Tuesday, February 28, 2023

Ce mai zice, bre, managementul politic?

Managementul politic nu este o știință care în perioadele de liniște este bun și în perioadele tulburi și de criză, își pierde valabilitatea. managementul politic este valabil tot timpul. De la o perioadă la alta, concluziile sunt diferite, dar la acele concluzii se ajunge aplicând aceleași tehnici și metode.
Principiul continuității trebuie studiat cu mare atenție. O persoană care ridică haltere și zi de zi ridică 100 Kg cu eforturi mari, dar le ridică, vom conchide că și în zilele următoare, dacă va continua să se antreneze, va ridica haltere între 80 și 110 Kg. Dacă dorim să lărgim intervalul, vom construi ipoteza că persoana va ridica între 50 - și 120 Kg, în niciun caz nu va ridica greutăți mai mari de 140 Kg. Tot așa stau lucrurile și cu studiul componenței structurilor guvernamentale din diferite țări. Variațiile de la vârful puterii în diferite țări au caracter predictibil, căci continuitatea respectării termenelor în care se produc alegerile, derularea crizelor politice și schimbările de persoane nu se produc instantaneu decât în cazuri rare.
Principiul corelării trebuie analizat căci nimic din evoluțiile sociale nu se produce instantaneu și independent, întrucât tot timpul între factorii care determină evoluțiile din cadrul sistemelor la toate nivelurile, există corelații, directe, puternice și de durată. ideea de a izola anumiți factori este doar o abordare teoretică pentru a înțelege mai bine dinamica unor aspecte ale evoluției și pentru a demonstra direcțiile pe care un fenomen le urmează în timp, în funcție de factorul supus analizei.
Principiul separării este esențial, căci de capacitatea de a separa planurile depinde foarte mult calitatea analizei pe care o facem în contextul unui management politic adecvat în raport cu instrumente de care ne servim la un moment dat. dacă se aplică acest principiu la ceea ce se întâmplă la ora actuală, vom vedea că lipsesc foarte multe piese din masa unde se dorește recompunerea unui puzzle și orice tentativă de a realiza tabloul complet este însoțită de ipoteze care să înlocuiască piesele lipsă, ceea ce relativizează concluziile finale, aruncându-le în zona fantasticului și a lipsei de realism.
Cele trei principii trebuie văzute în contextul surselor disjuncte care au ca scop esențial manipularea persoanelor, în contextul actual geopolitic, puterea cea mai mare aparținând celui ce dispune de mijloacele și tehnicile de a rafina mesajele astfel încât credibilitatea aparentă să fie dominantă.

(28 februarie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Giani GRĂDINARU

Pe Giani GRĂDINARU l-am cunoscut în vremurile când era un tânăr asistent universitar la Catedra de Statistică și Econometrie. L-am remarcat stând de vorbă cu profesorul VOINEAGU și mi-a lăsat o impresie excelentă, căci era un tânăr dinamic, cu dorința de a evolua, de a scrie articole, de a se documenta și de a învăța să lucreze cât mai bine cu calculatorul.
Giani GRĂDINARU este absolvent al Secției de Statistică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, promoția 1999 în vremurile când programul de licență era de 5 ani.
În anul 1999, Giani GRĂDINARU a finalizat un curs de studii aprofundate în specializarea de Statistică Economică, din facultatea de Cibernetică.
Giani GRĂDINARU a susținut teza de doctorat de 230 pagini în anul 2004, intitulată Analiza statistica privind evaluarea impactului economiei asupra mediului  și coordonată de profesorul universitar
Geo VASILESCU. La acel moment Giani GRĂDINARU avea 30 de ani.
În data de 15 octombrie 2015, Giani GRĂDINARU a susținut cu succes teza de abilitare intitulată Mecanisme economico-statistice pentru utilizarea eficientă şi echitabilă a serviciilor ecosistemelor, în fața unei comisii formate din profesorii Constantin MITRUȚ, Nicu MARCU și Costinel DOBRE.
Giani GRĂDINARU a parcurs toate treptele academice, începând cu preparator, asistent universitar, continuând cu lector universitar, conferențiar universitar, până a ajuns să fie profesor uniuversitar la vârsta de 42 de ani.
El a elaborat lucrări precum:
Giani GRĂDINARU, Aniela DANCIU, Ileana Gabriela NICULESCU-ARON– Statistică, Editura ASE, Bucureşti, 2008, 456 pg., 152 pag.,ISBN 978-606-505- 049-5 
Giani GRĂDINARU - Tehnici de analiză statistică a beneficiilor de mediu, Editura ASE, Bucureşti,2008, 192 pag, ISBN 978-606-505-019-8
Dana COLIBABA, Constantin ANTONESCU, Giani GRĂDINARU - Instrumente statistice ale firmei, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2007, 400 pg., 133 pg., ISBN 978-973-688-087-2  
Constantin ANTONESCU (coord.), Silvia CRISTACHE, Giani GRĂDINARU - Statistica Economiei Agriculturii si Protectiei mediului, editia a II-a, Editura ASE, Bucuresti, 2006, 281 pg. , 94 pg., ISBN 973-594-810-9 
Giani GRĂDINARU, Dana COLIBABA (coordonatori) - Indicatori statistici specifici economiei cunoasterii in contextul dezvoltarii durabile, Editura ASE, Bucuresti,  CD-ROM, 2006, ISBN 973-594-769-2, 978-973-594-769-9 
Ilie NICULESCU, Giani GRĂDINARU – Analiza statistica microeconomica (cazuistica), Editura ASE, Bucuresti, 2005, 140 pg.,70pg.,ISBN 973-597-5
Giani GRĂDINARU – Bazele statisticii mediului, Editura ASE, Bucuresti,  2004,188 pg., 188pg.,ISBN 973-594-525-8 
Giani GRĂDINARU, Dinu VASILE(coordonatori) - Premise ale dezvoltarii durabile in economia romaneasca, Editura ASE, Bucuresti, CD-ROM, 2004, ISBBN973-594-553-3
Ion SMEUREANU, Dana Radu COLIBABA (coordonatori), Irina ISAIC MANIU, Giani GRĂDINARU, Alexis DAJ, Andrei GHEȚU, Catalin CREȚU - Modele pentru Noua Economie in Romania, Editura ASE, Bucuresti, CD-ROM, 2004, ISBN 973-594-554-1 
Giani GRĂDINARU Dana COLIBABA, Vergil VOINEAGU- Metode cantitative pentru analiza datelor de mediu, Editura ASE, Bucuresti,2003,224 pg. ISBN 973-594-259-3
Giani GRĂDINARU este un strălucit exponent al școlii moderne de statistică economică din țara noastră și faptul că el se preocupă de utilizare metodelor cantitative în domeniul mediului, arată că este ancorat în problematica actuală a țării noastre, știut fiind faptul că problemele de mediu sunt esențiale, mai ales prin prisma noilor orientări ale deceniului al treilea din secolul al XXI-lea.




(28 februarie 2023)


1.000 de oameni care m-au impresionat: Viorel ROMAN

Eram la Bremen cu un proiect TEMPUS atunci când un domn profesor de origine română care lucra la Colegiul din Bremen mi-a făcut cunoștință cu profesorul Viorel ROMAN. Am discutat mult cu profesorul Viorel ROMAN și el mi-a prezentat unele din preocupările lui, căci era cercetător în domeniul istoriei și avea puncte de vedere extrem de interesante, prin prisma faptului că eu făceam informatică și nu mă preocupasem deloc cu aspectele de detaliu legate de istoria recentă, mai ales pentru faptul că eu eram interesat să pun pe masă copiilor mei de-ale gurii, chestie pe care niciun studiu de istorie nu mi-ar fi rezolvat ca problemă.
Atunci, Viorel ROMAN mi-a oferit două din lucrările scrise de el și anume Tranziția de la Revoluția din România, 1989 la războiul din Iugoslavia, 1999, lucrare de 158 pagini, publicată în anul 2000 la Editura Europa Nova, cu ISBN 973-9183-94-8 și lucrarea de 288 pagini intitulată Transilvania, românii la încrucișarea intereselor imperiale, publicată împreună cu Hannes HOFBAUER și publicată tot la Editura Europa Nova, în anul 1998, cu ISBN 973-9183-61-1, 
După ce am primit cărție, m-am apucat să le citesc și mi-am dat seama că ele au ceva cu totul diferit de ceea ce știam eu din auzite despre ceea ce trata Viorel ROMAN în acele cărți. Erau niște puncte de vedere cam diferite și m-am străduit să văd de unde proveneau diferențele, căci realitatea era una singură. Numai că același lucru se percepe diferit și totul depinde de unghiul din care realitatea este privită.
Viorel roman era în anul 2003 un bărbat de 61 de ani, cu numeroase lucrări de cercetare publicate. El mi-a vorbit de sistemul agreat în Germania față de profesorii care ies la pensie, căci ei nu erau aruncați peste bord ca în Ro, ci li se asigura încă o serie de facilități pentru a derula cercetări și pentru a continua munca, nu la intensitatea de dinainte de pensionare, dar în niciun caz, nu sunt trecuți brutal pe linie moartă ca niște dușmani ai generațiilor tinere. 
M-a impresionat profesorul și cercetătorul Viorel ROMAN pentru faptul că mi-a răspuns cu calm la întrebările mele privind stilul său de cercetare științifică, despre modul cum verifică ipotezele pe care le avansează și cum își publică lucrările. Tot timpul a rezultat că în spatele fiecărei pagini scrisă de el stau multe ore de studiu, de citit documente, de analize și de verificare a ipotezelor. 



(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cosmin APOSTOL

Cosmin APOSTOL a fost unul dintre studenții care au terminat Secția de Informatică Economică din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică  Economică, student cu care am colaborat foarte bine și am realizat împreună o serie de materiale dintre care enumer aici:
Ion IVAN, Cosmin APOSTOL – Certificarea produselor program prin amprente, Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 13, nr. 1, 2003, pg. 28 – 31
Ion IVAN, Cosmin APOSTOL - Certificarea produselor program prin amprente, Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 13, nr. 1, 2003, pg. 32 – 38
Ion IVAN, Cosmin APOSTOL, Paul POCATILU, Marius POPA - Certificarea aplicațiilor Internet, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Cadrelor Didactice, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti, 23 – 24 mai, 2003
Ion IVAN, Marius POPA, Doru UNGUREANU, Cosmin APOSTOL – “IT Projects Carrying On Using Data Structures”, BRIE – Business Informatics Handbook, Ed. ASE, Bucuresti 2003
Ion IVAN, Paul PPOCATILU, Marius POPA, Cosmin APOSTOL – “Supervising Software Certification Process”, BRIE – Business Informatics Handbook, Ed. ASE, Bucuresti 2003, in course of publishing
Ion IVAN, Cosmin APOSTOL, Adrian POCOVNICU – “Produse orientate pe e-educatie”, Rolul Stiintei si Învațământului Economic in Realizarea Reformelor Economice in Republica Moldova, Conferinta Internațională “Rolul stiintei și învățămantului economic în realizarea reformelor economice din Republica Moldova”, 25-26 Septembrie 2003, Departamentul Editorial poligrafic al ASEM, pg. 540-541.
El m-a impresionat prin capacitatea de a înțelege problematica și prin modul în care a scris programele C++ necesare elaborării unor proiecte la care am lucrat împreună. Mi-a plăcut cum am colaborat la realizarea lucrării de licență, căci Cosmin a lucrat exact așa cum trebuie pentru a face o construcție bine fundamentată, cu proporțiile cerute de o astfel de lucrare și mai ales la nivelul științific impus.

(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Lucian NAIE

Lucian NAIE mi-a fost student acum destul de mulți ani în urmă și aici mă refer la vremurile în care eu aveam un office pe strada Vlad DRACUL, iar deja Lucian NAIE era salariat la centrul de calcul de la BIOFARM. Acum, Lucian NAIE face informatică în Olanda.
Eu i-am condus lucrarea de licență a lui Lucian. Am lucrat împreună la realizarea părții aplicative și acolo mi-am dat seama că el are o gândire foarte bună, știe să vadă soluțiile cele mai bune și să fie perfect corelate cu cerințele definite de clienți.
El a plecat din țară, așa cum au făcut toți programatorii absolvenți de informatică economică având acel curaj de a lua viața în piept, cu speranța de a le fi mai bine decât în spațiul mioritic. Ori de câte ori a revenit în țară, m-a sunat și ne-am întâlnit la o cafea. 
Suntem prieteni în rețeaua Facebook și sunt la curent cu toate realizările lui Lucian. Am urmărit evoluția lui Lucian de la tânărul debutant până acum la bărbatul în plenitudinea forțelor, gata să realizeze proiecte de mare complexitate și care se ține la curent cu cele mai noi lucruri care se întâmplă în domeniul său de interes, bine definit pe contul lui de LINKEDIN.


(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Paul BĂLĂNOIU

Și Paul BĂLĂNOIU a fost unul dintre studenții mei de la Secția de Informatică Economică de la facultatea de Civbernetică, Statistică și Informatică Economică, din vremurile în care limbajul de asamblare era predat la o disciplină distinctă pe două semestre și se intra exact în toate detaliile care privesc un adevărat programator. 
Studentul Paul BĂLĂNOIU s-a remarcat ca un excelent programtor.
Paul BĂLĂNOIU are o gândire perfect orientată spre programare.
Paul BĂLĂNOIU știe să facă analiza unei probleme.
Paul BĂLĂNOIU are calitatea de a identifica algoritmul adecvat.
Paul BĂLĂNOIU știe să scrie secvențe de program eficiente.
Eu am o teorie. Când mergi să tocmești lăutarii de nuntă, nu stai să le asculți repertoriul în stradă. Te uiți cum pun arcușul pe vioară. Așa a fost în cazul studentului Paul BĂLĂNOIU. De la prima instrucțiune ASM mi-am dat seama că am în față un artist. Acesta a și fost motivul din care l-am ruf=gat să vină cu niște secvențe ASM pentru o carte, lucru pe care l-a făcut în chip magistral.
Anii au trecut și l-am reîntâlnit pe Paul BĂLĂNOIU pe poziția de doctorand al profesorului Ion SMEUREANU. Am citit cu mare atenție teza sa de doctorat și am fost de acord să i de atribuie titlul științific de doctor, din calitatea mea de membru al comisiei de doctorat, pentru teza de 352 de pagini, intitulată Sistem informatic pentru administrarea cazurilor si documentelor juridice și susținută cu succes în anul 2011.
El a publicat articolul Enhancing Privacy for Biometric Identification Cards în revista Informatica economică, vol. 13, nr. 1, 2009, pag. 100 - 107.
El este acum procuror și sunt sigur că informatica l-a ajutat și îl ajută foarte mult în munca lui de zi cu zi.



(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vitalie COTELEA

Profesorul Vitalie COTELEA de la Academia de Studii Economice din Republica Moldova - ASEM este unul dintre colaboratorii noștri de bază, căci el este unul dintre cei 32 de coautori ai lucrării:
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU ( coorodnatori) - Structuri de date ,vol. 1 si vol. 2, Editura ASE, Bucureşti, 2008.
Vol. 1: Tipologii de structuri de date, 770 pag., ISBN 978-606-505-032-7.
Vol. 2: Managementul structurilor de date, 534 pag., ISBN 978-606-505-033-4.
Lucrarea a fost distinsa cu Premiul Academiei Romane Tudor TANASESCU pe anul 2008.
Îl cunoșteam pe profesorul de la participările sale la Conferința Internațională de Informatică Economică, unde a prezentat lucrări extrem de interesante despre aspecte teoretice și practice originale legate de bazele de date. L-am rugat să aducă o serie de elemente de la bazele de date spre structurile de date și să contribuie cu un capitol la cartea noastră, lucru pe care profesorul COTELEA l-a și făcut, pentru care îi sunt recunoscător.
Vitalie COTELEA este absolvent de liceu, promoția 1969.
Vitalie COTELEA a terminat Facultatea de matematici Aplicate de la Universitatea de Stat din Moldova în anul 1974.
Vitalie COTELEA a obținut titlul de doctor în computer science la Universitatea din Kiev în anul 1985.
Vitalie COTELEA a susținut cu succes teza de abilitare în informatică la ASEM în anul 2012.
Profesorul Vitalie COTELEA este autor a numeroase articole și cărți din care enumer aici:
Vitalie COTELEA,  Marian COTELEA - Microsoft SQL Server 2008: Lucrări practice. Baze de date. Editura ASEM, Chişinău, 2009, 205 pag.
Vitalie COTELEA,  Marian COTELEA - Oracle 11g: SQL, PL/SQL. Editura ASEM, Chişinău, 2011, 396 pag.
Vitalie COTELEA, Stela PRIPA - F# - limbaj funcţional în .NET. Tutorial, Editura ASEM, Chişinău, 2009, 200 pag.
Vitalie COTELEA este o prezență activă în informatica economică din republica Moldova și rezultatele sale remarcabile reflectă munca sa deosebită pentru obținerea de soluții originale. El are calități remarcabile în ceea ce privește colaborarea la realizarea de proiecte de mare anvergură.
 


(28 februarie 2023)


 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cristian CODREANU

Prin intermediul profesorului Victor PATRICIU de la Academia Tehnică Militară - ATM, am avut fericitul prilej de a începe colaborarea cu un tânăr asistent universitar la vremea aceea de la catedra de Calculatoare de la ATM, pe nume Cristian CODREANU. Eu am o privire ceva mai rigidă asupra lucrurilor. La mine, un programator adevărat este acela care știle să programeze în limbaj de asamblare, iar Cristian CODREANU este programatorul care programează în limbaj de asamblare. Un astfel de programator înțelege totul despre semnificația oricărui șir de biți care se prelucrează și înțelege exact orice mesaj oferă sistemul de operare, căci prin intermediul limbajului de asamblare totul devine logic, transparent și rațional în tot ceea ce se petrece în fluxurile calculatorului, care pentru un astfel de programator este doar un automat finit determinist și nimic altceva.
Cristian CODREANU a avut seminarii de programare în limbaj de asamblare la cursul pe care eu îl țineam pentru studenții de la Secția de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, din vremurile în care cartea era carte, studenția era studenție și munca era muncă. Cristian CODREANU a dat dovadă în acele vremuri de calități de dascăl și era foarte apreciat de studenți pentru că lucrase mult în programare și experiența își spunea cuvântul, căci la programarea în limbaj de asamblare ori este ceva, ori nu este nimic, exact cum era cu cheestia cu xecolul al XXI-lea ori va fi religios, ori nu va mai fi deloc.
Am colaborat cu Cristian la realizarea unor materiale referite prin:
Ion IVAN, Cristian CODREANU – Optimizarea programelor Assembler, revista Informatica Economică, nr. 6, 1998, pg. 26 – 37
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN -coordonatori - Practica dezvoltarii software in plimbaje de asamblare, Editura Economica, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X. 
Cristian CODREANU este unul dintre cei 16 coautori care au contribuit la realizarea acestei cărți.
Eu am două semne din care stabilesc că mă voi înțelege cu cineva să colaborez, când dăm noroc și când îl pribvesc în ochi pe respectivul. De la primul dialog pe care l-am avut, cele două elemente m-au ghidat spre ideea că vom colabora excelent și așa a și fost.


(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Silviu NICULESCU

Și Silviu NICULESCU a fost studentul meu și el a fost într-o promoție absolut remarcabilă, cred datorită criteriilor foarte bune de selecție a studenților pentru Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, iar aici mă refer la examenul de admitere care avea două probe de matematică și o probă de fizică și cu aceasta am spus totul.  
Eu știu că circula un anumit folclor legat de persoana mea.
Eu nu acceptam pile la examene.
Eu apreciam doar pe studenții care munceau și aveau rezultate.
Eu nu acceptam pe cei care invocat motive pentru a justifica lipsa rezultatelor.
Silviu NICULESCU era studentul cu care dacă discutai să realizeze un anumit program și fixai o anumită zi și o anumită oră, el venea cu programul exact la momentul stabilit și când testai produsul, acesta se dovedea că are o calitate remarcabilă.
Silviu NICULESCU era exigent cu ceea ce realiza.
Silviu NICULESCU verifica totul până la cele mai mici detalii.
Silviu NICULESCU se documenta îndelung.
Silviu NICULESCU alegea forma cea mai convenabilă și rafinată a produsului cu care se prezenta.
Pe durata colaborării noastre, am realizat împreună mai multe materiale, dintre care enumer aici:
Ion IVAN, Silviu NICULESCU, Catalin BOJA - Clonarea bazelor de date, în Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 12, nr. 4, 2002, pg. 46 – 53
Ion IVAN, Paul POCATILU Marius POPA, Cătălin BOJA, Silviu NICULESCU - Replicarea bazelor de date, lucrare în simpozionul Tehnologii educaţionale pe platforme electronice în învăţământul ingineresc al Universității Tehnice de Construcții, Editura CONSPRESS, Bucureşti, 9 – 10 mai, 2003 (în format electronic).
El face parte din echipa celor 32 de coautori care au participat la realizarea lucrării:
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU ( coorodnatori) - Structuri de date ,vol. 1 si vol. 2, Editura ASE, Bucureşti, 2008.
Vol. 1: Tipologii de structuri de date, 770 pag., ISBN 978-606-505-032-7.
Vol. 2: Managementul structurilor de date, 534 pag., ISBN 978-606-505-033-4.
Lucrarea a fost distinsa cu Premiul Academiei Romane Tudor TANASESCU pe anul 2008.
Am fost onorat să colaborez cu acest tânăr deosebit și sunt sigur că el a avut o evoluție remarcabilă pe informatician, pentru că nivelul său de abordare a problemelor i-au permis să ofere soluții pe care sunt sigur că beneficiarii le-au apreciat foarte mult.



(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mihai AMITROAIE

În vremurile de demult, când facultatea era facultate și cartea era carte, am avut un student cu numele Mihai AMITROAIE, cu care am realizat câteva lucruri interesante pentru că el era:
- un student foarte bun,
- un programator foarte bun,
- un caracter special.
Când vorbeai ceva cu Mihai AMITROAIE, acel ceva așa rămânea și dacă stabileai un termen, la acel termen Mihai venea cu livrabilul pe care îl stabiliserăm de comun acord, exact așa cum trebuia să fie, fără a mai fi nevoie să facem ajustări.
Am realizat câteva materiale în afara lucrării de liență, materiale referite prin:
Ion IVAN, Paul POCATILU, Mihai AMITROAIE, Metrici ale societăţii informaţionale, revista Informatica Economică, vol. 5, nr. 4, 2001,  pg. 33 - 40
Ion IVAN, Paul POCATILU, Mihai AMITROAIE, Ierarhizarea în Societatea Informaţională, revista Informatica Economică, vol. 6, nr. 2, 2002, pg. 93 - 99
Ion IVAN, Mihai AMITROAIE – “Building Fingerprint for Text”, ECONOMY INFORMATICS, vol. 3, nr. 1, 2003 (in curs de aparitie)
Ion IVAN, Paul POCATILU, Sergiu CAPISIZU, Marta Cristina SUCIU, Cătălin HUIDUMAC, Laurențiu TEODORESCU, Doru CAZAN, George OGRINJA, Lucacs BREDA, Sergiu COMAN, Cristian TOMA, Mihai AMITROAIE - Fluxuri si algoritmi pentru automatizarea procesului de testare software orientat obiect, Cercetări finanțate prin granturi CNCSIS, Editura ASE, 2001, pg. 104-117
Ion IVAN, Mihai AMITROAIE, George VAICĂR - XML Data Structure and Object Representation Model, Bucuresti Universitatea Romano-Americana, Workshop Information Systems & Operations Management, 1-2 March 2004, Editura Universitara, pg.291 - 300.
După terminarea facultății, Mihai a plecat să lucreze în industrie, cum se spune. Sunt sigur că el a evouat foarte frumos pentru că era un adevărat talent și pentru că avea toate elementele de a deveni la locul de muncă un om de bază.


(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gabriel POPESCU

Pe Gabriel POPESCU l-am cunoscut prin anul 2002 când eram șef de catedră și primisem sarcina să mă ocup de masterul de Securitate Informatică de la BRIE Giurgiu, un program realizat de o fundație din Germania în care Universitatea din Ruse, ASE, Universitatea din Bremen și respectiva fundație doreau să dezvolte o colaborare pentru a dezvolta relațiile transfrontaliere bulgaro-române. 
M-a impresionat la Gabriel POPESCU dorința ca acest proiect să se deruleze. El avea tot felul de conexiuni în Giurgiu și a reușit să soluționeze probleme extrem de delicate, din care problema venirii studenților bulgari de la Ruse a fost una dintre problemele rezolvate extrem de eficient de către Gabriel POPESCU. Tot el a reușit să facă un laborator de dezvoltare a antreprenoriatului.
Trebuie să spun aici că pe toată perioada în care am colaborat cu Gabriel POPESCU am reușit să facem lucruri foarte frumoase.
Au plecat studenții în practică la Universitatea din Bremen.
S-a organizat o consfătuire unde studenții au prezentat comunicări.
Am realizat niște materiale.
Au venit profesori din Germania să prezinte cursuri.
Mi-a plăcut că Gabriel POPESCU este on de acțiune. El construiește. Am fost de față când s-au efectuat niște mobilități pentru a pune la punct detalii legate de proiect și am apreciat rolul activ al său. A făcut propuneri din care s-a ieșit din impas, impas creat chiar de unii colegi de la mine din catedră, care au manipulat niște studenți, pentru a obține privilegii, care s-au dovedit a fi doar hiomere, căci în loc să acrediteze masteratul, l-au desființat, căci respectivii colegi nu au avut anvergura necesară. Nici laboratorul de antreprenoriat nu s-a dezvoltat din momentul în care Gabriel POPESCU a trecut pe un plan secundar, datorită luptelor duse pe plan locar, de către unii care doreau putere, dar fără să aibă imaginea de ansamblu, au pierdut tot. Peste ani, l-am regăsit pe Gabriel POPESCU pe o poziție administrativă în Facultatea de Economia Agriculturii și a Mediului, ceea ce dovedea că performanța, oriunde este, tot performanță rămâne, indiferent de condiții și de timp.

(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Adrian CRISTACHE

Adrian CRISTACHE este unul dintre studenții cu care am lucrat și la disciplinele de Structuri de date și Limbaje de asamblare, dar și pe care l-am coordonat la lucrarea de licență. lucrare pe care a susținut-o cu care a obținut calificativul maxim.

Pe Adrian CRISTACHE îl întâlnesc frecvent la sala de fitness pentru că și lui, ca și mie, ne place să facem sport. Am discutat de mai multe ori despre sport, dar ne-am și văzut să bem o cafea. El lucrează la o companie mare de dezvoltare software de tip ERP.

Lui Adrian CRISTACHE îi plac mult excursiile. Când ne vedem discutăm despre locurile pe care le-am văzut de la ultima întâlnire și el are ce să povestească, pentru că tânăr fiind și mai ales, independent, știe să-și organizeze timpul încât să vadă lucruri deosebit de interesante.

Ceea ce m-a impresionat la Adrian CRISTACHE a fost faptul că după ce a susținut lucrarea de licență mi-a făcut surpriza să mi-l prezinte pe tatăl său, care era tot un fost student de-al meu și pe care îl coodonasem și pe el la lucrarea de stat. Se vedea că trecuseră niște ani, dacă ajunsesem să coordonez lucrările de încheiere a studiilor atât a tatălui, cât și a fiului acestuia. Este un lucru care impresionează, orice s-ar spune.



(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioan ROȘCA

Pe profesorul Ioan ROȘCA de la Catedra de Informatică de Gestiune l-am cunoscut încă din primii mei ani de asistent stagiar, căci ori de câte ori mergeam prin clădirea din EMINESCU a ASE, îl întâlneam, căci catedra sa era undeva la parter în capătul holului ce dă spre strada CIHOSKI. Nu știu de ce, dar am avut senzația că Ioan ROȘCA este ardelean, mai mult după vorbă și după comportament.
În 1975, Ioan ROȘCA a susținut teza de doctorat de 209 pagini intitulată Prelucrarea mecanizata si automatizata a informatiei contabile in intreprinderile de extractie a titeiului, coordonată de profesorul universitar Victor PUCHIȚĂ.
Știu că eu aveam un coleg, Ion ROȘCA și pentru a nu fi confundat cu Ioan ROȘCA și-a zis Ion Gh. ROȘCA și așa era cunoscut colegul meu care a devenit șef de catedră, prorector și mai apoi rector al ASE.
Într-un an nu mai erau ore de informatică în Facultatea de Cibernetică și atunci profesorul Ilie VĂDUVA, rector al ASE și profesor în Catedra de Informatică de Gestiune a selectat câteva cadre didactice din Catedra de Cibernetică Economică de la subcolectivul de Informatică Economică, să țină seminarii la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune. Cu acel prilej, am văzut comportamentul exemplar al profesorului Ioan ROȘCA care a știut cu mult tact și cu multă atenție să ne arate că este un excepțional coleg cu noi cei veniți în pribegie, datorită unor carențe grave ale managementului din facultate, după unificarea cu cei de la planificare.
Profesorul Ioan ROȘCA a elaborat lucrări în colaborare cu colegii săi Dorin ZAHARIE, Emilian MACOVEI, Dumitru DAVIDESCU, Vasile RĂILEANU, Doina BOLDEANU, Mirela GHEORGHE.
A publicat cărți precum Proiectarea obiectuala a sistemelor informatice - 2002,  Proiectarea sistemelor informatice de gestiune - 2000, Proiectarea sistemelor informatice financiar-contabile - 1993,  Proiectarea sistemelor informatice de gestiune : studii de caz - 2003, dar și multe altele.
M-a impresionat la Ioan ROȘCA aplecarea sa spre aprofundarea unor aspecte deosebit de importante din procesul de realizare a unui proiect de sistem informatic, știind că fundamentul este acea analiză de detaliu a ceea ce se dorește de la un sistem care după implementare trebuie să servească 100% obiectivelor pentru acre a fost creat, cu condiția ca să ofere cu mult mai multe elemente decât sistemul pe care l-a înlocuit.


(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cristina CHERA

Cristina CHERA este absolventă eminentă a facultății de Matematică de la Universitatea București. Dacă acum copiii mei sunt pe picioarele lor, trebuie să spun că o importantă parte a fundamentului gândirii lor matematice i se datorează Cristinei CHERA. Ea a fost profesoara copiilor mei în școala generală. Ea i-a pregătit pentru examenele de ntreaptă de la liceu și pentru admiterea de la facultate și, repet, dacă ei au obținut rezultate care le-au permis să urmeze Secția de Calculatoare de la facultatea de Automatică, lui Cristina CHERA i se datorează foarte mult.
Am avut admirație pentru Cristina CHERA căci era tobă de carte și avea un calm desăvârșit în a aborda dialogul cu copii sau cu tinerii cu care a lucrat. Ea a știut de unde să înceapă, unde să accentueze și până unde să meargă cu detaliile în pregătirea la matematică, pentru a fundamenta succesul celor care doresc să muncească și să progreseze.
Cristina CHERA este acum profesor universitar. ea a prins vremuri tulburi, în care accesul la o carieră universitară era blocat prin definiție și numai oameni care depuneau eforturi colosale și insistau, după ani grei de lupte, reușeau să acceseze resursele din mediul academic. Cristina CHERA este o luptătoare și prin perseverență a reușit să-și vadă visul cu ochii. A făcut un doctorat. A trecut prin toate treptele până a ajuns să fie profesoară universitară, căci cu calitățile sale, merita această traiectorie și acest statut.


(28 februarie 2023)

Monday, February 27, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Grigore PIROȘCĂ

Pe profesorul Grigore PIROȘCĂ l-am cunoscut la sala de fitness Iron Gym de pe Calea Vitan 23D, unde și el se antrena ca și mine. Am discutat și ne-am dat seama că avem ceva puncte în comun. El a venit și a publicat ceva în revistele catedrei noastre. Am apreciat la Grigore PIROȘCĂ caracterul deschis, dorința de a evolua. Cu timpul, Grigore PIROȘCĂ a obținut funcția de decan al Facultății de Economie Teoretică și Aplicată. În anul 2021 l-am întâlnit pe Grigore la Borovetz în Bulgaria. Venise cu niște prieteni, pentru că el este om de munte. Face plimbări și ascensiuni pe munte. Este tot timpul într-o formă fizică excelentă.
Grigore PIROȘCĂ este absolvent al Facultății de Economie și Comunicare, promoția 2002.
Grigore PIROȘCĂ a susținit în anul 2007 teza de doctorat de 294 pagini intitulată Doctrina liberala in viziunea Scolii austriece, coordonată de profesoara universitară Angela ROGOJANU.
În intervalul 2003 -2008, Grigore PIROȘCĂ a fost asistent universitar.
În intervalul 2008 - 2011, Grigore PIROȘCĂ a fost lector univesitar.
În intervalul 2011 - 2022, Grigore PIROȘCĂ a fost conferențiar universitar.
Din anul 2022, Grigore PIROȘCĂ este profesor universitar, la 44 de ani.
Profesorul universitar Grigore PIROȘCĂ a publicat numeroase cărți singur sau în colaborare, din care enumer aici Teorii si modele ale concurentei  - 2009, Doctrina liberala in viziunea Scolii austriece - 2013, Romanian - Russian journal of scientific research in economics - 2015, Deontologia comunicarii : aplicatii si studii de caz - 2005, dar și multe altele.
Grigore PIROȘCĂ m-a impresionat ca om, ca persoană care ține foarte mult la mișcare și care are capacitatea de a face lucrurile în mod disciplinat, ca orice om care face sport și care consideră că munca intelectuală se îmbină perfect cu activitatea dintr-o sală de fitness. Faptul că în 27 iulie ministrul Sorin CÂMPEANU i-a semnat ordinul prin care i se oferea lui  Grigore PIROȘCĂ atestatul de abilitare, dovedește că un om dacă vrea face și cercetare științifică autentică, dar face și mișcare pentru a rămâne un corp sănătos cu o minte sănătoasă, chiar dacă vremurile de azi sunt aspre.






(28 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Doru ȚUȚUI

 Doru ȚUȚUI a fost studentul meu la Secția de Informatică Economică, în vremurile bune, când facultatea se făcea pe 5 ani. Publicasem articolul
Ludovic TOVISSI, Ion PURCARU, Ion IVAN – Corelatia entropica pentru trei caracteristici ale unei colectivitati, Revista de Statistica, nr. 2 si 3, 1981, pg. 28 – 37, 6 – 13
și mă gândeam că este necesar să scriu un program FORTRAN pentru a face calculele de acolo. L-am întâlnit pe studentul Doru ȚUȚUI care a dovedit că este un programator foarte bun, în stare să scrie el acest program. I-am prezentat articolul, i-am zis ce verau și Doru s-a pus pe treabă. Am definit împreună un set de date de test și nu după mult timp, el a venit și cu programul numit de el CORENTRI și cu testele care arătau că programul mergea. Acest lucru m-a determinat să și scriem un articol de utilizarea corelației entropice în compresia de date. Articolul este referit prin:
Ion IVAN, Daniel VERNIȘ, Doru ŢUȚUI - Entropia şi compresia de date, Revista Română de Informatică şi Automatică vol. 7, nr.4, 1997, pg. 35-42
Trebuie să spun că Doru ȚUȚUI mi-a dovedit că este un profesionist, un informatician de înaltă clasă pentru că știe să asculte, știe să țină seama de ceea ce vrea utilizatorul și proiectează programul ca să facă ceea ce trebuie, dar care să aibă și cappacitatea să preia eventuale modificări ce apar în timp. El este un băiat calm, ascultător, care vine cu argumente, care pune doar întrebările necesare și care trece la treabă. M-a impresionat prin eficiența lui în a scrie programe și prin calitatea textului sursă elaborat de el. De regulă, când pribeam programe, găseam unele asperități. În cazul lui CORENTRI nu a fost nevoie de nimic, pentru că textul sursă era curat ca lacrima.

(27 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Adrian ATANASIU

Pe profesorul Adrian ATANASIU de la Facultatea de Matematică a Universității București l-am cunoscut prin intermediul profesorului Victor PATRICIU de la Academia Tehnică Militară. Eu eram directorul cursului de master de Securitate Informatică de la facultatea de Cibernetică din ASE și aveam obiectiv ca la acest curs să predea cei mai  buni profesori din România la disciplinele din planul de învățământ ale acestui curs de masterat. Aveam acolo în planul de învățământ disciplina Criptografie și profesorul Adrian ATANASIU era cel mai bun pe acest domeniu. L-am contactat și profesorul a acceptat, drept care el a ținut cursuri șli seminarii la masterul de Securitate Informatică din ASE.
Profesorul Adrian ATANASIU este absolvent al Facultății de Matematică de la Universitatea București, promoția 1970, pe vremea când facultatea avea durată de studii de 5 ani.
În intervalul 1970 - 1980, Adrian ATANASIU a fost asistent universitar.
În intervalul 1980 - 1991, Adrian ATANASIU a fost lector universitar.
Îm intervalul 1991 - 2001, Adrian ATANASIU a fost conferențiar universitar.
Din anul 2001 Adrian ATANASIU este profesor universitar, la vârsta de 54 de ani.
În anul 1977, la vârsta de 30 de ani, Adrian ATANASIU a susținut teza de doctorat intitulată C – Grammars and Tree Codifications și a obținut titlul de doctor în matematică.
De-a lungul timpului, profesorul Adrian ATANASIU a publicat numeroase articole și cărți în domeniul informaticii, din care enumer aici:
Adrian ATANASIU - Teoria codurilor corectoare de erori, Ed. Universit˘at¸ii Bucure¸sti, 2001. 
Adrian ATANASIU - Securitatea informației, vol 1 (Criptografie), Ed. InfoData, Cluj 2007.
Adrian ATANASIU - Securitatea informației, vol 2 (Protocoale criptografice), Ed. InfoData, Cluj 2009.
Adrian ATANASIU - Substitution with words and languages; Application to Cryptography, Mathematical aspects of natural and Formal languages, (Gheorghe PĂUN ed.), World Scientific vol.43 (1994), pp. 1-12
Adrian ATANASIU, Victor MITRANA -  Separable Encryption Systems; Multi-Agents systems, (Gh. P˘aun and A. Salomaa eds.), Gordon and Breach, London, 1998, pp. 29-36. 
Adrian ATANASIU -  Authentication of messages using P - systems – Considerations on a Multiset Model for Membrane Computing, , LNCS 2597 (2003), pp. 352-359.
În momentul de față suntem prieteni pe Facebook și-i urmăresc postările deosebit de interesante atât legate de excursiile pe care le face, cât și problemele de matematică incitante pe care le expune.
La profesorul Adrian ATANASIU m-a impresionat rigurozitatea cu care abordează problemele moderne din domeniul său de interes, diversitatea, noutatea și profunzimea soluțiilor oferite.



(27 februarie 2023)

Sunday, February 26, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Adrian ILIE

Adrian ILIE a fost studentul meu. Am colaborat bine la realizarea lucrării de licență, dar și la realizarea de alte materiale. El este absolvent de Informatică Economică, din vremurile când facultatea se făcea pe 5 ani și se dădea admitere pentru a deveni student la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică la două matematici și la fizică. Ce vremuri!
Adrian ILIE este vorbitor de limba engleză la nivel foarte ridicat. El a dat testul TOEFL, a obținut un punctaj astronomic și a obținut o bursă pentru doctorat la Universitatea din Carolina de Nord. Când am avut ocazia să vizitez Notrh Carolina University l-am întâlnit pe fostul meu student Adrian ILIE  care făcea un doctorat.
Acum Adrian ILIE  are un doctorat, lucrează în cercetare și are multe articole publicate în reviste de specialitate.
M-a impresionat tenacitatea cu care Adrian ILIE  își urmărește obiectivele și modul în care își dozează eforturile pentru a le atinge. El are o inteligență sclipitoare, care îl ajută să se orienteze și să aleagă acele activități pe care să le realizeze pentru a ajunge să devină un profesionist desăvârșit. Numai aprofundând problematica pe care și-a ales-o, Adrian ILIE  a reușit să evolueze pentru a avea recunoașterea celor din domeniul său de activitate, căci numai așa a ajuns foarte sus în cariera de cercetător în computer science.
Acum suntem prieteni pe Facebook și mă bucur de toate reușitele lui.




(27 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Sebastian TCACIUC

 
Și Sebastian TCACIUC face parte din grupul tinerilor studenți de la Secția de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, de pe vremea când facultatea se făcea în 5 ani și selecția studenților se făcea prin trei probe de examen de admitere, din care două probe erau cele de matematică.
Cu Sebastian TCACIUC se colabora excelent pentru că era un tip deștept, care știa programare, era eficientă, punctual, echilibrat și exigent. El venea cu soluța de la problemă numai și numai după ce o verifica de nenumărate ori și era foarte sigur că nu are nicio fisură.
Ion IVAN, Adrian LICURICEANU, Sebastian TCACIUC, Gheorghe LUPU, Aplicaţii orientate obiect în limbaj de asamblare, în revista “Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică economică”, vol. XXXIII, nr. 3, 1999, pg. 11 – 22
Ion IVAN, Gheorghe NOŞCA, Sebastian TCACIUC, Otilia PÂRLOG - Data Quality Characteristics, Proceedings of the „Quality, Management, Assurance and Education. European Dimensions”, Bucharest, 1999
Ion IVAN, Gheorghe NOSCA, Sebastian TCACIUC, Otilia PARLOG, Razvan CACIULA - Calitatea Datelor, Editura INFOREC, Bucuresti, 1999, 102 pg, ISBN 973-98508-6-3
Ion IVAN, Sebastian TCACIUC- Customizarea software, Studii si Cercetări de Calcul Economic si Cibernetica Economica, vol. 32, nr. 1, 1998, pg. 33-46.
Ion IVAN, Adrian LICURICEANU, Sebastian TCACIUC, Gheorghe Lupu - Aplicaţii orientate obiect în limbaj de asamblare, Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, vol. 33, nr. 3, 1999, pg. 11 – 22
El este coautor alături de alții 15, la lucrarea referită prin
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN -coordonatori - Practica dezvoltarii software in plimbaje de asamblare, Editura Economica, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X
Sebastian TCACIUC făcea colecție de creioane neascuțite și ori de câte ori am vizitat pe colo și pe colo și am găsit creioane demne de a fi în colecția lui, am luat și m-am întâlnit cu el și i le-am oferit. Sebastian este pasionat de scufundări. M-a impresionat acest tânăr că știe ce vrea de la el și de la ceilalți.


(26 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru LEAU

Alexandru LEAU a fost unul dintre studenții Secției de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, pe care i-am condus la lucrarea de licență. El era un programator foarte bun și a avut ambiția să dezvolte o aplicație informatică pe care să o testeze ăn mediul reali, adică să fie operațională într-o întreprindere.
Am urmărit realizarea acestui obiectiv și într-adevăr Alex avea o aplicație care se rula și din laboratoarele ASE dacă dispuneam de un calculator legat la Internet. M-a impresionat tenacitatea lui Alex de a fi conectat 100% la cerințele reale ale producției. El a înțeles problema în toată complexitatea ei și dispunea de acces la baza de date a companiei, ceea ce nu este puțin lucru. Numai cel care are încredere într-un programator îi dă posibilitatea să acceseze baza sa de date, căci dacă cel ce face așa ceva intervine neautorizat și modifică o serie de câmpuri, distruge totul, ceea ec este foarte grav pentru orice sistem informatic. În cazul lui Alexandru LEAU, cei din compania cu baza de date și-au dat seama că au în față un programator serios și au colaborat excelent.
Cu Alexandru LEAU am elaborat și un material referit prin:
Ion IVAN, Paul POCATILU, Cristian TOMA, Alexandru LEAU - e3 -commerce: e-commerce, mobile application Aplicaţia e3com, Revista Informatica Economică, nr. 3 (19), 2001, pag. 16 - 23
El este coautor alături de alții 15, la lucrarea referită prin
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN -coordonatori - Practica dezvoltarii software in plimbaje de asamblare, Editura Economica, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X
Cred că în viitorul apropiat voi relua legătura cu fostul meu student, căci aș vrea să știu cum a evoluat în cariera sa de informatician, în cei 20 de ani de la terminarea facultății.



(26 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gabriel ȘUTAC

 Gabriel ȘUTAC a fost studentul nostru de la Secția de Informatică Economică, de pe vremea când facultatea se făcea în 5 ani și disciplinele de informatică, erau discipline care se adresau viitorilor profesioniști destinați firmelor din America, Germania, Anglia, Franța, Italia și Japonia.
Gabi ȘUTAC coordonează tot ce este rețea de calculatoare din ASE și tot ce ține de securitatea informatică a aplicațiilor informatice din campusul ASE. El știe tot ce mișcă în domeniul informaticii din ASE și dacă totul merge șnur în ASE în ceea ce privește marile aplicații, dacă nu totul, atunci aproape totul i se datorează lui Gabriel ȘUTAC.
Când am fost director la ministerul educației, un nene a venit cu ideea de a se cumpăra un milion de laptopuri a 100 USD fiecare. Atunci am constituit o comisie din ceea ce avea țărișoara noastră drept cremă în probleme de hardware, cu profesori de la institutele politehnice și l-am inclus pe Gabriel ȘUTAC, iar soluția pe două pagini, inclusiv cu semnăturile membrilor acelei comisii a dat verdictul că NU și specialiștii au enumerat cauzele care fac ca o astfel de abordare să fie inacceptabilă pentru elevii din școlile și liceele mioritice.
Cândva, am elaborat un material împreună cu Gabi ȘUTAC și cu colegi din catedră, referit astfel:
Ion IVAN, Marian DÂRDALĂ, Gabriel ŞUTAC, Valentin DRAGOMIR - Referirea datelor în structuri complexe prin proceduri assembler, Informatica Economică, vol. 2, nr. 3, 1998, pg. 30 - 37
El este coautor alături de alții 15, la lucrarea referită prin
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN -coordonatori - Practica dezvoltarii software in plimbaje de asamblare, Editura Economica, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X
Gabriel ȘUTAC este specialistul care este implicat 100% în practica de zi cu zi a tot ceea. ce înseamnă rețelistică într-o instituție de învățământ superior, unde sunt cam 30.000 de studenți, 1.000 de cadre didactice și câteva sute de personal TESA. Ca să coordonezi o astfel de structură trebuie profesionalism tact, eficiență, capacitate de dialog și mai ales eficiență.









(26 februarie 2023)




1.000 de oameni care m-au impresionat: Dragoș CÂRCIUMARU

Din start trebuie să spun că tânărul Dragoș CÂRCIUMARU mi-a făcut o impresie deosebită căci a dovedit că este punctual, bine pregătit profesional, respectuos, eficient. L-am cunoscut pe când eram director în ministerul educației și aveam o colaborare cu firma SIVECO unde el era angajat.
Am fost impresionat de ușurința cu care Dragoș CÂRCIUMARU înțelegea problema care apărea și de soluția pe care o oferea după ce se documenta, verifica și dădea dovadă de siguranță, pentru că ceea ce propunea trecuse testul practicii, aspect esențial în relația om-calculator.
Am realizat împreună
Ion IVAN, Iulian RĂDULESCU, Marius POPA, Dragoș CÂRCIUMARU - Managementul incarcarii bazelor de date de mari dimensiuni, Revista Romana de Informatica si Automatica, vol. 15, nr. 4, pag.57 - 64
Am regretat foarte mult că nu am realizat un stagiu doctoral cu Dragoș CÂRCIUMARU pentru că el este un tânăr cu resurse excepționale pentru a realiza o teză de doctorat cu soluții originale valoroase. Cred că aș fi colaborat foarte bine cu el pentru că Dragoș este un om punctual, realist și profund în studiu, în analiză și în realizarea de soluții. Nivelul lui de exigență m-a impresionat și numai oamenii de mare caracter se manifestă așa cum a făcut-o de fiecare dată el.

(26 februarie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Sorin VÂNTURIȘ

Pe Sorin VÂNTURIȘ l-am cunoscut la sala de fitness Sporty Club de pe Calea Vitan 23. Acolo din vorbă în vorbă am aflat că a terminat Politehnica și se ocupă de programarea calculatoarelor la o firmă din zonă. Am încercat să colaborăm și mi-am dat seama că Sorin este un tânăr valoros și că sunt condiții să derulăm un stagiu doctoral. Chiar am realizat  ceva materiale, din care enumer aici:
Ion IVAN, Mihai DOINEA, Sorin PAVEL, Sorin VINTURIȘ - Security Management in Distributed IT Applications, ECONOMY INFORMATICS, vol. 9, no. 1-4, 2011, pp. 29 - 38, ISSN 1582-7941
Ion IVAN, Cristian CIUREA, Sorin VINTURIS - Autotestarea aplicatiilor de scrolling, Revista Romana de Automatica si Informatica, vol.21, nr. 1, 2011, pg 85 - 100
Ion IVAN, Dragos PALAGHIȚĂ, Sorin VINTURIȘ - User Types in Online Applications Economie teoretica si aplicata, vol. 18, nr. 8, 2011, pp. 31 - 52, ISSN 1841-8678
Ion IVAN, Mihai DOINEA, Sorin PAVEL, Sorin VINTURIS - Security Management in Distributed IT Applications, The Proceedings of the 9th International Conference on Informatics in Economy, EDUCATION, RESEARCH & BUSINESS TECHNOLOGIES, May 7 - 8, 2009, Bucharest, ASE PUBLISHING HOUSE, 2009, pp.803 - 808
După mai mulți ani am reluat legătura cu Sorin. El a terminat Facultatea de Horticultură, s-a mutat din București undeva în județul Vâlcea și are o afacere de familie, lucru pentru care am o imensă admirație.

(26 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe LUPU

Și Gheorghe LUPU mi-a fost student și încă un student foarte bun. Voi scrie aici despre o întâmplare. Lucram la un contract și vinerea, am fost anunțat de un partener că se retrage, iar predarea unei faze, era luni. Era o situație critică. Mi-a venit ideea să stau de vorbă cu doi dintre cei mai buni studenți ai mei și aici mă refer la Gheorghe LUPU și la Adrian LICURICEANU. Le-am explicat ce este de făcut și i-am rugat să mă ajute să ies la liman cu ceea ce partenerul nu oferea. Am îmărțit sarcinile. Am lucrat neîntrerupt vineri în partea a doua a zilei, sâmbătă și duminică, iar duminică spre seară scoteam la imprimantă partea din documentația aferentă, căci programele erau deja integrate. Norocul nostru a fost că respul lucrărilor specifice acelei faze le aveam făcute deja și doar acea bucățică trebuia realizată. Aportul lui Gheorghe LUPU a fost decisiv. Mă bazam pe ceea ce știa el să facă, pentru că mai lucrase și cu alte ocazii și lucrase bine.
Nu era o surpriză, căci Gheorghe LUPU era unul dintre studenții de la Secția de Informatică Economică din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică intrați în facultate printr-o selecție dură cu două matematici și o fizică la examenul de admitere, în plus pe vremea aceea, liceul era liceu și se făcea carte adevărată. În plus, pe durata celor cinci ani de studii, disciplinele aveau marea lor majoritate două semestre, examenele erau scris și oral pe calculator și notele reflectau cu adevărat că studentul știe programare, adică să scrie programe, nu să recite programe.
Împreună cu Gheorghe LUPU și cu alți studenți, am elaborat niște materiale pe care le redau aici.
Ion IVAN, Alexandra KARADIMOU, Adrian LICURICEANU, Gheorghe LUPU - Metrici de complexitate software bazate pe dependențele instrucțiunilor, Informatica Economică, vol. 3, nr. 3, 1999, pg. 11 - 19
Ion IVAN, Alexandra KARADIMOU, Sebastian TCACIUC, Gheorghe LUPU - Aplicații orientate obiect în limbaj de asamblare, Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, vol. 33, nr. 3, 1999, pg. 11 – 22
Ion IVAN, Gheorghe LUPU, Adrian LICURICEANU, Substituiri de metrici software, Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică economică, vol. 33, nr. 1, 1999, pg. 25 – 34
Am admirat tot timpul la acest student modestia lui, capacitatea de a vei cu soluții și profunzimea abordărilor, toate având ca sursă muncă, muncă și iar muncă.





(26 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Adrian LICURICEANU

Adrian LICURICEANU mi-a fost student la Secția de Informatică Economică de la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, în vremea când durata de studii la licență era de 5 ani și pe când se dădea admitere la facultate cu două probe de matematică și o probă de fizică. Adrian LICURICEANU a fost studentul meu, dar înainte de a fi studentul meu, el a fost elev de liceu, în vremea când la liceu se învăța carte. 
Am avut onoarea să-l coordonez pe Adrian LICURICEANU la realizarea lucrării de licență. Am remarcat că studentul Adrian LICURICEANU este un student cu totul special.
Adrian LICURICEANU este un tânăr cu un nivel de inteligență cu totul ieșită din comun.
Adrian LICURICEANU știa să programeze foarte bine în limbajul C++.
Adrian LICURICEANU era un student care aprofundase problema realității virtuale.
Adrian LICURICEANU dezvoltase un produs software propriu de mare complexitate.
Adrian LICURICEANU era un adevărat talent în domeniul cercetării științifice.
Au fost situații în care i-am inclus pe Adrian LICURICEANU și pe colegul lui Gheorghe LUPU în echipe de cercetare și ceea ce au făcut ei a fost de-a dreptul fenomenal.
Am fost profund impresionat de modul de gândire al lui Adrian LICURICEANU și nu am o explicație de ce el nu a făcut un stagiu doctoral sau nu am eu cunoștință. Sunt sigur că dacă el ar fi mers la o universitate din primele cinci ale lumii, ar fi făcut față cu brio. După terminarea facultății nu am mai aflat nimic despre Adrian LICURICEANU și nici despre Gheorghe LUPU.
Cât timp am lucrat cu Adrian LICURICEANU am reușit să facem niște materiale care se referă prin:
Ion IVAN, Alexandra KARADIMOU, Adrian LICURICEANU, Gheorghe LUPU - Metrici de complexitate software bazate pe dependențele instrucțiunilor, Informatica Economică, vol. 3, nr. 3, 1999, pg. 11 - 19
Ion IVAN, Alexandra KARADIMOU, Sebastian TCACIUC, Gheorghe LUPU - Aplicații orientate obiect în limbaj de asamblare, Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, vol. 33, nr. 3, 1999, pg. 11 – 22
Ion IVAN, Gheorghe LUPU, Adrian LICURICEANU, Substituiri de metrici software, Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică economică, vol. 33, nr. 1, 1999, pg. 25 – 34
Adrian LICURICEANU este unul dintre cei mai buni cinci studenți cu care am avut norocul și onoarea să lucrez în cei 42 de ani de când am fost cadru didactic în ASE.

(26 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Filofteia STAICU

Lui Filofteia STAICU îi spuneam tanti Tia. Era cunoscută că avea darul ghicitului în cafea. Mie mi-a ghicit de câteva ori și ceea ce mi-a zis așa a fost. Nu le voi enumera aici acele elemente, dar așa a fost și de aceea scriu aici despre Filofteia STAICU, căci ghicea foarte bine în cafea.
Tanti Tia era croitoreasă. Avea două fete și după ce i-a murit bărbatul a trebuit să muncească să întrețină cele două fete și pe mama ei și a făcut-o foarte bine, căci fetele au terminat școli, s-au măritat și au ajuns oameni la casele lor, dar nu am mai știut de ele încă de pe vremea când era elev la gimnaziu.
Tanti tia fuma. Erau scene de-a dreptul comice când mergeam la ea cu ceașca de cafea să-mi ghicească. Îi duceam și un pachet de țigări Naționale, cele mai ieftine de un leu și paisprezece bani pac hetul. Așa mi-a zis mama să procedez ca să iasă bine la ghicit, căci nimeni nu ghicește degeaba. tanti Tia desfăcea pachetul de țigări, aprindea o țigară, trăgea câteva fumuri. Își potrivea ochelarii și se uita în ceașcă. Niciodată nu a vorbit mult. M-a lămurit în câteva propoziții. Erau ca niște sentințe anunțate prin gura ei, pe care realitatea o repeta peste câteva zile din gurile altora. Nu oricine are acest dar. Este un dar ghicitul în cafea. Nu am explicație, dar dacă cineva îmi spune de 11 ori ceva despre niște evenimente cu mut înainte de a se produce și evenimentele se ordonează așa cum le-a zis tanti Tia, nu mai este vorba de nicio întâmplare. Nu a fost niciodată vorba de a alege dintre DA și NU, ci de a spune o variantă dintre multe elementele unor liste lungi. Am puterea să scriu aici că am fost profund impresionat de mesajele transmise de tanti Tia, căci ele aveau puterea adevărului cert spus cu mult înainte ca evenimentul să se producă.



(26 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vasile RĂILEANU

Pe profesorul Vasile RĂILEANU îl cunosc din vremurile de demult, când amândoi eram tineri asistenți. Erau în vremurile bolșevice multe momente când ne întâlneam. Ba era vro ședință prin Aula Magna, ba un învățământ politic, ba o muncă patriotică, ba un simpozion. De fiecare dată când ne întâlneam discutam despre probleme strict profesionale, ce am mai citit, pe unde am mai fost, ce am mai publicat.
M-a impresionat la Vasile RĂILEANU vorba lui măsurată și seriozitatea cu care aborda orice problemă, fără să se laude cum făceau foarte mulți tineri. El era tânărul care muncea, avea rezultate, dar nu striga în gura mare să știe toată mahalaua ce a făcut el, Vasile RĂILEANU.
profesorul Vasile RĂILEANU este absolvent al Facultății de Finanțe și Contabilitate, promoția 1978.
În intervalul 1978 - 1981, Vasile RĂILEANU a lucrat ca economist în sectorul de stat.
În intervalul 1981 - 1990, Vasile RĂILEANU a fost asistent universitar.
În intervalul 1990 - 1998, Vasile RĂILEANU a fost lector universitar.
În intervalul 1998 -1999, Vasile RĂILEANU a fost conferențiar universitar.
Din anul 1999, Vasile RĂILEANU este profesor universitar.
În anul 1997, Vasile RĂILEANU a susținut teza de doctorat de 221 pagini,  intitulată Mecanisme și funcționalități privind contabilitatea întreprinderii de construcții-montaj, coordonată de  profesorul universitar Alexandru GHEORGHIU, același mare profesor GHEORGHIU care a mers la rectorul ASE și i-a cerut să înlăture un panou în care erau trași la răspundere niște lectori din Facultatea de Cibernetică, cu procente de promovabilitate la examene, considerate de un prorector bizar, ca fiind nedemne de cerințele partidului bolșevic. Profesorul GHEORGHIU a accentuat că acel panou este o rușine pentru ASE.
De-a lungul anilor, profesorul Vasile RĂILEANU a publicat lucrări precum  Contabilitate : sistem si mecanisme - 1998, Ingineria sistemului contabil - 1998,  Informatie, analiza si decizie in contabilitate - 1998,  dar și multe altele.
În vremea când eram eu director în ministerul educației și se punea problema renegocierii unui contract de leasing, am stat de vorbă cu Vasile RĂILEANU care în opinia mea era singurul specialist cu autoritate care avea calitatea de a ține piept unor șacali și el a coordonat echipa de negociatori, obținând condiții cu mult mai avantajoase la o sumă de peste 100 de milioane de dolari acordată de o firmă pentru derularea unui proiect ambițios, într-o lume în care toți doreau să pescuiască în ape tulburi. Profesorul Vasile RĂILEANU a arătat că este profesionistul desăbârșit, pe care îl știam eu dintotdeauna.




(26 februarie 2023)

Saturday, February 25, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Minodora CINTA

Voi recunoaște din start că am o teamă teribilă de injecții și de stomatologi. Neșansa m-a urmărit prin anul 1973 când am avut probleme teribile cu dantura. Dumnezeu a vrut să fac o programare la Cabinetul stomatologic de la Spitaul nou construit din Șoseaua Pantelimon și acolo să fie medic stomatolog, doamna Minodora CINTA.
De la început mi-am dat seama că doamna doctor Minodora CINTA este un om cu experiență, care lucrase la Spitalul de TBC din afara Bucureștiului și acolo a avut posibilitatea să facă lucrări pacienților, unde și-a făcut mâna, cum se spune. Mi-a lucrat la măsele și chiar a făcut o operație. Îmi era tare teamă de urmări, dar spre surprinderea mea, după operație m-am simțit foarte bine, nu s-a umflat falca dreaptă și chiar am mers să-mi țin seminariile, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dpă ce m-am mutat cu casa în Berceni, îmi era peste mână să merg la Cabinetului din Șoseaua Pantelimon la doamna doctoriță Minodora CINTA. Acum știu multe și dacă compar, trebuie să recunosc faptul că doamna doctoriță  Minodora CINTA avea tehnică și dădea soluții foarte moderne. După ani și ani, când fortuit, am revenit la stomatolog, cel care a văzut lucrările făcute de doamna doctoriță Minodora CINTA s-a minunat, căci deși trecuseră peste 20 de ani, soluțiile de demult abia se introduceau în cabinete, ceea ce m-a făcut să fiu și mai impresionat de ceea ce știa doctorița CINTA.
M-a impresionat că în eu aveam numai 26 de ani și știindu-mă asistent universitar abia trecut de stagiatură, doamna doctoriță Minodora CINTA îmi vorbea extrem de frumos, în timp ce femeia de la lift confundându-mă  cu un student, m-a porcăit ca pe ultimul nenorocit de pe această planetă. Pentru mine doctorița Minodora CINTA a rămas etalon de profesionalism și seriozitate și dacă mi-am dorit și eu ceva, mi-am dorit ca în meseria mea să fiu și eu la același nivel de profunzime, de seriozitate și de concentrare. A fost norocul vieții mele să întâlnesc o profesionistă de talia doctoriței Minodora CINTA și de-a lungul anilor, norocul mi-a surâs și cu alte ocazii, căci am mai întâlnit profesioniști adevărați, nu mulți, dar au fost și de la ei am avut ce învăța, căci eu am disponibilitate să învăț mereu  și mereu, 

(25 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion ȘTEFAN

Cu Ion ȘTEFAN am fost coleg de facultate. Era un student foarte bun. Muncea foarte mult și se vedeau rezultatele prin notele mari pe care le obținea la examene. Am stat la căminul de pe strada ROMA când eram în primul an de facultate și am stat chiar în aceeași cameră.
Nu știu de ce i s-a zis Fane Babanu' pentru că nu era deloc baban. Uneori, seara când ne apucam noi să facem întreceri între noi, ca să mai eliberăm din energie și făceam flotări, unii dintre noi, dădeau definiția bărbatului ca fiind acela care face mai mult de 11 flotări. Numărul 11 era fixat, căci Ion ȘTEFAN făcea doar 10 flotări. El se ambiționa, dar colegii se amuzau, căci aveam pe unii dintre ei ce făceau lejer peste 30 de flotări. Știu că în anul al II-lea colegul meu Ion ȘTEFAN s-a transferat la Facultatea de Economie a Producției, actuala facultate de Management, facultate pe care a terminat-o cu rezultate excepționale. L-am mai întâlnit de câteva ori în studenție și era un bărbat bine definit, cu haine frumoase pe el și care avea același zâmbet larg și aceeași privire luminoasă a ochilor de culoarea cerului. Părinții lui erau din zona Titu și povestea Ion ȘTEFAN că la ei dacă cineva își face o casă cu cinci camere, vecinul se va zbuciuma să facă o casă cu șapte camere. Oamenii aveau această dorință de a arăta că ei sunt mai buni decât ceilalți. Această educație o avea și Ion ȘTEFAN, căci ambiția lui era să fie cel mai bun și muncea din greu să ajungă să-și îndeplinească visul. Știu că de multe ori când mergeam la sala de lectură numărul unu, Ion ȘTEFAN era prezent acolo și el pleca printre ultimii, căci el trebuia să-și pregătească seminariile și proiectele și nu lăsa nimic la voia întâmplării.
Îmi aduc aminte că eram în anul al II-lea și înainte de examenul de matematică, Ion ȘTEFAN ne spunea că a visat ce subiect va avea pe bilet. Noi locuiam la un cămin din complexul Agronomie și eram colegi de cameră. El a venit de la examen cu o notă mare, dar pe bilet au fost cu totul alte subiecte decât cele pe care le visase. M-a copleșit faptul că el se odihnea visând subiecte pentru examenul de matematică



(25 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru SÂRBU

Alexandru SÂRBU a fost și a rămas pentru totdeauna pentru mine, Sandu. El, Sandu a fost primul care mi-a zis Nuțu. Cu el mergeam la grădiniță, el fiind cu un an mai mare decât mine. Eu eram mititel și el mă ocrotea, ca un frate mai mare. Ne hucam cât era ziua de mare. El desena pe pământ tot felul de figuri și ne amuzam. Cu el am mers cu dura de la plita sobei, pe care o împingeam cu o sârmă îndoită, pe marginea trotuarului. A fost perioada cea mai frumoasă a începutului copilăriei mele. S-a sfârșit brusc pentru că Sandu s-a îmbolnăvit și a murit. Nu aveam mai mult de cinci ani când l-am văzut pe Sandu în coșciug. Nu am înțeles eu mai nimic, dar văzând că tovarășul meu de joacă și de grădiniță nu mai este mi-am dat seama că ceva-ceva este peste puterile mele.
După ce l-au îngropat pe Pandu, multe dimineți, mămica lui îmi aducea mie o cană de ceai și o felie de pâine unsă cu magiun. Erau diminețile. Ani de zile am ținut minte gustul acelui ceai și abia după 2001 după ce m-am mutat în Vitan, am cumpărat din întâmplare ghimbir și am făcut ceai, iar gustul ceaiului era la fel ca gustul ceaiului pe care-l primeam pentru diminețile de la Sandu. Știu că mămica lui, la șase săptămâni, când a făcut pomană mi-a dat mie niște lucrușoare. 
Ani în șir m-am gândit să merg la cimitirul din deal, unde acum este și stadionul din Pitești, să aprind o lumânare la mormântul lui Sandu, dar nu am reușit să identific locul. Am nostalgia zilelor când sandu venea la noi în curte și mă striga:
- Nuțule, hai să ne jucăm. 
Abia după ce m-am căsătorit, în primii ani, soția mi-a mai zis Nuțu. restul oamenilor nu au avut voie să-mi zică altfel decât Ion și arareori Nelu sau Neluțu, dar niciodată Nuțu.
Aici trebuie să spun că Sandu a fost singurul prieten din viața mea. După ce nu a mai fost Sandu nu am mai fost în stare să am un prieten, deși prietenia noastră a durat doar câteva luni, iar eu eram mititel foc.


(25 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Coriolan MAREȘ

Coriolan MAREȘ a fost asistentul universitar la disciplina Contabilitate, în vremea studenției mele. El avea un anume fel de a fi, încât învățai contabilitate de plăcere.
Coriolan MAREȘ este absolvent al Facultății de Finanțe și Contabilitate din Academia de Studii Economice, promoția 1966.
Coriolan MAREȘ la vârsta de 43 de ani, a susținut în 1979 teza de doctorat de 195 pagini, intitulată  Modernizarea contabilității cheltuielilor de producție ți a calculației costurilor în construcții și coordonată de profesorul universitar Victor PUCHIȚĂ.
De-a lungul anilor profesorul Coriolan MAREȘ a scris cărți singur sau în colaborare precum: Contabilitatea unitatilor industriale pentru Facultatea de Finante-Contabilitate - 1981, Contabilitatea unitatilor de constructii si transporturi - 1982,  dar și multe altele.
Am fost prieten cu Coriolan MAREȘ pe Facebook și tot de pe Facebook am aflat că el ne-a părăsit, lucru care m-a întristat enorm, pentru că asemeni unui învățător, el mi-a pus în mână creionul numit CONTABILITAE și am reușit să înțeleg ceea ce era de neînțeles până la el. M-a impresionat la profesorul meu de atunci Coriolan MAREȘ tactul de care dădea dovadă în discuțiile cu noi, studenții de la Secția de Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic, studenți pentru care disciplina de Contabilitate era undeva la și așa mai departe, căci în mintea noastră numai bytes și calculatoare se învârteau și nu mai era loc și de altceva. El știa cum să ne readucă la realitate, cu calm, cu zâmbetul și cu privirea lui inteligentă, căci vorbele, fără toate acestea ar fi trecut pe lângă noi cum trece apa prin penele gâștelor.

(25 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria ANGHEL

Maria ANGHEL era soția fratelui mamei, deci ca rudă, ea era mătușa mea. Avea casa peste drum de casa noastră. Eu știu că îi spuneam simplu, moșica, pentru că ea mă moșise atât pe mine, cât și pe ceilalți frați apropiați de vârstă cu mine. Din copilăria mea îmi amintesc cum de fiecare dată când iarna răceam, mama o chema pe moșica să ne tragă cu gaz, înainte de a ne face o baie fierbinte. Urlam ca din gură de șarpe, iar moșic ne zicea vorbe de duh invocând tot felul de irozi ai mamei. 
Aveam mare admirație față de moșica pentru că atunci când făceam năzdrăvenii și mama mergea la fratele său în curte să ia o nuia de frasin să ne altoiască, moșica începea să stea de vorbă cu mama și tot discutau până mama și uita de ce s-a dus în curtea cumnatei sale. Pentru noi era o bucurie să știm că trece strada și merge să ia o nuia de frasin, căci cu siguranță nu se mai aplica nicio corecție.
Moșica împărțea colaci și vase de lut cu ciorchine de cireșe,  atunci când erau Moșii de primăvară și noi abia așteptam să vină de la biserică, să ne aducă și nouă pomană. Eram impresionat, pentru că moșica noastră știa să facă un orez cu lapte și cu scorțișoară presărată pe deasupra, cum nu am mai mâncat niciodată de atunci. Și grișul cu lapte pus în castroane de lut cu sirop de zahăr ars era excepțional. Dar vremurile de demult s-au dus, a trecut și copilăria mea și cu ea acele bucurii pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. După ce am plecat la București și după ce ne-au fost demolate casele de s-au construit blocuri, am văzut-o din ce în ce mai rar pe moșica. Era mutată la un bloc, tristă, consumându-se că-și pierduse libertatea de a avea curtea ei, vaca ei, fântâna ei, grădina ei și casa cu pridvor de unde vedea lumea.


(25 februarie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Andrei NICOLAE

L-am cunoscut pe Andrei NICOLAE în anul 1969 după ce am mers la familia viitoarei mele soții să mă cunoască, el fiind fratele viitoarei mele mamă-soacră. Prima impresie contează. El era un om blând, care nu vorbea mult, dar care m-a impresionat de la cum mi-a strâns mâna când am dat prima dată noroc. Eu am niște semne. La mine privirea omului și modul în care dă noroc îl definesc pe om. Nu știu, dar simt după aceste două elemente că mă voi înțelege sau nu mă voi înțelege cu omul din fața mea. 
După ce l-am privit și după ce ne-am strâns mâinile, mi-am dat seama că Andrei NICOLAE este omul de nota 10. Dacă eu am hotărât ca el să-mi fie naș de cununie și nu nașul meu de botez, înseamnă că am avut motive puternice să iau o astfel de hotărâre. Viața mi-a demonstrat că nu m-am înșelat.
Andrei NICOLAE s-a dovedit a fi un om specia.
Andrei NICOLAE a fost un om de mare caracter.
Andrei NICOLAE era un adevărat profesionist.
Întotdeauna, Andrei NICOLAE a fost prezent și mi-a dovedit că știe să abordeze probleme, fără a intra cu bocancii murdari de noroi în viețile altora. El era o prezență discretă și știa să aprecieze pe cei din jurul lor. Cu trecerea timpului Andrei NICOLAE mi-am dat seama că făcea lucruri care mă impresionau, mai ales că aveam copiii în creșterea socrilor mei, căci eu și soția mea trebuia să ne vedem de muncă și să evoluăm în fățișul vremurilor comuniste. După ce am fost cununat, lui Andrei NICOLAE îi spuneam simplu nașu' Andrei. Ori de câte ori ajungeam la Pitești, îl vizitam pe el și pe nașa și găseam acolo căldura unor oameni care știu să trăiască, știu să aprecieze și înțeleg rosturile vieții, iar acest lucru a fost pentru mine cel mai important din viața mea, căci mi-am dat seama că a fi om este baza vieții mele.


(25 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dorina MOANȚĂ

Pe Dorina MOANȚĂ am cunoscut-o când mergeam la etajul al III-lea din Centrul de calcul al ASE la prietenii mei pe când eu eram asistent universitar la Catedra de Cibernetică Economică. Ea lucra ca matematiciană la sectorul condus de dr. Vasile IONESCU. Chiar am fost lacăsătoria civilă a ei cu cercetătorul Ion MOANȚĂ de la Institutul de Etnografie și Folclor, un om de toată isprava și cu o cultură remarcabilă.
Dorina MOANȚĂ a trecut în Catedra de Matematică după Revoluția din 1989. 
În 1998 Dorina MOANȚĂ a susținut teza de doctorat de 194 de pagini intitulată Modelarea cibernetico-economică a sistemelor de transport și coordonată de profesorul universitar Eugen ȚIGĂNESCU, obținând titlul de doctor în cibernetică și statistică economică.
Știu că Dorina MOANȚĂ a publicat o carte despre problema de transport tridimensională pe care mi-a oferit-o cu autograf.
Pe mine m-a impresionat Dorina MOANȚĂ pentru dârzenia cu care s-a luptat să evolueze, căci față de mine care am prins și vremuri ceva mai bune, ea a traversat perioada cea mai bună din viață în niște condiții în care erau închise toate porțile și aici mă refer la posibilitatea de a evolua profesional, căci în Centrul de calcul al ASE erau blocate posturile de concurs pentru cercetătorii științifici cu zecile de ani, indiferent de realizările oamenilor de acolo. Eu am apreciat-o pe Dorina MOANȚĂ pentru munca ei de cercetătoare științifică din sectorul doctorului Vasile IONESCU și pentru faptul că ea era omul care a mers pe principiul tac și fac și las pe alții să aprecieze munca.


(25 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe CIOBANU

Gheorghe CIOBANU este matematician la bază.
Gheorghe CIOBANU a făcut un doctorat în matematici.
Gheorghe CIOBANU a realizat un produs software de alocare și nivelare a resurselor.
Gheorghe CIOBANU a devenit profesor universitar în Catedra de Cibernetică Economică.
Pe profesorul Gheorghe CIOBANU l-am cunoscut de când am venit în Centrul de calcul al ASE, dar dialogurile cu el le-am avut ceva mai târziu, când am lucrat la disciplina Programe aplicative și foloseam pentru alocarea și nivelarea resurselor produsul software realizat de el.
Gheorghe CIOBANU a scris ca singur autor sau în colaborare, lucrări dintre care enumer aici  Cercetări operaționale cu aplicații în economie : optimizări liniare, realizată împreună cu Eugen ȚIGĂNESCU, publicată în anul 2002 la Editura ASE, Cercetări operaționale : optimizări in rețele : teorie și aplicații economice realizată împrenă cu Dorin MITRȚ, Virginia MĂRĂCINE, Floare MUSTAȚĂ și publicată în anul 2002 la Editura Matrix Rom, Cercetări operaționale cu aplicații în economie : Teoria grafurilor. Analiza drumului critic realizată împreună cu Floare MUSTAȚĂ și Vasile NICA, publicată în anul 1996 la Editura Matrix Rom, Analiza sistemelor complexerealizată împreună cu Gheorghe BOLDUR și Ion BĂNCILĂ, publicată la Editura Științifică și Enciclopedică în anul 1982,  dar și multe articole publicate în reviste de specialitate.
Gheorghe CIOBANU m-a impresionat prin disponibilitatea sa de a mă ajuta să înțeleg cum funcționa produsul său software, căci discuțiile cu el erau legate de modul în care a fost scris programul, căci avea o interfață extrem de interesantă și realiza validări care trebuiau analizate distinct. Țin să menționez aici că produsul său software, dacă ar fi reluat ar fi extrem de drăguț căci alocarea și nivelarea de resurse este și acum o problemă de mare interes, mai ales în zona utilizării de roboți, căci rupturile de stoc crează mari probleme în ordonanțarea producției.




(25 februarie 2023)