Lozincile lui 23 August 1944

Istoria se scrie, dar se și rescrie, după interesele unora sau altora, căci firea omului schimbătoare, face ca toate ce sunt în jurul lui să fie la fil de schimbătoare. Așa se face că zia de 23 August 1944, pe care istoricii știu s-o descrie minut de minut, a fost concentrată în lozinci. La defilările de 23 August s-a scandat din piepturile sănătoare ale clasei muncitoare și cele ale țărănimii muncitoare, lozinci precum:
Trăiască 23 August, ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie!
În fața clădirii guvernului străjuia statuia soldatului sovietic pe un soclu impozant.
Ceva mai târziu s-a scandat lozinca:
Trăiască 23 August, ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de sub jugul fascist!
Cu puțini ani înainte de Revoluția din Decembrie 1989 la ultuimele demonstrații de 23 August se scandau lozinci de forma:
Trăiască 23 August, ziua începutul revoluției democratice în scumpa noastră patrie Republica Socialistă România!
Acum ziua de 23 August, este o zi oarecare și doar din când în când unii istorici mai vorbesc despre semnificația tristeții ei, căci acum pentru un partid de sun 1000 de membri explicația forței de a înfăptui o revoluție, nu numai că nu are explicație logică, dar documentele arată cu totul altceva, mai ales că Armata Roșie se afla la nici mai mult de 200 Km de București, iar ceea ce a urmat o avut mirosul unei ocupații, iar despre întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste,  nu mai discută nimeni.


(23 august 2025)

Despre scrisorile electorale...

E mare vâlvă mare că AUR a trimis peste un milion de scrisori prin Poșta Română unor pensionari, ca să le câștige bunăvoința la votul din 4 mai 2025. Jurnaliștii, aceste mamifere bipede au uitat că Emil CONSTANTINESCU a inaugurat seria scrisorilor, când s-a adresat celor care și-au sărbătorit majoratul și din întâmplare o scrisoare a ajuns la părinții unei copile decedase, care și ea ar fi împlinit vârsta de majorat dacă... Tot aceiași jurnaliști, despre care credeam că au memorie ceva mai bună, au uitat că și Maria BĂSESCU a trimis o scrisoare lăudându-și soțul, în momente de cumpănă, când presa vorbea despre niște disensiuni dintre ea șii fiică-sa EBA sau cam așa ceva. Și au mai fost și alte scrisori. 

Atitudinea așa-zișilor jurnaliști față de scrisorile de la AUR arată un mod limitat de a vedea lucrurile, mai ales că le consideră eronat, scrisori personalizate. Acum când există:

- Inteligența Artificială,

- rețelele de socializare,

- baze de date adevărate,

mă așteptat ca scrisorile să fie cu adevărat personalizate, adică să scrie la formula de adresare domn dacă se adresează unui bărbat și doamnă, dacă se adresează unei femei. Din rețelele de socializare, dar și din alte surse se găsesc detalii legate de profesie, de planuri de viitor și personalizarea poate merge în profunzime, încât destinatarul să creadă că AUR chiar își știe păsurile și aspirațiile și îl apreciază. O scrisoare personalizată, evident, îl va determina pe pensionar să creadă că partidul AUR este aproape de el și cred că 80% dintre primitorii unor astfel de scrisori, vor fi impresionați și 50% dintre ei vo fi determinați de scrisoare să voteze AUR. Ceea ce s-a întâmplat a fost o pierdere de timp și de bani, căci scrisorile cu dragă, n-au nicio valoare când textul este incolor, inodor și fără duhoare. Eu nu am primit o astfel de scrisoare, căci aș fi analizat-o. Îmi amintesc cum ORANGE îmi trimitea undeva prin 2000 de ziua mea de naștere, scrisori în plicuri negre, știut fiind faptul că negrul este pentru morți. Am sesizat acolo chestia și nu am mai primit acele mizerii. Deci AUR n-a descoperit apa caldă, ci a făcut un gest la fel de penibil, cum făcea pe vremuri FSN când mituia alegătorii cu plase cu mălai, ulei, făină și zahăr. S-au schimbat vremurile și în loc de plase cu alimente, vin la căsuțele poștale scrisori penibile foc.

PS: se zice că în URSS, KGB chiar trimitea scrisori personalizate cu adevărat care-i convingea pe cetățeni să devină turnători vigilenți din patriotism. Mă mir că la București nu sunt profesionioști ai manipulării prin scrisori, mai ales că acum IA crește productivitatea generării textelor personalizate...


(28 aprilie 2025)

Am revăzut-o zilele trecute pe Ana PAUKER într-o televiziune

Cu o mutră înfricoșătoare, Ana PAUKER a zilelor noastre bântuie într-o televiziune și se manifestă exact ca originalul anilor '50, punând întrebări punctuale, demne doar pentru o memorie de computer de cel puțin 1Tb. Când interlocutorul nu răspunde continuă cu remarci tendențioase. Dacă invitatul nu răspunde pe placul Anei PAUKER de Dâmbovița a secolului al XXI-lea, aceasta cu voce tăioasă îl întrerupe. Comportamentul stalinist al acesteia, arată lipsa de înțelegere a mersului istoriei, dar pe poziția sa de slugă bine plătită, căci canalul de televiziune de unde primește simbria, se zice că are audiență. Aș fi interesat să știu dacă o recunoașteți. Dacă da, telefonați la linia fierbinte 89.89.89.89 ....

(30 ianuarie 2025)

Erai membru PCR aveai toate ușile deschise...

Acum vin unii și alții și vorbesc despre meritele lor de a nu fi membri ai partidului comunist român. Să nu vină aceștia să bată câmpii cu evoluțiile lor fulminante ca nemembri ai partidului comunist, că nu-i crede nici dracul.

Ca să intri în învățământul superior după terminarea facultății, trebuia avizul centrului universitar de partid, aviz pe care nu-l primea niciun absolvent indiferent de media lui, dacă nu era membru de partid.

În niciun caz nu era promovat pe post de lector universitar un tânăr care nu era membru de partid. Nici înscrierea la doctorat nu se făcea lejer, iar susținerea tezei de doctorat necesita obligatoriu obținerea avizului comitetului municipal de partid, aviz pe care nu l-ar fi primit în vecii-vecilor unul care nu era membru al partidului comunist.

Cei care se laudă azi că au refuzat calitatea de membru de partid sunt niște mincinoși, căci nimeni nu refuza propunerea de a deveni membru al partidului comunist, pentru că această calitate permitea absolventului de facultate să obțină un post foarte bun la repartiție. Chiar dacă absolventul avea o medie excepțională, dacă nu era membru de partid, nu avea acces la un post la o întreprindere de comerț exterior, nu avea cum să lucreze într-o centrală sau într-un minister, nu era acceptat ca ofițer, nu avea acces în diplomație. Eu știu exact despre ce vorbesc când spun că nimeni care primea propunerea de a deveni membru al partidului comunist nu o refuza. Din contră, erau nenumărați care se milogeau să li se primească cererea de a deveni membru al partidului comunist. Că nu au fost primiți în partid, a fost o altă poveste. Unii au avut decența să tacă, dar mulți dintre ei s-au lăudat că nu au fost membri ai partidului, dar în realitate nu îndeplineau criteriile profesionale și morale cerute de partid, căci partidul comunist ajunsese după 1970 să fie extrem de selectiv. Când citesc că un nene spune că între 1970 - 1988 a refuzat să devină membru de partid, îmi vine să vomit, căci lucrurile erau foarte bine puse la punct și nimic nu mișca pe linia promovării fără a avea calitatea de membru de partid. Partidul comunist a fost o structură artificială și a apărut din neant, ca să dispară în neant, căci poporul român are cu totul alte valori, valorile democratice și nu e nevoie de nicio delimitare de un apendice cum a fost partidul comunist, căci fibra poporului român are o cu totul altă substanță și veșnicia ei nu trebuie demonstrată, căci este postulatul istoriei noastre.



(18 ianuarie 2025) 

Nu mi-e dor!!!!

Azi este 30 decembrie 2024 și se împlinesc 77 de ani de când Regele MIHAI Î a abdicat și România a devenit republică populară, adică un stat comunist, satelit al Uniunii Sovietice, alături de alte state precum Bulgaria Polonia, Ungaria Albania RD Germană, Cehoslovacia, alcătuind țările lagărului socialist. Comunismul în România a însemnat egalitate în sărăcie. rememorez anii de groază pe care i-am trăit în comunismul întunecat al lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ și al lui Nicolae CEAUȘESCU.
Nu mi-e dor de frigul din casă îndurat în iernile grele.
Nu mi-e dor de cozile de la alimentara pentru un kil de acrne.
Nu mi-e dor de cartofii cu pământ de la aprozar.
Nu mi-e dor de întreruperile de curent electric și de gaz.
Nu mi-e dor de cartela de 20 de litri de benzină pe lună.
Nu mi-e dor de lipsa hârtiei igienice.
Nu mi-e dor de galantarele goale din magazinele Alimentara.
Nu mi-e dor de Moș Gerilă.
Nu mi-e dor de lipsa bananelor și a portocalelor în ajun de sărbători.
Nu mi-e dor de salamul cu soia.
Nu mi-e dor de copitele de porc, numite și adidași.
Nu mi-e dor de puiuții câte doi la pungă, numiți și frații Petrăuș.
Nu mi-e dor de serile cu două ore de program de televiziune.
Nu mi-e dor de minciunile care se spuneau la televizor despre bunăstarea noastră.
Nu mi-e dor de spectacolele grandioase de pe stadioane care făceau cultul personalității.
Nu mi-e dor de activiștii și de nomenklaturiștii îmbuibați.

Nu mi-e dor de aplauzele de la congresele pcr triumfaliste care băteau în cuie stagnarea și sărăcia.
Toate le vreau șterse din memoria mea, dar chiar dacă au trecurt 35 de ani de la Revoluția Română, nu se estompează și mă bântuie în tragismul lor, căci așa sunt toate nenorocirile, dor și rămân în memorie.

(30 decembrie 2024)

Cum vine chestia cu întoarcerea armelor?

Am și eu o întrebare: știe careva dintre istoricii noștri din istoria războaielor din toate timpurile, un caz în care la o anumită zi, a avut loc întoarcerea armelor? Mai concret, la 23 August 1944 după ce a fost arestat mareșalul Ion ANTONESCU, armata română care luptase cot la cot cu armata Germaniei naziste împotriva armatelor din țările aliate și aici mă refer în principal la armatele USA, Angliei, Rusiei, Poloniei, Franței, Cehoslovaciei, s-a alăturat armatelor aliate și a luptat împotriva armatei Germaniei naziste. A avut loc o schimbare radicală de atitudine chiar în timpul derulării războiului. Fostul aliat, Germania nazistă a devenit dușman, iar foștii dușmani, adică armatele care luptau împotriva nazismului, au devenit pentru armata română, aliați. Există în istoria fiecărei nații momente ale alegerilor greșite și pentru noi, ceea ce s-a întâmplat după 1938 reprezintă un șir lung de neasumări colective și de decizii eronate, care au culminat cu intrarea într-o alianță care ne ducea spre pierzanie, datorită unor conducători slabi, mici și nesemnificativi.

(24 august 2024)

Cristian DIACONESCU intenționează să candideze la prezidențialele din noiembrie-decembrie 2024

Cristian DIACONESCU este un bărbat de 65 de ani, exact vârsta la care cineva ar trebui să se gândească să ocupe fotoliul de la Cotroceni, căci la 65 de ani un bărbat nu este prea tânăr să fie considerat fără experiență, dar nici prea bătrân să nu știe ce vorbește și să încurce rău lucrurile. 
Cristian DIACONESCU a terminat liceul în 1978.
Cristian DIACONESCU a terminat Facultatea de Drept a Universității București la 24 de ani în 1983.
Cristian DIACONESCU a făcut un doctorat în Drept finalizat la 48 de ani cu teza Contractul de Forfetare.

Cristian DIACONESCU a fost ministru al justiției în intervalul 10 martie 2004 – 28 decembrie 2004.

Cristian DIACONESCU a fost ministru de externe în intervalul 24 ianuarie 2012 – 7 mai 2012.

Cristian DIACONESCU a fost rând pe rând membru al partidelor PCR, PSD, UNPR, PMP.

Cristian DIACONESCU a fost senator în intervalul 2008 - 2012.

Cristian DIACONESCU are apariții interesante la unele posturi de televiziune în showri de politică internă și de politică externă, expertiza sa fiind apreciată.

La portul de televiziune România Tv, Cristian DIACONESCU și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 de la noi, ca independent, lucru salutar, având în vedere că anul 2024 este anul alegerilor pentru independenți, iar Cristian DIACONESCU este o personalitate puternică pe scena politică românească, comparativ cu șefii de partide politice care au sprijinul organizațiilor de partid sau alți independenți care sunt sprijiniți de fundații și de diferite medii de afaceri. Eu îl creditez cu șanse bune pe Cristian DIACONESCU căci el este absolvent de liceu la vremea lui și nu la bătrânețe, este absolvent al Facultății de Drept unde erau cel puțin 10 candidați pe loc și în vremea aceea, facultatea era facultate, se învăța carte și absolvenții erau cu adevărat profesioniști.

(11 august 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Letiția ZAHIU

Despre Letiția ZAHIU vreau să prezint două momente care m-au impresionat.

Primul moment se referă la anul în care eram în comisia de subiecte de admitere pentru disciplina opțională de programare, lucrările derulându-se în Sala ovală de Consiliu de la etajul întâi din Clădirea Veche a ASE. Am lucrat la subiecte. Au plecat subiectele la multiplicat. Am rămas în sală și trebuia să nu ieșim până la ora 11:00. În timp de câteva ore bune, cât am stat în acea sală, am remarcat o doamnă îmbrăcată în negru. După ani buni am aflat că se numea Letiția ZAHIU. Niște doamne profesoare care și ele lucraseră la subiecte și așteptau să treacă timpul discutau cu doamna în negru și aceasta le povestea cum și-a pierdut bărbatul. Din câte am înțeles, murise de epuizare. Lucra pentru mărimile din partidul comunist, pentru care nu exista decât muncă, muncă, muncă și atât. Bietul om nu a pregetat, a muncit, a muncit și acolo și-a găsit sfârșitul. Am fost impresionat de demnitatea doamnei în negru, care-și stăpânea emoțiile când vorbea și mă deranja cum doamnele o tot descoseau despre lucruri dureroase.

Al doilea moment a fost acela când profesoara Letiția ZAHIU, a adresat o scrisoare către consătenii ei, prin care își cerea iertare, căci se pusese înainte de 1989 în slujba comunismului. Mi s-a părut că această femeie are o putere extraordinară să facă acest gest, când eu am văzut indivizi care slujiseră comunismul ca niște slugi, fără să pregete a face lucruri greu de imaginat pentru niște oameni cu scaun la cap și care se făceau că plouă. profesoara Letiția ZAHIU a fost secretară de partid pe ASE și știu cum s-a comportat că am trăit în mijlocul evenimentelor. Ea a făcut ceea ce conștiința ei îi dicta, dar rău nu a făcut nimănui. Am ascultat-o vorbind. Era cumpătată, nu a dat dovadă de niciun exces și a contribuit ca nava numită ASE să se afle pe oceanele științei, fără să apară acele sincope dramatice imediat după 22 Decembrie 1989. Numai cine este răutăcios îi găsește nod în papură lui Letiția ZAHIU. ea nu a preamărit-o pe Elena CEAUȘESCU, nu s-a lăsat pradă laudelor deșănțate la adresa lui Nicolae CEAUȘESCU așa cum au făcut unii colegi ai ei, ajunși apoi senatori de FSN după 20 mai 1990.

Faptul că Letiția ZAHIU s-a dovedit a fi înainte de toate om, Senatul ASE i-a acordat titlul onorific de Profesor emerit la 28 septembrie 2011, pentru recunoașterea meritelor sale profesionale de dascăl, care a contribuit la formarea de zeci de generații de economiști în ASE.

(30 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Luigi DOBRESCU

Rar mi s-a întâmplat să văd un profesor de talia lui Luigi DOBRESCU. Când spun talia, nu trebuie să se înțeleagă nici înălțimea, nici volumul, ci ținuta și felul de a se prezenta. 
Profesorul Luigi DOBRESCU era ca un ceasornic, intra imediat ce se suna în sala de curs.
Profesorul Luigi DOBRESCU își termina cursul în clipa în care se suna de ieșire.
Profesorul Luigi DOBRESCU avea cursul structurat și pe tablă la sfârșitul orelor rămânea esența întregului curs, nefiind necesar să șteargă ceva pe durata expunerii.

Profesorul  Luigi DOBRESCU venea la costum și cravată, purta ochelari și niciodată nu era pus să ridice tonul la noi pentru a face liniște, pentru că tot ceea ce prezenta el era atât de interesant încât noi, studenții fie că notam câte ceva, fie ascultam captivați spusele sale.

La examenul de Tehnologie industrială din 26 ianuarie 1966 (Nicolae CEAUȘESCU nu-și aniversa ziua de naștere cu fast încă pentru că abia se instalase la cârma PCR), profesorul Luigi DOBRESCU mi-a acordat nota 9 (nouă) pentru răspunsurile mele și sunt mândru de mine, căci profesorul nu arunca cu notele mari așa cum făceau alți profesori contemporani cu mine după 1989 pentru a-și atrage dragostea studenților. Eu am avut câteva modele, iar Luigi DOBRESCU era modelul meu în ceea ce privește gesturile, claritatea, sobrietatea, vocabularul, mobilitatea și vorbitul liber de la catedră. Nu am agreat niciodată pe profesorii care citeau după foi sau care citeau cuvânt după cuvânt textul scris pe planșele rulate pe ecran la videoproiector.

La profesorul Luigi DOBRESCU condicile de prezență erau pe catedră, dar el nu făcea niciodată prezența, însă sala de curs era plină cu studenți și nu s-a întâmplat să vină vreun student după ce profesorul a intrat în sală sau să intre studenți în pauza dintre orele cursului, căci toți îi apreciau cursurile și din respect, veneau la ore, erau punctuali și disciplinați.


(27 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Serafim ISTRATE

Pe profesorul Serafim ISTRATE l-am cunoscut la Școala Generală 194 unde soția mea era profesoară de fizică. Am făcut și un Revelion, prilej cu care am reușit să-i cunosc mai bine pe colegii săi. 
Profesorul Serafim ISTRATE era și absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea București și la un moment dat m-am sfătuit cu el într-o problemă, dar mi-a prezentat variante de abordare, dintre care cea mai profitabilă era s-o las baltă, căci nu era vorba de o individă, ci de poziția mea în catedră, iar un proces ar fi anulat munca mea de peste 35 de ani, căci eram cunoscut cu ca profesorul Ion IVAN de la Structuri de date, ci individul care a câștigat un proces de calomnie și a adus în sapă de lemn o femeie proastă.
În vremurile de demult, profesorul Serafim ISTRATE a primit de la un elev întrebarea:
- De ce se spune Epoca sau Era  CEAUȘESCU?
Profesorul Serafim ISTRATE a răspuns că epoca și era se referă la perioade de milioane de ani, și nu este cazul ca unei perioade de 15 ani să i se spună eră sau epocă, pentru că este vorba de o perioadă foarte scurtă. Datorită faptului că printre elevi erau turnători, chiar dacă era vorba de elevi sub 16 ani, au ajuns la comitetul de partid pe sector zisele profesorului Serafim ISTRATE și s-a pornit o analiză. Numai că și pe la organele de aprtid mai erau și oameni cu scaun la cap, deși foarte puțini și Serafim ISTRATE a avut noroc să-l întâlnească pe unul dintre ei, subiectul s-a închis instantaneu.
Dacă aș vorbi de un dizident, Serafim ISTRATE este unul dintre ei, pentru că întotdeauna, prin lecțiile lui de istorie a spus adevăruri nescrise în cărți. Știu aceste lucruri de la copiii mei care i-au fost elevi și care veneau uneori spre mine cu întrebări care mă lăsau cu gura căscată, căci abordările profesorului de istorie Serafim ISTRATE erau cu totul diferite de Istoria României ca abordare oficială. Să spui înainte de 1989 că pactul Ribbentrop - Molotov a jucat un rol nefast în viața poporului român, este act de curaj nebun, în opinia mea și acesta este doar un pic exemplu.

L-am admirat pe profesorul Serafim ISTRATE pentru curajul său, pentru profesionalismul său și pentru că avea cu adevărat coloană vertebrală și de aceea era iubit de elevi și respectat de colegi.



(06 martie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Alexandrina OȚOIU

Pe doamna profesoară Alexandrina OȚOIU am cunoscut-o în anul 1972 când am plecat într-o excursie în RDG și la Budapesta ne-am pierdut de grup, drept care am reușit să ne reunim la granița cu Cehoslovacia. Era o tensiune destul de mare, căci noi cei care ne rătăciserăm am creat oarece disconfort celorlalți. Doamna profesoară Alexandrina OȚOIU  a știut să calmeze lucrurile cu mult tact și prezentând argumente extraordinar de bine construite. 
Pe durata întregii excursii, ori de câte ori apăreau discuții, căci întotdeauna când românii se duc pe colo și pe colo, este imposibil să nu apară unul mai cu moț și să nu se dezvolte conflicte artificiale, pe care orice om de bun simț ar trebui să le evite. De fiecare dată, doamna Alexandrina OȚOIU  intuia direcția spre care se îndreaptă săgețile dintre diferiți indivizi din grupul nostru de excursioniști, intervenea și aplana încordările care oricum nu ar fi dus la nimic bun.
Am reîntâlnit-o pe doamna profesoară Alexandrina OȚOIU  într-o bază de practică  agricolă de la IAS  Nazarcea și m-am minunat cum o profesoară merge în practică agricolă, știut fiind faptul că asistenții se fofilau să meargă acolo să nu se expună la muncile agricole, căci piciorușele și mânuțele lor fine, nu erau obișnuite cu depănușatul porumbului, cu culesul de tomate, cu ruptul ciorchinilor de struguri, cu urcatul în pomi pentru a culege pere și alte munci la fel de ofertante și solicitante în același timp.
M-a impresionat doamna profesoară Alexandrina OȚOIU  că știa să se poarte cu noi cei mai tineri și știa să lucreze cu studenții săi, ca un om cu vastă experiență, fără să apeleze la amenințări, așa cum făceau unii colegi care reaminteau studenților că se vor revedea la examene și atunci ei vor ști să facă evaluările care trebuie, ținând seama de excentricitățile tinerilor neliniștiți și voioși cu procedurile de agricultură.

(11 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mircea PETRESCU

Mă mândresc că am fost contemporan cu profesorul Mircea PETRESCU de la catedra de Calculatoare din Universitatea Politehnica București.  Profesorul universitar Mircea PETRESCU era un personaj de legendă în informatica românească prin faptul că a fost unul dintre cei care au fundamentat programul politic de dezvoltare a informaticii românești, însușit de partidul comunist și care a fost transpus în viață. dacă aveam informatică în vremurile comuniste, lui Mircea PETRESCU i se datora foarte mult.

Am fost extrem de încântat când fiica mea mi-a zis că face disciplina de Baze de date cu profesorul Mircea PETRESCU. I-am explicat eu cine este Mircea PETRESCU pentru informatica românească și mi-am exprimat regretul că lumea nu înțelege că facultățile de calculatoare, de informatică teoretică și de informatică economică, dar și liceele de informatică, au avut câțiva ctitori, printre acre Mircea PETRESCU este la loc de cinste. Este foarte ușor acum de zis diverse, dar aș fi tare curi=ios să văd că în ultimii 30 de ani cineva îmi enumeră și mie o idee revoluționară pentru un domeniu oarecare din spațiul mioritic. Nu cred că are cineva ceva de zis. Noi, ne învârtim în jurul cozii, exact cum se pun borduri și se schimbă borduri, fără a se face ceva esențial.

Am scris mai demult un articol amplu despre marele profesor Mircea PETRESCU, căci așa am simțit eu la acel moment și mai ales că respectul meu pentru Mircea PETRESCU era imens și este și azi. Într-o zi, am primit un telefon. De la celălalt capăt al firului, domnul profesor Mircea PETRESCU mi-a mulțumit pentru ceea ce scrisesem eu în articol. M-am bucurat atunci pentru telefon, dar mai ales, m-am bucurat pentru faptul că omul implicat nemijlocit în luarea deciziilor de dezvoltare a tehnicii de calcul în România, îmi certifica faptul că eu am înțeles corect cum au stat lucrurile acum multe decenii în urmă.

(31 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Viorel PETRESCU

În vremurile de demult, cel care a fost ani în șir prorector al ASE, avea o funcție nu foarte importantă, dar bună la comitetul de partid al ASE. Eram într-o situație foarte dificilă. Bunul meu prieten își depusese actele să plece în Israel și eu, Gică de la-mpins vagoane, trebuia să-l exclud din partid într-o ședință.  Știam că asemenea momente se lăsau cu injurii la adresa celui exclus. Refuzam în mintea mea să fac o astfel de abordare. Am mers mai sus cum se zicea și am povestit ce și cum. Atunci, mult mai tânărul, dar experimentatul lector universitar Viorel PETRESCU mi-a spus cum trebuie să procedez. Eu am notat și la ședință am spus ceva de forma:
- cutare, fără să spun colegul sau tovarășul, a depus actele să plece din țară, fără să spun destinația. Îl întreb dacă are ceva să ne reproșeze?
Cutare s-a ridicat în picioare, a spus că nu are nimic să ne reproșeze nouă sau altcuiva. A spus cum a învățat carte, cum a lucrat aici, dar că nu a rămas nimeni dintre ai lui aici și de aceea pleacă. A urmat excluderea și cutare, bunul meu prieten, a părăsit sala.
Alături era o altă ședință cu altcineva care tot așa își depusese actele să plece și i se aprobaseră. Tărăboiul și injuriile de acolo nici nu vreau să le reproduc aici. Știu că eu l-am dus pe bunul meu prieten, acel cutare cum l-am numit aici, la aeroport când a plecat definitiv.

Am povestit întâmplarea pentru a arăta că în toate timpurile au existat oameni care știau să dea soluții excepționale, așa cum a fost profesorul de azi Viorel PETRESCU, căruia îi acord respectul meu total și oameni de nimic, ce făceau din orice exact ceea ce micimea caracterului lor le dicta, pentru a trage un oarece profit pentru ei pe termen scurt și cu costuri imense pentru cei din jur.

Peste ani, când Viorel PETRESCU era prorector, l-am întâlnit de mai multe ori căci aveam un proiect, BRIE se numea și era nevoie de deciziile sale în derularea acelui proiect dezvoltat la Giurgiu. Profesorul Viorel PETRESCU era același om, cu aceeași gândire limpede, frumoasă și eficientă, care mă impresionase dintotdeauna. Se vedea de la distanță că este un adevărat domn!

(31 ianuarie 2023)

Semnificația zilei de 23 August 1944

Ziua de  23 August 1944 a suferit metamorfoze dintre cele mai spectaculoase. În 1961, lozinca  strigată din piepturile proletare era:

După mulți ani ea a devenit cu totul altceva, mai exact ziua începerii revoluției democratice din patria noastră, Republica Socialistă România, revoluție condusă de Partidul Comunist Român. Fiecare actor caută să se împopoțoneze după puterile și după mintea sa, dar istoria, deși este de multe ori trucată, are un singur adevăr. Să nu uităm unde era Armata Roșie la 23 august 1944, să nu uităm ce s-a întâmplat cu guvernul ANTONESCU și să nu uităm ce a urmat după 23 august 1944 în țara noastră, inclusiv faptul cum a fost socotită România în tratatul de pace de la Paris, unde țările au fost ori învingătoare, ori învinse. Noi nu trebuie să ne rușinăm de nimic și dacă avem coloană vertebrală, trebuie să ne asumăm trecutul exact așa cum a fost el, căci numai așa voi deveni mai buni, mai drepți, mai puternici, mai apreciați.

(05 decembrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Octav COZMÎNCĂ

Octav COZMÎNCĂ este acum un bărbat de 75 de ani.
Octav COZMÎNCĂ este absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea București, promoția 1971.
Octav COZMÎNCĂ a fost senator în intervalul 1996 - 2008.
Octav COZMÎNCĂ a fost între 1983 - 1992 funcționar guvernamental.
Octav COZMÎNCĂ a fost șef de cadre la comitetul central al partidului comunist român.
Octav COZMÎNCĂ a fost din decembrie 2000 până în  iunie 2003 - ministrul al administrației publice.
Octav COZMÎNCĂ s-a autosuspendat din PSD pe motiv că partidul nu mai este partid de stânga.
Octav COZMÎNCĂ a fost apreciat de PSD că era bun organizator.
Octav COZMÎNCĂ m-a dezamăgit că nu a înțeles regulile democrației și s-a comportat ca un politician care a mimat trecerea de la comunismul sclerozat spre societatea democratică, dar nu a înțeles niciodată mersul istoriei și ca personaj de planul al III-lea a influențat negativ deciziile care nu erau în concordanță cu ceea ce se gândea la centru, căci el a dus în PSD regulile centralismului excesiv din comunismul ceaușist, închistat, nereformat și obtuz.
Octav COZMÎNCĂ a încercat să evidențieze racilele manageriale din PSD printr-un grup de sprijin care prin 2019 căuta să lămurească acele unanimități de adoptare a deciziilor, urmate de criticile din partea celor care chiar asiguraseră unanimitățile, numai că și lui Octav COZMÎNCĂ cândva îi plăcuseră acele unanimități zdrobitoare, ce arătau o liniște unde dacă cineva ridica de pe oală capacul, vedea viermuiala și el știa acest lucru.
Octav COZMÎNCĂ m-a dezamăgit că a contribuit la perpetuarea peisajului tern din PSD, iar cei ce încercau altceva erau reduși la tăcere în mod brutal. Am văzut care era atmosfera și faptul că era irespirabilă a dus la desprinderea unor părți din PDSR și apoi din PSD, numai că Octav COZMÎNCĂ știa că partidul are vână bună și va rezista tuturor cutremurelor indiferent din ce parte vin. Această percepție a puterii partidului la Octav COZMÎNCĂ m-a dezamăgit.
Octav COZMÎNCĂ m-a dezamăgit că a fost implicat în procesul legat de trofeul calității.
(22 octombrie 2022)

Progresiștii și Biserica Ortodoxă Română

Față de comuniști, progresiștii:
- sunt mult mai puțini,
- nu au infrastructură,
- sunt eterogeni,
- dispun de resurse infinit mai puține,

- sunt la fel de tenace,
- duc lipsă de un obiectiv foarte clar,
- au teamă de a ieși să se exprime public,
- folosesc tehnici de manipulare,
- utilizează Internetul,
- vin cu bombe de presă,
- cred că dețin adevărul absolut,

- vor ca omul nou să fie robot care nu gândește,

- acționează la comanda capitalului mobil,

- sunt captivii unei doctrine neexplicate lor,
- se cred deja marii învingători.
Observăm că progresiștii au și elemente comune cu comuniștii. Ei:
- nu jură pe Biblie,
- nu se închină,
- nu merg la biserică,
- vor scoaterea religiei din școală,
- caută să-i compromită pe preoți,
- cred că știința și religia nu au elemente comune,

- au trimis la înaintare marionete și măscărici,

- au discursuri penibile,

- se ascund și luptă în tranșee,

- vor să trăiască la comun,

- luptă împotriva proprietății private,

- îi vor pe oameni egali, cu nimic al lor,

- spală creierele și agrează spiritul de turmă.
Se observă că progresiștii au luat cu asalt biserica după un plan pus la punct, dar greșit, în opinia mea. Ei și-au dat seama că nu au șanse să atace vârful bisericii și baza bisericii și au pornit la asaltul părții de mijloc a instituției, care se referă la slujitorii bisericii. Cum nu au fonduri și nici oameni pregătiți să abordeze problema, progresiștii atacă haotic, invocând aspecte dintre cele mai puțin credibile, dar care doar se dovedesc a fi focuri de paie sau baloane de săpun care dispar într-o secundă.

În opinia mea, Biserica Ortodoxă Română a rezistat comunismului care a fost cu mult mai perfid, deci va face față și micilor înțepături de țânțar pe care progresiștii i le administrează în mod repetat căci baza Biserica Ortodoxă Română sunt enoriașii, iar pentru aceștia există doar credința în Dumnezeu, iar progresiștii nici măcar nu există. În vremurile de demult, enoriașii auziseră de comuniștii, dar ei aveau viața lor, căci comuniștii nu aveau ce să le ofere lor, în afară de sărăcie, umilință și durere. Faptul că progresiștii au ratat prezenta la guvernare din septembrie 2020, li s-a îngustat și mai mult câmpul de acțiune și asistăm la ultimele lor zbateri disperate, înainte de a părăsi istoria pe ușa din dos în 2024. Ceea ce se anunța o șansă pentru dezvoltarea României în 2016, s-a dovedit a fi acum doar un coșmar.

(05 octombrie 2022) 

Oameni mărunți, partide mărunte și consecințele lor dezastruoase

Trebuie analizat ceea ce s-a întâmplat în pandemie pe meleagurile mioritice și trebuie apoi făcută translația în perioada de dinainte de Al Doilea Război Mondial, în timpul și după aceea.
În timpul pandemiei am văzut:
- setea de înavuțire a politicienilor români,
- lipsa lor de implicare,
- dorința de a manipula populația,
- crearea de mari dependențe,
- trasul reciproc al preșului,
- împingerea în față a unui personaj de sacrificiu.
În oglindă, partidele politice de dinainte de Al Doilea Război Mondial:
- nu au definit o strategie,
- au adoptat tactica struțului,
- au împins un personaj la înaintare,
- nu au acționat în niciun fel,
- au așteptat ca decontul să-l plătească alții,
- la momentul potrivit s-au pus pe fugă,
- au jucat cartea necâștigătoare.
Evenimentele de dinainte de 23 August 1944 dar și ceea ce a urmat, nu trebuie interpretat decât în cheia continuității politicii minore derulate de partidele politice, unde corupția, neimplicarea, arivismul, mediocritatea și nepotismul erau dominante.

dacă România a ajuns în situația catastrofală de dinainte de 23 August 1944, vina o poartă partidele politice prin liderii lor, căci au fost niște persoane fără viziune, fără educație politică, fără anvergură, gata să schimbe macazul la cea mai mică tresărire. Tuturor le-a convenit existența unui pion de sacrificiu, exact cum s-a întâmplat și în pandemie, căci pentru toți liderii politici, acesta a scos toți cărbunii încinși din foc și a plătit decontul lașității celor care la rândul lor au fost măturați de tăvălugul istoriei, căci învingătorul ia totul, exact cum acum în pandemie, producătorii de vaccin au pus stăpânire pe omenire.

Lecția istoriei de la 23 August 1944 nu i-a învățat nimic pe oamenii din spațiul mioritic din moment ce nu au produs în 78 acele elite apte să definească proiectul de țară pe care poporul să-l urmeze fără interpretări sau reinterpretări și care să ne ducă spre progres. Mediocritățile din spațiul politic românesc caracterizate prin note de 7 și un pic, nu au dus și nu vor duce decât spre soluții de 6 și un pic la orice problemă, ceea ce va însemna dezastrul de zi cu zi. Soluțiile date în legătură cu energia sunt de nota 3(trei) pentru că sinergia negativă generează efectul de bumerang, în care șmecherii câștigă și fraierii pierd.

(23 august 2022)

Profitorii momentului

Îmi amintesc ca aveam un vecin ilegalist. 
Avea pensie de ilegalist.
Avea un apartament de ilegalist.
Avea acces la magazinele nomenklaturii.
Era invitat in tribuna la defilarea de la 23 August.
Primea vizitele pionierilor.
Când era solicitat povestea despre viața lui grea.
Vorbea despre tovarășii lui de lupta.
După cum spuneau ai mei, ilegaliștii erau doar niște profitori ai regimului comunist, căci dacă au fost dintre ei, unii care au luptat și au suferit, s-au sacrificat pentru idealurile din mintea lor, căci binele public a fost dintotdeauna în altă parte. Ilegaliștii erau profitorii momentului, căci dacă au intrat în partidul comunist, au intrat că au vrut ei. Dacă au împărtășit ideile comuniste, au făcut-o fără să-i forțeze cineva. Dacă s-au împotrivit regimului de dinainte de război, au făcut-o că așa au simțit ei. Nimic nu au făcut pentru că i-a forțat cineva. A fost crezul lor, a fost atitudinea lor, a fost lupta lor, a fost opțiunea lor. Nu aș vrea să cred că cineva face așa ceva pentru a fi denumit ilegalist și pentru a beneficia de avantaje după urma acestei includeri în categoria ilegaliștilor. Și totuși așa a fost. Ei au avut avantaje peste avantaje, inclusiv primirea de carnete de partid cu serii și numere mici, în ședințe festive, când au avut loc preschimbări ale documentelor de partid.

(29 iulie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Serghei MIZIL

Serghei MIZIL este la bază artist plastic. Are picturi despre care cei care le-au văzut au cuvinte de laudă. El este acum un bărbat în toată puterea și la cei 67 de ani ai săi, pe care nu-i arată, este o prezență plină de viață. Serghei MIZIL are tot timpul zâmbetul pe buze. Este invitatul televiziunilor și nu se plictisește nimeni ascultându-l când vorbește.

Serghei MIZIL m-a dezamăgit cu modul în care prezintă vremurile comuniste. El se prezintă ca un rebel, ca un personaj care prin poziția de fiu de nomenklaturist de prim rang, avea acces la toate resursele pe regimul comunist le punea la dispoziție celor din cercul de nivel unu, adică a celor care-l includeau pe Nicolae CEAUȘESCU. 

Nu am pretenția ca Serghei MIZIL să fie un exeget al acelei perioade, dar nici să prezinte totul sub formă comică, spre deliciul celor care-l ascultă, pentru că acea perioadă avea dramatismul și latura tragică, pe care el nu avea cum s-o știe, din moment ce sistemul îl înfășura suficient de puternic pentru a-l izola de lumea înconjurătoare, lume reală, cu nenumărate lipsuri și privațiuni.

Serghei MIZIL mă dezamăgește că el nu spune exact cum a fost atunci, pentru că tânăra generație ar trebui să înțeleagă fără a trece ei prin filtrul altora, nu al lor. Vorbind prin glume, Serghei MIZIL nu aduce adevărul la suprafață. El spune că la gospodăria de partid se aduceau mărfuri la prețuri simbolice. Așa era atunci la magazinele cu circuit închis. Dar poporul nu avea acces la acele produse. Serghei MIZIL ar trebui să spună de fiecare dată că privilegiați erau doar unii, restul oamenilor trăind în frig, sărăcie și foame.

Serghei MIZIL descrie teribilismul tinerilor din cercul lui Nicu CEAUȘESCU și pune accent pe acele elemente care sunt de suprafață, care impresionează pe oameni prin aceea că acolo, în cercul lui, exista o normalitate. Mă dezamăgește felul acesta de a arăta că așa au stat lucrurile. Comunismul românilor a fost ceva, comunismul celor din cercul unu al celor din jurul lui Nicolae CEAUȘESCU era altceva. Nu era ceva ca Serghei MIZIL să-și dorească și cineva să-i spună că nu este posibil, adică să-i dea peste mână. Așa că, nu trebuie să vină careva să spună că viața în comunism a fost idilică, normală, egalitatea dintre oamenii manifestându-se la toate nivelurile. Nu a fost deloc așa și faptul că Serghei MIZIL nu accentuează acest aspect mă dezamăgește. Ei erau acolo în sfera lor ceva, iar noi ceilalți eram o altă lume.

(25 iunie 2022)  

Filatelia românească în comunism (XVII)

Evenimentele politice au făcut obiectul filateliei care era subordonată partidului.
În 1946 a fost tipărit un timbru care-l înfățișa pe Dr. Petru GROZA citind documentul despre împroprietărirea țăranilor în 300.000 de exemplare cu valoare nominală de 50+450 lei.

Congresele partidului comunist au fost reflectate în filatelie, chiar dacă pentru un congres era tipărit un timbru.

În 1989 a apărut colița destinată Congresului al XIV-lea al pcr, de 10 lei, în 100.000 exemplare

În 1989 a apărut timbrul destinată Congresului al XIV-lea al pcr, de 2 lei, în 600.000 exemplare

În 1985 a apărut colița destinată Congresului al XIII-lea al pcr, de 10 lei, în 125.000 exemplare

În 1985 a apărut timbrul destinată Congresului al XIII-lea al pcr, de 10 lei, în 125.000 exemplare

În 1979 a apărut timbrul destinată Congresului al XIII-lea al pcr, de 5 lei, în 150.000 exemplare

În 1974 a apărut timbrul destinat Congresului al IX-lea al pcr, de 1 leu, în 1.000.000 exemplare

În 1974 a apărut timbrul destinat Congresului al IX-lea al pcr, de 55 bani, în 5.000.000 exemplare

Se știe că partidul comunist a mai avut plenare și congrese, dar nu au fost redate în timbre, deși filatelia era total aservită partidului.

(14 iunie 2022)