Casele memoriale la români

Noi ca popor avem o bogată istorie, avem numeroase personalități care au făurit istoria și cultura neamului, personalități pe care poporul român le cinstește cu:
- denumiri de străzi,
- nume ale unor lăcașuri de cultură,
- statui amplasate în orașe,
- cărți dedicate lor,
- poeme scrise despre ei,
- producții muzicale consacrate.

În mai toate orașele există strada Mihail EMINESCU. Există universitatea Ștefan cel MARE, există universitatea Alexandru Ioan CUZA, există statuia lui Carol I și statuia lui Mihai VITEAZUL în București, a fost scrisă poezia Muma lui Ștefan cel MARE, a fost scris poemul Umbra lui Mircea la Cozia, au fost scrise multe cărți despre opera și viața lui Mihail EMINESCU.

Pentru unele dintre personalități au fost amenajate case memoriale, fie în locurile unde acestea s-au născut, fie în localitățile unde și-au desfășurat activitatea.

Scriu despre casele memoriale, nu pentru că acestea există, ci pentru că există și este imposibil să le vizitezi, pentru că nu sunt larg deschise pentru public, din varii motive.

Casa memorială a poetului Alexandru VLAHUȚĂ de la Agapia are lacătul la poartă și nu poate fi vizitată, deși mi-am dorit acest lucru.

Casa memorială a poetului Lucian BLAGA din Lancrăm nu am reușit s-o vizitez pentru că sătenii pe care i-am întrebat nu au știut să mă îndrume către ea.

Casa memorială a Mariei LĂTĂREȚU din Bălcești avea lacăt la poartă.

Casa memorială a poetului George COȘBUC avea ușa închisă și geamurile prăfuite.

Casa memorială a lui Ion CREANGĂ nu am vizitat-o că acolo la Humulești niciun sătean nu a știut să mă îndrume să găsesc locul unde se afla bojdeuca.

Inițiativa de a organiza aceste case memoriale este lăudabilă, dar dacă lucrurile sunt făcute pe jumătate, este ca și cum nu ar exista, căci rostul lor este de a fi vizitate, nu de a avea lacăt la poartă sau la ușă. Eu am încercat să vizitez case memoriale prin orașele sau comunele pe unde m-au dus pașii, dar dacă am găsit lacătul pus, am simțit o mare dezamăgire și atât. La Oslo am avut posibilitatea să vizitez casa memorială Henrik Johan IBSEN și m-am minunat că era asemeni unui veritabil muzeu, așa cum era și casa memorială a lui Hans Cristian ANDERSEN din Odense, așa cum era casa memorială a lui Johann Wolfgang von GOETHE  din Weimar, toate fără lacăte la uși. Să nu mai zic nimic despre plăcile care menționează locurile unde au fost casele unde au lucrat mari personalități, pentru că respectivele construcții au fost demolate sau au fost transformate în restaurante.




(26 septembrie 2024) 

Eu și teatrul radiofonic

Pe vremea când nu exista televizor, când accesul la un teatru era pentru mine limitat și nici Internet nu exista, aveam posibilitatea de a asculta cum joacă actorii români foarte mari, în diferite piese din dramaturgia românească sau din dramaturgia universală la teatrul radiofonic. Era o mare plăcere pentru mine să stau în fața aparatului de radio și să-i ascult pe actori cum joacă, adică cum vorbesc în fața microfonului. În vremea copilăriei mele se juca preponderent la teatrul radiofonic piese din dramaturgia rusă și sovietică, dar mai rar se jucau și piese din dramaturgia universală, căci piesele lui SHAKESPEARE, GOLDONI, GOETHE, MOLIÈRE, SCHILLER, CERVANTES, Lope de VEGA nu exista posibilitatea să fie ocolite inclusiv de regimul comunist.

Se jucau și piese din dramaturgia românească și aici amintesc O scrisoare pierdută a lui Ion Luca CARAGIALE, Apus de soare a lui Barbu Ștefănescu DELAVRANCEA, dar și piese ale dramaturgiei bolșevice precum În valea Cucului a lui Mihai BENIUC, Citadela sfărâmată a lui Horia LOVINESCU sau piesa Trei generații a Luciei DEMETRIUS, care de departe erau dominate de o mediocritate groaznică.

Aveam posibilitatea să-i ascult pe actorii George CALBOREANU, Radu BELIGAN, Maria WAUVRINA, Aura BUZESCU, George VRACA, Sonia CLUCERU, Maria FILOTTI, Lucia STURDZA BULANDRA, Gheorghe TIMICĂ, Gheorghe STORIN, Jules CAZABAN, Ion MANOLESCU, Alexandru GIUGARU, Miluță GHEORGHIU, Niki ATANASIU, Tanți COCEA, Dina COCEA, Costache ANTONIU, Marcel ANGHELESCU,  Grigore VASILIU BIRLIC, iar regia artistică era asigurată de Mihail ZIRA. Erau și piese unde jucau Doruleț CĂPRARU pe post de copil și Silvia CHICOȘ cu vocea ei care imita perfect vocea unui copil voios și care era și la emisiunile pentru copii, elevi și pionieri de dimineața.

Ajunsesem să știu anumite replici din piese și chiar îmi plăcea să dau nume unor persoane din familie după numele unor personaje. Îi ziceam mamei Mașa ALEXANDROVNA și tatei Piotr ALEXEEVICI. Nu știu de unde îmi veniseră aceste nume, dar știu că nici mamei și nici tatei aceste nume nu le plăceau.

(12 mai 2023)

A trecut și aniversarea lui EMINESCU

În mod normal, ar trebui ca în ziua de 15 ianuarie 2023 când se aniversează 173 de ani de la nașterea lui Mihail EMINESCU, poetul nepereche al neamului românesc:
- să se depună coroane de flori la mormântul poetului,
- să se depună jerbe de flori la monumentele lui Mihail Eminescu,
- să se organizeze pelerinaje la casa memorială de la Ipotești,
- să se recite poeziile lui EMINESCU în școli la serbări de elevi,
- să se organizeze simpozioane dedicate lui EMINESCU,
- să se facă un spectacol de poezie la Atheneul Român,
- să se distribuie cărți de poezii ale lui EMINESCU,
- să se recite poezii ale lui EMINESCU la radio și la Tv,
- să fie prezente în punctele esențiale politicienii noștri.
Din toate acestea  se întâmplă prea puține, căci lumea este preocupată de chestii mărunte și nu are ea treabă cu evenimentele de cultură căci nu cultura pune pe masă mămăliga, țuica și muierea la așternut, chestii atât de dragi românului truditor sau bișnițar. Îmi aduc aminte cu tristețe că la niște interviuri luate pe stradă mulți nu știau:
- cine este EMINESCU,
-  să recite versuri ale lui EMINESCU,
- ce este Luceafărul.
Este clar că în proiectul România educată trebuie incluse și asăecte legate de reconsiderarea valorilor naționale, pentru a aduce în prim plan ceea ce ne definește pe noi ca popor și ce face ca noi să stăm alături de națiunile care i-au dat pe SHAKESPEARE, RACINE, GOETHE, PUȘKIN, POE, căci EMINESCU este la fel de strălucitor, dar prima condiție este ca noi să fim cei care ne mândrim cu el.

(15 ianuarie 2023)

Biroul din casa lui GOETHE

În anul 1972 am ajuns la Weimar și am vizitat Casa lui GOETHE, o clădire impozantă.

Chiar am și o fotografie stând la ușa acestei case.

Ceea ce m-a impresionat a fost biroul de lucru al marelui poet GOETHE.

Avea un pat de campanie și o masă simplă de lemn nevopsit, nelustruit, așa cum au în casele lor oamenii simpli de la noi de la țară. De atunci am visat să am și eu tot așa ceva simplu, fără zorzoane, ceva care să-mi dea libertatea de a fi eu însumi, nu sclavul unui decor și al unor obiecte inutile din jurul meu.

(02 ianuarie 2023) 

Hoteluri prin care am fost: Porta NEGRA din Trier

Amplasament: foarte aproape de marele monument al orașului Trier, Porta Negra.
Sistem de acces: cu foarte multe coduri greoaie.
Camera: spațioasă și luminoasă.
Baia: spațioasă și bine structurată.
Micul dejun: bun, dar nu foarte bun.
Parcarea: asigurată, cu număr de loc, dar nu se respectă. E pe principiul, cine vine, ocupă.
Având în vedere că prosopul meu a fost jegos, de parcă cineva și-a lustruit pantofii, iat chiuveta de la baie era defectă, am avut senzația că sunt discriminat că sunt român, căci altă explicație nu am găsit. A fost ca un dos de palmă pe care un etnic neamț mi l-a administrat în mutră, să mă potolesc să mai cutreier patria lui, unde am găsit după multe, chiar foarte multe căutări unde au fost lagărele de la Dachau, căci în Germania fiind, am vrut să văd și eu grozăviile făcute de poporul lui SCHILLER, BEETHOVEN și al lui GOETHE, popor care-și aclama în delir conducătorul cu mustață trapezoidală isoscel.
Per total, hotelului Porta Negra îi dau nota 2(doi). Să învețe să-și respecte musafirii care plătesc destul de mulți bani, pentru care ar trebui să se simtă bine, nu să fie umiliți.

(16 noiembrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Eugen SIMION

Eugen SIMION este un bărbat de 89 de ani.
Eugen SIMION este absolvent al Facultății de Litere din Universitatea București, promoția 1957.
Eugen SIMION este doctor în filologie din anul 1969.
Eugen SIMION a fost lector universitar în perioada 1964 - 1971.
Eugen SIMION a fost conferențiar universitar în intervalul 1971 - 1999.
Eugen SIMION a devenit profesor universitar în 1990.
Eugen SIMION a scris lucrarea Scriitori români de azi, vol 1 în 1974, vol 2 în 1977 și vol 3 în 1983. Am citit aceste volume și chiar și edițiile ulterioare ale volumelor, unde Eugen SIMION a operat modificări, rescriind capitole după moartea scriitorilor analizați, încercând să repună la adevărata valoare pe respectivii. În opinia mea, acele reevaluări sunt mari dezamăgiri.
Eugen SIMION de pe poziția de academician a făcut un lucru excepțional, adică a tipărit opera completă a lui Mihail EMINESCU și am simțit o ușurare că avem și noi ceva ce văzusem la Weimar cu opera completă a lui GOETHE  în foarte, foarte multe volume, într-o librărie din apropierea casei memoriale a acestuia.
Eugen SIMION m-a dezamăgit că nu a coordonat o carte de istorie a literaturii române de cel mult 500 de pagini, care spă nu se modifice 50 de ani, iar atunci când se va retipări, să fie adăugat un capitol de 10 pagini cu ceea ce s-a mai întâmplat în spațiul nostru cel mioritic în acei 50 de ani care s-au scurs.

(06 septembrie 2022)