Evul Mediu de azi la români

Nu am uitat deloc cartea de Istoria Economiei Naționale și nici pe profesorii Ilie PUIA, Anica CHERCIU, Marin A. LUPU, Paul TUDOR, Vasile BOZGA, Nicolae MARCU, dar nici cartea lor publicată la Editura Didactică și Pedagogică în 1974, pe care studenții o cântăreau la kilogram. În paginile acelei cărți am citit despre biruri, impozite și taxe pe care țăranii trebuiau să le plătească și de care asupritorii de azi nu s-au dezbărat deloc, întru dezmățul pe care așa-zișii aleși vor să-l exerseze din banul public după bunul lor plac. 
Îmi aduc aminte cum un ministru băsist dorea cu patimă de Ev Mediu să reintroducă în restaurante taxa pe scaun, să mai mulgă ceva bănuți de  nefericiții de patroni, care la rândul lor îi mulgeau pe cheflii, dar și pe cei ce doreau să îngurgiteze vreo ciorbă sau vreo friptură deja împuținată la gramaj.
Acum, mai nou, pe la niște primării, se vântură un bir pe mașină, deși statul mai ia un impozit doar că ai mașină, chipurile pentru că mașina este mai mare sau mai mică. În loc statul să fie preocupat de a asigura condiții bune cetățenilor, statul este cel care ia biruri și banii se duc în van, nu pe autostrăzi, nu pe spitale, nu pe școli, ci pe salariile unor îmbuibați, pe nimicuri inutile, pe luxul unora, iar statul își dovedește caracterul nociv și corupt la niveluri extreme.

faptul că în constituție nu apare cuvântul onoare, toți cei care vremelnic ocupă oarece demnități, în mediocritatea lor se gândesc doar la propriile lor persoane și de aceea s-a ajuns în situația vecină cu catastrofa națională ca peste 5 milioane de concetățeni să plece la muncă în străinătate. Lumea nu cunoaște istoria economiei naționale, căci dacă ar cunoaște așa ceva, ar fi evitate situațiile ridicole, prin care nu impozitele și taxele sunt cele care asigură progresul societății, ci munca inteligentă, stimulată de investiții masive în domenii generatoare de dezvoltare socială, așa cum sunt investițiile în infrastructura curajoasă, de mare impact, în educația de înaltă calitate bazată pe performanță și nu pe pile, relații și influențe nocive, în sănătate, căci numai un popor sănătos are capacitatea de a munci, de a gândi și de a evolua.


(12 decembrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vasile BOZGA

Vasile BOZGA face parte din galeria marilor profesori ai ASE, care venea din zona Istoriei Economiei Naționale și care era un om foarte bine documentat. El venea la învățământul politic unde era lector și ne vorbea niște lucruri din care se vedea clar că este un om foarte bine documentat și care depășise de mult timp stadiul lozincilor politice, ajungând să facă știință în adevăratul sens al cuvântului, căci el vorbea pe documente și adevărata istorie înseamnă documente și nu oricum prezentate, ci exact așa cum trebuie, netrunchiate pentru a demonstra cu orice preț o teză falsă, ci preluat pentru a fi în slujba adevărului. Profesorul Vasile BOZGA era un bărbat înalt și eu am o teorie legată de bărbații înalți, care nu au niciun complex pentru a-și masca defectele, căci nu le au, ei fiind preocupați pentru a prezenta adevărul.
Vasile BOZGA la 42 de ani, a susținut în anul 1972 teza de doctorat de 337 pagini, intitulată Criza agrară din România dintre cele două războaie mondiale și coordonată de profesorul universitar doctor docent Nicolae N. CONSTANTINESCU.

În anul 1986 Vasile BOGZA, Ilie PUIA, Radu VASILE au publicat lucrarea de 382 de pagini intitulată Istoria economiei României.

În anul 2010, în ASE a fost publicată cartea Mari personalități ale ASE : Vasile BOZGA, de 152 pagini, cu ISBN: 978-606-505-298-7

Eu am fost impresionat de abordările profesorului Vasile BOZGA în public care ară ta că el este un om liber, un specialist autentic, un om documentat, care a înțeles mersul istoriei cu mult mai bine decât noi ceilalți care stăteam în umbra computerului și care eram interesați să facem programe care să rezolve corect și complet probleme și care să-i mulțumească pe beneficiarii noștri.

(29 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Anica CHERCIU

Trebuie să spun din start că mie Istoria ca disciplină de școală nu mi-a plăcut niciodată. Nu voi înțelege nici în ruptul capului de ce eu trebuie să memorez anii de domnie ai regilor, ai domnitorilor sau ai prinților și nici zilele, lunile și anii în care au avut loc oarece bătălii. Toate acestea își au locul în cărțile de istorie pe care eu le văd ca fiind extrem de utile pentru a înțelege de unde venim, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Totuși, am avut în școala generală, în liceu, dar și în facultate discipline de istorie. În anul întâi am avut disciplina Istoria Economiei Naționale a României, disciplină unde s-a predat și eu a trebuit să învăț despre numărul de mori, despre bănci, despre fabrici și despre agricultură, ca număr de gospodrii, de hectare de teren arabil, despre producții de grâu și porumb în diferite perioade. Am învățat și despre soia, iar profesorul meu care a înlocuit-o la curs pe titulara cursului, a zis o poezioară:
Soia-n sus și soia-n jos,
Doamne, cât sânt de soios.

Nu vreau să par ipocrit, dar am învățat la Istoria economiei Naționale a României de mi-au sărit capacele, nu din dragoste față de disciplina numită Istorie, căci eu nu le aveam pe acestea cu memorarea de ani, luni, zile și denumiri de evenimente, ci pentru că în joc era bursa mea, deci condiția de a rămâne sau nu student, căci familia mea nu dispunea de resurse să țină o lepră care nu învăța în facultate. Deci am învățat la Istoria Economiei Naționale a României și la examenul din 5 iunie 1966 am luat nota 10(zece). În carnetul meu se află semnătura profesoarei Anica CHERCIU. Despre aceasta voi spune că a fost primul om de la care am aflat că prima zi de curs, este prima zi de învățătură, căci cursul său a fost primul curs din viața mea de student. Anica CHERCIU avea darul de a spune lucrurilor pe nume și în câteva cuvinte ne-a lămurit cum stau lucrurile cu viața de student, care este hotărâtă în zilele de sesiune. S-a întâmplat că în semestrul al II-lea cursul de Istoria Economiei Naționale să fie sâmbăta le la ora 18 la ora 20, adică chiar ultima activitate din săptămână. Trebuie să spun că sala de curs era înțesată de studenți că profesoara noastră avea calitatea de a preda un curs de calitate, care era deasupra cărții ce se afla la bibilotecă și pe care colegii din anii trecuți avuseseră curiozitatea s-o cântărească și să ne spună o greutate care ne-a îngrozit, căci era exact cum este un top de hârtie din ziua de azi, greu ca dracul.

Ceea ce am remarcat eu a fost faptul că profesoara Anica CHERCIU nu zâmbea, nu comenta. Intra în sală, începea cursul și îl termina exact ca un actor care declamă un rol, aparent fără să-l intereseze ce este în jurul său, pentru că spectatorii, adică noi, eram numai ochi și urechi. Notițele sale au fost esențiale. Eu am citi și cursul scris de M. A. LUPU, dar nota am obținut-o doar după cele scrise când am învățat după notițe.

Când după Revoluție un profesor de la Catedra de Istorie a Economiei Naționale a venit la noi să introducem în planul de învățământ de la Secția de Informatică Economică și disciplina de Istorie a Economiei Naționale a României, l-al expediat brutal, spunându-i că eu am dat examen la această disciplină și am luat chiar 10, dar este o disciplină descriptivistă care nu-și găsește nici locul și nici rostul în viața studenților informaticieni. Am mai zis eu încă ceva, dar mi-e rușine să reproduc aici.

(27 martie 2023)