Să mai învățăm istorie din documente

 

(05 ianuarie 2026)

Diaspora ca masă de manevră

Când minerii au fost de trebuință pentru a impune o anumită putere, au fost chemați la București. Minerii au venit, au făcut ravagii și au plecat. Minerii erau o masă de manevră convenabilă puterii. Minerii au mai venit la București și câteva luni mai târziu, dar când cu Pacea de la Cozia, minerii s-au îndreptat spre București neinvitați, căci ei aveau alte rosturi. Minerii nu mai erau masă de manevră pentru putere, ci deveniseră incomozi puterii.

În anul 2014, la alegerile prezidențiale, diaspora a jucat un rol special în a impune președintele. Numărul redus al secțiilor de votare în străinătate a fost invocat cu strășnicie de opoziție, iar cozile interminabile de la secțiile de votare au determinat fluxuri și mai mari de alegători spre acestea, iar scandalurile imense au înfuriat și mai mult oamenii, cu consecințele care se impuneau pentru înlăturarea răului. 

Și în 10 august 2018 diaspora a jucat un rol extraordinar de important în punerea la colț a ceea ce se numea la acea vreme ciuma roșie și la crearea atmosferei propice unei schimbări, care avea să se producă ceva mai târziu, adică în 2020, când guvernul de dreapta avea să-i miluiască pe români, suprapus cu o pandemie și cu decizii catastrofale. Diaspora a devenit o masă de manevră care a sperat că schimbările ce vor să fie vor duce la dezvoltarea țării în așa fel încât oamenii plecați în bejenie să se reîntoarcă la mai bine. Au trecut 16 ani de la votul în 3 secunde de la Paris și speranțele diasporei s-au năruit, aceasta nemaifiind o masă de manevră, după cum au arătat voturile din 24 noiembrie 2024. 

Cei ce se află la guvernare au o sarcină extrem de grea, căci dacă nu vor face ca într-un timp foarte scurt salariul minim net pe economie să fie de 5.000 lei sau optim de 6.500 lei, vor avea mari probleme cu diaspora, căci oamenii vor să se întoarcă urgent acasă, iar politica salariului minim de nimic și importul de forță de muncă ieftină, nu se potrivesc obiectivelor diasporei, căci fenomenul este acum invers. Cei din diaspora și-au făcut case în Ro, s-au rostuit cu pensiile și vor să se întoarcă, numai că nu vor să revină la aceeași sărăcie pe care au lăsat-o acum 20 sau 30 de ani în urmă, ci vor să revină într-o țară ca afară.

(12 ianuarie 2025)

Erori în cascadă și concluzii catastrofale

Văd că în ultimul timp se spun niște lucruri despre perioada 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 care în opinia mea sunt contrazise de tot ceea ce a urmat acestui interval. Se atribuie unor personaje mai mult decât modeste, adică sub-mediocre niște calități cu mult peste nivelul real al posibilităților lor.

Un nene care a stabilit performanța de a-și pune piciorușul în ghips, în niciun caz ca act de eroism, nu avea cum să fie un personaj de mare anvergură, iar chestia cu păcănelele îl definesc și deciziile cu avionul de hârtie din timpul Crăciunului la Târgoviște, ne arată micimea nu a caracterului, ci a posibilităților de a oferi soluții speciale unor probleme extrem de simple. Viața a arătat că acest nene a ajuns exact unde își merita locul, adică la lada de vechituri netrebuincioase nu a istoriei, ci a unui cartier de oameni nevoiași.

Un nene căruia i-a ieșit pe guriță chestia cu măi animalule, nu avea cum să ofere soluții mărețe, deși ar fi trebuit să fie erou excepțional în situații excepționale, ca în romanele curentului literar romantic, s-a dovedit exact ceea ce era, adică un om dus de valul vremurilor, care a crezut că tot ce zboară se mănâncă și care mergând pe principiul cine se aseamănă se adună, a colectat în jurul său prea mulți de același nivel cu el, ceea ce l-a aruncat în mișcarea dezordonată a celor care merg după regulile hazardului, adică al muștelor fără cap, care duc direct la hazna.

Noi trebuie să vedem mineriadele doar ca soluții despre care un om cu scaun la cap ar trebui să spună că doar atât i-a dus bibilica pe cei care au crezut că aceasta era soluția de a defini un context, nu de a rezolva o problemă. Luați-l la analiză pe cel ce se compara cu poetul național și veți vedea concluziile la care se va ajunge, căci pacea de la Cozia a fost tocmită de un poețel oarecare, fost lector de învățământ politic prin ase. Au mai fost și alte momente și scene, care vin să completeze tabloul evenimentelor ce demonstrează că în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 societatea românească era bântuită de tot felul de specimene, care mai de care depersonalizate, golite de conținut, pline de lozinci stupide, lipsite de inițiativă, care s-au văzut în fața unei mese plină de bucate și cum erau flămânzi s-au așezat și au început să-și introducă dumicații cu ambele mâini, mozolindu-se pe la gură în încercarea de a se îmbuiba. Toate analizele care se fac, ar trebui să pornească de la masele populare de bună credință, ieșite în stradă pentru a răsturna comunismul, pe de o parte și pe de altă parte de la niște nene și ceva tanti, rătutiți și rătutite, cărora istoria le-a așternut la picioare covorul fermecat pe care ar fi trebuit să plutească, dacă erau profesioniști pe picioarele lor. Cum nu se găseau în această poziție, au făcut ghidușii nereușite și doar scenele de forțare a Regelui Mihai I de a părăsi țara după 25 decembrie 1990, ne arată că tot ce s-a întâmplat în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  a fost jocul lipsei de calități manageriale de care au dat dovadă toți cei care ori se răfuiau, ori credeau că iau decizii, dar făceau năzbâtii grotești, tragice, inexplicabile, căci atât îi duceau capetele, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Eu am o teorie: dacă un om ridică cu dificultate o halteră de 90 Kg de 100 de ori și se opintește, el nu va fin în stare niciodată să ridice haltera de 150 Kg, decid! Deci unora care după 25 februarie 1990 au luat numai decizii sub-mediocre, nu am cum să le cer eu să fi decis în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  ceva magistral, să cad în șpagat pentru soluții și mai ales pentru rezultate. Cei sub-mediocrii au luat decizii sub-mediocre și în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  și după aceea și nu mă mir că suntem unde suntem, căci temelia democrației atunci s-a pus și a le pune în cârcă soluții geniale este cea mai mare eroare pe care o facem și istoria nu ne-o va ierta niciodată.



(15 decembrie 2023)

Fanatismul politic

Nu mai știu dacă este sau nu de actualitate, dar știu că în anii '90 fanatismul politic era atât de puternic încât se lăsa cu victime și cu manifestări violente dacă erau persoane care se manifestau altfel decât era cuvenit în cercurile de fanatici. 

Am în minte două scene. Una era la momentul în care Oliviu GHERMAN a mers la sediul PNȚCD cu o coroană de flori atunci când Corneliu COPOSU decedase, iar fanaticii membri PNȚCD au dat dovadă de un comportament jalnic, pentru că GHERMAN avea o funcție oficială și pe acea funcție mergea la sediul PNȚCD și nu ca membru PDSR. O altă scenă era cu o doamnă corpolentă, susținătoare înfocată a lui Ion ILIESCU. La un moment dat, un domn a zis ceva, nu-mi aduc aminte ce despre Ion ILIESCU, ceva care doamnei corpolente nu i-a convenit. Am văzut cum s-a năpustit cu toată puterea asupra nefericitului domn și chiar l-a și zgâriat pe față, atât de furioasă era doamna corpolentă. Ceva mai târziu am aflat că fanatismul ei ținea cât partidul îi oferea câte ceva consistent pentru iubitul ei fiu. Când ILIESCU a plecat în 2004, doamna corpolentă a trecur cu arme și bagaje la PDL, căci dragostea ei față de Traian BĂSESCU se instalase instantaneu.

Fanatismul politic este o manifestare pe care n-am înțeles-o și cuprinde atât pe omul simplu, cât și pe intelectualul rasat și se manifestă prin intransigența principiilor desprinse din doctrina la care aderă persoana care se transformă în fanatic, din moment ce nu acceptă nicio interpretare ceva mai lejeră a unei doctrine, decât așa cum o vede persoana cu ochelarii săi de cal, iar manifestările sunt extrem de violente.

Uitam să povestesc o întâmplare cu o doamnă, doctor în economie, om rasat, cult și cu experiență pe funcții extrem de importante. Mergeam la familia unde doamna era soția unui cunoscut de-al meu să beau o cafea. Eu, care nu aveam ce face, cumpăram ziarele întregului spectru politic, Dimineața de la FSN, Dreptatea de la PNȚ, nu mai știu ce ziar aveau liberalii, parcă Liberalul, dar și alte ziare care mai de care mai ispititoare ca titluri de articole. Întâmplarea a făcut ca ziarul Dreptatea să fi fost ultimul cumpărat de mine. Era deasupra teancului. Doamna, despre care eu nu știam că era FSN-istă convinsă a văzut ziarul și parcă i-au ieșit ochii din orbite. Numai că eram fostul profesor al soțului ei a determinat-o să nu mă sfâșie ca pe o ultimă otreapă și să șteargă cu mine pe jos. I-am explicat că am și Dimineața, că eu citesc toate ziarele să-mi fac o imagine despre fiecare partid politic în parte. N-a fost suficient. Mi-am băut cafeaua cu sughițuri și abia am așteptat să plec de acolo și mi-am jurat în barbă că nu boi mai merge acolo.

(21 iunie 2023) 

17 greșeli pe care le-a făcut Ion ILIESCU

Și Ion ILIESCU în lunga sa activitate politică de om pe care Nicolae CEAUȘESCU l-a marginalizat pentru că nu corespunde nivelului de performanță cerut de el, a făcut nenumărate greșeli din care voi enumera doar 17. Ion ILIESCU a greșit când:
01. Și-a ales colaboratorii, care l-au părăsit pe traseu sau l-au înfruntat uitând că i-a făcut oameni.

02. S-a adresat unui jurnalist cu măi, animalule.
03. A mulțumit minerilor în iunie 1990.

04. S-a referit la întinarea idealurilor comunismului.
05. Cu voia dumneavoastră s-a pus ultimul pe listă.
06. A preluat tot felul de zvonuri pe care le-a propagat în studioul 4.
07. L-a pus ministru la apărare pe MILITARU.
08. A patronat chestia cu grămada de fiare vechi din concepția superficialului Petre ROMAN.
09. A acceptat contra-reforma agrară care s-a lăsat cu sărăcirea țăranilor.
10. L-a trimis înapoi la Versoix pe regele Mihai I în iarna lui 1990.
11. A tărăgănat marile reforme care să ne pună alături de Ungaria, Polonia și Cehoslovacia.
12. S-a apucat să scrie cărți despre Revoluție și despre FSN.
13. De pe poziția de ateu a apărut la marile sărbători ale ortodoxiei cu sfiiciune.
14. N-a impus niciun program economic de dezvoltarea vreunui obiectiv.
15. Nu a lămurit niciodată problema teroriștilor.
16. S-a încăpățânat să candideze la șefia partidului în 2004.
17. N-a știut cum să dezvolte o opoziție puternică, pentru a fi el însuși un om politic puternic. 

Deși de Ion ILIESCU este legată o perioadă lungă din istoria modernă a țării, mă refer la 22 Decembrie 1989 - 20 decembrie 2004, el nu a lăsat în urmă nimic în afara unei societăți divizate și sărace, care bătea pasul pe loc și de aceea niciodată nu se va vorbi despre o eră ILIESCU așa cum se vorbește despre era CEAUȘESCU unde se enumeră foarte multe realizări, care contrabalansează lipsa libertăților, așa cum se întâmplă în orice dictatură. acum societatea și istoricii, nu sunt pregătiți să analizeze științific intervalul 22 martie 1965 - 22 Decembrie 1989 din istoria României.

(17 iunie 2023)

17 greșeli pe care le fac 

17 greșeli pe care le-a făcut Traian BĂSESCU  

PDSR 20-21 iunie 1997

Prin bunăvoința unui amic am ajuns și eu martor la făurirea de istorie dâmbovițeană. Mi s-a părut interesat să fiu martor la o pagină a frământărilor mimate de către politicienii de pe Dâmbovița, care se vor și ei democrați, evoluați, atașați, dedicați și nici eu nu mai știu cum.

Când am intrat în sala anexă de la pavilionul expozițional ROMEXPO, mi s-a părut mie ceva suspect. Era prea multă presă formată din jurnaliști și cameramani blazați, care fumau și care vociferau, fiecare pe limba lui.

Circulau printre cunoscuți zvonuri cum că Teodor MELEȘCANU ar vrea să plece din PDSR, dar că Ion ILIESCU l-ar fi convins să nu plece. Au început lucrările. Mă uitam și eu acolo și mă minunam cu decurgeau lucrările. Eu fusesem la conferințele comuniștilor înainte de 1989, dar la PDSR era și mai și. Se vedea că disciplina de partid comunistă fusese dusă o treaptă mai sus. Ion ILIESCU, ca un adevărat pdser-ist conducea lucrările, exact ca un tovarăș venit de la centru. S-a dat citire după un discurs al nu știu cui, unei liste de vorbitori. Printre ei și Yeodor MELEȘCANU. A vorbit el acolo lucruri frumoase pentru cei din PDSR dacă l-au aplaudat. Au urmat și alții la discursuri. A venit pauza. Ziariștii și cameramanii erau neliniștiți. Una li se spusese și se vede treaba că alta se întâmpla. S-au reluat discursurile. Teodor MELEȘCANU a cerut să vorbească de mai multe ori. A fost aplaudat. A mai cerut să vorbească, dând sălii senzația că vrea să monopolizeze ședința. De fapt era strategia lui, de a isca un scandal.

Întâmplarea a făcut că prin luarea de cuvânt repetată a iritat lumea și o voce din sală i s-a adresat cam nepoliticos că e timpul să lase și altora locul la microfon. Atunci MELEȘCANU s-a lamentat zicând că i se pune pumnul în gură, că în PDSR nu e democrație și bla, bla, bla. A anunțat că pleacă din PDSR. Imediat ziariștii și cameramanii s-au năpustit asupra lui MELEȘCANU care a ieșit pe hol. A dat interviuri și așa s-au creat premisele să apară APR - Alianța pentru România. S-a văzut ce a însemnat de fapt acest partid. Cine a avut curiozitatea de a urmări evoluția stranie a lui Teodor MELEȘCANU, a văzut că personajul este un politician minor, lipsit de doctrină, care doar face jocuri cu poziționări vremelnice și care aplică zicerea de doi bani, că în politică să nu spui niciodată, niciodată. Eu am avut un student care mi-a zis o dată: domn' profesor, eu unde scuip, nu ling. Se pare că MELEȘCANU nu e de aceeași părere și omul despre care credeam că diplomat fiind, este dominat de principii, m-a dezamăgit. Norocul meu era că priveam detașat de pe margine, scena care era de un grotesc remarcabil. Am considerat ziua aceea când am mers cu prietenul meu la acea conferință ca o mare pierdere de timp, iar politica post-decembristă, ca pe un spectacol stupid, aiuritor, mediocru, nesemnificativ, care nu duce  decât spre haznaua istoriei.

(29 ianuarie 2023)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Floarea CALOTĂ

Floarea CALOTĂ a fost aleasă deputată pe listele FSN în legislatura 1990-1992.
 Floarea CALOTĂ a fost aleasă sdeputată pe listele PDSR în legislatura 1992-1996.
 Floarea CALOTĂ este una dintre cele mai mari cântărețe de muzică populară românească din zona Teleormanului.
 Floarea CALOTĂ umple săli de concerte cu cântecele ei precum mamă, doar o fată ai și Costandine, Costandine. 
 Floarea CALOTĂ a avut apariții deosebit de valoroase la televizor, iar costumele ei naționale sunt de-a dreptul opere de artă.
 Floarea CALOTĂ este o cântăreață cu notorietate la cotele cele mai ridicate.

 Floarea CALOTĂ m-a dezamăgit că a acceptat să se facă transfer de notorietate așa cum a făcut și Irina LOGHIN către partidul pe listele pe care a candidat, deși în mod normal social-democrația trebuia să acorde o și mai mare atenție foclorului autentic, nu să-i lase pe cântăreți să-și spargă sufletul pe la nunți pentru o bucată de pâine amară.


(01 noiembrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Victor BOȘTINARU

Victor BOȘTINARU este acum un bărbat de 70 de ani.
Victor BOȘTINARU este absolvent al facultății de Istorie de la Universitatea București, promoția 1974. 
Victor BOȘTINARU este absolvent al Facultății de Filosofie de la Universitatea București, promoția 1981.
Victor BOȘTINARU a fost profesor de țară până în 1978.
Victor BOȘTINARU a fost profesor la școli generale din Găiești până în 1989.
Victor BOȘTINARU a fost deputat între 1990 - 1996.
Victor BOȘTINARU a fost membru FRSN, PD și din 2001 este membru PSD.
Victor BOȘTINARU a fost europarlamentar în intervalul 2007 - 2019.
Victor BOȘTINARU m-a dezamăgit prin aparițiile sale la tv care erau sofisticate, lipsite de substanță și care se dovedeau doar a fi o înșiruire de cuvinte și nimic altceva.
Victor BOȘTINARU m-a dezamăgit că stând la Burxelles nu cunoștea cu adevărat micimile politicii dâmbovițene și explicațiile sale la unele realități emanau doar principii generale, nimic din ceea ce aștepta lumea de la o minte lunminată ca să se apuce de treabă după un algoritm dat de el ca europarlamentar care știa cum stă treaba în democrațiile consolidate.

Victor BOȘTINARU a avut conrtribuții pe vremea când era europarlamentar, dar nefiind clar în a se prezenta, eu nu am cunoscut acele contribuții, căci direct nu mi-au mărit pensia să cad pe spate de fericire. dacă el n-a vorbit, cu atât mai puțin am fost eu interesat să văd ce a făcut el acolo, căci de MCV nu am scăpat și nici de blamări din partea altor europarlamentari români nu am fost ferit. Spectacol dizgrațios...

(29 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Marian ENACHE

Marian ENACHE este un bărbat de 68 de ani.
Marian ENACHE a terminat facultatea de Drept, promoția 1977.
Marian ENACHE are un doctorat în drept obținut la 44 de ani, cam târzior.
Marian ENACHE a fost parlamentar în perioadele 1990 - 1992, 1996 - 2000, 2012 - 2016.
Marian ENACHE a fost ambasador în Republica Moldova în intervalul 1993 - 1996.
Marian ENACHE este judecător la CCR pentru 9 ani, începând cu 2016.
Lui Marian ENACHE bârfitorii îi pun în cârcă un dosar de rețea de colaborator al securității și chiar îi dau și numărul, 7259, fără a-l scoate, deci până la proba contrarie este doar calomnie.
Marian ENACHE m-a dezamăgit că s-a plimbat pe la mai multe partide, FSN, PDSR, APR, PC, UNPR, IND, deși în Ro mai sunt și alte partide, dar n-a avut timp să se auto-analizeze să-și dea seama că el ca persoană dorește o altă și o altă doctrină, ca tot românul dinamic, curios și imparțial. 
Marian ENACHE m-a dezamăgit că nu are puncte de vedere tranșante legate de lucrările sale Democrația parlamentară,  publicată în 2012, Modalitățile controlului parlamentar, publicată în 2014 și Procesul legislativ, publicată în anul 2015. Mie mi se pare excentric faptul că un ziar de prestigiu nu plătește vreo 10 specialiști, absolvenți de drept și cercetători redutabili în același timp, care să analizeze lucrările și să vină cu argumente științifice că cele trei cărți au preluări sofisticate din lucrările altor autori. Marian ENACHE trebuia să aibă o reacție, mai ales că în 2012 el nu mai era un puști, ci un individ de 58 de ani și o carte în plus sau în minus nu vine să definească o carieră.
Marian ENACHE m-a dezamăgit că nu a avut ambiții academice, de a deveni profesor universitar, căci  nu i-ar fi fost imposibil, mai ales că parlamentar fiind ar fi avut nenumărate uși deschise și mulți rectori, decani  și directori de departamente și l-ar fi dorit ca trofeu la iei în universități, exact așa cum se screm unii să-i preia pe cei din BNR.

Marian ENACHE m-a dezamăgit căci mișcările de la un partid la altul mi-au dat senzația că el este o păpușică manevrată cu o cheiță de un mare păpușar și el doar se supune celui care mânuiește păpușa.

(22 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Răzvan TEODORESCU

Când eram foarte tânăr am cunoscut un doctor de pe Salvare, un om de mare cultură, care mi-a vorbit pentru prima dată de Răzvan TEODORESCU, despre istoricul și criticul de artă medievală Răzvan TEODORESCU. Mi-a făcut o demonstrație de zile mari, căci acel doctor de pe salvare abvea cam toate cărțile publicate înainte de 1988 de către Răzvan TEODORESCU.

A venit Revoluția din Decembrie 1989 și a apărut ca personaj de primă mărime Răzvan TEODORESCU, de pe poziția de Director general al Televiziunii Române Libere. Am crezsut atunci că el fiind om de artă, va scoate TVRL  din mocirla compromisului ceaușist și o va pune pe fundamente cu totul noi.

Eram în 1990 și eu ca și alți oameni fără minte, credeam că dacă ne implicăm facem c-c-tul praf, adică schimbăm ceva, fără a ști că jocurile erau de mult timp înainte făcute. Eram cum ziceam în Piața Victoriei. Era o vreme superbă și lumea cerea ca TVRL să trimită un car de reportaj să transmită din Piața Victoriei. Acolo era lumea liniștită. Se strigau lozinci. Se spunea Tatăl nostru și se îngenunchia. Nu era nimic antidemocratic. Răzvan TEODORESCU a zis că nu trimite un car de reportaj, căci e ceață în Piața Victoriei. Nu era niciun fel de ceață. Răzvan TEODORESCU m-a mințit în față, fi-i-ar rușine să-i fie!

De aceea m-a dezamăgit Răzvan TEODORESCU. Din acea clipă, Răzvan TEODORESCU n-a mai figurat pentru mine nici cât o ceapă degerată, deși respectul meu pentru el era cât muntele de mare. Nu știu dacă acum la cei 83 de ani ai lui are regrete că a fost sluga lui Ion ILIESCU și a lui Petre ROMAN, el om de cultură fin, cu studii solide și opere fundamentale tipărite.

(23 iulie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Victor BABIUC

 Îmi aduc aminte foarte bine de aparițiile lui Victor BABIUC la televizor pe când era ministru al Apărării Naționale.
Victor BABIUC este absolvent al facultății de Drept, dar nu promoția 1958 cum îi scrie în CV căci nu era Victor BABIUC un geniu
Victor BABIUC are un doctorat în drept, dar nu este specificat anul, bănuiesc că nu l-a dat când era la grădiniță.
Ca orice politician român care vrea să se aureoleze și cu oarșce titluri academice, în CV Victor BABIUC spune că a fost profesor universitar. Aș fi apreciat teribil de mult, dacă Victor BABIUC ar fi spus că după terminarea facultății a fost reținut asistent universitar, apoi după ani de trudă a devenit lector universitar, că a zăbovit pe această funcție ani mulți că era cutuma de a nu se face promovări pe funcția de conferențiar și profesor și că doar după Revoluția din Decembrie 1989 el a avut posibilitatea să promoveze, deși avea lucrări și activitate de cercetare științifică. Nu a fost așa, căci Victor BABIUC a avut o cu totul altă traiectorie.
Victor BABIUC nu m-a uimit cu nimic de pe poziția de ministru la apăprare. Nu am văzut o strategie.
Nu am văzut o lege.
Nu am văzut ceva special acolo care să rămână peste ani și militarii să zică: asta e a lui Victor BABIUC!
Știu doar că Victor BABIUC a făcut pușcărie pentru niște transferuri de terenuri, din care bârfele spun că i-a ieșit și lui ceva. 
Victor BABIUC m-a dezamăgit că nu și-a gestionat cariera, dar banul fiind ochiul dracului, l-a orbit cu strălucirea lui pe Victor BABIUC. 
Victor BABIUC m-a dezamăgit pentru faptul că nu a avut consilieri adevărați, care să-i ghideze activitatea și a lucrat de capul lui, luându-se după muște, care l-au dus la closet și de acolo, pasul următor este pușcăria, unde Victor BABIUC, unde a stat din 20 mai 2013, până în februarie 2014. Nu cât timp stai la mititica e important, ci că ai stat acolo, chiar dacă a fost o zi, pata e la fel de mare ca și când ai stat acolo 10 ani sau 20 de ani. E ca în proverbul machedonesc, proverb care zice că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.

(09 iulie 2022)

Revoluția Română

Mă așteptam ca istoricii și politologii români să lămurească problematica legată de ceea ce s-a întâmplat pe 22 Decembrie 1989 și să nu mai apară atât de multe păreri, contradictorii, nefondate, arbitrare, ale unor amatori de chilipiruri, dătătoare de apă la moară pentru tot felul de interpretări care mai de care mai ciudate, imprevizibile, hazardate, pătimașe și aiuritoare.
Ceea ce s-a petrecut în 22 Decembrie 1989 a fost începutul Revoluției Române pentru că:

- a fost răsturnat un guvern nepopular,

- a fost implementată o nouă formă de guvernământ,

- s-a pus bazele schimbării relațiilor de producție,

- au dispărut CAP-urile și țăranii și-au recăpătat pământurile,

- sistemul comunist a fost înlocuit cu democrație,

- proprietatea socialistă s-a destrămat,

- sistemul pluripartidism s-a reinstaurat,

- a fost schimbată constituția,

- s-a trecut la organizarea de alegeri libere,

- capitalul și-a reintrat în drepturi,

- schimbările au căpătat caracter de generalitate,

- au fost create premisele intrării in UE și NATO.

Eu fac afirmația că în 22 Decembrie 1989 a fost marcat începutul revoluției democratice în România, obținându-se trecerea de la societatea socialistă spre societatea democratică, bazată pe capital, pe inițiativa individuală, unde rolul proprietății private sunt esențiale. Ele au înlocuit proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție cu proprietatea privată și inițiativa colectivității cu inițiativa individuală.

Cei care vorbesc de faptul că la 22 Decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat, privesc foarte îngust problematica. Dacă era o simplă lovitură de stat, acum am fi avut ca și înainte de 1989 cooperative agricole de producție - CAP, platforme industriale ale statului și cel mult ar fi existat posibilitatea ca în plan politic să existe mai multe partide, un simulacru de alegeri libere și o caricatură de economie de piață. 

Se știe că o lovitură de stat se produce doar într-un stat. A fost lovitura de stat militară din Grecia din 1967, în Bolivia în anul 2020, a fost lovitură de stat în Chile în 1973. Revoluția este o mișcare de mare amploare care cuprinde arii întinse pe perioade mari de timp. Revoluția franceză a avut loc în 1789, revoluția socialistă din octombrie a avut loc în 1917, revoluția de la 1848 a cuprins multe țări din Europa. Anul 1989 a vost un an revoluționar, care a corespuns prăbușirii lagărului comunist din Europa.

Numai cine nu vrea, nu înțelege că în 22 Decembrie 1989 a fost începutul revoluției democratice în România. Este adevărat că am luat această zi ca reper pentru faptul că pe 22 Decembrie 1989 a dispărut partidul comunist și toată structura comunistă de atunci. Revoluția română continuă și azi. Se va încheia când democrația va fi instalată deplin și definitiv în toate zonele vieții noastre sociale.

(22 decembrie 2021)

CSIE'50 - Politicul în CIB

Față de tot ce era în țară, în Facultatea de Cibernetică Economică politicul avea cu totul alte valențe. Era cu totul altfel.

Este adevărat că Manea Mănescu în discursurile lui ridica osanale conducătorului iubit și adjunctei mult prea iubitei sale adjuncte, dar după episoadele scurte se trecea la treabă. Erau și profesori de la Cibernetică, oameni care își începeau abrupt alocuțiunile, fără introduceri, fără perieri și fără ocolișuri, ridicând probleme. Când în 1985 a apărut cartea de Econometrie informațională de 269 de pagini a lui Octav Onicescu și Mihai C. Botez, acesta din urmă a predat și în Cibernetică prin anii'70 și am văzut că acolo în bibliografie nu se află nicio lucrare de Ceaușescu, niciun document de partid, așa cum se obișnuia prin cărțile editate în ASE, mi-am făcut o obsesie în a-i evalua pe toți prin capacitatea de a rezista tentației de a introduce asemenea chestii în bibliografii dar și opulența citatelor din ziarele vremii cu teorii sau cuvântări, introduce în cărți, ca elemente poluante.

Politicul în Cibernetică n-a prea avut succes nici înainte de '89 dar nici după. Ședințele de partid de la organizațiile din Cibernetică nu aveau plictisul de la ceilalți, pentru că la nenumărate informări politice vorbeau profesori de mare cultură și nu politruci. Îmi aduc aminte de profesorul Stoica de la Catedra de Drept, care a vorbit minute în șir despre un candidat la vicepreședinția Statelor Unite care a trebuit să se retragă din cauza unei balerine. Prea puțini erau cei care se coborau atât de jos încât să ciripească despre vizite de lucru sau despre plenare albite și coafate, mai ceva decât chiar ziarele de propagandă le descriau în fraze lungi și tereotipe, folosind limba de lemn, atât de criticată azi.

Când vorbeau cei de la matematică, musai aflai de participările studenților boboci la concursul Traian Lalescu de unde se întorceau cu diplome și cu premii naționale. Și studenții dacă luau cuvântul, o făceau să ceară minute la calculatoarele IBM 360 și FELIX C-256 sau să critice pe unii dintre profesorii pe care ei nu-i considerau la înălțimea a ceea ce-și doreau ei să fie. Îmi aduc aminte de profesorul Ionel Blaga care vorbea fără ocolișuri de posibilitatea de a apare greve în socialism, tocmai când sindicatul Solidaritatea din Polonia lupta în forță. Îmi aduc aminte cum profesorul Constantin Ionescu demola teoria lui Lenin conform căreia electrificarea trebuie s-o ia înaintea altor industii și avea argumente nu glumă profesorul. Mă întrebam atunci dacă visez sau nu.

Primirile de studenți în partid la organizațiile Ciberneticii erau mare problemă, pentru că acolo erau numai și numai candidați cu medii astronomice. Îmi amintesc că după o sesiune de examene, la o grupă de partid, undei musai trebuia și un perdaf, secretarul de partid, cu vocea stinsă, jenat s-a năpustit asupra unor studenți comuniști care nu învățaseră suficient, criticându-i și forțându-i să se angajeze să muncească și mai mult. Numai că cel mai slab student comunist de acolo avea undeva media un pic peste 9,60 și toți eram consternați. Aș vrea să dau eu și niște exemple de studenele de 10 sau de 9,96 care au intrat în partid, dar nu știu dacă s-au dezis de calitatea lor de membre de partid și n-aș vrea să fiu târât în nu știu ce procese sau să-mi bată obrazul pe facebook unde suntem prieteni.

Nici după Revoluție politicul n-a avut succes în Cibernetică, deși în vremea FSN-ului sau a CDR-ului unii dintre colegi au avut tentative de a politiza. Oamenii nu au capacitatea de a se abține și-și dau arama pe față fiind foarte pătimași. Știu un profesor care și înainte și după Revoluție îi plesnea destul de categoric pe cei ce săreau peste cal pe cei care aveau tendințe neconforme cu ceea ce se făcea în Cibernetică. Este dovada  că cele ce spun nu sunt departe de adevăr pentru că nici înainte și nici după '89 dintre profesorii pământeni de la Cibernetică nu s-au născut nici senatori, nici deputați, nici ușierii nu mai știu cui la CC sau oareunde pe la mărimile de azi. Este dovada verticalității și a faptului că profesorii de la Cibernetică n-au timp de pierdut cu prostii.

(09 aprilie 2017)