Showing posts with label Calcule. Show all posts
Showing posts with label Calcule. Show all posts

Saturday, April 26, 2025

Despre învinși

Într-un război există un învingător și un învins. Dacă cel care a declanșat războiul văzându-se virtualul învingător și chiar este învingător, lucrurile au un anumit statut, căci de pe poziția de învingător și-a atins obiectivele și strategia pe care s-a bazat pentru declanșarea războiului s-a dovedit corectă și ca la orice meci de fotbal, este 1 - 0 pentru el. Istoria consemnează războaie de acest fel și rezultatele au fost cu mult peste așteptările de la care s-a pornit războiul, pentru că întotdeauna învinsul pierde cu mult mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată, chiar în cele mai defavorabile scenarii.
Dacă cel care pornește un război are o strategie greșită și deși calculele îl arată învingător, realitatea contrazicându-l pe câmpul de luptă și din învingător virtual, devine în realitate un învins, condițiile păcii impuse de învingător îi sunt absolut defavorabile, efectele fiind catastrofale pe termen lung în ceea ce privește:
- dezmembrarea statului,
- pierderea de teritorii,
- capitularea necondiționată,
- limitările privind armata,
- limitele privind producția de armament,
- derularea proceselor privind crimele de război,
- plata despăgubirilor de război,
- schimbarea regimului politic,
- acceptarea armatei de ocupație,
- instaurarea de guverne marionetă.
Pentru evitarea războaielor, buna vecinătate, colaborarea și climatul de respect sunt esențiale, căci într-un război în care o  parte pornește din start ca parte slabă, fără dotări militare esențiale, cu armată având nivel de pregătire mediu, iar cealaltă parte este de multe ori mai puternică din toate punctele de vedere, riscul ca partea beligerantă puternică să fie învingătoare este extrem de mare, chiarc dacă pe hârtie, partea mai puțin puternică ar fi considerată cu șanse de câștig. Cel mic și slab, trebuie să deruleze astfel de politici care să-l facă pe cel mare și puternic să nu-și dorească un război, căci un război pornește dintr-un motov clar. Nu există un război care să pornească fără motiv, doar dintr-un moft oarecare. 
Indiferent cum stau lucrurile, după un război, învinsul pierde totul și ceea ce-i rămâne este exact ceea ce se obține la masa tratativelor. Abia atunci învinsul vede ce greșeli a făcut când a generat acele condiții care au declanșat războiul, dar este mult prea târziu. În acest caz, războiul este privit ca mod de reglare a unor erori de politică ale învinsului, căci între părți dialogul a încetat să mai existe din clipa în care învinsul și-a estimat eronat potențialul și a crezul că pe câmpul de luptă va fi învingător. Calculele sale pe hârtie s-au dovedit eronate și derularea războiului arată că intervin noi factori care schimbă raportul de forțe și cel ce se credea virtual învingător, pierde bătălie după bătălie, ajungând să capituleze.






(26 aprilie 2025) 

Friday, December 1, 2023

Fii bărbatul care vrei să fii! (VII)

 Înainte de a  investi, fă-ți toate calculele!

Sunt situații în care noul statut de bărbat așa cum vrei să fii, necesită o investiție, fie în a cumpăra o mașină cu rol de mijloc de producție, fie a cumpăra un calculator sau un laptop pentru a face tranzacții la distanță, fie a cumpăra un dispozitiv care să te ajute la realizarea de operații specifice unui proces de producție pe care vrei să-l dezvolți, așa cum te-ai calificat. 
Dacă ai banii tăi pe care i-ai strâns din câștigurile pe care le-ai avut în ultimul timp și investiția este acoperită de acești bani, lucrurile sunt simple, dar nu foarte simple, căci tu tot trebuie să faci calcule să vezi în cât timp recuperezi investiția, chiar dacă nu riști, chiar dacă nu este o presiune asupra ta.
Dacă banii de care dispui sunt un cadou, tratează-i ca fiind ai tăi, dar deși nu ai muncit pentru ei, fii foarte atent cu ei și nu face deosebire de situația în care ai fi trudit pentru acești bani, căci cine ți i-a dat cadou s-a gândit că tu știi să-i folosești cu cap în favoarea ta, nu să-i arunci pe fereastră fără niciun rost.
Dacă nu ai bani și-i împrumiți de la cineva, nu uita că banii:
- trebuie să-i dai înapoi la o dată promisă,
- trebuie să-i strângi din munca ta, puțin câte puțin,
- nu se fac bătând din palme, mai ales când nu ai experiență.
Eu nu am împrumutat bani de la nimeni decât în situații excepționale și calculele pe care mi le-am făcut au fost ca să respect termenul promis, dar de cele mai multe ori am devansat acel termen pentru că am avut grijă ca suma împrumutată să nu fie copleșitoare și să am capacitatea de a o strânge într-un termen mult mai scurt.
Dacă nu ai banii tăi și te bate gândul să te împrumuți de la bancă, să nu uiți că la bancă plătești:
- rate lunare,
- dobândă la banii împrumutați.
În plus, banca este neiertătoare cu rău platnicii. Toate calculele pe care le faci trebuie să te ducă la fundamentarea afacerii care va produce bani din prima lună și nu orice fel de bani ci bani pentru a plăti:
- rata la bancă,
- dobânda la bancă,
- toate dările ce decurg din afacere,
- propriul salariu,
- un mic profit.
Eu nu am făcut niciodată un împrumut care să fie mai mare de 20% din salariul meu și niciodată nu am mers pe a face calcule pe pielea ursului din pădure, mai ales când orice afacere are riscurile ei la început și prea puțini sunt dispuși să-ți sară în ajutor la o adică.
Cine nu riscă, nu câștigă, zice o vorbă din bătrâni, dar riscul trebuie să fie calculat și mai ales asumat. Niciodată nu trebuie ascultate vorbele celor din jur care te încurajează, mai ales atunci când ei au un interes legat de afacerea ta, prin implicarea lor, care niciodată nu este dezinteresată. Spun acest lucru că la un moment dat mie mi s-au prezentat situații în roz de către niște persoane, dar eu aveam cu totul alte gânduri. Când am discutat cu ei pe concret, în fața faptului împlinit, mi-am dat seama că ei habar nu aveau despre ce este vorba și dacă nu aveam soluția mea și mă lăsam în promisiunile lor, pierdeam tot ceea ce doream să realizez, căci ei doreau să se implice, dar fără riscuri, fără fonduri, ci doar ca spectatori care așteptau să obțină profituri din nimic, din ne-muncă, ci doar din vorbe.
Totuși este bine să spun o mică poveste pe care tatăl meu mi-a spus-o când eram în anii terminali de liceu. Un tânăr dorea să devină bogat. A început să viseze că-și cumpără o găină. Găina va face ouă. A pus visul în practică și a plecat cu legătura de 30 de ouă la târg. Pe drum a început să facă proiecție la cum va evolua el. Va vinde ouăle. Cu banii obținuți va cumpăra o altă găină și un cocoș. Cu două găini și un cocoș va avea mult mai multe ouă. Le va vinde și va cumpăra o capră. Capra va da lapte și va face brânză. va vinde brânza și va cumpăra o vacă. Va vinde lapte, unt și brânză de la vacă și-și va cumpăra o șaretă și un cal și el va fi boier și când va trece pe drum lumea îl va saluta și-i va zice:
- Salutare, boierule!
Iar el le va răspunde dând sugestiv din cap, moment în care legătura cu ouă i-a căzut de pe cap și visul său s-a năruit. cam așa stă și cu proiecția eronată a unei afaceri când dorim să fim bărbații care ne dorim să fim, fără a da dovadă de realism și prudență. este bine să visăm, dar să visăm foarte realist și să nu ascultăm poveștile celor care au devenit miliardari din vânzarea de clătite la colțul străzii sau din comercializarea de țoale aduse de colo și de colo, achiziționate pe bani puțini și vândute aici la profit maxim, care le-a adus miliardele, toate aceste ziceri sunt doar abureli de doi bani. Viața este ceva mai complicate și de aceea trebuie s-o studiem în profunzime, pentru a o înțelege la perfecție.


(01 decembrie 2023)

Saturday, November 18, 2023

Inteligența Artificială - IA și productivitatea muncii intelectuale

Munca intelectuală este considerată ceva care nu se supune regulilor specifice cuantificării și a vorbi despre productivitatea muncii intelectuale este ca și cum ai vorbi despre sculpturi care se cântăresc la tonaj, despre picturi date în metri pătrați și în cântece măsurate în decibeli. Totuși, intelectualii se deosebesc unii de lații și prin elemente de ordin cantitativ. Un film are un buget, dar filmul are și un număr de spectatori și deci un volum al încasărilor. Opera unui pictor se măsoară în număr de tablouri dar și în valoarea de piață a tablourilor. Deci, vrând-nevrând trebuie să introducem și elemente cantitative în activitatea intelectualilor, oricât ne displace acest lucru, căci una este să vorbim în general despre talent și alta este să spunem că romanul X s-a vândut într-un milion de exemplare, deși a fost scris în 10 luni și are 340 de pagini.
Productivitatea muncii intelectuale este un concept extrem de controversat, dar este absolut necesar să ținem seama de el, mai ales atunci când ne propunem să vedem rolul pe care îl are Inteligența Artificială - IA în munca intelectualilor, oricare ar fi ei.
Dacă să zicem vrem să scriem un articol original și facem acest lucru în 8 luni de zile, dacă ne ocupăm singuri de traducerea în limba engleză și de alcătuirea bibliografiei, ne mai trebuie o lună de zile. În condițiile în care folosim un software care are Inteligența Artificială - IA, traducerea se realizează aproape instantaneu, iar rudimentele de bibliografie pe care noi doar le-am notat sunt aduse la standardul cerut de revista unde trimitem articolul într-un timp record, adică instantaneu. Fără Inteligența Artificială - IA demersul nostru ar fi durat 9 luni, cu Inteligența Artificială - IA demersul nostru durează 8 luni, căci dacă mai adăugăm câteva minute, deja este nesemnificativă creșterea impusă de prelucrările de software cu Inteligența Artificială - IA. Creșterea productivității muncii cu 12% fără să iau în calcul că Inteligența Artificială - IA intervine și pe traseul elaborării articolului dacă știm să formulăm cereri care să ducă la utilizarea acesteia în activități de rutină pentru prelucrarea de date indiferent cât de complicate sunt formulele de calcul, cu condiția ca datele inițiale de care dispunem să fie complete și corecte. Dacă luăm în calcul și aceste munci, cu siguranță că Inteligența Artificială - IA duce la creșterea spectaculoasă a productivității muncii intelectuale. va trebui să comparăm ce ar fi însemnat scrierea articolului fără componenta de Inteligență Artificială - IA, respectiv, cu utilizarea de Inteligență Artificială - IA.


(18 noiembrie 2023)

Sunday, June 4, 2023

Șoferi vitezomani

Va trebui să definesc conceptul de șofer vitezoman. Un șofer este vitezoman atunci când apasă cu piciorul pe pedala de  accelerație mult prea des și nejustificat, ajungând la o viteză cu mult peste 50% decât viteza legală. El nu are nicio restricție de timp, dar din reflex merge iute, căci toate calculele lui sunt făcute să fie înaintea lui însuși cu mult timp înainte.
Știindu-l vitezoman, nu mă miră când vorbește și spune că prin comună a mers cu 150 Km/h, că pe autostradă a prins 200 Km/h și că nu l-a prins radarul. Eu zic că de multe ori le mai și înflorește, căci dacă merge în mașină cu nevasta lui sau cu soacra lui, este mielușel și nu este vorba de nicio depășire de viteză, căci jandarmul public stă pe scaunul din dreapta vitezomanului, care nici pe departe nu mai este vitezoman.
Mă așteptam ca șoferul vitezoman să fie acela care are o mașină cu peste 200 CP, dar întâmplarea face ca marile performanțe, între ghilimele, să fie înregistrate de șoferi cu mașini extrem de modeste, ca și cum aceștia și-ar testa valoarea mașinilor lor, în ideea că și ele au capacitatea de a dezvolta viteze apropiate de maximum înscris pe cadranul de viteză. De câte ori am mers cu șoferi care aveau mașini deosebite, deci la peste 100.000 de euro bucata, niciodată nu am sesizat să apese piciorul pe accelerație să facă pe vitejii pentru a-mi arăta mie ce scule au în posesie. Nici nu am discutat despre acest subiect cu ei, dar am discutat despre viteză și punctele lor de vedere sunt rezonabile, în ideea că au acele mașini-bijuterii pentru confort, pentru siguranță și pentru familie, în niciun caz pentru performanță ca distanță raportată la timp.
Șoferul vitezoman este un om arogant.
Șoferul vitezoman este un om prea sigur de el.
Șoferul vitezoman este un om necalculat.
Șoferul vitezoman este un om care vrea să facă pe grozavul.
Șoferul vitezoman este un om care bravează.
Șoferul vitezoman este un om cu caracter slab.
Șoferul vitezoman este un om imprevizibil.
Șoferul vitezoman este un om nesigur pe el.
Șoferul vitezoman este un om impulsiv.
Șoferul vitezoman este un om care nu râde, ci rânjește.
Șoferul vitezoman este un om cu multe ticuri.
Șoferul vitezoman este un om cu vocabular limitat.
Este foarte ușor din punctul meu de vedere să-l filmez pe șoferul vitezoman și să-l evit în a mă așeza pe scaunul din dreapta lui, nu de frică, ci doar pentru că vreau să am confortul meu în a petrece drumul din punctul A spre punctul B fie pe jos, fie cu autobuzul, fie cu metroul, fie într-o formulă combinată.
Nu mă apuc să scriu aici despre riscurile la care se supun șoferii vitezomani și pe ei, dar și pe cei cu care merg în mașină, căci ar fi prea simplu să abordez problema. Din punctul meu de vedere, șoferul vitezoman, este șofer vitezoman și nimic altceva, iar eu mă consider o persoană civilizată, iar drumurile noastre nu vreau să se intersecteze și punct.



(04 iunie 2023)

Monday, January 30, 2023

Calcule greșite în război

Am cunoscut persoane care nu știu să facă deloc calcule simple. 
Era un tip, care la școală era de nota 6(șase) în mod curent. Eram în spatele lui când spunea că n-a vrut să ia premiu, dar în anul următor va lua premiul întâi. Eram colegi de clasă și ne cunoșteam de șapte ani. Am tăcut și m-am gândit că trebuie să o iei rău pe arătură ca să faci astfel de calcule.
Acum mulți ani m-am apucat să studiez câte ceva despre generarea numerelor pseudo-aleatoare și am căutat să construiesc niște aplicații cu niște programe FORTRAN care foloseau funcția RANDU cu care generam tot felul de distribuții și am zis să fac ceva despre despre dinamica stocurilor pentru K tipuri de produse, care se completau după ce erau întrebuințate în procese de producție. Modelele nu erau deloc simple și concluziile la care am ajuns erau extrem de drăguțe, dar care nu duceau niciunde, căci eu la doctorat aveam cu totul altă temă, iar cu studenții făceam la cursuri și la seminarii fie programe COBOL, FORTAN și ASSIRIS, fie aplicații cu pachetele CROCODIL, OPALINE, TRANSPOR, EMI, VERONICA, deci nimic de simulare de stocuri... Se întâmpla undeva prin 1076, 1977 și 1978. Au trecut de atunci peste 45 de ani și sunt siderat să constat cât de în urmă sunt cei care fac estimări legate de capacitatea țărilor NATO de a furniza arme Ucrainei și de a asigura transportul armamentului spre teatrul de război. Aceleași estimări folosind nu știu ce modele sunt făcute în legătură cu stocurile de armament  și se dau intervale de timp care privesc epuizarea stocurilor. Analiștii uită că:
- stocurile se completează,
- există conversia industriei,
- unele produse își schimbă destinația.
De aceea, când se fac estimări, trebuie neapărat să se țină seama de ceea ce țările democratice produc acum, de capacitatea lor de a se reorienta, de populația de care dispun. Cine nu face așa, greșește foarte mult. O țară care produce 2.000.000 de autoturisme pe an, are capacitatea de a produce instantaneu prin reconversie, echipamente de luptă cât cuprinde și de aceea abordările simpliste sunt periculoase. 
Am recomandat citirea cărții Arta războiului de SUN TZÎ și am atras atenția că necunoașterea și subaprecierea adversarului sunt extrem de periculoase, căci așa zicea el acum peste 2000 de ani. Cercetarea științifică modernă include studierea riscurilor de subapreciere în orice domeniu, iar calculele simpliste, duc la greșeli impardonabile. Voi da exemplul unui tip care a zis că optimizează producția de autoturisme. A folosit algoritmul simplex destinat optimizării continue, în timp ce producția de automobile se preta la utilizarea programării numere întregi, care este altă mâncare de pește. Mai mult, tipul nu luase în calcul duratele de pregătire a reperelor, nici întreruperile în funcționarea utilzajelor. Au râs de el cei din producție nu numai cu gura, ci mai mult cu c-r-l.


(30 ianuarie 2023)

Monday, May 23, 2016

Un pic de probabilități

De la un timp, foarte multă lume face tot felul de supoziții, dintre care unele sunt chiar fanteziste. Se impune schimbarea modului de a gândi pentru a nu mai vedea în orice loc scenarii și conspirații. Este cunoscut faptul că dacă se fac înregistrări pe un interval de timp se stabilește cu suficientă precizie numărul mediu de autovehicule care circulă pe un segment de drum, să zicem N. Tot atât de bine se stabilește și cam care este numărul de autovehicule care circulă cu viteză destul de mare, să zicem K. Probabilitatea estimată ca șoferii să circule cu viteză destul de mare este:
P1 = K / N.
Când vine vorba de evenimente rutiere, adică de accidente calculul probabilistic trebuie nuanțat. Din cele N autovehicule unii șoferi efectuează mai multe transporturi, ceea ce înseamnă că vor fi M conducători auto diferiți cu M mai mic decât N. Și în cazul celor care conduc cu viteză destul de mare, cei care fac acest lucru sunt cam aceiași, deci numărul lor este L mai mic decât K. Când se construiesc indicatori, trebuie studiate evenimentele. Dacă atunci când se înregistrează evenimente rezultă serii statistice ce vizează cauze, viteze sau altele, se impune contorizareaastfel încât să rezulte cu destulă acuratețe probabilitatea de a se produce un eveniment în condiții specificate, Dacă la o viteză de 200km/h pe un drum județean din Ț șoferi  pe un interval de timp Z,  care au această viteză G finalizează cu un eveniment, probabilitatea este:
P2 = G / Ț
Avem impresia că cu cât se scurge timpul din intervalul acela Z, crește probabilitatea să se producă evenimentul, ceea ce matematic se pune în evidență cu detul de multă acuratețe.
Trebuie mare grijă atunci când se construiește raportul A/B, pentru că atunci când B este neglijent ales rezultă cva liniștitor, iar dacă din contră A este prost ales rezultă ceva alarmant.
Nu este rezonabil să se calculeze probabilitatea producerii de evenimente cu caracter global, ci să se calculeze acea probabilitate luând în considerare colectivități omogene, adică efectuând tot felul de filtre, adică ținând seama de criterii precum:
- viteza
- experiența
- vremea
- intensitate .
Vor rezulta informații interesante și în niciun caz nu va mai fi vorba de chestiuni întâmplătoare dar nici de a face legături dintre cele mai nepotrivite. O abordare științifică este oricând potrivită și avantajoasă în defavoarea fabulațiilor.  Ora 18 este specifică unui stres ridicat, 150km/h este mult, iar drumul drept este înșelător și deconcentrează atenția, iar arborii crează acel efect de sită care cerne lumina, variațiile fiind puternice și derutante. Cazul Dan Condrea trebuie văzut în acestă cheie.

(23 mai 2016)


Wednesday, January 27, 2016

O șmecherie ieftină la orice alegeri

La orice alegeri, există o șmecherie de doi bani care se practică cu un succes nebun și anume ABSENTEISMUL. Europa este bântuită de stafia absenteismului, pentru că politicianismul ieftin mizează pe rezultatele ce obțin prin participarea la vot a unor subcoletivități și nereprezentative și manipulabile car mai ales generatoare de rezultate ilegitime.
Legea are niște lacune voit lăsate așa pentru a crea acele portițe care să-i avantajeze tot pe cei care-și dau salarii și pensii singuri și neîntrebați.
Într-o colectivitate există:
30% inși captivi până la fanatism despre care se știe că vin la vot și cu cine votează;
20% sunt cei indeciși care dacă  vin la urne și votează după o impresie de moment;
40% sunt cei pe care nici în bască nu-i doare de ce se întâmplă în jurul lor;
10% sunt cei în imposibilitate de a lua o decizie în mod independent.
Că sunt două tururi, că sunt nouă, rezultatul este oricum nereprezentativ dar ca accederea la putere dacă există a mai multe tururi face diferența dacă se execută calcule corecte și în mod realist se urmărește un interes concret.
În ipoteza că se prezintă toată populația din localitate la vot și sunt K formațiuni politice iubite uniform. Fiecare formațiune va obține 100/k procente. Numaiîn cazul în care k=2 și o formațiune obține 50% din voturi plus un vot, iar cealaltă formațiune obține 50% mai putin un vot se va vorbi ca rezultatul votului este ca la carte.
Dacă o formațiune ia totul, atunci se vorbește de unanimitate. Rar dar spectaculos.
Acum dacă se fac unele calcule și se stabilește cam ce ar însemna ceva mulțumitor se construiește modelul care să dea un ceva care să arate ce înseamnă reprezentativitate.
Ce se ia în considerare? Numărul de locuitori cu drept de vot? Totul se raportează la acest număr?
Ce se înțelege prin majoritate?
Să ne imaginăm că niște alegeri se validează dacă vin la urne 30% din locuitori.
Sa mai presupunem ca iese câștigător cel care obține 50% plus unu dintre voturile celor prezenți la urne. 50% din 30% înseamnă 15% din totalul colectivității.ț
Oau, cât de reprezentativ este cel ales cu 15% din totalul  votanților din totalul cetățenilor cu drept de vot!...
Totul este relativ.
Exact cum scria marele nostru poet național Eminescu în GLOSSA:
Vreme trece, vreme vine, 
Toate-s vechi si noua toate; 
Ce e rau si ce e bine 
Tu te-ntreaba si socoate; 
Nu spera si nu ai teama, 
Ce e val ca valul trece; 
De te-ndeamna, de te cheama, 
Tu ramâi la toate rece.
Să vedem cum vor fi alegerile din acest an și mai ales dacă cineva, va învăța ceva.

(27 ianuarie 2016)