Showing posts with label Revoluția Română. Show all posts
Showing posts with label Revoluția Română. Show all posts

Wednesday, December 13, 2023

Revoluția Română de la 1989

În 1989 eu aveam 42 de ani și cred că am toate elementele să cred că în 22 Decembrie 1989 a început Revoluția Română care a dus la răsturnarea regimului comunist, exact cum se procedează în orice revoluție, când un regim retrograd este înlocuit cu un alt regim superior, care să corespundă dezideratelor poporului revoluționar. În zilele de dinainte de 22 Decembrie 1989 starea de spirit a poporului era una care prevestea revoluția, căci acumulările cantitative petrecute în societatea românească în ultimii ani, s-au transformat în acel salt calitativ ce a reușit să scoată poporul în stradă, în mod omogen, spontan și puternic pentru a impune schimbarea de regim.
Revoluția Română trebuie analizată în toată complexitatea ei. Este adevărat că există 3.000 de volume, totalizând între 500.000 și 600.000 de pagini. Este adevărat că au trecut 34 de ani de la momentul în care în 22 Decembrie 2023 la ora 12:04 elicopterul a decolat de pe clădirea cc al pcr cu soții CERAUȘESCU și cu cei foarte apropiați lor, ceea ce a marcat sfârșitul pentru totdeauna a regimului comunist.
Eu discut pe baza documentelor, pe baza faptelor și în opinia mea în 22 Decembrie 1989 a avut loc începutul Revoluției Române, rod al eroismului poporului român, care s-a împotrivit cu jertfă de sânge unui regim totalitar și a izbândit, aducând pe acest pământ libertatea, dreptatea și speranța într-o viață mai bună, în democrație. Dacă noi suntem acum ceea ce suntem, totul se datorează acelor zile mărețe ale Revoluției Române și în această cheie trebuie totul analizat, căci poporul care nu a pregetat să iasă în stradă, să susțină Revoluția Română și-a dovedit eroismul și spiritul său de sacrificiu suprem și nicio clipă nu trebuie uitat acest lucru, indiferent de pe ce poziție privim acele zile de neuitat ale lui Decembrie 1989. 
Au trecut 34 de ani și în acești ani, fiecare dintre noi am devenit mai înțelepți, mai analitici, mai preocupați de a ști adevărul despre Revoluția Română, dar fiecare dintre noi, cu meseriile pe care le avem, interpretăm diferit informațiile stocate despre acea perioadă. Într-un fel analizează un istoric. În altfel analizează un militar. Cu totul altfel vede lucrurile un procuror. Eu, omul de pe stradă care am trăit la cald acele zile, le retrăiesc și port în mine mândria acelui individ care a fost contemporan cu oamenii din ale căror piepturi se auzeau îndemnurile de a veni cu ei pentru a susține Revoluția Română.
Mă înclin în fața martirilor Revoluției Române și acum că în spațiul virtual nu există nicio restricție de exprimare, fiecare dintre cei care cred că dețin adevăruri, să le scrie acolo și viitorul este acela care le va da dreptate sau nu, dar tot în spațiul online există mărturiile vii că în România a avut loc o revoluție, cu sute de mii de oameni în stradă, cu răsturnarea unui regim retrograd și cu începutul de drum cu suișuri și coborâșuri spre regimul democratic în care trăim noi acum. Restul sunt povești, bârfe, cimilituri. Eu cred în Revoluția Română căci poporul meu a avut la 22 Decembrie 1989 momentul său de grație supremă.


(14 decembrie 2023)

Saturday, July 22, 2023

Să punem lucrurile la punct și adevărul unde-i este locul

Eu am zis că la 22 Decembrie 1989 a avut loc o Revoluție și eu am acceptat conceptul de Revoluția Română din Decembrie 1989 și sunt mândru că poporul meu a realizat desprinderea de comunism printr-o revoluție.  Există multe persoane care spun că nu a fost vorba despre o revoluție, că a fost vorba de o lovitură de stat. Alții spun că revoluția a fost confiscată și că a fost vorba de un genocid. Există pe rol un dosar al revoluției, iar unii dintre cei care au fost atunci la butoane, sunt acuzați de genocid.
Trecând azi prin centrul Iașiului, am văzut o cruce si acolo sunt numele eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în fața cărora îmi plec fruntea cu pioșenie și adânc respect.




Justiția va hotărî cum stau lucrurile și dacă a fost genocid, martirii devin victime și dacă a fost lovitură de stat lucrurile se complică și mai mult. Eu propun să lăsăm istoria așa cum este ea. În 22 Decembrie 1989 a avut loc Revoluția Română și mulți români s-au jertfit pentru libertatea noastră. Ei sunt martirii noștri.






(22 iulie 2023)

Sunday, September 29, 2019

Revoluția din Decembrie și televiziunea

Se pare că Revoluția din Decembrie 1989 de la noi din țară a fost prima transmisă în direct la televizor, așa că mare parte din populație stătea în fața micului ecran și vedea cum se derulează evenimentele, comentând și repoziționându-se pentru a face față noilor condiții care apăreau.
În acele zile fierbinți am văzut cum:
- au fost prinși și executați soții CEAUȘESCU,
- se înghesuiau unii să apară pe sticlă din Studioul 4,
- TATULICI l-a scuipat pe Nicu CEAUȘESCU,
- cântarul de aur al lui Zoe cu care câtărea mâncarea cățelușei,
- se trăgea în Piața Palatului,
- a ars Biblioteca Centrală Universitară,
- ieșeau flăcări din sălile de expoziție ale Palatului Republicii,
- zăceau pe ciment la morgă cadavrele celor împușcați,
- a născut o tânără și a dat numele Victoria fiicei sale,
- s-a tras cu tunul în clădiri din fața TVR,
- comuniști reșapați vorbeau despre democrație,
- arătau teroriștii internați la Spitalul Militar.
Era o avalanșă de imagini și de știri care se îngrămădeau peste noi, dar unele au rămas întipărite în mintea mea pentru totdeauna. N-am să uit cum crainici de la vechea TV își puneau cenușă în cap, spunând doar că au fost cititori de pe prompter, deși unele texte le construiau ei, întrecându-se în a mânui limba de lemn și de a ridica în slăvi comunismul și pe diriguitorii vremii. N-am să uit chestia cu Mireca, fă-te că lucrezi. N-am să uit diversiunile aruncate în eter de Theodor BRATU care era nelipsit de pe ecran și își făcea rolul de maestru de ceremoni cu o precizie de-a dreptul uimitoare. Nici tricoul nui Petre ROMAN nu va fi uitat prea ușor, căci ca element de recuzită a fost extrem de spectaculos.
În acele vremuri, televiziunea a făcut ceea ce știa ea cel mai bine, așa cum îi stă bine oricărei televiziuni din lume, să manipuleze, chiar dacă s-a declarat liberă, TVRL. Nici acum nu se face altfel, căci numai prin imagine și informație bine meșteșugite, albul e prezentat ca fiind negu și vice-versa, ceea ce s-a petrecut în zilele lui Decembrie 1989 și mult timp după aceea. Să nu uităm ceața inventată din cauza căreia TVRL nu a transmis imaginile din Piața Victoriei, de la mitingurile de la începutul anului 1990, pentru a nu fi influențat poporul că PNL și PNȚCD vor altceva decât FSN.
Dacă cineva ar avea răbdarea să vadă casetele cu acele momente, va înțelege că televiziunea a jucat un rol deosebit de important în mersul istoriei noastre din acele zile și deciziile de acolo, din studioul 4 au fost cele care ne-au făcut să bâjbâim printr-un întuneric al istoriei, deși în 13-15 iunie 1990 soarele strălucea pe cer mai luminos ca niciodată.




(29 octombrie 2019)

Saturday, September 28, 2019

Revoluția din Decembrie și societatea românească

Acum, pe 22 Decembrie 2019 se împlinesc 30 de ani de când a avut loc Revoluția Română și este un bun prilej de a analiza ce s-a întâmplat cu societatea românească în acești 30 de ani.
Cine a crezut că lucruile vor curge liniar s-a înșelat, așa cum s-au înșelat cei supărați pe Silviu BRUCAN care a spus că ne trebuie 20 de ani pentru a evolua și noi cât de cât, zicând ei că acesta s-a înșelat. Da, s-a înșelat, căci se vede treaba că ne trebuie 200 de ani pentru a înțelege libertatea și democrația în adevăratul lor sens și nu cum îl taie capul pe fiecare.
În zilele următoare voi dezbate ceva mai aprofundat ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă la noi în condițiile în care ne zbuciumăm să implementăm statul de drept, căznindu-ne din toți rărunchii să facem și noi pași importanți, dar vorba lui LENIN, facem un pas înainte și doi pași înapoi.
Am parcurs niște etape:
- alegeri libere,
- intrarea în NATO,
- intrarea în UE,
- parteneriate strategice,
dar până la a avea o societate dreaptă, prosperă, unde legea domnește în totalitate, mai este drum lung. Ceea ce trebuie văzut în tot acest efort se leagă de faptul că încă nu ave dobândit capacitatea de a învăța lecția de le cei mai buni și bâjbâim după propriile noastre reguli, ca și cum noi desoperim apa caldă, deși alții o folosesc de mii și mii de ani, așa cum am folosit-o și noi până am crezut că aceasta nu există și musai, trebuie s-o descoperim acum.
Eu zic că merită acest demers al analizei, căci nu vom face noi pași spre progres dacă nu privim în urmă, fără mânie, cu detașare și cu dorința de a nu mai repeta greșelile pe care deja le-am făcut pe traseul parcurs.


(28 septembrie 2019)