Cultul personalității este al oamenilor slabi

Există mulți oameni slabi care ajung conducători de temut. Ei se înconjoară de indivizi care știu ce vor să obțină de la conducători, mai ales, că-și dau repede seama că au în față un conducător un om slab, iar oamenii slabi vor să fie considerați:
- puternici,
- invincibili,
- geniali,
- cunoscători,
- iubiți,
- adulați.

Numai oamenii slabi sunt cei care acceptă să fie lăudați, să fie comparați cu figurile legendare ale istoriei neamului lor, să li se ridice osanale, să li se scrie poezii, să li se facă statui și picturi. Un bărbat adevărat respinge orice tentativă de lingușire, de oriunde ar veni ea și menține în jurul lui numai și numai oameni cu coloană vertebrală, care spun verde-n față ce gândesc, fără menajamente.



(226 martie 2025)

Cultul personalității revine

La o analiză mai atentă vedem că unii oameni exersează cultul personalității pentru a suplini:
- nemunca,
- lipsa de idei,
- neimplicarea,
- ineficiența,
- creativitatea,
- profesionalismul.
Acești oameni studiază pe cel pentru care merg laudele și repetările laudelor, astfel încât să fie în stare să lanseze exact mesajele pe care receptorul le așteaptă, le crede și mai ales are convingerea că ele reprezintă adevăruri obiective, identificate cu modestie de către cei care rostesc mesajele. Cultul personalității încolțește numai și numai în cazul celor care sunt:

- slabi,

- primitivi,

- orgolioși,

- necalificați,

- neprofesioniști,

- nevaloroși,

- suficienți,

- simpli,

- superficiali.

Oamenii care ajung pe anumite funcții, vrând-nevrând își definesc o serie de cercuri concentrice. Cel mai apropiat cerc concentric este format din persoanele care alcătuiesc familia sa, ceea ce înseamnă că numărul elementelor care se dispun pe circumferință nu depășesc 10 elemente, distanța dintre elemente fiind de cel puțin 36 de grade. Următorul cerc concentric este format din persoane de încredere, cu care cel ajuns pe o funcție importantă a lucrat cot la cot, le cunoaște profesionalismul, performanțele și în care au mare încredere. Numărul acestor persoane nu depășește 30, ceea ce înseamnă că pe circumferința celui de al doilea cerc aceștia sunt separați de arce de 12 grade cel puțin. Și celelalte cercuri concentrice ar trebui construite pe baza unor principii valorice ale persoanelor. Am scris ar trebui, pentru că persoana care a ajuns  pe o anumită funcție prin alegeri sau prin numire, nu este chiar atât de liberă în mișcare încât :

- să definească criterii,

- să organizeze selecții,

- să construiască exact cercurile,

- să aibă numai colaboratori valoroși.

De regulă, sunt prea puțini cei care acceptă în jurul lor persoane cu nivel valoric mai mare decât al lor, pentru că au carențe în a defini valoarea unei persoane, dar mai ales, complexele de inferioritate, le impun ca în cercurile concentrice să fie plasate persoane cu mult mai slabe valoric decât cel care se află în centrul cercurilor, pentru a le manipula, a le domina, a le convinge, a le face să execute orbește sarcinile trasate.Cei care se străduiesc să dezvolte cultul personalității știu:

- să laude persoana,

- să caracterizeze pe cel vizat,

- să fie servili,

- să zâmbească,

- să găsească formule de adresare,

- să spună ceea ce se așteaptă de la ei,

- să stea tot timpul cu privirea în pământ,

- să fie convingători,

- să dea senzația că tot ce spun este din inimă,

- să mute vorba de colo-colo,

- să bage intrigi subtile,

- să fie prezenți exact când este nevoie,

- să intuiască nevoile celui pentru acre lucrează,

- să știe să deschidă ușa,

- să știe să-l facă să râdă pe superiorul său,

- să nu încurce niciodată minciunile,

- să găsească de fiecare dată alte calități șefului.

Oamenii puternici se înconjoară numai de colaboratori care prin ceea ce au făcut și prin ceea ce fac au dovedit profesionalism, cultură profesională solidă certificată prin diplome valoroase, care au realizat proiecte de succes și și-au asumat doar propriile realizări. Oamenii puternici nu fac rabat de la principii, de la calitate și de la rezultatele evaluărilor legate de eficiența celor cu care colaborează. Oamenii puternici stârpesc embrionii cultului personalității din fașă, prin climatul pe care-l instaurează în jurul lor. Din clipa în care omul puternic dă semne de slăbiciune și acceptă în jurul său persoane fără valoarea de nivelul stabilit, el devine un om slab și cultul personalității își face intrarea exact ca un aer puturos într-o încăpere care nu mai este aerisită.

Ne dăm seama că omul nu este puternic din clipa în care intrăm în biroul său și vedem mobile sofisticate, un fotoliu disproporționat în raport cu celelalte scaune, semne stridente ale opulenței, definită prin tablouri de patrimoniu, covoare în care pantofii se îngroapă, draperii grele cu falduri perfect aranjate, ștucaturi imposibile, uși supradimensionate, feronerie unicat din vremuri de demult și în general tot ceea ce inspiră grandoare, distanță și ierarhizare artificială.

Omul puternic are un designer de interioare, care știe ce este aceea simplitate, atmosferă a marilor decizii și definește locul de muncă al acestuia care chiar să inspire pentru toți care vin acolo, că au de-a face cu un om puternic, în adevăratul sens al cuvântului, că acolo se muncește, se vehiculează idei, nu cuvinte meșteșugite, care nu duc la nimic, pentru că ele înseamnă inactivitate, indecizie, neperformanță.

Ne dăm seama despre fiecare șef dacă e puternic sau nu după modul în care-și rulează colaboratorii. Se știe că o generație de specialiști se rulează la cel mult 6 sau 8 ani. Persoana care stă pe o poziție mai mult de 6 sau 8 ani, este o persoană depășită, care doar dorește să-și conserve avantajele, nimic mai mult. Există posibilitatea de ascensiune a unei persoane, dar aceasta este o cu totul altă poveste. Se concretizează prin trecerea spre cercurile concentrice cu scăderea distanței față de centrul cercurilor.

(06 ianuarie 2023)

Lipsesc lucrările temeinice, făcute cu simț științific

Vorbim mult și vorbim prost. Turuim ca morile de vânt despre lucruri evidente și aprofundăm chestiuni nerelevante. Nu facem ceea ce ar trebui făcut, adică lucruri temeinice care să nu mai lase loc de interpretări și mai ales de deformări nici dintr-o parte a înfrumusețării, dar nici din partea cealaltă, a sluțirii.
Vorbim despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU și despre nenumăratele slugi care au pus umărul, deloc dezinteresat, de a-i consolida fundamentele, ca edificiul să fie solid, peren și cuprinzător.
Lipsește cartea bine documentată despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU din care să aflăm care sunt pictorii care cu slugărnicie i-au pictat chipul, care sunt poeții care tot cu slugărnicie i-au cântat calități imaginare ale dictatorului, care sunt romancierii care au scris capitole despre fapte imaginare în care acesta era idilizat ca erou, care sunt cei care i s-au adresat în fel și chip de respectivul chiar a început să creadă că este așa cum ziceau respectivii.
O lucrare documentată cu fotografii, cu date statistice, cu extrase din hrisoave, realizată științific, va avea darul de a face pe cei care nu au cunoscut acele vremuri să înțeleagă care au fost resorturile ce i-au determinat pe oamenii cu carențe de caracter să se umilească într-un hal fără de hal și să scoată ceea ce a dus la exacerbarea cultului personalității lui Nicolae CEAUȘESCU. Nu este suficient să-i numim pe X sau pe Y lingăi sau slugi ale regimului, ci să cităm din acea carte fundamentală numărul paginilor care vin să justifice argumentat de ce facem astfel de afirmații. 
În lipsa cărții fundamentale, vorbim, vorbim și iar vorbim, dar nu depășim stadiul unui diletantism rudimentar, ceea ce face ca demersul nostru să fie plictisitor, neconvingător și superficial, chiar dacă în proporție de 99,31% avem dreptate, dar nu avem argumentul indiscutabil și de netăgăduit.

(12 august 2022)

Nimeni nu obliga pe nimeni să se prostitueze

În comunism, nimeni nu obliga pe nimeni să se prostitueze:
- scriind poezii dedicate lui Nicolae CEAUȘESCU,
- construind sintagme pentru cultul personalității,
- trucând istoria,
- introducând în romane personajul Nicolae CEAUȘESCU tânăr,
- cântând cântece dedicate partidului,
- ieșind să aplaude frenetic pe conducător.
Spun toate acestea pentru că am trăit acele vremuri. Oamenii făceau pe măscăricii pentru a ieși în evidență, pentru a obține beneficii directe precum o casă, o funcție nemeritată datorită carențelor profesionale. Oamenii se prostituau pentru a da bine în fața șefilor veniți de la centru, care exploatau slugărnicia unor oameni dornici de a fi puternici, fără să aibă calitățile de a o merita.
Voi da un exemplu: acum mulți, foarte mulți ani eram la o conferință într-o reședință de județ. Întâmplarea a fost că a venit și un secretar cc de la centru. La sfârșitul conferinței, s-a dat o masă, mai precis un chef. Eram în anturajul unor persoane care mi-au cerut să mai rămân. Prezentasem acolo cu un retroproiector niște slide-uri din teza mea de doctorat și probabil fuseseră oamenii impresionați. La un moment dat, omul de la centru i-a cerut celui care era al II-lea om ca putere în județ, să facă chestia aia pe care el știa s-o facă foarte bine.
L-am văzut pe al II-lea om din județ cum se descalță, își dă cămașa jos și maioul, se urcă pe masă și începe să danseze din buric în timp ce asistența bătea ritmic din palme. Nu-mi imaginam că există și așa ceva. Și totuși exista. Omul se prostitua, căci dorea să nu-și supere șeful, care în orice moment ar fi găsit alți 100 indivizi gata să facă exact ceea ce li se cerea.
Am văzut indivizi care tremurau de fericire când vorbeau despre realizările lui Nicolae CEAUȘESCU, în momnte când nimeni nu le cerea așa ceva. Ei simțeau nevoia să se remarce prostituându-se în cel mai rău hal, fără să le pese, căci erau convinși că oricare dintre cei prezenți dacă ar avea ocazia ar face exact același lucru.
Concluzia: cei ce se prostituau, o făceau pentru a primi avantaje nemeritate prin muncă sau prin profesie.

(05 februarie 2022)

Servilismul exagerat și nejustificat ca fundament al mediocrității

În vremurile comuniste, poeții, cântăreții, pictorii, compozitorii se întreceau în a-l omagia pe Nicolae CEAUȘESCU. La vremea respectivă, toată lumea credea că practicarea acelei forme bizare de prostituție se datora constrângerilor pe care regimul comunist le exercita asupra oamenilor de artă.

După 1989 s-a văzut că nu este așa. În gena poporului român există acolo un ceva foarte bine definit, care-l face pe fiecare om să procedeze într-o manieră jenantă, dar benefică. 

Există și cel care produce discursuri sau opere de artă care laudă, dar acestea nu ar reprezenta nimic, dacă nu ar exista și adresantul care să le primească, să le accepte, să se bucure, să creadă că chiar așa stau lucrurile și să-l aprecieze pe cel care vine cu astfel de producții, oferindu-i din ceea ce puterea sa îi permite să împartă ca recompensă.

Numai așa se explică de ce sunt artiști care l-au pictat pe războinicul luminii pentru un blid de fasole, de ce pe o tapițerie apare un cap de prezident, de ce i s-au ridicat osanale unui premier și șef de partid în septembrie 2021 înainte de congres.

Limba română are o mare varietate de cuvinte care combinate duc spre texte indecent de laudative, care țintesc spre un cult al personalității atât de deformat, încât ajunge la cotele grotescului vulgar, ca formă a prostituției intelectuale lipsite de rafinament.

Nu voi avea niciodată explicații la zicerile unor somități care s-au dedat și ele la a supra-dimensiona mediocrități demonstrate, validate de viață, urcându-le prin ceea ce au zis pe piedestaluri nemeritate, doar pentru faptul că din accidente ale istoriei, mediocrii s-au cocoțat pe poziții unde pixul lor împărțea fie daruri, fie dreptul la viață.

(03 februarie 2022)

Comuniștii și cultul personalității

Am fi naivi și nerealiști să credem că la noi, cultul personalității a început și s-a terminat cu Nicolae Ceaușescu. Să nu uităm care erau formulele de adresare către domnitor, cu mărite doamne, mărite stăpân, luminăția ta. Să fim siguri că după aceste formulări urmau tirade aproape fără sfârșit de vobe meșteșugite agreate de receptor, ca uns al lui Dumnezeu.

Însuși apelativele de căpitane sau de domnule mareșal, erau începutul unor fraze nu numai protocolare, dar care mai gâdilau urechile receptorului în mod deosebit de plăcut.

Cultul personalității a venit după război de la Moscova, căci lui Stalin i-a fost dedicat după ce acesta a devenit deneralissim, pe drept, căci contribuția lui la victoria din 9 mai 1945 a fost capitală. În calitate de ocupant, a avut dreptul să facă niște chestii care să marcheze poziționarea sa:

- denumiri de orașe;

- denumiri de străzi;

- studierea biografiei;

- editarea operei;

- numirea de lideri;

- stabilirea regimului;

- impunerea de reguli;

- plantarea de statui.

Stalin a avut fericirea să vadă în timpul vieții tot felul de manifestări ale cultului personalității, cult pe care mult mai târziu N.S. Hrușciov a avut puteresea să-l demonteze, inclusiv să-l scoată din mauzoleul unde era lenin și să-l îngroape la baza zidului Kremlinului.

Comuniștii români s-au străduit să înceapă, să dezvolte și să aducă la exasperare populația printr-o modalitate vulgară, excesivă de propagare a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu prin:

- poeme lungi și plictisitoare;

- cântece interpretate de coruri;

- folclor forțat până la o mare jenă;

- emisiuni tv dedicate;

- prezentarea de citate din cuvântări;

- osanale ale politrucilor;

- poze peste tot în vitrine;

- publicarea cuvântărilor în volume;

- includerea sa în picturi;

- efectuarea de busturi cu el;

- supralicitarea valorică;

- trucarea evenimentelor istorice;

- trecerea pe planul doi a tuturor celorlalți;

- transmisii directe ale cuvântărilor;

- fierul de călcat transmitea cuvântările;

- acordarea de titluri de onoare supreme;

- sărbătoriri aniversale supradimensionate;

- atribuirea de calități absente în realitate;

- adresarea cu formule bombastice.

Cultul personalității este creat pentru oamenii slabi, care nu au capacitatea de a se desprinde de micile atitudini ale celor din jur și de a-i oune la punct, concentrându-se ei înșiși pe marile probleme și cerând de la cei din jur soluții concrete, asumarea de responsabilități și trecerea la execuție pentru implementare. dacă ar fi fost așa, corul lingăilor, nepricepuților, slugarnicilor și incompetenților ar fi dispărut instantaneu și nu s-ar fi ajuns la situațiile penibile consemnate în cuvântări sforăritoare. 

Să nu credem că acum lucrurile stau altfel, din moment ce apar comparații cu Kill Bill făcute în congrese, iar un primar mărturișește că doarme cu o anumită poză sub pernă. Nimeni nu au uitat cum în Bucovina pe un deal era scris un nume de prezident cu trupuri de oi, exact cum se făcea în vremurile apuse pe stadioane cu plăcuțe divers colorate. Cu păcuțe se descriau și portrete, pe deal nu știu cum s-ar fi făcut așa ceva, dar sunt sigur că cu cuțin efort un protret al-negru tot s-ar fi făcut.

Totul depinde de mediocritatea fiecăruia. La una mină și cultul va fi  mic, la una mare, tot mare.

(11 septembrie 2017)

Cultul personalității

Se zice că românul nu are cum să trăiască fără un tătuc. Numai așa se explică apariția și dezvoltarea deșănțată a cultului personalității fără întrerupere. CEAUȘESCU a avut slugile lui nenorocite, Băsescu le-a avut pe ale lui, căci numai niște profitori, născuți din nimic. caută și găsesc acele forme de exacerbare a elementelor ce definesc un cult al personalității. Dacă Adrian PĂUNESCU recita poeme lungi și uleioase la adresa lui CEAUȘESCU, Gheorghe FLUTUR scria cu ori dumele dictatorului său în munții din Țara de Sus.

Pentru a dezvolta un cult al personalității trebuie îndeplinite câteva condiții:

- dictatorii să fie încărcați de defecte;

- micimea caracterelor de transformat să fie evidentă;

- caracterele celor proslăviți să fie infecte;

- gradul de acceptabilitate să fie maxim;

- distanțarea de realitate să devină infinită;

- mediul propice să fie permisiv-disjunct;

- extensiile să fie nemărginite;

- reciprocitatea este și tacită și lunguiață;

- textele au caracter gelatinos, sulfuros și volatil.

Este cert faptul că perpetuarea ideii de cult al personalității se produce pe fondul unui mod indecis de avordare, pentru că sancționarea fermă, fără echivoc și pentru totdeauna ar slăbi curajul celor cu tentații spre a dezvolta astfel de activități oculte, deșănțate și hiperbolizante. faptul că singurii care suportă sunt cei care se lasă duși de nas, iar cei care făptuiesc trec ca niște flori inocente în târg și vor trece, nu duce la excluderea pentru totdeauna a dezvoltării napetenței spre a crea și dezvollta un nou cult al personalității pentru un alt neica-nimeni care va vrea să pășească în istorie pe petale de trandafir făcute din plastic persuasiv. Nasol, până făptașii nu vor primi pedepse mai ceva decât a ispăși ani grei de ocnă la sare în vremuri toride și fără gel de duș.

(22 aprilie 2017)

Cultul personalității ca rezultat al slăbiciunii

Cultul personalității se manifestă în toate straturile societății. El începe de la forma de adresare. Formele nevinovate de cult al personalității încep cu cuvintele mamă, tată, mami, tati, mămică sau tăticule. Chiar dacă dumneavostra este un ceva folosit spre a exprima politețea, tot o formă incipientă de cult al personalității este. Cultul personalității este creat prin forme de adresare extrem de pompoaseprecum:

• mult iubite și stimate;
• luminăția voastră;
• omul păcii;
• războinicul luminii;
• eroul între eroi;
• cel mai iubit fiu.

Un om care are apetență spre a auzi așa ceva este un om slab. dacă el însuși construiește astfel de formule și se sugerează celor din jur să le folosească atunci când i se adresează, deja respectivul are o problemă undeva la etajul superior.

Numai oamenii slabi acceptă astfel de derapaje ale semenilor lor și mai ales acceptă ca alții să le facă agenda și mai ales să le ofere cadouri, titluri sau să-i omagieze mai ales când nu este cazul. Cultul personalității este creat de cei nenecesari din jurul unui on cu o anumită funcție, tocmai pentru a fi luați în seamă și a-și face loc acolo în echipa sau anturajul respectivului. Numai oamenii puternici au capacitatea de a pune punct apucăturilor ciudate ale acestei categorii de indivizi fără meserie. Respingerea acordării unor titluri academice este semn că omul care primește o astfel de propunere este puternic. Descurajarea screirii de verswuri la adresa sa, descurajarea executării de opere de artă de către cei care speră în a le fi achiziționate producțiile arată ca respectivul este un om și de caracter dar și care știe ce vrea. Altfel, corul lingușitorilor se va îngroșa și aceștia îl vor sufoca.

(30 mai 2016)