Eu și conservarea

Despre conservare am auzit prima dată atunci când se vorbea despre opere de artă sau despre descoperiri arheologice și obiectele descoperite trebuiau conservate. Mai nou, acum, după 1989 conservarea a căpătat un sens mai larg.
Au intrat în conservare hidrocentrale.
Au intrat în conservare autostrăzi.
Au intrat în conservare stații de epurare.
Au intrat în conservare  toate obiectivele pentru care nu există fonduri pentru a continua construirea și finalizarea lor. De regulă, la 4 ani când se schimbă puterea, cei care vin consideră că predecesorii nu au gândit bine și trec în conservare tot ceea ce predecesorii au început și început ei altceva cu banii, ca peste alți 4 ani cei ce vor veni să procedeze la fel și astfel se află în conservare tot felul de obiective. Conservarea este doar o formă a risipei, căci obiectivul aflat în conservare se degradează în mod natural, suferă uzură morală și dispar multe componente prin faptul că se fură, neasigurând pază corespunzătoare. Știu politicieni care câștigă bani frumoși din paza și din conservarea diferitelor obiective, căci conservarea este expresia lenei, prostiei, hoției și incompetenței, de care societatea românească de azi nu duce lipsă, din moment ce studiile de fezabilitate sunt o altă formă de furt al banului public, pentru nimic.

Pe vremuri, era un parc auto imens un deva, aflat în conservare, dar care parc auto arăta jalnic. El figura cu mijloace fixe foarte costisitoare, din care nu mai erau decât scheleții metalici inutili. Tot ce era de furat se furase. Când s-a trecut la casare dezamăgirea a fost imensă căci zburau din contabilitate valori imense și gogoașa se dezumfla vertiginos, arătând o realitate găunoasă ca reflectare a ineficienței și a trăitului de pe o zi pe alta prin nemuncă. Până nu va apare o lege care să interzică trecerea în conservare și obligativitatea continuării construcțiilor până la finalizare, cu tragerea la răspundere a celor incompetenți, lucrurile vor merge din rău în mai rău.


(15 mai 2023)

O idee păguboasă: trecerea în conservare

Fiecare partid mioritic, atunci când ajunge la putere:
- neagă tot ceea ce au făcut cei de dinainte,
- stopează proiecte deja începute sau aflate în stadii avansate,
- începe noi proiecte pe care le consideră oportune și geniale,
- schimbă tot personalul de specialitate,
- pune peste tot oamenii fideli lor.
Așa se explică nenumăratele proiecte aflate acum în conservare, pe motiv că nu mai sunt bani pentru a fi continuate. Nu abordam această problemă dacă nu vedeam la tv filme cu unele din cele 10 hidrocentrale aflate în conservare de zeci de ani, acum cu multe componente mâncate de rugină și uzate moral. Se vorbește de procente de investiție care sar de 60% sau chiar de 90%, numai că reluarea construcțiilor va însemna costuri imense pentru a reuși punerea în funcțiune a oricărui obiectiv aflat în conservare de cel puțin 5 ani pentru că:
- au dispărut componente,
- s-au degradat componente,
- sunt componente depășite moral,
- trebuie executate componentele rămase în așteptare.
Trecerea în conservare este convenabilă partidelor pentru că:
- înseamnă cheltuieli dedicate,
- nu presupun activități de construcție,
- personalul utilizat este necalificat,
- este deschis drumul spre furt și distrugere.
Ar cam trebui să se vadă câte obiective sunt în conservare și concluziile vor fi dramatice, pentru că ele reprezintă risipă de resurse, dar și expresia lipsei de coerență a decidenților de pe toate nivelurile, căci mentalitatea conform căreia ceea ce au gândit predecesorii este prost, iar ceea ce gândim noi este bine, are la bază gândirea că noi nu vom fi niciodată predecesori, ceea ce este fals. 


(09 noiembrie 2022) 

Prea mulți bani se duc pe apa sâmbetei, bre!

Neavând ce face, azi-noapte am butonat pe telecomandă de la 206 în jos și am avut marea surpriză să văd că au apărut nenumărate posturi TV cu așa-zisă muzică populară românească. În realitate, la acele posturi:
- apar decoruri de un idilism infantil,
- se exersează ca fundal carpete și alte kitsch-uri,
- cântă persoane fără voce,
- se face parada modei,
- se practică extensiile și cozile false,
- se văd costume care nu respectă nicio tradiție,
- textele nu au metafore, frizează ridicolul,
- dansatorii sunt greoi,
- se vorbește prea mult și se cântă puțin,
- este folosită o limbă de lemn.
Toate acestea se produc datorită existenței unor formații și a unor soliști, prea numeroși la număr, care au scăzut drastic nivelul actului artistic. Între cele două războaie, cântăreții trăiau din ce câștigau la nunți și botezuri, din banii de pe discurile pe care le imprimau și din biletele pe care le vindeau la spectacole. Acum nu mai este așa. Primarii organizează tot felul de șușe cu tot felul de formații și soliști și vin gratis cetățenii din comună sau din oraș să vadă și să asculte doar lucruri improvizate și de calitate foarte salbă. Unele județe au chiar ansambluri de muzică, soliști și echipe de dansatori cu salariu plătit de la buget, ceea ce este anormal pentru că, în titulatura structurii scrie ceva de conservarea tradițiilor. Cine are curiozitatea să analizeze, va vedea că nicio tradiție nu este păstrată, pentru că textele sunt făcute în apartament, costumul național nu e tradițional, ci reinterpretat de o complexitate exagerată, iar actul artistic este de duzină, căci este pe banul statului, nu pe bază de bilet și doar din salariu. 

Eu știam că omul simplu doinea pe câmp, la seceriș, la arat, cu turmele la păscut. Acum, omul complicat doinește la el în apartament, își compune textele și muzica, exact așa cum strungarul face piulițe și șuruburi, ceea ce nu mai este OK căci chestia cu talentul este undeva departe.

(13 august 2022)

Specialitatea casei: conservarea

Acum, când nu se găsesc bani pentru a continua o investiție, de fapt nu se dorește a se găsi bani pentru că:

- investiția e a puterii trecute;

- constructorii sunt agreații puterii trecute;

- puterea trecută s-ar lăuda cu ceva terminat de o altă putere.

De aceea, ca o scuză se spune că nu sunt fonduri, dar se găsesc bănuți pentru a ține investiția în conservare, adică:

- se plătește paza;

- se iau măsuri să nu se fure;

- se acoperă temelii și ziduri să nu se deterioreze;

- se ung metalele să nu ruginească;

- se asigură condiții materialelor să nu-și piardă proprietățile.

În realitate, de acolo:

- se fură în draci;

- se suplimentează fonduri cu nemiluita;

- pe nimeni nu interesează nimic;

- totul devine o ruină;

- cheltuielile de conservare cresc exponențial;

- rezultatul este nul.

Când vechea putere revine la următorul ciclul electoral, trebuie să ia totul de la zero. Așa se face că ideile păguboase prind datorită proiectelor făcute fără cap și în bătaie de joc, doar să se bifeze ceva, fără a avea finalitate. Este exact cum se procedează cu escrocheriile studiilor de fezabilitate care sunt doar bani aruncați pe fereastră. căci acele studii nu au nicio valoare, din moment ce nu există responsabilități și garanții legate de calitate în corelație cu construcția efectivă.

Nu cred să aibă cineva curajul:

-  să inventarieze ceea ce există acum ca obiective aflate în conservare;

- să calculeze cât s-a cheltuit cu așa-zisa conservare;

- să stabilească ce s-a pierdut adoptând acestă politică bizară de sabotare.
Specialitatea casei este conservarea, căci nimeni nu vrea să dea o pâine răsfățaților vechii puteri și nimeni nu vrea ca pe mandatul său să termine ceea ce n-au fost în stare precedenții să finalizeze, iar oniectivele din programul cu care actuala putere a câștigat să treacă pe planul al II-lea. Boala aceasta se va perpetua mai ales pentru faptul că în an electoral, se încep șantiere cu nemiluita să se creeze impresia că cei aflați la outere fac ceva, deși n-au făcut prea mare lucru în primii 3 ani de mandat.

(29 ianuarie 2018)