Marea recalculare, în linie dreaptă

Marea recalculare, adică recalcularea pensiilor, a intrat în linie dreaptă și la 1 septembrie, pensionarii din spațiul mioritic, vor primim pensiile recalculate. Nu am zis pensiile mărite, pentru că nu despre mărire este vorba, ci despre recalculare, căci:
- pensiile speciale, vor rămâne în continuare pensii speciale,
- o parte dintre pensii prin recalculare nu se vor modifica,
- o altă parte dintre pensii prin recalculare se vor mări.
Marea recalculare nu înseamnă în nicio situație micșorare de pensii, căci un drept câștigat, nu se pierde niciodată, așa cum zice constituția.

De-a lungul anilor, s-a căutat o soluție pentru pensionari, pe care un nene, dovedit a fi turnător ordinar la securitatea comunistă, i-a considerat asistați sociali, fără ca vreo dată să se găsească soluția care să rezolve inechitățile create în timp, de mediocritatea celor care au gândit și votat legile după care s-au făcut pensionările. Marea recalculare, are pretenția de a rezolva marea majoritate a inechităților și pensionarii așteaptă cu gura căscată noile decizii de acordare a pensiilor.

La televizor au apărut tot felul de bătrâni, mai mult sau mai puțin decrepiți, care s-au dat mari maeștri în a-i învăța pe telespectatori să-și recalculeze pensiile după o așa-zisă nouă formulă de calcul, care de fapt este o mică jonglerie în spatele căreia se ascund adevăruri crunte, crude și de nebănuit. Acei vorbitori de la televizor, în loc să discute clar pe articolele de lege, veneau cu tot felul de digresiuni și de puncte de vedere personale, care evidențiau imperfecțiunile legii, de parcă cineva ar mai avea cum să opereze modificări, pentru a le satisface lor doleanțele, unele îndreptățite desigur, dar tardiv de luat în considerare.

Marea recalculare este expresia neputinței unui popor de a soluționa o problemă, căci noua lege a pensiilor nu va soluționa, ci va repara, ceea ce timp de peste 100 de ani s-a tot improvizat, fără succes, în domeniul pensiilor, deși în țările dezvoltate există soluții foarte clare pe problemă și mai mult, lumea știe ce-o așteaptă după vârsta pensionării, fără a sta cu mâna întinsă la mărinimia unui stat corupt, să-i dea și ei bănuțul pentru pâinea cea de toate zilele și pentru medicamentele absolut necesare. Și acum, statul se face că rezolvă problemele seniorilor, dar de fapt doar dă o fațadă ceva mai strălucitoare unui decor de mucava în care bătrânii se vor simți tot singuri, tot neajutorați și tot lipsiți de speranță. Nici nu va fi altfel, atât timp cât economia mioritică este bazată pe consum, iar banii doar se rostogolesc în fluxuri speculative, adăugarea de valoare fiind nesemnificativă, iar evaziunea fiscală este la cote maxime.

După marea recalculare, va urma mica recalculare, care este de fapt un business pentru cei care au derulat procesele de digitalizare arhivelor, ca lovitură de mare maestru, din moment ce procesul de digitalizare a început acolo acum 15 ani, s-a încheiat de câțiva ani și asemeni animalelor de pradă, au așteptat momentul în care victimele se vor apropia de prada virtuală pentru a-și primi adeverințele la costuri astronomice, căci businessul este business și economia de piață funcționează aberant atunci când termenele sunt foarte strânse și regulile le fac cei care s-au constituit în carteluri și joacă tare.

Marea recalculare va aduce o rază de speranță multor bătrâni pe care singurătatea și bolile îi macină și le va alina suferințele, dar este departe de a le rezolva problemele, căci societatea de azi nu are capacitatea de a vindeca răul produs de-a lungul zecilor de ani de comunism, nu pentru că nu s-ar dori acest lucru, dar nu există resurse pentru a înțelege problemele, pentru a le soluționa și nici inteligența artificială, oricât de mult ar progresa nu are capacitatea de a lua fiecare caz în parte și de a-l trata așa cum trebuie.

(01 iulie 2024) 

Eu și pensia

La 65 de ani, am ieșit la pensie. Nu m-am considerat nici tânăr, nici bătrân, dar când l-am auzit pe turnătorul de Traian BĂSESCU zis PETROV,  că pensionarii sunt asistați social, mi-a venit să vomit. Eu am muncit 42 de ani, din 1970 până în 2012 și consider că nu am ajuns la mila acestui gunoi, pentru a mă face el asistat social, nu i-ar fi rușine!

Nu fac aici nicio afirmație despre:

- mărimea pensiei mele,

- pensiile nesimțite,

- ce mi s-ar fi cuvenit mie,

pentru că am alte treburi și nu-mi piert timpul cu lamentări inutile, care nu duc decât spre o fundătură. Timpul care mi-a mai rămas de trăit vreau să-l trăiesc intens, frumos și să mă bucur de fiecare zi pe care mi-o dă Dumnezeu.

Nu am așteptări de la nimeni, pentru că aș fi dezamăgit și nu vreau să trăiesc dezamăgiri. Când merg în ASE vreau să beau o cafea cu foștii colegi care sunt mai tineri decât mine, vreau să aud un banc, vreau să-i aud spunându-mi câte ceva despre realizările lor.

La români, pensionarii sunt ultimii oameni, pentru că în educația românilor bătrânii sunt inutilitățile în persoană și de aceea tinerii și maturii, au vorbe de ocară pentru pensionari. Nu mă deranjează, pentru că nu cer nimănui ceea ce nu are, din moment ce eu am obiectivele mele și nu stau să-mi pierd timpul cu indivizi care nu știu altceva decât să jignească sau să spună vorbe nelalocul lor, nu neapărat la adresa mea, ci la adresa celor din jurul lor, din care se vede cu ochiul liber că ei nu știu să poarte respect nimănui.

Mă uit cu scârbă la cât se lamentează unii și alții în jurul creșterii pensiilor, ca împărțire a unei mămăligi către nenumărați flămânzi, în loc să vorbească despre căile și mijloacele de creștere a mămăligii, căci o mămăligă, cu cât este mai mare cu atât este mai îndestulătoare.

(12 mai 2023)

Pensionarii și tinerii

Nu vreau să creadă careva că am ceva cu tinerii. Ei sunt așa cum generația maturilor i-a format, i-a educat, i-a școlit și le-a impus reguli. Ar fi excentric dacă aă arăta cu degetul spre generația tânără, căci ea este inocentă, doar prin faptul că este un produs. 
Și eu am fost tânăr ca ei și ar trebui să recunosc că am avut apucături deloc bune față de bătrânii pe care i-am întâlnit, pentru maturii de pe vremea când eram eu tânăr, au avut comportamente deloc măgulitoare pentru ei ca maturi, care se considerau persoane îndreptățite să dea lecții, față de bătrâni.
Maturii de pe vremea tinereții mele erau autorii unor ziceri precum:
- Moartea te caută pe acasă și tu stai și te plimbi cu autobuzul.
- Stai acasă și așteaptă moarte, nu cere să stai pe scaun în autobuz.
- Dă-i dracului de pensionari, că doar consumă, ce le mai trebuie doctorii?

S-a vorbit mult despre conflictul dintre generații. Când un președinte iresponsabil i-a făcut pe pensionari asistați sociali, pentru a primi voturile tinerilor, o fi crezut că el este bântuit de tinerețea veșnică. S-a văzut că ciclurile se derulează și tinerii ajung maturi, maturii ajung bătrâni. Nimeni nu învață nimic în tot ce se întâmplă. Pe mine de pe poziția de pensionar mă amuză când văd răutatea și ura bătrânilor față de tineri, când văd disprețul maturilor față de bătrâni, pentru că lipsa de respect și lipsa de bună creștere sunt boli fără tratament vreodată și societatea românească niciodată nu se va îndrepta spre direcția bună, în care bătrânii să-i respecte pe tineri, în care maturii să contribuie la educația tinerilor și societatea ei să trăiască în armonie.


(07 aprilie 2023)

Contributivitatea, fir-ar a dracului să fie!

Contributivitatea, fir-ar a dracului să fie!

Nu-mi aparține fraza. Este un fel de folclor cules dintr-un mijloc de transport. A fost o frază rostită cu năduf, căci se anunță a avea implicații majore asupra unor pensii și nu oricare pensii, ci a pensiilor așa-zise nesimțite, de parcă pensiile sunt nesimțite sau beneficiarii lor, ci nesimțiți au fost cei care au dat legi ce au generat aceste pensii.

Nimeni nu-și dă singur pensia. Pensia se calculează de către un organism specializat al statului, în funcție de niște variabile care sunt introduse într-o formulă. Pensionarul este doar cel care primește rezultatul calculului. Dacă din calcul rezultă 2.222 lei, pensionarul atât primește. Dacă din calcul rezultă 22.222, atât primește. Cel mult, pensionarul are dreptul să conteste, să se judece și dacă dreptatea e de partea sa, pensia îi va fi majorată cu câțiva lei, căci cine a calculat a greșit variabilele și nu formula.

Fiecare salariat a semnat că primește un salariu. El nu a semnat formula de calcul a salariului. El nu a semnat niciunde că refuză să plătească din ceea ce trebuie plătit către stat. Salariatul nu-și calculează după capul lui salariul, ci există o lege, căci altcineva, nu el a stabilit cum se calculează salariul. Acum se vorbește despre contributibitate. dacă legile după care s-a calculat salariul cuiva nu includ contribuții pentru pensie deduse dintr-un coeficient aplicat asupra salariului înseamnă că doar în cazul în care salariatul a depus un înscris prin care refuză să plătească acea sumă, i se va reproșa că el nu a contribuit la fondul de pensii. dacă legea salarizării nu a avut componenta de contribuție la fondul de pensii, salariatul nu se face vinovat că nu a contribuit și statul înghite gălușca pur și simplu. 

Există o soluție. eroarea făcută de stat, tot statul este cel care trebuie s-o repare. Se calculează cu cât trebuia să contribuie salariatul și nu a contribuit, dar nu din vina lui, ci din vina statului și statul virează la fondul de pensii suma respectivă. Acest lucru trebuie să-l facă statul-hoț și lacom și pentru cei care se află în activitate și statul nu trebuie să se mai eschiveze. Dacă un salariat lucrează de 5 ani deja și nu a contribuit cu nimic la fondul de pensii din cauza statului hoț și parșiv, statu va calcula cât trebuia să plătească respectivul salariat la fonsdul de pensii, statul va vărsa la fondul de pensii suma și în continuare va reface sistemul de salarizare ca omul să aibă contributivitate.

Statului i-a convenit chestia cu necontributivitatea, căci făcea economii la buget și nu-l durea capul căci una este să ai contributivitate de la mulți și deci să plătești tu ca stat mult și altfel este să plătești pensii la puțini, căci nu toți mai ajung să mănânce pensie. Un stat ageamiu, lipsit de scrupule, cu niște finanțiști fără viziune așa procedează, iar acum când Europa a descoperit mârlănia, ei încearcă s-o scoată la capăt pe spinarea celor nevinovați, căci boul care trage, tot în el dai.

(07 iulie 2022)

Pensionari în România

A fi pensionar în România este o calamitate. Ca orice lucru prost făcut, sistemul de asigurări sociale reflectă mentalitatea păguboasă a celui pe care nu-l interesează decât ziua de azi și nimic altceva. Aici stă explicația prin care:
- tinerii nu sunt interesați să-și plătească dările către stat căci pensia este prea departe de ei,
- pensionarii îi privesc neliniștiți pe politicieni care nu sunt în stare să le asigure trai decent,
- fondul din care sunt plătite pensiile este extrem de fragil și pe zi ce trece carențele se adâncesc,
- nimeni nu înțelege căci pentru toate există și soluții de succes și doar acestea trebuie preluate,
- asistarea cu pasivitate nu este soluția, căci sistemul se erodează și se prăbușește la o adică.

Acum există baze de date foarte complexe și există modele matematice care permit efectuarea oricrei tipologii de simulare, pentru a fi identificate doar modelele care oferă soluții de succes, înțelegând prin aceste soluții, doar pe acelea care permit ca sistemul de colectare și de plăți de pensii să se întrețină singur. În lume există astfel de sisteme de pensii de stat și dacă cineva s-ar apleca mai atent ar înțelege cum stau lucrurile și ar trece la implementarea unei noi gândiri de colectare și de plată și la noi. Abordările învechite nu mai au nimic cu ceea ce se întâmplă în economiile robotizate și acolo unde informatica se constituie în element primordial de efectuare a reglajelor fine, astfel încât crizele economice și dezechilibrele macroeconomice să fie controlate în mai mare măsură, pentru a fi diminuat efectul de tăvălug.

Faptul că abordările de la noi sunt cele bolșevice nu mă miră, dar credeam că apariția unei noi generații de finanțiști care știu ce este aceea modelare de fenomene economice, ar fi trebui să schimbe concepțiile învechite și să se obțină restructurarea din temelii a sistemului de asistență socială. Fluturarea marotei cu contributivitatea este atât de depășită încât mă apucă jalea numai când văd cât de primitivă este lupta cu pensiile nesimțite, care sunt expresia lipsei de onoare a politicienilor mioritici.

Acum se vorbește de pilonii de pensii. Sunt tare curios să văd ce moace vor face propovăduitorii acestor piloni când se va întâmpla ca un astfel de fond să-și declare insolvența sau să fugă cineva cu banii. Statul garantează ceva, dar să nu uităm că fondurile sunt private pentru pensii private, deci statul n-ar prea trebui să-și bage nasul 100%.

Eu știu că statul are bani. Eu știu că există zone unde investițiile statului devin profitabile. Eu știu că numai dacă ceva din fondul de pensii s-ar băga în comerțul cu arme, suma s-ar dubla. Nu am vorbit, jucat la Loto, barbut,  de prostituție și nici de droguri unde bagi 1 leu și câștigi 50 lei, căci statul nu se bagă în așa ceva, dar construcțiile, autostrăzile ar merita încercate ca investiții ale statului folosind ceva bani din fondul de pensii.

Concluzie: scamatoria amintită de TURCAN de nu mai erau bani de pensii, arată arbitrariul din sistem.



(17 decembrie 2021)

Pensionarii și statul

Despre stat se zice că este cel mai prost manager. Nu contrazic acest postulat. Cei care intră în contact cu satul sunt pensionarii, care constată că statul este:

- discreționar;

- corupt;

- anchilozat;

- birocratic;

- risipitor;

- intolerant;

- inuman;

- rău;

- distructiv;

- impredictibil;

- disprețuitor;

- ineficient;

- ambiguu;

- dezastruos.

Statul înseamnă multe, dintre care și sistemul de pensii care include pe lângă tot felul de organisme și legislația, făcută în așa fel încât să aducă pe cetățenii care devin pensionari la statutul de sclavi ai mileniului al III-lea. Procedând cu de la sine putere, statul face exact ceea ce vrea cu toate resursele, adoptând politici dintre cele mai bizare care duc inevitabil la corupție endemică și ireversibilă, după principiul hoțul strigă hoții. Toate regulile definite și practicate refelctă o mentalitate medievală, prin care cetățeanul activ nu reprezintă decât o unealtă aducătoare de profit, iar pensionarul nu reprezintă nimic în afara unei guri de hrănit și a unui consumator ineficient și în exces de servicii sanitare. De aceea, pensionarii trebuie să-și calibreze din timpul în care sunt persoane active raporturile viitoare cu statul, în ideia de a realiza astfel de acumulări încât să-l facă pe el, pensionarul, să fie cât mai puțin dependent de atitudinea inumană a statului așa-zis democratic, care de fapt este un stat al dictaturii mediocrilor, corupției, ineficienței și risipei. Mai mult, pensionarii trebuie să conștientizeze că nu sunt altceva decât mase de manevre, care acceptă minciunile cele mai aberante legate de creșterea pensiilor și fac ceea ce statul le cere, inclusiv se pun capră. Ei sunt înșelați de politicienii venali, dar au marele defect că uită prea repede și se lasă păcăliți din nou, făcând jocurile celor care doresc să acceadă la cașcaval, hămesiți fiind. Să nu-l uităm pe T.B. să nu-l uităm pe T.S. și nici pe A. V. care de pe scenă vorbeau ei cum că pensia minimă va ajunge de 800 euro, ca și cum aici pe Dâmbovița în doi ani va apare atletul ce va sări în înălțime direct 4,44 m când recordul național la săritura în înălțime este de  2,40 al lui Sorin MATEI înregistrat  la data de 20 iunie 1990. Trebuie spus că raporturile statului cu pensionarii nu se vor schimba niciodată și statutul pensionarului a fost, este și va fi acela de oropsit, jugnit, umilit și blamat doar din vina că trăiește pur și simplu.

(06 noiembrie 2018)

Pensionarii și...

Pensionarii sunt o categorie formată din persoane:

- ușor manipulabile;

- secătuite de puteri;

- aduse la exasperare,

- ignorate de societate;

- cu stare de sănătate precară;

- mințită de toți;

- folosită în toate direcțiile;

- jignite fără jenă.

Merită o analiză pentru a stabili raporturile dintre pensionari și ceilalți cu care ei interacționează. Concluziile sunt nasoale rău de tot.

(05 noiembrie 2018)

Pensionarii și privații

Când un om lucrează la stat, trebuie să se supună rigorilor, adică la 65 de ani își ia bocceluța și PA. La privați lucrurile stau altfel. Omul lucrează toată viața. Pe vremuri se zicea despre actori că mor pe scenă. Era vorba de actorii care jucau în companii private, gen STURDZA-STORIN-MAXIMILIAN, unde se montau anula peste 20 de piese și actorii colindau țara-n lung și-n lat, nu ca acum când pe salarii mici, vegetează, unii nejucând ani în șir, nici măcar figurație.

Și la privați este tot ca la stat. Cei din jur așteaptă momentul pensionării colegilor care au ajuns la 65 de ani pentru:

- a le ocupa funcția;

- a le ocupa biroul;

- a le prelua din lucrări;

- că s-au săturat de ei;

- a fi fericiți și liberi.

Și în mediul privat există:

- invidii;

- răutăți;

- bârfe;

- insatisfacții;

- frustrări;

- dorințe;

- pofte;

- răzbunări.

De aceea, momentul pensionării unui coleg este;

- o bucurie;

- o eliberare;

- o izbăvire;

- o fericire;

- o speranță.

Cel care pleacă se vede în situația ca și la stat, de a fi omul care și-a rupt toate legăturile cu vechiul loc de muncă. Să nu ceradă nimeni că patronul îi așterne covorul presărat cu petale de trandafiri celui care pleacă, mai ales dacă pensionarul a lucrat foarte bine, căci patronul vede o obligație ca toți să-l slujească pe el în cele mai bune condiții. Am văzut zile de pensionare foarte triste în viața celui care pleacă la pensie, chiar dacă acesta dă o masă și se bea șampanie și se taie tortul.
Pensionarii din mediu  privat nu sunt mai deosebiți de cei de la stat. Există riscul la privați ca să nu li se fi plătit dările, drept care pensionarul chițăie să-și rezolve situația. Pensionarul de la privat are drept să se pensioneze cam când vrea el. Mi se pare rezonabil să nu treacă de 70 sau cel mult 75 de ani ca vârstă fără să se pensioneze. la pictori, scriitori și actori e un pic altfel.

(03 noiembrie 2018)

Pensionarii și nerecunoscătorii

Am văzut foarte mulți oameni supercalificați, puternici și cu caractere nobile, care cât timp au fost în activitate:

- au făcut numai bine;

- i-au sprijinit pe tineri;

- au promovat necondiționat valorile;

- au apărat dreptatea celor din jur;

- au acționat responsabil și corect;

- au fost buni și apreciați.

Am crezut că toți colaboratorii lor se vor comporta exact așa cum trebuie dând măsura binelui pe care l-au primit. La pensionarea binefăcătotilor lor, i-am văzut pe mulți dintre cei care au promit o mână de sprijin, că s-au năpustit asupra celor care plecau în pensie și cu gesturi nejustificate, au procedat exact cum nu trebuiau să procedeze. Am văzut cum peste ani, cei care veneau din urmă, le-au aplicat și lor exact același tratament, fără să le convină deloc.

Din punctul meu de vedere, este cea mai mare eroare pe care o face o persoană prin a crede că binele pe care l-a făcut cândva, cuiva, se va întoarce în timp, chiar și numai sub forma unei fărâme. Această gândire echivalează cu crearea de așteptări, care nerealizându-se generează mai dezamăgiri. Am văzut oameni dezamăgiți. Uneori și mie mi se întâmplă să-mi fie relatate niște cazuri când foști colaboratori de-ai mei au niște atitudini ciudate, de neacceptat. Numai că eu mi-am fosrmat o astfel de atitudine căci nu am așteptat niciodată nici recunoștință, nici aprecieri, nimic mulțumiri, nici compasiune, nici atenție, nici daruri, nici felicitări, nici vizite, nici vorbe de consolare, adică nimic. Este lucrul cel mai potrivit pentru a nu avea dezamăgiri sau așteptări deșarte. Oamenii trebuie luați exact așa cum sunt, cu caracterele lor exact pe care le au, cu timpul lor, exact de care dispun și nu cum ar trebui să fie pentru a ne satisface nouă niște exigente egoiste, ca să zic mai pe șleau.

Din punctul meu de vedere nu există nerecunoscători decât în măsura în care noi construim imagini deformate despre cei din jur în raport cu obiectivele noastre și judecâm oamenii după cum se încadrează sau nu în tiparele absurde pe care ni le imaginăm doar pentru că credem că lumea este strâmbă și îngustă, după cum ne-o modelăm noi în micimea noastră.

(03 noiembrie 2018)

Pensionarii și pensionabilii

Pensionabilii sunty cei care mai au cel mult un an sau doi până a ieși la pensie. Ei sunt oamenii care au atitudini dintre cele mai neașteptate crezând că:
- universul va sta în loc dacă ei se pensionează;
- prin plecarea lor instituțiile se vor prăbuși;
- fără aportul lor nu se va mai obține calitate;
- sunt de neînlocuit, tot ceea ce făceau ei fiind perfect;
- iubesc locul de muncă și colegii îi iubesc pe ei.
Nimic mai eronat decât o astfel de atitudine.
Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit.
Viața merge înainte, chiar mai bine  și cu ei și fără ei.
Plecarea oricăruia nu se simte câtuși de puțin.
Nimeni nu face ceea ce este de făcut ca să nască  iubirea veșnică.
Așa, că pensionabilii trebuie să-și reconsidere poziția față de tot ce mișcă în jurul lor și trebuie să accepte că:
- ziua pensionării vine și pentru ei obligatoriu;
- prin pensionare toate firele cu locul de muncă se rup;
- trebuie să plece pur și simplu că lumea s-a săturat de ei;
- a sosit momentul când ei pun punct unei situații.
Este de înțeles cum în USA, la pensionare vezi pe cei ce pleacă având în mână o cutiuță de carton cu strictul necesar, ca simbol al plecării definitive de la locul de muncă pe care l-au slujit mai mult sau mai puțin, unde și-au dat ani buni de viață pentru a face munci de rutină și pentru a câștiga salariul să trăiască și ei mai mult sau mai puțin decent.
Pensionabilii trebuie să-și pregătească ziua pensionării, stabilind cu precizie ce vor face ca pensionari. Amânarea acestei analize va avea efecte dezastruase asupra stării lor de spirit, căci ziua pensionării îi va găsi nepregătiți și vor vea un șoc, căci de a doua zi vor fi nimeni pur și simplu.
Pensionabilii sunt cei care vor deveni pensionari în curând și de aceea trebuie să-și pună ordine în viață pentru a face față zilei în care li se va spune că activitatea lor s-a încheiat, fie într-un mod festiv, fie așa, dintr-o dată, du cispreț și cu ură, exact așa cum stă bine unor oameni needucați, lipsiți de suflet, care musai au găsit prilejul în frustrarea lor să plătească polițe imaginare uneori, reale în cele mai multe situații.

Pensionarii și ...

Mi-a venit o idee. Anume, să scriu despre situația pensionarilor din țărișoara noastră, pensionari despre care există o mie de păreri împărțite, idei crețe și atitudini bizare, deșănțate și răutăcioase. Merită un studiu mai atent, pentru că societatea trebuie să înțeleagă că nici HITLER nu a reușit să extermine în lagărele de concentrare instanntaneu 5.000.000 de suflete fără ca istoria să-l judece definitiv altfel decât ca un pe un criminal odios. Oricum, societatea nu are cum să-i lichideze instantaneu pe cei 5.000.000 de pensionari, căci dacă ar avea, ar face-o instantaneu, fluierând, zâmbind, aplaudând și bucurându-se nespus că a scăpat de o mare povară. Numai că în fiecare an ar trebui aceeași societate să repete procesul de excluziune cu aceeași viteză, veselie și frenezie, pentru a se păstra tânără, viguroasă și mai ales fără consumuri nejustificate.

În acest context, existența pensionarilor va fi privită:

- ca un rău necesar, pe care societatea trebuie să-l suporte cu stoicism că nu are încotro;

- din punctul de vedere al unei resurse încă utilă în a face pe puțini bani multe alte activități;

- prn prisma consumurilor de doctorii care stimulează obligatoriu industria farmaceutică;

- la scara serviciilor pe care le oferă preoților, mai ales la înmormântări cu ritm accelerat;

- cu speranța că aceștia lasă în urmă o agoniseală pe care ereții tineri o vânează hămesiți.

Această suită de articole sunt scrise destul de detașat de problemă din mai multe puncte de vedere, mai ales că mă laud că am o oarecare independență față de tot și de toate, prin faptul că am avut cu două grame mai mult creier decât media, încât să prognozez corect cum stau lucrurile și să am condițiile de a mă apăra cât de cât de necazurile probabile care vor apare.

Nu scriu aceste articole nici cu răutate, nici cu invidie, nici cu speranță, ci cu detașare, cu obiectivitate și cu optimismul celui care vede lucrurile exact așa cum sunt ele și nu în roz sau în negru, așa cum le-ar vedea un  îmbuibat, respectiv,  un flămând. Aceste articole merită să fie citite de:

- pensionari, căci ei vor înțelege marasmul pe care îl parcurg;

- tineri, căci este bine să știe ce-i așteaptă;

- maturi, care să-și pregătească terenul și forța de a-și suporta destinul.

Viața este mult prea complicată și timpul lucrează în defavoarea oricăruia dintre noi, căci nu am auzit, chiar în cazul celor care traversează complicate tratamente geriatrice să li se oprească timpul în loc sau să întinerească și mai și, devenind frumoși, sprinteni și drăgălași.

(03 noiembrie 2018)