Contabilitatea inteligentă

Contabilitatea este o știință. Contabilitatea este o profesie. Orice organizație, indiferent de obiectul de activitate, trebuie să reflecteze tot ce se întâmplă în contabilitatea organizației și la final de an se întocmește bilanțul din care rezultă dacă organizația a funcționat profitabil sau dacă a înregistrat pierderi. Contabilitatea clasică presupune existența unui profesionist care să facă toate înregistrările de documente în conturi, astfel încât să fie reflectate corect toate fluxurile materiale, respectiv, valorile, manipulate acolo.
La ora actuală noi vorbim despre:
- inteligența artificială,
- limbajul natural,
- documente contabile,
- înregistrări contabile,
- planul de conturi,
- operații contabile.
Este normal să ne gândim la contabilitatea inteligentă, adică, la contabilitatea care exploatează resursele Inteligenței Artificiale. Nici nu este greu căci există:
- matricea corespondenței conturilor,
- lista operațiilor contabile,
- proceduri de efectuare a înregistrărilor în contabilitate.

Folosind limbajul natural cu câteva cuvinte cheie specifice domeniului contabilității și comenzile vocale, un produs software care încorporează elemente rudimentare de inteligență artificială, are menirea de a traduce comenzile vocale din limbajul popular natural, în formule contabile și deci de a realiza ținerea evidenței contabile de către orice muritor de rând. Se zice contabilitate inteligentă, în ideea că folosește inteligența artificială, căci contabilitatea este o știință și nu are nevoie să i se spună că este frumoasă, inteligentă, exactă, delicată, sensibilă sau mai știu eu cum.

(28 noiembrie 2023) 

Ești editor? Foarte bine!

În economia de piață, dacă ești editor, trebuie să procedezi astfel:
- ai banii tăi sau faci credit,
- ai fler și identifici operele literare de succes la public,
- investești în autorii de succes,
- riști cu debutanții, dar pe banii tăi,
- plătești un avans autorului ca acesta să fie mulțumit,
- plătești editurii,
- librăriile cumpără cu banii jos volumele de la editor și riscă,
- editorul face calculele și trage linie, după ce stinge datoriile,
- dacă nu a lucrat bine, a riscat și a pierdut,
- dacă a lucrat bine, a câștigat, are profit și merge mai departe.
La noi nu este așa. Editorul este calic, el cere procent de 30 din valoarea cărții. Nu are bani. Vine autorul la el. Autorul plătește. Îi preia manuscrisul. Îl prelucrează pentru a merge cu forma finală la tipografie. La tipografie, editorul calic nu plătește din banii lui, ci din banii autorului. Tipografia cere 30% din valaorea cărții. Editorul duce volumele la vânzare, iar vânzătorul nu are nici el bani. Are însă procent: 30% din valoarea cărții. Dacă se vând toate volumele, autorul primește 10%.
Cekl mai bine este atunci când editurile au bani de la buget. Se publică reviste cu bani de la buget. Se publică așa-zise volume de interes național cu banii de la buget. Nimeni nu riscă nimic, exact ca în comunism și toată lumea e fericită, căci banul de la buget este drăguț, nemuncit și sprinten, căci sare dintr-un buzunar în altul.

Așa cum românii au caricaturizat comunismul, tot așa caricaturizează capitalismul, pentru că românul vrea să câștige bani mulți, fără să riște el luând credite, ci cheltuind banii altora, spre gloria sa proprie.

(23 iulie 2022)

Profitul băncilor mioritice

Guvernul se dă cu poponelul de pământ că băncile de la noi, din 36 numai 18 au plătit impozit pe profit, ca și cum într-o economie care duduie, acesta era ultimul subiect netratat cu cuviință de fiscalitatea cea gâtuitoare de aici. În realitate, băncile din spațiul nostru mioritic, mirific, de basm, nu au și nici nu vor avea hăle profituri pentru că:

- au cheltuieli anapoda cu spațiile prea luxoase și prea centrale;

- sunt suprapopulate nu de specialiști, ci de piloși;

- au devenit afaceri de clanuri, tați mame, nurori, fii, fiice;

- salariile sunt necorelate nicicum cu calitatea muncii;
- productivitatea muncii și salariile acolo nu au nicio legătură;

- aleargă disperate în a oferi credite oricui, oricum, oricând;

- personalul, bea cafele pe trotuare mai ceva ca la baruri;

- procedurile lor de lucru sunt dintre cele mai greoaie;

- clienților li se dă senzația că tot timpul li se face favoruri;

- se uită că ele trăiesc numai și numai din dpbânziși comisioane;

- aroganța la ghișee depășește limitele bunului simț;

- au transformat banalele servicii în produse financiare;

- adevărații corupți își exportă capitalul într-o veselie;

- informatizarea nu a însemnat nimic pentru ele;

- dovedesc lipsă de interes în a se acomoda la nevoile secolului al XXI-lea.

Este foarte clar că într-o economie în care agricultura merge, dar pe bani europeni, în care 90% din pensionari trăiesc din pensii mizere, când numărul pensionarilor este sensibil egal cu cel al salariaților, în niciun caz nu sunt create premise pentru o structură a producției la vedere, aducătoare de mișcare cinstită a capitalului și de creditare pentru producția aducătoare de profit. Trebuie o analiză realistă și se va vedea că niciuna dintre băncile de aici nu are o activitate normală, specifică unei economii normale, ci trăiește de pe o zi pe alta din operații specifice unei economii din lumea a VII-a în care evaziunea, corupția și nemunca sunt la loc de cinste, iar statul se face că face , dar în realitate nu are niciun gând să însănătoșească ceva, căci este legat de mâinu și de picioare, nai ceva ca în America Latină, unde polarizarea este adusă la cote incredibile.
Mare atenție cu pianul pe scări, că statul s-a împrumutat de 20 de miliarde pentru a crea o anvelopă de securitate, în primul rând pentru bănci și acum se știe că tot statul a stat în genunchi în fața bancherilor ca să nu se producă colapsul în timpul marii crize economice, despre care unii zic că nici măcar nu s-a încheiat și că alta va bate la ușă găsindu-ne cu fundul descoperit.

(24 august 2017)

Portret în oglindă cu credit

Niște reguli elementare vorbesc despre gestionarea riscurilor, așa fel încât acestea să nu genereze catastrofe. La români există proverbul ca nimeni să nu vândă pilea ursului din pădure, adică, să nu ia în calcule ipotezele foarte optimiste, care de cele mai multe ori nu devin realitate.

Acum mulți ani a venit la mine un tip care dorea să-și cumpere o mașină și dorea să iau eu un credit cu care el să-și cumpere mașina, cum că nu dorea ca la el la muncă să se știe că banii erau ai lui. N-a suflat o vorbă despre cum plătesc eu ratele sau cum îmi dă el banii acum la început să fie totul onorabil, inclusiv în suma dată să se găsească și dobânda. I-am zis că voi face un credit pentru el cu o rată de 30 de USD pe lună, căci nu vreau să risc. În cazul în care nu vine să achite rata să sting eu creditul de 1.000USD chiar a doua zi. Atât eram eu în stare să fac. Omul s-a supărat. Vroia o rată de 500USD pe lună. Așa sunt unii. Dacă el spunea: mașina face 15.000USD. Creditul îl iei pe 3 ani si total dobândă este 4.000USD. Îmi dădea 19.000USD și eu făceam creditul. Dar ca să garantez eu cu casa pentru moftul lui, chiar dacă zicea că-i sunt cel mai bun ptrieten, chiar era absurd. Nu știu ce a făcut. Eu știu că este ca la război: de ce să plângă mama? mai bine să plângă mă-sa!

Un alt episod a fost cu un credit de acumpăra mobilă. Aveam banii dar vroiam să vod cum lucrază CEC. Prima surpriză a fost că funcțiomara, o obraznică, îmi sugera că depinde de ea acordarea creditului... I-am zis că suntem în decembrie și că m-ar deranjea să întârzâie pînă după 15 iulie, că plec în concediu. Am plecat. M-a sunat. Mi-a dat creditul. După un timp, deși achitam ratele, mi-a zis că mi-a dat cu un leu mai mult decât trebuia și să vin la ea să achit acel leu. M-am dus la o sucursală din spatele magazinului Eva să achit leul, căci dacă mergeam acolo la sucursala Palladt, mașina, metroul m-ar fi dus la 20 de lei și la timp foarte mult pierdut. Doamna de la Golescu s-a siderat că numai hârtia și serviciul făcea vreo 15 lei. Așa este când unii sunt zeloși.

Morala: creditul se face exact cu suma care este de achitat în orice condiții, fără a fi nevoie de a pierde exact obiectul pentru care s-a făcut creditul. Deci înainte de a lua un credit trebuie să ne uităm în oglindă și dacă îl vedem pe Bred Pitt creditul să fie de milioane de euro. Dacă ne vedem pe noi așa cum suntem, cu bune și cu rele, prudența trebuie să ne copleșească și creditul să fie cu o rată cât mai mică posibil. Creditul făcut pentru alții sau garantat altora este ceva groaznic sa nu zic oribil. Eu nici umbrei mele nu i-aș garanta un credit. Dacă umbra mea nu-l mai plătește, eu scot banii din buzunar. Am văzut oameni nevinovați, dar creduli, care au garantat credite și au rămas să le plătească, pentru că beneficiarii lor reali au dispărut ca măgarii în ceață.

(18 decembrie 2016)

Autoportret înrămat în credit

Întotdeauna am privit cu interes autoportretul pictorului Ștefan LUCHIAN, autoportret care emana numai și numai tristețe. Așa îi văd eu acum pe numeroșii tineri care au luat credite în franci elvețieni și nu au făcut calcule care să-i ferească de necazuri. Autoportret înrămat  în credit, așa aș intitula o serie de autoportrete dacă respectivii ar avea talent și timp să facă tablouri pentru a exprima cu tristețea lor un gând urât către BNR care în loc să-i instruiască la momentul potrivit, vine acum și ridică din umeri. La noi, toți s-au învățat fie să arate cu degetul, fie să pedepsească, fie să stea pasiv. Nimeni nu învață pe oameni cum să se ferească din aclea răului. Parlamentul din dorința de a-și vota privilegiile, a uitat de cei mulți și nevoiași, îngropați pe nedrept în credite.

(17 decembrie 2016)