Calificat, profesionist, specialist, expert

Văd frecvent tineri cu sacul în spate, cu care livrează mâncare clienților și mă gândesc la nivelul lor redus de calificare, cum tot atât de mulți sunt și cei care aranjează marfa în magazine sau spală geamurile blocurilor sau clădirilor de birouri, care tot un nivel de calificare slab au.

În mintea mea, aia pe care o mai am acum la 78 de ani câți am acum, consider că un om este calificat dacă și numai dacă:

- a mers la un curs de calificare,

- a făcut un stagiu de practică în meserie,

- a susținut un examen în fața unei comisii,

- a obținut un certificat de calificare,

- a lucrat cel puțin șase luni în meserie.

Eu nu cred în meseriașii fără documente care să le certifice calificarea nu reprezintă foarte mare încredere, căci meseria furată este doar un miot, iar meseria chipurile, învățată la locul de muncă, nu este o garanție, știut fiind faptul că în ziua de azi nu avem niște meșteri recunoscuți pe lângă care ucenicii să învețe meserie.

Se vorbește foarte mult despre profesioniști și s-a ajuns în punctul în care conceptul să fie demonetizat. În opinia mea, un absolvent șe școală de meserii sau de facultate, este un profesionist dacă și numai dacă:

- are o diplomă pe care scrie numele lui și un calificativ foarte bun, nu bun; repet, să fie foarte bun,

- lucrează de cel puțin trei ani la același loc de muncă și colegii îl apreciază pentru munca lui,

- unde merge și execută lucrări, lasă loc de bună ziua și va fi chemat să rezolve și alte probleme,

- se mândrește cu ceea ce face și oricând este solicitat, lasă ce face și merge să rezolve problema.

Dacă un om își zice profesionist, dar o face doar pentru a se da rotund, trebuie evitat și nu ceea ce zice el este valabil, ci ceea ce zic cei cu care a interacționat în rezolvarea de probleme. Numai un profesionist este cel care este recomandat prietenilor, de către cel acre le-a rezolvat problema.

Termenul specialist a devenit un fel de batjocură, căci prea mult prin televiziuni sunt chemați tot feleul de nene și sunt chemate tot felul de tanti, care se împopoțonează cu calificativul de specialist, ceea ce în opinia mea este o exagerare, din moment ce respectivii sau respectivele nu au trecut prin stadiile de persoane calificate și persoane care s-au remarcat prin profesionalism. Un specialist, ca să nu facă parte din categoria ridicolă de indivizi care se auto-intitulează specialiști, trebuie ca atunci când este solicitat să rezolve o problemă, să arate că știe despre ce este vorba și oferă cea mai bună rezolvare a problemei, în timpul cel mai scurt, la prețul cel mai bun și cu cât mai puține vorbe.

Nici ceea ce se spune despre indivizii care se auto-intitulează experți nu este ceva  favorabil, căci undeva în spațiul mioritic plouă cu experți. În opinia mea, din 500 de specialiști doua 2 sau 3 sunt experți. Un expert este un nene care are în spate un trecut glorios în meseria lui și care când apar probleme grele este chemat, oferă soluții și prin aplicarea soluției dată de el, problema se rezolvă. Cel care este expert are niște calități cu totul ieșite din comun și îi lucește ochii-n cap de inteligență, de curaj, de siguranță, de pricepere și de încrederea pe care în el. 


(17 septembrie 2025)

Ai făcut un doctorat? Și?

 În mintea mea care mi-a mai rămas la cei 78 de ani ai mei, consider că un om face lucruri folositoare și nu face lucruri doar pentru a se afla în treabă sau doar pentru a se făli cu ele. Eu îmi cumpăr o pereche de pantofi mișto, ca să-i încalț, să mă simt bine, în niciun caz pentru a mă făli la cunoscuți cu ce pantofi mișto am eu în picioare. Dacă acei pantofi sunt remarcați de cei cunoscuți, dacă pantofii mei stârnesc invidie, este treaba celor care-i admiră sau a celor care mă invidiază, în niciun caz nu e treaba mea.
Așa și cu doctoratul. Eu am făcut doctoratul pentru mine, să fiu mai bun în meseria mea, în niciun caz pentru a scrie dr. pe cartea de vizită, pe plăcuța de la ușa apartamentului sau pentru a mă recomanda că sunt doctor în știință la vecini, la neamuri, dar mai ales la dușmani, ca să le plesnească fierea-n ei.

Deci, pentru mine, doctoratul a fost o etapă de perfecționare profesională a vieții mele, care m-a ajutat să muncesc mai bine, să progresez de la asistent universitar spre lector universitar și chiar și mai mult. În stagiul meu doctoral am avut examene și am scris referate care mi-au permis să rezolv probleme concrete din meseria mea de cercetător științific. Nu aș fi făcut în vecii vecilor un doctorat doar pentru a obține o diplomă pe care să o pun în ramă și oricine ar veni la mine în casă să-și belească ochii și să se apropie de perete pentru a citi ce scrie acolo, după care să strâmbe din nas, căci pe perete se pun fie tablouri de GRIGORESCU, LUCHIAN sau ANDREESCU, fie portretele lui Nicolae și dr.ing Elena CEAUȘESCU, să zicem academicieni și ei.

Nu am apreciat niciodată pe cei ce fac doctoratul într-un anumit domeniu, doar pentru a face doctoratul, fără a profesa în domeniul respectiv. Europa a dat voie ca absolvenții de tot felul de facultăți să se îndrepte spre tot felul de specializări de doctorat, doar pentru a avea cât mai mulți doctori în oarece științe, care lucrează în cu totul alte domenii unde nu folosesc nici ceea ce au învățat în facultate, nici ceea ce au făcut în stagiul doctoral. Altfel spus, au făcut risipă de resurse pe toată linia și au umblat ca muștele fără cap spre obiective pe care le-au atins, fără să producă nimic acolo când au ajuns la țintă.

În opinia mea, ai făcut Facultatea de Matematică, musai trebuie să-ți faci doctoratul în matematică. Ai făcut Facultatea de Fizică, musai trebuie să faci doctoratul în fizică. Viața arată că împrăștierea nu duce la concentrarea eforturilor spre aprofundarea unui domeniu și unde profunzime nu este, nici despre creativitate și nici originalitate nu va fi vorba, ori la doctorat, soluțiile proprii sunt fundamentale. Știu un nene, inginer electronist, care și-a făcut doctorat în cinematografie, dar scrierile sale sunt fie de tip SF, fie editoriale, fie luări de poziție foarte colorate în orice problemă a vieții politice, vecine cu demonetizarea. Mai știu un nene politician care a făcut o facultate oarecare, dar musai un doctorat în minerit, dar exersează prin parlament oarece.  Este și un candidat la prezidențiale care a făcut Agronomia, are doctorat în agronomie și a exersat chestii de sustenabilitate, care tot risipă se cheamă, în opinia mea.





(19 februarie 2025)

Cine este cu adevărat specialist?

Îmi aduc aminte că înaite de 1989 când spuneai cuvintele specialist și profesionist, era ceva în bătaie de joc, pentru că pe vremea comuniștilor fuseseră puși pe funcții de specialiști și de profesioniști niște indivizi care aveau dosar bun, dar care ca meserie erau departe de a fi specialiști sau profesioniști. După 1989 dosarul de cadre și calitatea de membru al partidului comunist, au fost înlocuite cu slugărnicia și cu carnetul de partid aflat la guvernare, căci imediat ce un partid ajunge la guvernare populează numeroase poziții din administrație cu membrii de partid fideli, pe care șefii lor îi consideră apți să fie răsplătiți pentru tot ceea ce au făcut pentru partid, fără a se ține seama în niciun fel de pregătirea profesională și de experiența respectivilor în domeniul unde sunt numiți șefi. 

Există domenii extrem de sensibile unde profesionalismul și calitatea reală de specialist își spune cuvântul, căci nu va opera niciodată pe creier sau pe inimă, un nene care nu a terminat facultatea de medicină, care nu a parcurs toate etapele de a deveni medic specialist și care nu are în spate muncă de documentare și nenumărate ore de asistare în sala de operații, dar și de participare efectivă în cadrul unei echipe care operează efectiv un pacient. Sunt domenii unde așa ceva nu se impune, pentru că omul devine potrivit la locul potrivit doar prin simplul fapt căî există un șef care îl așează pe om pe un scaun și automat, omul devine potrivit la locul potrivit. Ba mai mult, doar pentru simplul fapt că el ocupă un anumit scaun, devine automat și cel mai bun specialist în domeniu, un profesionist autentic, deși nu are studiile necesare, deși nu are experiență practică în domeniu, deși nimic nu-l recomandă în rândul colegilor și cunoscuților, pentru a avea calitatea de profesionist sau de specialist. Deci și acum, ca și în vremurile comuniste, cine este catalogat drept profesionist sau specialist, trebuie să aibă mare grijă să nu fie luat în derâdere de cei din jur, iar pentru aceasta, el trebuie să facă dovada că are studiile necesare, că a lucrat în domeniu ani buni și mai ales, că are rezultate recunoscute de cei din domeniu.


(13 octombrie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mituș zidarul

Când am trecut în clasa a XI-a mi-a venit ideea mie și prietenului meu Nicu să mergem pe șantier să facem pe zidarii, să câștigăm un bănuț. Așa am nimerit lângă spitalul mare din Pitești, de pe strada 1 Mai, unde se făcea instalația de termoficare. Am ajuns în echipa lui  Mituș zidarul, acolo unde mai lucrau nea Gică și nea Niculae.  Mituș zidarul era un bărbat tânăr de douăzeci și șase de ani, care fusese pus șef de către cei ce răspundeau de șantier. Noi, adică eu și Nicu, răspundeam la comenzile lui  Mituș zidarul. Numai că nea Gică și nea Niculae, mai bătrâni fiind, nu prea se simțeau în largul lor să fie comandați de un tinerel așa cum era  Mituș zidarul.
Într-o zi, tensiunea dintre nea Gică, nea Niculae și  Mituș zidarul a răbufnit. Atunci  Mituș zidarul le-a zis celor doi zidari bătrâni să facă un concurs. Ideea era ca fiecare să construiască un zid de un metru înălțime cu cărămida pusă pe cant, fără vreun instrument de control. Cine face zidul cel mai lung și cel mai drept, acela este șeful.  Mituș zidarul s-a pus pe treabă și a făcut un zid perfect, lung de vreo cinci metri. Zidul lui nea Gică parcă era pișatul boului și nea Gică a pierdut. Nea Niculae nici nu s-a mai apuicat. Pe mine m-a impresionat  Mituș zidarul și de la el am învățat că omul nu e ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Omului trebuie să-i dai să facă lucruri importante cât este în putere. Dacă omul a obosit, degeaba îi dai să facă lucruri grele, că nu le mai face, pentru că nu mai are suflu.

(11 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dorin DERȘIDAN

Dorin DERȘIDAN a fost studentul meu acum mulți ani. L-am cunoscut într-o bază de practică de construcții la reabilitarea de clădiri ale ASE după cutremur. Era un student harnic, liniștit, deși în jurul lui erau colegi puși pe glume, unele nu prea reușite, glume pe care le-am trecut cu vederea, căci obiectivele mele erau altele, nu să pierd timpul cu observații, puncte de vedere și răspunsuri la răspunsuri. Am continuat dialogul cu Dorin DERȘIDAN și după terminarea acelei perioade. L-am reîntâlnit și la muncile agricole de toamnă și l-am remarcat pentru felul lui corect de a fi. Când a devenit student în anii mai mari, am lucrat și la curs și la seminarii, iar Dorin DERȘIDAN era același om serios. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu el. Anii au trecut. După Revoluția din 1989, l-am reîntâlnit pe Dorin DERȘIDAN, dar el era pe poziția de om de afaceri prosper. M-am bucurat pentru el. Mi s-a verificat teoria că un om dacă este bun ca student, va fi bun și ca profesionist care exercită meseria învățată în facultate, dar va fi bun și dacă trece spre o altă zonă. El a trecut spre afaceri și a reușit. Teoria mea și-a demonstrat valabilitatea și cu asta mă mândresc și eu cât de cât.

(29 martie 2023)

Ce înseamnă să fi neprofesionist...

Zilele acestea mi-au arătat că în televiziuni sunt oameni lipsiți de profesionalism. Lipsa de profesionalism se vede din:
- vocabularul utilizate, bântuit de șabloane enervante,
- enunțarea de probleme minore, nesemnificative,
- folosirea de întrebări tâmpite,
- insistența pentru a obține răspunsul dorit,
- gesturile care nu au nicio legătură cu contextul,
- repetarea de cuvinte de legătură, enervante,
- considerarea ascultătorilor ca fiind retardați prin folosirea lui atenție,
- prezentarea de amănunte fără legătură cu problema,
- înșiruirea de termeni greșiți,
- construirea de fraze confuze,
-  folosirea de cuvinte abrupte, disproporționate,
- introducerea cuvintelor care relativizează.
În viața de toate zilele neprofesioniștii sunt peste tot, datorită faptului că ocupă poziții fără să aibă calificarea necesară, crezând că acele poziții li se cuvine, căci ignoranții nu au simțul măsurii și nici simțul ridicolului. Ei cred că dacă sunt așezați pe un scaun sau dacă îmbracă o haină, instantaneu devin și cei mai pricepuți, cei mai meseriași, cei mai deștepți, cei mai experimentați, lucru total neadevărat.

(29 august 2022)

Calitățile pe care trebuie să le aibă un colaborator destoinic

Cine nu dorește să-și plângă de milă, trebuie să-și aleagă colaboratorii. Cine nu-și alege colaboratorii și acceptă să-i fie impusă echipa cu care lucrează, va avea nenumărate surprize, dintre care multe vor fi neplăcute, căci oamenii nu sunt la fel, exact așa cum degetele de la o mână nu seamănă unul cu altul.
Colaboratorul trebuie să fie educat. El trebuie să aibă cei 7 sau mai nou 6 ani de acasă. El trebuie să știe să se comporte cu colegii, să vorbească, să pună întrebări și să aștepte răspunsuri.
Colaboratorul trebuie să fie punctual. Nu este deloc greu să vedem dacă omul din fața noastră este sau nu punctual. Stabilim vreo câteva întâlniri nevinovate și vedem exact cum stau lucrurile.
Colaboratorul trebuie să fie de cuvânt. Dacă a promis că face ceva, el trebuie să vină și să arate că a făcut ceea ce a promis. Când începe să solicite amânări înseamnă că nu este de cuvânt.
Colaboratorul trebuie să fie realist. El trebuie să facă estimări riguroase asupra efortului pe care trebuie să-l facă. Abordările lipsite de realism înseamnă termene scurte, irealizabile, angajamente de a face lucrări în condițiile în care el singur este imposibil să le respecte.
Colaboratorul trebuie să fie modest. Aspectul se vede din câteva fraze, căci el nu folosește cuvântul eu, pentru a sublinia importanța spuselor sale și apartenența ideilor propuse discuției.
Colaboratorul trebuie să fie profesionist. Se vede de la o poștă dacă un om știe meserie. El nu vorbește, ci face treabă. Vine cu soluții. Se implică fără să fie zgomotos.
Colaboratorul trebuie să fie eficient. El execută sarcinile primite fără a face eforturi inutile, dovedind că știe proceduri și le aplică, iar ceea ce rezultă din munca sa este exact ceea ce se cere, fără a fi fost nevoie de resurse mult prea mari în raport cu ceea ce s-a estimat.
Colaboratorul trebuie să fie muncitor. Înseamnă că nu este selectiv, în ideea de a face doar ceea ce-i convine. Sunt și munci mai puțin plăcute. Faptul că repsectivul face foarte bine tot ceea ce implică realizarea activităților specifice postului său dintr-un proiect, arată că el știe să parcurgă silențios toți pașii.
Colaboratorul trebuie să fie temeinic. El nu lansează idei neverificate. El nu vine cu soluții pe care nu le-a documentat și nu le-a verificat, pentru că el are argumente pentru a impune soluțiile cu care vine. Numai așa își dovedește nivelul de experiență și se impune ca specialist în fața colegilor.
Colaboratorul trebuie să fie bun coleg. Ceea ce se vede din contribuțiile sale la crearea unei atmosfere lipsită de tensiunile generate de cei care mută vorba de colo-colo sau care vin cu tot felul de intrigi.
Nimeni nu s-a născut învățat. De aceea un viitor colaborator debutant trebuie preluat și pus să execute sarcini simple, normale, care să scoată în evidență calități și nu defecte ale sale. este important să se vadă dacă el are capacitatea de a se adapta la noile condiții și de a învăța noile proceduri de lucru. Am văzut debutanți care au solicitat sarcini de mare complexitate. Norocul managerului de proiect căci a dublat acele sarcini cu persoane de mare valoare și experiență, căci dacă se lăsa în seama debutantului compromitea înscrierea în termene a realizării proiectului.

(25 decembrie 2021)