Asasinatele la români

Nu aș fi scris acest articol dacă televiziunile din spațiul mioritic nu m-ar inunda cu știri dintre cele mai sumbre, care-mi dau senzația că asasinatele sunt specialitatea casei, drept care voi căuta să aprofundez subiectul, căci acum dispunem de foarte multă informație, Internetul fiind plin de tot felul de chestii legate de asasinate politice, asasinate din dragoste, dar și despre asasinate pe motive de răzbunare.

Primul ministru Barbu CATARGIU a fost asasinat în 8/20 iunie 1862 la clopotnița din Dealul Mitropoliei.

Primul ministru Ion Gheorghe DUCA a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia la 29 decembrie 1933

Primul ministru Armand CĂLINESCU a fost asasinat în București pe data de 21 septembrie 1939.

Fostul prim ministru Nicolae IORGA a fost asasinat pe data de 27 noiembrie 1940 la Strejnic.

Fostul prim ministru Gheorghe ARGEȘANU a fost asasinat la închisoarea Jilava în 26/27 noiembrie 1940.

Disidentul Gheorghe URSU a fost asasinat de deținuți la comanda securității în 17 noiembrie 1985.

România nu a dus lipsă de asasini în serie și aici enumer pe Iancu BERILA, Gică CIOC, Marius CSAMPAR, Gheorghe DINCĂ, Eugen GRIGORE, Nae PURECICA, Vera RENCZI, Florea RÎMARU, Ion RÎMARU, Ioan SÂRCA, Vasile TCACIUC, Grigore URUC, Romuluis VEREȘ.

Acum există metode cu mult mai rafinate de a derula asasinate, fără a folosi pistoale, puști cu lunetă, cuțite, otrăvuri, precum înfometarea în azilurile groazei sau schimbarea medicației în saloanele ATI și numai vigilența mass-media face ca uneori să fie scoase la iveală aceste asasinate în masă. 

Multe dintre asasinate au rămas necunoscute, iar autorii lor nu este exclus să se plimbe pe marile bulevarde ca oameni liberi, pe care nu-i deranjează nimeni, iar despre victime nu se va vorbi niciodată.

(10 august 2024) 

Cartea scrisă de Eva MOZES KOR si Lisa ROJANY BUCCIER

Trebuie să scriu despre cartea scrsă de Eva MOZES KOR si Lisa ROJANY BUCCIER și intitulată Am supraviețuit morții mele, în care autoarele descriu calvarul prin care au trecut în lagărul de concentrare nazist Auschwitz.

Eram copil când tata a adus această carte de la biblioteca fabricii. Am citi-o și m-au impresionat toate cele scrise acolo, dar nu înțelegeam cum niște femei naziste, care păzeau deținutele din lagăr aveau capacitatea de a fi atât de crude cu acestea și mai ales de a le batjocori, rânjind de suferința nefericitelor ființe, subnutrite, muncite, supuse torturilor și experimentelor inumane.

Am văzut ani mulți mai târziu documentare despre lagărele naziste și erau acolo secvențe cu aceleași femei-paznic, îmbrăcate în uniforme naziste, durdulii, bine grănite, aranjate, care aveau exact reacțiile scrise în cartea scrisă de Eva MOZES KOR si Lisa ROJANY BUCCIER. 

Când am văzut transportul lui Sorina PINTEA de la arestul central spre spital, cu figurile zâmbitoare ale paznicei, respectiv, ale șoferului, mi-a revent în minte textul din cartea Am supraviețuit morții mele și din crâpeiele văzute de mine, din filme documentare sau din pozele de pe manourile de la Auschwitz, Dachau sau Buchenwald.

Există în natura umană plăcerea de a-l vedea pe altul suferind, de a-l face pe altul să sufere, de a umili, căci numai în acest fel unii au posibilitatea de a-și dovedi lor în primul rând că dețin controlul, că sunt cei potriviți la locul potrivit, fără ca nimeni să-i judece. Nu există o altă explicație nici pentru fenomenul de reeducae Pitești, nici pentru cazul Gheorghe URSU și acum pentru cazul PINTEA, decât esența nazistă care zace într-un cotlon al primitivismului uma și care așteaptă din când în când să se trezească pentru a acționa, din simplul motiv că nu există sancțiuni pentru lipsa de umanism și empatie față de semenii lor, aflați vremelnic în situații în care torționarii de esență nazistă acționează nestingheriți.

(05 martie 2020)