De ce învățăm lucruri inutile?

Am și eu niște întrebări pe care mi le-am pus întâi mie și acum vi le pun și vouă.
În 10 ani de la terminarea școlii generale, în câte cazuri ați aplicat teorema lui PITAGORA?

În ultimii 10 ani ați folosit legea lui ARHIMEDE cumva?
În 10 ani de la terminarea liceului, de câte ori ați folosit integrala în rezolvarea unei probleme practice?

Ați utilizat în viața de zi cu zi teorema lui d'ALEMBERT?

V-a fost util în ultimii 20 de ani să extrageți radicalul dintr-un număr?

Când  ați apelat la funcțiile trigonometrice pentru a rezolva o problemă în gospodărie?

Dacă ați citit Baltagul, în ultimii 10 ani ați folosit la ceva caracterizarea Victoriei LIPAN?

Cum ați fructificat cele cinci mituri din Miorița în activitatea de zi cu zi de acasă sau de la muncă?

Dacă stăm drept și judecăm strâmb, vedem că multe dintre noțiunile pe care școala ni le oferă și noi suntem forțați să le învățăm, nu ne folosesc în viață niciodată, deși sunt alte lucruri de care ne lovim zi de zi și pe care școala nu ni le oferă spre a le învăța, căci ea a rămas închistată în ceea ce era acum 200 de ani, deși societatea s-a schimbat din temelii și acum a apărut calculatorul electronic și Internetul este la dispoziția oricui dorește să se informeze și să-și rezolve problemele.

Sunt sigur că omenirea știe ce este folositor în viața de zi cu zi, dar se cramponează de niște tradiții inutile, păguboase, din inerție, doar pentru a face loc unor profesori, căci școala nu a fost niciodată a elevilor, ci a profesorilor, iar elevii au fost dintotdeauna niște anexe, unde profesorii au avut toate drepturile. Dacă ar fi fost altcumva, desigur, structura planurilor de învățământ ar fi inclus cunoștințe pe care elevii le-ar fi folosit în viața de toate zilele și progresul social ar fi fost cu totul altul.

(13 mai 2023)

Rostul disciplinei de limbă și literatură română

Sunt siderat să văd ce a ajuns disciplina Limba și literatura română în școala din ziua de azi. În mod normal, ar trebui ca:
- manualul să conțină doar câțiva scriitori reprezentativi,
- profesorii să impună citirea operelor prezentate în manual,
- elevii să povestească ceea ce au citit și ce au înțeles,
- notarea să se facă doar pe baza lecturii elevului.

Acum:

- profesorii și meditatorii concep niște rezumate,

- elevii memorează rezumatele,

- la examen departajarea se face după cât de bine este redat rezumatul,

- opera în discuție nu mai contează dacă nu este citită,

- se fabulează despre ceea ce chipurile, ar fi vrut să zică autorul,

- nu se obține niciun beneficiu pe termen lung  pentru elev.

Îmi aduc aminte despre balada Miorița și un elev de la un examen de bacalaureat. Elevul vorbea despre cinci mituri din baladă. Eu, de pe poziția de președinte, după ce elevul a terminat de vorbit, am întrebat dacă am voie să-l întreb ceva pe elev și l-am întrebat dacă a citit balada Miorița, iar elevul a spus că nu a citit-o. M-am lămurit despre ce știa bietul elev, care vorbea despre ceva de care nu avea habar. Carențele erau ale profesorilor de la clasă care erau cu mult mai interesați să ia banul pe meditațiile unde vindeau rezumate, decât să-i pună pe elevi să citească balada Miorița.

Rostul disciplinei Limba și literatura română este acela de a-i face pe elevi să le placă să citească, să rețină ce vor ei din ceea ce au citit, dar dacă se apucă să povestească, s-o facă într-un mod plăcut, coerent, clar și curgător, ca lumea să-i înțeleagă pur și simplu. Acum așa ceva nu se întâmplă.



(22 aprilie 2023)

Primitivismul economiștilor și așa-zișilor analiști mioritici

Primitivismul economiștilor dâmbovițeni și cel al așa-zișilor analiști mioritici, mă sperie îngrozitor. Îi aud vorbind despre:

- sustenabilitate,

- eficiență,

- profitabilitate,

- productivitate,

- cize,

- stagnări,

- proporții, 

- macrostabilitate,

cu atâta ușurință, dar nu este greu de văzut că sunt de un descriptivism oribil, ei nefiind în stare să asigure nici măcare profitabilitatea unui closet public.

Abordările lor primitive, vulgare și neinteresante s-au văzut mai ales în anul 2009 când prezidentul le-a zis că economia românească nu este afectată de nicio criză, căci se alegea, iar ei au aplaudat frenetic zidul care înconjura țara și o ocrotea de criză. Iar după alegeri, evident criza s-a năpustit distrugătoare asupra salariilor românilor care au scăzut cu 25% zic unii, cu 40% zic gurile rele.

Acum se poartă o teorie conform căreia pe timpul lui CEAUȘESCU la 3 muncitori era una bucată pensionar, în timp ce acum raportul ar fi cam de 1:1, adică un muncitor ține în spinare un pensionar. Așa cum este prezentată problema cu:

- prea mulți pensionari,

- prăbușirea iminentă a sistemului de pensii,

- rolul exclusiv al pensionarilor consumatori,

este clar că analizele duc spre o singură direcție și anume exterminarea pensionarilor, care sunt:

- inutili,

- nenecesari,

- neproductivi,

- consumatori,

- bolnăvicioși,

- plimbăreți,

- încurcăreți,

- guralivi,

- plictisitori,

- răutăcioși,

- retrograzi,

- absurzi.

Lumea uită că timpul nu stă în loc și fiecare este tânăr, adult, matur și bătrân pensionar, ceea ce sunt sigur că nu va conveni nimănui să vadă tinerele generații blamându-i și arătându-i cu deștiul ca pe iultimele scursuri, pe acești nefericiți de bătrâni, pensionari, triști și mai ales uitați și detestați fără să aibă vreo vină că-și urnează cursul firesc al vieții, înainte de plecare.

Dar să revin la acei analiști și economiști stupizi care vântură acel raport de 1:1 între muncitori și pensionari, prevestind zile negre gândindu-se la anii 2032 și 2033 când avalanșa de decreței va penetra sistemul de pensii. Acești analiști și economiști obscuri, vulgari, primitivi și anoști uită că societatea a traversat niște momente precum:

- informatizarea,

- cibernetizarea,

- robotizarea,

- mobilezarea,

care au adus noi valențe productivității muncii și calității produselor, punând accent pe fiabilitatea acestora. În noul context creat, sunt sigur că niște economiști și niște analiști cu creier, nefiind cazul celor de pe meleagurile noastre cele mioritice, ar calcula o chestie numită muncitorul echivalent și ar descoperi că un muncitor de acum este cel puțin cât 3-5 muncitori echivalenți de acum 50 de ani și ceea ce i-ar surprinde este faptul că profilul pensionarului-consumator nu s-a prea modificat, ba  din contră, din cauza nenumăratelor privațiuni, un pensionar de azi este undeva la 0,7 dintr-un pensionar de acum 50 de ani. Rezultă fără dificultate că raportul de 1:1 este nerealist, ci un raport de 3:1, adică 3 muncitori echivalenți la 1 pensionar echivalent ar fi cu mult mai apropiat de o abordare științifică, realistă, decentă, nealarmistă și mai ales riguroasă a problemei.

Când îl aud pe eternul Mugur ISĂRESCU, cel cu crâmpoșia lui, vorbind despre echilibre și dezechilibre, mă sperii și-mi pierd somnul. Suntem în secolul al XXI-lea și bietul de el trăiește în Evul Mediu al iluminismului inchizițional, fără să înțeleagă provocările de azi. Euro în 2020?

(13 martie 2018)

Birocrația mioritică

Birocrația nu este o invenție românească, ci este creația unei minți dacă nu diabolice, cel puțin producătoare de stres, angoase, nefericiri și dureri. Când se vorbește de biorcrație, se vorbește de:

- birocrați, 

- birouri,

- fire de așteptare

- nervi întinși la maximum,

- ineficiență,

- corupția mică,

- nepotism,

- pile,

- mediocritate,

- bătaie de joc.

Statele înapoiate dezvoltă mecanisme ce proliferează birocrația pentru că ele nu au interes ca populația să fie:

- fericită,

- activă,

- eficientă,

- dinamică,

- creativă.

Sceste state au nevoie de oameni:

- înapoiați,

- stresați,

- săraci,

- înregimentați,

- dependenți,

- umili.

Un mijloc sigur de a-și atinge toate obiectivele limitate, minore și pe termen scurt ale statului este acela de a exacerba dezvoltarea birocrației. Am crezut un timp că numai comunismul este cel care a dezvoltat o birocrație bolnăvicioasă. Am văzut că după 1989 statul așa-zis capitalism de la noi a dezvoltat o birocrație mai ceva decât birocrația comunistă care era cât de cât controlată de partid și când se sărea calul, partidul comanda restructurări ce se executau fără comentarii. La noi, în așa-zisul capitalism de cumetrie cum zisu-i-a corect bătrânul ILIESCU, birocrația parcă e mai a dracului decât la stat, căci patronii noștri în loc să urmărească eficiența maximă, urmăresc niște căi halucinante, angajând fictiv neveste și copii, făcându-i salariați de lux, care nu fac nimic, dar cheltuiesc nelimitat. La patroni, datorită mediocrității și lipsei acestora de preocupare pentru eficiență, căci ei sunt interesați mai mult de a li se zice șeful sau patronul sau directorul, aspectele legate de relația cu cetățeanul este lăsată pe mâna unora care fie că nu se pricep, fie că sunt rău intenționați și prin urmare fac ei ce fac și din zicala clientul nostru, stăpânul nostru, fac de fapt clientul nostru, prostul nostru, că nici măcar sclav nu-l numesc pe client. Orice relație a cetățenului cu o organizație, fie ea de stat, fie ea privată este precedată de stres, dar urmată de regrete, însă bietul de el nu are soluție. Birocrația se concretizează prin:

- lipsa de proceduri clare ale funcționarului;

- informații insuficiente care detrmină nenumărate reveniri;

- ambiguitatea traseelor de documente;

- amânări și nerezolvări rapide;

- necesitatea obținerii a nenumărate aprobări prealabile;

- depunerea de documente inutile;

- neintroducerea programărilor online;

- comportamentul discreționar al celor de la ghișee;

- vocabularul neadecvat al funcționarilor;

- productivitatea scăzută a funcționarilor;

- lipsa de responsabilizare a funcționarilor;

- evaluările pe pile ale lucrătorilor și promovarea anapoda a acestora;

- volumul redus al soluțiilor date în favoarea cetățeanului;

- intenția de a arăta că altcineva este de vină nu incompetența.
Birocrația mioritică este izvorul atâtor nefericiri aduse cetățeanului în principal din lipsa preocupării statului de a-l respecta pe cetățean, exact cel care face ca prin taxele pe care le plătește să huzurească birocrații în locuri călduțe, mocirlindu-se aleatoriu, cu direcție spre niciunde, cu orientarea  spre nimic. În lipsa unei strategii, a responsabilizării și a criteriilor de performanță nemunca în birourile statului este în plină ascensiune, iar inerția sistemului crește exponențial, spre disperarea cetățeanului.

Se zice că omul sfințește locul. În cazul birocraților, aceștia nu au cum să sfințească locul pentru că birocratul prin natura lui este plin de păcate și de limite, iar contextul în care evoluează este viciat și îi permite dezvoltarea de apucături specifice unui mod de gândire nociv, orientat spre contraperformanță. Intersecțiile mele cu birocrații au fost dintre cele mai nefericite și aceasta m-a dus să mă feresc de a merge pe la birouri, exact cum se ferește dracul de tămâie. Nu vreau să dau deocamdată exemple, dar cred că mă voi înfuria și la cald, voi da acele exemple cutremurătoare.

(27 august 2017)

Definiție pentru muncitorul mioritic

Muncitorul mioritic nu este:

- calificat;

- punctual;

- respectuos;

- cinstit;

- priceput;

- sârguincios;

- atent;

- orientat.

Muncitorul mioritic este cu ochii după:

- chiuleală;

- evitat;

- învârteală;

- profit;

- odihnă;

- șterpelit;

- abureală;

- ciupit;

- ciuguleală;

- amânări;

- renegocieri;

- nemuncă.

La muncitorul mioritic, totul:

- merge și așa;

- este banal;

- devine scump;

- i se potrivește;

- necesită timp;

- se tocmește;

- prețul primează.

Muncitorul mioritic nu va spune niciodată nici cât costă lucrarea și nici ce materiale sunt necesare. Costurile finale sunt cam de 10 ori mai mari decât dacă clientul alegea o variantă oficială cu un meseriaș adevărat, verificat, cu certificate, printr-o firmă

(06 mai 2017)

Ministreasa și ciobanul din Miorița

Ministreasa a zis ceva colo-așa, iar niște obraznici au înregistrat-o și tot niște obraznici au plimbat înregistrările și le mai plimbă și acum aiurea prin televiziuni, crezând că vor avea vreun efect cumva. Mi se pare aberant să se procedeze așa, ceea ce dovedește că toți aceștia pe care i-am făcut obraznici sunt și lipsiți de cultură, nu au trăirile  noastre intense,  ale celor legați de glia străbună și nu știu să decpdeze miturile noastre care ne-au făcut să fim ceea ce suntem.

Voi demonstra fără putință de tăgadă că aceștia fac greșeli impardonabile zicând că ministreasa respectivă  a mințit la ăia de departe, doar pentru că ea a recunoscut colo-așa, căci în obsesia lor de a vedea paiul din ochiul altora și nu bârba din ochii lor, toți au rostogolit aberații în cascadă pentru că:

• nu au ținut seama de niciunul dintre miturile ciobanului din poemul Miorița, în care acesta a dat dovadă de seninătate în a-și privi destinul său proprietate personală, fără asigurare RCA că pe vremea aceea nu exista;
• au ignorat strigătele de disperare ale Anei din ziduri care oricum nu erau făcute nici din BCA și nici de mântuială ca acum să se considere că-și mai dă o șansă după ce pleacă zidarii la bodega din colțul de peste gârlă, că manole încă nu sărise să se facă fântâna ca reper;
• în superficialitatea lor au uitat că există și balada Toma Alomoș, necântată nici de Irina Loghin și nici de Ion Dolănescu așa cum făcea artistul cu balada lui Codin, oricum nu cel din romanul lui Istrati, după care s-a făcut filmul cu Florin Piersic în care Maria Tănase a tras un bocet;
• s-au repetat liniar, dezlânat și fragmentar fără a ține seama că a treia fată a moșului i-a aruncat în față adevărul conform căruia s-a născut pensiunea Sarea în bucate de lângă Salina Turda, ceea ce ministreasa a zis sau mai corect a făcut și mai corect, a comis la băieții aceia cu salarii mai mult decât grase de la, cum îi zice lu'aia, bre?...

Bă, băieți, băgați-vă mințile-n cap și nu vă mai depărtați de sevele care ne-au cosacrat latinitatea și veșnicia de la sat, că vă ia mama naibii cu tehnica voastră de înregistrare-redare cu tot. Ați înțeles? Ce dacă a mințit și ea un pic? Voi n-ați mințit niciodată în viețile voastre? Nu vă cred, mititeilor!

(05 noiembrie 2016)

Excese în învățământul preuniversitar

Mergând cu autobuzul am auzit elevi spunând:
- proful de mate ne-a dat la toți nota doi;
- am avut de rezolvat 50 de probleme pentru azi;
- nu știu foarte bine rezumatul de azi de la istorie;
- n-am făcut nicio temă de vacanță;
- diriga este o proastă;
- proful de mate nu știe nimic;
- toată clasa a copiat la teză;
- mi-a dat doi, dar se aranjează.
Supraîncărcarea cu materie este apanajul celor care nu știu să predea și vor să impresioneze nu prin calitate, ci prin cantitate.
Voi povesti câteva scene trăite de mine ca președinte de BAC.
Scena  întâia:
locul: Liceul de Chimie din Rm. Vîlcea
examenul: Economie Politică
eroina: o elevă care avea să trateze ceva despre șomaj.
Diavolul, căci altceva nu a fost, m-a îndemnat s-o întreb pe copilă daqcă ea a văzut un șomer în viața ei, știut fiind faptul ca orașul Rm. Vîlcea colcăia de șomeri după închiderea Combinatului Chimic.
Întrebarea era nevinovată, mai ales că ea răspunsese exceptional la subiect. S-a blocat. Știa numai un rezumat. ea nu gândea, ci ca un actor care-și știe rolul, a recitat un text. Așa e tot învățământul de azi. Dictare, memorare și recitare, gândirea , creativitatea sunt  pe planul șapte.
Scena a doua:
locul: Liceul Agricol din Fierbinți
examenul: Limba Română
eroul: un bărbat matur care fusese în garda personală a lui...
Ca să evit o situație dezastruasă am solicitat ca elevii să învete și să recite o poezie, alta decât Cățeluș cu părul creț. Eroul a venit, a recitat și  după examen mi-a zis ca în doisprezece ani de școală, a fost prima dată când a fost pus și el să învețe vreodată ceva.
Scena a treia:
locul: Liceul de alimentație din Călărași (denumirea este aproximativă dar știu că pregăteau și
          cofetari)
eroul: un elev bun
examenul: Limba Română.
Elevul vorbea despre balada Miorița și vorbea magistral.
L-am întrebat dacă a citit balada. Nu o citise dar vorbea superb despre cele cinci mituri. I se dăduse un rezumat, el îl memorase și îl recitea. Drama era altundeva și anume, la profesoara examinatoare care sorbea zicerile elevului, ceea ce însemna că asemeni sufleurului de pe scenă, ea îl urmărea pe actor să vadă dacă nu se abate de la textul original.
Mai există și alte scene de acre mă voi ocupa cu altă ocazie.
este important să se depășească acestă situașie dezastruaosă în care profesorul recită, elevul recită, iar părinții urmăresc dacp fiii sau fiicele lor au învățat foarte bine rolurile.

(19 februarie 2016)