Cum de s-a ajuns la fundul prăpastiei?

Suntem în secolul al XXI-lea.
Există teoria creșterii economice.
Există modele cibernetice pentru dezvoltarea economică.
Există analiza de date.
Există data science.
Există BNR.
Există institute de cercetări economice.
Există departamente în universități dedicate dezvoltării economice.
Există reviste de analiză cantitativă în economie.
Există teze de doctorat cu subiecte de dezvoltare sustenabilă a economiei.
În concluzie, există de toate și totuși acum suntem la fundul prăpastiei. Explicația este una singură și anume, că din toate câte am enumerat aici că există, niciun element nu a stat la baza fundamentării deciziilor pe care oamenii politici le-au luat și ei s-au bazat pe empirismul lor rudimentar, căci ei nu au văzut nici măcar cât e lungul nasului și nu au ascultat de nimeni, orbecăind în întunericul micimii lor, spre niciunde. A mima cercetarea științifică, a mima utilizarea metodelor cantitative în economie, a mima optimizarea la nivel macroeconomic, sunt căile sigure de a ne fura căciula, căci realitatea se răzbună crunt pe cei care se fac că fac ceva, dar în realitate doar mimează activități denumite pompos.

S-a ajuns pe fundul prăpastiei pentru că realitatea în care trăim este de secolul al XIX-lea, unde nu există teoria creșterii economice, unde nu există modele cibernetice de dezvoltare economică, unde nu se face analiză de date, unde nu se știe de data science, unde BNR este doar un simbol pentru moneda națională, unde nu există institute de cercetare în economie, unde nu există departamente în universități dedicate dezvoltării economice, unde nu există reviste de niciun fel, unde tezele de doctorat sustinute la Paris sau la Berlin au cu totul alte teme decât economia mioritică. Secolul al XIX-lea este secolul sărăciei, al ignoranței, al analfabetismului și al polarizării populației, polarizare dusă la extrem.

(03 iulie 2025)

De ce vrem multe case, multe pământuri și mulți bani?

În vremurile de demult, familiile de români erau numeroase și părinții se străduiau ca prin muncă cinstită să se pună la adăpost, drept care cumpărau pământuri, construiau case și strângeau aur, ca peste ani nimeni să nu concluzioneze că au făcut umbră pământului degeaba.
Când își căsătoreau copiii, românii  ofereau fiecărui copil ca zestre o casă, o bucată de pământ, iar fetelor le ofereau în plus salbe cu mahmudele, spre lauda neamurilor. 
După ce au trecut anii, zestrea dată copiilor a căpătat alte semnificații, constituindu-se în modalitatea de a arăta bogăție, drept care pe garduri erau puse covoarele, în poartă era butelia cu fundă roșie și un autocamion se plimba prin comună cu mobilele, cu pernele, cu aragazul, cu frigiderul.
După Revoluție, s-a declanșat frenezia acumulărilor de bunuri mobile și imobile, a bunurilor necorporale, dar și a valorilor obținute prin participări la licitații costisitoare.
Cei care sunt persoane ce ocupă anumite funcții, trebuie să completeze așa-zisele declarații de avere, iar vulgul, orbit de invidie, le parcurge, căci sunt publice și le comentează, căci așa este tot omul, își pune întrebări firești, din moment ce prin ne-muncă unii reușesc asemeni basmelor, să acumuleze averi într-un an, cât alții în zece vieți.

Vrem o casă cu multe dormitoare, deși nu dormim decât într-un singur pat, pentru a avea o casă cu mai multe dormitoare, ca toată lumea să știe că avem o casă cu multe dormitoare. Vrem o casă cu o sufragerie în care să se întoarcă și un car tras de patru perechi de boi, căci vecinii noștri, dar mai ales dușmanii noștri, trebuie să știe că avem o sufragerie atât de mare încât carul cu patru perechi de boi, întoarce în ea fără nicio problemă.

Vrem să deținem multe case, vrem să fim proprietarii mai mutor terenuri, vrem să deținem opere de artă valoroae, vrem să deținem ceasuri de colecție și conturi grase în valută, pentru că toate acestea avem senzația că ne dau putere, deși strângem totul pentru noi, căci nu mai este ca pe vremuri, să strângem pentru copii, din moment ce familia noastră este formată din soț, soție și unul,, cel mult doi copii.

Acum avem plăcerea de a conduce bolizi cu mulți cai putere, doar pentru că dorim să arătăm cine suntem, să fim văzuți, chiar dacă aceleași servicii ni le-ar oferi și un autoturism de 5 sau 10 ori mai ieftin, dar dorința de a impresiona este mult mai puternică.

Semnificația agoniselii s-a schimbat, trecând de la a strânge pentru copii, la a avea pentru a arăta cine suntem, căci mărimea casei, brandurile hainelor, caii putere ai limuzinei și ceasul de la mână arătat ostentativ, sunt cele ce contează în societatea în care trăim și ne plasăm pe anumite trepte de bogăție.

(30 septembrie 2024)

De ce suntem atât de săraci?

Dacă până la începutul secolului al XX-lea eram îndreptățiți să ridicăm din umeri și să zicem că soarta ne-a făcut să fim săraci, căci am stat pavăză la intersecția imperiilor și popoarele migratoare ne-au tras înapoi. Numai că pe durata secolului al XX-lea și cu deosebire în deceniile care au trecut din secolul al XXI-lea, au fost create premisele să depășim stadiul sărăciei și să ne străduim să urcăm un pic mai sus pe scara bunăstării, ceea ce nu s-a întâmplat.

Suntem săraci pentru că:

- partidele politice au făcut politică măruntă,

- nu am avut conducători destoinici,

- nici noi nu ne-am străduit să ne depășim condiția,

- opțiunile noastre la vot au fost deficitare,

- nu am acceptat că sunt alții mai deștepți decât noi,

- deși suntem săraci, am cumpărat lucruri proaste,

- suntem bântuiți de orgolii stupide,

- nu am avut și nu avem un program de țară,

- timpul trece pe lângă noi și noi pe lângă el, fără niciun rost.

Deși am aderat la UE și suntem membri NATO, nu ne-am dezbărat de metehnele nici cu capra vecinului, care capră trebuie să moară și nici cu capul plecat pe care sabia nu-l taie, ceea ce ne face să nu vedem mai departe de lungul nasului și să acceptăm ceea ce știam deja, că lasă că merge și așa.

dacă am avea puterea să rupem pisica în două, să ne privim în oglindă, să tragem aer în piept și să pornim hotărâți să devenim acei oameni care scriu istorie, cu siguranță că într-o generație, adică în treizeci- paruzeci de ani am scăpa de sărăcia aceasta și am avea curajul să ne privim prima dată în ochi între noi, ca după aceea să-i privim și pe alții, pentru că am avea motive de mândrie.



(29 septembrie 2024)

Dispariția librăriilor

Cu apariția cvalculatoarelor, laptopurilor, tabletelor și a telefoanelor inteligente, mă așteptam să scadă numărul librăriilor, căci noile tehnologii presupun apariția cărților electronice, dar nu mă așteptam la dispariția bruscă și subită a librăriilor și a bibliotecilor, care inevitabil este însoțită de scăderea dramatică a apetitului pentru citit, pentru creșterea nivelului de cultură prin studiul cărților.

Nu trebuie dată vina pe elevi. Nu trebuie dată vina pe părinți. Toată responsabilitatea cade pe umerii școlii care nu a mers în ritm cu vremurile și care a rămas împietrită în metode și dogme care nu mai au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în societate.

Acum când accesând internetul găsim orice despre orice,, este penibil să mai credem că vine cineva care să vorbească de la înălțimea catedrei că omul nu se trage din maimuță, că ceea ce era valabil acum o mie de ani este valabil și acum și că a minți este omenește, chiar acceptabil până la un punct, fără a defini nimeni care este acel punct.

Dispariția librăriilor și înlocuirea lor cu sedii de bănci nu este nici un fenomen natural și cu atât mai puțin normal, din moment ce băncile presupun bani, iar banii se fac din muncă și nu orice fel de muncă, ci din munca inteligentă, iar inteligența se hrănește cu cărți. Dispariția librăriilor este primul semn al îmbolnăvirii societății care se îndreaptă spre o direcție greșită, căci fără oameni calificați, nicio națiune nu progresează. A munci bine, a face muncă de calitate, a construi inteligent, înseamnă a avea oameni pricepuți, cu experiență, cu calificări înalte, trecuți prin școli ale secolului al XXI-lea. Cine crede că doar cărând în spinare rucsacul cu produse de restaurant și conducând o motocicletă până la destinație, este soluția, are o viziune prea îngustă. Cine crede că doar frizeri și manichiuriste vor propăși economia, deja vede lucrurile prea simplist. Este nevoie de toate meseriile, inclusiv de prostituate, dar lumea merge înainte prin cercetare științifică autentică, prin inovare. Numai că inovarea și cercetarea științifică presupune ani de școală și de învățătură la greu, multe examene și citit de cărți și de articole din reviste, ceea ce nu se face bătând din palme. 

Au dispărut librăriile. Păcat. este semnul condamnării la ignoranță și la sărăcie, căci salariul minim, chiar dacă va ajunge la 4.000 de euro pe lună, el este minim, ceea ce înseamnă că există în societate salarii de 10.000 de euro pe lună, numai că le iau cei cu carte, nu cei condamnați la sărăcie, ignoranții care nu au auzit de o carte și nu au văzut în viața lor o librărie.



(06 iunie 2024)

Înapoi la comunism?

Societatea pe care noi o numim cu emfază democratică este un amestec de comunism cu capitalism, atât timp cât statul îi ține captivi pe cetățenii lui cu tot felul de măsuri și de restricții care nu le permit acestora să evolueze independent și să-și pună în evidență calitățile de întreprinzători independenți.

Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și știu ce înseamnă comunismul.

Comunismul înseamnă partidul comunist.

Comunismul înseamnă un partid unic.

Comunismul înseamnă proprietatea tuturor cetățenilor asupra tuturor bunurilor.

Comunismul înseamnă egalitarism dus la extrem.

Comunismul înseamnă că partidul face totul.

Comunismul înseamnă că partidul planifică totul, adică gândește totul.

Comunismul înseamnă că partidul ia ce vrea.

Comunismul înseamnă că partidul dă cât vrea.

Comunismul înseamnă egalitatea cetățenilor în sărăcie.

Mă așteptam ca la 34 de ani de la Revoluția din 1989 oamenii să se fi desprins de comunism, atât politicienii, cât și oamenii de rând, dar se pare că nu este așa, din moment ce oamenii din agricultură și din transporturi au ieșit în stradă și cer ca guvernul, adică politicienii, adică partidele să le dea facilități legate de accize, de subvenții, de păsuiri la bancă. În comunism partidul era cel care avea robinetul pe care îl deschidea înainte de congrese sau de 23 August sau în strângea când simțea că au fost depășite niște limite. În democrație, statul prin guvern și guvernul prin politicieni și politicienii prin partide, fac același lucru, pentru că realitatea necruțătoare a deciziilor eronate îi urmărește ca un buldozer. Oamenii sunt oameni, cu calități și cu defecte și gândesc și acționează ca atare, nici mai bine și nici mai prost decât sunt ei în stare s-o facă, niciodată nimeni nu va acționa altfel decât îl duce mintea pe care o are sau nu o are.

Ceea ce se întâmplă acum în economie este rezultatul unor acțiuni colective, spontane și naturale. Sistemul de irigații a fost distrus acum 30 de ani de către populație. Decizia de restituire a proprietăților a fost a parlamentului și populația a beneficiat de ea, cu toate consecințele în planul polarizării bogățiilor. Prăbușirea industriei prin privatizare a fost o decizie colectivă, pusă în operă de întreg poporul care a jubilat dezmembrarea comunismului prin simbolurile lui megalomane. Acum dacă privim în urmă nu avem ce regreta, căci deciziile proaste din comunism au fost înlocuite cu decizii la fel de proaste, care sunt continuate cu alte decizii despre care cei din viitor vor fi cei care le vor caracteriza cu siguranță ca fiind proaste sau ceva mai îngăduitor, ca fiind decizii mediocre. Nimeni nu mai vrea comunism, dar toată lumea vrea aplicarea unor principii comuniste, căci toată lumea jinduiește după imaginea partidului comunist care dădea case, care ajuta pe cei în nevoie, care mărea salarii, care dădea bilete de odihnă, fără a-și pune problema că partidul comunist nu era o vacă de muls, ci doar redistribuia după cum credea el, ceea ce poporul producea. Și acum cam tot așa este. Toți își îndreaptă privirile către guvern și toată lumea vede bugetul ca pe o vacă de muls, în timp ce de fapt bugetul este ca o mămăligă din care guvernul a tăiat felii mai mici sau mai mari și le-a dat colo și colo, iar acum vin alții și vor și ei să mai apuce câte ceva. Numai că mămăliga este prea mică în comparație cu pofta de mâncare a celor ce vor să se înfrupte din ea, iar guvernul se vede strâns cu ușa și dă din colț în colț, vai de capul lui.


(22 ianuarie 2024)

Omul sărac, moare sărac!

Nu-mi mai iese din minte imaginea acelei femei sărace, încălțată cu gumari, a cărei fiică s-a făcut miliardară cu mânuțele cele două ale lui Florin CĂLINESCU dintr-o noapte de Revelion, care femeie săracă până acum câteva secunde, văzându-se pe cai mari a spus că vrea să-și facă o vilă și să-și ia o mașină scumpă, să crape vecinii ei de invidie, vecini, care-și bătuseră joc de ea și de sărăcia ei. Mă gândesc că omul săract, își trăiește drama în tăcere, sărăcie, necazuri, umilințe și atunci când printr-o minune i se schimbă statutul, nu știe să-și gestioneze trecerea la o altă stare și are manifestări necontrolate, ceea ce-l duce spre o altă extremă. Numai așa se explică existența acelei case de peste 1.500 mp de la Vaslui, în condițiile în care orice om care se respectă, dacă-și face o casă, cam 350 mp sunt suficienți pentru el și pentru soția lui și pentru trei sau patru copilași. Un om sărac nu trebuie să fie neapărat sărac la pungă. Sărăcia se manifestă în nenumărate feluri.
Există oameni săraci la suflet.
Există oameni săraci la minte.
Există oameni săraci cu duhul.
Există oameni săraci la talente.
Există oameni săraci cu forța.
Există oameni săraci la frumusețe.
Există oameni săraci la neamuri.
Există oameni săraci la modestie.
Există oameni săraci la cumpătare.
Există oameni săraci la vorbă.
Există oameni săraci la fapte.

Există oameni săraci la renume.

Există oameni săraci la performanță.

Fiecare formă a sărăciei se manifestă diferit și de aceea este destul de greu de a prevedea comportamentul omului sărac, mai ales dacă este vorba de mai multe feluri ale sărăciei care sălășuiesc în același corp. Nu de puține ori, oamenii multiplu săraci se manifestă bizar, dorind să iasă în evidență prin gesturi, prin acțiuni sau prin lucruri greu de crezut că ar caracteriza un om obișnuit, deși ei își doresc să nu iasă cu nimic în evidență și să pară a fi oameni în rândul oamenilor. Ei nu-și dau seama că sărăcia i-a transformat în neoameni și nici când lumea se ferește de ei, nu realizează că au făcut ceva greșit.

(25 septembrie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Valică

Valică fusese argat. Dintr-o dată s-a trezit stăpân pe moșie, căci fata boieroaicei s-a îndrăgostit de el și boierii cei bătrâni au trebuit s-o mărite cu Valică. Era vorba de un secret și multă lume n-a reușit să-l descifreze, căci era bine păstrat. Cu trecerea timpului perdeaua de fum s-a risipit și vecinii boierilor și-au dat seama de ce boieroaica cea tânără l-a vrut pe Valică. Era la mintea cocoșului să nu-l vrea pe Valică, pentru ce era el și doar pentru ceea ce era el și nimic altceva.

Sunt oameni care-și știu valoarea și se manifestă ca atare. La Valică nu era așa. El știa cine este și ținea pentru el că-și știa valoarea. Nu trebuia nimeni în afară de el și de boieroaica cea tânără să știe secretul valorii. Acum că veniseră comuniștii și le luaseră pământurile, batoza și livada de pruni de la Dobrogostea, nu mai conta nimic în afară de cal și de camion cu care Valică mai căra lemne, cărbuni și mobile la unii și la alții pe bani puțini. Trăiau strâmtorați și ei ca și noi ca și toată lumea de la noi din mahala, căci salariile erau mici și toți eram o apă și un pământ, căci așa ne aduseseră comuniștii.

Când eram la o sală de culturism în San Jose, am văzut un puști care-și știa valoarea și plin de voioșie se manifesta zgomotos să-l vadă toată lumea în vestiar și să-l invidieze. Mă gândeam că dacă și Valică ar fi defilat prin același loc, puștiul s-ar fi rușinat amarnic.


(02 aprilie 2023)

Comunismul de dreapta și dreapta comunistă

Dreapta se vrea adepta proprietății private și a alegerilor făcute de persoane libere, care și-au luat destinele în propriile mâini.
Persoana liberă, cu inițiativă, merge la bancă.
Persoana liberă. cu inițiativă, ia un împrumut de la bancă.
Persoana liberă, cu inițiativă, face o investiție.
Persoana liberă, cu inițiativă, proaspăt investitor, derulează un proces de producție.
Persoana liberă, cu inițiativă, proaspăt producător privat își valorifică producția pe piața liberă.
Persoana liberă, cu inițiativă, investitor și producător de succes a încasat profit.
Persoana liberă, cu inițiativă, merge la bancă și achită ratele la credit.
Persoana liberă, cu inițiativă, face același lucru până când a achitat tot creditul. Are bani puși deoparte.
Persoana liberă, cu inițiativă, investește acum banii săi pentru a-și dezvolta afacerea.
Persoana liberă, cu inițiativă, nu face afaceri cu statul, ea merge 100% pe cont propriu și riscă totul.
Aceasta este adevărata dreaptă și în economie și în politică.
Există și un altfel de dreaptă în spațiul mioritic.
Persoana aparent liberă, nu dorește să riște nimic, pentru că nici nu are ce risca.
Persoana aparent liberă, pornește o afacere cu statul care îi plătește anticipat.
Persoana aparent liberă, derulează afacerea, doar bazându-se pe plățile în avans făcute de stat.
Persoana aparent liberă, finalizează lucrarea și prin miracole artificiale, se găsește cu un profit important, fără să fi riscat nimic. Dacă apar factori neprevăzuți, persoana aparent liberă, urlă ca din gură de șarpe ca statul să intervină și s-o scoată din încurcătură. Aceste persoane foarte numeroase, formează dreapta comunistă, care îmbină ideile dreptei autentice când îi convine, cu ideile bolșevice, când dă de greu. Dreapta comunistă este o struțo-cămilă care rătăcește prin deșertul așa-zisei economii de piață, care este o economie centralizată, dar cosmetizată, fără a ajunge la un punct terminus, căci ea nu are așa ceva, din moment ce se află în bătaia vântului.

Comunismul de dreapta este o himeră care se bazează pe ideea năstrușnică a repartizării rezultatelor după nevoi, ca și cum acele rezultate ar fi infinite și fiecare ar avea să se înfrupte pentru a-și satisface nivelul nemăsurat al lăcomiei. Realitatea crudă a comunismului de dreapta ia forme brutale, în care o minoritate are tot ce-și dorește, iar majoritatea mustește într-o sărăcie lucie, degradantă, poleită și dezgustătoare.

(18 iulie 2022)

Gândirea bolșevică la români

Noi avem zicerea cu capra vecinului. Nu ne mai mulțumește să-i moară capra vecinului. Vrem să moară și vecinul o dată cu capra.

Avem gena cultului personalității căci expresia mărite, doamne, cam o formulă specifică cultului personalității a fost.

Avem gena bolșevismului, căci numai așa se explică apetența spre egalitarismul în sărăcie a tuturor celor îmbuibați, care oferă rețeta sărăciei pentru popor, căci ei în nemernicia lor nu gândesc deloc, untura acoperindu-le și bruma de circumvoluțiuni.

Nu este o altă explicație pentru starea de sărăcie în care bolșevicii au ținut poporul, căci numai gândirea bolșevică de azi îi face pe guvernanți să ridice din umeri și să se tânguiască că nu au resurse din care să-ți plătească măririle de salarii.

Toată lumea știe că salariul din luna curentă este expresia muncii depuse în luna precedență și nimeni nu face plăți anticipate.

Normal ar trebui ca guvernanții să definească obiective. să-i pună pe oameni să lucreze cu adevărat, după care să-i plătească. Guvernanții cu gândire bolșevică nu au:

- obiective,

- strategii,

- idei,

- management,

- dorință,

- eficiență,

căci dacă ar avea, ar defini exact ce este de făcut, ar pune poporul la treabă și la muncă multă și de calitate, în luna curentă, luna viitoare, salariul trebuie să fie cu mult mai mare, nu salariul minim așa cum arată statisticile că procedează patronii ineficienți, lacomi și mizerabili, care nu sunt în stare, asemeni guvernanților să vadă mai mult decât lungul nasului și umplerea propriilor buzunare prin furăciune, șmecherii și nemuncă.




(13 februarie 2022) 

Mica corupție sau corupția mică?

Se zice că sunt cacofonii acceptate precum:

Monica Columbeanu

biserica catolică

Ion Luca Caragiale

tactica cavaleriei.

Dacă tot acceptăm ceva, probabil trebuie acceptate toate cacofoniile, căci nu sunt unele mai supărătoare auzului și altele mai puțin supărătoare, iar unele cacofonii se evită simplu. Să zicem Columbeanu Monica. Săzicem Caragiale Ion Luca. Să zicem strategia cavaleriei. Eu voi zice mica corupție, folosind intenționat cacofonia, căci chiar de cacao este această corupție, chiar dacă ea este mică, tot nasoală este.

Mica corupție are nenumărate forme de manifestare, din care enumăr câteva și anume:

- punerea de pile,

- băgatul plicului în buzunar,

- trucarea de concursuri,

- ignorarea elementului valoric,

- promovarea aiurea,

- introducerea factorului subiectiv,

- lipsa transparenței în decizii,

- tărăgănarea voită a aprobărilor,

- crearea de așteptări condiționate.

În cazul corupției mici nu se lucrează cu sume cu prea multe zerouri ca în cazul corupției mari. Acolo sunt puțini care furmă foarte mult. În cazul corupției mici sunt prea mulți care fură puțin. Numai că volumul furturilor totalizate din corupția mică este  de cel puțin 100 de ori mai mare decât tot ce se fură prin marea corupție. În plus, mica corupție generează o atmosferă atât de neprietenoasă încât paralizează întreaga evoluție a societății. Am stat câteodată să văd dacă există o profesie sau un loc de muncă, la stat sau la privați unde să nu existe acte de corupție, fie mică, fie mare. Concluzia nefericită pe care am tras-o este că nu. Există numai oameni care nu sunt corupți și nici coruptibili, oameni care devin periculoși pentru toți ceilalți și pe care masa corupților dispune de resurse imense pentru a-i izola, pentru a-i înlătura, pentru a-i marginaliza și în final îi îngenunchează până la anulare și dispariție. Societatea românească nu este pregătită să facă față luptei nici cu marea corupție și nici cu mica corupție. Societatea românească este acum într-o profundă degringoladă, iar bombardamentele media sunt foarte bine direcționate. Este foarte dificil de a distinge ce este bine și ce este rău în ziua de azi. Am în minte exemple dintre cele mai ciudate și m-am convins că oricum aș da-o, oricum aș întoarce-o, manipularea este imensă, iar reperele de moralitate sunt atât de estompate încât nu se văd și nu există nicio șansă de a apare un deus in machina să facă un pic de ordine în haos. Românul este inventiv, căci istoria și vicistitudinile vremurilor l-a învățat să fie așa. Numai când pe plaiurile noastre cele mioritice salariul minim va ajunge undeva la 1.000 de euro, iar cel mai mare salariu va fi de 15.000 euro și toate fluxurile bănești vor fi prin bancă, numai atunci cu e-banking 100%, rănile acestui popor se vor vindeca. Numai dacă munca de calitate și valorile autentice vor fi recunoscute de societate, se vor crea premise solide ca nivelul de corupție să scadă dramatic, fără a dispare, căci prin natura sa, omul este predestinat spre hoție, minciună, lipsă de onoare și lene. Prin dezvoltarea de decalaje imense între ceea ce i se oferă omului care nu muncește, nu învață, nu vrea să facă ceva și cel care muncește bine, învață și se străduiește, societatea va evolua. Egalitarismul în vulgaritatea sa, este generatorul corupției, nemuncii, non-valorilor și ignoranței.
Corupția mică este exact ca aerul la noi. Nimeni nu trăiește fără ea, fie că dă, fie că primește. Este componentă a ADN-ului mioritic. Cei ce dau parcă au ioni negativi în ei, iar cei ce iau parcă au ioni pozitivi în ei. De fapt prea mulți au în ei și ioni pozitivi și ioni negativi, care în acțiunea lor nu se anulează, căci sunt izolați unii de alții, deși acei oameni nu au personalitate dublă.

(21 martie 2018)

Capitalism artificial

Vorbim despre capitalism sălbatic.

Vorbim despre capitalism pur.

Vorbim despre capitalism de cumetrie.

Dar nu vorbim despre capitalismul artificial care are următoarele particularități:

- este 100% corupt;

- nu are la bază concurență;

- se hrănește exclusiv de la buget;

- nu aduce nicio pergormanță;

- generează un egalitarism obscen;

- patronii sunt roșii;

- are elemente de sclavie;

- piața reală este absentă;

- prețurile sunt pentru hoți;

- e pe cicluri electorale.

Economia noastră este bântuită de un astfel de capitalism, cu tente vulgare, unde parandărătul este la el acasă și numai tâmpiții sunt descoperiți, șmecherii se descurcă unii binișor, alții mai mult decât bine. Cei care o dau în bară au dat de bucluc datorită exceselor excentrice, enervante și asimetrice, precum o amantă proastă,  busturi cu ei însiși.

Toate exemplele date de televiziuni sunt la pont, din invidie sau răzbunare primitivă, cu efecte limitate exact la perimetrul predefinit. Țintele nu sunt deloc economice, ci politice, pentru că politicul dă poziționarea în raport cu borcanul cu miere, iar trecerea de la unu la un milion din pix, este doar o problemă de ierarhia dobândită în alegeri. Numai proștii se nasc săraci, trăiesc săraci și mor săraci.

(18 aprilie 2017)

Vânzarea sărăciei

Acum la modă este turisml în cele mai sărace zone ale Europei unde:

- closetul este la peste 50 m în fundul curții;

- casele stau să cadă;

- ulițele sunt înecate în mocirlă;

- oaenii sunt hămesiți de foame;

- copiii umblă în zdrențe;

- analfabetismul este cronic;

- singurul business este cârciuma;

- oamenii nu știu în ce șară trăuesc.

Deja sunt companii care sunt interesate să facă astfel de excursii. Se plătesc sejururi de 5 stele. Turiștii sunt cazați în hoteluri de lux, sunt urcați în autocare și după cel mult două ore de mers, coboară sunt încălțați cu cizme de unică folosință, sunt plimbați pe ulițele uitate de lume și văd și ei ce înseamnă sărăcia lucie, ce înseamnă politici sociale păguboase și mai ales ce înseamnă statul pe loc în fața istoriei. După trei ore de văzut pe real ce înseamnă mizerie, subdezvoltare și ignoranță, își descalță cizmele și își dezbracă salopetele, se dau cu dezinfectante, urcă în autocar. Merg din nou la luxul exorbitant de 5 stele. Și mâine este o altă zi. Și mâine va fi vizitat un alt sat. Turismul acesta este de risc egal cu un safari din toate motivele din lume. 

Mă gândesc la cântecul lui Vali Sterian:

Doamne, vino Doamne, 

Să vezi ce-a mai rămas din oameni.

Un scenariu al absurdului ar însemna chiar atitudinea oficialilor dacă acest turism rămâne o afacere foarte rentabilă. Probabil se va proceda ca la satele preistorice cu actori plătiți care să joace scenele de groază de azi cu oameni desculți, triști și fără speranță. Cu siguranță se va pierde din autenticitate și costurile vor fi altele. În final totul se va echilibra și optimul lui Pareto va fi biruitor și în acest tip de turism al secolului al XXI-lea.

(25 noiembrie 2016)