Românul știe ce vrea!

Istoria ne arată că românulștie ce vrea. El are capacitatea de a se adapta la orice situație pentru a supraviețui. Acum, cu digitalizarea este aceeași poveste. Ritmul digitalizării este dat de fiecare dintre noi. Eu, tu, el sau ea, facem digitalizare după c um avem interesul. Avem adresă de poștă electronică sau nu avem, după cum interesul ne dictează. Ne facem cont pe o rețea de socializare, dacă simțim că ne aduce beneficii. Folosim card bancar, în măsura în care plățile cu cardul și celelalte fluxuri financiare ne duc spre economie de timp. Acceptăm să lucrăm integral cu factura electronică, dacă dorim să fim 100% în legalitate. Testul grilă evaluat de computer este utilizat doar în măsura în care dorim corectitudine în derularea unui examen unde supravegherea se face și uman, dar și cu camere de luat vederi.

Românul știe ce vrea. Dacă digitalizarea avansează rapid, ea devine un pericol în fața micilor aventuri ale românului de a ocoli legea. Digitalizarea accelerată face imposibilă tranzacția cu bani gheață, necontabilizați la nunți, în restaurante, la maneliști și nimeni nu-și dorește așa ceva. Dacă închidem ochii pentru o secundă și ne imaginăm ce ar însemna un concurs 100% digitalizat pentru ocuparea unui post dedicat în sistemul public. Scara valorilor devine reală. CV-urile nu mai pot coafate. Evaluarea în fața calculatorului cu amprentă digitală și verificare instantanee prin iris, fac imposibilă trucarea unui concurs. Nici mita nu mai are șansă să se producă, din moment ce banii curg doar în fluxuri electronice de la 500 EURO în sus. Românul știe ce vrea și el se apără, definind un ritm al digitalizării care să-l avantajeze. Așa e caracterul lui, de a închide ochii la câte o mică chestie, de a da ceva, de a primi o atenție, de a-și crea avantaje mici, cu eforturi mici, să-i fie și lui bine și să-și rezolve problemele mărunte de supraviețuire.

(01 august 2026)

Nimeni nu este mai presus de lege, bre!

Constituția României zice la articolul 16 – Egalitatea în drepturi:
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (
2) Nimeni nu este mai presus de lege. 

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. 
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă ne întrebăm ce înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege, trebuie să ne gândim despre ce lege este vorba și ce înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege.

Nu se precizează o lege, ci este vorba de toate legile.

Fiecare lege are un conținut, care definește termene, persoane, acțiuni, condiții pe care toți trebuie să le respectăm. Cei ce nu le respectă se spune că încalcă legea și justiția îi sancționează.

Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în ziua de azi pe scena politică, vedem cu ochiul liber cum politicienii se zice că ocolesc legea, dar de fapt o încalcă, cu gândul la tărăgănarea actului de justiție, până la prescripție, căci parlamentul, care este de fapt legiuitor, a definit cadrul astfel încât să intervină prescripția și cei care încalcă legea și dispun de resurse care să lungească durata derulării proceselor să ajungă la prescripție, ca act salvator al infractorilor presupuși sau autentici.

Prin anul 1997, un domn grec mi-a zis:

Domnul profesor, la noi, unul ca fură o pâine face 5 ani de pușcărie, în timp ce unul care fură 5 milioane de dolari, scapă bazma curată! Malaca, malaca...



(23 iulie 2026)

De ce în cabinet era șeful și un consilier juridic?

În vremurile bolșevice, ori de câte ori eram chemat la șefi pentru diferite probleme, găseam în biroul șefului un consilier juridic, pe care șeful îl consulta din când în când, punându-i întrebarea:
- Dumneata ce părere ai?
Consilierul juridic răspundea după caz:
- Da, este în regulă.
Sau zicea consilierul juridic:
- Aici sunt probleme.
Sau zicea consilierul juridic:
- Nu este în regulă.
Sau zicea consilierul juridic:
- Are dreptate.
Sau zicea consilierul juridic:
- Mai trebuie să ne lămurim.

Niciodată în cabinet nu era șeful singur. Tot timpul avea în jurul lui specialiști adevărați, care îl împiedicau să ia decizii greșite.

(19 iunie 2016)

Încurcătura cumulării salariului cu pensia

Toate încurcăturile care apar în economia mioritică se datorează lucrului cu jumătăți de măsură. Când am fost în într-o anumită țară foarte dezvoltată, prin anul 2000 am văzut că acolo lucrurile sunt simple.
Dacă faci peste 3 ani 65 de ani, nu mai ai voie ca profesor să iei doctoranzi și ești obligat, mort-copt, să finalizezi, fără a lăsa lucrurile neterminate.
În ziua când ai făcut 65 de ani, îți iei bocceluța, eticheta de pe ușa biroului, le strângi mâinile colegilor și dispari, fără a mai exista stadii intermediare, așa cum există pe la alții.
Lucrurile sunt clare și stabilite de zeci și zeci de ani, încât fiecare persoană știe să-și planifice viața pentru a nu avea alte căi decât cele scrise la lege, nu ca la noi, că omul speră că va continua să muncească și după 65 de ani la vechiul loc de muncă.
După mine, cumularea pensiei cu salariu este o mare porcărie, iar invocarea lipsei de forță de muncă este o altă mizerie pe care statul o aruncă în ochii oamenilor, pentru a-i umili, tot așa cum un nene-bou, i-a făcut pe pensionari asistați sociali. Ar trebui să existe o lege prin care:
- oamenii care fac 65 de ani să continue să lucreze dacă vor sau să iasă la pensie dacă vor,
- oamenii de peste 65 de ani să nu mai intre în calculele indicatorilor legați de piramida ocupațională,
- oamenii de peste 65 de ani să-și păstreze salariile, fără a mai ocupa funcții administrative,
- oamenii de peste 65 să iasă la pensie când doresc, anunțând în 24 de ore,
- la fiecare 5 ani de la împlinirea vârstei de pensionare, automat, pensia să le crească cu 10%.
În acest fel nu s-ar mai crea animozitățile dintre vârstnici și tineri, legate de ocuparea de posturi și nici n-ar mai exista mirajul cumulului pensiei cu salariu. Numai că pentru o astfel de abordare trebuie acceptată o realitate și legea trebuie să fie clară asemeni cristalului.

(26 august 2026)

Cum este cu DRUGTESTUL?

Când apar șoferi drogați la volan toată lumea se indignează că poliția nu face nimic. Acum când se încearcă stăvilirea accesului pe drumurile publice a șoferilor drogați, deja s-au strâns 158.000 de semnături pe o petiție, prin care se cer măsuri care să-i ferească de interpretări neconforme pe cei puși să  aplice legea, pe de o parte și pe de altă parte să se evite nedreptățirea celor care ies pozitivi, dar pentru că au consumat medicamente.

este adevărat că licitațiile publice au grave carențe, dar și cei care le organizează ar trebui să rupă pisica în două. Există testere anti-drog. Dacă sunt ieftine, erorile sunt mari, dacă sunt scumpe, precizia este bună, dar numărul de aparate este mic. Suntem prea săraci pentru a cumpăra lucruri proaste și de aceea, este deosebit de important să se cumpere testere de foarte mare precizie, căci dacă eroarea este de 0,001% este clar că celui căruia i se ridică permisul, are o problemă reală. Dacă eroarea este 40% deja totul este joc de barbut, nesemnificativ și nu se mai face distincție între abuz și nedreptate.

Nu există cale de mijloc aici și nici jumătăți de măsură.

Trebuie achiziționate aparate de testare foarte performante.

Trebuie redusă durata analizelor de laborator a probelor recoltate.

Trebuie măsuri extrem de severe împotriva celor care pun în pericol viețile partenerilor de trafic.
Așa cum stau lucrurile acum, nu stau deloc bine, căci în loc să scadă numărul șoferilor drogați sau beți care sunt pe drumurile publice, numărul acestora crește și totul se datorează educației, lipsei de gândire, dar și amenzilor și pedepselor prea blânde. dacă totul este privit cu responsabilitate, cercul se va închide și rezultatele vor fi cele dorite, dacă nu, nu și ne vom mira și mâine și poimâine că sunt prea mulți șoferi drogați și beți care conduc pe drumurile publice și produc accidente.

(06 iulie 2024)

Legea pensiilor e un copil ucis în fașă

Cum era de așteptat, legea pensiilor, face valuri printre politicienii plătiți regește, care nu au grija zilei de mâine și care cred că sunt sortiți să moștenească lumea, doar ei fiind în bună stare, bogăție și fericire, ceea ce este prea departe de adevăr, căci ei sunt mai murirori decât noi toți la un loc.

Legea pensiilor este un text prost, căci nu avea cum să fie bun, din moment ce textul este construit de personaje care nu au dovedit niciodată altceva decât o gândire primitivă, abordări superficiale și modalități funcționărești de abordare a marilor adevăruri.

Legea pensiilor este o construcție tipic mioritică, născută într-un moment nepotrivit, într-un loc nepotrivit, de către oameni nepotriviți, având destinatari oameni nepotriviți, cu un context nepotrivit, analizată nepotrivit, interpretată nepotrivit, ceea ce va duce la prorogarea ei, ca normalitate, din moment ce nu satisface exigențele celor care au creat-o în raport cu propriile interese.

Cine dorește să discute acest subiect trebuie să pornească de la ideea că legea trebuia făcută cu calm, cu grijă, transparent. Ea a fost făcută pe ultima sută de metri în raport cu constrângerile jaloanelor din PNRR și ritmul alert de a fi discutată și aprobată în parlament arată clar că este făcută pentru a nu fi aplicată niciodată. 

De mulți ani se vorbește despre recalcularea pensiilor. De mulți ani se vorbește de digitalizarea dosarelor de pensii, spunându-se că este un proces greu, de lungă durată. Să se vină acum și să se spună că până în data de 1septembrie 2024 se vor recalcula toate pensiile conform noii legi, este nu numai o chestiune nerealistă ca abordare, dar și excentrică prin optimismul său debordant, aproape dus spre iresponsabilitate.

Numai enunțarea termenului de 1 septembrie 2024 când se știe că acesta este an electoral și tot atunci vor avea loc alegerile parlamentare, arată clar scopul electoral. Dacă acum mulți ani, unii au votat o lege de creștere cu 50% a salariilor cadrelor didactice, salarii care nu au crescut atunci, acum se avansează 40% creștere căci sunt mulți pensionari, iar minciuna nu trebuie să fie gogonată de 50%, ci un pic mai modestă să dea credibilitate, prin acel 40% în medie, adică și zero, dar și 40%, să se bucure poporul cu televizorul.

(11 noiembrie 2023)

Un proiect de lege care pune botniță protestatarilor

În 1997 eram la Atena și m-a surprins să văd pe stradă un protestatar care mărșăluia pe un bulevard și striga niște lozinci. El avea o pancartă. Era flancat de jandarmi care-l protejau. M-am mirat. Am întrebat un coleg profesor la TEI despre ce este vorba și el mi-a spus că oricine are posibilitatea să protesteze, fie singur, fie în grup, după ce primește aprobare de la primărie, unde spune intervalul de timp și traseul unde vrea să protesteze.

La noi, dreptul de a protesta există, dar am văzut că de multe ori se organizează proteste neautorizate, ceea ce arată că încă administrațiile mai au de lucrat la ele în ogradă. Dacă cineva vrea să-și strige oful, ar trebui să i se dea ocazia să și-l strige. Îmi aduc aminte că un astfel de of, a fost lozinca aceea perfectă:

Ieși afară,

Javră ordinară!

a fost ceva mai ceva decât un poem celebru scris vreodată de vreun poet pe lumea aceasta. Dacă nu era acel miting al polițiștilor în fața palatului Cotroceni, această minunată producție literară nu s-ar fi auzit vreodată și noi am fi fost mult mai săraci ca popor.

Am înțeles că zace în parlament un proiect de lege care are menirea să pună botniță protestatarilor, ceea ce înseamnă un pas înapoi pentru democrația și așa fragilă de la noi. Cred că societatea civilă ar trebui să fie mult mai atentă și să reacționeze vehement la astfel de abordări totalitariste. Parlamentarii nu sunt pedepsiți pentru declarațiile lor politice și este normal ca toți oamenii de rând să aibă dreptul nealterat din constituție la libertatea de expresie, care se manifestă prin texte scrise și prin cuvinte rostite. O țară este liberă când nicio lege nu-i îngrădește cetățeanului dreptul de a manifesta și de a-și striga nemulțumirea în locuri publice, ca vocea lui să fie auzită de ceilalți cetățeni, dar și de politicieni.

(24 iulie 2023)

11 iunie 1948

În ziua de 11 iunie 1948 regimul comunist a dat LEGEA nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, așa cum mai dau și regimurile democratice din când în când , mai ales după ce se vede că mediul privat eșuează lamentabil, în goana după profit. 

Să nu se creadă că din 1948 până în 1989 întreprinderile industriale românești, sistemul bancar românesc, întreprinderile de transporturi românești și societățile de asigurări , de fapt una singură, au dus-o pe roze. S-au chinuit, căci sistemul comunist cu planificarea sa dusă la extrem, era închistat în dogme dintre cele mai greu de depășit, rezultând în acest fel construcții cu randamente mici, cu dinamică lentă, toate fiind generatoare de sărăcie, nicidecum de bogăție.

A venit Revoluția din 22 Decembrie 1989 și toată lumea a crezut că energiile pozitive vor fi declanșate și va curge lapte și miere în Grădina Maicii Domnului, căci așa e numită România în textele celor cu credință în Dumnezeu.

În realitate, aici s-a dezvoltat un capitalism sălbatic, capitalism ce s-a accentuat traversând etapa de capitalism de cumetrie, iar acum se află în stadiul de capitalism de partid, pus în slujba puterii, fără vreo șansă de a fi orientat pe crearea de plusvaloare, ci de rostogolire a banilor și de redistribuire subterană a acestora în favoarea unei clase politice neparticipantă la procesul de reproducție lărgită, ci doar la împărțirea profitului obținut artificial înainte de derularea procesului de producție, deci de creare a acestuia.

11 iunie 1948 este un moment trist de aducere a minte, căci acum 78 de ani s-a aplicat proverbul plecarea stăpânilor, bucuria nebunilor. Capitaliștii creatori de plusvaloare au fost izgoniți, locul lor fiind ocupat de burghezia roșie, mai a dracului decât cei de dinainte, căci erau la început lacomi, proști, needucați, grobieni, impulsivi, dogmatici și violenți. Ei știau una și bună, că partidul i-a pus acolo să facă din întreprinderea capitalistă a unui singur proprietar, o întreprindere socialistă unde toți muncitorii erau proprietari și lucrau doar pentru ei, pentru binele lor și al familiilor lor. Așa scria în lozinci, dar în realitate, muncitorul tot exploatat era, numai că exploatatorul era o imagine colectivă, un noi care nu se vedea, dar care era mai dur și mai acaparator decât patronul de odinioară.

Cine crede că acum, în democrație s-a schimbat ceva, face o mare eroare. Faptul că nenumărați salariați sun plătiți la salariul minim pe economie, spune totul. Faptul că multinaționalele exportă profitul și aici rămâne mult prea puțin, anunță că nu este departe un alt moment asemănător celui din 11 iunie 1948, căci ceea ce s-a întâmplat în 1907 și liberalii au înăbușit la sate, nu s-a produs de bine, ci de extrem de rău, de foame și de sărăcie. Fără a privi capitalismul din Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Germania, Slovacia, Slovenia, Croația, diriguitorii de la București merg de capul lor, într-o originalitate distructivă cu finalitate dezastruoasă, fie că sunt de dreapta, fie că sunt de stânga pentru că românul s-a născut poet.

(11 iunie 2021)

Legea inundațiilor

Inundațiile se văd de la o poștă cum se zice. Trebuie să existe o lege clară, responsabili și mai ales acțiuni de combatere, transparente, fonduri, ca la venirea de noi inundații să nu mai privim spre cer și să cewrem îndurare. Noi repetă atât de mult greșelile încât nici nu ar mai trebui să ne mirăm că ni se întâmplă atâtea grozăvii, dintre care inundațiile sunt dintre cele mai nasoale, dar omul are mijloace de a limita efectele lor, cu mult mai multe decât la cutremure și la pandemii.

Legea inundațiilor este necesară pentru că:

- spabilește măsuri de prevenire,

- atribuie responsabilități,

- alocă resurse de regularizare cursuri,

- urmărește lucrările,

- impune transparență pe grafice,

- stabilește vinovății.

Abordările diluate nu-și găsesc rostul și a aștepta noi inundații pentru a ne văicării ca țațele pe malul șanțului este ultimul lucru care trebuie să ni se întâmple. oamenii trebuie să nu-și mai pună casele pe malul râurilor unde au loc inundații. Oamenii nu mai trebuie să defroșeze pădurile. Oamenii trebuie să combată eroziunea solului. Natura îl iubește pe om în măsura în care el o respectă. Cred că niște specialiști adunați la un loc sunt în stare să scrie o lege a inundațiilor în care să lipsească verbul A PUTEA care lasă loc la orice interpretare și să spună că doi adunat cu doi fac patru în orice situație, nu cât vrea orice nene care dorește să-și atingă un obiectiv de c-c-t.

(05 aprilie 2021) 

Legea pandemiei

Deși mi-am bătut gura degeaba, parlamentul de la București ar trebui să emane o lege, Legea pandemiei, care să spună totul despre:

- ce este pandemia,

- cum se acționează,

- cine răspunde,

- care sunt resursele,

- ce etape se parcurg,

- ce se raportează,

- care sunt procedurile.

Acum, totul se face în bătaia vântului și nu știe dreapta ce face stânga și se aruncă dintr- parte în alta cartoful fierbinte, toți ferindu-se să-l prindă și să-l curețe pentru a-l pune în salata beuf, să zicem.

Lipsa de știință, de predictibilitate, de asumare și de acțiune, pe fondul fricii, a determinat acțiuni pripite, necugetate și fără sens care așa cum se vede după un an, nu au dus la rezultatele scontate. Există catastrofe și dacă nu le-am trăit, măcare le intuim, le studiem, le evaluăm și prognozăm comportamente pentru a gestiona cât de cât efectele lor. Superficialitatea abordărilor la toate nivelurile face ca soluțiile să fie de moment, fără a exista un cadru bine definit. Acum că există pandemia și trăim în pandemie, parlamentul trebuie rapid să elaboreze legea pandemiei ca să nu mai facă oricine ceea ce-i bubuie prin cap. Trebuie să existe clar:

- sarcini,

- etape,

- activități,

- termene,

- responsabili.

Acum că vorbim despre responsabili, aceștia trebuie să fie pe o structură ierarhică, fără a exista posibilitatea să-și tragă unul altuia preșul de sub picioare, exact cum s-a văzut când se citeau ordonanțele militare și unii se credeau mai vedete decât alții. 

Legea pandemiei trebuie să arate:

- când se declară starea de pandemie,

- ce libertăți se restrâng,

- care este organizarea pentru limitarea efectelor,

- cine este șeful unic al comenzii,

- cum se comunică,

- rolul televiziunilor,

- crearea de stocuri și alte resurse,

- strategia de urmat,

- cancelările de evenimente,

- compensații acordate,

- interziceri exprese.

Nu trebuie pornit de la un vis al cuiva, ci de la realități trăite aici sau altundeva, căci pandemii au existat, nimeni neavând dreptul să spună că putim într-o totală necunoaștere, ca și cum am fi picați de pe Marte în acest subiect încărcat de dramatism. Legea nu trebuie să opereze cu jumătăți de măsură, nu trebuie să fie ambiguă și nici nu trebuie să reflecte amatorismul, fiind una perfectă în raport cu concluziile specialiștilor, dar care să-i lase pe politicieni nu în ofsaid, ci cu gura căscată prin abordarea aproape matematică a ei.

(05 aprilie 2021)

Șoferii corecți

Șoferii corecți sunt o specie de șoferi pe cale de dispariție care:

- cunosc legile;

- știu codul rutier;

- aplică în practică ceea ce au învățat;

- învață din greșelile lor și ale altora;

- conduc prezentiv;

- respectă indicatoarele;

- opresc la stop la intersecție;

- nu șicanează pe nimeni;

- la 100.000 km parcurși nu au nicio penalizare;

- nu și-au lovit mașina;

- nu li s-a lovit mașina;

- au distanță față de cel din fașă;

- se urcă la volan odihniți;

- nu lasă copiii să conducă:

- nu încurajează condusul fără permis;

- țin mereu mâinile pe volan;

- nu scot mâna afară pe geam;

- nu vorbesc la telefon;

- nu întorc capul să discute cu alții;

- sunt tot timpul odihniți.

Șoferii corecți nu sunt mulți, nu sunt nici cei mai buni, sunt șoferi pur și simplu, care apreciază propria lor viață și care se gândesc tot timpul la cei dragi ai lor și nu vor nicio clipă să-i pună în pericol. Am niște prieteni care sunt modele pentru mine, unii fiind cu mult mai tineri decât mine. De la ei am învățat multe și tot de la ei știu când să fiu domn și când să nu mă comport altfel decât ca un domn în trafic, chiar dacă unii șoferi se comportă ca niște otrepe. Dacă mi-aș da o notă, cred că este undeva la 8,25 căci de 9 nu sunt, de zece nici atât, dar nici de 4 nu sunt.

(23 septembrie 2017)

Despre o lege a construcțiilor

Acum se văd consecințele unei legi incomplete a construcțiilor pentru că:

- fiecare face ce vrea;

- se construiește haotic;

- nu există o disciplină, un stil;

- se încalcă legea cu etajele,

- se fură din teren;

- clădirile sunt înghesuite;

- sancțiunile sunt mângăieri.

În mod normal, nerespectarea oricărei cerințe exprese din lege trebuie să aibă drept consecință demolarea deîndată a construcției. Punct.

Cine are bani să construiască, trebuie să aibă bani de a respecta legea. Dacă în lege, în mod expres se impune construirea de garaj subteran cu număar de locrui de parcare egal cu numărul de apartamente, se va dezvolta o concepție decentă de soluționare a problemei parcării, problemă care va gâtui orașele și le va face imposibil de locuit și mai ales de circulat pe străzile lor.

Totul trebuie să fie soluționat:

- urgent;

- clar;

- categoric;

- elegant;

- eficient;

- dur.

Orice altă abordare va face ca orașele să arate mizerabil, amalgamate, străzile să fie  inutilizabile și cei cu bani să râdă în nas unui stat impotent, greoi și molîu.
Despre o lege a construcțiilor trebuie să se vorbească și nu numai. Trebuie să se scrie o astfel de lege cu un text imperativ, fără a lăsa la voia întâmplării nimic.

(10 septembrie 2017)

Legea salarizării

Comunismul s-a dovedit a fi o utopie.

Legea salarizării este și ea o utopie.

Este o încercare de a pune ordine într-un sistem în care entropia are tendințe de creștere atât timp cât sistemul nu dispune de suficiente elemente de autoreglare.

Toți oamenii vor salarii mari. De aceea, în campaniile electorale cine minte mai mult în legătură cu creșterile de pensii și de salarii, are șanse să obțină voturi mai multe.

Dacă azi getar că de mâine salariul lui va crește de 100 de ori, în mintea lui nu apar întrebările legate de chestiuni spimple precum:

- fondurile din care va crește salariul lui;

- creșterea salariului colegului său;

- dacă a făcut ceva pentru o asemenea creștere:

- ce va face cu purcoiul acela de bănet.

Cu siguranță., în mintea sa va încolți ideia legată de acel 100 și nu orientarea spre 80 care ar fi mai mult decât suficientă, ci de ce 100 și nu 101 sau mai concret de ce 100 și nu 110.

Legea salarizării este prilej de discuții interminabile, de nemulțumiri din toate direcțiile, dar de gândire nu în sensul aplicabilității, ci în sensul de a efectua corecții, adică de a o ocoli, mai ales de către cei zmecheri.

Legea salarizării este o componentă din sistemul de legi. Atât timp cât sistemul de legi incude privilegii care mai de care mai discriminatorii și aberații, cu atât legea salarizării este mai fragilă, mai instabilă, mai puțin aplicabilă și generează ea înseși inegalități insurmontabile, adică inechități.

Utopia legii salarizării are la bază concepte bizare precum:

- importanța profesiiilor de partă se compară merele cu perele;

- dorința de uniformizare, de parcă oamenii sunt bile de rulmenți;

- echitatea socială, de parcă valoarea se măsoară la kil ca măslinele;

- satisfacția colectivă, ca și cum indivizii sunt un amestec de vaselină.

Acolo unde subiectivismul și lipsa de echilibru dar și carențele de cinste, onoare și virtute sunt pregnante, cu siguranță orice dorință de a face bine se întoarce împotriva celor care încearcă un astfel de demers. Salariul ar trebui să fie rezultatul a ceva și nu un scop prin care se obține ceva. Politicile salariale se construiesc și se aplică, nu se recită ca niște poezii în cinstea lui 23 August 1944. O societate trebuie să procedeze în mod natural, exact așa cum se procedează când se cerne nisipul și ceea ce nu trece de sită se așează astfel încât componentele mai mari cad la bază, iar cele mai mici rămân undeva mai sus. Transparența, atât de clamată este interesantă, dar numai dacă ea nu reflectă voința subiectivă a unui individ sau a unor membri dintr-un grup de indivizi. Salariile sunt o negociere de interese, iar cuantificările lui mai bun sau mai puțin bun sunt atât de arbitrare încât deja diferența dintre 1 și 10.000 nu se mai pune. Unde lucrurile arbitrare sunt dominante, punerea în ordine a lucrurilor echivalează cu o revoluție. Să ne amintim că propunerea de a plusa cu 100 a lui Ceaușescu în acea zi de joi fatidică, nu a mai entuziasmat pe nimeni. Dacă zicea 1.000 sau folosea cuvântul carne, sunt sigur că altfel stăteau lucrurile. 

Acum, legea salariilor care va merge în Parlament este ca un costum Hugo BOSS aproape perfect la care încep croitorii amatori de Dâmbovița să facă retușuri. Sunt sigur că va ieși ceva dezechilibrat, ca să nu zic hidos, fără valoare operațională și mai ales ceva caricatural. De fapt, intenția a contat. Direcția, rămâne de văzut.

(17 aprilie 2017)

Coeficienții de ierarhizare și salariile

De la un timp, unii lideri de sindicat vorbesc despre necesitatea de elaborare a listei de meserii și de stabilire a coeficienților de ierarhizare. Mai mult, vin și spun că fără ordine publică nu există educație, fără educație nu există sănătate. Se revine de fiecare dată la veșnica întrebare: cine a fost primul, oul sau găina? Teoria exonomică vorbește despre valoare, despre coeficienți de utilitate care sunt valori numerice pozitive și subunitare, care asemeni probabilităților, permit elaborarea a tot felul de modele cibernetice extrem de spectaculoase. Cum se calculează acești coeficienți de utilitate este o întreagă tărășenie. 

Am avut oarece preocupări pe această zonă și concluzia mea este că mai subiectivă abordare ca încercarea de a stabili coeficienți de utililitate rar se întâlnește și în teorie, dar și în practică.

Pentru a ierarhiza niște caracteristici de calitate, am procedat astfel:

- am selectat niște specialiști, destul de mulți, adică vreo 450;

- i-am pus să scrie ei caracteristici de calitate si să le dea note  diferite după importanța percepută;

- am eliminat extremele ca la patinaj;

- am eliminat repetitivitățile de inspirație comună;

- am eliminat fișele cu note identice la toate caracteristicile;

- am constituit prin reuniune lista caracteristicilor;

- am eliminat caracteristicile cu mai puțin de 16 apariții în fișe;

- a rezultat un tabel cu  caracteristici pe coloane și specialiști pe linii;

- am calculat numărul total al caracteristicilor;

- am calculat sume pe coloane și pe linii;

- am calculat ponderile relative ale caracteristicilor.

Pe eșantioane mult mai mici am făcut încercări și rezultatele au fost catastrofale, adică toarte caracteristicile a rezultat că au coeficienți de importanță foarte-foarte apropiați, ceea ce nu slijește la nimic. De aceea, am procedat la la Eurovision și chiar mai mult, lărgind pur și simplu banda punctajelor și în cadrul ei am definit subintervale disjuncte și destul de îndepărtate unele de altele. Rezultatul s-a ameliorat semnificativ, numai că apar o serie de aspecte legate de variabilitatea coeficienților de importanță atunci vând se schimbă:

- eșantionul de specialiști;

- numărul de subintervale;

- distribuirea subintervalelor chiar și pe aceeași pe bandă.

Am socotit că a calcula cu precizie de 2 zecimale coeficienții de ierarhizare este exat ca și când o gospodină face cozonac și zice:

- se pun 1,23456 grame sare;

- se toarnă 0,6734 litri lapte la temperatura de 27,4569 grade;

- se amestecă 14,123711 minute;

- ............. altele tot așa de precise;

- se pune făină câtă înghite.

Introducerea unei aproximații duce la distrugerea fineței întregii abordări. Ori, în calculul coeficienților de importanță, de utilitate sau de ierarhizare, oricum li se va zice, subiectivismul este mai mult decât demolator. Cred că în legea salarizării o astfel de abordare este absolut devastatoare, întrucât nu se va adopta în nici 1.000 de ani de aici încolo, pentru că fiecare categorie socio-profesională se va considera nedreptățită. Ori se dau salarii identice ca în comunismul obscen cu egalitarism absolut, ori lumea muncește degeaba pur și simplu și moare de foame.

Societatea are o serie de chestii deja fixate și nimeni nu trebuie nici să le perturbe și nici să le corecteze. De aceea se fac legi ale salarizării imperfecte, de aceea se aduc corecții până se ajung la salrii obraznice și tocmai de aceea se vine din 5 în 5 ani cu o nouă lege a salarizării. Acum este important să se pornească cu ceva, adică un altceva decât haosul de până acum, ca prin corecții și îmbunătățiri să se creeze un nou haos peste vreo 5-10 ca lumea să o ia de la capăt.

(11 aprilie 2017)

51%

Văd cum toată lumea de la noi se vaită cum că supermarketurile aduse de străini le fac numai și numai rău. Eu, după umila mea părere știu că avem în topul milionarilor cel putin 300 de persoane care ar avea resurse să dezvolte rețele de supermarketuri autohtone, dacice ca să fiu mai exact. Văd cum producătorii de lapre se plâng cu lacrimi de crocodil că laptele lor nu se cumpără, că produsele alimentare se fac cu materii de aiurea. Nu mă apuc eu să judec pe nimeni, dar EU gândește corect, că cel mai bun producător agricol iese învingător dacă:

- aduce marfă de foarte

- oferă produse la prețuri foarte bune;

- știe să se prezinte;

- are un minim de respect față de clienți;

- nu este prea influențat de factori perturbatori;

- face aprovizionare ritmică;

- satisface exigențele cererii și ofertei.

N-am să uit niciodată pe drăgălașul producător autohton care umplea galantarele aprozarelor cu cartofi lini de noroi. N-am să uit niciodată pe vânzătorii de varză din Dâmbovița care mă priveau cu o aroganță de nedescris și erau în stare să mă și jupoaie pentru a=și umple ei buzunarele. N-am să uit niciodată pe producătorii de țuică din Richițele care botezau licoarea și apoi o amestecau cu sodă caustică. N-am să uit niciodată furia țăranilor de lângă Rm. Vîlcea când defrișeau livada de meri pe rod a unei ferme pomicole celebre. N-am să uit în ruptul capului setea țăranilor cu care dezmembrau rețeaua de irigare a ogoarelor și foloseau tuburile pentru treburi gospodărești. N-am să uit îndârjirea cu care țăranii de lângă un sat învecinat cu autostrada A1 au demolat clădirile unde se adăposteau utilajele unui SMA. N-am zis niciodată că SMT-urile, CAP-urile, SMA-urile comuniste trebuie să continue. Dar nu am să fiu de acord niciodată să se acționeze ca Nero când a dat foc Romei, să se distrugă totul, pentru a juca pe ruine.

Așa că mai ușor cu văicăreala și cu protecția artificială a produselor românești. Lucrurile sunt foarte simple și anume:

- mai mulți milionari să se grupeze și să facă ferme pentru producție agricole;

- să fie folosite tehnologii avansate și forță de muncă de înaltă calificare;

- să dezvolte alți milionari rețele de achiziții și de stocare;

- alți milionari să se apuce să construiască supermarketuri;

- alți milionari să dezvolte producție bazată pe materii prime autohtone;

- să se închidă ciclul și să se obțină autonomie față de oricine altcineva.

Numai că aici intervin riscuri destul de mari, pe care sunt sigur că niciun milionar cu scaun la cap nu vrea să și le asume, pentru că agricultura e grea, are particularități și nu aduce profituri nesimțit de mari așa cum vin din alte domenii. Orice altă variantă n-are valoare și a sta cu ochii spre cer sau văicărelile nesfârșite, nu aduc nimic. Atât timp cât produsele vin de pe alte meleaguri și aici nu se mișcă un par, mare lucru nu se va face. Pentru a vedea lipsa de patriotism și de onoare amintesc numai două lucruri:

- s-au vândut străinilor peste 30% din pământul arabil al patriei;

- în fiecare oră se defrișează 3 ha din pădurile patriei;

- profitul băncilor străine este repatriat integral;

- marile privatizări au fost făcute în defavoarea românilor.

Culmea este că se încearcă soluții, dintre cele mai nepotrivite pentru contextul european, așa cum este legea celor 51% produse românești care trebuie să se găsească în rafturile supermarketurilor, adică mere atacate de dăunători, cartofi plini de pământ, fasole cu gunoaie în ea, varză mâncată de omizi, cireșe viermănoase, roșii fleoșcăite și multă, foarte multă obrăznicie, aroganță, murdărie, ca în piețele agro-alimentare de peste tot.

(05 martie 2017)

Cea mai bună lege

Legea cea mai frumoasă de care am cunoștință este LEGEA Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale, care spunea atunci clar care sunt domeniile care nu se constituiau obiecte de activitate, legate de armament, de prelucrarea tutunului, ceva cu prelucrarea de piei și ceva cu minereuri sau chestii din acestea. Acum este un text foarte alambicat, bizar și stufos, greoi și la fel de ambiguu ca tot ce face setul prea numeros de parlamentari, care, iată și în 2016 tot prea mulți sunt.

Acum legile care se construiesc sunt caracterizate prin:

- portițe;

- chichite;

- interpretări;

- vid;

- orice.

Acum să revin la tot ce se întâmplă cu chișcurile unde se adună semnături. Dacă legiuitorul ar fi fost rezonabil trebuia să emane un text din care rezulta clar precum:

strângerea de semnături se realizează în intervalul de la ... la ... pe un tabel cu structura..... 

Pentru materialele electorale textul riguros este de forma: fiecare dandidat expune numai trei panouri de dimensiunea yy lațime și ZZ înălțime în locuri alese de acesta. Orice altă formă atrage după sine  o amenda de 1.ooo.ooo euro care se achită în 5 ore de la constatare. Neplata atrage după sine anularea candidaturii  de îndată.

Ambiguitatea textului face să se producă cele mai neașteptate acțiuni. Legea 31/1990 spunea clar ce se interzicea ca obiect de activitate. Așa și acum. Și orașele dar și satele ar fi curate, n-ar mai apărea dezmăul acesta electoral cu bannere, panouri cât blocul și bani deturnați
Numai o lege cu un text scurt ți clar de o pagină are darul de a pune ordine în harababura și dezmățul care preced alegerile.

(29 aprilie 2016)

Legea ușilor

Se vede de la o poștă că numai prin legi foarte exacte sunt eliminate riscurile de a fi făcute lucruri incorecte. Incendiul de la #colectiv a scos la iveală o gravă carență de organizare legată de deschidrea ușilor acelui club. Se spunea în zilele ce au urmat tragediei că ar trebui ca ușile la cinematografe, teatre, cluburi, magazine și tot așa, să se deschidă spre exterior.
Înseamnă ca o lege ar trebui dată pentru a rezolva și această problemă.Legiuitorul trebuie să arate că pentru securitatea persoanelor în situații de urgență obligă pe toți cei care dispun de spații frecventate de cetățeni sunt obligați să aibă uși de acces care să se deschidă spre exterior.
Legea trebuie să stabilească numărul ușilor necesare procesului de defluire, astfel încât riscurile să fie minime atunci când se produc incendii sau cutremure sau alte situații ce impun golirea acelor interioare de câtre totți cei care se află acolo. Legiuitorul să arate ca locația trebuie să aibă cel puțin o ușă de evacuare la 100 de persoane sau la 300 de persoane, dar să dea o limită maximă.
De asemenea, legiuitorul trebuie ca in textul legii să mai specifice:

- termenul până la care sunt aplicate prevederile respectivei legi;
- amendarea cu o sumă de cel puțin 1.000.000euro dacă nu este pusă în aplicare legea, închiderea
  business-ului și executarea silită nelimitată, extinsă și permanentă până la recuperarea totală a
  prejudiciului.
Legea se scrie repede.
Legea nu trebuie să aibă portițe și nici chichițe.
Legea trebuie să arate fermitate.
Legea trebuie să dea algoritmul simplu pentru calculul  numărului de uși și a lățimii acestora.
Legea trebuie să fie acel început care amintește de decretul de stârpire a huliganismului în București de câtre Dej, ca eficiență. Și cât de eficient a fost!
Deși Arena Națională are nenumărate ieșiri, la meciul Grecia - România era deschise numai 3 porți spre stradă, iar dintre deschiderile pentru a părăsi construcșia erau sun 50% deschise ieșirile. La stadionul din Barcelona, Camp Nou la meciul FC Barcelona - Internazionale Milano din17 septembrie 2009 la care a jucat fundașul Cristian Chivu, totul era deschis, nu exista niciun lanț al răutății românești pe acolo, ca la ușile de la #colectiv.

(21.02.2016)

Încă o catastrofă...

Nu ştiu cine naşte cele mai năstruşnice idei, căci de bine nu se întrevede a fi vorba. Acum este pe buzele cele  liberale un concept interesant şi anume PREVENŢIA.
Acum este temă electorală drăguţă, numai că interpretările sunt dintre cele mai variate. În opinia mea trebuia venit cu:
- un studiu bine documentat despre situaţia din ţara noastră;
- o analiză comparată a ceea ce există în lume pe teme de prevenţie;
- calcule clare asupra efortului necesar şi a eficienţei prognozate;
- o demostraţie clară că nu este vorba de o gogoaşă sau de o mare ţeapă.
În absenţa acestor documente, apare o abordare diletantă pentru că nu are la bază un studiu temeinic, orientat spre binele acestui popor.
Şi aşa oamenii sunt năpăstuiţi pentru a mai veni cu abordări care merg pentru alt popor, cel din mintea unora ghiftuiţi, nu poporul nostru cel real.









(9 februarie 2016)