimitea pe copii în tabere.
Statul dădea elevilor manuale gratuite.
Statul dădea locuri de muncă tuturor.
Despre vaccinare, lucrurile erau foarte simple.
Toți copiii mergeau la școală.
La un moment dat apărea o echipă în clasă.
Elevii se încolonau cu brațul sau cu piciorul pregătit.
Li se făcea o injecție, care era de fapt un vaccin.
Nici nu știu dacă se schimba acul de la copil la copil.
Nu era întrebat nimeni. Toți eram vaccinați la grămadă.
Dacă veneam acasă și spuneam ceea ce s-a întâmplat la școală, părinții nici nu luau în considerare evenimentul, căci considerau vaccinarea ca fiind ceva obișnuit, normal, căci statul știa mai bine decât ei ce face copiilor lor.
Acum lucrurile s-au schimbat. E democrație. Se zice că lumea este mai deșteaptă. Am mari îndoieli că doar în 30 de ani lumea s-a deșteptat atât de mult încât să conchidă că știe ce face.


(13 octombrie 2021)

Tuesday, October 12, 2021

Acum peste 20 de ani, l-am întâlnit la Regensburg pe un profesor care trăia în Germania și care mi-a oferit o carte cu autograf, carte scrisă de el. În avion am citi cartea, care nu avea multe pagini, dar care m-a scos din sărite căci făcea o paralelor între catolicism și ortodoxism, iar încercările lui căutau să evidențieze superioritatea religiei catolice față de religia ortodoxă. 
Spunea el în carete că limbajul catolicilor este modernizat, iar limbajul ortodocșilor e învechit.
Spunea el în carete că oamenii de religie catolică sunt mai disciplinați decât cei de religie ortodoxă.
Spunea el în carete că nivelul de cultură al catolicilor este superior decât cel al ortodocșilor.
Spunea el în carete că în țările predominant catolice străzile sunt mai curate decât la ortodocși.
Spunea el în carete că cetățenii catolici sunt mai disciplinați decât cetățenii ortodocși.
Mai spunea el multe în cartea aceea, dar n-am mai luat legătura cu el, deși îi promisesem că-i voi scrie despre părerea mea asupra celor scrise de el. M-a enervat prea tare, căci eu sunt ortodox 100% și nu acceptam ca un neica-nimeni să mă facă și îngălat și prost, că așa dorea el. Acum de când cu pandemia și cu ratele de vaccinare a început să mi se clatine percepția asupra acelei cărți. Nu mai știu pe unde este acea carte că aș face referire exactă la ea pe pagini, numai că Portugalia, țară catolică și-a vaccinat populația 100%, iar Ucraina, țară ortodoxă și-a vaccinat populația în proporție de 16%. Cine vrea, are posibilitatea de a pune în paralel și alte țări. Sunt tare trist azi să constat, dar cifrele îi dau dreptate acelui profesor.

(12 octombrie 2021)

Wednesday, September 22, 2021

Erori de management la nivel înalt

În management există niște reguli precise. Există un manager și mai mulți subalterni dispuși pe niveluri de decizie, sub acesta. este vorba de o structură piramidală. Pe nivelul zero este managerul, unul singur, deci. Pe nivelul următor sund doi subalterni. Fiecare subaltern are la rândul său subalterni și tot așa, până la ultimul nivel, cel de execuție. Noi vorbim de delegare, noi vorbim de trasare de sarcini, noi vorbim despre execuție. În management lucrurile sunt clare, adică:
- există o listă de activități,
- fiecare activitate are un singur responsabil,
- pentru realizare se alocă resurse,
- activitatea are un termen,
- activitatea are un output,
- activitatea se raportează, adică responsabilul raportează șefului,
- activitatea este realizată sau activitatea nu este realizată,
- argumentele de nerealizare nu se acceptă, căci rolul managerului este să se realizeze activitatea.
Ceea ce vedem acum este o bălăceală:
- stupidă,
- bolșevică,
- iresponsabilă,
- primitivă,
- empirică,
- golănească,
- groaznică,
- criminală,
- ignorantă.
Totul se datorează faptului că nu este respectată regula de bază a managementului, adică activității nu i se asociază: responsabilul unic, termenul de realizare, outputul, modul de raportare și modul de stabilire a rezultatului eficienței de derulare a proceselor din cadrul activității, adică sancțiunile în caz de eșec sau premierea, în caz de reușită. Lucrurile nefiind clare, toată lumea ridică din umeri și merge mai departe, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, iar lucrurile merg din rău în mai rău, căci erorile de management se țin lanț.

(22 septembrie 2021)

Tuesday, July 27, 2021

Manipularea necesară

Acum, după ce a fost pus carul înaintea boilor, se caută modalități de a accelera procesul de vaccinare.
Se știe că există o știință numită manipulare și că multe evenimente se produc prin manipularfe științifică. Această știință trebuia folosită în derularea procesului de vaccinare. Masele trebuiau manipulate în sensul dirijării acestora spre vaccinare. Deși antivacciniștii nu au apela la manipulare, efectul generat de ei a fost mai puternic decât cel al reclamelor guvernamentale care-i îndemna pe oameni la vaccinare.
Acum e cam târziu, dar nu foarte târziu de a folosi știința manipulării în accelerarea procesului de vaccinare. Numai că guvernanții nu se dau ei în planul al II-lea spre a-i lăsa pe specialiștii în manipulare să treacă la treabă și să facă ceea ce trebuie făcut. De aceea, rezultatele vor continua să fie nesemnificative.

(27 iulie 2021) 

Saturday, July 10, 2021

Eșecul campaniei de vaccinare

 Eșecul campaniei de vaccinare este un eșec:
- anunțat,
- așteptat,
- provocat,
- realizat,
- prognozat,
- costisitor,
- susținut,
- programat,
- epic.
Campania de vaccinare a început cu diferite personaje din lumea politică dornice să dea semnale. A dat un semnal Klaus IOHANNIS.
A dat un semnal Ludovic ORBAN. A dat un semnal Florin CÎȚU. A dat un semnal președinta senatului, nu știu cum o cheamă, parcă tipa care a zis prostia aceea cu românii care trebuie să se obișnuiască să muncească pe doi lei. A mai dat un semnal ministrul de la învățământ, cu cămășuța cu ferestruică. A dat și ministrul de la interne un semnal cu niște kalașnicoave. Fiecare a făcut ce s-a priceput.
Cert este că elanul a scăzut vertiginos și acum s-au închis peste 300 de centre de vaccinare, ceea ce arată că poporul a abandonat ideea de a se vaccina. La noi nicio minune nu ține mai mult de treei zile. Cei cu elan s-au vaccinat. Antivacciniștii zgomotoși au avut câștg de cauză, lumea urmându-i disciplinat fără prea multă discuție. 
Se programase o țintă de 10 milioane până în septembrie și acum în iulie nici 5 milioane nu s-au vaccinat, ceea ce arată că lucrurile stau foarte prost. Nu mă apuc eu acum să judec pe nimeni, dar inexistența legii pandemiei are consecințe dramatice, căci drepturile omului, caracterul opțional al unor măsuri și multe alte orori duc la starea pe care o vedem. Oamenii fără onoare acceptă:
- minciuna,
- relativismul,
- mocirla,
- bălăceala,
- lentoarea,
- relativismul,
- indisciplina.
În acest context, durata pandemiei va crește și nu este exclus ca în perioada următoare să ne așteptăm la aceleași scene de coșmar cu sicrie și saci negri, cu ridicatul din umeri și cu invocarea neputinței de a gestiona sitiuația de un dramatism explicabil de această dată, prin luptele intestine din PNL, care au mutat atenția de la vaccinare spre lupta pentru supremația în acest partid format din oameni mici, prea mici pentru vremurile dure pe care le trăim, vremuri care aveau nevoie de bărbați de stat, nu de slugi.

(10 iulie 2021)

Friday, May 14, 2021

Relaxarea timpurie

Nerăbdarea Europei de a trece la relaxare este suspectă, bizară, nerealistă, grăbită, riscantă și empirică. Repeziciunea cu care se trece din pix de la scenariul roșu la cel galben și mai apoi la cel verde, arată că toată lumea s-a plictisit. Se vorbea și de un al IV-lea val și văd că lucrurile nu mai stau așa. Nu este rostul meu de a spune că e bine sau nu să se facă relaxare, dar a face relaxarea fără ca peste 50% din populație să fie vaccinată, este deja un risc asumat de dimensiune prea mare.
În opinia mea este bine că se produce relaxarea că eu m-am vaccinat în speranța:
- de a nu mai purta mască,
- de a merge la restaurant,
- de a merge la spectacole,
- de a merge la sala de fitness,
- de a călătorii fără restricții.
Această relaxare forțată va crea mari probleme dacă apare valul al IV-lea căci lumea va înțelege mai greu să pună din nou masca pe figură, să stea în casă de la ora 20 și multe altele. Eu aș fi așteptat până 50% din populație se vaccina și abia după aceea aș fi dat drumul la relaxare.

(14 mai 2021)

Sunday, May 9, 2021

Îi supără uniforma

Văd la televizor că unii sunt stresați pe Valeriu GHEORGHIȚĂ șeful cu vaccinarea că apare în uniformă. Este foarte clar că vaccinarea dacă este bine organizată se datorează încrederii dată de IOHANNIS lui Valeriu GHEORGHIȚĂ pentru a se ocupa și a organiza cu rigoarea și disciplina militară acest proces. S-a văzut de la Suceava cu organizarea managementului de la Spitalul județean de către armată că aceasta are management și în situație de pandemie, disciplina este esențială. Cu harababura din Ministerul sănătății procesul de vaccinare ar fi fost un eșec total. 
Îl consider cel mai potrivit pe Valeriu GHEORGHIȚĂ pentru că:
- este o prezență,
- are tinerețea de partea lui,
- vorbește clar și concis,
- nu plictisește,
- este foarte activ.
Cei care strâmbă din nas, trebuie să știe că o uniformă impune respect. Uniforma militară înseamnă performanță, disciplină, ordine și eficiență. Societatea românească a evoluat mult prin încrederea populației în armată.








(09 mai 2021)

Friday, April 30, 2021

Mai rău ca în anii '50

 Dacă atunci când în anii '50 comuniștii au venit la putere și au pus în funcții cheie tot felul de troglodiți, exista o explicaței: partidul nu a avut timp să-și formeze cadrele proprii. Atunci luau țărani de pe câm și-i făcea colonei de securitate, lua ucenici provenind din familii sărace pe care-i instalau directori la proaspetele fabrici naționalizate. Că unii au eșuat din lipsă de experiență și au înfundat pușcăriile comuniste, este o altă poveste. Comuniștii au avut politica porților deschise și au primit în rândurile lor tot felul de neaveniți, dornici să ocupe funcții pentru care nu aveau:
- pregătirea necesară,
- experiența,
- anvergura,
- vârsta,
- înclinații,
- studii.
Cu timpul comuniștii și-au creat cadre calificate nu numai în URSS, dar și în facultățile din România, unde profesori cu pregătire de excepție au introdus discipline moderne și exigența era pe măsură. Școala românească despre care BĂSESCU a spus că a scos numai tâmpiți, vreau să spun că a scos cadre excelent pregătite și dacă în Silicon Valley se vorbește românește ca a doua limbă, se datorează că facultățile de Computers Science au dat absolvenți de excepție, pentru că aveau profesori de excepție. Că BĂSESCU n-a prea fost un școlar eminent, trebuia să-l facă să fie mai rezervat în legătură cu școala românească. Ca în orice pădure unde există uscături și școlile au rebuturile lor.
Ceea ce este mai rău ca în anii '50 ce vedem acum este legat de faptul că PNL și USR Plus vin pentru ocuparea de posturi de manager cu niște caricaturi de oameni politici, ființe bipede, care nu au calitățile  și pregătirea necesare, acum când există libertatea de a face studii serioase, măcar în cei 3 ani la licență. Să pui manechine, bucătari, curve, coafeze, cioclii, proxeneți, pușcăriași, criminali, hoți, vidanjori sau alte astfel de personaje pe funcții de manageri de spitale chiar este mai rău ca în '50.
Este adevărat că în politică intră tot felul de indivizi fără niciun căpătâi, din moment ce nu există criterii serioase de  selecție. Doar dorința de îmbogățire, doar setea de putere îi mână pe cei mediocrii de a se instala în fruntea bucatelor, nu pentru a face bine, ci pentru a se îmbuiba. De aceea societatea românească nu va evolua. Așa cum este construită UE nu are la bază criterii de performanță și plecarea Angliei din acest club al mediocrilor a arătat că Anglia are are alte obiective. Dovada este dată de modul în care a decurs vaccinarea acolo comparativ cu toată Europa din UE.

(01 mai 2021)

Tuesday, April 27, 2021

Colectivizare și vaccinarea

 În anii întunecați ai comunismului, preoții dintre care mulți fuseseră forțați să intre în partidul comunist, au dus umăr la umăr cu comuniștii campania de colectivizare.
Pe mama mea preotul care m-a botezat a venit și a convins-o să facă cerere din care scria că de bună voie și nesilită de nimeni intră în colectivă cu 0,75 ha de teren, pe care-l moștenise de la mămica dumneaei.
Eu eram la liceu în primul an, sora mea mai mare era la o școală de meserii, iar sora cea mai mare era profesoară. Preotul i-a spus că dacă nu intră în colectiv:
- eu voi fi dat afară din liceu,
- sora mai mare va fi dată afară din școala profesională,
- sora cea mare va fi dată afară din învățământ.
A fost extrem de convingător preotul care mă botezase cândva, din moment ce mama mea, Dumnezeu s-o ierte, a scris acea cerere și a dat pământul. Toată noaptea a plâns atunci mama mea. Ani de zile a oftat după pământul acela și n-a avut liniște nici în ultimele clipe de viață, mama mea.
Văd că acum pentru vaccinare, democrații liberali, cei care-i ciomăgeau pe alegători înainte de război dacă vedeau că nu votează cu ei și reziștii care nu au jurat pe Biblie vor să se folosească asemeni comuniștilor, pentru a fi sprijiniți în procesul de vaccinare. Și comuniștii și liberalii au aceeași dorință, oamenii să facă ceva anume cu orice preț. Comuniștii doreau ca oamenii să-și dea pământurile, liberalii vor ca oamenii să se vaccineze. Ca și atunci, preoții, fără a mai deveni membri partidului comunist, vor pune umărul.
Nu s-a schimbat nimic. Anul 1961 era atunci, anul 2021 este acum
(27 aprilie 2021)

Monday, April 26, 2021

Starea vaccinării

 Faptul că 13 județe au fost anunțate că nu au niciun înscris pentru a fi programat să se vaccineze arată că Revoluția din 22 Decembrie 1989 are origini în altă parte. Succesul procesului de vaccinare depinde foarte mult de comunicare, altfel spus, de arta manipulării, căci prin comunicare se manipulează.
Există facultăți de comunicare. Dacă sunt specialiști în comunicare, ei trebuie folosiți. Acum se vede că de fapt nu a existat o strategie de comunicare, din care să se vadă avantajele vaccinării în masă.
Se zice că tonul face muzica. Atât timp cât tonalitatea nu este aceea care să genereze încredere, procesul de vaccinare va bate pasul pe loc. 
Repet: trebuie luați comunicatoii specialiști, aceștia trebuie să construiască mesaje și acele mesaje să plece spre populație, nu neapărat prin mass-media, ci prin mijloace specifice comunicării de la om la om, căci influencer nu este cel de pe facebook sau tic-toc, ci acela care reușește să ajungă acolo unde nici facebook și nici tic-toc nu valorează cât două cepe degerate. La Revoluția din decembrie 1989 mobilizarea maselor s-a făcut într-un anume fel. Metoda este deci verificată, trebuie doar folosită, iar comunicatorii de specialitate sunt vitali. Oamenilor trebuie să li se vorbească pe limba lor, cu respect, cu calm și cu înțelepciune. Norodul nu este tagma jefuitorilor, cum bine a zis Tudor VLADIMIRESCU.

(27 aprilie 2021)

Thursday, April 1, 2021

Blestemul lucrurilor care merg bine, la români

este un blestem pe acest popor ca în momentul în care un lucru merge foarte bine să se găsească un nene oarecare, care în numele perfecționării ca lucrurile să meargă și mai bine, face o serie de propuneri, care în final duc la prăbușirea construcției anterioare, iar cum mortul de la groapă nu se ma întoarce, nici revenirea la forma anterioară nu va mai fi operațională. 
Voi ca câteva exemple.
Primul exemplu a fost desființarea facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică și înlocuirea ei cu Facultatea de Cibernetică și Planificare Economică. rezultatul a fost o struțo-cămilă salvată numai de calitatea excepțională a studenților și nicidecum de ceea ce făceau ei la disciplinele de planificare.
Al doilea exemplu, a fost unirea ICI cu ITC, rezultând o construcție oarecare ICSIT-TCI care nu a dus la nimic, pentru că cele două construcții inițiale și-au păstrat structurile operaționale de bază, dar diluarea managementului nu a avut efecte bune.
Al treilea exemplu, este dat de încercarea minsterului sănătății de a se implica în vaccinare, știut fiind faptul că disciplina militarilor este sursa sigură de succes a operațiunii de caccinare. O promovare nu duce automat la schimbarea în bine a proceselor de vaccinare.
Dorința de a distruge este o latură negativă care s-a manifestat în istoria noastră de nenumărate ori și acest lucru ne-a tras înapoi, așa cum se întâmplă cu legea învățământului care se modifică de nenumărate ori, cu legea pensiilor care nu e bună niciodată și naște monștrii și cu legea salarizării care nici ea nu e bună, căci blestemul este acela de a nu învăța niciodată de la cei mai buni și de a face fiecare cum îi bubuie capul, adică prost sau foarte prost.




(02 aprilie 2021)

Tuesday, March 16, 2021

Carantina ca soluție

Carantina este privită ca soluție. Ca să fie eficientă trebuie:
- extinsă testarea,
- izolați contacții,
- măsuri active.
Abordarea dâmbovițeană nu scurtează durata pandemiei și nici n-o lungește, ci lasă totul în așteptare până când pandemia va trece de la sine așa cum au trecut și alte necazuri peste poporul român, cum a fost comunismul care a căzut că trebuia să cadă și s-a zbătut la București, deși în Ungaria, germania, Bulgaria, Polonia, Ungaria comunismul o luase deja la vale. Și SARS COV 2 cu carantinările în care populațiile intră și ies pentru amerge la muncă, au eficiență limitată, căci virusul nu doarme toată ziua ca s-o ia hai-hui pe străzi între 22-06 ca poporul să stea în casă și să nu se contamineze cu ghidușul care are insomnii.
Lipsa de transparență face să nu fie cunoscută lista specialiștilor consultați în legătură cu deciziile legate de pandemie, mai ales că acești specialiști sunt invocați de fiecare dată. Știu că Adrian STREINU CERCEL nu mai este în acea comisie. Știu că Alexandru RAFILA nu mai este în acea comisie de când s-a dus la PSD, căci adevărații specialiști în niciun caz nu sunt psdiști, ci pnliști, useriști, plusiști și independenți sau imparțiali ca tot românul cum le zicea nenea Iancu.
Lipsa de viziune și lipsa unei strategii se simte de la un kilometru și modul pompieristic de a acționa fără proceduri, fără fundamentare științifică a deciziilor, duc la carantinări doar folosind un indicator, care nu este demonstrat că este măcar reprezentativ.


(16 martie 2021)


Friday, March 12, 2021

Statistica pe colectivități foarte mari

Observ cu stupoare cum sunt tratate datele statistice acum când se lucrează cu baze de date de foarte mari dimensiuni. Amatorismul vulgar de care dau dovadă toți cei care urmăresc senzaționalul duce la aruncarea în spațiul public a afirmațiilor pripite care nu au nicio legătură cu realitatea.
Nu am făcut și nici nu fac afirmația că trăiesc într-o societate perfectă. Nu am făcut și nu fac afirmația că evenimentele oricare ar fi ele, trebuie tratate cu maximă seriozitate. De la a face legături forțate între efecte și cauze alese la întâmplare, până la a generaliza concluzii eronate ca fiind corecte, este doar un pas. Acum este în colimator vaccinul AstraZeneca, tot așa cum întregul proces de vaccinare are contestatarii săi, pe care nu-i acuz de nimic, dar mi se par prea gălăgioși.
Când se lucrează cu colectivități de foarte mari dimensiuni, analiza trebuie efectuată cu toate datele. Să zicem că au fost efectuate 30.000 de vaccinări în ziua X cu vaccinul Y. Este vorba de o colectivitate destul de numeroasă. În acest context părezentarea trebuie să fie completă. Se va spune că 29.000 de persoane nu au avut nicio problemă, că 800 au fost febrile 24 ore 180 au fost febrile 35 de ore și 20 persoane cu comorbidități au necesitat consult medical de specialitate și medicație adecvată.
Trebuie făcută și o prezentare folosind valori relative, adică la 96,6% dintre vaccinați nu au fost niciun fel de manifestări, 2,6% dintre persoane au fost febrile sub 24 ore, la 0,6%  dintre persoane febra a depășit 24 ore, nefiind pe o durată mai mare de 35 ore, iar 0,06% dintre persoane au necesitat asistență de specialitate.
Acum este important ca lumea să știe mult mai multe despre cum stau lucrurile în domeniul calității, căci există o imagine deformată privind multe aspecte și uneori avem pretenții sau facem judecîți care nu au nicio legătură cu limitele naturii umane în general și cu ceea ce se întâmplă în domeniul medical în special. este adevărat că oamenii nu sunt niște cifre, dar dacă tot se fac statistici legate de acțiuni ce privesc oamenii, lucrurile trebuie duse până la capăt și nu trebuie doar unele lucruri văzute prin prisma cifrelor, iar alta prin prisma persoanelor tratate individual. Abordarea nu duce nicăieri dacă se deschide o astfel de falie.
O poveste. Se zice că Nicolae CEAUȘESCU a vizitat o fabrică de porțelan și a fost stupefiat de grămada de rebuturi, care reprezenta cam 7% din producție. Comparând cu industria constructoare de mașini, acest 7% nivel de rebuturi este mare. I s-a spus lui CEAUȘESCU că la firma Rosenthal care produce porțelanuri rebuturile reprezintă 13%. De aceea trebuie o mare atenție la preluarea datelor privind colectivitățile numeroase și orice analiză trebuie făcută de specialiști, nu de amatori în căutare de senzațional.



(13 martie 2021) 

Thursday, March 11, 2021

Managementul golit de conținut

Este clar că tot ce a însemnat revoluție industrială și informațională nu a venit din Europa, căci bătrânul continent trăiește în umbra marilor coloși economici, bântuit de orgolii și ineficiență. O dovedește tot ce s-a întâmplat în pandemie, inclusiv în chestiunea calității vaccinului AstraZeneca. managementul ca știință a conducerii întreprinderii și managementul de proiecte au venit din USA, căci acolo societatea americană prin natura ei este orientată spre eficiență.
Managementul înseamnă multe chestii, dar previzionarea este cheia de boltă a managementului. Voi arăta că Europa exersează un management golit de conținut doar prin faptul că:
- nu a prevăzut corect atitudinea privind pandemia,
- nu a pornit la dezvoltarea de centre de cercetare puternice,
- nu și-a adaptat economica să producă măști și ventilatoare,
- nu a definit cicluri complete legate de vaccinare.
Vaccinarea se face cu un scop. S-a definit scopul. Au fost definite:
- modalități de aprovizionare,
- modalități de plată,
- repartizarea pe țări,
- fluxuri de vaccinare,
efectele vaccinării.
Nu s-a lucrat astfel încât să fie clar cum stă treaba postavaccinare, adică treaba cu pașaportul verde. UE nu are o imagine clară cum vor sta lucrurile deși există grupuri strategice și ar fi trebuit ca totul să fie clar:
- sistemul informatic,
- pașaportul, 
- circulația persoanelor vaccinate,
- cerințe suplimentare,
- continuarea vaccinărilor,
- restricții.
Totul trebuia tratat unitar. Ori nu a fost așa și iată că la un an de la izbucnirea pandemiei UE nu are totul bine pus la punct și corul cântă pe nenumărate voci, ceea ce arată că eficiența acestei construcții este extrem de redusă, ceea ce face să apară multe întrebări, mai ales că Anglia a ieșit din UE și nimeni nu divorțează de fericire, de preabine și fără motiv, iar referendumul nu a fost o decizie întâmplătoare.
Mi s-a părut tot ce am văzut că a fost gândit ca un patron care face o fabrică de pantofi bine utilată, cu materiale, cu producție și totul este lăsat baltă. Se constituie stocuri și patronul e mulțumit că produce, fără să știe ce face cu munții de pantofi. El a abordat problema incomplet, exact așa cum face conducerea UE. Un investitor are un plan de afaceri în care definește clar toate elementele, până la reinvestirea profitului. Așa ar fi trebuit să facă și UE. A planificat vaccinarea, a decurs vaccinarea. Trebuia să se știe de la primul vaccinat de se va întâmpla cu persoanele vaccinate. Nu se face vaccinare de dragul vaccinării. Oemanii vaccinați trebuie să facă ceva și UE trebuia să știe ce fac aceștia. dacă nu se știe ce fac vaccinații, este clar că apar elemente de confuzie, greu de gestionat și să nu mire pe nimeni că proliferează teorii care mai de care mai ghidușe, iar cifrele sunt folosite după cum îl taie capul pe fiecare.




(12 martie 2021)

Tuesday, March 9, 2021

Niveluri de acces în bazele de date

Până și GÂGĂ știe că la proiectarea oricărei baze de date se stabilesc nivelurile de acces la conținutul care a fost încărcat, neexistând în niciun ncaz baze de date pe care oricine le accesează cum îi bubuie prin țească.
Accesul public la o bază de date este un lucru natural pentru că tot poporul trebuie să cunoască niște elemente, fie sub forma unor date agregate, fie a unor informații care să fie edificatoare și să convingă poporul că baza de date este actualizată și are conținut digital complet și de calitate. Accesul public este caracteristic doar operației de consultare, nimeni care accesează public nu are posibilitatea să modifice vreun câmp, chiar dacă își dă seama că o anumită dată nu este corectă.
Accesul punctual se realizează numai de persoanele care își fac cont de acces și care furnizează suficiente elemente de identificare pentru a fi regăsite cu drept de a completa anumite câmpuri, de a modifica anumite câmpuri, de a verifica faptul că modificările efectuate sunt cele dorite. Accesul punctual permite vizualizarea anumitor date ale entității identificate prin sistemul considerat sigur, exact așa cum se întâmplă pentru plățile de taxe și impozite sau pentru planificarea pentru vaccinare.
Accesul sectorial corespunde situației în care o persoană autentificată foarte clar și instruită în scopul efectuării de operații pe anumite câmpuri. Acestei persoane trebuie să i se explice că modificările efectuate sunt semnate și se va ști momentul efectuării și cine a efectuat operația. I se va atrage atenția să nu permită accesul altcuiva cu utilizarea parolei sale. Vor exista nenumărate chei de control care să limiteze introducerea de conținut digital eronat, dar și modul de confruntare a mai multor tipuri de date, gen stocuri fizice verificate, cifre de control, lucru simultan pe două puncte de acces parțial.
Accesul autorizat este oferit unor decidenți care trebuie să influențeze derularea unor operații folosind indicatori agregați ce rezultă din prelucrări ale bazeilor de date. Accesul autorizat presupune vizualizări mai ales sub formă de grafice din care decidenții să treacă la luarea de măsuri pentru a corecta anumite aspecte. În niciun caz nu va fi vorba de a se tipări conținutul câmpurilor din bazele de date sau accesarea oricăror submulțimi prin indicarea de chei parțiale sau atribute ce desemnează submulțimi.
Accesul total este acea formă care caracterizează aplicațiile informatice penibile, neprofesional realizate, în care există o persoană care are posibilitatea să facă orice-o bubuie prin țeastă cu baza de date, inclusiv să facă publice toate câmpurile acesteia în numele unei ridicole transparențe, care nu nuce decât spre o fundătură. 
În momentul în care o aplicație a fost dată la cheie, ea este astfel gândită încât să funcționeze independent de dezvoltatorul ei și categoriile de acces să fie astfel proiectate încât să nu existe sub nicio formă un administrator de bază de date cu drepturi discreționare, care echivalează cu vulnerabilizarea aplicației, adică direcționarea spre  abordări discreționare, asemănătoare zicerii că el arbitrează, el centrează și tot el dă cu capul. Amintirea unei bănci de scont nu s-a șters când cine avea parola, accesa conturile și frauda într-o veselie, căci fusese încălcat un principiu fundamental al managementului de conținut digital.
Uneori mă gândesc la demisia lui Claudiu SĂFTOIU din fruntea SIE căci la un moment dat din dorința de a fi vizibil a emanat niște texte spontane, fără să fi fost pregătite, deși pe poziția sa nu se  improvizează.










(10 martie 2021)