Cum va fi anul 2024?

 Anul 2024 va fi:
- oribil din cauza celor 4 rânduri de alegeri,
- nesemnificativ pentru că nu se va da în folosință niciun spital mare,
- banal, pentru că o vom duce și mai rău decât în anul 2023,
- stupid, pentru că în goana după procente, politicienii vor gafa,
- dubios, pentru că nici atunci nu va fi stăvilită corupția,
- instabil, căci finanțele vor intra în degringoladă în epoca postisăresciană,
- crunt, din cauza conflictelor din jurul nostru, care par să nu se mai sfârșească.
Pentru mine, anul 2024 nu va însemna prea mare brânză, căci nefiind o autostradă București - Brașov prin Comarnic, nimic nu mai contează. Cât privește traseul București - Atena nu am nici cea mai vagă speranță, deși o autostradă București - Giurgiu n-ar fi mare lucru căci s-ar lucra în câmpie. Numai că noul pod peste Dunăre ar dura 25 de ani să se construiască. Mi-am luat gândul de la autostrada spre Suceava. Mi-am luat gândul de la autostrada Transilvania. Nici la Sibiu nu voi ajunge fluierând în 2024, așa că pentru mine anul 2024 nu va însemna chiar nimic.

(31 decembrie 2022)

Nimeni nu obliga pe nimeni să se prostitueze

În comunism, nimeni nu obliga pe nimeni să se prostitueze:
- scriind poezii dedicate lui Nicolae CEAUȘESCU,
- construind sintagme pentru cultul personalității,
- trucând istoria,
- introducând în romane personajul Nicolae CEAUȘESCU tânăr,
- cântând cântece dedicate partidului,
- ieșind să aplaude frenetic pe conducător.
Spun toate acestea pentru că am trăit acele vremuri. Oamenii făceau pe măscăricii pentru a ieși în evidență, pentru a obține beneficii directe precum o casă, o funcție nemeritată datorită carențelor profesionale. Oamenii se prostituau pentru a da bine în fața șefilor veniți de la centru, care exploatau slugărnicia unor oameni dornici de a fi puternici, fără să aibă calitățile de a o merita.
Voi da un exemplu: acum mulți, foarte mulți ani eram la o conferință într-o reședință de județ. Întâmplarea a fost că a venit și un secretar cc de la centru. La sfârșitul conferinței, s-a dat o masă, mai precis un chef. Eram în anturajul unor persoane care mi-au cerut să mai rămân. Prezentasem acolo cu un retroproiector niște slide-uri din teza mea de doctorat și probabil fuseseră oamenii impresionați. La un moment dat, omul de la centru i-a cerut celui care era al II-lea om ca putere în județ, să facă chestia aia pe care el știa s-o facă foarte bine.
L-am văzut pe al II-lea om din județ cum se descalță, își dă cămașa jos și maioul, se urcă pe masă și începe să danseze din buric în timp ce asistența bătea ritmic din palme. Nu-mi imaginam că există și așa ceva. Și totuși exista. Omul se prostitua, căci dorea să nu-și supere șeful, care în orice moment ar fi găsit alți 100 indivizi gata să facă exact ceea ce li se cerea.
Am văzut indivizi care tremurau de fericire când vorbeau despre realizările lui Nicolae CEAUȘESCU, în momnte când nimeni nu le cerea așa ceva. Ei simțeau nevoia să se remarce prostituându-se în cel mai rău hal, fără să le pese, căci erau convinși că oricare dintre cei prezenți dacă ar avea ocazia ar face exact același lucru.
Concluzia: cei ce se prostituau, o făceau pentru a primi avantaje nemeritate prin muncă sau prin profesie.

(05 februarie 2022)

COVID 19 și politica

COVID 19 a schimbat atitudinea politicienilor, arătând că nimeni nu trăiește într-un clopot de stică. Senatorul Vergil CHIȚAC dar și alți libersali au fost contaminați cu COVID 19.

S-a văzut că politicienii au procedat rapid la luarea de măsuri de protecție și participă online la emisiuni. 

Mai se vede că opoțiția vine cu critici, căutând să arate cu degetul către putere ba despre un minus, ba despre alt minus, ceea ce mă face să apreciez că sunt jalnici, din moment ce au schimbat 3 premieri și aproape 100 de miniștri în 3 ani, iar autostrăzi nu sunt, mari proiecte nu au fost demarate, iar spitalele regionale sunt tot pe hârtie.

Mă așteptam să văd altceva. Acum gâlceava nu-și mai are rostul. Nici criticile oricât de constructive ar fi ele, tot critici rămân și garantez eu că n-am văzut critici constructive. Una este să critici și alta este să propui.

Ai voie să critici numai dacă:

- ești mai bun,

- cel criticat nu face ceea ce tu ai făcut.

Nu ai dreptul să critici pe unii că nu fac autostrăzi când tu la putere fiind nu ai făcut autostrăzi. Dacă ești meseriaș adevărat, credibil prin trecutul tău, prin eficiența măsurilor întreprinse, ai dreptul moral să faci propuneri, care din start sunt mai bune și orice om cu doi neuroni le vede:

- superioritatea,

- aplicabilitatea,

- eficiența.

Orice altă abordare este o gogoașă stupidă fără valoare. Am văzut niște mutre care și-au dovedit cu prisosință mediocritatea, inactivitatea, oportunismul și tărăgănarea, cum se scaldă în generalo=ități tocmai acum când se impune o schimbare de macaz, ca toți să tragă la aceeași căruță, pentru a depăși criza COVID 19.

(19 martie 2020)

Mica corupție sau corupția mică?

Se zice că sunt cacofonii acceptate precum:

Monica Columbeanu

biserica catolică

Ion Luca Caragiale

tactica cavaleriei.

Dacă tot acceptăm ceva, probabil trebuie acceptate toate cacofoniile, căci nu sunt unele mai supărătoare auzului și altele mai puțin supărătoare, iar unele cacofonii se evită simplu. Să zicem Columbeanu Monica. Săzicem Caragiale Ion Luca. Să zicem strategia cavaleriei. Eu voi zice mica corupție, folosind intenționat cacofonia, căci chiar de cacao este această corupție, chiar dacă ea este mică, tot nasoală este.

Mica corupție are nenumărate forme de manifestare, din care enumăr câteva și anume:

- punerea de pile,

- băgatul plicului în buzunar,

- trucarea de concursuri,

- ignorarea elementului valoric,

- promovarea aiurea,

- introducerea factorului subiectiv,

- lipsa transparenței în decizii,

- tărăgănarea voită a aprobărilor,

- crearea de așteptări condiționate.

În cazul corupției mici nu se lucrează cu sume cu prea multe zerouri ca în cazul corupției mari. Acolo sunt puțini care furmă foarte mult. În cazul corupției mici sunt prea mulți care fură puțin. Numai că volumul furturilor totalizate din corupția mică este  de cel puțin 100 de ori mai mare decât tot ce se fură prin marea corupție. În plus, mica corupție generează o atmosferă atât de neprietenoasă încât paralizează întreaga evoluție a societății. Am stat câteodată să văd dacă există o profesie sau un loc de muncă, la stat sau la privați unde să nu existe acte de corupție, fie mică, fie mare. Concluzia nefericită pe care am tras-o este că nu. Există numai oameni care nu sunt corupți și nici coruptibili, oameni care devin periculoși pentru toți ceilalți și pe care masa corupților dispune de resurse imense pentru a-i izola, pentru a-i înlătura, pentru a-i marginaliza și în final îi îngenunchează până la anulare și dispariție. Societatea românească nu este pregătită să facă față luptei nici cu marea corupție și nici cu mica corupție. Societatea românească este acum într-o profundă degringoladă, iar bombardamentele media sunt foarte bine direcționate. Este foarte dificil de a distinge ce este bine și ce este rău în ziua de azi. Am în minte exemple dintre cele mai ciudate și m-am convins că oricum aș da-o, oricum aș întoarce-o, manipularea este imensă, iar reperele de moralitate sunt atât de estompate încât nu se văd și nu există nicio șansă de a apare un deus in machina să facă un pic de ordine în haos. Românul este inventiv, căci istoria și vicistitudinile vremurilor l-a învățat să fie așa. Numai când pe plaiurile noastre cele mioritice salariul minim va ajunge undeva la 1.000 de euro, iar cel mai mare salariu va fi de 15.000 euro și toate fluxurile bănești vor fi prin bancă, numai atunci cu e-banking 100%, rănile acestui popor se vor vindeca. Numai dacă munca de calitate și valorile autentice vor fi recunoscute de societate, se vor crea premise solide ca nivelul de corupție să scadă dramatic, fără a dispare, căci prin natura sa, omul este predestinat spre hoție, minciună, lipsă de onoare și lene. Prin dezvoltarea de decalaje imense între ceea ce i se oferă omului care nu muncește, nu învață, nu vrea să facă ceva și cel care muncește bine, învață și se străduiește, societatea va evolua. Egalitarismul în vulgaritatea sa, este generatorul corupției, nemuncii, non-valorilor și ignoranței.
Corupția mică este exact ca aerul la noi. Nimeni nu trăiește fără ea, fie că dă, fie că primește. Este componentă a ADN-ului mioritic. Cei ce dau parcă au ioni negativi în ei, iar cei ce iau parcă au ioni pozitivi în ei. De fapt prea mulți au în ei și ioni pozitivi și ioni negativi, care în acțiunea lor nu se anulează, căci sunt izolați unii de alții, deși acei oameni nu au personalitate dublă.

(21 martie 2018)

Meritocrația, mediocrația și meticulocrația

În ziua de azi Internetul scoate la iveală atâta informație cât nici nu avem vcapacitatea să diseminăm corect. Totuși, vedem manifestările:

- mediocrilor, cei care au format o pătură consistentă, aceea a mediocrației, fiind copoleșiți de soluții mediocre, submediocre și mai ales proaste, căci mediocrii niciodată nu au cum să propună la probleme complexe decât soluții proaste, submediocre și în cel mai bun caz, soluții mediocre; șlor le sunt străine soluțiile bune și foarte bune, nu pentru că n-ar vrea să ofere așa ceva, ci doar din simplul motiv că ei nu sunt în stare de soluții bune, să nu mai vorbim că nici în vecii-vecilor nu vor da soluții foarte bune;

- merituoșilor, fie cei reali, dar mai ales, a celor închipuiți care fac paradă pe oriunde apucă, manifestându-se zgomotoți în legătură cât de buni sunt ei, după spusele lor și nu după aprecierile celor din jur; adevărații merituoși stau în banca lor și-și fac meseriile în liniște, culegând aprecierile celor cu care relaționează; ei niciodată nu se bat cu cărămizile în piept cerând aprecierile celor din jur, căci cine știe să aprecieze, îi apreciază și nu e nevoie de gloate de lăudători;

- meticuloșilor le stă bine să facă analize profunde, să intre în detalii și să rezolve totul ca la carte, fără a le scăpa niciun detaliu; eii sunt adepții lucrurilor dacă nu perfecte, cel puțin foarte aproape de perfecțiune; un meticulos dacă scrie un text, îl citește de zece ori și-l corectează de o sută de ori; numai când el este convins că textul îl reprezintă, numai atunci pune punct și îl pune la dispoziția celor care l-au cerut.

Trebuie să avem mare grijă să identificăm repede meritocrația, mediocrația și meticulocrația, să le separăm și mai ales să știm să le folosim sau să le evităm, atunci când avem un proiect. 

Mediocrilor nu trebuie să li se dea părți din proiect care solicită inventivitate și mai ales soluții rapide la probleme complexe. Lor li se potrivesc lucruri simple, de rutină, pentru care există proceduri pe care ei le stăpânesc la perfecție.

Merituoșii de poleială nu trebuie să le dăm prea multe chestii de făcut, pentru că ei dacă nu sunt mediocrii, sunt inși care au trecut prin viață ca gâsca prin apă, folosindu-se de rezultatele altora, ei comportându-se ca musca la arat din fabula lui Al. Donici.

Meticuloșii sunt buni când este vorba de finisaje și nu suntem presați de timp. Ei sunt sursa unor tărăgănări, a unor temporizări, ceea ce în managementul de proiecte nu este lucrul cel mai bun.

Politica românească este bântuită de meritocrație, de mediocrație și de meticulocrație, în toate cazurile fiind abordate laturile negative, căci despre meritocrație vorbeau niște amazoane care s-au dovedit de o mediocritate managerială lucie, despre mediocrație au vorbit super-mediocrii arătându-i pe alții, deși li se potrivea proverbul cu paiul din ochiul altuia și bârnele din ochii lor. Politica dâmbovițeană nu este bântuită în niciun caz de meticulocrație, căci prin masteratele făcute exact acolo unde numai despre orientare este vorba, arată că cei ce le-au urmat numai meticuloși nu sunt.

Meritocrația, mediocrația și meticulocrația nu sunt noțiuni abstracte. Sunt trăsături ale unor grupuri de persoane care acced la funcții și musai trebuie să se remarce prin ceva anume, abstract indefinit dar zgomotos, pompos și găunos.

(09 martie 2018)

Cinci sfaturi pentru PSD

Având în vedere că din anul 2.000 PSD nu a mai cîștigat alegeri prezidențiale, că în anul 2019 sunt alegerile pentru președinte, PSD trebuie să ia urgent niște măsuri pentru a-și crește cât de cât șansele în acele alegeri, nu neapărat că le va câștiga, dar măcar scorul să nu le fie dezastruos.

Sfatul 1: să-și retragă din rândurile opoziției toți agenții de influență pentru a nu le mai face atâta propagandă și servicii, căci succesele zdrobitoare în politicile salariale le vor eroda poziția ca partid.

Sfatul 2: să facă și greșeli reale așa fel încât să nu mai pară victime, ci să fie victime încătușate pe ecranele televizoarelor, căci victimizarea se va întoarce împotriva lor.

Sfatul 3: să-l repună pe Victor PONTA în funcția de președinte căci el este perdant di demisionar de profesie și societatea este obișnuită cu așa ceva, rutina aducând voturi din inerție și compătimire.

Sfatul 4: să schimbe strategia în ideia de a-i lăuda pe cei din opoziție făcându-le tot felul de favoruri în așa fel încât aceștia să devină nu numai puternici, ci și frumoși. 

Sfatul 5: schimbarea lui Tudorel TOADER de la justiție și întronizarea Monicăi MACOVEI ca stindard al dreptății, corectitudinii, milosteniei și bunătății, așa cum este poporul român.

Managementul politic zice că tot timpul există un moment optim de implementare și un moment limită după care implementarea nu mai are niciun efect. Momentul optim a trecut, el fiind noiembrie 2016, iar momentul limită este 32 noiembrie 2017, care nu trebuie ratat în niciun caz.

Reamintesc celor ce au uitat involuntar că pe 7 noiembrie s-au sărbătorit 100 de ani de când Vladimir Ilici Lenin  a declanșat Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și dacă chiar au uitat musai să înceapă un tratament pe bază de Pterophyllus salisburiensis cum se zice la țară sau Salisburia adiantifolia cum îi spunem noi aici în Vitan în timp ce voi românii care aveți un nivel mai scăzut de cultură îi ziceți Ginkgo biloba.

(08 noiembrie 2017)

Finanțarea pe bază de proiecte nu este pentru proști sau hoți

Cu fiecare zi care trece, constat că s-au cheltuit banii pe proiecte anapoda, care nu folosesc nimănui. Există terenuri de fotbal în pantă. Există urme unde au fost patinoare, care s-au deteriorat de-a lungul anilor. Sunt săli de sport cu lacătele ruginite la uși. La sate există parcuri năpădite de buruieni sub soarele torid. 

Se știe că un proiect înseamnă:

- oameni care știu meserie;

- cheltuieli estimate corect;

- termene foarte riguroase;

- riscuri foarte mici în realizare;

- transfer de experiență;

- management veritabil;

- termene care se respectă;

- onoare, cinste și respect.

Din proiecte nu se transferă cheltuielile de la un capitol la altul: La un proiect finanțarea este ritmică. Managerul de proiect trebuie să respecte termenele și condițiile definite în textul cu care a câțtigat finanțarea. Finanțarea pe bază de proiecte nu este pentru proști sau hoți pentru că:

- dintr-un proiect nu există posibilitatea de a fura nimic;

- la final există un audit extrem de sever;

- abaterile presupun returnarea banilor;

- după implementare se urmărește eficiența cel puțin 3 ani;

- nu se acceptă schimbări de obiective;

- neregulile conduc la anularea finanțării.

Rezultă cu claritate că finanțarea de proiecte este benefică numai și numai pentru cei ce sunt bine intenționați, care doresc să realizeze ceva și mai ales care știu meserie, iar ca manageri de proiecte sunt DOXA. Hoții, proștii și nepricepuții nu au ce căuta la competițiile pentru obținerea de finanțări pentru că ei nu definesc corect ceea ce trebuie realizat, nu știu să dezvolte activități, nu au habar să construiască echipe de executanți și cu siguranță că vor depăși termenele, vor consuma materialele fără rost și pe deasupra se vor deda la furăciuni și nu vor fi interesați de calitatea a tot ce se face. Într-un cuvând, managerii proști sunt o calamitate și finanțarea este compromisă. Eu îl compar pe managerul de proiect cu chirurgul mâna a I-a din sala de operație care știe ce are de făcut, are instrumentele toate la dispoziție, iar membrii echipei știu ce au de făcut. Managerul prost este asemeni celui care spune că operația a reușit, dar pacientul e mort.

(17 iulie 2017)

Sistemul ca substitut al neputinței

Acum, pentru orice se găsește o explicație în politică. Sistemul apare ca mâna nevăzută, puterea ocultă care face și desface totul în țară.

Înainte, toate nenorocirile comunismului erau datorită securității sau comunismului înșuși. Faptul că poeții și prozatorii nu publicau, se datora cenzurii comuniste. De 27 de ani nu mai este nicio cenzură și nu-mi amintesc să se fi publicat ceva de maximă importanță pentru literatura română. Nici oamenii de știință nu-și publicau producțiile datorită birocrației comuniste. Uită că după 1989 nu mai există opreliști de niciun fel și nu văd podopere științifice de sorginte mioritică nici la Dunod-Paris, nici la Springer Verlag - Berlin și nici la Prentice-Hall. Eu știu doar atât: nu am avut ce publica pe cât mi s-a permis să public fără nicio problemă oriunde am vrut s-o fac atunci când am avut ce. Nici schimburile cu occidentul nu le-am avut interzise, căci mă laud că în 1987 avea deja un dulap de materiale primite din USA, Canada, Franța, Germania și Marea Britanie cu articole, reviste și studii primite de la autori din marile universități de acolo. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Ba mai mult, m-au admirat șefii mei, fie-le țărâna ușoară!

M-a intrigat azi că Jiji, cel care bate câmpii cât cuprinde se vaită că nu mai continuă cu dezvăluirea legată de modul în care a fost întors porcesul unui șef de partid. Ceea ce se știe, este că membrii completului de 5 trăiesc 4 dintre ei și aceștia vor cere dovezi, iar Jiji nu le are. E mai bine pentru el să facă acum pe misteriosul, pe insul căruia sistemul îi pune pumnul în gură.

Dacî în antichitate oamenii căutau explicații ale unor fenomene și le găseau în puterile zeilor, acum că știința a evoluat, astfel de explicații n-ar mai face rating și de aceea este arătat cu degetul un ceva nedefinit, căruia i se zice sistem. În mod normal, sistemul este format din oameni. Datorită faptului că masoneria cea mioritică a fost dusă în derizoriu, că securitatea nu mai există, a fost inventat un nou concept, acela de sistem care este:

- nevăzut;

- prezent peste tot;

- atotputernic;

- malefic;

- necruțător;

- influent;

- distructiv;

- organizat;

- eficient;

- productiv;

- nelimitat.

Acum, stupizenia cu alegerile din 2009 are la bază, bineînțeles, sistemul care a lucrat. Faptul că din 18 milioane de alegători nu au ieșit 90%, faptul că oamenii cu nas subțire au rămas acasă la un vin fiert și nu s-a creat un avantaj de 4 milioane de voturi în favoarea unui candidat, ca să nu se se uite lumea în oglindă și să-și vadă uriciunea și lașitatea, rămâne cu fruntea sus și arată cu degetul spre sistem.

Salariile sunt mizerabile din cauza sistemului.

Productivitatea muncii este groaznic de mică  din cauza sistemului.

Analfabetismul a atins cote alarmante  din cauza sistemului.

Se dau carnete de șoferi pe șpagă  din cauza sistemului.

Nu sunt autostrăzi  din cauza sistemului.

Se delapidează bani europeni  din cauza sistemului.

Tot ceea ce este mai nasol pe lumea aceasta se întâmplă  din cauza sistemului. Există posibilitatea de a identifica și pe hoți și pe puturoși și pe șmecheri, dar este muly mai drăgălaș să privin nu spre cer, ci în camerele de luat vederi din studiourile Tv și să folosim cuvântul sistem. Ni se umple gura și ne curg balele de plăcere orgasmică atunci când rostim acest cuvânt, căci el nu vine din enant, ci eaxct din ceea ce suntm noi, bieți muritori, care în superioritatea noastră știm cine este vinovatul generic.

(07 mai 2017)

Momentul optim în politică

Managementul politic zice că:

- nimic nu este la întâmplare;

- totul se calculează;

- între cauză și efect există o formulă;

- înainte de orice trebuie stabilit momentul;

- optimul nu este întâmplător;

- mai presus de orice este eficiența;

- estimarea costurilor este fundamentală.

De aceea, am fost surprins de o serie de chestiuni, mai ales de momente și de ritmuri, care au arătat grave carențe de management politic, prin nesocotirea lucrurilor foarte simple, care sunt abc-ul acestei științe, mir de ce se miră peste ani că multe oale nemeritate li se sparg în cap. Sunt sigur că dacă cineva din echipele de lucru ale unor decidenți strategici ar fi avut cât de cât habar de relulile elementare ale managementului politic, rezultatele unor acțiuni ar fi fost cu totul altele, exprimate în indicatori de eficiență. Trebuie vorbit de anumite aspecte, dintre acre, în acest articol, mă voi referi la momentul optim de a face un anume ceva.

• Ne amintim cu toții de filmulețul dat de Realitatea TV, mai precis de Răzvan IONESCU, filmulet în care era arătat un candidat cum îl plesnea peste față pe un puști la Ploiești. Nu se vedea prea bine gestul și s-a făcut tevatură, inclusiv un ministru, Daniel FUNERIU s-a lansat într-o complicată demonstrație cu viteze estimate și parcă a amintit de ghidușia cu pixelul albastru. Nici filmulețul și nici demonstrațiile care să-l sprijine pe autorul mișcării cu sau fără finalitate fac obiectul analizei, ci momentul în care filmulețul a fost prezentat. Evenimentul s-a produs undeva în  noiembrie 2004 și a fost scos pentru a fi difuzat undeva la începutul turului al doilea al campaniei electorale din 2009. Filmul a fost difuzat în jurul datei de 28 noiembrie 2009, iar candidatul la președinție a avut mari ezitări când a venit să justifice ce s-a întâmplat atunci. Nu acest aspect este important, ci momentul în care a fost difuzat fimul. Dacă filmul era difuzat în vinerea de dinaintea duminicii în care se produceau alegerile, efectul era cu totul altul. Din punct de vedere al managementului politic, este clar că momentul optim a fost ratat de cei care își doreau un anumit efect din difuzarea filmului. A fost prea devreme difuzat.
• Acum, iată, serialul lui GHIȚĂ ar fi crezut lumea că produce efecte, exact așa cum fugarul GHIȚĂ și le dorește. Numai că managementul politic, pe care acest GHIȚĂ nu-l cunoaște zice cu totul altceva. Ceea ce este el și ceea ce face el, nu are nimic în comun cu serialul Tânăr și neliniștit, care a ajuns 10.376 de episoade ce se difuzează cu un ritm științific determinat. Fugarul GHIȚĂ ar fi trebuit să știe că are un volum V de informații. Are un timp T la dispoziție să facă filmulețe. GHIȚĂ trebuie să știe că nivelul de saturație se atinge după 5 minute mai ales când informația este densă. Tot el trebuia să-și dea seama că ritmul de difuzare trebuie să fie alert, că lumea se plictisește, mai ales dacă așteaptă sau este mințită că se difuzează ceva și nu se difuzează nimic. GHIȚĂ este un ratangiu de meserie, pentru că a ratat atât momentul optim, durata optimă, volumul optim de date, intervalul de producere cât și frecvența optimă de difuzare. Eu am pus sub semnul întrebării întreaga construcție și mai ales succesiunea de argumente ale lui de a se apăra în numele unui bine numai de el înțeles. Episoadele lui GHIȚĂ sunt niște fâsuri de pierdut vremea, pentru că au în ele banalități.
• Un alt element cu mari chestiuni de necunoaștere a managementului politic a fost acela al alegerii momentului în care se vor produce alegerile parlamentare, moment pe care toată lumea îl estima pe la începutul lui noiembrie. Unii spuneau că a fost aleasă data de 11 decembrie că va ninge și țăranii, votanții PSD-ului nu vor ieși din casă și dreapta va ieși victorioasă. Calculul a fost eronat și managementul politic vorbește de uzura guvernului la putere, uzură care se accentuează dramatic în ultima perioadă din tot felul de motive, lentoarea fiind unul dintre ele. Nimeni nu prea mai are chef de muncă pe ultima sută de metri. Tot managementul politic zice că între două alegeri intervalul nu trebuie să fie foarte mare. Cele 30% procente din vară ale PNL într-un fel se conservau în noiembrie și cu totul altfel au arătat în decembrie. O poveste zice că un maratonist care avea un avans fantastic înaintea celui ce-l urma, a zis că vrea să se odihnească un ăpic. S-a oprit. A adormit și a pierdut cursa, el având un avans istoric. 

Cei ce nu iau în calcul regulile managementului politic, mai ales atunci când este vorba de a optimiza, evident sfârșesc prin a se găsi în situații dintre cele mai jenante. Sub ochii noștri se văd acțiuni ale unora care nu au nicio legătură cu managementul politic. Una dintre ele este vorba , tonul, repetarea cuvintelor și mai ales îmbrăcămintea. Pe o scară de la 1 la 10 am văzut un purtător de cuvânt care cu indulgență primește nota 3, cum tot atât de bine Nicușor DAN prin aparițiile publice, pe poziția de comunicator este de cel puțin 9, pentru că vorbește simplu, calm și direct.

Momentul optim în politică, fie care activitatea să aibă eficiență maximă dacă este bine ales, fie se diluează dacă este prea devreme, fie nu produce efecte dacă este prea târziu, ca în bancul spus de Mircea CRIȘAN la tv la o emisiune de Varietăți. Doi pescari pe malul râului. Unul prinde o faraoană. Se uită la ea. O aruncă la loc în apă. celălalt îl întreabă: de ce? Pescarul răspunde: cum? Sala nu a reacționat decât după minute bune. camerele de luat vederi redau cum arată tavanul sălii pentru a nu arăta penibilul sălii.

  (26 ianuarie 2017) 

Politica dâmbovițeană

Bietul Caragiale cu Scrisoarea pierdută, este mic copil în raport cu producțiile servite de politicienii dâmbovițeni. Ei se întrec pe ei înțiși. Când am crezut că un anume lucru a atins superlativul, a venit cineva și mi-a arătat că m-am înșelat, că este posibil ceva și mai grozav.

Un tip pe vremea când era deputat sau ceva acolo la el în PNL avea morgă, era îmbățoșat. Acum n u a mai prins post de deputat sau un ceva acolo. Vine în televiziuni fără cravată și le dă la geoale foștilor lui colegi, de cafre nu mai este legat ombilical. Este ceva grețos, amestecat cu zeamă de varză puturoasă înainte de a fi golită putina în miez de vară.

Sunt celebre reevalurile fostului prezident și slugărniciile frumos înfășurate în ceea ce anticii numeau interesul cel național, în numele căruia prin argumente meșteșugite se făcea cam orice. Chestia că ciorapii murdari, fiind acum ieftini și la duzină, nu se mai spală, ci se aruncă lșa gunoi direct, sublim, rapid, fără regrete și mai ales nu ridicând nepăsător din umeri, nici zâmbind ci rîzînd cu gura până la urechi de satisfacție la maximum.

Sunt lucruri de nefăcut și care nu se fac, ceea ce se vede că vine din istorie și cu ochiul liber. Am trăit în 1972 niște momente neplăcute și rostirea unui singur cuvânt i-a făcut pe nenorociți să-și înghită limba și să rămână muți până a plecat trenul nostru, exact la cât scria la plecări în gară, căci tărășenia de producea la 1686km de București.

Exista un film, Sleeping with the Enemy, din 1991 în traducere În pat cu dușmanul și așa am văzut pe unul care a fost printre cei 322 care vroiau să-l  suspende pe Băsescu și peste ani dorea să fie candidat la prezidențiale de la PMP. Un altul ce și-a pierdut portofoliul de ministru și a devenit coleg cu persoana care i-a generat necazul. Am văzut un moderator care l-a înfierat pe unul, iar într-o noapte s-a răsucit și l-a pupat de bietul om nu mai avea părți care să fi fost nesărutate de buzele nesătule ale insului. Cât privește plevușca, a se vedea că traseismul este atât de bogat încât nu mai miră pe nimeni cum apar și dispar partide în parlament, deși noii veniti nu au participat în alegeri.

Se zice despre politică cum că ar fi un fel de prostituată. August Bebel înfiera capitalismul că a făcut să prolifice prostituția care ar avea fundament în sărăm parlamentarii nu sunt deloc săraci, sau politicienii, în general, teoria lui Bebel nu ține. Iar politica de pe Dâmbovița este un model de ce înseamnă lipsă de orice, căci maiau a dospit, a ieșit afară din vas și curge și curge ca în filmul acela de desene animate, încât sufocă la propriu, nu la figurat.

Nu am dat nume din lehamite, căci cu unii am mers pe ruta București Brussels și puțea rău de tot. 

(16 decembrie)

Pensionarii ca mingi de pinpong

Nu am crezut că se va deteriora atât de mult atitudinea societății românești față de pensionari, persoane în vârstă dealtfel, care și-au plătit dările față de statul incompetent, devenind chiar în mintea unui fost prezident niște bieți asistați social. Pe undeva societatea este îndreptățită să-și bată joc de cele 5 milioane de pensionari, pentru că aceștia se lasă călcați în picioare fix de oricine are nu numai intenția, dar și direcția. Lumea uită căpensionarii sunt:

• primii la vot;
• cei care își plătesc impozitele;
• încă respectuoși;
• singurii care își ajută copiii;
• fără nevoi exorbitante;
• cu consumuri dintre cele mai mici;
• conștienți că societatea este obraznică și tac;
• în așteptarea unor zile mai bune;
• disperați atunci când dau de greu.

Politicienii, de pe întreg eșicherul politic îi consideră pe pensionari o masă de manevră de doi bani, care este ușor manipulabilă, nu cu fapte, ci cu promisiuni dintre cele mai stupide, dintre care dublarea pensiei sau atingerea nivelului de 800 euro pentru pensia minimă a fost unul dintre exemplele de teribilism electoral adriean sau theodorian însoțite de gesturi ample, vorbe apăsate pentru a fi cât mai convingători. Ca tacâmul să fie complet, s-a înființat și un partid al pensionarilor cu nenumărați membri, zice-se, care iese în față exact la momentul necesar celor care au interesul. Se spune că un partid se crează pentru a lua puterea. El are membri cotizanți. În opinia mea, nu prea văd niciuna dintre condiții 100% îndeplinite, dar mă rog...

Acum vor fi alegeri. Voi citi cu interes gogorițele din programele electorale ale tuturor partidelor și bineînțeles ale unora dintre candidații independenți, că musai teribiliștii trebuie să aibă oarece paragrafe destinate pensionarilor. dacă sunt niște bancuri bune acolo, cu siguranță le voi aprecia, le voi savura și voi aștepta pe Duban să le prezinte în modul său spumos la Kanal D miercurie seara la oră târzie, că precis sunt cu lucruri indecente, căci politicienii noștri nu au cum să spună altfel lucrurilor în care ei nu cred o iotă.

(20 octombrie 2016)

Schimbarea la 180 de grade

Am cunoscut nenumărate persoane, pentru care dealtfel nu am niciun respect, care au făcut schimbări de atitudine la 180^o . Îmi aduc perfect aminte cum în noiembrie 1989 un ins, Nicolae IV, țopăia de fericire că Nicolae ceaușescu trebuie ales de toată suflarea acestui pământ, ca în ianuarie 1990 să se considere un oprimat al dictaturii deși se înfruptase din bunătățile magazinelor cu circuit închis.
Tot la 180^o l-am văzut mișcându-se pe călcâie pe un literat care avea o emisiune unde l-a făcut praf pe cel pe care avea să-l pupe undeva doar pentru un loc de senator, după ce CDR își dăduse obștescul sfârșit. I-am iertat grosolăniile, numai că chestia cu Zdrobiți orânduiala o avea Eminescu nu într-o Scrisoare, ci în Împărat și proletar, nu i-am iertat-o pentru că la nivelul său o astfel de eroare era impardonabilă. Mai earu unii cu emisiuni înregistrate care-i tocau pe toti care lucrau live în televiziuni. Ei dacă ar fi fost o secundă live la două vorbe ar fi făcut trei greșeli.
Tot la 180^o  s-a manifestat une femme savante care era din neamcu Bărbuleștii și care dintr-o dată s-a văzut cu cocarda de golan în piept, ca să uite lumea de fapt de unde vine și ce hram poartă.
Și după 1989 s-a practicat mișcarea la  180^o , căci a fi de stânga azi și a te revendica de dreapta mâine este dovada unei dinamici drăguțe, mult prea drăguțe ca să nu zic exagerat de interesante.
A fost și mai interesantă schimbarea de  180^o  în 25 mai 2014 când după alegerile europarlamentare, un grupușor s-a și dus în altă direcție deși votanții îi știau afiliați la ALDE. Există rațiuni superioare din care unii nu mai suportă o anumită stare și trec în altă barcă, motivând apropieri sau suprapuneri la nivel ideologic. Viața le dă sau nu dreptate, căci istoria este tolerantă cu orice atitudine și o consemnează sec la fapte bune sau la fapte rele, funcție de efectele pe termen lung. De cele mai multe ori anumite aspecte sunt trecute cu vederea de istorie, chiar dacă acesta tratează viața unei țări pe ultimii 10 ani.
Cine va mai știi peste 10 ani că a existat o seară de spa și un candidat a pierdut alegerile?
Cine va mai știi peste  10 ani că a existat un Petre care era cel mai bun dar care nu a reușit să aducă partidul lui niciodată la putere?
Cine va mai știi peste 100 ca a fost un președinte care avea imunitate absolută. Analizând documentele se va zice că sintagma aceasta de imunitate absolută este imaginația unei minți duse cu sorcova. Peste 1.000 de ani istoria nici nu va mai consemna numele vreunui președinte din ultimii 90 de ani chiar dacă au fost doi împușcați, din acre unul chiar în ziua de Crăciun.

(14 martie 2016)

Doamna Alina Gorghiu

Politica este o mare doamnă. M-am convins că așa stau lucrurile. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de alegerile din PNL-ul lărgit. Niște domni și-au anunțat intenția dar au dat dovadă de eleganță în a se retrage. Așa a apărut distinsa doamnă Alina Gorghiu, care îmi aduce aminte de actorul Nicolae Manolescu, cel a cărui vilă din Breaza o admiram în vremea când eram elev la Dimitrie Cantemir, pentru o mică statuetă și pentru un felinar cu un corp de iluminat sub formă de flacără.
Toate ieșirile publice ale distinsei doamne sunt pline de esență, concentrate pe lucruri de excepție. Concluziile sale sunt magistrale. Sunt sigur ca manualele de politologie universală vor fi înțesate de largi pasaje din expunerile co-președintei PNL. Când studentul de la jurnalism deschide un tratat trebuie ca pe prima pagină să citească nu  un  fragment, ci fragmentul din discursului co-președintei Alina Gorghiu  ținut   sâmbătă, 27 februarie 2016, la Atheneul Român când Organizaţia Femeilor Liberale -OFL a premiat excelenţa în cadrul  GALEI FEMEILOR LIBERALE,ediția  a  IV – a, când a zis:
                  Am făcut un mare efort să vin astăzi, a trebuit 
                  să găsesc o rochie care să mă mai încapă şi 
                  să port pantofi cu toc.
De azi înainte filosofii lumii se vor apleca asupra acestui discurs, vor căuta să descifreze valențele fragmentului și vor reuși să dea umanității pe înțelesul acesteia marile semnificații ascunse  de rând muritorilor.
În peisajul marii politici din spațiul mioritic, luxcrurile sunt mai clare decât cel mai pur cristal. Așa se explică existența calendarului pentru alegerile locale, consensul la legile electorale și mai ales frăția pe problema celor două tururi la primari, care vor fi de fapt unul singur. Argumentele aleșilor neamului sunt interesante și argumentele aduse vulgului prin care arată că au votat ceva cu care nu sunt de acord fac să pălească toate demonstrațiile teoremelor din analiza matematică, prin acuratețe și mai ales prin construcție. mai sunt și alte unanimități, precum cele de la codurile fiscale, care s-au btransformat în mod miraculos prin repoziționări.
Este așa de plăcut ceea ce vedem și mai ales modul cum sunt spuse lucrurile, argumentele, încât este o plăcere să asculți intervențiile concise, constructive, novatoare și încărcate de semnificații nebănuite ale doamnei co-președintă Alina Gorghiu. Accentul pe prima silabă, deși la numele românești din câmpie lucrurile stau altfel, Popescu, Ionescu, Georgescu au accent altundeva.
(2 martie 2016)