Vrei să faci un doctorat? Uită-te în oglinda sufletului tău!

Dacă vrei să derulezi un stagiu doctoral, trebuie să te uiți în oglinda sufletului tău, de unul singur și să-ți vezi acolo trecutul și prezentul, pentru a trage concluzia care ți se potrivește cel mai bine cu ceea ce trebuie să faci, dacă începi un doctorat și mai vrei să-l și termini cu succes, adică să susții teza de doctorat.

Dacă ai fost repetent sau corigent, ai decența și reprimă-ți treaba cu doctoratul că nu este de nasul tău. Doctoratul este pentru oamenii:

- serioși,

- muncitori,

- disciplinați,

- perseverenți,

- exigenți,

- corecți.

Dacă ai apucături de:

- șmecheraș,

- fentos,

- chibițar,

- troglodit,

- leneș,

- superficial,

- profitor,

lasă doctoratul pentru alții că nu este de tine, căci în stagiul doctoral se muncește al naibii de mult, se nădușește la greu și uneori soluțiile se lasă așteptate și numai un om tenace va reuși să răzbată acolo după zeci și zeci de încercări nereușite, căci soarele va veni și pe strada ta, după zile și nopți de căutări.

Dacă totuși vei începe un stagiu doctoral, trebuie să știi că din 20 indivizi care încep, finalizează acel stagiu cu susținerea tezei de doctorat nu mai mult de cinci dintre ei, dar mai sigur, nu mai mult de trei. Înseamnă că dacă ai început stagiul doctoral și nu ai finalizat, ai pierdut timpul fără rost, mimând activitatea de cercetare științifică, în loc să te distrezi, să faci afaceri, adică să duci mai departe felul tău de a fi, care este un mod de viață onorabil, recunoscut de societate, căci lumea din jurul nostru nu este formată din savanți încărcați de titluri academice, ci din oameni normali, ca mine, ca tine, cu bune și cu rele, nu neapărat împopoțonați cu titlul de doctor, care nu-i folosește la nimic în munca lui de zi cu zi.

(28 iulie 2024) 

Doctoratul, de la mândrie la rușine

Pe vremea mea, pentru a face un doctorat trebuia:
- să fi terminat o facultate ca lumea,
- să fi avut o medie mare în studenție,
- să dispui de timp pentru cercetare științifică,
- să dai un. concurs adevărat de admitere,
- să susții niște examene grele,
- să faci niște referate, care erau de cercetare științifică,
- să elaborezi o teză nădușind câțiva ani,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să te accepte o comisie grea de susținere a tezei,
- să treci de comisia de la minister.

Numărul conducătorilor științifici era mic rău de tot. Numărul de locuri la doctorat era și el mic. Numărul tezelor de doctorat care se susțineau într-un an într-o instituție de învățământ superior era mic. Există statistici care arată cum stăteau lucrurile înainte de 1989. Să ai un doctorat era o mândrie înainte de 1989, căci cei cu doctorat erau indivizi care într-adevăr dovediseră ceva, munciseră din greu și li se recunoștea prin titlul de doctor, că ei au ajuns la un anumit nivel de pregătire profesională care le permite să evolueze într-o direcție bine precizată, fie în cercetarea științifică, fie în mediul academic.

După 22 Decembrie 1989 lucrurile au luat-o razna. Am asistat într-o sală din clădirea  Facultății de Planificare și Cibernetică Economică la modul în care studenții revoluționari propuneau conducători de doctorat și cum activitatea de doctorat a început să se deruleze sub auspicii bizare, arbitrare, nepotrivite, rudimentare și imposibil de evaluat. Nu a durat mult, dar ceea ce s-a întâmplat tot nu a adus redresarea doctoratului. S-a înmulțit excesiv numărul conducătorilor de doctorat, au dispărut restricțiile la admiterea la doctorat în virtutea egalității în drepturi a poporului, așa cum le stabilește constituția. A crescut numărul doctoranzilor, a crescut rapid numărul tezelor de doctorat. A scăzut dramatic durata stagiilor doctorale. A crescut apetitul vulgului de a intra în rândul elitelor prin doctorat. Consecința eliminării filtrelor reale de performanță a fost creșterea alarmantă a plagiatelor care au depășit 4% din conținutul tezelor de doctorat, însoțite de retrageri ale titlurilor de doctor în științe a nenumărate personaje obscure, treabă care nu a însemnat nici măcar echivalentul unui spălat pe dinți ca sancțiune, din moment ce nimeni nu a făcut pușcărie pe motiv de furt intelectual sau nimeni nu și-a pierdut calitatea de conducător științific pentru faptul că a patronat o hoție.

În consecință, când am discutat cu niște tineri să vină la doctorat, mi-au spus că nu vor să se acopere de rușine, căci în opinia lor doctoratul este o formă de instruire academică deja compromisă.

(22 iunie 2023)

Cum dai în gât pe cel care a plagiat într-o teză de doctorat?

 Varianta nr. 1 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este asociată norocului porcesc, în care cineva găsește o hârtie scrisă de autorul tezei în care acesta a scris:
- titlurile din cartea de unde plagiază,
- titlul cărții plagiate,
- capitolul din teză unde este inserat textul plagiat.
Se zice că astfel se procedează de către cei care merg în biblioteci, citesc cărți și articole de specialitate, au în minte scheletul tezei de doctorat și sunt învățați să pună cap la cap texte de colo și de colo, construind capitole prin colaje.
Varianta nr. 2 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este una naturală, când bărbatul elaborează teza de doctorat folosind tehnici de plagiat nevestei sau amantei, iar când aceasta își vede sacii în căruță, îl lasă pe fraier cu ochii-n soare. Bărbatul păcălit pentru a se răzbuna informează pe cine trebuie că teza necredincioasei este plagiată, indicând cu exactitate sursele și paginile din teză. Comisiei de analiză îi este foarte ușor, declară că teza e plagiată și retrage titlul de doctorat. Este clar că pârâciosul a căutat să obțină favoruri prin nemuncă din moment ce în vremurile bune ale relației cu pseudo-autoarea tezei proceda el însuși la plagiat.

Varianta nr. 3 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este cea naturală, logică și la îndemâna tuturor  celor ambițioși și plin de abnegație care:

- sunt specialiști de mare clasă în domeniul abordat de teză,

- dispun de un an de zile, ca zi de zi să aloce 8 ore obiectivului,

- au o doză mare de țăcăneală la cap căci există riscul ca teza să fie originală.

Specialistul, ia teza de doctorat, o citește cu mare atenție și știind exact literatura, căci el e din domeniul abordat în teză, vede că ceva-ceva, mai mult decât trebuie  din teză, se regăsește în lucrări publicate anterior. Atunci, ia teancul de cărți și reviste din care specialistul știe că s-a plagiat și identifică cu o muncă titanică paginile din cărți și paginile din teză, unde textele sunt identice. Specialistul va face un raport, îl va semna și nu va ști niciodată dacă munca lui va duce la anularea tezei sau la constatarea că autorul tezei a furat mai puțin de 4% și nu se pune.

Varianta nr. 4 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este generată de un individ care lacom de bani sau avantaje oferite de viitorul doctor, trece la elaborarea tezei. O predă, se obține titlul și cel care a beneficiat uită angajamentele față de prestator, drept care prestatorul păcălit, nu are o altă soluție decât să-l dea-n gât pe nerecunoscătorul doctor împăunat cu un titlu nemeritat, printr-o pârâciune.

Varianta nr. 5 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este simplă, căci autorul tezei-colaj se îmbată și omul la beție uită ce spune căci vorbește gura fără el. Se laudă cât de ușor a făcut el teza, indicând câteva lucrări și capitolele unde au fost folosite. Dacă este acolo cineva interesat, îl trage de limbă pe lăudăros și obține cu mult mai mult, chiar și ce a supt de la mămicuța lui. Cu informațiile obținute, cine dorește fructificarea trece la elaborarea unui denunț și s-a deschis cutia pandorei. Trebuie însă efectuată și o mică verificare a lăudăroșeniei, ca denunțul să nu fie apă de ploaie.

Varianta nr. 6 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este specifică tuturor celor care vorbesc în somn și spun ceea ce au făcut în cursul zilei. Nu trebuie decât notate detaliile și verificate. Va rezulta în timp, un raport exact cu toate elementele plagiate.

Varianta nr. 7 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este susținută chiar de conducătorul de doctorat care în loc să urmărească pașii urmați de autorul tezei, închide ochii când vede că respectivul folosește indecent și abuziv materiale ale altor autori și uneori chiar îi facilitează respectivului abordarea acestei perspective. A fost cazul unui tip care a dat doctorandului o teză coordonată cândva de el, respectivul doar și-a pus numele pe ea. Plagiatul total a fost descoperit de inabilitatea conducătorului științific de a pune în comisie pe cel care analizase aceeași teză cu ani în urmă. Acesta stoca teze, a făcut comparații și a văzut că cele două teze erau ca două picături identice de apă.

Morala: când cel puțin două persoane știu ceva despre bucătăria indecentă a redactării tezei de doctorat, precis una dintre ele va trăncăni, iar rezultatul este unul previzibil, adică se anulează titlul de doctor.

(20 ianuarie 2022)

13 motive din care tinerii nu vor să mai facă doctorate

Tinerii cu care am stat de vorbă și care nu vor să mai facă un doctorat își motivează decizia prin faptul că:

01. doctoratul nu-i ajută la locul de muncă chiar dacă este formă de înaltă calificare;

02. doctoratul s-a demonetizat de când cu plagiatele dovedite și cu anularea de titluri;

03. doctoratul este pierdere de timp din moment ce nu are legătură cu producția;

04. doctoratul se dovedește banal din moment ce mulți mediocrii finalizează tezele;

05. pe durata stagiului doctoral se impune un altfel de muncă fără a fi cercetare autentică;

06. soluțiile din teză rămân acolo în paginile acesteia, fără a fi finalizate cumva;

07. producția nu are nevoie de persoane supracalificate, procedurile simple fiind suficiente;

08. viața este mult prea scurtă și trebuie trăită nu neapărat în biblioteci studiind;

09. se consideră jugniți să fie în compania unor nume  compromise de pseudo-doctori;

10. nu au identificat conducătorul de doctorat cu care să aibă o colaborare perfectă;

11. media notelor din studenție nu le dă certitudinea finalizării stagiului doctoral;

12. în viitor doresc să aplice la universități de prestigiu din străinătate și să-l facă acolo;

13. sunt prea mulți doctori care fac alte munci decât cele pentru care s-au supracalificat.

Cred că multora nu li s-a explicat ca lumea ce înseamnă stagiul doctoral. Totul depinde de fiecare dintre noi. Dacă suntem supracalificați și ne complacem în a face munci simple din comoditate, eroarea este în totalitate a noastră. Am regretat că doctoratul este într-o atare situație la noi, știut fiind faptul că numai înalta calificare este cea care împinge economia în sus, nu ignoranța sau munca de rutină făcut în dorul lelii, cu scârbă și suficiență cât cuprinde.

(08 mai 2018)

Bre, dă berea!

Legenda zice că un doctorand a scris o teză de doctorat. Teza a ajuns la foarte multă lume să fie citită. Dintre toți care au primit deza, numai unul s-a dus la doctorand și i-a zis:

- Bre, dă berea!

Misterul este următorul, așa cum zice legenda: doctorandul a scris undeva înteză următorul text: cine citește cu atenție această teză îi voi da o bere. Se vede treaba că dintre toți care au primit teza spre analiză doar unul singur a citit-o cu atenție. Unii spun că era folclor. Acum mulți ani, am fost într-o comisie de doctorat. Instituția mi-a trimis teza într-un cadru oficial. Am citit-o pentru a-i face referatul. La un moment dat ceva mi-a sărit în ochi. Nu se lega. Era exact această formulare. Cititorului i se dă o bere. În ziua cu susținerea, după ce s-a acordat calificativul, când am mers la tânărul doctor să-l felicit, i-am zis:

- Bre, dă berea!

El s-a uitat la mine și s-a fâstâcit. Din discuțiile pe care le-am avut cu el a rezultat că trebuia să dea cinci beri în acea zi. Frumos. Numai că mi-a zis tânărul că teza o citise nu numai comisia, ci și mulți alții care au vorbit cu diferite prilejuri, uneori foarte critic. Se vede treaba că multă lume citește și pe diagonală, ceea ce nu-mi stă în caracter, că este munca omului, iar referatul meu, îl semnez.

(29 aprilie 2018)

Doctorandul

Doctorandul este persoana care parcurge cel mai înalt stagiu de instruire care există pe lumea aceasta. Finalizarea se face prin susținerea unei lucrări numită teză de doctorat și dacă susținerea este de succes, autorul ei primește titlul de doctor în domeniul în care a făcut cercetarea și a obținut rezultatele pe care le-a inclus în teză.

Așa se explică faptul că există doctori în litere.

Așa se explică faptul că există doctori în matematică.

Așa se explică faptul că există doctori în știința calculatoarelor.

Așa se explică faptul că există doctori în informatică economică.

Așa se explică faptul că există doctori în geologie.

Așa se explică faptul că există doctori în medicină.

Așa se explică faptul că există doctori în psihologie.

Așa se explică faptul că există doctori în istorie.

dacă cineva are curiozitatea să vadă câte specializări sunt în care se va susține doctorate în țara noastrăut decât să consulte ORDINUL Nr. 5376/2017 din 19 octombrie 2017, care le enumeră pe toate.

Stagiul doctoral durează cel puțin trei ani și cel mult, cât vrea Dumnezeu, căci doctorandul găsește nenumărate tertipuri de a-l prelungi ca pe țuica botezată cu apă chiară.

Despre doctoranzi circulă nenumărate legende, cărora eu nu le dau crezare, pentru că în cei 25 de ani cât am fost conducător științific de doctorate nu am întâlnit decât oameni de toată isprava, muncitori, creativi, serioși și pe muncă pentru a face teze de doctorat valoroase, care să aibă originalitate. Despre acest subiect am scris de m-am săturat, multe dintre articole se găsesc la o adresă de pe blogul meu. 

(04 aprilie 2018)

PhD: numărul maxim de doctori

Pentru a estima numărul maxim de doctori în științe pe care îl produce un conducător științific, trebuie făcute o serie de ipoteze care definesc niște limite în care acesta își desfășoară activitatea. Unele dintre limite provin din lege, altele provin din dinamica fenomenului, iar altele provin din moralitatea în care conducătorul științific ar trebui să-și desfășoare activitatea. Aceste ipoteze se referă la:

- durata minimă a stagiului doctoral care este de 3 ani,

- numărul maxim de doctoranzi coordonat într-un an care nu depășește 8,

- durata de activitate a conducătorului științific care este de maximum 35-36 de ani,

- în primii doi ani de la dobândirea titlului de conducător nu produce doctori,

- există politici diferite de declarare și de ocupare a locurilor la doctorat,

- inexistența abaterilor de la restricții, în sensul că totul merge ceas.

În acest context, există cazuri favorabile, cazuri ideale și cazuri mai puțin favorabile în ceea ce privește performanțele conducătorilor de doctorat. Sunt conducători de doctorat;

- prolifici, în ideia că au un număr de doctori foarte mare,

- obișnuiți, care au un număr de doctori care corespund unei realități acceptate,

- restrictivi, în care doctorii pe care i-au coordonat sunt cumva sub medie,

- problematicii, în care numărul celor care au finalizat este sub 1/3 din medie.

Dacă un conducător scoate la concurs tot timpul când coordonează doctoranzi numai și numai 8 locuri, el are locuri la admitere în cei 35-36 de ani în anii 1, 4, 7, 10, 13, 16, 19, 22, 25, 28, 31, 34. Deci va produce 12 serii a 8 doctori, adică maximum 96 de doctori ai lui, cu cicluri complete de care el s-a ocupat 100%. 

Acest număr 96 este maximum de doctori pe care-i produce un conducător științific dacă toți cei care dau admitere la el lucrează foarte bine și finalizează în cei 3 ani cât zice legea că durează cel mai puțin stagiul doctoral. În realitate sunt doctoranzi care nu-și finalizează teza în 3 ani ai stagiului minim doctoral, dar o finalizează în 4 sau 5 ani, ceea ce duce la diminuarea dramatică a numărului de doctori scoși de respectivii conducători științifici. Sunt și unii doctoranzi care se retrag sau sunt exmatriculați. La orată de pierdere de 20%, cam 20 de doctoranzi nu finalizează, drept care conducătorul are un număr de doctori de 76 cel mult în cei 35-36 de ani de muncă pe problemă.

Eu conchid că nu am avut o experiență prea bună din moment ce în 18 de conducere de doctorate am produs doar 42 de doctori, adică sub jumătate cât ar fi fost normal, deși mă consideram tot timpul un conducător de doctorat obișnuit, nu exagerat, dar preocupat de calitatea tezelor coordonate.

(18 martie 2018)

PhD și alegerea doctoranzilor

În opinia mea, activitatea de coordonare științifică a doctoranzilor este ceva cu totul special și de aceea:

• nu trebuie lăsată la voia întâmplării;
• trebuie gestionată zi și noapte;
• este caracterizată prin rată de succes;
• se definește pe termen lung;
• are importanță socială imensă;
• are caracter colaborativ;
• presupune criterii de selecție;
• impune abordări flexibile.

În calitatea de coordonator științific de doctorat, am căutat:

• să fiu eu cel care își alege doctoranzii;
• să asigur continuitate în colaborare licență-master-doctorat;
• să gestionez strict activitatea doctoranzilor;
• să nu exagerez în nicio direcție în abordarea oricărei probleme;
• să stimulez dezvoltarea calităților la doctoranzi;
• să acord încredere în dezvoltarea de demersuri pozitive;
• să evaluez soluții originale, fără a frâna dezvoltarea acestora.

Dintre studenții cei mai buni cu care am colaborat la realizarea lucrărilor de licență am selectat pe cei care:

• au deprins lucrurl ordonat;
• au scris ritmic la lucrările de licență;
•  au dovedit talent în a scrie programe;
• au acceptat să scriem împreună articole;
• au participat la contracte de cercetare;
• chiar au scris cărți împreună cu mine;
• mi-au arătat că au idei;
• și-au exprimat ei singuri gândul de a face un doctorat;
• mi-au arătat încrederea lor.

Acestora eu le-am propus să dezvoltăm stagii doctorale, convins fiind că vom și finaliza. Au fost situații când am început stagii doctorale cu tineri cu care nu am mai lucrat și în proporție de 99% nu au fost stagii de succes, pentru că respectivii nu au avut puterea de a continua, nivelul de exigență fiind destul de ridicat și posibilitățile de a fenta fiind nule în cazul colaborării cu mine. Am considerat că:

• eu imi aleg doctoranzii;
• nu doctoranzii mă aleg pe mine;
• o ofertă a mea refuzată, refuzată rămâne;
• dim moment ce am discutat ceva, acel ceva așa rămâne;
• nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării;
• în admiterea la doctorat toate aspectele trebuie să fie clare.

Nu mi s-a întâmplat ca viitorii doctoranzi cu care am și finalizat să nu fi avut în ziua admiterii:

• planul de pregătire al stagiului doctoral în detaliu;
• articole sau comunicări la conferințe cu mine;
• stabilite toate detaliile pentru a evita și alte începuturi;
• dialog bazat pe încredere maximă;
• întrebări care să lase loc hazardului.

N-am să înțeleg niciodată cum se tratează admiterea la doctorat ca o admitere oarecare, specifică unui învățământ de masă, când doctoratul înseamnă creativitate și originalitate, ambele validate de specialiști, ceea ce este cu totul altceva decât a învăța teorii și proceduri pentru a le aplica în mod curent într-o activitate de zi cu zi la un loc de muncă.

(05 iulie 2016)