Saturday, December 31, 2016

Buricul pământului

Niciodată fostul prezident nu a fost pionierul prosperității, ci prizonierul unui trecut obscur și nefast. Dacă pe funcția de primar nu a făcut nimic, nu am o explicație rezonabilă la votul masiv acordat acestuia pentru a câțtiga primul mandat. Este adevărat că de multe ori oamenii mai dau o șansă. Eu nu dau. Cei care au dat, au greșit. Cine nu face o dată ceva, nu va face nici a doua oară. Deci primarul care n-a făcut nimic, de ce ar face ca prezident ceva? Niciodată. Așa că am avut perfectă dreptate. Cei 10 ani trăiți când acest om a fost prezident au însemnat pentru mine numai și numai rele:
- mi-a scăzut salariul din mai 2010;
- m-a torturat cu aparițiile nefaste de duminica la tv;
- s-a înconjurat numai și numai de mediocrii;
- a luat la mișto o femeie cu studii;
- și-a satisfăcut răutatea ponegrind totul - Nature;
-  s-a ocupat numai și numai de detalii nesemnificative;
- a intrat în polemici fără semnificație pentru popor;
- a plâns nejustificat, arătând multă slăbiciune;
- a purtat și poartă ranchiună până la distrugere;
- a scos la înaintare slugi și incompetenți.
Acum, fostul prezident se bagă singur în seamă, deși drumurile pe la parchete nu sunt bune pentru imaginea unui fost prezident, care are 3 nepoți de care ar trebui să se ocupe cu dragoste, dacă ar fi. A intrat în parlament cu ceva mai mult de 5 procente, spre ironiile tuturor, neștiind cine i-a întins colacul de salvare, așa cum s-a întâmplat prin 2009. Se bagă singur în seamă cu comentarii ciudate la adresa ceea ce face succesorul său. Intră în polemici cu oricine pe le televiziuni și iese de multe ori șifonat, adresările fiindu-i de departe nefavorabile. Nu a fost, nu este și nu va fi acel om providențial așteptat de care poporul avea nevoie. A fost votat pentru că era perceput ca un om comun care nu se deosebește cu nimic de nenumărați bărbați nici ca înălțime, nici la păr, nici la vorbă, nici la hăhăială, nici la îmbrăcăminte, nici la față, nici la mers, nici la dans, nici la bârfă, nici la catalogări, nici la nimic. Omul care s-a recunoscut în el, l-a votat. L-a votat, s-a prăjit și a înghițit în sec, mergând mai departe scuipând în sân plin de spaime. Antena 3 e aici? Antena 3 e aici? Antena 3 e aici?  a repetat obsesiv cu o torță în mână sau arătându-i sabia unui mafre poet. Doar ca spectacol a fost și este omul, nu ca actor, ci ca decor. Păcat. Meritam mai mult. Școala noastră de teatru a dat valori. Nu și acesta.


(31 decembrie 2016)

No comments:

Post a Comment