Lucrarea de diplomă de pe vremea mea

 Ceea ce se numește acum lucrare de licență, pe vremea mea se numea lucrare de diplomă. Ca și acum, lucrarea de diplomă se alegea în semestrul al II-lea al anului al IV-lea de studenție, căci noi făceam facultatea în 5 ani, nu în trei ani ca acum. Se făcea o cerere, ca și acum, în care studentul specifica titlul lucrării de diplomă ales și cine este conducătorul științific. Dacă cererea era aprobată de cel care era conducător științific și de către conducerea facultății se trecea la treabă. Lucrarea de diplomă era o lucrare complexă care se realiza prin muncă intensă pe perioada de vară când se trecea din anul al IV-lea spre anul al V-lea de facultate. Pentru aceasta trebuia să se ia legătura cu conducătorul științific să se facă un plan al lucrării și să se stabilească unele detalii legate de bibliografie și mai ales de partea aplicativă, căci trebuia să existe o parte aplicativă, unde erau verificate ipotezele și modelele enunțate în capitolele teoretice ale lucrării de diplomă.
Era de neconceput ca lucrarea de diplomă să fie terminată în semestrul al X-lea de facultate, dacă nu se lucra în semestrul al IX-lea, în vacanța dintre anul al IV-lea și al V-lea, precum și în semestrul al X-lea și nu oricum, ci cu foarte mare seriozitate.

Este adevărat că lipsa Internetului și a formatelor electronice de materiale, făcea dificilă documentarea, dar nimeni nu scuza pe studentul care nu făcea o documentare completă și nu avea o bibliografie completă, dar mai ales dacă nu dovedea că cele scrise acolo în bibliografie au fost temeinic citite și analizate.

Întrucât noi nu eram mulți studenți, iar profesorii noștri erau unii din facultate, iar alții din alte universități sau lucrau în centre de calcul, un profesor coordona undeva la 2 cel mult 4 lucrări de licență. Eu am fost în situația că eram singurul student al conducătorului meu științific, profesor cu norma de bază la Universitatea București și aici îl numesc pe marele profesor Dragoș VAIDA.

Lucrarea de diplomă era rezultatul unei munci intense. Pentru a avea o lucrare de diplomă de 80 -100 de pagini trebuia muncit din greu. Fiecare capitol era scris destul de îngrijit pe coli de hârtie de fiecare student și era predat conducătorului științific, după un grafic stabilit. Nu exista ca să se vină la conducătorul științific cu capitole dactilografiate, fără ca în prealabil acesta să nu certifice că a analizat capitolul și că respectivul capitol se include în lucrarea de diplomă ca fiind un capitol bun.

Nu exista ca într-un capitol să existe rânduri netrecute prin filtrul studentului. Dacă erau preluate fraze din anumite lucrări se preciza lucrarea și pagina unde se afla paragraful preluat. Întrucât era dificil să se dactilografieze citările, numărul lor era redus, iar studenții căutau să construiască mult conținut original, lucru care nu era foarte greu din moment ce lucrarea de diplomă era întocmită după studiu aprofundat al bibliografiei, după definirea problemei de soluționat și după ce erau definite soluțiile originale incluse.

Cei care se aflau într-un stadiu avansat cu lucrarea de diplomă, aveau posibilitatea să prezinte unele aspecte la sesiunea științifică a cercurilor studențești din aprilie 1970, lucru pe care l-am făcut și eu. În paranteză voi scrie aici că eu am avut obsesia lucrurilor neterminate și lucrarea de diplomă era unul dintre aceste lucruri. Di momentul în care mi-a fost aprobată lucrarea, eu nu am mai avut liniște și am lucrat fără întrerupere la ea toată vara anului 1969 dar și semestrul întâi din anul al V-lea, iar la sesiunea științifică din aprilie 1970 aveam o formă finală în proporție de 90% a lucrării de diplomă, deci am avut cu ce mă prezenta la acea sesiune științifică.

Colegii mei de cameră munceau și ei cu maximă intensitate la lucrarea de diplomă, căci pe vremea mea era de neconceput să faci o lucrare serioasă în doi timpi și trei mișcări, sărind peste niște etape sau trecând ca gâsca prin apă la unele face. Întâlnirea cu conducătorul științific era momentul adevărului și nimeni nu-și permitea să primească un capitol în care să să i se spună că nu este bun sau că are foarte multe de îndreptat. Când mergeam la conducătorul meu științific discutam despre un capitol la nivel de detaliu și stabileam, exact ce am de făcut. Nu exista ca eu să fac altceva decât discutasem, căci și eu și conducătorul științific notasem ce am eu de făcut. La fel procedau și ceilalți colegi și de aceea nimeni nu-și permitea să trateze problema neserios. Toți ne doream să avem lucrări de diplomă cât mai bune, să luăm note cât mai mari la examenul de stat, căci nota de la acest examen era scrisă pe diplomă și ne urmărea toată viața. Una este să ai pe fașa diplomei un 10(zece) și cu totul altcumva arată nota 7(șapte) scrisă acolo.

Au trecut 53 de ani de la susținerea lucrării de diplomă și retrăiesc momentele acelea de maximă tensiune ale elaborării, dar și ale prezentării și chiar dacă am obținut nota maximă pentru lucrarea mea de diplomă nu voi uita niciodată cât am trudit pentru acea notă, căci doream în primul rând să fiu eu mulțumit de mine și să știu că profesorul care m-a coordonat din punct de vedere științific a considerat că am făcut o treabă bună pentru nivelul meu de student care nu i-a ieșit niciodată din cuvânt.

(30 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dragoș VAIDA

Doctorul Dragoș VAIDA mi-a fost profesor mai mulți ani pe când eram student. El era conferențiar la facultatea de Matematică de la Universitate. În vremurile de demult, profesorul Manea MĂNESCU, cel care înființase Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, prin poziția pe acre o avea în statul român, a definit criterii calitative cu totul speciale  și profesorii noștri erau numai personalități recunoscute din lumea științifică românească. Deși era foarte tânăr, doctorul Dragoș VAIDA era un nume și poziția sa remarcabilă l-a impus în garnitura selectă a profesorilor care predau studenților secției de Mecanizare și Automatizare a calcului Economic. El a predat cursul de Matematică, cursul de Programarea calculatoarelor și cursul de Analiză numerică. Ca să mă laud și eu cu ceva, în carnetul meu de note se află la disciplinele predate de profesorul Dragoș VAIDA, note de zece. 

Profesorul Dragoș VAIDA a fost conducătorul lucrării mele de stat, ceea ce acum se numește lucrare de licență. Lucrarea mea s-a numit Rutine compilative și rutine interpretative. Doctorul Dragoș VAIDA era și director adjunct științific al Centrului de Calcul al ASE și avea un cabinet la etajul al IV-lea din clădirea unde este acum Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică. Am rugat-o pe secretară să-l întrebe pe profesor când mă are timp să mă primească.  Secretara mi-a transmis o zi și o oră când să mă prezint la cabinet.

M-a impresionat că doctorul Dragoș VAIDA la intrarea mea pe ușă s-a sculat de la birou, a venit către mine, mi-a întins mâna, l-am salutat și m-a invitat să iau loc. Discuția a fost extraordinar de călduroasă și mi-a explicat cum stau lucrurile, care sunt așteptările sale, cum trebuie să lucrez. Am fost impresionat de faptul că doctorul Dragoș VAIDA a scos intr-un sertar un manuscris pe care mi l-a întins și mi-a zis să-l păstrez cu grijă că urmează să-l depună la editură peste câteva luni. I-am mulțumit. Mi-a stabilit o următoare întâlnire. Eu am pregătit cu grijă acea întâlnire și pe celelalte care i-au urmat. Discutam cu colegii mei despre cum decurgeau colaborarea lor cu conducătorii științifici ali lucrărilor de stat. Eram un privilegiat căci doctorul Dragoș VAIDA a lucrat cu mine în cu totul alt fel și progresele mele au fost exact cum mi-am dorit să fie, dar munceam din greu să țin pasul cu exigența conducătorului meu științific. Eram singurul căruia conducătorul științific îi încredințase un manuscris. În textul meu am făcut referire la paginile manuscrisului și cred că acest lucru l-a bucurat pe doctorul Dragoș VAIDA. Lucrarea mea de diplomă a fost apreciată de comisie cu nota 10(zece) ceea ce m-a bucurat foarte mult și mi-a întărit credința că dacă muncesc mult și nu fac rabat de la calitate, probabilitatea de a da rateuri este foarte mică și de aceea m-am încăpățânat să muncesc din greu și să fac și eu cu cei cu care am colaborat exact ceea ce doctorul Dragoș VAIDA a făcut cu mine, căci numai așa se obțin rezultate valoroase.

Și în cazul doctorului Dragoș VAIDA, sunt sigur că a fost mâna destinului să-l întâlnesc, să aleg acea lucrare de stat și să lucrez, căci am avut ce învăța de la acest om cu totul remarcabil, pe care ori de câte ori îl întâlneam și-l salutam își ridica pălăria, răspunzând salutului meu, ceea ce am considerat că este o mare cinste pe care acest om deosebit mi-o face mie, fostului său student.

În anul 2000, la una dintre edițiile Conferinței Internaționale de Informatică Economică, asociația INFOREC a Catedrei de Informatică Economică i-a acordat profesorului Dragoș VAIDA diploma și medalia Grigore MOISIL pentru contribuțiile sale excepționale în dezvoltarea învățământului de informatică economică din România. Prezentarea activității profesorului Dragoș VAIDA se află în revista Informatica Economic, vol 17, nr. 1, 2000, pag. 5 -6. 

În anul 2020, matematicienii  Cristian CALUDE, Afrodita IORGULESCU, Marian GHEORGHE și Gheorghe PĂUN au coordonat editarea volumului de 282 pagini, intitulat Dragoș VAIDA - un profesor participant la istorie, care a apărut la Editura TIPARG de la Pitești, carte cu  ISBN: 978-606-030-081-6. Au scris articole Tudor BĂLĂNESCU, Cristian CALUDE, Alexandru CĂRĂUȘU, Virgil CĂZĂNESCU, Rodica CETERCHI, Dan FARCAȘ, Ioana MOISIL, Marian NENCESCU, Afrodita IORGULESCU, Radu NICOLESCU, Sergiu RUDEANU, Mircea SULARIA, Ion VĂDUVA, Marin VLADA, Constanța VAIDA HALIȚĂ, Maria VAIDA, Matei VAIDA.

(11 ianuarie 2023)