Showing posts with label victime. Show all posts
Showing posts with label victime. Show all posts

Saturday, July 29, 2023

Întrebări pe care mi le-am pus

Cum de s-a ajuns la azilurile ororilor și groazei?
Ce a făcut societatea civilă, care se ocupă de câinii vagabonzi, dar i-a neglijat pe oamenii în nevoi?
Cum și-au făcut datoria organele abilitate să vegheze la bunul tratament al oamenilor vulnerabili?
I-au văzut cei care au efectuat controale în aziluri pe cei pe care acum, ei îi numesc beneficiari?
Existau proceduri clare privind controalele în echipe complexe care să includă medici?
Ce consemnau procesele verbale ale controalelor în azilurile devenite acum ale groazei?
Cine își asumă responsabilitatea pentru crimele din azilurile groazei?
Se vor prescrie crimele din azilurile groazei, așa cum a fost patronată prescrierea unor pedepse?
Aparținătorii nu au chiar nici cea mai mare vină pentru tot ce s-a petrecut în azilurile groazei?
Cei care au avut cunoștință de ceea ce se petrecea în azilurile groazei, cum de au dormit liniștiți?
De ce mai vorbim de mila creștină, când am văzut tortură, înfometare, abuzuri, la doi pași de noi?
Lanțul indivizilor din managementul azilurilor, care se acopereau unii pe alții este zdrobit zală cu zală?
Se reformează sistemul azilurilor sau se pune lupul paznic la oi?
Se știe exact numărul azilurilor de bătrâni și de persoane cu dizabilități din spațiul mioritic?
Există o bază de date a persoanelor internat în aziluri?
De ce se spune că în azilurile groazei sunt beneficiari, când de fapt erau victime?
De ce se vorbește despre șefii azilurilor groazei, când de fapt ar trebui să se vorbească despre criminali?
De ce nu am auzit până acum nimic despre sancțiuni înscrise în regulamentele celor care controlau?
Dacă în Evul Mediu vrăjitoarele erau arse pe rug,  ce se va întâmpla acum cu torționarii din aziluri?
Se va tăia oare răul de la rădăcină, pentru ca societatea să se însănătoșească în ceasul al XII-lea?
Cât va dura până se va termina definitiv cu problema azilurilor groazei?
Cine îi sfătuiește pe criminali să ne spună aberații care ne insultă inteligența?


(29 iulie 2023)

Friday, July 28, 2023

Să discutăm și despre așa-zișii aparținători ...

Acum se discută despre despre beneficiarii azilelor groazei, când de fapt ar trebui să discutăm despre  victimele torturii, înfometării și abuzurilor din acele aziluri. Dar să discutăm despre aparținători. Așa cum stau lucrurile, aparținătorii sunt persoane care s-au debarasat de persoanele aflate în nevoie, din moment ce aceste persoane au ajuns în halul acela de degradare fizică, pe care toate televiziunile, în goană după senzațional, nu se sfiesc să le prezinte cât mai puțin blurat este posibil. 
Să nu-mi spună mie nimeni că dacă acești aparținători se organizau, nu instaurau acel climat propice aplicării unor proceduri în acele aziluri sau mai corect, lagăre de exterminare, astfel încât să dețină ei controlul ca parte componentă a sistemului, căci interzicerea accesului lor la vizitarea victimelor le-a convenit de minune. Ei erau ferm convinși că statul trebuie să se ocupe de victime 100%, iar ei doar să joace rolul de vizitatori imparțiali, neimplicați și indiferenți.
Este adevărat că au existat restricții de vizitare, de prezentare a victimelor, de discuții cu victimele fără a fi prezente persoane care lucrau în aziluri, dar aceste restricții au fost tolerate de și de aparținători, căci un minim de verificări trebuiau și ei să facă pentru a se convinge că victimele nu sunt duse spre finalul implacabil al oricărei exterminări.
În opinia mea, aparținătorii au și ei o vină egală cu cea a tuturor celor care au fost implicați în drama victimelor din azilurile groazei. Apar întrebări firești, pe care ei trebuiau să și le pună, din moment ce victimele erau separate de orice contact cu cei din exterior. Dacă în spitale există programede vizită, există acum o mai mare relaxare în ceea ce privește contactul bolnavilor cu familia, aparținătorii victimelor din lagărele de exterminare ale secolului XXI-lea din spațiul mioritic, în cea mai mare parte erau familia, căci victimele erau aruncate în lagărele aceste nu de lumea de pe stradă, ci de familie. Eu consider că 80% din vină este a aparținătorilor, care cu prea mare ușurință s-au debarasat de victimele lagărelor de exterminare și nu au impus, un regim controlat de viață a victimelor, pentru care și ei dar și statul plăteau bani grei.


(29 iulie 2023)

Monday, July 17, 2023

Corupția din pix

Fiecare dintre noi, dacă ajungem pe o anumită poziție, dispunem de posibilitatea de a soluționa probleme, probleme mai mari sau probleme mai mici. Nu există post într-o organigramă care să nu dispună de puterea de a soluționa o problemă din pix, adică dintr-o semnătură. Dacă cineva vine la noi cu o cerere, va solicita ceva și în text apare sintagma vă rog să binevoiți a aproba, iar persoana binevoiește și aprobă sau nu binevoiește și respinge. Este adevărat că dacă apare un abuz, în final petentul își află dreptatea, dar totul înseamnă timp și uneori timpul pierdut joacă un rol esențial.
În viața mea, am întâlnit foarte multe situații în care am văzut manifestându-se corupția din pix și de aceea am luat decizia să nu mă găsesc niciodată în situația ca un decident să spună NU pentru că lui îi va fi foarte greu, chiar imposibil să revină și să spună DA.
Corupția din pix este generată de situația în care un telefon sau o vorbă pusă acolo unde trebuie, determină ca rezoluția pe o cerere să fie favorabilă, deși ea trebuia să fie favorabilă, dar era nefavorabilă datorită alinierii astrelor sau dacă șeful s-a sculat cu fața la cearșaf, nu a analizat corect problema sau dacă au apărut factori perturbatori din afara sistemului. 
Acum foarte mulți ani, am fost victima unui abuz. Un nene a venit cu o pilă pentru o studentă. L-am refuzat. atunci nenea respectiv, s-a dus și a turnat cucută în urechea unui decident foarte de sus, care a tunat, a fulgerat și m-a scos în afara jocului. La oricare decident de sub decidentul suprem am mers, niciunul nu era în stare să dea rezoluție favorabilă, deși recunoșteau că am dreptate. A fost nevoie ca un decident foarte important să pună lucrurile la punct și să rezolve problema. Corupția din pix arată clar că există o structură ierarhică pe niveluri și ceea ce pixul de pe nivelul cel mai de sus scrie, pixurile de pe nivelurile descendente, trebuie să ducă la îndeplinire fără niciun fel de opoziție. Așa se face că problemele au soluții aleatorii pentru că la cel mai înalt nivel rezoluțiile sunt aleatorii, nefundamentate, căci nu e timp de fundamentare. Dacă pe nivelurile inferioare se transpun deciziile, semnăturile din pix consfințesc aberații. Să vedem chestia cu sutele de milioane de vaccinuri achiziționate la o populație de 20 de milioane de locuitori și avem dimensiunea unei corupții perfecte din pix.



(17 iulie 2023)

Sunday, May 14, 2023

Ce-ți trebuie să fii escroc sentimental?

Clar că nu oricine este sau devine escroc sentimental. Ca să fii escroc sentimental trebuie:
- să știi să vrăjești,
- să fii un bărbat prezentabil,
- să ai pe vino-ncoace,
- să fii dotat.
Escrocul sentimental își definește grupul țintă, adică tipologia de femei cărora el se adresează. În niciun caz nu are figură de escroc sentimental un bărbat banal, care nu știe să lege două vorbe, care nu știe să fie galant, care nu este îmbrăcat bine, care nu se prezintă ca ambalaj strălucitor și care nu are cuvintele la el. Escrocul sentimental, trebuie să dea senzația de la prima vedere că este:
- dotat,
- stilat,
- rafinat,
- delicat, 
- îngrijit,
- cunoscător,
- galant,
- singur,
- bogat,
- cinstit,
- discret,
- educat,
- darnic,
- deștept,
- profesionist,
- puternic.
Escrocul sentimental se pregătește îndelung pentru a exercita această profesiune și nu oricum, ci pentru a fi un escroc sentimental de succes. În niciun caz, escrocul sentimental când iese la vânătoare nu are haine de bună calitate, un ceas spectaculos, unghiile tăiate, fața pomădată, pantofii scâlciați, pantalonii șifonați, cămașa murdară la gât. Escrocul sentimental nu se învârtește în cercuri cu femei nevoiașe, cu oameni care nu au dare de mână. Există doar anumite modalități care din punctul escrocilor sentimentali, sunt eficiente în ceea ce privește elementele grupului țintă, căci escrocii sentimentali sunt animale de pradă.
Scriu toate acestea cu destul de multă rigoare, pentru că am studiat subiectul, cunoscând destul de bine pe un tip care nu se lăuda că este escroc sentimental, dar era escroc sentimental. Demonstrez prin faptul că în interval de vreo șase luni a reușit performanța să stea în anturajul a vreo patru doamne, adică să locuiască la ele, să o ducă foarte bine, să primească diferite atenții. Cred că era debutant în meserie, din moment ce la antrenamentele pe care le avea nu s-au produs caramboluri în care să intervină miliția. Mai multă lume îl cunoștea și zicea despre el că este neserios, că nu pune nimeni bază pe cuvântul lui, că are papagal, că știe să sucească mințile la femei, că are vrăjeală, că este lunecos, că minte de îngheață apele.
Eu am o chestie, numită fler și-mi dau seama imediat când stau de vorbă cu un om de nimic, pentru că omul de nimic, în doar două secunde din momentul în care-l cunoști începe să se laude și se pune pe el pe primul plan, asemeni oricărui erou de basm și nu se mai oprește din autoadmirație.
Escrocul sentimental are calitatea de a livra persoanei care-i va deveni victimă, exact ceea ce acesteia îi lipsește. Dacă victima tânjește după iubire, escrocul sentimental livrează iubire. Dacă victima dorește stabilitate, escrocul sentimental simulează stabilitatea. Dacă victima dorește un bărbat, escrocul sentimental îi oferă bărbatul care este chiar el, pentru că am mai spus, nu oricine este escroc sentimental, ci doar cel hărăzit de natură să fie escroc sentimental este escroc sentimental. Natura nu dotează pe oricine să fie genul de bărbat care să joace rol de escroc sentimental, care să devină instantaneu, prin ceea ce are el în plus comparativ cu ceilalți bărbați, perfect pentru a-și juca rolul de escroc sentimental.
Există o grilă prin care fiecare dintre noi trecem pentru a vedea dacă ne calificăm pentru profesia de escroc sentimental. Ne dăm seama rapid că nu promovăm examenul. Îmi aduc aminte de filmul Mondo cane din 1962 al regizorilor Gualtiero JACOPETTI și Franco PROSPERI,  în care era un episod cu un contur decupat după celebra statuie Venus din Milo și vedeai acolo cum multe femei încercau să treacă prin acea parte decupată și erau situații destul de jenante. Tot așa este și grila de test pentru escrocii sentimentali. Este sita deasă care cerne foarte strict și de aceea nu sunt escroci sentimentali pe toate drumurile. Diletanți se mai găsesc, dar unii care să devină clasici în meserie, nu.


(14 mai 2023)